Dacă e sâmbătă, e pentru ultima oară Elena.

„Elena, nu știu de unde ai apărut, dar sper să-ti țină ăl’ de sus obiceiul și să mai comentezi. Am râs cu MUCI!” Așa a început povestea asta și periplul meu pe acest blog.

Ce-a urmat, știți deja. Adică, mă rog, puteți anticipa. Am devenit dependentă. Și am continuat să intru zilnic, să citesc și să comentez. Ca mai apoi să ajung să-mi las gândurile și amintitile transpuse în rânduri mai lungi sau mai scurte.

Locul ăsta m-a făcut să trec prin toate stările posibile: de la nervi la euforie, de la râs la plâns, de la neputință la dorintă și de la ură la iubire. M-a fermecat. Mi-a plăcut să văd și să simt compatibilitatea cu voi. Să trăiesc momente unice alături de voi, niște oameni infiorător de umani și normali.

În schimbul unor locuri cu „oameni frumoși” și enervant de „buni”, am ales să fiu aici. Locul în care hipsterul a trebuit să seteze să intre în moderare comentariile care includ cuvintele obscene. Pentru că da, aici totul este cât se poate de real. Mi-a plăcut că înjurați, că dați cu pumnu’ în masă, că izbiți de pereți orice cârcotaș care crede că „bunătatea” înseamnă să măzgălești două rânduri scrise ca după aceea să dea brânci bătrânei care-i stă în cale pe scările de la metrou.

Mi-a plăcut că vedeți viața exact așa cum este ea: cu „familia” tradițională, cu gay, cu copii abandonați, cu bătrâni care miros. Cu tot și toate. Mi-a plăcut să văd că textele mele plac și nu plac, că există nerv și viață în oameni.

Am cunoscut personal o parte dintre voi, am legat prietenii, cafele și țigări, am plescăit la masă împreună și ne-am scobit dinții, am făcut tot ce face un om normal. Am ironizat, am bășcălit, am râs. Dar uite că a venit și momentul să mă retrag din „Dacă e sâmbătă, e Elena”, a venit momentul să vă spun simplu: la revedere!

Iar povestea asta, care durează de doi ani, ia sfârșit așa:

– Merci, băi! Pentru TOT.

 – N-ai pentru ce, băi! Eu, merci!

 – Și sper să te întorci repede. Că de întors ȘTIU c-o să te întorci.

 – Da, băi!

P.S. Nu plec fără motiv, iar motivul este că am un vis pe care trebuie musai să-l trăiesc.

Wish me luck, awesomes!

mihai_vasilescu_la_revedere