4,306 cititori

M-am săturat să fiu șmecher!

În urma textului în care m-a mâncat în dos să povestesc ce s-a întâmplat cu bietul Pulix după ce-a plecat în excursie la ferma de pisici, am primit o grămadă de sfaturi și păreri despre ce și cum ar fi trebuit să fac în situația dată (mă rog, și miștouri, dar p-astea mi le-am asumat dinainte să scriu). După cum mă așteptam, cele mai multe dintre sfaturi au fost ok și le mulțumesc celor care și-au rupt din timp ca să mi le trimită.

Dar am rămas uimit să constat că mai bine de un sfert dintre comentariile primite au fost reproșuri de genul “trebuia să-l îngropi într-un parc sau în grădina de la bloc, ce naiba”. Iar în momentul în care, siderat, le răspundeam “cum naiba să fac așa ceva?”, concluzia era: “eee, de parcă știe cineva ce faci tu acolo”. Și toate astea erau exprimate la modul serios, adică au existat oameni care m-au certat zdravăn sau m-au luat la pwlă pe motiv că n-am dat o fugă în Herăstrău să îngrop motanul undeva la rădăcina unui copac. Fix ca-n (v)estul sălbatic sau pe-acolo, de parcă Herăstrăul e parcul lu’ tata.

Băbăieți, serios, nu merge așa. Nu merge să respectăm regulile doar CÂND NE CONVINE NOUĂ. Știți de ce? Pentru că ăsta este unul dintre motivele care au dus România atât de jos. Cu ce m-aș fi deosebit de un Tăriceanu care s-a pișat pe cele 1000 de persoane care așteptau la eliberarea de permise auto? Cu ce m-aș fi deosebit de un șofer care se urcă băut la volan? Cu ce m-aș fi deosebit de unul dintre cei care se bagă în față la coadă la megaimaj? Cu ce m-aș fi deosebit de cei care ocolesc toată coloana pe linia de tramvai sau pe contrasens? Cu ce m-aș fi deosebit de cei care fumează în toaletele avioanelor? Cu ce m-aș fi deosebit de orice alt mârlete din țara asta? Că doar și ăștia au motivele lor bine întemeiate pentru care procedează așa, nu?

Nu merge, frate, nu merge să îngropi o pisică moartă unde-ți trece ție prin cap, după principiul “lasă că nu mă vede nimeni sau dacă mă vede oricum nu știe ce fac”, după care tot tu să te plângi că în țara asta legile sunt făcute doar pentru proști sau pentru alții, iar șmecherii se descurcă întotdeauna.

Well, eu m-am cam săturat să fiu șmecher!

mihai_vasilescu_smecher

sursa foto

124 de păreri la “M-am săturat să fiu șmecher!

  1. Eu chiar nu stiam ca-i o lege care zice ca n-ai voie sa ingropi un pisoi in gradina blocului.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 11

    • @Miki, păi așa nu există nici lege care zice că n-ai voie să-l îngropi pe văr-tu la țară, sub dud. Că legile-s oleacă mai generice așa și s-ar putea să zică de “animal mort” și “cadavru”.

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 7

  2. Şi chiar aveați pretenții de la unii dintre noi…. 😐

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 4

    • @VivtorR, de la TOȚI.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 5

  3. Bine, boss, fii tu riguros și disciplinat! Scoate tu țara din mocirla în care am băgat-o io și ăilanți melteni. Îmi stă bine cu cămașa descheiată pă pept! 😂
    P.S. Io tot te iau la pwlă pentru Pulix.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 24 Thumb down 22

    • @Vera, dar știi că “țara” suntem toți ăștia care luați bucată cu bucată respectăm legea doar când ne convine nouă, da?

      Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 8

    • @Mihai În primul rând, ai dat nişte exemple grele cu beţivii la volan sau fumătorii din buda avionului. Mai ai un pic şi zici că babele care vând leuştean la colţ de stradă fac fraudă şi trebuie să înfunde puşcăria. Bă, io zic că ai feştelit-o dpdv moral. Că Pulix merita loc de odihnă doar pentru că te-a răbdat şi ţi-a aruncat privirile alea în scârbă de te-ai cct pe tine că ce mişto e Pulix. Şi apoi i-ai lăsat pe nişte unii să-l bage în benă. Io, una, nu te iert şi stiu că nici Pulix.

      Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 18

    • @Vera, pe mine mă intersează prea puțin dacă mă ierți tu sau altcineva, singurul lucru care mă intersează e să știu că mă pot uita liniștit în oglindă. Știi ce zic?
      NU există “exemple grele”, nenea ăla care a aruncat un șervețel în avion nu era vreun exemplu greu. Este vorba despre cât suntem dispuși să aceptăm că regulile sunt aceleași pentru toți. Da, chiar și pentru babele care vând leuștean la colț de stradă. A propos, am o poveste și despre asta, dar am tot amânat s-o scriu. O să ți se pară FOARTE interesant cum se vede dinspre partea poliției treaba asta cu băbuțele care vând pe stradă.

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 11

    • Ahahaha, mişto asta cu privitul în oglindă. Fă-o! Dar nu aşa, raportându-te doar la Pulix. Uită-te lung şi bine, fiind conştient de tot ce-ai făcut şi n-ai făcut în viaţă, de ce-ai zis şi n-ai zis şi de tot ce-ai vrea să faci şi stii că nu e corect. Aud? Îţi mai arde de zâmbit senin în oglindă? Îţi dă cu +?
      Că mie îmi dă cu minus în fiecare dimineaţă când pun masca de om.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 16

    • @Vera, în ceea ce-l privește pe Pulix, am io multe să-mi reproșez, dar în niciun caz că nu l-am îngropat pe ascuns prin vreun cotlon din București.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 5

    • Eu văd faptele aşa: iniţial Mihai a vrut să încalce legea îngropând motanul lângă o parcare. Apoi a renunţat pentru că dedesubt era ciment şi groapa nu era destul de adâncă pentru a putea fi folosită pentru acel scop. Până aici înţeleg.

      Apoi e un talmeş balmeş. Apare ca scut o lege ce nu poate fi încălcată pentru că se sparge oglinda. Motanul ajunge în benă deşi iniţial i se dă iluzia unui mormânt cu iarbă grasă. Mulţi oameni află cu ocazia asta că, îndrumaţi de coraçon, au încălcat legea la un moment dat. Şi vine apoi articolul de azi în care cel care iniţial a vrut să îngroape motanul ne ceartă pentru că instigăm la nerespectarea legilor.
      Aş fi înţeles mai bine dacă totul ar fi venit ca un sfat sau un îndemn, nu ca o acuzaţie. Am descoperit împreună ceva şi de azi vom şti. Ceva de genul.

