Aveţi idee cum se simte un individ, care fumează de la un pachet în sus pe zi, când deschide unul nou pe care abia a decartat de la șaispe lei în sus?

Dacă sunteţi fumători, probabil că ştiţi. Dacă nu, vă spune băiatu’. E așea un sentiment combinat de satisfacţie amestecată cu frustrare. Satisfacţie, pentru că abia astepţi să tragi în piept mizeria aia de fum şi frustrare, pentru că e imposbil să nu-ţi treacă macar fugitiv prin cap: băga-mi-aş, ăștia mai au de gând să scumpescă mult țigările? Cugetare însoțită din când în când și de îndrăzneața hotărâre de a te lăsa, că tu nu mai suporți sa cheltuiești atâția bani pe mizeriile astea. Evident, nu se lasă nimeni (sau prea puțini), dar frustrarea că arunci o avere pe pachetele cu rahaturi fumegătoare, rămâne.

Legat de asta, ce voiam de fapt să vă povestesc, dac-o iei așa la picior prin centrul Bucureștiului, o să constați cu reală surprindere că, dacă-ți aprinzi o țigară, nici n-ai apucat bine să bagi la loc în buzunar pachetul și bricheta că apare câte un individ care te chestionează cu privire la disponibilitatea de a-i oferi și lui o țigară. Serios, e un fel de modă sau ceva. Când ți-e lumea mai tragă, te trezesti cu un cetățean care te ia duios, la sentiment: “bosulică, ai și tu o țigară-n plus?”. Iar un eventual răspuns negativ e primit cu reticență și ușoare strâmbături din care poți să deduci limede că cetățeanul tocmai te-a catalogat instant: morții tei dă sărac!

Spre rușinea și regretul meu, am greşit-o cu primul cetățean care mi-a cerut. Cred că m-a luat pe nepregătite sau ceva, în sensul că m-am trezit întizându-i pachetul. După care, pe măsură ce-mi mișcam fizicul cel superb între Universitate și Unirii, am realizat că dacă țin neapărat să satisfac toate cererile trebuie să-mi mai cumpăr țigări. Și cum nu sunt așa un filantrop desăvârșit, am hotărât să trec urgent pe pilot automat. Adică doar clătinam din cap și ziceam mecanic “n-am”. Chestie care, după cum ziceam și mai sus, nu era întâmpinată cu prea mult entuziasm de către cetățenii dependenți de tutun din surse externe. Externe de veniturile lor, desigur.

Mno, dar știți ce m-a surprins cu adevărat? Mă uitam la ăștia care cerșeau și să mor io dacă aducea vreunul a homeless sau a om al străzii. Nu, boss, cetățenii erau ori puștani destul de bine îmbrăcați, ori pe genul individ la vârsta a doua care nu pare muritor de foame. Treabă care m-a făcut să mă întreb care e chestia cu ei. Sunt fumători dar n-au bani de tigări? Atunci ce plm fel de fumători sunt? Nu serios, cât să fumezi numai din ce ceri pe stradă? O zi, doua, trei? Nu prea se leagă. Prin urmare, concluzia vine logic: ori nu sunt cu adevărat fumători, ori fumează doar de la fraierii pe care reușesc să-i facă.

Şi într-un caz şi în celalalt, nu pot să le urez decât un voios: marş în plm la muncă și la cumpărat țigări!

mihai_vasilescu_cersit_tigari