5,644 cititori

Care-i diferența între fumători și grași?

Pentru astăzi avem o temă de discuție pe cât de simplă, pe atât de complexă. Ca viața însăși, ce să mai. Nu e ideea mea, a plecat de la un comentariu la textul de ieri, comentariu prin care colega de comentarii Anca își manifesta o ușoară nedumerire referitoare la diferența dintre grași și fumători. Să-i dăm cuvântul, zic:

E o chestie pe care nu o înțeleg, de ce sunt de blamat grașii și grasele dar fumătorii sunt o categorie cumva superioară? Pe mine mă deranjează fumul și mirosul, așa cum nu aș sta cu un gras care nu are voința să lase naibii merdeneaua aia și să se apuce de sport, așa m-ar deranja și un fumător care miroase a fum (cred că nu e nevoie să întru în detalii, fumul rămâne în haine, în casă, să nu mai vorbim de respirație, indiferent de igiena dentară a respectivului). Da, grasii mă poluează vizual, fumătorii olfactiv și pulmonar. Care e diferența? Întreb, nu dau cu părul.

Deci, fetelor, cum stă treaba? Ce-ați prefera între un gras nefumător, cu respirația mirosind a parfum de lăcrămioare, și un cetățean tras ca prin inel care rade un pachet de țigări zilnic? Ca să nu începem iar cu exemplele punctuale și să găsiți voi rapid alți diferențiatori precum culoarea ochilor, mărimea cheliei, lungimea penisului, inteligența emoțională, igiena personală și gradul de cultură generală, presupunem că amândoi sunt exact la același nivel din toate punctele de vedere, mai puțin cele doua aspecte menționate mai sus.

Bref, ambii cetățeni despre care facem vorbire au ochii de aceiași culoare, sunt niște gentlemani desăvârșiți care pot răspunde și treziți din somn la trei dimineața la întrebarea „câte nituri s-au folosit la fabricarea Titanicului”, se spală excesiv de des și dacă-i cauți în pantaloni o să constați că au cu ce. Dăcât că unul e gras și celălat fumează. So?

Băieți, dacă ar fi să alegeți între o duduie supraponderală care rade un purceluș de lapte la micul dejun, dar râgâie damfuri dulci de parfum de iasomie culeasă după ploaie, și o slăbătură numa’ bună care fumează în draci, ce fel de pete ați prefera să aveți pe așternuturi? De untură de porc sau de scrum de țigară? Numa’-ntreb.

Punem aceleași condiții și la voi. Ambele demoazele sunt identice ca nivel de inteligență, au ochii de aceeași culoare și părul lung și mătăsos (nuanța v-o alegeți singuri). A, să nu uit, ca să fie treaba treabă, ambele au țâțe mari și glezne fine.

P.S. Pentru Anca, cea de la comentariul căreia a plecat textul de azi, am o propunere separată. Să presupunem că te îndrăgostești de un nefumător sexy as hell și perfect proporționat (un fel de trimisul lui Dumnezeu pe pământ pentru tagma femeiască), inteligent și charismatic. Ăsta e și el mort după tine și începe o iubire nebună ca-n filme. Urmează o nuntă ca-n povești și totul e atât de minunat că tu te culci seară de seară mulțumind cerului că ți-a trimis bărbatul perfect. În fine, ai prins tabloul. Ce voiam să te-ntreb, ce te faci dacă în doi ani bărbatul vieții tale se îngrașă ca porcul și se mai apucă și de fumat?

mihai_vasilescu_gras_fumator

198 de păreri la “Care-i diferența între fumători și grași?

  1. Fumător vs gras. Diferența e vre-o 3 litere, nu ?

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • @HabaRnaM, adică ți-ar fi indiferent?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • Pe termen scurt cam da ?. Pe termen lung ar trebui ca fiecare să ia în considerare implicațiile viciilor ?
      Deși activez în comerț și știu că ambalajul vinde marfa aș îndrăzni să zic că marfa contează în cazul ăsta. Apreciați esența ?
      Am un amic din tinerețe. Avea 60kg la 1,65 m. După câțiva ani avea 100+ kg. E la fel de vesel și de viu ca în prima zi când ne-am cunoscut. Ne vedem rar și ne auzim la telefon de 2-3 ori pe an. Râdem ca tâmpiții câte o jumătate de oră ?
      Vechea dilemă: mică și jucăușă or mare și aleagă ?. Alegerea corectă cred că este: să fie ?, dar cu măsură.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 2

  2. Părerea mea… întrebarea pentru bărbați o consider pur retorică…

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

  3. Eu prefer o gagică bună care nu fumează.Nu trebuie să gătească,gătesc eu excelent.Nici curățenie nu trebuie să facă,sunt eu destul de obsedat.Nici să calce, că o fac singur de la saispe ani.Să fie bună,să rămână bună,să fie o mamă bună,să fie perversă si să aibă tăria să suporte un dement ca mine.Si să nu fumeze,in plm.Am stat cu două gagici fumătoare fix in ăia doi ani in care am fumat.Oricum aveam același gust de căcat in gură si miroseam ca porcii pârliti.Deci,să fie bună si să nu fumeze.

    Comentariu beton! Thumb up 65 Thumb down 3

    • @edelweiss, nimeni nu e perfect.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

    • Truismele astea vin de la păscut rucola,lipsa de nicotina si cofeina?

      Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 1

    • @edelweiss, neah, executat toate trei.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • Atunci fă dracu niste analize.

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • @edelweiss, literare?

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • Da mă alea literare fix te ajută,de alea din vena,pisat in borcanele,streptococi,ailiensi.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • @edelweiss,
      Nu că mă bag, da’ mă bag 🙂
      Ce analize să facă M.V.? El a pus o întrebare cu 2 variante de răspuns: aia sau ailaltă. Atât. Tu vii cu varianta 3 – în afara schemei.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

    • #Laura,si ar trebui să mă conformez?Nu m-am conformat toata viata.Cred că kapo al blogului stie că oricum răspund ce vreau eu.Dacă sunt două variante si nu îmi convin o inventez pe aia a mea.Kapo poate să îmi dea un telefon si să îmi spună:bă,nu mai mânca căcat pe lângă,răspunzi ca la scoală.Nu aprobă sau sterge comentariul.Si înțeleg absolut toate mesajele.Se poate apăra si singur că este extrem de deștept si pervers să o facă cu succes.
      Noi avem glume de porci,bărbati porci.

      Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 3

    • Vai, @edelweiss, sorry, nu pot pentru ca să mă bag în amorul vostru personal. Io ziceam strict despre dialogul de-aici 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 2

    • Vai,#Laura,nu stiu cum dreacu dacă doi neni au același stil de umor scelerat,sigur este love bărbătească si ajung sigur intr-un 69 muncitoresc.Că amor…Îi simplu:avem creiere demente.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

    • @Laura și @edelweiss, vai, dar de ce v-ați oprit? Continuați, vă rog! 😛

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

    • Vasilescu,acest Coccolino pufos si pervers căruia îi place să bage bătu fucsia printre tambrele gardului.Ce îți mai place să conduci din spate,să ai vedere panoramica a fesierilor de doamne si domnișoare,armata ta de amazoane.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @edelweiss, știi cum se spune, orice bărbat puternic are în spate… un bemveu care-i dă flash-uri.

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • @edel,
      Da’ io mă refeream doar la amorul vostru amical (că există și d’ăsta). Nu m-am gândit nicio clipă la amorul se.xos, dar dacă ai pomenit tu… Cred că e ceva cu creierul 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

  4. Oricât de ipocrită aș suna, n-aș alege grasul. Mai mult de muncă cu el. Fiind la rându-mi fumătoare, n-aș avea o problemă cu fumătorul. Iar dacă n-aș fi fumătoare, tot pe el l-aș alege. N-aș încerca să-l fac să se lase, poate doar să le reducă în primă fază.
    Se aseamănă într-un fel, și fumatul și mâncatul excesiv sunt vicii. Dar nu putem spune că aspectul nu contează. Cel supraponderal poate fi chiar mai ambițios să slăbească, pe când fumătorul poate nici nu vrea să se lase.
    Tough one though..

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 6

    • Doar sa le reduca in prima faza? Si care este faza a 2-a?

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • Faza a doua ar putea fi chiar să ne lăsăm amândoi. Asta dacă vrem, bineînțeles.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 4

    • @Anonimă 2.0, iată.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  5. ? ThinkDigital sau Institutul român de studii psihologice? Că uneori dai cu d-astea existențiale în noi de nu mai știm ce și cum.
    Fiziologic omul se schimbă de-a lungul vremii orice ai face. La nivel de comportament, doar o nenorocire îți schimbă caracterul, de cele mai multe ori în rău.
    Ce ne facem cu mine de exemplu? Că-s și gras și fumător! E adevărat, nu mai sunt de însurat.
    E loterie curată, credeți-mă! Dați cu banul, măcar acolo clar e Soarta de vină!

