5,491 cititori

Sinuciderea, act de curaj sau lașitate?

Iată un subiect care n-a fost dezbătut niciodată pe acest blog. Și cum eu țin foarte mult la părerile voastre, ce-ar fi să ne ocupăm de asta chiar azi? Nu de alta, dar dacă arunci o privire pe fereastră îți cam vine să-ți tai oleacă venele.

So, exista oameni pe care viața îi pune în fața întrebării dacă mai merită sau nu să trăiască. Unii aleg să nu, cei mai mulți aleg să da (cel puțin așa-mi place să cred). Totuși „unii” ăia există și aleg să plece din această lume.

Ca să fie clar, nu mă refer sub nicio formă la persoanele care suferă de boli incurabile și-ar face orice doar ca să scape odată de dureri sau de propriul chin și să-i scutească de prezența lor în această ipostază pe cei din jurul lor. Nu, nu despre ei vorbesc, asta este o discuție cu totul și cu totul separată. Pot să vă spun doar că, dacă puterea de decizie ar fi la mine, aș legaliza eutanasierea mâine dimineață.

Nu, vorbesc despre oameni care nu suferă de nimic fizic și totuși aleg să părăsească viața. Nu contează motivul. Că rămân fără job, că dezamăgiri în dragoste, că divorțuri, că au luat notă mică la examen, că a picat copilul la facultate și mai puteți înșira voi ce vă mai trece prin cap. Întrebarea rămâne aceeași: cum vedeți treaba asta? Ca pe un act de curaj sau ca pe unul de lașitate?

Nu în ultimii rând, poate și pe unii dintre voi i-a pus vreodată viața în fața acestei întrebari. Dacă sunteți în continuare pe-aici e clar ce răspuns ați ales. Ce voiam eu să vă întreb este: dacă într-adevăr ați avut astfel de gânduri, care-a fost motivul care v-a făcut să puteți continua deși aveați îndoieli c-ați mai vrea s-o faceți? Ce-a fost atât de puternic încât v-a îndemnat să lăsați deoparte orice gând de sinucidere și să mergeți mai departe?

mihai_vasilescu_sinucidere

184 de păreri la “Sinuciderea, act de curaj sau lașitate?

  1. Delicat subiect, cred că azi va trebui să ne descălțăm, nu se face să intrăm cu bocancii.
    N-aș cataloga un asemenea act nici ca fiind curajos, nici laș. Aș considera că e o opțiune personală.
    Aș recomanda oricui simte și crede că e singura posibilă – întâmplarea face că, chiar nu e – să consulte mai întâi un terapeut – unul bun. Sau dacă nu are temporar bani pentru așa ceva, să sune un prieten, să vorbească cu cineva.

    Comentariu beton! Thumb up 85 Thumb down 5

  2. Dacă lași în urmă copii sau pe cineva care depindea de tine ca să trăiască, indiferent de motive o consider o lașitate. Am, din păcate, un exemplu mult prea apropiat în acest sens.
    Copiii respectivi au crescut mari dar nu și-au iertat niciodată tatăl care s-a sinucis când cei mai mici dintre ei aveau 9 și 11 ani și au ajuns la orfelinat in mirabolantul sistem comunist (mama lor murise cu 7 ani mai devreme).

    Altfel, dacă este doar el pe barba lui… eu nu îl judec în niciun fel. Doar că sunt convins că, dacă ar fi avut pe cineva aproape care să îi scoată din groapa disperării, poate mulți ar trece peste momentul critic. Nu am auzit de prea mulți recidiviști în sportul ăsta, de aia zic…

    Comentariu beton! Thumb up 73 Thumb down 4

  3. Dureros subiect, am dispretuit sinucigasii dupa moartea tatalui meu care la 39 de ani a facut infarct si gata, eu aveam 15 ani si nu am sa uit ca am incercat sa ii inchid ochii in timp ce asteptam salavrea. Din acest motiv nu am vrut la acea varsta sa ,,iert” sinucigasii. Dar viata ne trimite in fata de toate , asa ca in familia mea am ,,murit” putin cand cineva drag mie a inghitit cateva pastile. Si am avut norocul sa aflu si sa actionez la timp. Iar cel care a facut acest gest era depresiv de muuulta timp, era sub tratament si supraveghere medicala. Si uite asa am aflat ca uneori boala e mai puternica decat normalitatea, asa am aflat ca unii oameni, oricat de mult ti-ai dori tu sa gandeasca normal, au o alta gandire…normalul lor nu este normalul tau. Te uiti la ei , par perfect sanatosi,au o familie care ii iubeste, au 2 maini, 2 picioare, un cap, au creier cu multi neuroni pe care il folosesc 99% din timp dar 1 % e plecat in taramuri in care tu nu ai acces. Iar ,,normalul” din tine nu intelege ca el nu poate intelege, pt ca el are 2 maini, 2 pici…Problemele lui existentiale par minore pt tine, pt el sunt stanca din spate pe care nu o poate cara.

    Comentariu beton! Thumb up 122 Thumb down 1

  4. Am fost acolo. Acum mai bine de 7 ani. Am picat din al nouălea cer în al nouălea cerc. Am zăcut vreo săptămână și apoi a început “distracția”: minutul și gândul, pasul și gândul. Oriunde mergeam, vedeam posibilități. Să sar, să mă arunc, să termin. Nu îmi era frică. Doar că nu putea corpul executa ce mintea cerea. 13 luni am dus așa. Am obosit. Aia m-a salvat. Am obosit să mă sinucid în mintea mea în fiecare zi.
    Acum două veri a murit tata și am divorțat. Una după alta, strâns legate. Nop, niciun gând extrem.

    Comentariu beton! Thumb up 130 Thumb down 8

    • @Vera, mă bucur că ai obosit atunci și că ești aici acum. <3

      Comentariu beton! Thumb up 57 Thumb down 0

    • Anouk, si eu ma bucur ca sunt aici acum. Te pup tare de tot! :*

      Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 6

    • Hateru’ saracu nu se bucura:)))))

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 4

    • @Marius M Da, stiu. E interesant, zic eu. Cineva care investeste in mine atat sentiment. Ma simt speciala. Si imi este mila. Mila cu adevarat. Ca atunci cand vezi un caine cu blana mancata de jigodie, tarandu-se amarnic pe strazi. Genul ala de mila.

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 9

  5. Cum zice şi miha s mai sus, e un subiect delicat. Nu cred că e nici laşitate, nici curaj, cred că e doar o disperare dincolo de puterea de înţelegere.
    Nu am avut niciodată gânduri de suicid, eu sunt de un optimism incurabil. Dar am avut un caz în familie. De multe ori mă întreb ce a fost în sufletul acela şi mă cutremur.

    Comentariu beton! Thumb up 43 Thumb down 0

  6. Nu găsesc că e vorba de curaj sau lașitate. Mi se pare un act de disperare, de renunțare și nu în ultimul rând de egoism.

    Prietena mea a trecut printr-o depresie cruntă și venea la mine aproape zilnic să se calmeze și îmi spunea, după ce a fost la psihiatru și s-a tratat, că își amintește cu groază că își doarea să se arunce de la etaj doar ca să nu se mai simtă așa.

    Comentariu beton! Thumb up 37 Thumb down 1

    • Judeci prea aspru niste oameni bolnavi.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 11

    • @antonia, nu judec pe nimeni.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • Este egoism, mult egoism, pentru că nici nu are cum să fie ATLFEL, depresia este o boală în care tu și raportarea la lume sunt în centru. Nu te mai poți gândi la ceilalți, chiar nu poți, este ciudat, dar așa simte un depresiv, chiar dacă până la depresie a fost o persoană foarte altruist, în general. Asta nu înțelege multă lume, și de aici apare acuzarea de ”egoism nesimțit”.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  7. Cred ca in momentele foarte grele conteaza sa te agati de orice faramitura de speranta,de multe ori ceea ce intr-o zi parea o catastrofa care nu mai avea nici o rezolvare peste cateva zile ii gaseai o solutie neasteptata.Sau ceea ce seara parea ,,sfarsitul lumii” dimineata parea doar un nou inceput.Ala care spus ca noaptea e un sfetnic bun a fost mare smecher,pe cuvant.Dar cum suntem diferiti si fizic si psihic n-avem cum sa stim ce e in sufletul altora si de ce se ajunge la asta.Cu judecatul si datul cu parerea e usor…

    Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 0

  8. În ultimii câțiva ani, stările de depresie m-au bântuit pur și simplu. Nimeni nu știa asta (ca în majoritatea cazurilor). Eram la un singur pas de.. neființă. Ce m-a oprit? Gândul că am s-o las pe mama să-și mai plângă un copil și cel că iubitul a făcut atât de multe pentru mine și familia mea încât nu merita să-i fac asta. Trăiam un coșmar dar nu voiam ajutor. Nu voiam să fiu în centrul atenției lor când ni se întâmplau drame peste drame în fiecare an. Depresia te poate duce la niște gânduri absolut odioase. Am depășit-o într-un final singură.
    Nu faceți ca mine. Când simțiți că totul se prăbușește peste voi și nu mai rezistați, căutați ajutor și tratament.

    Comentariu beton! Thumb up 72 Thumb down 0

  9. E mai degrabă renunțare la tot ceea ce reprezinți, cred.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

  10. Esti singur pe lume? Nu mai ai prieteni? Ai facut mizerii si ti-ai pierdut jobul si casa? Esti deprimat de 20 de ani? Te-ai sinucis? Ok…imi pare rau!! DAR IN ORICE ALT CAZ, in care lasi pe cineva in spate esti doar un las. Daca este macar o persoana care tine la tine esti un las. Sunt miliarde de suflete care la final cersesc clipe…iar tu lasule renunti la zeci de ani din viata.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 31 Thumb down 34

    • Usurel, cowboy! Nu esti obligat sa iti traiesti viata raportandu-te mereu la ceilalti. E ca si cum ai pretentia sa nu mai rupem inimi, pentru ca asta doare, sa nu mai jefuim, pentru ca asta ii saraceste pe altii, sa nu mai plecam la facultate in alt oras/alta tara pentru ca ii e dor mamei de noi etc.

      Tata nu era bine, era bolnav, era deprimat. Ma durea sa-l vad asa. Mai putea trai cativa ani, nu multi, dar chinuit fizic si psihic. Inca nu stiu daca a murit din cauza bolii sau si-a oprit medicamentatia, e ceva difuz acolo, nu am cercetat, nu vreau sa stiu. Dar nici nu conteaza. Nu l-as condamna, in orice caz.

      Daca ai stii de cate ori ma gandeam ce nedrept este ca altii au ceea ce eu pierdusem si-si bat joc de darul ala. Dar nedrept era sa ma raportez eu mereu la altii. Eu sunt eu, am drept asupra vietii mele, asupra deciziilor mele. Treaba altora ce vor sa simta si sa creada. Dar nu e ok sa iti impui vointa, dorinta sau credinta asupra altuia, oricat te afecteaza.

      Comentariu beton! Thumb up 64 Thumb down 12

    • A scris si Mihai in text…ca nu e vorba de oameni bolnavi!!!

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • Iar faptul ca am ajuns sa comparam sinuciderea cu plecarea in alt oras la facultate…e prea mult pt mine. I’m done!!

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 4

    • @Radu Sibiu, ai inteles ce-ai vrut. Eu azi nu ma cert. Done also.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 10

    • @vera tu chiar nu iti pui intrebari cand vezi ca esti singura care sistematic intelege total pe dos ce vor sa spuna oamenii? Pe toti i-ai luat la rost pe baza celor intelese doar de tine.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 17 Thumb down 19

    • @Anonim(a), hai că m-ai făcut curios. Ce anume n-a înțeles @Vera din ce zice @Radu sibiu. Nu de alta, dar mie mi se pare c-a înțeles exact.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Anonim(a)
      Eu imi pun intrebari destule: ce gatesc diseara (dar oare Doamna lui Paco ce a gatit azi?), cum gestionez anumite reactii ale copiilor, cum rezolv fisierul asta caruia nu-i pot recupera textul, daca sa-l sun eu pe Date si sa-l invit in oras sau il astept pe el sa faca urmatorul pas, ce dracu’ a vrut sa zica Habarnam cu postarea aia unde mentiona numele meu (sau oare mi s-a parut), daca maine e suficient de cald sa pun dres si fusta… plus alte mii de intrebari. Zilnic. Niciuna legata de tine si alti muisti ca tine, ascunsi in anonimitate de unde aruncati cu vorbe ca niste lepre ce sunteti.

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 15

    • Mare dreptate ai!?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Mai întotdeauna depresivul, sau sinucigașul, are convingerea, sau ajunge la concluzia fermă că lumea ar fi mai ok fără el, că familiei și celor dragi le-ar fi mai bine fără el, fără greutățile pe care le aduce el. Și uneori procedează în consecință. Nu știu dacă ești dispus să poți înțelege asta…

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  11. plm, moartea are o mie de fete…poti muri oricum si daca o facit din vina ta, ori e sinucidere ori e accident. Nu stiu, cred ca toti, cel putin eu, pentru raspuns la intrebarea aia daca exista ceva „dupa”m-am gandit si am facut tot felul de scenarii. Nu cred ca de frica nu am verificat daca e posibil sa existe ceva „dupa”…mai degraba din pragmatism. Plm, de ce sa ma sinucid cand nu am certitudine? Nu mai bine traiesc eu viata asta de k.a.k.a.t si la final, vedem noi ce-o fi?
    http://e-redoo.ro/cea-mai-mare-teama/
    Intre timp, am mai adaugat 2-3 puncte la teama asta.
    Plm, sinucidere…niciodata
    Zic doar…Marian Fricosu ?

    Comentariu beton! Thumb up 43 Thumb down 3

    • Care mi-ai dat bah dislike, ca te sinucid !!

      Comentariu beton! Thumb up 54 Thumb down 2

    • A început măcelul! 🙂 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 4

    • Redoo, tizule, aceeasi frica am trait-o in Fagaras. Eu o mana de om, rucsacul pe atunci cantarea insuficient si era prea incomod in opinia mea, asa ca pe varful unei creste la trecere am simtit cum eram doar eu si vantul care (ma) sufla si se baga si intre mine si prelungirea de pe spate. De acolo am spus stop, ne-am intors dar si acum duc dorul unui traseu frumos. E cam greu in zona mea, dar nu imposibil.