      (Ce am aflat azi de pe net : la cabinetele veterinare o incinerare costă 100 ron. Pentru cine îşi permite e o alternativă la groapa de gunoi.)

      Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 7

    • @Solandi, faza cu cabinetul veterinar și incinerarea este una dintre cele pe care mi-o reproșez vizavi de Pulix (din păcate am aflat-o din comentarii, când era prea târziu).
      Rectificare: Mihai a vrut să îngroape motanul ÎNTR-O parcare, nu lângă. A, și cu acceptul proprietarului parcării. Și, da, s-ar putea să ai dreptate, chiar și așa se poate să fi fost împotriva legii.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 7

    • E misto netu’ astă.Daca erati fata in fata nu te vedeam bine,Vasili.Noroc ca in meseria asta de blogher poti bagă material si cu ochii vineti.
      Io i-am dat plus că îmi plac femeile cu draci pe ele si craci misto.
      Ce plm sa fac daca te-a facut adeneu cu barbă,ochelari si tenisi roz?
      Rupe-i fata,mătrășește-i ca,Katrina New Orleansu.

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 5

    • @edelweiss, stau încă bine cu sprintul pe 50 de metri. Dacă mă prindea într-o zi în care nu purtam tocuri, n-avea nicio șansă.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • @Solandi Aham, punctul pe i. A vrut să încalce legea şi apoi a feştelit-o şi acuma se scoate că “domne, io am respectat legea, am chemat Salubritatea”. Hai să faci buton, şăfule!

      Pe pariu că, dacă reuşea să-i dea petecu’ ăla de pământ oferit de patronu’ arab, fremătau duduiţele de emoţie că ce suflet de zacăr are Vasilescu. Zât la groupies! Liber la downvote!

      Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 10

    • @Vera, poate citești și ce i-am răspuns eu lui @Solandi. Și diferența dintre “a vrut să încalce legea” și “a încălcat legea” e una ca de la cer la pământ. Gen, N-AI ÎNCĂLCAT-O.
      Băbăeț’, șoferul de la noi de la firmă a vrut să mă ducă fix în Herăstrău cu mașina ca să-l îngrop acolo. Am REFUZAT, în plm. Bă, nu ne mai facem bine dacă nu vedem diferența dintre legea pentru toți și legea care se aplică tuturor mai puțin mie.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 9

    • Mie cel mai tare mi se pare faptul că la articolul inițial @Vera a avut comentariile cele mai apreciate și galbene, iar acum, deși își susține același punct de vedere e roz toată.

      Băi, ne hotărâm și noi cu care urs ținem sau o ardem aiurea cu păreri bătute de vânt în funcție de ce scrie @Mihai?

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 7

    • @Mihai V.,
      La ‘rectificare’ am o nelămurire: eşti sigur că cel care ţi-a dat voie era proprietarul parcării sau era doar paznicul ei? E o micuţă dar semnificativă diferenţă.

      Cât despre incinerare animale – având în vedere că în ţară sunt prea multe familii nevoiaşe care dau din puţinul lor de mâncare unei pisici sau unui câine – pentru sufletul lor (la oameni mă refer) eu aş întreba de ce nu există crematorii cu tarif 0 pentru animalele de companie? Sau să intre în atribuţiile companiei de salubrizare, în contul taxelor plătite acolo.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 4

    • @Solandi, boss, am proprietatea cuvintelor, cel care mi-a dat acceptul era și este PROPRIETARUL parcării. Paznicul, unul dintre ei că sunt doi, ambii români, s-a dus să-mi aducă lopata când șeful a zis “ok”. Același paznic care, până să se pronunțe același șef, a dat din umeri când l-am întrebat dacă are o lopată.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 4

    • @Mihai Boss, unu şi cu unu fac doi. Dacă nu loveai în beton, Pulix şedea în parcare la juma de metru sub pământ. Which is illegal, cum zic avocaţii p-acilea. Că ne imbolnăvea de Ebola şi intra adeneu’ (copyright @edelweiss) lu’ Pulix în pânza freatică şi făceam toţi bube la gură. Da’ o întorci din condei şi dai bine la popor cu pecetea dreptăţii în vârfu’ pixului.

      @edelweiss apreciez complimentele… cred că asta erau :))

      Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 8

    • @Vera, dacă citești și ce scriu eu pe-aici, prin comentarii, ai să vezi că și eu mi-am pus întrebarea dacă era legal sau nu. Știi, alt lucru pe care românii nu-l pot face sub nicio formă este să spună “am greșit” și să-și asume c-au greșit. Eu pot, dar am muncit pentru asta, n-a venit din cer.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 7

    • Elena,pentru ca lumii ii place să-l pupe-n rect pe proprietaru’ de tarla.Eu prefer apelativu’ de curva.
      Da,Vera erau complimente,sucite ca mine,dar totusi complimente.Complimente si pentru cel putin două oo in plus fata de altii si o chestie cu multe vertebre.

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 3

    • @Solandi, ma faci sa rad cu crematoriile tale cu tarif 0 pe motiv de taxe. Daca tot platim taxe, poti sa imi spui si mie de ce ma costa 40-50k o groapa in cimitir pentru un om care a platit taxe? De ce ma mai costa 30k inmormantarea cu tot ce e nevoie? De ce preotul iti elibereaza autorizatie de constructie si trebuie sa platesti taxa pentru cimitirul pe care-l patroneaza? Nu ar trebui sa fie gratis?
      Eu inteleg sa iubim animalele dar hai sa existe niste limite.

      PS: unde mama zmeilor ai vazut arab paznic la noi in tara? Pe bune!! :))))

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

    • @Florr, da, da, am vrut s-o întreb și eu asta. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Mihai V.,
      Dacă tot vorbim de legi, ştii că nu e voie de fapt nici să îngropi un animal mort în propria curte sau pe un teren proprietate personală ; deci patronul acela încălca legea chiar dacă era proprietar.

      P.S. Nu-mi place cuvântul boss.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @Solandi, boss (mie-mi place cuvântul “boss”), ți-am recunoscut și eu asta încă de la primul tău comentariu de azi. Dar, na, tu le citești doar pe ale tale. Exact pe tema postului de azi, eu, eu și iar eu.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 10

    • @edelweiss Ce pot să zic? “Te ADOR” şi “te apreciez nespus”!

      Hmda, mă duc să sug o lămâie, eu ştiam că femeile îs niţel doritoare, da’ nici aşa disperate!

      Liiiiber la downvote!