    Comentariu beton! Thumb up 41 Thumb down 1

    • @VictorR, treaba ta, o să citească @Anca.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • ?De mic copil știu că bătaia doare. Apoi, de când am inventat fuga (?) nu m-a mai prins nimeni. Deci, Anca poate să mă “pornească ” doar virtual. D-alea accept și suport. ?

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Victor, conceptul 2 in 1 e la mare moda in prezent :D!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • @Nasule orice barbat trecut de 30 de ani se comporta in fata unei femei ca un caine care a mai luat bataie 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  6. Dintre 2 rele o aleg pe cea mai suportabilă: fumătoarea. Poate o conving să treacă pe țigări aromate.
    Da’ ce te faci dacă peste un timp se și îngrașă?

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @Xenopol, convingi grasa să se apuce de fumat.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  7. Sincer nici unul. Dar poate as mai sta pe langa persoana care este mai grasuta, ca poate gaseste motivatia sa slabeasca, pe cand fumatorii mai rar.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

    • @Geamana, ai sta pe lângă însemnănd ce?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • @Mihai, insemnand ca poate as mai iesi cu el la o cafea, club etc.Si am cunoscut o persoana plinuta care dansa, crede-ma ma rugam sa ma ia la dans.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • S-ar împiedica măcar de câteva ori ?

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

  8. Băi, în cazul meu, raționamentul e oleacă mai complex.
    Se dau următoarele date:
    1. Sunt grăsuț (97 de kile în viu la o înălțime de 1.73 m) și fumător. Până în prezent am încercat de mai multe ori să slăbesc și mi-a ieșit destul de ușor. Dar sunt un om slab și mă las pradă tentațiilor culinare, așa că, periodic, revin la forma durdulie.? De fumat n-am încercat să mă las încă, dar am senzația că ar fi nițel mai dificil (mă rog, nu punem la socoteală momentul când mi-am aruncat pachetul plin la gunoi și, 5 minute mai târziu, scormoneam după el sub privirile șocate ale soției și ale unor trecători ??).
    2. Am avut norocul (sau ghinionul) să am doar iubite slabe și nefumătoare. Așa s-a nimerit, nu le-am ales eu.? Deci nu-mi dau seama dacă m-ar deranja mai mult mirosul și gustul de tutun sau faptul că mi-ar fi greu să mă dezlipesc de câmpul de atracție gravitațională al persoanei de lângă mine.
    Având în vedere chestiile de mai sus, aș zice că aș prefera să fie grasă, având speranța că poate ajunge slabă. Dar, dacă persoana respectivă “se simte bine în pielea ei” sau are probleme închipuite (nu reale) cu glanda, atunci, cu siguranță, i-aș face vânt rapid sau nu m-ar interesa din start.
    Mai adaug un amănunt în sprijinul alegerii mele: pe vremea mea…??? nu erau foarte multe fete fumătoare (vorbesc de liceu și facultate). Erau câteva, dar noi, băieții, le priveam mai mult ca pe un fel de tovarășe de țigară și beție, și nu ca pe o “pradă”?. Asta era gândirea pe atunci. Ni se părea ușor ciudat ca o fată să fumeze și chiar și mai ciudat să aibă pachet la ea. E posibil ca în subconștient să-mi fi rămas chestia asta și, în continuare, să mi se pară ceva ușor anormal la o fată/femeie fumătoare. Pe de altă parte, dacă o femeie știe cum să fumeze, poate fi a naibii de sexy, ceea ce o grasă nu prea reușește. Hmm….
    Nu știu, bă!! Vii cu probleme d-astea existențiale așa de dimineață!

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 2

    • @Ionuț, știu, și eu am recitit greu ce-am scris. :)))

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • Cică grăsuț la 173 cu 97 de kile. Ești obez nu grăsuț. Eu sunt grăsuț, la 179 și 92 de litri ?

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

    • AAAA deci eu la 185 cu 90 sunt “finuț”?!

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • @Shoric, încercam să fiu delicat cu propria-mi persoană.?

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

  9. Nu prea alegi de cine te îndrăgostești. Prefer un bărbat înalt și bine făcut. Mușchii vreau doar să-i simt nu să-i văd. Și prefer să nu fumeze.
    Dacă în timp ar începe să fumeze nu prea știu ce aș face. Nu-s convinsă că m-ar deranja foarte tare.
    Îmi place să gătesc și aș ține cont să fac mâcăruri bune care nu îngrasă.Și l-aș ține ocupat și fizic. Ca să se mențină în formă.

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

    • @Anouk, te rog definește “mâncăruri bune care nu îngrasă”. Că eu le caut de fix unspreze ani.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @Mihai, păi vinetele cu maioneză sunt foarte bune. Doar că se servesc cu furculița. Nu cu pâine. Nici măcar cu roșii.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • @Mihai, păi nu m-ai întâlnit pe mine în ăștia 11 ani! 😛

      PS-sunt de fapt combinații de alimente și depinde de fiecare. Treaba e personalizată. Nu așa oricum.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

  10. Eu sunt de parere ca daca iti alegi pe cineva trebuie sa fie cum iti place tie, indiferent de viciile pe care le are si cel mai important sa nu incerci sa il schimbi. De-a lungul timpului am invatat ca daca alegi pe cineva in speranta ca omul se va schimba, faci o mare greseala. Omul nu numai ca nu se va schimba, dar va dezvolta si anumite tabieturi pe care, ca sa te prinda, le-a disimulat ca sa dea bine la public. Asa ca eu as alege ceva sa imi placa mie!
    Ca sa iti raspund la intrebare punctual as alege ceva frumos bine proportionat. Acum ca are si anumite vicii care nu imi plac totul tine de balanta lucrurilor pozitive vs negative pe care persoana respectiva le are/afiseaza/descoperi. La fel ca si @catalin fdd si eu cred ca pentru barbati intrebarea este pur retorica.

    Comentariu beton! Thumb up 37 Thumb down 1

    • @Alin, adică noi suntem superficiali. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Misu prefer termenul de selectivi 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  11. Aleg fumatorul. Dar ii pun conditia sa nu fumeze langa copii. Ai mei, ai altuia. Dap, repet, pun conditia. La prima tigara aprinsa in nasul copiilor, e ura si la gara. Am cateva deal-breakers si asta e una din ele.

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 4

    • @Vera, să-mi mai povestești despre asta cu fumatul în nasul copiilor când o să le găsești fetelor prima țigară rătăcită în ghiozdan. Muhahahaha.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • @Mihai lăsaț, ca si eu am fumat pe ascuns o vreme si uite ce bine sunt acum :)))

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 4

    • Da bine mey @Vero că tu poți fuma pe lângă copii. Crezi că spălatul pe mâini și o ciungă mentolată rezolvă problema? Mirosul rămâne chiar dacă te simți tu clean&fresh.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  12. Diferenţa ar fi:
    Grasa/grasul e aşa 24 din 24. În timp ce fumătoarea/fumătorul pufăie circa 20 de minute adunate într-o zi.

    Că ambele sunt vicii greu de lăsat nu prea e relevant. Omul e un puzzle cu multe cartonaşe strâmbe. Iar gradul de deformare e şi ăla variabil. Depinde până la urmă de cât de chiori sau orbi suntem. Sau de cât de ondulaţi suntem noi înşine.

    Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 2

    • @Solandi, scuză-mă, fumătorul pufăie cca 120 min pe zi!

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Fumătorului îi put respirația/hainele/părul/casa 24/7.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 9

    • @Ady, nu prea ai luat contact cu fumători, bag seamă.?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 4

    • Ionuț,orice ai face mirosul rămâne și nefumătorii simt asta.Acum că te speli pe dinți,mesteci ciunga,dai cu parfum,e altceva,nu duhnești a tutun dar un ușor iz rămâne.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

  13. Nu prea merge așa, boss, dacă domnișoara înfulecă un porc la micul dejun, glezne faine și restul nu prea sunt. Iar obezitatea este asociată cu impotența și diverse probleme de sănătate, așa că cei doi bărbați comparați nu prea sunt la fel.
    Întreb: preferăm parteneri care tușesc la greu, se sufocă și miros a țigări, sau care arată inestetic.
    PS: cum exact faci ca să poluezi vizual?!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

    • @E.O. faci cumva.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 3

    • Ca sa poluezi vizual te ingrasi vreo 30 de kile, iti pui pantaloni mulati, toculete, tricou cu paiete si te asezi la coada la merdenele cand trece Vasilescu. Te bagi? 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 1

  14. Simplu. Fumatorul 😀

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

  15. Singura diferență între grași și fumători este poziționarea față de viciu. Fumătorul o să recunoască întotdeauna că are un viciu și va fi mult mai corect față de grasul/grasa care o dă în bălării că glanda.
    În anumite condiții de genetică, afecțiuni, vârstă, clar nu putem fi trași prin inel, dar considerând situația descrisă ca una ideală, eliminăm aceste cazuri.
    Și atunci rămâne să aleg între ce și ce? Unul care nu recunoaște că are o problemă sau unul care știe că are o problemă? Că ce va face pentru rezolvarea ei, e decizia lui, nu am eu treabă cu schimbatul omului din mers.
    Îl aleg pe cel care fumează. Nu pentru că este slab.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 5

  16. L-aș alege pe fumător și să nu se lase, că ajunge ca grasu… nu e o regulă, dar am văzut mulți și vorbesc doar de ce știu.
    Dacă mă uit la poză, nu salivez la junk food-ul ăluia. Poate după bere, dar pentru o halbă nu tre să iau tot butoiul.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

  17. Ciudați sunt peste tot, eu fiind unul…m-am despărțit de una pentru că…fuma. Cu alte cuvinte, nu suportam să o pup, eu fiind un mare pupacios…Pai dragostea nu trece întâi prin gură și apoi ajunge în stomac ?