      Subiectul de azi in schimb este greu, foarte greu, dar foarte bine scris si descris de absolut toata echipa de dezbateri, absolut toata echipa. Felicitari tuturor pentru frumusetea mintilor lor, pentru intelepciunea si maturitatea opiniilor.

      Cred ca aici nu s-a scris de crizele adolescentine, acelea cand unul dintre noi vrea sa atraga atentia celor dragi ca au ajuns la alt nivel si au nevoie de si mai multa iubire. Foarte rar ele se incheie tragic, dar acolo incepe de fapt lupta cu viata, acolo incepe invatarea gestionarii emotiilor si mai ales a trairilor viitoare.

      Azi mi-a facut mare placere sa va citesc. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 45 Thumb down 2

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 5 Thumb down 13

    • Marius M, Muntii Fagaras nu au creste?
      Cum spui tu, eu cetatea nu am vizitat-o.

      Branzica are bulgarasi, e drept.

      Buey, e posibil sa ai dreptate si frica mea sa se fi petrecut in Piatra Craiului? Varsta, maica, varsta!

      P.S. stiu sigur ca niciodata nu mi-a fost frica in muntii sau codrii de acasa, aici in vest. Cred ca marimea nu conteaza.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • Bai rautaciosilor,care mi-ati dat dislike si de ce?Daca vreunul gaseste nu o creasta, macar un deal in tot Fagarasul eu il mananc cu lingurita!
      Faceti deosebirea intre Fagaras si muntii Fagarasului.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Buey, rautaciosule, traseele montane se fac la munte, da? :))

      Un moment m-ai ametit si pe mine si am dat cautare sa revad crestele.

      Nici nu te intreb daca te-ai catarat vreodata. (pe munte, cu creste evident).

      P.S. am netflix la tv 😛

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • ,, aceeasi frica am trait-o in Fagaras.”
      Quod erat demonstrandum sau cum s-ar traduce din chineza,,je are dreptate”,in Fagaras nu e picior de munte,muntii sunt la vreo 25 km.
      Jur pe rosu.:)))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 5

  12. Am fost si eu depresiva demult, prin adolescenta, am avut o perioada urata in familie si vroiam sa scap iar singura scapare pe care o aveam era extrema. In ulimul an de facultate m a lovit o boala urata si dupa ce am stat in coma cateva zile, apoiin spital vreo 3 luni, timp in care medicii se chinuiau sa gaseasca solutii sa ma salveze si au facut imposibilul, dupa aceea am vazut altfel viata si acum sunt o noua EU…enjoy life.

    Comentariu beton! Thumb up 44 Thumb down 0

  13. Tu ai cam eliminat singurul motiv care poate determina o persoană în deplinătatea facultăților mintale să se sinucidă: boala, dusă la extrem. Dacă îi eliminăm și pe cei bolnavi mintal (ăstora chiar nu le poți reproșa nimic), atunci pentru cei rămași sinuciderea nu poate fi un act de curaj.
    Și dacă mai lași în urma ta și 1-2 copii minori care rămân ai nimănui, atunci clar e un act de lașitate. Dacă ești singur și nimeni nu depinde de tine (material, emoțional) e treaba ta. Dar altfel, trebuie să te gândești și la consecințe.
    Cred că mulți fac din țânțar armăsar în momentele alea. Dacă nu ar face pasul, peste ani lui s-ar părea un motiv pueril.

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 3

  14. Vezi @cătălin fac și @radu sibiu: cui rămân copiii și părinții bătrâni și bolnavi? Soră-tii, singură, săracă și bolnavă și ea? Mircea (Așa se numea colegul meu care a comis-o) să te fut atunci, dacă pe tine atâta te-a dus capul!!! Aștept dislike-uri pentru ton și limbaj dar ideea nu mi-o schimb.

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 4

  15. Sunt încă aici.? În momente de genul ăsta, când ți se ia de viață și ești decis să vizitezi cu orice preț Valhalla, contează să ai pe cineva alături care să te scoată din această stare. Sau să se întâmple o minune. Și, câteodată, unii au parte de așa ceva. Și le trece cheful de turism prin veșnicele plaiuri ale vânătorii.
    Dacă e lașitate sau curaj, n-aș ști să spun. Până la urmă, suntem (sau ar trebui sa fim) stăpâni pe propria viață. Eu aș zice că nu e nici una, nici alta. E o decizie ca atâtea altele: azi îmi cumpăr mașină nouă, azi arunc hainele vechi, azi merg la bere cu băieții, azi mă sinucid etc. Cui îi pasă? Și de ce ar trebui relațiile interumane să fie o piedică? Nu toți oamenii sunt eroi, nu toți se sacrifică pentru alții, nu suntem identici, nu gândim la fel. Pentru unii viața e o corvoadă, pentru alții e ceva minunat. Unii sunt sensibili și chestiile îi afectează mult, în sens pozitiv sau negativ, alții sunt reci și toate se lovesc de ei ca apa de o stâncă fără să-i clintească.
    Cred că putem vorbi de curaj și lașitate doar în cazul alegerii metodei prin care să o faci. Dar și atunci e tot treabă de personalitate și decizie.
    Greu subiect!

    Comentariu beton! Thumb up 46 Thumb down 3

  16. Este și lașitate și curaj depinde cum privești. E curaj, pentru că, sa fim serioși, cine are curajul sa facă pasul, e foarte greu, e lașitate că nu au curaj sa înfrunți viața. Și eu mă gândesc de multe ori când mă gândesc la ratarea din viața mea. Dar mă oprește gândul că familia va suferi. Daca as fi singura nu știu ce as face, poate, poate dar și atunci nu e sigur că aș avea curaj.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 5

  17. been there, done that…acu vreo 4 ani….motivul? situatia in care eram atunci era una fara iesire, cel putin asa am considerat atunci….doctorii de la urgenta au zis ca am fost la juma’ de ora de moarte…atat…well, momentul ala, la mine, a fost interesant daca stau acum sa ma gandesc….si in cazul meu a fost vorba de curaj, pt ca nu e atat de simplu sa pui in practica…dar te ajuta o IMENSA ceata pe ochi de 3-5 minute….pur si simplu in momentul ala nu m-a mai interesat absolut nimic, nu m-am mai uitat stanga dreapta sa vad consecinte…pur si simplu am inghitit hoarda de medicamente si m-am pus in pat….si m-am trezit la urgente dupa cateva ore….acum, n-as mai face asta, dar la momentul ala…a fost o decizie de moment….

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 2

  18. Wow, @Mihai, ca din oala. Delicat rău subiectul.
    Ce m-a făcut pe mine sa îmi doresc să nu mă mai trezesc? Pai…vorbim de acum vreo 6 ani. Agresiunile sexuale m-au făcut să nu mai vreau sa apuc alta zi. Bătăile. Amenințările. Și nu în ultimul rând, lipsa sprijinului părinților. Vorbele :lasă că poate ai meritat-o, vezi daca nu ai făcut cum am zis noi , poftim ce se întâmplă. Nu imi condamn parintii, doamne ferește, nu judec, de-a lungul anilor am învățat să iert, sa mă vindec, sa zâmbesc și să pot vorbi despre lucrurile astea mult mai deschis ca înainte. Dar da, de asta am vrut. Nu am făcut-o. Ce m-a oprit, nu aș ști să îți spun. Probabil un mare rol l-am avut nepoata mea, pe care am crescut-o de mica. Și am conștientizat faptul că, indiferent cat de distrusă mă vedeam eu, ea mă vedea ca pe un idol. Și atunci am realizat că, macar pt ea, vreau sa fiu cineva în viața. Cineva care reușește să urce și să se agațe de marginea prăpastiei și să iasă din întunericul ăla in care toți cădem la un moment dat, unii mai adânc, alții mai la suprafață. Nu mai știu unde am citit mai demult o chestie, nici să mă bati și nu îmi pot aminti, dar zicea ceva de genul : when you reach the bottom of the pit, the only way is up. Așa că și eu , la rândul meu, am inceput sa urc…așa cum am putut, așa cum am știut . Și sper să mă țină. Chiar dacă mă mai trezesc țipând și plângând.

    Comentariu beton! Thumb up 85 Thumb down 2

  19. Lipsa de comunicare face sa se intample asta. Deci nu e act de curaj sau lasitate. E pur si simplu un act in care nu stie ce sa faca si i se pare singura solutie. Nevorbind, el nu stie alta cale. Terapeutul il baga in categoria “depresie”, prietenii zic ca e nebun, ca numai prieten nu e, si asa mai departe. Poate chiar in sanul familiei poate cauta asa ceva, dar canci, si acolo zic ca e nebun. Atunci, noi nu sensibilizam cu ei. Bai, poate e un motiv de cacat “sunt sub piciorul femeii si nu mai suport” dar omul are in cap asta. Si nu scapa fara o discutie serioasa, poate ca la o bere. Ulterior sa rezolve problema propriu-zis cu cel ce l-a deranjat sau…

    E un subiect delicat pentru mine, sunt trecut prin asta: seful tatalui meu s-a sinucis la 39 de ani, asa ca ce povestesc e din experienta. Iar lantul s-a lasat catre tata, care de stres ca nu a putut sa il salveze, s-a imbolnavit de inima si asa. Tata era depresiv, insa spre sfarsitul vietii lui mi-am dat seama de asta. Era deja tarziu…

    Mai am un caz. Tot cu prieten apropiat. Omul nu a vorbit cu nimeni, asa ca nimeni nu stia ca are probleme. A ajuns sa bea intr-o seara, noapte, sa mearga la grajd si sa atarne acolo…

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

  20. Depinde de fiecare caz, de puncte de vedere etc. Totuși, în cele mai multe cazuri se vorbește de o problemă temporară; de ce ar trebui să o “rezolvi” cu o soluție definitivă?

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  21. Eu îl consider act de curaj. Cu precădere atunci când forma prin care alegi să te sinucizi îți provoacă durere. Durere pe care trebuie să o simți până în secunda în care mori.

    Nu comentez motivele pentru care ajungi să faci asta pentru că prietena mea din liceu a luat un flacon de diazepam doar pentru că taica-său a prins-o în casă cu iubitul ei. Cred doar că oamenii care ajung sa facă asta o fac din cauza unei frici de ceva. Iar eu tocmai frica asta n-o înteleg.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 3

    • Elena,lasa prostiile.Te gandesti sa-ti faci seppuku cu o aschie de bambus?:)))
      Ai luat shar-pei-ul ala?

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Marius, m-ai iubit prea mult ca să am gânduri d-astea. Și încă mă iubesc. Tocmai de aceea nu mă supăr niciodată.

      Cătelul pe care o să-l iau apare pe lume prin octombrie. I-am ochit părinții deocamdată. Campioni amăndoi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • ,,@Marius, m-ai iubit prea mult ca să am gânduri d-astea”
      Cum adica ,,te-am”de ce o spui la trecut?Crezi ca nu te mai?:)))

      Valeu,pai insemana ca nici nu s-au ciocanit inca respectivii.Si de ce parinti campioni, vrei sa fie sange regal?

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Am vrut să scriu “m-am iubit”. Iertare dacă te-am indus în eroare dar scriu într-o mare viteză pentru că sunt în drum spre o vacanță de vis.?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

    • Pfff,si eu care credeam ca…mare dezamagire.:))
      Am inteles din prima ce ai vrut sa scrii dar na,batul….

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Ligia Elenoasa@, ne duci cu presul, in octombrie vei constata ca nu are sexul pe care-l visai tu (sharpeiul) pentru a evita perioadele alea, stii tu!

      Habar nu ai ce pierzi, pe al meu exact din cauza asta il cheama Craciun cu N, e o comoara. 🙂

      Vacanta frumoasa, buc(a)lato!

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Ambra, am ales să aștept atât pentru că îl vreau pe cel albastru. Taică-su e prea tinerel acum și nu e încă pregătit să aiba copii. Tatăl cățelului.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • Abia astept! 🙂 Sa-l vedem <3

      Nu exista terapeut mai dedicat! 🙂 Cu o singura observatie: nu stiu daca la febra 40 te iarta cu reprizele de joaca sau afectiune.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  22. Este un subiect complicat și delicat, cu multe griuri, nu cred că poate fi privit în alb și negru. Unii își pierd reperele, motivația și recurg la gesturi extreme, apar modificări chimice ce determină comportamente care ies din sfera normalului. Este mult de scris și nu am timp, vă las două articole (@Mihai, dacă exagerez cu link-urile, te rog să îmi spui):

    https://www.health.harvard.edu/mind-and-mood/what-causes-depression

    https://theconversation.com/people-with-depression-use-language-differently-heres-how-to-spot-it-90877

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • @Didina, și eu cred că între cele două extreme e plin de nuanțe. Iar modificările acelea chimice chiar sunt cât se poate de adevărate – mă îndoiesc că le putem controla complet (oricât de raționali ne-am crede) De aici și relativitatea opțiunii – în care totuși cred dacă nu se atinge acel punct critic.
      Mi-a plăcut mult Demonul amiezii a lui Andrew Solomon, e una din cele mai pertinente radiografii ale depresiei.
      Mă uitam acum pe google și, spre surprinderea mea, există câteva asociații de prevenție a suicidului – unele includ linii telefonice gratuite.
      Din păcate nu avem cultura și nici educația necesară pentru a înțelege complexitatea unei astfel de situații. Unii dintre noi ne mai ciocănim tâmpla când aflăm că cineva merge la terapeut. La psihiatru, nu mai zic (iar uneori chiar e nevoie de susținere medicamentoasă, nu se rezolvă cu ajutorul “voinței”)

      Citisem niște studii despre benficiile 5-HTP – aș fi fost curioasă dacă știi ceva despre asta 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Miha S., modificările chimice pot fi controlate și corectate, parțial, doar de către medici. Problema este vastă și complexă, tratamentele sunt de lungă durată și, din păcate, foarte puțini apelează la ajutor specializat. Mulți nu știu că există grupuri de suport sau centre unde pot primi consiliere gratuit, unora le este rușine. Este o problemă care ar trebui luată în serios, dar pe care mulți o expediază printr-o simplă fluturare a mâinii.
      Citeam zilele trecute un articol interesant depre persoanele care suferă de demență. Concluzia studiului era că o oră de interacțiune și socializare (nu online) le-a modificat mult starea în bine.