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 7

    • @Florr,
      Pentru că vorbim de animale. Care sunt un bun al nostru dar şi al ecosistemului. Şi pe undeva facem un serviciu comunităţii crescându-le. Nu poţi face comparaţie între un animal şi un om mort aici.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

    • @Solandi, stiu ca ne consideram rasa superioara dar animalele nu sunt un bun al nostru si nici nu facem un favor nimanui. Ele exista in paralel cu noi si se descurca destul de bine si singure. Legea junglei functioneaza. Ca intre timp au aparut tot felul de animale de companie si noi consideram ca avem dreptul sa le tinem captive …asta e alta poveste.
      La fel de bine ar trebui sa avem grija de natura si nu o facem.
      Ar trebui sa existe un program de repopulare a satelor cu oameni care stau pe strada, dar nu exista. Ar trebui identificati copiii cu abilitati, din tara, si ajutati sa se dezvolte, sa mearga la scoala….nici asta nu avem.
      Pare banal si usor cand spunem aceste lucruri si cu toatea astea ne da cu zero cand e sa punem in practica.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • @Florr,
      Din păcate animalele de companie şi nu numai , chiar sunt un bun al oamenilor. Oamenii le vând, le castrează, nu le dau voie pe străzile oamenilor şi le închid la ecarisaj. Pe şobolani îi deratizăm, pe porci/găini/vite/cai etc le exploatăm. Şi lista poate continua. Totul se raportează la rasa cea superioară, omul…
      Nici măcar în păduri nu mai au linişte de om.
      La asta mă refeream , la o stare de fapt.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  4. Zicea o femeie tot așa, că vrea să vadă animalul mort și îngropat. Sunt puțin confuz, că nu are nici pisică, nici câine…

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @cataline, acolo nu ne băgăm. Poate doar să anunțăm poliția. 😉

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

    • @Colonele, cum să fie boss, simți așa ca un fel de fior de fiecare dată când ieși pe stradă. Numa’ ca-l simți în dos.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 3

    • Mă unge la inimă când știu că aveți 22 grade în casă ȘI pe banii mei sau pe impozitele celor care n-acceptă să muncească până le iese sângele pe nas pentru 50 dă lei
      ‘Tu-i în gură de asistați

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 2

    • Acu două luni am văzut comentariul unuia care lua 4000 dă euro
      Da lua și subvenție la căldură. Păi dacă se poate, de ce nu ?

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Colonele, iată.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

    • …că oricum prețul gigacaloriei e subvenționat de Primărie….

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  5. Mișule, n-aveai și tu altă poză pentru articol? Asta e cam de săraci, lipsește carpeta cu răpirea din serai.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @didiana, daca-ai ști cât am căutat-o și p-asta. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

  6. Bine că nu l-ai ascuns sub frunze…

    Totul începe de la noi, pretenași ! Atât timp cât noi ne mințim singuri și folosim lozinca “lasă bă că nu ne vede nimeni, aici e pădure…” aaaaabsolut nimic nu se va schimba in mizeria asta de țară.

    Pulix, vedea-te-aș în raclă, la pupat ! Că minunat ai fost !

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • @Ananas, știi, săpasem o groapă cam pe la treij de centimetri așa când am dat de beton. Aș fi putut să-l bag pe Pulix acolo, să-l acopăr cu pâmânt și să mă doară în pwlă că la primăvară i-ar fi puțit lu’ ăla toată parcarea. Dar n-am vrut să-mi bat joc de omul ăla care a încercat să mă ajute.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 4

  7. Il împrumut pe chinezu’ lu’ Redoo care va glasui asa : nu încerca sa te piși de două ori in aceeasi apă.
    Tu trebuie sa apreciezi ca toată lumea a încercat sa ajute:unii cu batiste,alții cu cutii,cativa îți desenau o harta sau încercau să-ti pună o coadă mai rezistenta la sapa.Unii au aruncat cu pietre,da’ numai cu pietre de la # PiatraDePeNet.Ai fost luat la pwla,pentru asta erau batistele.Si pentru Pulix.
    Chiar daca acu nu crezi noi chiar tinem la tine.Nu ai auzit de bătaia din dragoste.

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 3

    • @edelweiss, cum adică să n-aud? Bătaia din dragoste e religie la români. Asta și cu aia “io te-am făcut, io te omor”.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  8. Chiar mă gândeam când o să ți se spargă “buba” plină sfaturi.

    Mie de departe cel mai tare sfat mi s-a părut ăla în care trebuia să mergi în metrou cu motanul mort. Mă gândesc care ar fi fost reacția dacă cel/cea cu sfatul ar fi fost în metrou și ar fi aflat ce cari tu în pungă?

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 7

    • @Elena, da, da, însoțită de “nu știa nimeni ce cari tu acolo”.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 4

  9. La Arab la poartă
    E-o pisică moartă
    Cine-o râde şi-o vorbi
    S-o mănânce coaptă
    Cu mărar cu pătrunjel
    Cu untură de căţel…

    Comentariu beton! Thumb up 35 Thumb down 2

    • @Redoo, EXACT.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

    • La popa la poarta
      E-o pisica moarta
      Cine-o rade si-o vorbi
      Drept in gura lui va fi…

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Mihai se duce la arab,
      Îndoliat, neras și slab…
      -Mai pașă, neam de beduin,
      Io cu-o pisica moarta vin,
      Aici de m-oi lasa s-o-ngrop, degrab’
      Am să-ți fac cinste c-un kebab…

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  10. Chiar ma gandeam zilele trecute la cei care zic ca vor o tara ca afara… dar nu fac nimic ca tara sa fie ca afara. “Afara” este curat – nu mai arunca chestii pe jos. “Afara” ai unde sa arunci gunoiul ca sa nu il arunci pe jos – nu mai vandaliza cosurile de gunoi de fiecare data cand sunt inlocuite. “Afara” parcurile sunt pline de flori – nu mai fura florile care sunt plantate!
    “Afara” oamenii se comporta altfel – inceteaza sa mai te comporti ca un cioban si nu doar atunci cand te duci afara… si exemplele pot continua!
    Daca noi nu ne schimbam cu siguranta nimeni nu va schimba nimic pentru noi. VREM VREM VREM dar noi nu facem nimic pentru asta?