    Nici dulăpioarele nu prefer, căci îmi place sa văd lumina soarelui, stând pe spate…

    Așa că…mai încerc totuși cu fumătoarele bune… !

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 2

  18. Eu aș alege poza din stânga. E fumător, dar si eu sunt,deci nu mă deranjează. Dar eu fiind grasă de mică, din copilărie, în timp am rămas la fel,am născut și trei copii,încerc din răsputeri să nu mă îngraș ca să rup patul și să nu imi schimb hainele permanent. Una peste alta zic că un bărbat gras ca ăla din poză este de 1000 de ori mai urât, dizgrațios decât o femeie ajunsă la 46 de ani ,ca mine,fiindcă el nu naște, nu se îngrașă după ,ci pur și simplu toacă tot ce-i iese în cale și mai le diluează și cu vreun bidon de bere zilnic.Poate fumatul l-ar slabi puțin dar el nu știe că s-a inventat apa de gură,țigara cu aromă și guma orbit care l-ar face să nu mai îndese mâncarea.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 6

    • @Nivnea no offense, dar sarcinile nu scuza kilogramele (multe) in plus. Stiu foarte multe mamici slabe si/sau cu forme placute, kilogramele adunate in sarcina si alaptare se pot debarasa, cu efort si vointa, desigur. Cu scuzele nu facem nimic.

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 11

    • @Nivnea, nici eu n-o înțeleg pe asta cu îngrășatul în timpul sarcinii. Aveam o prietenă care mânca o oală de ciorbă pe zi în timpul sarcinii. Direct cu polonicul din oală.
      Ghici ce!? Cei doi copii ai săi (născuți la diferența de 3 ani) au avut la naștere aproape 3 kg. Iar ea a rămas la 97kg.

      Scuza asta că bărbații mănâncă ca porcii iar noi naștem, nu e viabilă. (Excepție fac doar cazurile medicale).

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 4

    • Ietete ce s-au opărit grasele :))
      Plâng pisicuțele-n rai, nu alta ^^

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 8

    • Ideea că trebuie să mănânci dublu sau triplu pe timpul sarcinii, pentru că mănânci pentru 2-3 este falsă, am citit un studiu despre asta la un moment dat și mai multe articole cu linkuri către studii diverse.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @E.O., în sfârșit suntem de acord cu ceva.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Nivnea: eu am doi copii, unul de 10 ani, celalalt de 4 ani. La prima sarcina am luat fix 9 kg, la a doua,7. Kg, pe care dupa nastere le-am dat instant jos, adica 2,9kg direct la nastere, respectiv 3,3 kg direct la a doua nastere. Barbatu-mio imi zicea schelet cu burta. Deci, nu este o scuza sarcina ca sa mananci ca un porc.
      Revenind la Mihai, as alege fumatorul, clar. Mai repede as suporta mirosul de tigara, decat ala de mustar de la cine stie ce sandwich sau ala de transpiratie dintre pliurile burtii.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 7

    • @Vera, @ElenaP. Fetelor, modul in care se modifica corpul datorita sarcinilor difera, nu stiu cauza, doar ce am vazut.O fosta colega dupa prima nastere s-a triplat, fara sa manance in exces- nu am recunoscut-o cand ne-am intalnit.Soc dupa a doua nastere, era la fel de slaba ca inainte de primul copil! Eu, dupa primii doi copii nu se cunostea ca am nascut, dupa al treilea au inceput modificari-nu grasime, iar dupa al patrulea iar au aparut modificari.Am inceput sa pun pe mine in plus dupa 45 ani, aici e mai greu, modificarile hormonale isi spun cuvantul. Acum
      ( am fost slaba intotdeauna) sant nevoita sa fiu foarte atenta la cat si ce mananc.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

    • @Livia, “fara sa manance in exces- nu am recunoscut-o cand ne-am intalnit.” Ți-a spus ea că n-a mâncat, este? Că altfel tu nu aveai de unde să știi asta. Eu am menționat de prietena mea pentru că o știu de foarte mulți ani, stă peste drum de mine, ne vedeam aproape zilnic și în plus ea a recunoscut că mănâncă o oală/zi. Plus că o vedeam și eu când mergeam la ea.
      N-am starea necesară de polemici, dar știu că nu te poți îngrășa dacă nu mănânci foarte mult. Indiferent că ești sau nu gravida.

      Menționez iar: excepție fac cazurile medicale.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • @ElenaP. Intradevar, nu am urmarit-o pe prietena mea, doar am crezut ce mi-a spus. Am avut motiv intemeiat- eu in prima sarcina am luat 12 kg, desi nu mancam mult- am avut sarcina cu probleme, nu puteam manca. Ori asta am trait eu, nu am de ce sa mint. Nu vreau sa iau apararea celor ce mananca in exces, doar sa atrag atentia ca in cazul unei sarcini lucrurile sant un pic diferite, depinde mult si varsta, dar mai ales numarul de sarcini avute. Majoritatea schimbarilor apar la a treia sarcina.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • @Vera, un dislike din cele cinci îl ai de la mine, din greșeală! Eu am luat câte 10 kg la fiecare sarcină, kilograme care s-au topit în două luni după naștere. Am o mătușă care a luat 27 de kg în sarcina cu băiatul (are și două fete) și a reușit să le dea pe toate jos cu ceva efort. Da, organismul reacționează diferit de la o sarcină la alta, dar că nu mai poți să slăbești pe urmă deși vrei este neverosimil.
      @ Livia M, zici că după al treilea copil se schimbă treburile? Că eu aș vrea vreo 4-5 kg, dar trebuie să îmi dai în scris! 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • mda…cunosc cel putin 4-5 mamici, nevasta-mea included :), care se tot scuza ca au nascut si de aia au luat proportii. copiii lor au deja 15-17 ani si ele au ramas tot la 90-95. sa fim seriosi. daca nu este vreo problema medicala inseamna ca problema este doar vointa care nu exista sau lipseste cu desavarsire. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  19. Pai daca ai pus pozele acelea, ai indus raspunsul multor femei?. Pt ca am ochii functionali, aleg primul personaj din stanga. Intotdeauna va fi un amic excelent personajul descris in imaginea din dreapta :))

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  20. plm…grasul ala din poza pare mai vesel. E stiut ca grasii, pt a compensa diverse sunt mai veseli si mai spirituali. Cum sunt si fumator si gras, sunt aproape ideal…

    Comentariu beton! Thumb up 35 Thumb down 2

    • Motivul pentru care sunt așa de veseli, este că disimulează ca să nu le dea altora șansa de a-i ataca, pentru a nu părea vulnerabili. Este destul de trist, pentru că oamenii aceștia suferă în interior.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 3

    • @Redoo, TU GRAS?! No way!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @Redoo, de ce te alinți, Mariane?! Unde ții grăsimea, la borcan? Că în poze nu se vede…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  21. Prefer fumătorii. Pentru mine e mai ușor de ignorat mirosul. În plus studii recente arată că trăiesc mai mult decât obezii, sunt mai activi și au o condiție fizică mai bună. În cercul meu de cunoștințe sunt mai multe persoane, care s-au lăsat de fumat, decât cele care au slăbit și păstrat greutatea.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 4

  22. N-am criterii d-astea prea selective. Însă dacă e ceva de la care n-aș putea să fac rabat, acela este modul în care vorbește. Nu-mi plac oamenii incoerenți. Cei care n-au două vorbe la locul lor.

    Iar ca să răspund la întrebarea ta: depinde de cât de gras este. Dacă e ca ăla din poza din dreapta, cu riscul de-a părea superficială, clar nu.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  23. Nene Mișule, pai cu alegeri din astea ne faci sa ne lăsăm la mâna noastră… ?

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  24. Eu nu pot sa vad pozele pe calculatorul de la munca. 🙁
    Revin dupa ce le vad pe telefon.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Gata, le-am vazut. Pai sigur, acele poze iti influentiaza imediat decizia. Daca ai fi lasat doar titlu fara poze, cred ca fiecare si-ar fi imaginat alti oameni.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  25. Mie-mi plac oamenii care știu ce vor și obțin ce vor. Cum sunt sigură că nu vrea nimeni să fie obez, grăsimea e semn de lipsă de voință, de dezinteres, e lipsă de respect pentru propria persoană.
    Fumatul, pe de altă parte, este un viciu la care mulți nu vor să renunțe. Alegere personală. Asumare.

