Să vă povestesc. Stăteam în parcare, în mașină, și nu mă înduram să cobor să mă lupt cu puținele grade de afară. Scrolam liniștit pe Facebook când simt cum mă zgâlțâie ceva. Mai precis mașina care se chinuia să parcheze de vreo câteva minute lângă mine. Cobor.

Un nissan cu o tanti la volan, pe genul funcționară la Poștă așea. Cu bucle permanent, mov, care rezistaseră bine frigului de săptămâna asta și tot tacâmul.

Mă uit la ea, mă uit la bara mea de pe spate care acum avea un frumos semn și-i fac semn cu degetul la tâmplă. Tanti coboară geamul:

– Mă iertaţi, de obicei conduce soţul, eu nu mă prea descurc.

No shit, serios? Aproape că nu-mi dădusem seama. Mă uit din nou la bară. Nu e spartă. Doar i-a luat oleacă praful.

Dau să plec, că oricum n-aveam cum să combat un așa argument, când observ că jumătatea ailaltă de parcare e COMPLET goală. Zic:

– De ce n-aţi parcat dincoace? Era gol și nu vă mai chinuiaţi.

La care tanti de uită la mine cu ochi străini și goi:

– Era pe stânga.

Io bulbuc ochii ca un ateu care s-a întâlnit din greșeală cu Iisus Hristos. Dau să spun ceva, dar gura mea rămasă larg deschisă refuză să articuleze cuvinte. Tanti îmi observă zbaterea și mă liniștește definitiv:

– Stânga aduce ghinion.

(30 septembrie 2017)