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

    • @Alin, nimic în plus de adăugat.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Afara oamenii sunt responsabili de soarta animalelor si dupa ce mor, nu doar in timpul vietii. Si nu cred ca suna la autoritati sa le rezolve problema, cred ca merg la vetelinar sau la un cimitir de animale.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Mihaela, CREZI sau?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 4

  11. Like! 👍

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

  12. Mihai, tu ai pretenții de normalitate. Ești naiv, welcome în the club. Și eu sunt la fel. Ce sa povestesc? Când spun prietenilor ca eu îmi calculez intre 5 și 6 ore drumul București – Piatra Neamț rad și cu curul de mine, pe principiul “frate ai beemveu sa moara mama…eu făceam doua ore și jumătate ” urmat de un “ce bou ești “. Ce sa le explici ca nu poți respecta toate restricțiile de viteza, dar…măcar încerci. Intr-o zi am numărat pe drumul ăla 12 radare. Douăsprezece. …pe bune. Dacă avea copita grea…futeam bugetul cu trei salarii. Basca 90 de zile de făcut piciorul frumos. Lasă man ca rămânem noi fraierii care mai respectam niște reguli de bun simt☺

    Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

    • @SorinB, nu futeai niciun buget că doar erau băieți de-ai tăi, dar ATITUDINEA CONTEAZĂ. Exact asta spun și eu, poate că nu respect întotdeauna toate legile, DAR MĂCAR ÎNCERC S-O FAC.

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 2

  13. Eu sunt azi atât de deprimată de ce se întâmplă în jurul nostru că i-am dat like și @Colonelului.
    Sunt sătulă de tot și nu pot decât să te iubesc, Mihai, că ai atitudinea asta!

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

    • @Anouk, am învățat s-o am. Mi-am dat treptat seama, de când am blogul, că nu poți să ceri de la alții dacă tu nu faci ce ceri de la ei.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

  14. Fix aceeasi problema SI vesnice mistouri le primesc pentru ca am in poseta olita portabila pentru copil SI nu Il pun Sa faca pipi langa un copac sau PE iarba din parc. Cate explicatii am dat ca pipi de copil sau adult tot urina e!

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @Oana, ete, na, e copil nu zice nimeni nimic. Așa, nu?

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Într-o zi la mine la bloc, lângă gardul viu paralel cu trotuarul, un copil măricel (destul încât să fie singur pe-afară) făcea relaxat nr. 1 pe gardul viu. Părea din zonă, de la una dintre scările de bloc apropiate, sigur nu venise din alt cartier, deci putea ajunge linistit la el acasa la baie, dar de ce să fii civilizat când poți să nu? Așa că Oana, nu-i băga în seama, fii convinsă că faci bine ceea ce faci. Copilul tău când va crește va merge acasă sau va căuta o toaletă, nu va face pipi nici pe garduri, nici pe ziduri, nici în pasaje.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Oana, si astia cu “n-are nimic, e doar un copil” nu inteleg ca tocmai din copilarie se formeaza comportamentele.
      Pana cand e “acceptabil” sa faca la copac, afara? 5-7-10-15 ani?
      Al meu inca nu a ajuns la olita, dar fix asta e si planul meu. O sa pun un in masina, pt oriunde m-as duce, si una in geanta de parc.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Da, daca e copil, orice e acceptabil, nu? Daca invata de acum ca e normal sa faca pipi oriunde, pai nu ajunge el, tanarul ala frumos si liber si cu blugi skinny cu vedere la glezna care aseara in metrou statea pe scaun si se uita cu mila la mine de mana cu copilul impricinat cum stam in picioare intr-o aglomeratie de nedescris si vorbea el asa despre ce pretentii are el intr-o relatie? Dar chiar asa, o fi greu sa te ridici de pe scaun si sa oferi locul unui copil? Stiu ca ai stat toata ziua cu fundul pe scaun la corporatie si esti obosit si frustrat si blazat ai alte alea de se termina in “at”, dar chiar asa? Imi cer scuze pentru devagatie, inca sunt nervoasa!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 4

    • @Oana asta cu datul locului unui copil…discutabilă din punctul meu de vedere. Bine, depinde și de vârsta copilului.
      A mea are aproape 4 ani și o învăț că toți oamenii au dreptul să stea pe scaun în mijloacele de transport în comun (asta pentru că ea se duce glonț la un scaun și cere locul) și că ea nu e atât de obosită ca cei care vin de la servici de exp. Adică, serios, copiii au mult mai multă energie decât noi, nu cred că nu rezistă la un drum cu ratb-ul. Altă discuție e despre răbdare 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Mira: sunt de acord cu tine cu rabdarea si explicatul si cu energia copiilor. In acelasi timp, daca esti la ora de varf, in metrou pe magistrala Berceni si efectiv nu ai alta solutie de a te deplasa decat metroul, prefer sa nu primeasca al meu copil de 4 ani zeci de posete in cap si sa fie calcata pe picioare pentru ca in aglomeratia aia efectiv nu se vede (la 1m inaltime). Si eram langa un loc special mama si copilul.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

  15. E bine, șerif! Tu te-ai săturat să fii șmecher, eu m-am cam săturat să nu fiu. Sau, mai bine zis, să nu mai fiu. A fost ca un fel de experiment care a durat mai mult de 10 ani, experiment făcut cumva silit de schimbarea statutului social, de maturizare, de persoana de lângă mine, de faptul că tot ies în stradă de atâta timp cerând “o țară ca afară”. Știți ceva? Nu-i afacere. Concluzia ar fi că, dacă vreau o țară ca afară, ar trebui să plec afară. Dacă nu plec, nu-mi mai bat capul. Ca să citez din bătrânul chinez al lui @Redoo (😜): nu poți rămâne curat dacă stai în mocirlă. Aici nu trăiești, aici doar supraviețuiești, iar ca să supraviețuiești faci tot felul de chestii nu tocmai ok. N-am mai dat de mult șpagă. Mă pregătesc să dau. N-am mai traversat de mult pe roșu. Am descoperit că, dacă traversezi pe verde, ești prost. N-am acceptat munca la negru. De la 1 ianuarie sunt dispus să accept. N-am parcat/staționat până acum în locuri nepermise, n-am făcut bizoneli în trafic (am o singură amendă în 10 ani de șofat, și aia luată pentru rovignietă – nu știam că n-o am fiindcă nu era mașina mea). Bă, da’ chiar că-s fraier! Și aș putea continua.
    Așa că, boss, după cum vezi în jurul tău, pe stradă, în comentarii, să fii șmecher e piesă. Nu vrea nici dracu’ o țară “ca afară”. Ăia care vor au plecat demult. Mai sunt vreo câțiva nebuni care, pun pariu, vor pleca curând. Dacă nu de voie, siliți.