      Referitor la 5-HTP, l-am văzut în magazinele care vând suplimente alimentare, dar nu am citit prea multe despre el. Orice medicament / supliment alimentar trebuie luat doar la recomandarea medicului. 🙂

      Mulțumesc pentru recomandare, nu am citit-o, am trecut-o acum pe listă. Preferatele mele (care au tangență cu subiectul) sunt Lupul de stepă (Hermann Hesse) și Plânsul lui Nietzsche (Irvin D. Yalom).

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Mihai poți, te rog, să corectezi numele? A rămas de la ultimul comentariu postat de pe computerul ăsta. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @didina, done.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Mihai, mulțumesc! ☺️

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Didina, n-am nicio problemă în a discuta și cu Nelu 🙂

      Mulțumesc de răspuns. Yalom îmi place, cred că “Privind soare în față” a fost cea mai cea pentru mine.
      Răspunsul meu a venit mai mult ca o contra-replică la curentul general privind obligativitatea fericirii ce vine la pachet cu negarea a ceea ce, uneori, e atât de omenesc.

      Zi frumoasă
      🙂

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @ didina
      5-HTP (l-5-Hidroxitriptofan) este un aminoacid precursor al neurotransmitatorului serotonina – numita si „substanta fericirii”.
      Ce se gaseste in plafare si magazine naturiste sunt extracte de Griffonia simplicifolia ( dacă am scris bine).
      5 HTP crește nivelul de serotonină produs de creier și dă o senzație de calm, liniște și relaxare.
      Fericire la pastilă cum zice o colegă.
      Asta la nivel mediu de stres.
      La nivel ridicat +- depresie, anxietate gânduri negre etc, se recomanda ajutor de specialitate.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Miha S, o după-amiază plăcută și ție! 🙂

      @Miki, mulțumesc pentru explicații. 🙂 Pentru relaxare sper să nu am nevoie de pilule. Până acum m-am descurcat binișor cu grădinăritul și cu plimbările cu bicicleta (în principiu cam orice activitate ce implică efort fizic în aer liber).

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  23. Hai s-o dam cumva in gluma:
    Cazul no.1
    Ai o situatie grea si o viata de rahat.Bun,dar asta se poate schimba luptand,de cate ori nu ati patit sa va pufneasca rasul gandindu-va la ceea ce cu cateva zile in urma vi se parea o situatie fara iesire?Deci e greu dar se poate schimba soarta daca continui sa traiesti.
    Cazul no.2.
    Ai o situatie nasoala si iti iei viata.Dupa ce o mierlesti descoperi ca de fapt aia cu barba au dreptate si te pomenesti in cazanul cu rahat pus la fiert pentru eternitate .Si ca nu mai merge sa schimbi nimic,acolo nu tin smecheriile.Deci stai frumos in smoala si mormai in barba sperand ca se gandeste fiul tamplarului ca ar fi bine sa vina iar pe pamant si etc,etc.
    Cazul no.3.
    Mori si nu mai e nimic.Ai facut un rahat,macar daca traiai apucai sa mai bagi doi mici si o shaorma.Asa…

    Deci, cum alegeti?

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 4

  24. În adolescenţă am avut nişte perioade mai tulburi. Eram foarte impresionabilă şi mă afectau foarte mult criticile, eşecurile şcolare. Privind acum în urmă cred că de fapt îmi era frică să cresc, cred că mă agăţam cu disperare de copilărie pentru că nu mă vedeam în stare să îmi iau zborul şi nu credeam că m-aş putea descurca.
    Nu ştiu dacă a fost depresie sau mai degrabă dezorientare. Îmi amintesc că la un moment dat mă gândeam să dispar dar nu am putut să o fac datorită bunicii care mă crescuse de când eram bebeluş şi mă apuca plânsul de mila ei apoi de mila mea că am ajuns să gândesc aşa. Am zis să mai aştept şi, peste ani, când ea nu va mai fi… Dar nu a mai fost cazul. Am ieşit puţin mai călită şi am adăugat an de an câte un strat în scutul de autoapărare în faţa răutăţilor din jur. Acum am copii şi mă sperie însăşi gândul să rămână neocrotiţi, deci bănuiesc că am scăpat de tot de parşiva sinucidere.

    Şi, ca să răspund la întrebarea din articol: sinuciderea nu este nici act de curaj, nici de laşitate. Este pur şi simplu rezultatul unor stări foarte dureroase şi confuze în care mintea merge pe sârmă fără picioare.

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 1

  25. Atât cât stă în puterea noastră, păstrăm ceea ce ne place și renunțăm/aruncăm ceea ce nu ne mai place – lucruri, oameni, locuri, acțiuni.

    Dacă cineva ajunge la convingerea că trăiește degeaba, dacă nu se mai suportă și nu mai vrea să trăiască, e dreptul său să taie firul. Da, poate fi tare dureros pentru cei din jur, numai că cei din jur nu trăiesc în locul lui/ei.
    Drama e numai a celor din jur. Sinucigașul asta a dorit, asta a înfăptuit. E o alegere.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 2

  26. Mai devreme sau mai tîrziu, toate problemele au o rezolvare. Viața este atît de scurtă. Curaj? Nuuuuu. Mai degrabă inadaptare. Multe lacune.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 5

  27. Eu cred că toți cei care iau decizia asta sunt bolnavi; absolut toți. Cum zicea cineva mai sus, depresivii rămân aproape mereu în umbră. Nu îi prea poți recunoaște dacă nu vorbesc. Și nu prea vorbesc.
    Eu sunt acum acolo. Soțul meu habar nu are, părinții mei vin mâine în vizită și mă gândesc cum să fac să nu mă ”citească” mama, singura care ar putea mirosi ceva. Mă gândesc cum să fac să nu mă bufnească plânsul din senin și să zică lumea că sunt nebună etc etc.
    Știu, probabil veți spune că aici pot scrie de ce nu vorbesc cu cineva? Nu am răspuns la această întrebare. Aici sunt un nume fără chip.
    Și în final, da, sunt încă aici pentru că mereu m-am considerat prea lașă pentru un asemenea act. Asta era înainte. Acum nu mă mai gândesc la asta: am un copil pe care îl iubesc mai presus de orice și care are nevoie de mine. Sper doar să pot rămâne verticală pentru a nu-i strica startul în viață.
    Mi s-au umplut ochii de lacrimi dar noroc că pot da vina pe ecran, mă ustură ochii 🙂
    Puteți da cu roșii, nu sunt atât de fragilă 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 42 Thumb down 0

    • @Mira,
      Depresia se vindecă. Numai de tine depinde, să vrei. Și meriți vindecarea în primul rând pentru tine.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

    • @Laura G. Știu sau cel puțin sper. E pe listă, cât mai curând.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Mira, chiar dacă aici suntem ce mai adesea doar nume fără chip, cred că suntem mai mulți decât credem aici și pentru că în alt loc nu găsim înțelegere sau ……ușurința de a vorbi.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • Mira, depresia este o boala grava dar vestea buna e ca se trateaza! Niciodata complet, ea ramane undeva intr-un colt ca un animal gata gata sa sara dar cu timpul animalul asta ramane fara nicio sansa sa te doboare. Te mai musca , te mai zgarie dar nu te omoara. Cu depresia se convietuieste ca si cu un tovaras de drum, toata viata. Da, este greu de vorbit, de comunicat altora pentru ca cei mai multi sunt insensibili, ignoranti, pur si simplu nu te pot intelege. Din afara te vede toata lumea casatorita cu un om bun, cu copii frumosi si inteligenti, cu un job stralucit, cu bani si casa si masina iar inlauntru esti doar un tunel intunecos , nu-ti simti sufletul iar mintea este neagra. Doar cine a trecut prin asta poate intelege si, probabil, cei empatici…
      Copilul este mic? Este vorba despre o depresie post partum? Sfatul meu, daca imi permiti, e sa vorbesti totusi cu un medic, fie el medicul de familie ori cu un specialist. Nu vorbi cu un cineva care nu te-ar intelege!
      Copilul te va salva, iubirea ta pentru el te va scoate la lumina dar este nevoie si de tratament! Bafta! Sunt alaturi de tine, virtual. Si virtuos. 🙂 As vrea sa te pot trage cu gandul meu din tunel. Sa fac o magie.

      Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 0

    • @GMT Doamne ce suflet ai. E a doua oară pe ziua de azi când îmi dau lacrimile (aș plânge, simt nevoia să urlu dar nu pot).
      Copilul are 4 ani, mâine îi împlinește 🙂 și cred că e o depresie postpartum netratată și survenită peste o depresie mai veche și pe un teren instabil. Copilul s-a născut prematur și am avut un început greu, traumatizant din câte se pare pentru mine.
      Acum un an am încercat psihoterapie dar nu prea a mers, nu eram ok cu dr. Plus că mă simțeam mai ok la un moment dat. Acum am trimitere la psiholog pentru evaluare să vadă dacă e de psihiatrie sau nu. M-a ”citit” un doctor întâmplător, nici nu mă așteptam să observe.
      Îmi doresc să mă fac bine, am început să realizez cât de gravă este situația analizându-mi puțin viața din ultimul timp.
      Din suflet îți mulțumesc pentru comentariu :*

      Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 0

    • Mira, ti-am facut cu mana si cu sufletul iar tu mi-ai raspuns. Este fantastic! Sunt foarte sigura ca vei iesi din tunel si, crede-ma pe cuvant, vei fi mai puternica si mai frumoasa ca oricand! Vei vedea viata cu nenumarati ochi, care mai de care mai curios si mai inteligent si o vei imbratisa zilnic, clipa de clipa. Cine iese din depresie iese cu triumf si imediat isi pune o medalie pe piept ca sa vada lumea. 🙂
      E destul de normal sa nu gasesti imediat un psiholog ori un psihoterapeut potrivit, nu te descuraja! Eu am mers pe medicamente si pe multa autopsihoterapie, eram propriul meu terapeut . Ma autoanalizam si intelegeam perfect cum de am ajuns unde am ajuns si de cand ma taraiam prin viata, de multa , prea multa vreme. In momentul in care constientizezi ca esti bolnav , incepe practic vindecarea.
      Cireasa de pe tort 🙂 : maine copilul tau va implini 4 ani iar eu 54. Ori de cate ori va fi 9 februarie de acum incolo imi voi aminti de tine si de copilas si ma voi intreba oare ce mai face Mira? In ce punct de tunel mai e sau o fi chiar iesit ?
      Cine e nascut pe 9 februarie e o fiinta interesanta, poate prea sensibila si cam aeriana, se spune ca varsatorii sunt un pic extraterestri dealtfel.
      Va imbratisez cu drag pe amandoi! Acum iti este rau dar iti va fi bine!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • La mulți ani pentru pitic, Mira.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @GMT La mulți ani!!! pt vineri. Îți doresc să ai mereu clipe minunate precum sufletul tău ? ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Peter Pan Mulțumesc frumos.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  28. Un subiect foarte delicat pt mine.
    Am avut cateva ganduri de genul cand eram adolescent (12-14 ani) din caua situatiei din familie (tata vitreg care ne batea grav la betie pe mine si pe mama, scandaluri, lucruri sparte etc.), ceea ce era oarecum o normalitate intr-un cartier muncitoresc dintr-un oras de provincie prin anii 2000, iar eu eram o fire mai sensibila.
    Nu am ajuns pana in punctul efectiv de a o face dar eram pe la 80%, ma gandeam care ar fi mai usor, inecat sau electrocutat, insa (evident) nu le-am pus in practica de frica, pe de o parte, si dintr-o mica speranta ca totul va fi bine in viitor.
    Dupa cativa ani lucrurile s-au schimbat, eu am o familie frumoasa alaturi de sotie si ma bucur ca nu am facut gestul. Cicatricile in suflet au ramas le-am acoperit cu o usoara urma de ignorare dar uneori imi revin amintirile.
    Din punctul meu de vedere, in cazut in care nu ai boala incurabila, celelalte motive nu sunt un capat de lume. In astfel de momente esti cu moralul la pamant, esti cel mai low in viata dar partea buna e ca mai jos de atat nu poti fi,
    iar singura cale e spre mai bine (suna a cliseu motivational, dar nu e). Situatia judecata la cald duce la decizii pripite, in timp ce dupa cateva zile/saptamani cred ca altfel vezi lucrurile.
    Legat de intrebare, cred ca sinuciderea e putin din amandoua: iti trebuie curaj sa alegi calea cea mai usoara de a scapa de probleme. Cu toate acestea, nu o judec: sunt oameni puternici si oameni slabi ca personalitate (cum am fost si eu), fiecare are libertatea de a alege modul in care sa existe sau nu.
    Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe cei care nu au putut trece peste.
    Un ateu.

    Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

  29. Depsresia este o boală, NU O FIȚA. Sinuciderea din motive, filozofice pare a fi un act de curaj. Dar eu nu am cunoscut pe nimeni care să renunțe la viață lui de bună voie… O boală ascunsă pândește undeva..cred.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  30. dacă ne gândim că ne naștem cu instinct de conservare, instinct extrem de puternic și care, evident, nu ține de rațiune, actul sinuciderii trebuie să fie foarte greu de realizat. cred că, să poți învinge un instinct, este foarte dificil. prin urmare, eu nu cred că este vorba de lașitate. ceea ce poate determina un om să își ia viata trebuie că este o situație insuportabilă. eu, personal, nu înțeleg (spre norocul meu) și sper din suflet să nu înțeleg vreodată mecanismele psihice care te pot duce către această decizie. nu cred că putem judeca o persoană care face acest gest. nu avem cum să facem asta. mintea fiecărui om este diferită, situațiile și circumstanțele în care se găsesc oamenii sunt diferite, percepția fiecăruia e a lui proprie. cum aș putea eu să emit o părere despre ce și cum ar trebui altcineva să facă? una peste alta fiecare moare pe pielea lui. sigur că e greu pentru cei rămași, dar, chiar și așa, nu poți judeca ceea ce nu ai cum să înțelegi.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • Cu ani in urmă(cca 25 de ani)s-a sinucis fratele soacră-mii..avea 59 de ani…s-a spanzurat in baie!!!Șoc pt toată familia!!!Normal!Multă vreme după m-am tot gandit daca as fi putut face ceva pt a preintampina evenimentul…cu vreo saptamana inainte venise sa ne vadă,avea o privire stranie…nu o pot uita…parca privea prin noi…tinea in brate pe fiica-mea cu atâta tandrețe…nu aveam de unde sa stim ca era ULTIMA vizită. …Dupa eveniment am aflat ca si-a facut ordine in toate documentele,atat in casă cat si la muncă,a lasat totul in ordine,sa fie clar totul pt cine vine după…a premeditat totul.. nimeni din familie nu a bănuit ca avea asa o presiune enormă…nu a lasat sa se vada absolut nimic…cine si cum l-ar fi putut ajuta?!?!?Oricum,e cumplit si gandul,si actul in sine!

