Dacă e sâmbătă, e Elena.

Treaba stă în felul următor: nu contează ce și cum faci lucrurile în timpul anului, important este ca în perioada sărbătorilor să fii mai bun. Să dai, să ajuți și musai să ceri iertarea celor cărora le-ai greșit. Altfel vei intra în noul an cu stângul. Ah, și nu vă mai înghesuiți să vă platiți întreținerea ca să nu intrați cu datorii în noul an. Am facut eu asta și ghiciți ce? Mi-a venit întreținerea și anul următor. Lună de lună.

Acu’ ce să vă zic? Eu dau, ajut, dar de cerut iertare nu prea am cui, în schimb aștept să mi se ceară de data asta.

Vreau să-mi ceară iertare casiera de la Cora care, după ce m-am chinuit să-mi așez produsele pe bandă în ordine alfabetică și pe culori, mi le-a scanat după un algoritm propriu cunoscut doar de ea. La final, am fost forțată de urletele celorlați clienți să pun carnea lângă zahăr și portocalele lângă ceapă. Îngrozitor! Și ca să-mi sară toate capacele, la final a închis sertarul cu bani deși trebuia să-mi mai dea rest 60 de bani. Am rămas țintuită locului, am privit-o peste ochelari și i-am scanat creierul. Nu n-am găsit nimic acolo, adică, mă rog, nicio urmă de regret. Într-un final, prin puterea minții am convins-o să mă întrebe de-a dreptul mirată:

– Ce mai așteptați!?

– RESTUL?!

Și-a dat ochii peste cap plicitisită:

– N-am mărunt! Și oricum clientului care a fost înaintea ta i-am dat cu 80 de bani mai mult.

– Și eu acum ce fac? Alerg după domnu’ ca să-i zic că mi-e dator sau cum? Că nu pricep.

Bine, n-avea de unde să știe că eu sunt obișnuită să alerge bărbații după mine și nu eu după ei. Cum n-avea să știe nici că-mi place tare mult să scriu. Mai ales reclamații.

Mai vreau să-și ceară iertare aurolacul care m-a văzut fumând, în centrul capitalei, a venit la mine cu mucii întinși la nas și mi-a zis bolborosind:

– Așa-i că dacă-ți dau un cap în gură îmi dai o țigară de frică?!

N-avea de unde să știe că eu la frică reacționez complet aiurea, dar măcar a aflat că poșeta unei femei este armă albă.

Tot iertare vreau să-și ceară și „domnul” de ieri din tramvaiul 32 care se împingea foarte tare în dosul meu, chipurile ca să mai urc o treaptă. Ei bine, nici el n-a știu că eu mai merg câteodată cu spatele. Foarte apăsat și doar atunci când am tocuri.

Aștept să-și ceară iertare și cucoana de la casa de bilete căreia i-am dat 50 de lei ca să-mi încarce un abonament pe un singur traseu, iar la final nu întelegea ce aștept cu ochii beliți în gemulețul ăla mic prin care îi vezi doar sânii. Nu, nu sunt obsedată sexual. Sau sunt, doar că în momentul ăla îmi voiam doar restul, adică cei 20 de lei pe care urma să-i cheltui pe țigări (da, sunt o vicioasă).  Și-a pus mâna la gură mimând regretul față de fapta comisă, iar în final și-a pus ambele mâini la urechi pentru că eu de la lipsa de nicotină pot să înjur fără să mă repet cam 17 minute și 34 de secunde.

Și nu în ultimul rând, fetelor, aștept să pice în fața mea în genunchi (poate și pe spate dacă e) „animalul” care ieșea săptămâna trecută din Lidl. Motivul?! Vreo două ore mi-a luat să învăt din nou să respir și să-mi bag limba la loc în gură. Nesimțitul naibii, cine i-a dat voie să arate în halul ăla?

mihai_vasilescu_mos_craciun