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 0

    • @Ionut, well, ce-aș mai putea să comentez eu în plus? 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Ionut, exact asa suntem noi. Mi-ar placea sa pot ramane in tara mea, e frumoasa, familia si prietenii ne sunt aici.
      Dar cand vezi in jurul tau miserupism la grad inalt, cand ai nevoie de ajutor de la autoritati si ii doare in pusca de tine, cand medicii refuza sa te trateze pt ca nu esti PSD-ist (vezi cazul medicului de la Iasi (parca)), cand desi platesti asigurari medicale private, tot la stat ajungi, in conditii inumane, cand scolile sunt vai de ele si e legea jungle (care parinte da mai mult pt cadoul educatoarei), cand in magazin sunt nesimtiti si vor sa sara randul, in trafic e care pe care, cu cat conduci mai civilizat, cu atat mai multa carne ai in frigider, si multe multe multe altele, nu vrei decat sa pleci si sa scapi de lupta asta inutila.
      Eu incerc sa-mi cresc copilul educat si civilizat, dar cand meltenica de mama scuipa seminte la locul de joaca, acolo unde ei stau pe jos, sau fumeaza sau beau bere, cum o sa fie munca mea de “civilizare” a micului omulet?
      Sunt sigura ca nici afara nu e totul roz, vom intampina neplaceri si acolo, dar sunt sigura ca nu atat de multe.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @MihaelaStef, asta cu copiii e cea mai nasoală. Mi-e tot mai greu să îi cresc corect, în condițiile în care ei văd altceva în jur. Și, în ultima vreme, îmi cam bag picioarele, iar când primesc de la ei replica “Da’ de ce nu am voie, că X așa face și drege!”, zic și eu “Atunci fă și tu la fel” și m-am spălat pe mâini, ca să zic așa. Lasă că s-or civiliza prin alte părți sau i-or civiliza alții.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • Asta cu copiii și creșterea lor cât mai frumos mă termină și pe mine. Ceva minor de exp: zilnic în drum spre grădiniță stăm la semafor. De când se pune roșu pt mașini și până se face verde pentru pietoni trec câteva secunde bune, timp în care aproape toată lumea traversează. În fiecare zi copilul mă întreabă de ce traversează lumea pe roșu. De aproape un an aud întrebarea asta zilnic și zău că nu mai știu ce să îi răspund. Aștept să se plictiseasca ea 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  16. Eu ii iubesc si pe aia care nu strang rahatii de la caini, pe principiul “oricum sunt pe jos, de la maidanezi”.
    Doar ca, intre timp, maidanezii au cam disparut, dar mare parte din rahati nu.
    Si nu de putine ori gasesc fix langa masina, in dreptul portierelor, ca deh, de ce nu m-as urca cu rahat in masina, nu? Si masina e in parcare special facuta, adica nu e pe trotuar sau ceva de gen. Isi plimba cainii fix printre masini.

    Aseara eram cu mama si a iesit din Mega, de unde a primit bon, evident.
    Ii pica mana daca mai mergea putin cu el in mana pana la cos. L-a facut ghemotoc mic si l-a aruncat.
    Nu va imaginati ce spume am facut, in timp ce l-am ridicat de pe jos.
    A stat 45 de ani in Bucuresti. La pensie s-a mutat la tara si ss vede. Uneori pare spalata pe creier, cu apucaturi meltenesti luate de pe acolo.
    PS: e mama, o iubesc si o respect dar nu trec rahaturi din astea cu vederea.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • @Mihaela, dar ce mare lucru a făcut câinele? S-a căcat si el, na, ca tot omu’.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

    • @Mihai, deci daca ma duc sa ma rahatesc si eu in usa lor, nu se supara nu? Ca e doar un rahat, e o chestie naturala, ce dracu’.
      😀

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Mihaela, aptsolut.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • daaaaa! fix asta am observat si eu la maica mea! sta la tara de cand a iesit la pensie si cateodata pare spalata pe creieri, parca nu e mai e mama!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  17. In Mai mi-a murit pisica pe care o aveam de 10 ani, nu vrei sa stii cat a suferit baietelul meu care a crescut cu ea si o iubea foarte mult. A facut cancer si ii faceam tratament cu citostatice, toti imi spuneau sa ma duc sa o abandonez in camp, padure sa o eutanasiez, orice pt ca sigur va muri, dar sa nu o mai tin in casa ca este un focar de infectie pt copil. Am incercat sa o curat si sa o tratez cum am putut mai bine pana intr-o zi cand a intrat in starea de dinainte sa-si dea sufletul. Mi se rupea sufletul pt ea, a luat-o sotul si a dus-o la veterinar, iar dr i-a recomandat eutanasierea, a vorbit cu el foarte frumos si din suflet, i-au recomandat incinerarea avand in vedere boala de care suferea.
    Ce voiam sa spun este ca te inteleg perfect cu ce ai vrut sa faci si eu as fi procedat la fel, iar acum pt ca am trecut si eu prin asta as alege varianta cu incinerarea, costa in jur de 150 lei (in functie de greutate).
    Sincer institutiile nu isi dau silinta sa creeze locuri de veci suficiente pt oameni, dar pt animale…

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  18. Mihai, eu apreciez nespus faptul ca ai incercat sa te comporti civilizat si ai incercat sa gasesti o solutie legala, morala de a rezolva problema. Astia cu principii de genul “las-o ca merge si asa” sunt de ignorat caci de schimbat nu poate fi vorba.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Eliza, și singurul lor argument e “bine, mă, corectule, că respecți tu legea”. 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  19. Da e corect ce spui tu , in acea zi eu nu am putut comenta, am sters tot ce voiam sa scriu pt ca o parte din mine voia sa te certe dar constiinta imi dadea una peste cap pentru ca stiam ca ai dreptate. Avem obiceiul sa vedem ce legi incalca altii dar nu vedem aproape niciodata ,,barna” din ochii nostri, ale noastre sunt minore/nesemnificative.Cazul tau l-as prezenta elevilor la ,,asa ,da…asa, nu”. Adica ,,asa,da” respectam legile, oricat de tristi suntem, pt ca nu e cum vrem noi si ,,asa,nu” fata de lipsa reactiilor /solutiile date de autoritati.In rest…imi pare rau pentru ca probabil suferi dupa pisoi dar si pentru ca sunt convinsa ca ai regrete pentru ca nu ai putut sa gasesti o solutie decenta pentru a nu ajunge Pulix la ghena.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @MAS, mi se pare absolut INCREDIBIL că există oameni care chiar și acum, după ce am explicat CLAR, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă asta. 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Mihai, nu contează cât explici, fiecare privește lucrurile din perspectiva lui (nu mă refer la partea legală, acolo lucrurile sunt clare). Relativismul moral este un subiect complicat, pe marginea căruia încă sunt discuții consistente și care, printre altele, implică faptul că o greșeală morală evidentă este acceptabilă.

