Mă scuzaţi, aveţi un moment să vorbim despre domnul dumnezeul nostru?

Recunosc, sunt un ingnorant în ceea ce priveşte biserica. Nu am citit biblia şi nici nu-mi doresc. Am avut pe vremuri o singură încercare, dar n-am reuşit să parcurg mai mult de două pagini. Serios, era aşa de întortocheat și aiurea scrisă scrisă, iar pe mine mă aştepta pe noptieră “20.000 de leghe sub mări”, c-am renunțat cât ai zice “Nautilus”. Voi ce-aţi fi ales în locul meu? Exact.

Tocmai din acest motiv sunt atât de ignorant în acest domeniu încât habar nu am despre personajele epocii. Cu greu aş putea spune cine-au fost Maria Magdalena sau Iisus. În rest, sunt total depăşit de subiect. De-aia voiam să vă explic cum stau lucrurile la mine în cap şi să văd dacă e cineva pe aici capabil să mă lămurească.

Aşadar, Adam şi Eva au fost primii oameni de pe Pământ. P-asta am prins-o, măcar povestea cu coasta a reuşit să ajungă și până la urechile mele. Eu ştiam că ăştia au avut doi copii, Cain şi Abel, care s-au mai şi luat la omor unul pe celălat. Mă rog, detalii. Cu stupoare am aflat că ar mai fi existat şi un al treilea, pe numele lui Set (sau Seth, depinde unde citeşti). Aia e, să fie la ei acolo.

Dar de aici se complică lucrurile îngrozitor şi pentru mintea e deja prea mult. Pentru că n-am reuşit să înţeleg cum au populat ăştia Pământul. O variantă ar fi că Adam şi Eva ar fi trăit cu sutele de ani şi au mai avut mulţi copii care s-au împerecheat între ei? Hopa, păi cum se numeşte asta? Nu cumva incest? Alooo, domnii cu biserica, mai usor cu fwtaiul între frați pe scări.

Altă variantă ar fi că Seth ăla a luat-o la picior din casa părintească (mai mult ca sigur pentru că nu mai suporta să vadă ce curvăsăraie era pe acolo) şi a găsit mai la Nord un trib cu femei. Alooo, păi stai aşa, ce trib, ce femei? Păi nu fuseseră Adam şi Eva strămoşii primordiali, primii doi oameni de pe Pământ? De unde au mai apărut triburile astea pline de căprioare puse pe înmulțit populația planetei? Și unde sunt strămoașele lor astăzi? C-aș avea niște întrebări să le pun. Pentru un prieten.

Mno, vedeţi? Am haos în cap. E cineva pe aici capabil să-mi explice şi mie? Dar ceva cât de cât logic, nu aberaţia pe care am citit-o ieri, când încercam să mă documentez pentru acest text de mare angajament, că biblia e de fapt o metaforă și nu trebuie luată ad literam. Nu de alta, dar metaforă-nemetaforă, dacă nu-mi spune cineva cum stau lucrurile o să consider că au ars-o incestuos şi se mai şi laudă cu asta. Ori c-au minţit. Ceea ce, desigur, când vorbim despre biserică, n-ar fi vreo noutate.

Mdeci? Cineva care să ştie cum e cu trebușoara asta?