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  31. Niciodata sinucidere ! Am trecut prin momente mai grele ale vietii, cauzate in special de job, insa un psiholog bun si linistea si stabilitatea din familie m-au ajutat sa depasesc momentul. Cat despre cei care fac asta, ma gandesc cu mare groaza : cata disperare o fi in sufletul lor ?! ce momente or trai oare ?! Se zbarleste pielea pe mine … Cei mai multi dintre noi, cei care avem un motiv de a merge mai departe, suntem niste privilegiati, niste norocosi ai vietii. Eu personal ii multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand pot pentru Raiul pe care il traiesc : am o familie sanatoasa, o casa in care sa locuiesc si am ce sa pun pe masa. Suntem intregi, nu avem vreo suferinta. Ma gandesc insa la cei care merg din rau in mai rau : iti moare un parinte, ai un copil care e bolnav, te da afara de la job, partenerul te dispretuieste, sau inseala … Si luate pe rand suna rau, dar cum suna toate la un loc ?? Personal m-as gandi in primul rand la cei din jurul meu, cei care depind de mine si as lasa egoismul de-oparte. Pe langa durerea lasata celor din urma ta in momentul in care purcezi la “actul nesabuit” , mai ii lasi si prada bancilor, celor catre care esti dator si mai rau , vietii grele, in general. Stiu oameni care s-au sinucis din cauza “pacanelelor”, oameni cu afaceri aparent prospere care au luat bani de la camatari si care, si unii si altii, si-au pus latul de gat. Oare merita viata asta irosita asa ? Nu cred… Imi place asta : viata e o lupta , lupt-o sau mori incercand !
    http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/c/george-cosbuc-8zudtpu/lupta-vietii-8zudtpu.html#.WnwJf4FMo0M

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  32. Sinuciderea nu este nici lașitate și nici curaj, este durere extremă din care vrei să scapi neapărat și nu te mai interesează nimic, ești blocat la nivel mental.
    Un psiholog spunea că: nu există om normal care să nu se fi gândit la această idee. M-am liniștit, sunt normală. :))
    Eu îl citesc pe Ion Cosmovici, Petronela Rotar, blogul de față, să pricep. Unele articole chiar mi-au folosit.
    Vă rog, nu mă ucideți!, dacă scap, mă sinucid. :))

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

  33. Tema foarte delicata azi, sper sa fie tratata cu delicatete. In primii ani de Italia m-am imbolnavit de depresie, trecutul nerezolvat plus un prezent nou dar tot problematic s-au unit si au dat aceasta cumplita boala. Depresia este nici mai mult si nici mai putin decat un cancer, cancerul mintii si al sufletului. M-am tratat si dupa cam 7 ani am iesit din tunel. Da, am avut ganduri de sinucidere dar erau ale intunericului din mine si nu ale mele. M-a salvat gandul la copii.
    Deci una dintre cauze este depresia. Cred ca te sinucizi pentru ca esti slab, slabit, obosit, profund singur si neiubit. Un om cat de cat puternic oricat de dezamagit de viata, oricat de coplesit tot gaseste ceva oricat de mic de facut, de vazut, de iubit. Cand ai copii cred ca pur si simplu nu ai dreptul sa te sinucizi , copii si/sau pe cineva care are nevoie de tine. Pe de alta parte, daca asculti copiii unor tati alcoolisti sau abuzatori, violenti , ei iti vor spune ca ar prefera ca acesti tati sa se sinucida, sa dispara. Un barbat, un tata ce bea zilnic nu cumva si el intra in categoria sinucigasilor? Sa nu uitam nici ca destui morti sunt inca in viata…
    Un alt aspect si poate ca ar fi primul ca valoare este credinta. Nu ma refer neaparat la frica de sinucidere ca pacat ci la o deschidere interioara catre dimensiuni pe care doar credinta le poate atinge. Cand esti credincios , vezi altfel viata si vezi altfel si moartea.

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 3

  34. Ma lupt cu depresia de ani de zile. Si am sub 25 ani (nu vreau sa dau prea multe detalii, am prieteni ce mai citesc), inca din copilărie m-am ales cu un defect care ma face mai diferită de ceilalți si am fost dintotdeauna respinsă, ignorata, data la o parte. Prima tentativa a fost la 12 ani. Apoi am încercat din nou la 15. Probabil am fost lasa sau proasta de nu mi-a ieșit. De atunci si pana in ziua de azi ma lupt… zilnic. Cu mine, cu gândurile mele. Imi doresc mult sa ma duc la terapeut, dar nu am bani, iar părinții mei deja s-au chinuit cu mine, cu boala care m-a lăsat asa cum sunt, si imi e rusine sa recunosc cat de nefericita sunt. Ca sa înțelegeți cat de greu imi e, Mihai, te-am vazut acum ceva vreme, te-am recunoscut instant si cu toate astea n-am fost capabilă sa te salut sau ceva (si am mai comentat pe aici, rar, dar am mai comentat) pentru ca mi-a fost teama de respingere, chiar daca știam ca esti o persoana deschisă si nu ti s-ar fi părut foarte ciudata problema mea (nu e vizibila). Mereu stau in umbra, chiar daca cu toți cunoscuții mei sunt o persoana vesela si glumeața. Singurul lucru ce ma mai tine sa nu fac o nebunie este o promisiune. Cand m-am angajat, intr-un moment de neputința, i-am mărturisit unui coleg ceea ce simt, si ce am încercat sa fac iar el m-a pus sa ii promit sa nu mai incerc asa ceva si, nu stiu, nici nu ma cunoștea dar l-am simțit asa de sincer si am simțit ca ii pasa, cumva…asta e singurul lucru ce ma mai tine, sa nu dezamăgesc singurul om ce m-a rugat sa nu mai incerc asa ceva. Suna prostesc, stiu. Încet încet parca mi-am recăpătat optimismul, dar depresia e mereu acolo, o simt. Nu consider gestul o lașitate sau un curaj, consider prostesc gestul, niciun om n-ar trebui sa se lupte cu sine, fiecare om merita sa fie fericit, liniștit, acceptat, iubit, ajutat…

    Comentariu beton! Thumb up 66 Thumb down 0

    • Ana,simplul fapt ca povestesti cuiva e un mare pas.Referitor la defectul pe care-l ai,exista o chestie spusa( habar n-am de cine )cum ca atunci cand ti se pare ca ai probleme mari si fara iesire, ca esti cel mai napastuit de pe pamant ,priveste la ceilalti,uita-te ce probleme au unii si o sa vezi ca problema ta e nesemnificativa.
      Iar na,si eu daca m
      -as intalni cu Mihai l-as evita,cum sa ma vada lumea cu unul cu poseta?:)))

      Comentariu beton! Thumb up 46 Thumb down 0

    • @Ana, foarte rău ai făcut. Și mie îmi face bine să mă întâlnesc cu oameni care citesc pe-aici.

      Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 0

    • Mulțumesc pentru încurajări, chiar mi-au dat lacrimile. Nu m-am așteptat sa răspundă cineva ? Chiar ai oameni faini pe aici, Mihai!

      Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 0

    • @Ana, AICI este una dintre cele mai mișto comunități din țara asta. Și sunt foarte mândru și de ea și de mine.

      Comentariu beton! Thumb up 48 Thumb down 0

    • Scuze ca ma bag și eu am aceeași probleme dar pentru mine nu ele au fost mai puternice și am cerut ajutor pentru ca vreau și problemele mele nu le mai consider așa grave când unii au leucemie , cancer.
      Și prieteni buni oricum găsești foarte greu , nu mai ma simt data la o parte

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Ana,
      Vorbești de un defect al tău (vizibil sau nu). Ai idee câte defecte avem fiecare dintre noi? Mai exact, știi că fiecare om are defecte? Și nu unul, mai multe! – de gandire, de atitudine, de educație, de sănătate, de voință etc.

      Demult, am citit ceva simpatic despre asta, cam așa: ”dacă ai un defect, încearcă să-l corectezi. dacă nu e corectabil, încearcă să te împrietenești cu defectul tău. Acceptă-l, tolerează-l, ai putea încerca să-l simpatizezi, să-l iubești – că e al tău!” 🙂

      P.S. Dacă îmi amintesc bine, cred că am aflat asta din cartea ”Partea întunecată a căutătorilor de lumină”, de Debbie Ford. Dar citatul e din memoria mea, nu din carte.

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 0

    • Ana, nu exista viata mai frumoasa decat cea pe care-o ne-o cladim singuri, asa as zice eu, draga mea. Apoi, nici nu cred ca exista om puternic care sa nu-si fi dus luptele proprii, iar alea sa nu fi fost macar jumatate din ele cu sine. In general suntem singuri chiar si cand avem o familie numeroasa iar acceptarea nu cred ca este macar vreun deziderat aparte, in niciun caz intr-un grup/familie naturala.

      Ana, ar fi asa multe de povestit si dezbatut vis a vis de problemele false si/vs (despre) dragostea de viata traita la cote maxime si cu bucurie indiferent de provocari in fiecare secunda incat abia astept sa va citesc temerile si/sau provocarile obligatorii si nelipsite, pe aici macar.

      Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

    • ANA, eu te IUBESC pt.ca ai ales sa lupți !

      Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 0

    • @Ana….hey, nu esti singura 🙂 toti avem tot felul de demoni si schelete in dulap care ne fut viata….toti…nu dispera 🙂 cumva cumva o sa fie bine si pentru tine 🙂 nu stiu cum, dar sigur, la un moment dat gasim in noi acea putere care ne pune in miscare 🙂 te imbratisez cu drag 🙂 sa nu faci vreo magarie, ca nu merita, uite…io acum la 4 ani dupa o tentativa sanataosa….ma lupt sa-mi salvez viata fiind oleaca suspecta de cancer…nu-i aiurea?

      Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 0

    • Ana, mi-au dat lacrimile si chiar de multa vreme nu am mai plans…Esti atat de tanara! Depresia mea a venit dupa 40 de ani , viata mai mereu mi-a fost povara si tot ca tine m-am simtit neiubita , nepotrivita cu nimeni si nimic. Am rezistat cata vreme m-am simtit utila cuiva , pot afirma ca proprii copii m-au tinut in picioare, dreapta chit ca vesnic suferinda si fragila. Culmea culmilor e ca nimeni nu a observat nimic caci ascundeam totul ori pur si simplu nu-i pasa nimanui. Bila alba, foarte alba pentru colegul tau! Chapeau! Ori de cate ori te va mai bantui gandul negru, aminteste-ti de promisiune si ca unei fiinte, macar unei fiinte i-a pasat de tine. Crede-ma ca sunt mai multe pe lume fiintele carora le pasa , da-ti si da-le sansa sa va cunoasteti, sa va intalniti. Crede-ma iara ca sunt multi oameni in dificultatea de a trai si ca multora le-a trecut prin cap ori prin inima gandul sinuciderii! NU esti singura! In legatura cu Mihai, Mihai NU te va respinge niciodata, el este un tip bun, sufletist, umil adica modest plus inteligent. Mi-l imaginez mereu sfios dar bucuros cand cineva de pe blog il intalneste in realitate. Deci data viitoare musai sa-l opresti! 🙂 Cred ca esti timida, eu zic sa-l opresti dar marturisesc si ca eu sunt timida si ca as avea probleme sa leg doua vorbe cu el…
      In legatura cu depresia, eu am luat tratament , medicamente . Ar fi trebuit psihoterapie dar abia invatam o limba straina, mi-era greu sa vorbesc despre mine in limba romana daramite intr-o limba necunoscuta. Fiecare zi depasita era o imensa victorie si incetul cu incetul am iesit din intuneric. Am inteles ca ies in ziua cand mi-am dorit sa mananc o inghetata. Depresul nu vrea nimic si pe nimeni. Doar sa moara.
      Curaj! Nu te teme de intuneric caci exista si lumina si ea, lumina, e tare frumoasa!

      Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 2

    • Ana, gandeste-te la persoanele din jurul tau carora le pasa de tine si te iubesc neconditionat. Asta m-a ajutat intotdeauna. Si oricare ar fi ea, boala nu te defineste ca persoana. Stiu asta, sunt epileptica. Si chiar daca nu-ti permiti ajutor de specialitate (inca un lucru in comun), prietenul e solutia ideala.

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

    • @Marius M, Laura G, Sandra Ambra, oviwan, Naga Q, GMT, Anonimă 2.0 MULȚUMESC! ❤️ Cand ma gândesc ca nici măcar nu prea voiam sa comentez… mi-ați făcut ziua mai buna, nici intr-o viața nu mi-as fi imaginat. Am sa incerc sa va urmez sfaturile, stiu ca suna prostesc, dar am printat toate comentariile voastre, pentru zilele negre ? Știți cum m-am simțit? Ca si cum am fi stat toți la masa de vorba ?
      @Naga Q îți urez multă sănătate, țin pumnii sa fie totul bine!
      @GMT m-ai făcut sa plâng din nou, dar de data asta de fericire, pentru ca m-am simțit ascultata si înțeleasă. In același timp m-ai făcut sa imi dau seama ca nu i-am zis niciodată colegului meu ce efect a avut rugămintea lui. In prezent nu mai lucram împreuna dar am sa ii spun tot ce v-am spus si vouă ?
      Va mulțumesc inca o data si sper sa aveți cu toți o viața frumoasa si liniștita si sa ramaneti mereu aceleași persoane sufletiste cu vorbele bune pregătite ?