      O lectură lungă și un pic abstractă, dar suficient de explicită: http://www.iep.utm.edu/moral-re/#H5

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  20. Nu știu dacă sunt off topic sau nu, dar sunt impresionată de locul unde stau vreo 3 zile: Sinaia. Uimitor de curat, civilizat, oameni amabili și de bun simț.

    Ingenios din partea primăriei:
    – coșurile de gunoi sunt imposibil de vandalizat și de ignorat: toate din ceva fontă, negre, elegante, bine înfipte în asfalt, cu facilitate pentru fumători!
    – multe bănci de agrement, și ele bine proptite în trotuar.
    – se circulă calm, cu respect. evident, aceleași mașini care circulă și în marile orașe, aici se opresc la trecerea pietonilor, iar pietonii trec responsabil, n-o lălăie cu telefonul la ureche, în pas de dans, arogant.

    Parcă aș fi într-o țară ca afară. Deci se poate…

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @Laura, am citit de curând undeva că Primăria Sinaia a investit masiv în infrastructura (multe milioane de euro). Și n-am putut să nu mă gândesc, in timp ce citeam, cum arăta Ploieștiul acum vreo doi ani când au schimbat șinele de tramvai și cât a durat lucrarea, de faptul că pe strada pe care locuiesc părinții mei în centrul orașului nu există canalizare stradală…..

      Bucură-te cât poți de vacanță!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Mersi @Anouk,
      În Constanța dai cu praștia și nu găsești un coș de gunoi decent. Ori e supraplin, ori e vandalizat sau furat. Și am bănuiala că e mai bogată primăria decât cea din Sinaia.
      Dar asta e diferența între a fi gospodar și a fi cocălar. Între a fi corect și a fi șmecher (pe banii ălora care te-au votat).

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  21. Mihai, chiloții de tablă pentru șuturi în cwr sunt absolut necesari în România. De oricare parte a baricadei te-ai afla. Pentru că, suntem “speciali”, nu ne dăm seama, dar mai devreme sau mai târziu vom afla, pentru că la teorie suntem ași dar cu practica la pământ. Eu am prieteni plecați din țară, am fost de i-am vizitat de câteva ori. Mi-au făcut instructaj de cum am intrat. Sortezi gunoiul, parchezi doar acolo, îți iei restul toooot, nu fumezi pe stradă, nu arunci gunoaie, intri în casa scării în liniște, nu trântești ușa de la intrare, etc. Aceeași oameni se comportă altfel când vin aici. De ce? Dacă îi întreb, râd.
    Despre Pulix, zic cam ca MAS. Din aceleași motive nu am comentat în ziua aceea, nu am știut de care parte a baricadei să mă așez ca să mă simt ok.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • Mona, am niste vecini din astia: ajung in spatele blocului, la pranz, sa-si ia copilul la scoala. Nu suna sa anunte ca a ajuns, claxoneaza si striga pe geamul masinii la nevasta-sa.
      La fel cu orice alta ocazie ajunge acasa si are nevoie de ceva.
      Ma gandeam sa le ofer eu o cartela de telefon…
      Ala de vizavi de mine, de fiecare data cand atinge usa de la intrare, o tranteste de zici ca are ceva cu ea si vrea s-o rupa.
      Vecinii aia cu masina + inca unii de deasupra lor, de fiecare data cand urca acasa (eu stau la 1, ei la 3 si 4), tipa pe scari, lovesc, vorbesc foarte tare, etc.
      Altfel, am vecini misto, nu ma plang 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @MihaelaStef, evident că pot și altfel dar nu se deranjează.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mona,acei oameni se comportă așa pentru că cineva îi frige la buzunar dacă o ard aiurea.Îti dau eu exemplul personal:sărit la bătaile pe stil românesc ,că sunt ciumeg, 700 de euro amendă,vorbit cu polițistul la pertu pe sistemul ,,auzi boss,să moară mama” ,600 de euro amendă ,aruncat gunoiul înainte de ora 21,oprit mașina de poliție și luat la întrebări.Am avut noroc că erau sticle de plastic și am făcut pe prostul că nu știu unde e containerul pentru plastic(era după colț,dar mi-a fost lene să merg.)Acum nu mai îmi e lene.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Paco, exact.
      Și totuși mă întreb. Dacă ești aici de ce nu te porți comporta la fel? Pentru că poți? Pentru că dacă se pune problema unei amenzi poți comenta că poliția este plătită din banul tău? Este un “tu” generic.
      Dacă s-a discutat mărirea amenzilor pe circulație au fost o mulțime de cârcotași. Acum vor să dea liber la circulație prin localități, pe drumurile naționale, o viteză de 50 km la oră aduce pierderi transportatorilor și deh, asta este ceea ce contează. Vor să scoată și avizele de la ISU, pentru școli primare, centre de bătrâni etc. Da, este și o impotență a sistemului dar este și faptul că ne place să ne fentăm pe noi printre justificări. Tare mult mi-a plăcut ce a scris azi @MAS. Trebuie să ne educăm.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  22. de multe ori ma regasesc enorm in ceea ce scrii ,caut sa fiu cat pot eu de corecta , si daca pot prin modul meu minimalist sa inspir si pe cele /cei din jurul meu , incerc sa le explic , replica idioata da ala face asa eu de ce altfel ,iar eu in replica , pai nu ai zis ca vrei o tara ca afara , totu incepe de la tine , faci tu , ptr tine si respectul de sine , ca totul exact cum ai spus tu STA IN ATITUDINE .
    da am 2 caini , de 8 si respectiv 5 ani , va veni o vreme cand trebuie sa ma ocup de ei altfel ,clarr nu v-a fi in dosul curtii , un cimitir langa mine am , daca pot sa ingrop cu aprobare , si legal acolo bine , nu se poate gasesc alte solutii legale , si DAAAA ma unge la suflet cand incerci sa fii exemplu ptr altii prin scrierile pe blog, TE ADOR ptr asta .