    Ce vreau să zic e că fumul mă deranjează mai puțin ca fumurile iar comparativ cu grăsimea umană, nu mă deranjează deloc.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 4

    • Adică aia care fumează iși asuma riscul și e un viciu la care nu vor să renunțe dar ăia care mănâncă mult nu-și asumă nimic și e o lipsă de voință că sunt grași.:)))
      Asta e tare!

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Marius M, eu văd lucrurile altfel.
      Poți mânca și munți de salată și munți de fructe. Alegerea îți este la îndemână. Faptul că iei proporții în timp, că nu te trezesti gras peste noapte și dai în continuare cu maioneze și șnițele, este o problemă, aici este diferența. Când o mai dai și cotită, pui și cireașa pe tort. Eu am auzit multe persoane în jurul meu, cu comentarii gen vaaaai cât bagi în tine, eu mănânc mai nimic și tot grasă sunt, ai noroc, pe mine nu mă ajută metabolismul. Ah, pe bune? Ia ajută-l tu. Și renunță la ronțăieli aiurea, că aia tot la mâncat se pune, renunță la sucuri că și asta tot mâncare este. Dar este mai simplu să dai vina pe metabolism. Și sa nu iti asumi ?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Mona,nu e nici o diferenta,si fumatul are consecinte in planul sanatatii si place multora dar desi stiu ca ar fi mai bine daca renunta se autoconving ca e ok sa fumeze.Argumentele folosite sunt de genul,,si ala a fumat si n-a avut nimic,ala a fumat ca un turc dar a trait n’spe mii de ani” etc.La fel si cei supradimensionati desi stiu ca nu e ok apeleaza la aceleasi gen de argumente …si nu,nimeni nu e gras pentru ca respira ci pentru ca mananca.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  26. Că tot e..in subiect, cumva :):

    “Stau in RATB pe ultimul scaun, plină de supărare și plâng pentru că m-am certat cu iubitul meu. La un moment dat, un copil de vreo 5 ani se apropie de mine și îmi zice cu o voce gingașă:
    -Ce faci, plângi pentru că ești grasă, nu-i așa?”

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 2

  27. Băinene, io am pierdut timpul, fo 3 ani, cu o pufoasă care pufăia, da avea “meserie” în așternuturi…..
    Așa că nu pot, dăcât, să zic că nu prea am preferințe exagerate?

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

  28. Nu sunt fumatoare si nu sunt grasa, dar consider ca ambele (fumatul si mancatul excesiv)sunt vicii si nu pot sa ii acuz pe altii ca nu sunt suficient de puternici sa renunte la aceste vicii (nici eu nu sunt perfecta desi la aceste 2 capitole stau bine). Mno, poti sa te casatoresti cu barbatul ideal si in fro 2-3 ani ala se ingrasa si incepe sa puta ca o scrumiera. Daca punctele tari sunt mai multe decat aceste 2 puncte slabe e clar ca nu divortez. Daca pe langa astea 2 minusuri se mai aduna cateva , well atunci e o problema. In fine, al meu sot a fumat vreo 20 de ani, ajunsese la 2 pachete/ zi. In loc sa stramb din nas si sa il acuz am lucrat ,,marsav” pe chestii pe care pot sa i le induc in subconstient si victorie a venit ziua in care el a spus ,, ajuta-ma ca vreau sa ma las”. Acum au trecut 8 ani de cand nu mai fumeaza desi mediul lui de lucru e plin de macho man cu tigari in bot. Nu e cel mai grav lucru un barbat gras sau(si) care fumeaza. Mai grav e un idiot care se crede regele junglei si alege sa stearga pe jos cu tine. Acesti oameni au o problema , nu ii voi jigni sau judeca niciodata pentru acest ,,minus” al lor. Daca pot ,si daca ei vor( conditie esentiala) voi incerca sa ii ajut. In schimb detest prostii pentru ca nu e loc de intors. Deci grasilor , daca stati langa mine e ok, nu vreau sa va judec pentru ca nu e defectul suprem.Cand vreau sa judec ceva , mai intai ma uit la mine (si credeti-ma ca gasesc muuulte lucruri de schimbat ).Dar clar aceste doua vicii sunt urate si da, le pun la egalitate , un gras nu e mai ,,defect” fata de un ,,fumator”. Acu’ dati cu manute rosii.

    Comentariu beton! Thumb up 40 Thumb down 2

    • ..mi-am amintit ca in general, cand acuzam ,,ceva” la o persoana , acel ceva exista si in noi. Mihai, imi dau seama din discutii ca ai fost gras (?). Consider ca din acest motiv ii detesti automat pe grasi, tu ai avut vointa, ei nu . Maine , daca nu vei mai fuma ii vei ,, lovi” pe fumatori, crede-ma ,sotul meu o face intr-un mod foarte agresiv (lupul moralist, na’). Sunt constienta ca daca as avea douaj’ de ani si as fi in pasul unei alegeri pe viata as ocoli grasii , si nu as ocoli fumatorii…

      Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 2

    • @MAS, eu sunt fostă fumătoare, nu țin teorii nimănui pentru că nu e treaba mea, fiecare alege pentru el (scoatem din discuție copiii, acolo e altă situație).
      Cumva, mi se pare că pledoariile anti-fumat ale foștilor fumători sau pro-slăbit ale foștilor grași sunt mai mult niște mecanisme de auto-convingere că decizia luată a fost una bună și de auto-susținere. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 45 Thumb down 2

    • Didina,pentru ultima parte ai un like.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • Aceste mecanisme ce functioneaza ca un memento si vin din subconstientul acelor persoane, eu nu vad deloc rautate in aceste cazuri dar sunt convinsa ca daca as fi grasa m-ar deranja enorm. Stiu ca se rade pe seama grasilor ca glanda, ca alta, dar pot confirma ( desi nu sunt grasa) ca foamea si setea excesiva poate veni de la o tulburare medicala ( ca in cazul diabeticilor). Mama mea a facut diabet pt ca ,,grasa” , dar eu nu sunt medic si nu stiu daca foamea ei excesiva nu era declansata de diabet in perioada in care nu stia ca are diabet sau foamea ei era excesiva pt ca ii placea sa manance si nu avea limita si atunci a declansat diabetul. Mananca, iese din casa si are fix 30 minute pana la cabinetul medicului de familie, acolo mai sta 20 minute si cand pleaca spre casa se opreste sa isi cumpere (de obicei) o banana pt ca simte ca lesina (simptom specific diabeticilor). Sincer, in acele momente simt ca imi este mila de ea, si stiu ca lumea o judeca dupa cum arata nu dupa sufletul ei (eu ii spun mamei mele ,,zana ranitilor” pt ca incearca sa ajute pe toata lumea neconditionat si in orice situatie, inclusiv pe strada. ( dar in acest caz e clar ca nu sunt 100% obiectiva si nici nu e tema discutiei de astazi) .

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 1

    • @didina, big like și de la mine. Mi se pare firesc să îți prețuiești efortul depus, să te admiri chiar pentru voința de a schimba în bine ceva în viața ta, mai ales că problema a fost doar la nivel de schimbare de stil de viață.
      @MAS, în articolul Nu sunt aici să vă spun lucruri drăguțe, Mihai și-a expus foarte clar poziția față de persoanele care au probleme de greutate din cauze medicale. Și cred că a fost cinstit. Sunt convinsă că nici un om rațional nu râde de amoru’ artei de un om bolnav. Discuțiile despre grași pe acest blog, au vizat doar acei oameni care nu își asumă dependența și care o dau cotită că las’ că cine mă place, mă place și așa. Despre leneși, cum ar fi. Iar eu am găsit articolele lui chiar motivaționale.
      @Mihai, dacă te lași de fumat, bagă impresii și aici pe blog, poate găsesc extrinsec motivația să mă las și eu.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @MAS, răutate nu, în niciun caz, este nevoia firească de validare. Fie că ne place sau nu, sunt multe situațiile în care avem nevoie de suport și fiecare îl caută acolo unde îi este mai ușor.
      Cazurile medicale ies automat din discuție, din punctul meu de vedere. Nu-s medic, nu mă pricep.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  29. Aș alege clar fumătorul! În toată viața mea sexuală m-am culcat cu unul singur care avea extra kilograme, nu multe dar îndeajuns încât să transpire mai abundent. Acum arată super tipul, e căsătorit și el, cu copil… În fine, nu a fost o relație, mai mult o idilă. Dar nu, nene, n-aș fi suportat să mă culc cu unul gras over and over again. În rest, am avut numai din-aștia slim. Al meu are 55 kg la 1,75 m. E perfect! :))
    Am avut trei iubiți fumători, nu mă deranja prea rău mirosul, iar la unul (actorul) mă topeam de-a dreptul când îl priveam cum fumează.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 5

    • 55 kg la 1.75 ?….perfect ?..:)

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • Sorin, in ochii ei , da, e perfect!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • probabil somalez ?