      Comentariu beton! Thumb up 42 Thumb down 0

    • Ana pt mine esti o invingatoare ! Faptul ca ai razbit pana acum, ma face sa cred ca o sa lupti pentru tine ! Am incredere in tine !

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • Oamenii care sufera de depresie mereu vor avea nevoie din cand in cand de ajutor, intr-adevar imi pare foarte rau ca nu poti sa iti permiti un psihoterapeut. E un lux intr-adevar si e o loterie sa gasesti un om calificat care sa ajunga la sufletul tau real, multi din cei numiti psihologi au calificarea dar nu au si darul. Nu din rea vointa ci pentru ca noi ca oameni nu suntem compatibili cu toti.Din pacate tratamentul aceastei afectiuni nu e decontata de casa de asigurari desi e extrem de necesara, e gura de oxigen pentru multi oameni.E bine sa spui unui prieten ce simti, stii tu , chiar exista oameni carora le pasa. Capul sus Ana!

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

    • Ana, nu plecam nicaieri. All for one and one for all. Cam asta a reusit Mihai sa faca pe-aici. Radem, plangem, dar o facem impreuna. Deci capul sus si vorba conducatorului suprem: “viata e mult prea serioasa ca sa n-o luam in ras.”.

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

    • @Ana, daca ai o zi grea si iti vine sa urli, fa-o aici. Cu siguranta te vom asculta si sustine. Nu ai nevoie de terapie cat timp ai prieteni care te inteleg si te asculta. Important e sa iti gasesti un echilibru al tau. Comunicarea e cea mai frumoasa si usoara terapie.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 3

    • @Florr, e mișto ce zici, dar e oleacă greșit. Ai nevoie de terapie tocmai ca să înțelegi ce ai de făcut ca să treci SINGUR peste probleme. Știi, poate la un moment dat prietenii nu sunt acolo ca să te ajute. Și-atunci ce faci?

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • @Ana
      Fiecare avem ‘ defecte’ unele vizibile altele invizibile… Pentru un gras, un slab este defect și invers…
      Dar știi ce? Oamenii sunt cei care spun ce e un defect și ce nu. Și de ce ți-ar păsa ce spun ceilalți despre tine? Vorba aia..’ îți dă lumea de mâncare?’
      Fiecare dintre noi este perfect și imperfect în același timp.
      Important este să nu te judeci prin ochii celorlalți. Ce văd ei este doar o mică parte din întregul pe care doar tu îl poți cuprinde.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Mihai, ideal ar fi sa ai parte de ajutor de specialitate. Am prieteni psihoterapeuti, am facut si eu terapie, asa ca nu neg varianta ideala. Dar cand nu iti permiti e mai bine sa nu vezi ca pe un capat de drum si sa o iei razna si mai mult. La asta m-am referit. Si in cazuri din astea mai bine te descarci in online, daca nu la prieteni. Important e sa dai afara ce te macina.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  35. Acum se poate face terapie prin casa de asigurări deci consider ca are de unde alege și nu mi se pare ca este act de curaj sa te sinucizi

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 13

    • @Silvia Monica Duma, chiar ieri am fost la casa de asigurari de sanatate sa ridic o aprobare pentru niste dispozitive necesare mamei mele. Referatul si cererea fusesera depuse in iulie 2016, atunci cand le-am depus mama avea mare nevoie de ele. Din fericire anumite tratamente au facut-o pe mama sa nu mai aiba acea nevoie acuta de ele de/ca atunci, sper ca nici de aici incolo sa nu fie nevoie decat sporadic, dar rezolvarea a venit de la noi, nu de la ei.

      Ah, daca un bolnav de depresie ar constientiza ca are nevoie de ajutor criza sinuciderii nu ar mai fi marea problema, adica iminenta. La medic/terapeut se ajunge abia dupa, in majoritatea situatiilor.

      Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 0

    • Da?
      In ce țară?

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  36. Cu subiectul asta mergem pe o panza de păianjen ?am citit comentariile de mai sus.cu unele sunt de acord, cu altele nu. Ce va face sa credeti ca un om “sanatos la cap” s-ar sinucide? Mihai a exclus bolile incurabile in ultima faza(daca am inteles eu bine) si bolile psihice(schizofrenie, psihoza, dementa etc), care în accepțiunea tuturor ar putea avea o “scuza” sa moara. Depresia e ,in marea majoritate a cazurilor, cauza care duce la sinucidere. Dar stiti ca doar 5-7% dintre cazurile de tentativa de suicid se finalizează cu moarte realmente si sunt cei care chiar vor sa moara??!!Depresia ca boala in sine sau manifestare a unei alte boli e wide spread!! Tentativele de suicid sunt doar incercari disperate ale unor persoane ” slabe de inger” (s-ar zice in popor)de a atrage atentia. Lipsa comunicarii, rautatea gratuita dintre persoane, un caracter labil, cerințele tot mai mari ale societatii ;sunt toate, motive care te pun la zid si, in momentele critice, uiti de toti, dar, de fapt, nu uiti de nimeni pentru ca nu exista legatura aia afectiva pe care am vazut ca multi dintre voi o includeti automat ( legata de relatiile de rudenie:mama,tata, frati etc), dar care nu exista pentru ca subconstientul persoanei nu o recunoaste(ceva de genul: nu mi-a adus un beneficiu,nu o pun in sertarele din fata ale creierului). Din pacate, evoluția tehnologica nu poate face un screan pentru identificarea persoanelor cu deficiente psihologice la prima vedere si sa ii trimiti imediat la psiholog( acel prost care a studiat 4ani creierele distorsionate!!).sunt destule persoane care inca sunt singure in lupta asta. Ca sa nu mai vorbim de cat de bine esti vazut daca zici ca te duci la psiholog!!esti in categoria alora duși?cam trebuie sa schimbăm mentalități!! Si nu e vorba de o persoana care sa ne dea o reteta ce functioneaza, dar fiecare dintre noi sa facem ceva ” mic si nesemnificativ” in universul nostru…in universul celorlalti o sa fie gigantic!asa cum problema mea e mai mare decat a ta!! O chestie de perceptie!

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  37. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 11 Thumb down 20

    • @catalina,
      Pui în paralel oamenii bolnavi incurabil/năpăstuiți cu oamenii depresivi. Diferența uriașă între ei e fix asta: primii vor să trăiască, ultimii nu vor să trăiască. Contează!

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

  38. Văd mulți p-aici, destul de vehemenți, care îi dau cu lașitate, persoane care rămân în urmă, depresie care se poate trata, probleme temporare etc. Eu am o întrebare pentru ei, și nu e deloc răutăcioasă: ați fost în situația respectivă? Știți cam ce gândește cineva care vrea cu orice preț să-și pună capăt zilelor și ce motive determină asta? Sunteți siguri că întotdeauna poți găsi și altă soluție la o problemă de acest gen?
    Sigur, oricine își poate spune părerea, aste e si ideea. Dar eu aș recomanda puțină temperare atunci când subiectul nu e cunoscut decât din auzite și văzute, nu și trăite.

    Comentariu beton! Thumb up 37 Thumb down 0

  39. Eu am impresia ca ma sinucid in fiecare zi. Abuzul de tutun, alcool, nopti pierdute, stres aiurea nu reprezinta o sinucidere lenta? E drept, nu ma grabesc deloc… Revenind la seriozitatea subiectului, e greu sa dau o justificare gestului. Inclin sa cred ca depinde de puterea si alegerea fiecaruia.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

  40. După ce am împlinit 18 ani și am realizat că părinți mei îmi tăiau aripile, cu vorbe și fapte iar eu până atunci aveam impresia că așa se întâmplă în multe familii si de fapt eu eram la cheremul lor, după un scandal monstru că un băiat a venit să mă ceară la un film ( da stiu alte vremuri?) și că bineinteles că urmam să vin cu burta la gură, am vrut sa fac acest pas crezând atunci că ii voi pedepsi și voi atrage atenția asupra a ceea ce se întâmpla în familia mea.
    În timp ce imi planificam( efectul romanelor citite) moartea și mă uitam de sus cum era în casă după o săptămână de la eveniment realizez că ei nu vor suferi după mine si că singura care are de suferit ca nu își va trăi viața sunt eu.
    Atunci mi-am facut o promisiune că viata mea amoroasa va fi ascunsă până le va fi prea greu să intervină. A mai durat 4 ani până am gasit un om cu care să pot construi un camin cum nu am avut acasă.
    Dar intr-adevar în acel moment aș fi făcut o mare greșeală să las pe cineva exterior să-mi influențeze viața.

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

  41. Eu nu cred că sinuciderea este un act de lașitate. Cei care aleg să își pună capăt zilelor sunt oameni bolnavi care nu mai găsesc sens vieții, nu mai au un ”ceva” de care să se agațe pentru a continua. Nu doar cei cu probleme financiare sau cei singuri se sinucid, uite cazul unor vedete: bogați, cu familie, copii etc. dar care se luptau cu depresia de ani de zile și într-un moment scurt au decis să termine.
    Nu consider nici că o fac din egoism, că aleg calea mai ușoară să nu se mai chinuie cu ratele și alte greutăți și că nu le pasă de cei pe care îi lasă în urmă. Pur și simplu, dacă te confrunți cu o depresie și nu primești ajutor nici soțul/soția și copiii nu îți mai redau cheful de viață chiar dacă tu îi iubești. Un sinucigaș nu gândește așa profund în minutele alea când decide să se omoare.
    Dar nu văd sinuciderea nici ca un act de curaj, deși … când am citit ”Ana Karenina” am găsit pentru prima dată ce se întâmplă în mintea unui sinucigaș secunda acea înainte să moară. Se spune că, cu o secundă-două înainte să moară un sinucigaș el regretă, îi se derulează toată viața în gând și regretă ce a făcut dar nu mai poate da înapoi pentru că este prea târziu. Trenul e deja la un metru distanță de el și nu se mai poate salva, scaunul de sub picioare e căzut de ceva timp și nu se poate ridica pentru a i se lărgi ștreangul, otrava a invadat tot corpul, trupul este deja în aer și se va izbi de pământ în mai puțin de jumate de secundă etc. Nu știu dacă este adevărat, cei care au avut de înfruntat secunda acea înaintea morții nu au mai putut povesti și confirma.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @Roxi, eu cred că este vorba de un egoism în sensul că nu mai vezi, nu te mai poți gândi la altcineva. E prea multă lupta cu tine. Cred că se întunecă totul și asta pare singura cale, unde ești singur. Nu înseamnă că nu-ți pasă de cei pe care îi iubești. Cred doar că oamenii care îți sunt dragi par foarte departe în momentele alea.

      Am scris doar ce cred. Nu am ajuns în punctul ăla.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  42. Ziceam ca trec la calculator sa iti scriu cu diacritice treaba, dar na, merge si de aici. Nici nu stiu daca e o chestie de dezbatut. In primul rand ce e suicidul? Este un act care contravine modului in care este codat creierul. Adica la baza creierul nostru e setat pe supravietuire. Fir-ar sa fie,e atat de setat ca nu poate accepta ideea disparitiei noastre si de cand exista rasa umana am facut un dincolo unde o sa fim vesnic. Pare ca aberez pe langa subiect? Nu o fac, ca sa te sinucizi nu ai nevoie de curaj sau lasitate, ai nevoie de o dereglare chimica in creier care sa te faca sa mergi contra biologiei cea mai de baza.

    Aia care se sinucid pentru note, o fac din frica, o fac din faptul ca nota le revalideaza inutilitatea. Aia is oameni traumatizati. In genre oamenii care se sinucid dintr-un motiv absurd pentru noi restu, nu sunt ok de ceva vreme.

    Mbun, pentru a doua intrebare. Am depresie cronica si ptsd si uneori episoadede hipomanie si paranoie. Pana la 14 ani am avut 3-4 incercari. O data am fost salvata, de 2 ore n-au mers pastilele, le-am vomat si o data m-am oprit ca o auzeam pe mama in cap spuandu-mi cat ar suferi si ca nu ma gandesc la ea.

    Mbun hai sa iti zic ca in mintea mea mustrarea aia s-a tradus in “nu am chef si bani de inmormantarea ta”. Si cam asa functioneaza boala. Esti obosit mereu, epuizat. Nu iti gasesti locul, nu esti bun de nimic si orice faci e degeaba. Te simti gol pe interior si nimic nu iti mai aduce bucurie. Nimic. Poti rade acum la o gluma si pana peste o ora creierul tau sa iti spuna cat de mult nu ai dreptul sa razi si reincepe calvarul.
    Eu traiesc in felul asta de ceva ani. M-am izolat in casa, ridic pereti pe unde pot si ma trezesc si ma culc cu senzatia ca oricum nu conteaza, eu nu contez si respir degeaba pe pamant. La 12 ani am zis prima oara ca mai bine nu ma nasteam. 12 ani!

    Asadar, cand pui astfel de intrebari, intreaba-te tu cat ai rezista in pielea mea, spre exemplu.

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 0

    • Destul de grav ceea ce descrii, dar daca ai ajuns aici (adica pe blogul lui Mihai) esti pe drumul cel bun. O sa vezi!

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  43. M-am nascut si am creacut intr-un orasel ,mic ,mineresc. Toti ne cunoastem cu toti.Problemele multora le-am cunoscut si multe din gandurile lor mi-au fost cunoscute…Am avut greutati copilarind fara tata ,apoi ramanad orfan de ambii parinti.Dar NU cred ca am avut asa un gand sau macar o tresarire.Am vazut oameni suferinzi care se agatau de fiecare fir de viata,care luptau din tot ce se numea picatura lor de putere sa mai traiasca pana isi vad copilul sau nepotii ,,mari” . Am cunostinte care nu au mai vrut sa lupte si au cedat ,prieteni care au incercat sa puna PUNCT dar nu au reusit si cred ca asta mi-a dat putere sa trec peste toate problemele. Eu am o vorba: daca eu imi iau zilele cine imi rezolva problemele? Traiesc sa ma lupt ,sunt luptator !
    Viaţa-i mult prea serioasă ca să n-o luăm în râs! (Mihai V )?