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  23. ĶMihai, scuze ca nu pot răspunde la răspunsul tău. Dar spun aici: în anul petrecut la Rutieră am văzut atâtea accidente cu BUCĂȚI DE CADAVRE pe asfalt încât am avut săptămâni de nopți nedormite. Nu pot sa mă c… eu pe mine ca sunt eu cel mai corect. ..as minți. Dar încerc pe cât pot.
    Tu zici ca sunt ai mei. Corect. Sții cât de fain e sa te oprească un coleg pe strasse și sa te recunoască sau sa scoți tu pielea pulii legitimația și sa te dai cocoș, iar el sa te privească așa. ..cu scârba și sa zică “tocmai dvs.? Care veniți și ne controlați și faceți și dregeți? ” nai bine accepți sa-ți dea un cap în gură. Pe bune. Ca sa nu mai zic un lucru: te raportează în secunda doi direct la conducerea IGPR. La prima ședință faci genuflexiuni de te caci pe tine. Jur ca nu merită. Așa de fain e când conduci relaxat. Eu as face odată un experiment : același traseu condus cu calm….același traseu condus ca un tembel. Dacă vei câștiga mai mult de 20 de minute eu îmi tai mâinile. Nu putem respecta absolut toate regulile. ..dar, încercând. ..te simți mai bine ☺

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

    • @SorinB, EXACT!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Fac eu, fără intenție, experimentul ăsta la fiecare drum. De câte ori mă depășește vreunul în trombă, doar ca să îl găsesc câteva minute mai târziu proptit in c… urmatorului TIR.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  24. Iti cam dau dreptate, Mihai!
    Am trecut si eu prin asta cu a mea pisica pe care o aveam de 12 ani.
    Ce sa vezi? Am crezut ca am noroc pt ca era un fel de padurice ingradita langa blocul meu si, in disperarea mea, am zis sa o las acolo in cutie si poate o iau astia de la ADP. Am lasat-o, am plecat…apoi m-am intors…era scoasa din cutie de catre alte pisici si alte multe pisici in jurul ei…mi s-a rupt sufletul.
    Pana la urma, cu toata situatia asta ciudata (ca nu toata lumea intelege cum e sa pierzi un animal de companie), mi-am sunat un prieten, care avea casa in afara Bucurestiului, si l-am rugat sa ma ajute sa o ingrop la el in curte. Spre surprinderea mea, nu numai ca m-a ajutat, dar a sapat si groapa si…asta a fost funny…inainte sa o ingropam efectiv, m-a intrebat daca vreau sa zic ceva, ca la americani 🙂
    Sincer, daca nu gaseam varianta asta, nu stiu ce faceam: eram o femeie singura, cu pisica moarta dupa ea. Ca veterinarul m-a indemnat sa o las in padurice, ca o ia cineva de-acolo…nici nu a pomenit de incinerare.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  25. Ieri faza tare în 117. Doi cetățeni bronzați au urcat cu mine la Unirii și mâncau semințe. Nimic rău pana acum. Doar ca…scuipau pe jos cojile. Mi-Am luat cea mai calda voce părintească și, cu un zâmbet deschis și sincer, le-am explicat ca nu este frumos ce fac. După doua stații i-am auzit: boss…sa moara mama. ..uite…gata…Am strâns tot. …nu mai vorbi te rugam frumos. Vezi câte obții cu duhul blândeții? Mănușile cu plumb din mâinile mele și chintalul nu au contribuit cu nimic. ..doar privirea blândă, părintească. .😈😈😈

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

    • @SorinB, știam eu că tu ești un tip blând, pe genul bunic așea.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Uite…baston de bambus. ..Bună idee ☺☺☺ sa-mi pot sprijini bătrânețile în el

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • La ce spital sunt ?

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

  26. Foarte fain zisă.
    Eu, personal, nu mai sunt șmecher din 20 martie 2009. Țin minte această dată până mi-or bate cuiele. Nu am facut nimic spectaculos, dar am primit dovada supremă că nu sunt făcut pentru așa ceva.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  27. tre sa zic ca nu mi se pare normal sa ingropi animale moarte prin parcuri, paduri, gradini, pe dupa blocuri etc. Acuma daca-ti moare matzu si chiar vrei sa il ingropi in gradina sau curtea proprie, da-i bataie, ce sa zic, dar intr-un spatiu care nu iti apartine chiar nu mi se pare ok. Oi fi eu obsedata dar numa la gandu ca trec cu pruncu prin parc si se joaca cu frunze, pamant etc si ca poate la 50 cm sub ea e un animal mort, f*ck, se scoala paru’ pe mine. Iar la faza cu plimba-te cu el prin metrou si prin oras, am ramas masca. Cam cum poate cineva sa debiteze o chestie d’asta, nu am idee.
    A avut fii-mea un iepuras care saracu’ a murit dupa 3 zile, se pare ca il luasem deja bolnav si stateam la casa, dar nici nu mi-a trecut prin cap sa il ingrop in curte. Animal de companie pe care il iubesti si tot ce vrei, ok, dar cand moare e un les. Am chemat salubritatea, l-au luat si nu m-am simtit vinovata nicio clipa, jur.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 6

  28. Hopa !
    Văd c-a aparut o anumită tulburare in Forță .
    Ha, ha, ha, ha !

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  29. Prea multă înverșunare! Io zic să-i facem lui Pulix pomana de 3 zile, să bem și să mieunăm.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Laura, bună idee, poate se mai calmează spiritele. E o sa zic pas la partea cu mieunatul, că nu prea am voce 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Laura Partykip!
      Şi-un cânticel vesel să cântam. Propun “Un motan cât un pisoi”

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @didina,
      nici eu n-am voce, de-aia nici n-am zis să cântăm. Doar să mieunăm. Sau să toarcem?
      Iată, ne cântă @Vera 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • Cântă Vera, cheamă Mihai bena să mă ia, că am un ghiers de pisică muribundă. Da’ numai de ambâţ cânt, iac-aşa!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Vera,
      Ai ales cântecul perfect. Mai ales partea aia din refren: ‘Ce sunt eu de vină/De-l calcă o maşină? ‘.
      Nici nu e nevoie să o faci tu pe pisica muribundă, că avem deja motanul cât un pisoi în rolul ăsta.
      (Acum îmi dau seama ce îi lipseşte de îmi părea neterminat cântecul.)

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  30. Da, da, parca si eu am scris de un loc verde dar mă gândeam la o padurice în afara Bucureștiului nu un Herăstrău ori un Cișmigiu unde trec oameni…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  31. Coane, te-am citit si azi, asa cum te citesc zilnic.
    Da’ azi nu mi-a placut. Respect legea si nici macar ptr Pulix nu abdic. Gata, s-a terminat cu smecheria!
    Era o vorba, daca taceai, filozof ramaneai.

    Oricum o sa te citesc in continuare, nici tu nu esti perfect, inteleg.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • @moatza, cred că ai citit pe diagonală sau n-ai înțeles ce-am scris. Nu de alta, dar fix același lucru l-am zis și eu. Mai citește o dată!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  32. Traim in tara tuturor posibilitatilor si legea nescrisa a ‘marletilor’ e la PUTere !

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  33. Io am chiar mai multe pisici moarte de aruncat in ograzile altora …

    … cca. 40 de brichete aproape goale, cca. 15 tuburi de spray (de diverse feluri) aproape goale, cca. 80 de baterii consumate s.a. Adica chestii care ori bubuie sub strivire, ori infesteaza.