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • E slab, dar vânjos, ce știți voi?! :p Mie îmi place din cap până-n picioare, n-aș schimba nimic la el. Mi-a zis că fostele prietene încercau să-l mai împăneze, dar nu au reușit.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  30. Stai că mi-am adus aminte de o chestie. Am un coleg BUN. Bă, da’ bun rău. Mușchi (se duce zilnic la sală), înalt, corp, față, intelect. Și haios la maxim. La o discuție ne-a spus că-i plac femeile grăsuțe. Ca să ne dovedească, ne-a arătat poze cu iubita lui cu care este de când aveau 17 ani (acum au 28 de ani fiecare). Una dintre poză era făcută pe canapea. Jumătate din canapea era ocupată de iubita lui?.

    Deci, da, oamenii au gusturi diferite. Iar lui, veselia aia debordanta îi vine din împlinirea pe care o are în relația asta.

    Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 1

  31. Daca the love of my life se face cat usa dubla de la intrare inseamna ca si eu sunt pe aproape adica doar nu o manca singur la mãsa acasa,mancam impreuna slabim impreuna,iar daca fumeaza aceeasi treaba…fumezi tu fumez si eu…si sa o zicem p’aia dreapta daca tu esti super model nu o sa ai langa tine unul/una de 300 de kg…zic

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  32. Grasii oricum sunt avantajati…..ei pot sa fie grasi in restaurante inchise….in spatii publice inchise..pot sa fie grasi in mijloacele de transport, in avioane…si in multe locuri unde noi fumatorii nu avem voie…sa fim fumatori

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

    • Da, dar în avion fumătorii stau lejer cu viciul în buzunar. Cu o juma’ de porc, trei şaorme şi o cutie de kfc, graşii, nu prea. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 3

  33. Cred ca toti avem niste standarde imaginare cum am vrea sa arate partenerul/partenera. Dar se pare ca uneori ce alegem nu au legatura cu acele standarde. Cred ca daca suntem putin flexibili am ramane surprinsi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  34. Hahaha, grasa cu sani mari si glezne de gazela?! hai ca sani mari o avea pt ca se mai inveleste cu ei, dar glezne subtirele pl lu’gerula. Prefer gazela fumatoare.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 4

    • zise Marius din bodega… Nu ti-ar fi rusine obrazului!!

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 4

  35. La baza fumatorii si grasii sunt acelasi lucru- vorba vine lucru. Fumatorii sunt dependenti de nicotina, grasii de mancare. In esenta sunt fix la fel- au o problema, aceeasi problema.
    Sunt…de fapt suntem…caci chiar daca nu fumez momentan tot fumatoare ma numesc. Si chiar daca dau jos kg lele, tot mai am de dat jos; deci ma aflu in amandoua taberele.
    Acuma…fiecare cu gusturile si mirosurile personale. Personal nu dipretuiesc nicio categorie pentru ca STIU ca aceste persoane au o problema, avem o problema.
    Evident…sunt alaturi de cei ce fac eforturi sa slabeasca si sa se lase de fumat! Caci nu e un secret ca nu e sanatos sa fii gras ori/ si sa fumezi! Nu?

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 4

  36. Încerc să mă las de obiceiul ăsta de a judeca oameni atâta timp cât nu cunosc adevărata poveste din spatele acelui viciu.
    Spun doar că ”nefumător” și ne-băutor au fost criterii importante în alegerea ”alesului” meu.
    Asta nu înseamnă că am ceva cu fumătorii atâta timp cât nu mă afectează pe mine. Când mă deranjează fumul, mă depărtez, no offence.
    Cât despre grași … nu știu ce să zic. Cât de gras zici că e cel care nu fumează? :))
    Aș accepta un grăsuț nefumător, până la urmă nu sunt nici eu trasă prin inel, dar nu un supraponderal sau obez.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 4

  37. Am fost fumător înrăit, dar m-am lăsat acu vreo 7 ani. Nevasta în schimb fumează, deși nu mult. Și da, nu e grasă. Știe cât de mult nu-mi place fumul de țigară. Așa că efectiv avem un acord nescris: Nu se apropie de mine după țigară cel putin vre-o 30 min..:-)

    În rest, mă omoară când dis-de-dimineață, după micul dejun frugal și cu ochii plini de somn, trebuie să mergi în spatele unuia care poluază olfactiv aerul. Aici mă apucă dracii, de-mi vine să urlu la ei. Noroc că lucrez mai mult de acasă, și nu sunt expus la elemente nocive…

    Dar, fiecare cu deciziile sale, oricum fumatul în public pentru mine a ca și gazele necontrolate.. :-D.

    No, acum dați cu parul….

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 6

  38. După 2 sau 3 sau 4 săptămâni de abstinență sexuală (la sex te-ai referit când ai întrebat ce aleg, nu-i așa?), nu mai contează dacă fumează sau e balenă.
    Și mai e o situație….am băut cu niște prieteni într-o seară, mult, și ajunsesem să îi fac avansuri barmaniței. Când m-am întors a doua zi acolo și am văzut că eu am făcut avansuri unei septuagenare, am renunțat la excesul de alcool!
    Pentru căsătorie am ales calitatea….nu fumează, nu e grasă, are tâte mari și glezne subțiri!

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • A doua zi după beție și avansuri a venit lichidarea ? larma iz ă bici!

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Mister G, dar poate a doua zi era altă barmaniță…

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  39. Mihai, noroc ca nu beau cafea fierbinte dimineata ca altfel eram in pericol sa o vars pe mine cand am vazut titlul :). Mersi pentru deschiderea acestui subiect. Din fericire exista si nefumatori slabi/ normali pe lume asa ca dilema asta nu e existentiala. Daca vorbim de cazuri extreme, trebuie sa comparam un obez cu unul care rade 2-3 pachete pe zi si care nu se abtine din cauza de copii sau altele (sorry Vera dar cat crezi ca se poate ascunde omul pe balcon ca sa sudeze niste Carpati fara filtru si sa miroasa si a primavara dupa?). Luand in considerare poza ta si viciul comun este normal ca fumatorii sa aleaga fumatori dar cred ca pentru a fi relevant sondajul ar trebui sa raspunda doar cei slabi si nefumatori, nu? Altfel ramanem intr-o zona foarte subiectiva desi stiu ca asta e scopul blogului si nu vreun studiu stiintific.
    Dar ce este stiintific e ca fumatul e nociv, te poate ucide, poate provoca impotenta si alte nasoale. Mancatul in exces duce la diabet, boli cardio vasculare, respingere sociala ( da, unii grasi put, se extind pe locul tau in avion etc).
    Iar intrebarea mea pentru tine Mihai este de ce tu care ai ajutat pe multi sa constientizeze ca nu e bine sa fii gras si ca exista solutii consideri ca fumatul este relativ OK (presupun asta din tipologia articolelor dedicate celor 2 subiecte). Ai spus in cel putin un articol ca daca ai reusit sa determini macar o persoana sa slabeasca esti fericit, de ce nu ar fi la fel si cu un fumator care renunta sau macar isi propune? Nu imi datorezi nicio explicatie, stiu, si nu trebuie sa te justifici in fata nimanui, o sa inteleg daca nu vrei sa raspunzi.
    Eu consider ca atat unii cat si altii sufera de o dependenta oarecum similara, unii fumeaza de stres altii mananca, unii fumeaza din placere altii mananca, unii fumeaza pentru ca nu se mai pot lasa altii mananca… sunt la fel de scuzabili sau condamnabili? Si daca nu, de ce? Doar pentru ca grasii sunt mai urati ca fumatorii? Dar daca ar fi sa alegeti intre un fumator urat ( da, da, exista si din astia) si un gras simpatic care tot zice “de maine ma apuc de sport”? Sau isi pune inel gastric?
    Mai sunt de spus dar subiectul nu e de importanta capitala si, cum spuneam si ieri, fiecare o sa ramana cu a lui… :). Mai bine un cantecel vesel sa cantam si sa bem o bere ceva ca tot a venit vara direct!

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 2

    • Oau.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

    • @Anca, păi este foarte simplu, pentru că eu mă simt fericit fumând și nefericit când mă îngraș. N-am fumat 5 ani și m-am gândit la țigări în fiecare zi dintre cele 1800 de zile scurse.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 4

    • Iiiiîîhhh? Cum?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • ??

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Pipăl, pipăl, fiți atenți, îndeplinesc condițiile menționate de @Anca pentru a-mi da cu părerea: sunt slabă și nefumătoare. ?

      @Anca, aș alege fumătorul, explicația a dat-o @Mona, în comentariul de la ora 09:16, nu are sens să repet. Eu nu privesc lucrurile în sensul de viciul 1 versus viciul 2, ambele sunt dăunătoare, ci mă interesează resorturile care stau în spate.

      Ce m-a deranjat la comentariul tău este asta: “cat crezi ca se poate ascunde omul pe balcon ca sa sudeze niste Carpati fara filtru si sa miroasa si a primavara dupa?”. Sunt curioasă dacă te prinzi de ce. Nu, nu e vorba de @Vera, de-aia am și omis începutul întrebării.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 6

    • @didina, exact d-aia am icnit “cum-ul” ăla de mai sus!?? Mi-a sărit in ochi chestia, dar, dacă am văzut că nu sesizează nimeni, am zis să tac și eu.?

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Ionuț, să vedem dacă primim și o explicație. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Didina, Ionut, explicatiile sunt: 1) plecand de la poza lui Mihai am propus sa comparam cazuri extreme, adica un obez cu un fumator inrait pentru ca in poza lui Mihai nu apare un grasut. Fumator inrait = dependent la stilul ca pentru el nu conteaza calitatea ci doza de nicotina. 2) daca acest fumator inrait are interdictie de a fuma in fata copiilor nu vad cum ar putea face altfel decat sa iasa pe balcon, de asta ma intreb cat ar rezista.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Anca, mie exprimarea citată mi se pare tendențioasă, iată de ce:

      – insinuezi că pentru un dependent de nicotină nu contează calitatea tutunului. Pentru cei foarte săraci și pentru “drojdieri” e corect, dar nu e cazul aici. Ai folosit o exagerare ca să ce?

      – rezistă atâta timp cât îi este confortabil, când nu îi va mai fi va lua o decizie (uneori aceea de renunțare la tutun, așa cum a făcut tatăl meu, care fuma pe balcon). Faptul că nu fumează în preajma copiilor denotă responsabilitate și asumarea consecințelor viciului, motiv pentru care alege să-I fie lui/ei inconfortabil ca să nu dăuneze celor din jur. Chestiune care e de apreciat, din punctul meu de vedere.

      Ca să nu se înțeleagă greșit – nu este o pledoarie pro-tutun, doar îmi plac discuțiile echilibrate și argumentate corect.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 5

    • @Didina, credeam ca a fost clara explicatia mea: atata timp cat in poza lui Mihai apare un obez, hai sa il comparam cu fumatorul extrem, tipul drojdierului. Nu i-am bagat pe toti fumatorii in aceeasi oala, nu din punctul asta de vedere.
      Si nici eu nu fac o pledoarie pro mancat in nesimtire, tot asta vreau, sa echilibram lucrurile.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Anca, stai așa, de ce cu tipul drojdierului? Poți să fumezi două pachete pe zi fără să fii drojdier. După cum poți să devii obez și din pate de fois gras.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Anca, dacă era clară nu ceream lămuriri. 🙂
      Din moment ce folosim definiții diferite pentru “fumător înrăit” care, din punctul meu de vedere, nu este egal cu “drojdier”, consider că nu are sens să continuăm. Toate bune!

      @Vasilescule, vezi ce pățesc dacă încerc să mă țin de scenariul tău fără să bat câmpii pe lângă subiect? Păi cum o să mai pot io pune capul, liniștită, pe pernă la noapte? Las’ că data viitoare fac după cum mă taie neuronu’. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Didina, daca singurul lucru care te-a deranjat a fost explicatia si termenul folosit de mine si nu dezechilibrul evident din poza ai absoluta dreptate, nu are rost sa continuam.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Anca, am dat un citat ca să se înțeleagă exact la ce mă refer și am argumentat. Ce legătură are poza pusă de @Mihai cu ce am scris eu?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  40. Fumători vs. grași – nu-i consider vicioși sau defecți. Ăsta e stilul de viață ales și punct. De ce, unde, când, cum – nu-i treaba mea.

    Aș alege fumătorul. Chiar dacă s-ar îngrășa, tot pe el l-aș alege. Nefumătorii mie îmi miros a bebeluș (asta-i chimia din creierul meu).

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 4

  41. Anca,

    rezulta pe cat se poate de evident din comentariul tau ca ce-ti doresti tu de la un barbat e o betie continua a simturilor. Sa fie in cea mai mare parte a zilei dezinhibatorul, afrodiziacul, care te starneste, te stimuleaza, dar desigur si drogul exploziv care-ti pustieste mintile in momentele culminante. Razbat din comentariul tau multe altele nespuse, ca tu cauti numai sa iei, nu sa si dai, ca nah, nefumand te vezi deja deplina (vorba vine, nu te vedeai tu altfel nici fumand), kilogramele tale ti le vezi cu mult mai putine, doar ceilalti sa-si mai calibreze gusturile pana-ti descopera formele tale perfecte, iar dustele pe care de obicei le dai pe gat, ei, as, dimpotriva, o freshuiala care revergoreaza barbatu’ maxim. Dar ce mai e si satisfactia cand e umbrita de atatea alte poveri ? Banu’, fratica, sa fie si el ! Dar stii ce ? E 100% ok … daca, si ia exemplu de la fetele de pe aci, te multumesti sa schimbi in permanenta cordacii (si daca-ti reuseste sa nici nu macani ca ele de-ti da cu flit unul, ca doar n-a fost intelegerea alta, doar “pana cand unul nu se va simti bine” si hai sa nu mai inventam principii, atunci gata, meriti toata admiratia) sau … sau … sa-ti gasesti prostul in/din toate privintele, dar asta-i mai greu (al naibii de greu !) si chiar servit pe tava nu-ti vine. Ce-ti doresti tu acum e cam inbetween, sa-ti gasesti pe unul aspectuos sa ti-o traga (si numai din curiozitate, din plictiseala) e usor, stii bine, dar tu mai vrei sa mai si stea cu si dupa tine. Un fel de el om cu tine, tu neom cu el. Asta nuuu mai e bine ! Asadar si prin urmare, capu’ sus, spatele drept, inspira adanc si … treci la cautare ! 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 14

    • @Faiantare, sa ma pupi in c.ur! ^^

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 11

    • @Faiantare, acest comentariu!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

    • @ Vera

      Cu placere, cu placere !

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • Mai, Anca, acuma tu sa-i privesti cu partialitate pe altii ca pe niste jucarii sexuale, dar la schimb sa pretinzi totalitatea, sa fii vazuta si inteleasa ca persoana, nu prea merge, adica dpdv teoretic nu merge deloc. Din cel practic ia in considerare alternativa 2 din comentariu, ca-s multi si dinastia, da’ trebuie sa dai de ei.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

    • @Faiantare Fie, dar nu te tii scai de mine dupa aia, ca mie-mi place sa schimb cordacii. 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 6

    • @ Vera

      Da’ mai intarzi nitel prin oras, ca ma uit dupa una-alta la oferta. Cine stie, poate gasesc ceva model nou la reducere ?

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

    • @Faiantare, cred ca ai gresit curtea scolii.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • @ Anca

      Se prea poate, da’ asta se vede din comentariu.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  42. @Mihai, mai bine îmi spuneai mie să-ți trimit o poză cu mine pe post de grăsunel bonom, simpatic și asudat, iar pe la prânz trânteai încă o poză cu mine grăsunel, bonom, simpatic, asudat și fumând (că mi s-a zis că sunt fermecător și sexy cu tigarea in colțul gurii). Să vezi atunci dilemă!????

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

    • @Ionuț, și-acu’ zici? :)))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • Ideile geniale (?) vin atunci când nu mai ai nevoie de ele.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • Eu vreau sa văd poză cu Ionuț în ambele ipostaze. O fi el pufos, dar gramatica e sexy!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

  43. Voi vorbiti astazi despre sexualitate si nu despre viciu in sine, normal ca un slab care fumeaza arata mai bine decat un gras. Nu am facut sex cu vreun gras, banuiesc ca nu e foarte sexymotherfucker dar nici sarutul cu un fumator inrait , oricat s-a spalat ala pe dinti ,nu e o chestie sexy, e naspa de-a dreptul…

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

  44. De parcă ar fi ușoară o astfel de alegere… Eu zic că asta ar merge în situație de one night stand, în niciun caz a la long. Că acolo e vorba de sentiment și de legile chimiei care șterg orice vede ochiul și simte nasu. Pentru că binili învinge.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  45. Iti dau exemplu cu al meu, dar e putin de povestit. A fost gras in copilarie, a slabit dupa ce s-a pupat cu un microbuz in viteza pe o trecere de pietoni dezafectata. Mno bun, acu 6 ani cand ne-am inhamat (ce naiba ne-a trebuit?) la aceasta relatie el avea 50kg ud si era fumator, eu grasa si fumatoare. Mno bun, in acesti ani eu slabesc 30 de kg, el se ingrasa vreo 20. Amandoi, acu si grasi si fumatori. Se ia problema, se cantareste (si la propriu si la figurat) si se ajunge aici:
    – Daca te duci la sala, promit ca iti gatesc zilnic.

    Explicatie: iubeste cum gatesc, eu urasc sa gatesc, dar am ajuns la concluzia ca unu din noi trebuie sa gandeasca meal plans satioase si sarace in calorii a.k.a eu. De mentionat, nu a tinut in viata lui o dieta. A cochetat cu a mea o saptamana si a zis ca lesina, desi e o dieta cu destula mancare. Mno, de mentionat ca el e programator si are caracter impulsiv. Adica, sade toata ziulica, se enerveaza si acasa ma capiaza cu probleme in programare si idiotii care au facut platforma ț asa prost. Asadar, el merge la box si eu gatesc. Am slabit amandoi vreo 3 kg in 2 saptamani :d.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

  46. N-aș vrea o relație cu un fumător pentru că nu-mi place mirosul (toți pe care i-am cunscut erau veșnic învăluiți de un oarecare miros de fum, oricât de spălați și igienici ar fi fost, dacă nu în haine, oricum în respirație se simte, m-am și sărutat cu unul și nu mi-a plăcut deloc), dar nici cu un obez. Pot să mă împac cu câteva kg în plus, cu obezitate morbidă nu.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

  47. De când m-am măritat (că m-a cerut Doamna zâmbindu-mi cu toți dinții) am mai adăugat 20+ kg. Tot cam atât de mult fumez.
    Deocamdată mă aruncă din pat doar când sforăi.

    L.E. Doamna e nefumătoare. Şi slabă. Şi ‘naltă.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

  48. Fetele grasune sunt ca salteaua pe apa. E fun sa te sui pe ele ?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 6

    • @Mircea, mai nasol e când cazi și e apa rece.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  49. Diferența dintre grași și fumători ,e că primii sunt grași ,iar cei care sunt fumători fumează.La fel diferența dintre blonzi și bruneți e că primii sunt blonzi și ceilalți sunt bruneți.La fel diferența dintre un bețiv și unul care e anti alcool.Primul bea al doilea nu.Un samurai fără sabie ,e exact ca un samurai cu sabie ,doar că fără sabie.
    De ce la unii le miros picioarele? De ce ne scapă uneori pârțuri necontrolate?De ce sunt femei cu tâtze mari și altele cu țâțze mici?Cine e mai tare Batman sau Superman?Ronaldo sau Messi?
    Ești gras că așa vrei tu,iar eu fumez că așa vreau eu.Dacă nu vrei să mai fi gras ,te pui pe slăbit ,iar eu dacă vreau mă las de țigări.Nu am văzut în nici un restaurant sau bar,vreun anunț gen,,Puteți comanda maxim 5 mici și o 3 felii de păine” în schimb există afișe cu ,,fumatul interzis”.Deci despre ce vicii vorbim?E exact comparația de mere cu pere.Pe mine nu mă deranjează grasul de lângă mine care înfulecă jumate din porția de mâncare a unui sat din Rwanda pe o săptămână,dar fumul meu de țigară este deranjant,așa că din bun simț,ies afară să fumez.
    Și acum la obiect,că am aberat destul.Partenerul ales este oglinda noastră în societate.La fel ca în tot ce ne înconjoară și în relații există legea atracției.Vei alege ceea ce te completează.Atăta timp căt femeia de lângă mine e o tipă de gașcă,cu simțul umorului,o femeie cu capul pe umeri,descurcăreață și prezentabilă,(excludem grasele)ultima mea problemă e faptul că fumează.Deci între o grasă și o fumătoare ,o prefer pe ultima.Nu am nimic cu grașii,nici cu bețivii,nici cu drogații,nici cu ahtiații după jocuri de noroc.Fiecare cu aia a măsii.

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 2

    • Ce e gras îi și frumos, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place și ce e afumat nu se strică ?

      @Vera ce-i cordac nu e futac și la suflet nu-i de leac ?, Q: misandră ai fost și înainte de “înhămare” ?

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • @HabaRnaM pe sotul l-am cunoscut cand aveam 23 ani si a fost primul meu prieten. Eram o mironosita visatoare, nici nu stiam ce-i ala barbat.

      Acum NU sunt misandra! Imi plac barbatii. Unii. Aia pe care-i aleg ca amici sau iubiti. Am si momente de misandrie, recunosc. Nu-mi cer scuze pentru asta! Ever!

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 5

    • @Paco, am vrut să scriu AMIN…dar îmi este teamă că te superi.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  50. Mie imi place intreabrea adresata Ancai. Nu de alta dar poate dai peste o slaba/un slab care e asa fiindca nu a deprins inca gustul shaormei. Sau o nefumatoare/un nefumator care nu a descoperit inca Carpatii fara filtru (exista asa ceva?). Sau peste una / unul de gashca care inca nu s-au prins ca le place sa fie o persoana de c$%^t. Ce vreau sa zic.. trecand de preferinte, e o diferenta mare (interioara) intre cineva care se lupta cu un viciu (cand castiga/cand nu) sau cel putin e constient/a de el si cineva care se lafaie in comfortul dat de exercitarea viciului. Sau intre cineva care a invins viciul si cineva care n-a dat inca de viciu. Pe cine as prefera.. habar n-am 😛

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  51. Eu nu sunt fumătoare. Mi se zbate stomacul chiar și când vreo colegă fumătoare stă un pic mai aproape de mine când vorbim (cândva era să vomit în autobuz pt că în fața mea era o tanti fumătoare). Având în vedere acest lucru, precum și faptul că niciun bărbat gras pe care l-am văzut nu era chiar genul cașalot eșuat ca ăla poză, prefer grasul.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 8

  52. Concluzia :cam 85 la suta dintre cei de aici fumeaza,15 la suta sunt nefumatori dar grasi.Iar aproximativ 50 la suta din toti sunt si grasi si fumatori dar ar vrea un partener fumator plin de muschi si care sa fwta bine.Si sa fie si delicat si romantic dar sa nu i puta gura a mahorca…

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • Ce bine m-ai descris.. 😀
      Exact așa sunt, partenerul de vis!
      Și da, am uitat.. Sunt foarte modest….

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  53. Ca mandră posesoare de barbat fost fumător actualmente grăsuț consider că am făcut o alegere bună, eu fiind nefumatoare si schelet ambulant dupa 2 sarcini cu greutate, mă declar mulțumită cu alegerea făcută deoarece ingrasatul e cu măsură dată de trecerea timpului… 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • O viziune foarte zen ! Atletismul asta gonflat pe care cautam sa ni-l si sa-l impunem de parca am mai fi niste primavaratici mi-e nu stiu cum … Nu ca ar fi ceva rau, ba chiar sunt gelos pe cei care au atata respect de sine, bravo lor, dar nici s-ajunga sabie deasupra capului.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  54. Daca e sa aleg, mă apuc și eu de fumat sa nu mă mai deranjeze fumul:))

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

  55. Slaba si nefumatoare ca sunt destule.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  56. Sotul meu e inalt, constitutie atletica, are un parfum divin care din pacate, se contopeste naspa cu fumul de tigara. Pana sa apara copiii mi se parea oarecum sexy, dar acum, cand pupa copiii mirosind a fum de tigara, mi se pare groaznic. As prefera 30 kg in plus, dar sa nu mai fumeze.
    Eu am fost plinuta mereu, acum, dupa sarcini sunt grasa. Fumez cand mergem la vreun eveniment fara copii sau uneori seara daca am avut o zi grea. Si urasc cand le „stric” mirosul lor dulce, de bebelus, cu putoarea de tigara.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 8

  57. Povestesc din proprie experiență, pentru că am trecut prin diverse stadii în ceea ce privește fumatul și îngrășatul: ne-am cuplat când el era slab și eu dolofană, ambii fumători. În timp, eu am dat jos surplusul de kilograme, el s-a îngrășat mult, dar nu pentru că era mâncău, ci pentru că avea un program de muncă foarte lung, mese dezorganizate și nu făcea deloc sport. Când a depășit suta de kilograme a luat măsuri (din proprie inițiativă), a slăbit, s-a tonifiat și la ceva timp s-a lăsat și de fumat. Eu am continuat să pufăi încă vreo 3 ani după, dar nu pentru că n-aș fi avut voință, pur și simplu n-am avut dorința s-o fac. Acum suntem amândoi destul de slabi, nu fumăm și din punct de vedere fizic (și chiar psihic, mai ales el 🙂 ) cred că suntem cele mai bune versiuni ale noastre de când ne știm.
    Încerc să-mi imaginez ce-aș face dacă s-ar îngrășa din nou, cred că de data asta i-aș atrage eu atenția (asta dacă nu se sesizează el din timp) înainte de a acumula prea multe kilograme, nu neapărat din motive estetice, ci pe considerente care țin de sănătate.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • @Anduța, bine ai revenit! Și mă bucur pentru voi că sunteți în forma cea mai bună a tuturor timpurilor! ?

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • Blanche ?. Ce voiam să te întreb, că am văzut ce ai scris mai sus: ești una dintre acele norocite și fericite femei (a se citi “vrăjitoare” ?) care mănâncă ce vor, cât vor, fără să se îngraşe? Că simt ceva ciudat pe inimă, cred că i se zice “invidie” 😛

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • Ha-ha, da, vrăjitoare îmi mai zice și soțul. Sau scorpie! Mănânc ce vreau, numai că ce vreau e sănătos. De la ciocolată nu fac rabat, dar compensez cu multe fructe și legume. Nu suport produsele de patiserie, șaorma mănânc o dată la câteva luni, cartofi prăjiți cam o dată pe lună, dar poate să treacă și mai mult până mi se face poftă. Sport nu practic, dar alerg afară după mezin două ore la prânz (seara aleargă tac-su). Fii-mea s-a mai liniștit, are prietene cu care se joacă diverse, dar și ea mă ținea în formă la 2-3 ani.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  58. E musai sa alegi unul? Adica e ceva de genul daca nu alegi unul o sa ai 7 ani de ghinion?
    Nu as alege pe nici unul deoarece am o buba la cap cu oamenii care ocupa mult spatiu si respira greu si nas de ogar care nu agreeaza mirosul de scrumiera.
    Plus ca azi sunt o scorpie, noroc ca nu am un barbat pe langa mine sa se planga ca muierea a innebunit :))).

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  59. Nu ma pot hotara ce e mai rau!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  60. Io nu zic că e bine sau e rău cu copiii și fumatul, dar zic că am trăit-o pe pielea mea și am trăit foarte bine.
    Am crescut în casă de fumatori, iar când îmi amintesc mirosuri din copilarie, tata mirosea a tutun și spumă de ras, iar mama a săpun/șampon/parfum. Se fuma în toată casa (ei n-au prins campanii anti-fumat).

    M-am apucat de fumat la 17-18 ani, ușor, rar. Mereu mi-a plăcut să fumez. Trăind pe lângă/cu fumători n-am ieșit anapoda, n-am sechele, boli, obsesii, chestii.

    Nu știu dacă fumez pentru că ai mei fumau, dar știu că soțul fumează chiar dacă ai lui n-au fumat niciodată.

    Dar știu clar că fumul din jur NU mi-a influențat educația, sănătatea, gândirea, deciziile, viața 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 2

  61. auzi, dar gagica asta Ashley Graham – grasuta zic eu – ea zice curvy. Daca puneai o poza cu ea, tot grasa se zice ca e? dati voi google dupa ea :p

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  62. Daca e s-o privim asa mai in ansamblu, fumatorii inraiti consuma excesiv resursele de tutun ale omenirii, in timp ce grasii consuma mancarea. Adica faptul ca unora le place prea mult sa manance ridica preturile la haleala si altii nu-si mai permit si unii din specia noastra mor de foame sau sunt subnutriti. Cam nasol…

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  63. N-ar vrea careva care susține că grașii și fumătorii sunt același lucru să-mi indice o persoană în carne și oase care mănâncă înadins ca să se-ngrașe tot mai mult?
    Fumători care fumează că le place și n-au niciun chef să se lase și pe care i-am auzit zicând că nu moare nimeni sănătos, cunosc eu destui.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

    • @Alina, ba da, îți arăt io. Intră la textul meu cu grasele și citește comentariile. Mă rog, o să-ți ia ceva timp. 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  64. @Alina,
    Să ştii că există cel puţin o persoană aşa. O tipă care vrea să bată recordul de greutate şi e hrănită de soţ cu hrană pasată turnată prin pâlnie. Am şi acum coşmaruri când îmi amintesc… cine mă puse să mă uit la video ăla… Nu ştiu care e target-ul că n-am avut putere să mai urmăresc. La cum arată sigur nu mai e mult. Dacă nu moare înainte. Şi nu ştiu dacă e aceeaşi care tinde să cântărească o tonă. Cred că există concurenţă acerbă.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  65. De fapt aici discutia e despre unul care arată bine și unul care e obez,nu gras.Normal că toate fomeile o să-l aleagă pe cel care arată bine,doar nu visează nici una la Shreck sau la cocosatul de la Notre Dame.
    ,,Ca să nu începem iar cu exemplele punctuale și să găsiți voi rapid alți diferențiatori precum culoarea ochilor, mărimea cheliei, lungimea penisului, inteligența emoțională, igiena personală și gradul de cultură generală, presupunem că amândoi sunt exact la același nivel din toate punctele de vedere, mai puțin cele doua aspecte menționate mai sus.”
    Deci conditia e sa fie la fel doar unul cu burta ,unul făra.
    Ia, alegeți de aici.
    https://imgur.com/a/SKanQ7j
    Ha?

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Aoleu, Mariuse, da’ ai găsit și tu un exemplu… ?

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • :))))),păi sunt la fel,să zicem că în poza a doua e slab și fumator.Hai,nu vă dați la fund(la figurat,la propriu-treaba voastră ce faceti).Alegeți strict pe exemplul din pozele astea:)).

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @Marius M, poa’ să fie și roz turbat, nu-i genul meu oricum. 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • Ei na,acum și tu…
      Uite,ești de doi ani pe o insulă doar cu el in ambele variante,slab si fumător vs gras si nefumător.Urla hormonii în tine precum lupii în Game of Thrones,ce alegi?O zi unul,o zi altul?:)))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • Păi ce facem, dom’le, luăm scenariul la pilă până-l facem roman de dragoste? ?

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • Corect pusă problema!

      Aș alege varianta omului fără burtă. Dacă nu fumează, îl corup eu, nu-i problemă.

      @didina, nici genul meu nu e, dar na!, dacă e de ales numai între cele două variante… Pe de altă parte, nici slabul din poza lui @Mihai nu-i chiar genul meu. Pare un d’ăla obraznic spre mitocan și ăștia nu-mi plac.

      Dacă întrebarea zilei ar fi fost: ”Care dintre cei doi credeți că v-ar bate?” – slimul ar fi ăla. Aș alege obezul, ca să rămân cu oasele-ntregi 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • @Marius M, mi-ai zgâriat retina cu izmenele roz și tricoul fucsia ale master chef-ului! Nu mai văd diferența de greutate din cauza lor.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  66. Daca nu e obez..e ok…nici cu fumaciosii nu am o problema..am avut iubiti fumatori si iubiti mai plinuti..nu ma deranjeaza o burtica..imp e sa fie in limita dublu cat mine:)))

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  67. Ahaha
    Ce ma deranjeaza, rau, e lipsa igienei personale.
    Daca iti miroase gura, ai degete murdare de nicotina…aia e scarbos.
    Barbatul meu fumeaza 2 pachete minim pe zi. S-a mai si ingrasat…. Fumatul nu ma deranjeaza. Nici nu-mi dau seama cum ar arata fara tigara in gura.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  68. sa zicem lucrurilor pe nume: nicio femeie sanatoasa la cap (mai putin cele cu fetishuri) nu ar fwte un gras. Sa simti cum curg slanile pe tine prin toate partile in timp ce curg rauri de sudori si putori, sa trebuiasca sa impingi cu mana burdihanul ca sa gasesti punctul de interes ascus printre colaci, apoi mai pune-te si pupa-l pe ici pe colo, da cu limba printre pliuri si in final sa simti pe tine 120 de kile…come on, wtf! E gretos, dizgratios, fara sens (atata munca pt o pwla minuscula).
    oricand un smoker e mai ok, ca nu trebuie neaprat sa-l pupi daca chiar ai o problema cu asta.
    Asta referit la one night stand, cum zici tu.
    in relatiile lungi unde il cunosti frumos si tras prin inel si nefumator iar apoi devine exact contrariul…nu ma bag. Probabil ca daca iubesti pe cineva il poti accepta si asa. Don’t know.
    Mie personal imi place mirosul de tutun amestecat cu cel de parfum de barbat…what can i say, oi fi defecta. In schimb la unul gras nu m-as uita ever, mai ales ca in tinerete am incercat-o o data, ca sa nu fiu “discriminatorie”. A fost o chestie extrema. 😀 😀 😀

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  69. Sunt înaltă, slabă și nefumătoare. Tocmai m-am pupat cu cea mai minunată fumătoare! Și a fost plăcuuuut!!!….

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • Anouk, păi la care te referi? Că fumează și Elena și Vera. Cum a fost în oraș? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Anooooouuk ❤️❤️❤️❤️❤️

      @Blanche well, pupăturile și îmbrățișările au curs gârlă. Mai dihai ca debitele verbale! ?

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Blanche, cu amândouă. 😛

      PS-Cu zeițele blogului în oraș…..a fost divin!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Dar pe Marius l-ați pupat/îmbrățișat? Sau a bălit uitându-se la voi? Eu nici nu știu cine e acest Marius, clar nu Marius M sau Marius U. Dar ați menționat că vă întâlniți cu un Marius zilele trecute.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Blanche, l-am pupat și pe Marius de l-am obosit. Acum doarme.Se reface pentru sâmbătă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  70. Acu vreo 8 ani am schimbat un fumator tras prin inel cu un tip cam gras (dar frumos) si it was worlds better. Si in pat vorbind. Dupa care am tras concluzia ca gras mai mere, dar fumator never again.
    In alta ordine de idei, edelweiss asta are gagica?

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @Veleronia, n-are, că nu-l lasă soția.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

  71. “Băieți, dacă ar fi să alegeți între o duduie supraponderală care rade un purceluș de lapte la micul dejun, dar râgâie damfuri dulci de parfum de iasomie culeasă după ploaie, și o slăbătură numa’ bună care fumează în draci, ce fel de pete ați prefera să aveți pe așternuturi? De untură de porc sau de scrum de țigară? Numa’-ntreb.”

    E posibil să auzi niște răspunsuri nu tocmai pe plac dacă întrebi: Mariah Carey sau Cruella De Vil?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.