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  44. Mai, cred ca s-au aliniat planetele cu subiectul de azi. Tocmai ce ieri am fost, pentru prima data in viata mea, la psihiatru.
    Ce emotii, ce frica…toate astea m-au trecut, crezand ca in secunda doi ma baga in camasa de forta ? Teapa!
    Am scapat si circul libera prin oras! Muahahaha!
    Acum, revenind la seriozitatea subiectului: asa pe scurt, am decis ca ar trebui sa ma duc si eu la un pshilog, pentru psihoterapie…care psiholog, auzind ca mi-au trecut prin minte niste ganduri de sinucidere, m-a trimis degraba la un psihiatru, ca sa ma evalueze. De fapt, a vrut sa vada gradul depresiei in care sunt.
    Psihiatru m-a linistit cu niste pastile antistres, din plante si m-a asigurat ca nu-s „inca” un caz de internat.
    Insa, cu toate glumele pe care sunt in stare sa le fac in momentul asta…cu depresia nu-i de glumit.
    Ce m-a ajutat pe mine in momentele cu „ganduri necurate” a fost ca mi-am zis in minte urmatoarele: ok, zici ca vrei sa scapi de durerea asta insuportabila, dar ai mai fost aici si nu ai murit…deci totul trece! Asa ca…sufera cat ai de suferit, plangi cat vrei, pana te saturi si te descarci si apoi treci inapoi la treaba! Am plans ce am avut de plans, am stat in pat fara vlaga si chef de viata…pana m-am plictisit si am cautat pe net modalitati de combatere a depresiei ?
    Mi-am luat banane, ciocolata neagra, am stat la soare (in balcon, ca de scos capul in lume a fost mai greu)…am ascultat niste muzica…orice am incercat in disperarea de a iesi din stare respectiva.
    A trecut starea, normal, dar in continuare imi e teama sa nu mai ajung in punctul acela si imi dau seama ca de mine depinde asta, de mine si de gandurile mele, de nimeni altcineva.
    Si pentru ca am fost acolo, iti spun ca ai nevoie de un „curaj nebunesc” ca sa faci pasul.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • Ai nevoie de o frica teribila de ce urmeaza sa ti se intample maine si poimaine si in viitor incat sa n.o poti suporta si sa faci marea trecere

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  45. Ne place sau nu,sinuciderea a fost si inca este tolerata/acceptata sau chiar incurajata in anumite culturi.
    Vezi pe cei care isi lipesc bombe pe corp si se detoneaza intr-o ambasada straina.
    Vezi japonezii,care la un moment dat in istorie au ridicat sinuciderea rituala la rangul de arta.
    Conform culturii lor,se numesc martiri sau persoane onorabile.
    Oare sunt curajosi sau lasi?Oare sinuciderea in numele si pentru o cauza(pe care noi poate nu o intelegem),este o lasitate sau un act suprem de curaj?
    Oare cei care au debarcat primii pe plajele din Normandia stiind clar ca au o speranta de supravietuire de maxim 10% au fost niste lasi ,sau au fost curajosi?Oare comandantii care i-au trimis acolo au fost criminali in masa sau oameni care au jertfit in mod premeditat vietile subalternilor lor pentru un interes superior?
    Si revenind “cu picioarele pe pamant”,oare sinuciderea din motive care noua ni se par stupide chiar ar trebui sa fie blamata?
    Pentru mine poate parea vital sa am telefon de tipul XGM.Si daca nu am ma sinucid.Oare trebuie sa fiu blamat?Oare cauza mea nu este mai importanta in proprii ochi decat scopul debarcarii din Normandia?

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @chris, Eu nu cred că e de judecat nimeni în situația asta, cu atât mai puțin de blamat. Indiferent de cât de aproape am fost de punctul ăla, noi, cei care suntem aici încă, nu putem ști ce e în mintea sau în sufletul unui om care alege calea sinuciderii.
      Poate de blamat ar fi cei care văd ce se întâmplă și nu fac nimic desi și asta e discutabil.

      Știu cât m-am străduit să găsesc argumente să-i explic nepotului meu care a avut o depresie nașpa pe la sfârșitul liceului.
      Nu voia să vorbească decât cu mine. Îmi explica aparent foarte lucid de ce nu are el vreun rost, de ce nu are vreun motiv să trăiască. Ore nesfârșite încercam să-i găsesc contraargumente și-l rugam să nu facă nimic până a doua zi. Poate se mai gândește…
      Așteptam cu nerăbdare telefonul lui. Nu-mi răspundea când îl sunam eu. Uneori era mai rău și mă suna după doar o oră alteori abia ziua următoare.
      Am dus-o așa mai mult de-un an. El luptându-se cu demonii lui, eu, un soi de zombi că nu mai aveam curaj nici să dorm.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

  46. Cand aveam vreo 10-12 ani, am trecut si io printr-un moment din asta de depresie severa cand mama a refuzat sa ma lase la film intr-o sambata seara. Cu ochii in lacrimi m-am inchis in baie vreo 2 ore, timp in care imi imaginam difieritele moduri in care ma voi sinucide, inclusiv cel prin infometare. Deja ma vedeam in cosciug cu mainile pe chept si saraca mama langa mine frangandu-si mainile si strigand printre lacrimi Te rog iarta-ma .. si eu ranjind : Na, vezi ? asa-ti trebuie.
    Si dupa 2 ore de stat pe buda cu gandurile mele negre am auzit : Da` ai de gand sa mai stai mult in baia aia ? hai ca am facut gogosi. Printre suspine am avut puterea sa intreb : da` ai facut si de`alea cu dulceata ? Da, am facut.
    Cinci minute mai tarziu, cu gura manjita pe la colturi de dulceata ma gandeam ca ce prost sunt si cum era sa ratez niste bunatati de gogosi.

    Comentariu beton! Thumb up 39 Thumb down 3

  47. Nu e un act de curaj, nici de lașitate, e un act de disperare, extremă. Cred că este determinată de un dezechilibru emoțional și/sau psihic.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  48. Citind chestia cu depresia înțeleg cât de slabe sunt femeile , în raport cu bărbații
    Știind cazuri in care ei au clacat și ele nu, înțeleg cât de puternice sunt femeile în raport cu bărbații

    În 2011 ,în plină criză, el e dat afară, pula bani , pula rate, pula viață
    Normal că vine banca să-l execute(thanks again mr. Isarescu), adică să-l arunce in stradă, se spînzură lăsând in urmă nevasta și un copil de trei ani
    M-am intalnit anu trecut cu ea. A găsit un om de treabă, i-a făcut o fetiță și era aproape fericită
    Alt caz din 2011 el dat afară executare cu părăsirea apartamentului și omul se apucă să scoată până și geamurile termopan
    -Si varu de pe pereți l-aș lua dacă aș putea boss, că l-am plătit
    -Oricum te execută pentru restul
    -Să mă pupe fix in cur banca, plec la capsuni, ce să-mi mai ia ? Am o familie boss, n-am timp de prostii

    Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 0

  49. Cu scuzele de rigoare, mărturisesc că n-am citit toate comentariile, din lipsă de timp, dar vreau să-mi expun și eu gândurile. Cred că majoritatea oamenilor au un moment în care se gândesc să-și încheie socotelile cu viața. Unii gândesc în glumă, alții … nu. Personal, eu fiind mai pragmatică, am gândit în sinea mea interioară: da’ dacă nu-mi iese? Apoi m-am gândit că e minunat să trăiești în necazul celor care te-au făcut, conștient sau inconștient, să ai gânduri suicidare! Să-ți găsești resursele și să te fluturi pe sub nasul lor VIU.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  50. Mi se pare ciudat sa găsești sinuciderea un act de curaj. Asta dacă nu ești samurai, pilot kamikaze, căutător de balenă albastră sau un personaj din filmele nord coreene fiert după partid.
    Iar vorbind serios mi-e teamă că a ne apuca să punem aici pe blog etichete pe frunțile celor care au luat în considerare/făcut acest gest nu ne duce prea departe de părerile specialiștilor din umbra Oliviei.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  51. Unamienouasuteoptzeci si ceva la pregatirea pentru parasutari tinuta de catre comandantul unitatii militare :” – Statistic aproape toti sinucigasii care s-au aruncat de pe cladiri, poduri etc, s-au razgandit in timp ce cadeau…incercand sa se agate de un balcon, o antena, de ceva.Ganditi-va ca voi nu vreti sa muriti si nici nu aveti sansa sa muriti de infarct pentru ca sunte-ti verificati “la sange”.Pentru voi chiar o sa fie doamne fereste o moarte vazuta cu ochii…..asa ca mare atentie la orice detaliu..”
    Acelasi comandant inainte cu cativa ani de data respectiva, a luat parasuta plina de sange a unui camarad care “a vazut moartea cu ochii pana la capat”, a pliat-o, si a sarit din avion cu ea la nici doua ore de cand murise camaradul, doar ca sa arate ca nu parasuta fusese de vina…

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Sorine,ala ori a fost dement ori a avut COAIE !

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  52. Primul gand de sinucidere l-am avut la 8 ani. Apoi de cateva ori pana la 18 ani. Inca vad spatiul negru in care eram, simt durerea adanca si acea stare de fara iesire. Ce m-a facut sa nu o duc niciodata la capat – imi imaginam moduri diferite de a o face, apoi simteam durerea fizica produsa, ma gandeam ce vor face parintii mei, si ii vedeam plangand, le simteam durerea.Nu am avut curaj sa merg pana la capat – exact asa simteam atunci, ca nu am curaj. Bineinteles ca in timp toate durerile s-au estompat, am gasit singura iesirea din tunel, dar retraiesc si acum acele stari – e terifiant. Am fost acolo si nu pot judeca pe cei care nu pot iesi, uneori ne simtim intr-un abis si nu vedem nici o carare, singura iesire e sinuciderea. Pentru unii e un act de curaj, pentru altii poate e lasitate….Eu acum traiesc din lipsa curajului de atunci, dar acum ma bucur de tot ce am trait si traiesc. Dorinta de sinucidere, sinuciderea in sine, este act de o complexitate aparte ce nu poate fi judecata.Interesant este ca apoi, desi am trecut prin situatii limita, niciodata nu m-am gandit la sinucidere…

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  53. În cazul în care încă nu ați făcut-o vă recomand să încercați bungee jumping.Senzația este aproximativ similară cu tentativa de suicid,atunci când ești pe platformă și te desparte un singur pas : o fac sau nu?Am două tentative la activ pe bază de probleme la mansardă.Starea în momentul respectiv?Black out total.Și încercat cu pistol,nu ștreang,pastile,aruncat de la etaj ,tăiat vene și alte amatorisme.Nu,frate,băgat țeava în gură și degetul pe trăgaci.În nici un moment nu m-am gândit la repercursiuni.Singurul lucru care mi-a trecut prin cap este că dacă o fac este the end.Adică gata.Știu că pare extrem de egoist ce spun,dar în acel moment m-am gândit doar la mine.Îmi e destul de greu să explic, dar timpul se dilată,iar trăirile se succed rapid:știi că dacă o faci totul s-a terminat.Pentru cei cu gânduri din astea vesele ,încercați un experiment:seara,înainte de a adormii,imaginați-vă că nu o să vă mai treziți niciodată.Și niciodată nu o să vă mai vedeți copilul,părinții,prietenii,soarele,marea ,muntele,satul bunicilor,iubita,iubitul,câinele sau pisica,motocicleta sau castronul cu sarmale.
    Și pentru cei care au dubii ,vă asigur că dincolo nu e nimic.Am stat în comă după o lovitură puternică la cap și canci heruvimi,păsărele,tunele cu lumini și câmpuri cu flori frumos mirositoare.
    Știți ce mi-a spus mama după ce i-am povestit că am vrut să mă sinucid a doua oară?,,Și ce aia mă-tii crezi că rezolvi dacă te omori?”Eu o să plâng ca proasta la mormântul tău în timp ce pe tine o să te mănânce viermii.Fă- o dacă atât te duce capul ăla prost.Eu am crezut că am crescut un băiat deștept,nu un oligofren”
    Zbang!!Ia de aici ,deprimatule.Ce pastile ,psihologi și psihiatrii.,,Mama tu vorbești serios?”Și a venit decisiva:,,Auzi,ție ți s-au terminat joapițele și nu mai ai ce împunge ,de îmi toci creierii cu prostii?”Am rămas ca boul și m-a umflat râsul.A jucat la mână moartă,ca la poker și a câștigat.
    În altă ordine de idei,săptâmăna trecută un prieten din copilărie a Doamnei ,căsătorit cu doi copii,situație materială peste medie,,după o ceartă cu soția (a aflat că respectiva avea un amant)s-a urcat în mașină și s-a aruncat într-un lac.De unde l-au scos după două zile de căutâri.Mort,desigur prin sinucidere.
    Motivația a fost…???

    Comentariu beton! Thumb up 36 Thumb down 0

    • @Paco, io vreau dăcât să-ți spun bine-ai revenit. Nu te mai văzusem de ceva vreme.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • Eu îmi doresc să încerc măcar o dată bungee jumping. Nu pentru că am gânduri sinucigașe, nu am avut niciodată, dar când eram mică visam des că accidental cad de la fereastră. Acelaș vis s-a repetat ani la rând, o dată la câteva săptămâni. Simțeam adrenalina aia în vis și vreau să mă conving că așa e, senzația aia ce o simți în piept când cazi.
      Mă trezeam tot timpul înainte să mă izbesc de pământ.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Roxi, păi și cine te oprește? Bănuiesc că există si la tine acolo.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Roxi, iti imprumut io elasticu` de la chiloti daca vrei sa incerci. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 4

    • @Mihai, nu cred că există, nu am văzut nicăieri personal pe unde am umblat și nici prin pliante și alte locuri turistice nu am văzut. Cel mult un balon dinala cu coarde în parcul de distracții, atât.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Roxi, pfff… #saraci.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Shoric, mulțumesc, dar nu am de unde mă arunca cu el.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Poate ea și-a găsit marea dragoste
      De 35 de centimetri
      Și-l șantaja p-ăsta cu pușcăria, că doar furase pentru ea
      Altfel e greu de conceput ,ca bărbat, să te omori pentru o femeie

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @ paco, un pragmatic!
      Voi salva aceste rânduri pentru mai târziu…
      Și mama un terapeut bun! Multumesc.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  54. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 2 Thumb down 8

    • @Smarti, serios? Adică tu compari gestul de a-ți lua viața (care până la proba contrarie e UNA SINGURĂ) cu un căcat de job, un rahat de casă și o femeie care oricum nu te mai iubea? Tu realizezi că ești idiot? Păi cine pula mea te ține să găsești altă femeie, să lucrezi în alt loc și să-ți iei altă casă? Gizăs fucking craist!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • Nu ,nu realizez ca.s idiot iar tu ai inteles deampulea.Depresia bai,depresia te impiedica sa mai traiesti.
      Si cum am spus ceva mai sus,ai nevoie de.o mare frica de ceea ce urmeaza maine in VIATA ta ca sa te dai pulii de suflet.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • @Smarti, atunci mai citește o dată ce-ai scris. Poate realizezi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Stai, @Mihai, ca nu e asa simplu cum zici. Eu cred in depresia data de “un căcat de job, un rahat de casă și o femeie”. Si multi sunt acolo, jos, din motivele astea. Nu-i judeca. Fiecare om reactioneaza diferit. Important e sa primeasca ajutor si/sau sa se salveze singuri.
      Depresia de orice natura este foarte perversa, te atrage si se agata cu ghearele de tine. NU trebuie sa treci printr-o drama unanim acceptata de societate ca fiind drama (un deces, o boala crunta, un copil pierdut in parc etc.) ca sa pici in depresie. Nu suntem toti puternici. Nu mereu.
      Si nu e intrecere. Cine are un motiv mai “bun” este scuzat ca o ia razna, lumea il compatimeste “vai, saracul, e deprimat ca sa uite ca i s-a furat copilul la parc (imi tot aduc aminte de filmul ala, Pororoca). Iar un adolescent agatat de copac din dragoste ranita sau pentru un 3 in teza e “un prost”. Nu asa functioneaza. E naspa. Atata conteaza.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • @Vera, și eu cred în depresia despre care zici. În schimb nu am apreciat în mod deosebit modul în care a comparat lucruile gagiul ăsta auto-denumit “smarti”. Pentru că nu se întreabă nimeni niciodată “oare sunt laș pentru că continui să trăiesc în depresia asta în loc s-o termin cu viața?”. Știi ce zic?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Mihai well, asta e un concept la care nu m-am gandit. Daca cineva se considera las sa continue. E clar ca majoritatea o formuleaza invers: sunt las daca inchei aici si acum?! Cred ca e o intrebare-reflex, pentru ca societatea perpetueaza ideea suicid=lasitate. Cel putin, asta cred eu. ca acesta e cuvantul general asociat cu ideea de suicid.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 3

    • @Vera, exact ce zic. Întrebarea care se pune este dacă merită să renunț la viață pentru că job, casă, femeie. Nu dacă merită să mai continui pentru că job, casă, femeie? N-am citit io prea multe scrisori lăsate de sinucigași dar mă îndoiesc că există vreuna care începe cu “Cu bucurie vă anunț c-am decis să mă car spre veșnicele plaiuri ale vânătorii”.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  55. Buna

    Am citit comentariile. Toate. Si apoi m-am intors la articol si l-am mai citit o data.
    Inca din titlul articolului, judecam toti.
    Nici macar gemenii nu sunt la fel, nu traiesc viata la fel, nu simt la fel, nu se indragostesc de aceleasi persoane sau lucruri. Oricate studii ar exista pe tema asta. Nu traiesc nici gemenii in oglinda.
    Ce vreau sa zic cu judecata…ceea ce e pentru mine o tragedie imensa, care ma lasa fara suflare, care ma apasa la fiecare pas si secunda de respiratie, pentru tine (oricare ai fi tu) poate fi un fir de nisip intr-o clepsidra.
    Curaj sau lasitate sunt deja doua cuvinte care judeca. Si in cazuri ca cele de mai sus nu ar trebui sa judeci (desi toti o gandim, unii o si afisam, poate fara sa vrem).
    Eu treaba asta o vad ca pe o lipsa de perspectiva.
    Nu am trecut prin asta, dar ma gandesc ca in momentele in care te gandesti sa faci un pas de genul asta in jurul tau e negru, e un abis care absoarbe toate emotiile, toate culorile si nu reusesti sa iesi din el. Unde restul vedem stelele, comete, the milky way, spatiu cat e de vast si apare dorinta de a-l explora, pentru unii in jur e doar o gaura neagra.
    Nu m-am gandit niciodata la subiect de genul asta.
    Eu, daca te vad vreodata Mihai, o sa te opresc sa facem cunostinta. Fair warning.
    🙂

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 2

    • @Kittygreeneyesbitch, n-am nicio îndoială. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • “Am citit comentariile. Toate. Si apoi m-am intors la articol si l-am mai citit o data.
      Inca din titlul articolului, judecam toti.”

      Care toti? Titlul e scris de Mihai.

      Daca sustii ca toti cei care am comentat judecam, atunci ori nu mi-ai citit raspunsurile ori ai inteles prost. Reciteste. Sau nu. Treaba ta. Eu iti spun ca te inseli.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 7

    • @Kittygreeneyesbitch,
      Dacă spui că ‘judecăm toţi’, înseamnă că ai sărit peste comentariul meu. Şi nu numai, ai sărit peste majoritatea comentariilor de astăzi.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Inteleg ca e un subiect sensibil.
      “Toti” e un termen general, fara nici o ridicare la fileu pentru nimeni.
      Nu cunosc personal pe cei care au facut comentarii aici. Trairile sunt multe.
      Imi pare rau daca ati luat-o personal.
      De asemenea, dupa parerea mea, ca sa stabilesti daca orice actiune este curaj sau lasitate trebuie sa faci o judecata, trebuie sa treci prin filtrul gandirii. Gandirea e rationala, trairile ce tin de astfel de sentimente si evenimente nu sunt. Sunt emotionale pana la extrem.
      Poate nu m-am exprimat bine in ceea ce am scris.
      Scuze daca s-a inteles diferit @ Vera si Solandi.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Kittygreeneyesbitch,

      Toţi e într-adevăr un termen general care înseamnă absolut toţi. În cazul de faţă toţi cei care au comentat. Şi cum evident nu toţi au avut aceleaşi păreri se foloseşte alt termen general gen ‘majoritatea’ sau ‘unii dintre… ‘.
      Nu e vorba de niciun fileu aici. Ci doar de exprimare.

      P.S. Părerea ta (cu care sunt perfect de acord ) referitoare la filtrul emoţional a fost exprimată de foarte mulţi azi.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  56. Sincer, ma intristeaza cand aud ca un om nu a mai gasit motive sa vada un alt rasarit de soare, zambetul persoanelor care-l iubesc. Nu pot sa judec ceva ce nu inteleg, ce nu am simtit . Mereu am avut surorile aproape si ne-am sustinut una pe alta uneori cu imbratisari , alteori cu strigate si usi trantite.
    Tot ce putem noi sa face este sa incercam sa nu mai punem oamenii la pamant deoarece nu stim ce lupte duce in acel moment. Noi printr-o vorba sau un gest de KKT putem sa retezam firul de care acea persoana se agata.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  57. De ce sa ma sinucid cand am probleme? Nu mai bine omor problemele? >:)

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  58. Bah … urata treaba depresia. Eu unu mi-am zis ca sunt mai al dracu decat viata si daca tot e sa mor o sa mor dupa ce termin ce am de facut pe aici. Nu o vad ca pe lasitate sau curaj. Cand suferi de depresie lucrurile astea sunt inutile … asta este imaginea generala … inutilitate. Mi-am gasit un rost in oameni si animale si incet incet am regasit utilitatea mea fata de sine. Acum este doar ceva ce se intampla, ma bubuie, astept, trece … depresia te invata ca pana si suicidul este inutil daca ai rabdare si apoi ajungi sa te bucuri mult mai sincer de viata. O zi banala fara sa ma lovesc de zid este o victorie .. daca mai si rad zici ca am castigat la loto. Unde-i graba ?!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  59. Am avut un coleg care s-a împușcat în cap. În debara, de față cu soția care se ruga de el în genunchi să nu o facă. Un om de 34 de ani, 1.80, 100 kg. După înmormântare am plâns de frustrare și nervi pentru că nu i-am înțeles gestul.
    Realizez acum că avea depresie și nimic din ceea ce mie mi se părea banal, lui nu i se părea.
    M-am hotărât atunci să nu judec oamenii care recurg la sinucidere.
    Personal, nu sunt de acord cu asemenea alegere.
    Dar poate cineva vreodată bănui ce resorturi intime îi împing pe oameni la asemenea gest?
    Plm, greu, greu de digerat așa ceva
    Eu, personal, mă bucur că încă găsesc motive pentru a trăi. Chiar și în țara noastră.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  60. Gândurile si ideile de suicid sunt rezultatul unei depresii moderate de care suferă o persoană in momentul respectiv. Însă tentativa (încercarea nereușită) si actul suicidal în sine, sunt efectul unei depresii severe de care suferă o persoană si este o tulburare psihiatrică gravă tratată cu medicație antidepresiva si psihoterapie de susținere, suport emoțional. În depresie putem cădea cu toții după moartea cuiva drag, se numește depresie de doliu, sau după un divorț sau o concediere, cauzele sunt multiple iar ceea ce face diferența între persoanele care se gândesc la suicid si cele care nu au astfel de gânduri, este doar echilibrul emoțional si toleranța la frustrare sau/si rezistența la stress a fiecăruia, care este diferită, faptul ca persoana simte ca îi sunt depășite resursele adaptative de a face fata situației stresante, problematice, corelata cu o stima de sine scăzută în raport cu ceilalți si suportul emoțional pe care persoana îl primește sau nu de la cei dragi. Si foarte important de stiut este că în chimismul cerebral al unei persoane depresive cu idei de suicid, se produc niște modificări ale unor neurotransmițători (serotonina, noradrenalina si dopamina) o scădere a acestora care este direct răspunzătoare de actul suicidal. De aceea este foarte important să se ceară ajutorul medicului psihiatru si al psihologului pt un tratament eficace care va ameliora/vindeca depresia si va scoate persoana în cauză din această tulburare, lăsând la o parte mentalitatea învechită a românului ca dacă te tratezi la psihiatru sau psiholog ești nebun…

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • felicitari! cred ca esti in domeniu pt ca ai o opinie foarte argumentata si la obiect. comentariul tau ar trebui luat si pus langa intrebarea din titlu. in fond este singurul raspuns bun. nu este nici lasitate nici curaj, este pur si simplu boala netratata….trist, stiu.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  61. Am incercat sa ma sinucid acum 2 ani. Sunt unul din aia de care zici tu ca n-au nimic fizic si mai am si 25 pe deasupra. Imi pare bine ca nu mi-a iesit.
    E un act emotional, un impuls scapat de sub control. Nu exista nimic curajos sau las in asta. Pe mine personal m-a ingrozit faptul ca am facut asa ceva. Nu ma credeam in stare.
    Ca un simplu sfat oricui care bine-voieste sa-l ia: Aveti grija sa va pastrati in permanenta moralul ridicat. Daca acum e rau, o sa vina si mai bine.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

  62. Mda, cred ca iti trebuie mult curaj pentru a fi las, pentru a-ti asuma ca esti las.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 4

  63. Buna seara da am fost pusa in situatia de a alege daca vreau sau nu sa imi continui viata ( am avut dintotdeuna probleme cu greutatea desi faceam sport si aveam o alimentatie echilibrata deci cam toata adolescenta am fost in pragul depresiei ( am avut noroc de o familie si prietenii care mi-au fost alaturi) acum aproximativ un an am descoperit ca am cancer tiroidian in prima instanta am vrut sa refuz tratamentul si sa imi curm viata mai repede decat ar fi, facuto cancerul apoi am fost nevoita sa particip la inmormantarea unei cunostiinte o fatade 35 de ani si cand am vazut cata durere a pricinuit disparitia ei in randul familiei si al prietenilor am realizat ca eu nu pot fi atat de egoista sa ma gandesc doar la mine si nu la ce las in urma asa ca am mers mam operat am facut terapie cu iod si acum ma lupt cu cancerul si sa imi reiau viata inapoi) Ps:am 23 de ani pana sa aflu de cancer aveam o relatie ce se desfasura de 4 ani care sa inchiat inainte de operatie

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @anonim, îți urez la mulți ani! Ai să descoperi că viața poate fi și frumoasă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  64. Apropo de terapie si psihoterapeuti puteti sa ascultati Sinele invinge la radio guerrilla sau podcast pe site-ul lor. Mie mi se pare interesanta si utila emisiunea.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  65. Nici, nici! E un act de prostie! Nu se justifică nicicum. E frumoasa viata, mai ales dacă pui umărul puțin și faci ceva. Orice.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 3

    • @Swarowsky,atăt boss!În sfârșit cineva trebuia să pună punctul pe i,ce morții ei de viață plină de funie și săpun!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Swirskii,
      E adevărat ce spui. Și totodată e superficial…

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  66. Cand eram adolescent, am citit o carte al carei titlu nu il retin, cam slabuta de altfel, in care aveau loc 3 sinucideri. Prima, un savant obligat sa le faca arabilor bomba atomica. Pentru ca nu s-a lasat convins, un colonel sadic i-a omorat familia. a continuat sa refuze. S-a gandit colonelul sa-l tortureze pe savant, si apoi sa-l omoare, asezandu-l pe un scaun, de care i-a prins cu piroane organele genitale. I-a lasat un cutit, cu care isi putea taia respectivele anexe si fugi. Omul a ales sa isi taie jugulara si sa moara de mana lui. Asta a fost act de curaj.
    Al doilea, era intr-un camion cu o bomba nucleara. Ceasul bombei mai avea 5 minute pina la detonare. Rambo-ul din carte putea sa fuga impreuna cu grupul, dar nu avea timp sa iasa din raza de distrugere a bombei. Sau putea sa ia camionul si sa-l conduca la locul unde se construise bomba. Bomba exploda, el murea, fabrica de bombe a lui Saddam era distrusa. Camarazii lui fugeau in directie opusa si scapau. A ales varianta asta. Act de curaj, si omenie in acelasi timp. Sau Eroism?
    Al treilea sinucigas, dictatorul, ce nu mai avea sanse de scapare. Il prindeau răsculații.. Glonț in cap. Act de lasitate.
    Asadar, suicidul poate avea diferite forme si motivatii.. Depinde de motivatie.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  67. @Mishu,bine v-am regăsit.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  68. Eu cred ca toti cei care aleg calea asta de evadare sunt f singuri si foarte derutați.. Nu cred ca ar trebui să îi judecăm..mai cred deasemenea ca oamenii au foarte multă putere și pot depăși orice doar ca in anumite momente nu sunt constienti de puterea pe care o au si aluneca in gol..E trist sa vezi cum altii isi pierd viata doar pentru ca se pierd pe sine la un moment dat…singurul motiv care ar putea impiedica tragedia e conștientizarea a ceea ce reprezintă “Eu”…Nu ceea ce lasi in urma..Nu prietenii..Nu familia..până la urmă daca e sa disecam cand ajungi acolo esti singur si atat..

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  69. Sunt cineva care a contemplat multi ani de zile sinuciderea…

    Fara sa fi ajuns la punctul acestui tip, mi se pare cel mai graitor discurs pe aceasta tema:
    [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=D1QoyTmeAYw&w=640&h=390]

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  70. Salutare, cu suflet. Am mai citit, m-am mai chinuit să comentez și în alte rânduri, acu’ mi-am pus un nume insipid și prostănac, e prea personal ce zic. (oricum adresa de mail e viabilă și șeful de blog are drept de…)
    În primul rând(Doamne, ăia care zic „în primul rând” și nu mai consemnează și pe al doilea sunt de mare angajament), dragă Mihai, am o observație: titlul sună a falsă dihotomie. Sinuciderea poate fi și curaj și lașitate, dar poate fi și neclar, suferință, prostie sau, dimpotrivă, inteligență peste medie, furie, pedeapsă, victimizare, lipsă de perspectivă, frică, simț prostesc al dreptății sau altele.
    În al doilea rând, am citit comentariile, cu inima strânsă. M-am regăsit în multe, că e laie, că-i bălaie, că prostule care ești tu egoist, că ce să vezi după, dacă ești pus la rotisor, că „grand” curaj fiindcă faci nu știu ce. Depresie, frustrare, e de bine, e de rău. Habar n-am! Cine are contract cu adevărul? Mulți ani înainte au început (mda, mulți) de m-au măcinat tot felul de prostii, și asta a fost până de curând: că nu-ș’ ce-mi vine, că traume, că nu mă simt bine în pielea mea, că ce hău!! Pe urmă mai vine câte un senin, o rază de soare, un blog cu chestii „dăștepte” (persoanele de față nu se exclud).
    După ce stau eu așa și mă concentrez filosofic pe sceneta numită viață, pac! Viața îmi trage una drept peste ochii mei injectați de întrebări existențiale: „Fiu-tău are cancer!” Buuuuum!! De șase luni zgârii la ușă vieții, nu e noapte să nu mă gândesc la prostiile pe care le-am crezut existențiale și făcătoare de nefericire! Să fiu în viață? Da, deși nu e important! Decât pentru altă viață, una legată de a mea!
    Așa că, dacă n-ai nicio durere eutanasiantă, dacă nu urli în chinuri, trăiește, fir-ai al naibii!! Taie-ți unghiile la picioare, privește fix într-un punct, fă-ți părul roz, citește, scrie, urlă, du-te la concursurile de dans, gătește, hrănește vrăbii, aruncă cu pietre în geam, lasă lacrimile să ude asfaltul, înjură sau zâmbește, leagă cu elastice sufletul să nu îți cadă pe drum…dar trăiește, fir-ai al naibii!! Iar pentru cei ce n-au putut, simt tristețe și durere. Câtă deznădejde să fi fost acolo încât să facă asta, câtă durere? Ceva ce un alt suflet nu înțelege.
    În al treilea rând, cine naiba sunt eu să îmi dau cu presupusul?
    Of, ce m-am răcorit! Numai bine și gânduri bune!!

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • @nume insipid și prostănac… omule, ai o îmbrăţişare de la mine. dacă o vrei. atât.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Vera, primesc cu brațele deschise. Am nevoie și îți mulțumesc! Atât!

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  71. M-a răscolit foarte tare subiectul articolului de azi!În urmă cu 9 ani,mama mea s-a aruncat în fața unui tren,la metrou la Unirii,au trecut 3 vagoane peste ea,a venit smurdul,a dat trenul înapoi şi ea s-a ridicat doar cu câteva zgârieturi la genunchi!Ulterior a mărturisit că a vrut să se arunce de la etaj,dar s-a temut că nu moare!A avut o viață normală,a crescut 2 copii,suntem bine amândoi,tata i-a fost mereu alături,părinţii i-au trăit peste 90 de ani…Curaj?Lașitate?Doar boală!DEPRESIE!Cea mai parşivă dintre boli,că dacă pierzi un picior se vede,se ştie că eşti bolnav,că ai o lipsă!
    Prietena mea cea mai bună a fost diagnosticată recent cu cealaltă boală parşivă,care de obicei,când se vede,e prea târziu!A avut o viață de kakat până acum (tatăl i-a murit când avea 9 ani,tatăl vitreg a încercat s-o violeze,a plecat singură-n lume la o vârstă fragedă,mai târziu şi- a pierdut familia într-un accident rutier…) şi mi-a spus că nu se teme de moarte,că oricum este sătulă,şi că se teme doar de suferință,de pierderea demnității,de dependența de ceilalţi!I-am propus să mergem în Elveția şi să mă întorc doar eu!Şi mi-a spus că s-a gândit la asta,dar că a ales să trăiască cât şi ce îi este dat!Curaj?Laşitate?Doar asumare!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  72. Neata, Mihai!
    Nu am mai comentat de ceva vreme pe aici, insa te-am citit zilnic 🙂
    Vreau sa spun si eu o povestioara: acum vreo 2 ani, cam pe toate planurile imi mergea prost: toti cei dragi mie erau departe, aveam un job la care ma plafonasem si nu mai aveam efectiv nicio satisfactie, iar viata amoroasa era un dezastru. Eram ca un zombie. Inca imi vine in minte un moment care pentru mine a fost decisiv. Ma cufundasem in cada si ma gandeam ce bine ar fi sa mor si sa scap de viata fara sens pe care o duceam. Pur si simplu nu mai vedeam rostul existentei mele pe planeta asta. Iar cand am facut o scurta recapitulare si mi-am dat seama ca nu o sa mor prea curand, pentru ca sunt sanatoasa si nu prea fac chestii periculoase, m-am intristat si mai rau (insa nu m-am gandit o secunda sa ma sinucid). In momentul ala, s-a triggeruit ceva in mintea ma si mi-am dat seama ca trebuie sa ies din starea aia. Asadar am schimbat jobul, l-am lasat liber pe asa-zisul “iubit”, mi-am schimbat stilul de viata, iar acum o duc foarte bine 😀
    Din treaba asta trag concluzia ca e de fapt o combinatie de lasitate + curaj (cel putin in cazul meu) – pentru ca as fi vrut sa scap pe calea cea mai usoara (lasitate) dar nu m-am aruncat la fapte (tot lasitate), si mi-am schimbat complet viata (curaj).
    Sunt convinsa ca situatiile unora sunt mai nasoale decat cum a fost a mea atunci, insa cred ca este foarte important sa ai curajul sa iti iei viata in maini si sa schimbi ceea ce nu iti face bine, suntem datori propriei persoane cu acest lucru.
    O zi frumoasa!

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  73. a venit vestea, m-a dărâmat, nemetaforc, lângă un calorifer.
    când am putut merge, în drum spre casă, m-am oprit pe un pod. mă uitam în jos, ce-ar fi dacă mă opresc aici? amețisem ușor când, de sub pod, o rață cu trei boboci după ea, îi învăța pe ăia mici cum să înoți contra curentului.
    mi s-a lățit un zâmbet pe față care a ajuns în suflet cumva și am plecat de acolo mulțumind dumnezeului rațelor sălbatice.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  74. Poate s-a zis, pt ca n-am avut rabdare sa citesc toate cele 176 de raspunsuri, dar din cele 126 pe care am reusit sa le citesc, doar unul singur cred ca se apropie cel mai tare de adevar( @MAS) si anume ca nu o putem considera nici lasitate nici act de curaj. si asta pentru ca eu sunt de parere ca actiunea de sinucidere se face inconstient deoarece sinucigasul este depresiv, iar depresia este o boala si ca orice boala trebuie tratata. sinuciderea de fapt este efectul nedescoperirii si netratarii la timp a depresiei. un om bolnav de depresie actioneaza inconstient,iar ca sa zicem ca sinuciderea este lasitate sau curaj, ar trebui ca actiunea sa fie facuta in deplinatatea facultatilor mintale. ori, este exact ceea ce nu putem zice cu siguranta despre o persoana sinucigasa. cred ca exista si exceptii, dar cum sunt minoritare, nu cred ca exceptiile pot fi luate in considerare in rationamentul nostru…

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  75. Am avut o perioada in care am avut ganduri sinucigase. Dupa o perioada lunga de stres (pe care nu am constientizat-o) urmata de atacuri de panica si anxietate, nu a fost mult pana am ajuns la depresie. Corpul meu era cel care suferea fizic, nu ma simteam bine deloc, desi am facut destule controale si analize. Innebuneam pentru ca nu stiam ce am si de ce nu imi pot reveni odata daca nu am nimic. Imi aduceam aminte de trecut cand eram perfecta si ma durea si mai tare. Am fost mega anxioasa, imi era frica sa stau singura in casa, aveam impresia ca o sa mi se intample ceva rau si nu va avea cine sa ma salveze. Deci imi era frica de moarte si in acelasi timp au fost momente cand eram atat de epuizata psihic si fizic de toate, incat ma gandeam ca ar fi fost mult mai bine sa nu mai fiu. Dar nu am avut curajul sa o fac pentru ca sunt cat de cat dusa la biserica si stiu ca e un pacat. Si sigur ca nu puteam sa le fac asta parintilor mei. Am fost la psiholog timp de 6 luni, m-a ajutat sa imi rezolv unele treburi, dar fizic tot ma simteam prost. Am ajuns la psihiatru, mi-a prescris cipralex, anxiar si um somnifer pe termen de 6 luni. M-am îngrozit. Medicul de familie m-a sfatuit sa incerc doar cu cipralex, psihologul mi-a spus ca n-as avea nevoie de asa ceva la cum ma vede. Si nu am luat nimic. Nu eram impotriva medicatiei, doar ca eram conștienta ca ea mai reduce din simptome, dar eu voiam sa descopăr cauza. Medicatia nu trateaza cauza, sa stiti, ci doar dezechilibrul chimic din creier. Sau de unde o fi.

    Am scapat de anxietate si frica de a sta singura atunci cand mi-am înfruntat frica si am inceput sa stau singura. Si am inceput sa ma simt mai bine. Dar recuperarea a fost foaarte inceata. Aveam probleme cu somnul. Am descoperit o spondiloza cervicala care, teoretic, putea sa imi dea simptomele fizice si am inceput sa fac kineto. Asta la 9 luni de la primele atacuri de panica. A fost mai ok. Am descoperit un program pe net, romanesc, facut de un medic psihiatru. Primeai pe email diverse exercitii pe care sa le faci ca sa iti ridici moralul. Explica de ce exista anumite dezechilibre. De exemplu, eu cand ma trezeam dimineata aveam o stare proasta pentru ca ma gandeam ca iarasi tre sa înfrunt o zi urata. Medicul mi-a explicat ca asta se intampla pentru ca dimineata nivelul cortizolului – hormonul stresului- este mai mare, de aceea suntem mai pleostiti. si ca tre sa facem ceva sa crestem nivelul de seronotina. De exemplu ceva exercitii fizice. Inca mai primesc emailuri, acum o data pe luna, de la mailuri zilnice. M-a ajutat si asta. Conta ca era cineva acolo care „avea grija” de mine, chit ca era un program. Stati linistiti, nimeni nu mi-a cerut poze cu mine dezbracata si nu mi-a recomandat sa iau x pastile. A fost chiar un program decent.

    Apoi am ajuns din nou la psihiatru pentru evaluare. Mi-a spus ca nu mai are sens sa imi dea medicatie de sinteza. Mi-a dat ceva pe baza de plante, sunatoare, StopDepres parca se numeste. Cica sunatoarea ar fi singura planta care poate lupta impotriva depresiei dar atentie nu se combina sub nicio forma cu antedepresive de sinteza. Am luat o luna si 5HTP la recomandarea unui alt medic psiholog si psihiatru. Nu pot sa spun ca a facut o diferenta prea mare. Cred ca a fost mai mult placebo. In rest, am avut grija sa mananc bine, sa ma hidratez, sa dorm bine si sa fac mai multa miscare.

    In prezent sunt mult mai bine decat anul trecut pe vremea asta. Am inceput sa dorm mai bine (ceea mi-a lipsit in 2017). Inca mai am niste slabiciuni, oboseala, uneori dureri de cap, dar incerc sa nu permit sa ma afecteze psihic. Citisem undeva ca nu trebuie sa lasam ca durerea fizica sa devina una psihologica. Atunci e mai greu. Durerea e durere. Tre sa o accepti, face parte din tine.

    Uitandu-ma in urma imi dau seama ca daca eram un pic mai puternica psihic reuseam sa trec mai repede peste acea perioada nefastă, dar in acelasi timp perioadele de acest gen sunt atat de revelatoare. Am inceput sa apreciez experientele, timpul petrecut cu cei dragi. Nu mai investesc atat de mult in obiecte. Am grija de mine si nu mai las sa ma afecteze tot ce se intampla in jurul meu.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  76. Sinuciderea nu este un act de laşitate. Îţi trebuie al naibii de mult curaj să faci asta. Sau al naibii de multă inconştienţă.
    Personal nu am ajuns niciodată în punctul ăsta al vieţii, deşi dezamăgiri, supărări, frustrări, depresii am avut destule. Îmi place şi vreau, să privesc partea plină a paharului. E mai sănătos aşa.
    Băi, când ajungi în punctul ăla al vieţii în care gândurile de a te duce la 2 metri sub pământ sunt mai puternice decât gândurile de a trăi, ia, adu-ți aminte tot ce a fost frumos până atunci. Că dacă n-ai fii avut din astea, te pomenea popa de mult la slujba de duminică.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.