    Si nu, nu gasesti nici un tomberon destinat scopului.

    Deci ce sa zic ? Daca pe astia care arunca pisicile moarte peste gard, hai, ii mai inteleg cumva, pe aia care-si arunca gunoaiele uzuale menajere direct pe Valea Prahovei, asa, parca din ambitie, i-as executa la foc automat.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  34. Smecheri de doi lei.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 3

  35. Primul lucru pe care l-am făcut în momentul în care am realizat despre ce e vorba în postarea ta, am verificat sa vad dacă ești tot pe minus la primul răspuns ce i l-ai dat lui Vera, atunci. Apoi am constatat ceea ce a constatat și Elena.
    Eu spun aşa: ai partea ta de vină!
    Însă cele două postări şi comentariile lor sunt foarte constructive/educative!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  36. nu am avut rabdare sa citesc tot, scuze. ce ai facut cu pulix pana la urma? 😦
    p.s. eu cred ca ai facut f bine ca ai respectat regulile.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  37. La articolul cu moartea motanului m-am abtinut. Fiindca m-am gandit ca ai suferit.
    Dar acum fluturi steagul dreptatii. Cand tu ai avut intentia, prima intentie, sa-l ingropi, ilegal, intr-o parcare. Si fiindca nu ti-a reusit, ca beton, ca lopata, te-ai ratoit la autoritati. Ca cimitirul era prea departe, ca serviciu.
    Altfel, de acord cu tine, regulile trebuie respectate, nu numai cand ne convine.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • @Oana, mi-e și lene și silă să mai explic încă o dată că obţinusem acordul proprietarului parcării. Dacă e să fiu cinic pot să spun că din momentul ăla în faţa legii el era responsabil. Dar n-o să fiu și o să mai spun încă o dată că nu mi-a dat prin cap că e ilegal. Hai, s-auzim de bine.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  38. O sută de lei. Atât a costat incinerarea unui “pet” acu’ vreo 3 sau 4 ani. Motanul meu de-apartament, de rasa “Tigre de Tomberon”, Speedy, atinsese 16 ani vechime și epuizase deja cele 11 vieți virtuale ale pisicii, i-au cedat rinichii, nu mai mânca, nu mai putea să meargă, se chinuia…Trei clicuri pă net și-am și găsit un smurd-de-vet ceva pentru animale de companie, telefon la unu noaptea și-n juma’ de oră m-am și trezit la ușă c-un puștan în uniformă încărcat de cutii si aparate de credeai că-i astronaut. Consultație, anestezie, inevitabila injecție letală, 400 de lei, pe scurt. Plus 100 incinerarea. Io l-am ținut în brațe pe Speedy la injecții, io l-am omorât, io am plătit toată afacerea. După 16 ani cu Speedy-n casă…Si-o muscă dacă ai în casă și nu te plictisești. De ce dreaku n-am ales să-l arunc la ghenă? Sau să-l bag în cuptor până se face scrum? O sută de lei. Dacă-mi cerea o mie făceam rate la bancă, și cu ROBORu’ și alea-alea plăteam și azi incinerarea…Nu-i cazul cu Pulix, care-nteleg câ era cam bagabont, si totuși…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @boss, înţeleg perfect ce zici tu aici. Dar cred că ar trebui să înţelegi și matale, unu, că nu știam de chestia asta și nici nu mi-a trecut prin cap că se poate, și doi, că nici nu prea-mi ardea de stat pe net în momentul ăla.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Nu editez, adaug. My bad, abia acu’, după 3 zile, pricep si io că Pulix nu era chiar pet-ul personal ci era al firmei sau ceva…M-am cam ambalat degeaba…Un pet de birou e-al tuturor si de fapt al nimănui, se știe, bine că cineva n-a trecut pe lângă leș fără măcar să-l remarce. Si-a-ncercat să facă ceva…Si,din reflex constați: e mort. Si următorul pas: unde-l îngrop? Asta e prima întrebare, când ție-ntr-adevăr iți pasă, rupi cazmale, spargi betoane, încerci să-l îngropi chiar tu, în parcare, în betoane, în plaiurile verzi ale vânătoarei, undeva. Si-abia apoi apelezi la ajutare de la stat. Si-ti aduci aminte si de legi. Dar prima lege-i tot instinctul, ancestral, animalic, viral. Unde-l îngrop?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @MOshOo, man, Pulix era al străzii. Venea doar când avea el chef să mănânce sau să mai stea pe terasă. Atât.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  39. Ala din poza e Pulix reincarnat?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  40. Mă scuzați pt întârziere. Am fost unul dintre cei care a ținut-o langa cu parcul, cutia, metroul, etc.
    Sunt un om care respectă legile. Am buzunarele pline de hârtii pt că nu era un coș în zonă fix când voiam eu să le arunc și uit de ele, nu dau muzica tare, nu fac circ și nu pun mașina de spălat mai târziu de 9.30 pm la mine acasă, nu fac gălăgie pe scări și nu trântesc ușa liftului sau pe cea de la intrare, aștept până se face verde la semafor, nu doar până se face roșu pt mașini, staționez pe partea dreaptă pe scara rulantă și aștept să iasă lumea din metrou înainte să intru, validez cartela la calatoriile cu ratb, iar formulele de salut și “mulțumesc” fac parte din vocabularul zilnic. La modul general mă port în felul în care mi-aș dori ca restul lumii să se poarte cu mine, sau în public astfel încât să nu mă deranjeze.
    Dar, dar, ideea de a lăsa un animăluț pe care l-am iubit (pe care îl iubesc, că iubirea nu se termină fix la moartea “obiectului”) să fie luat de salubritate și aruncat la groapa de gunoi sau ceva îmi provoacă rău fizic. Dacă n-aș ști chestiunea cu veterinarul (sper să nu am nevoie de informație încă minim 15 ani), nu știu ce aș face, dar da, cred că mi-aș băga picioarele în lege și aș căuta o cazma și un colțișor dosit într-un parc mare. Pur și simplu nu cred că aș putea să-l să fie luat de gunoieri. Și declar că nu aș avea nici cea mai mică problemă dacă aș ști că în sacoșa de lângă mine în metrou se afla cadavrul unui pisoi în drum spre locul de odihnă veșnică. Oamenii cară cu transportul public o varietate uluitoare ca formă, greutate și dimensiuni de bagaje și eu nu știu ce-i acolo.
    Dacă asta mă face o ipocrită și o șmecheră declar înființat grupul Ipocriții și Șmecherii Anonimi și sunt prima mărturisitoare: Bună, sunt Andreea și sunt o ipocrită și o șmecheră.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *