Care sunteți mai vechi pe-aici deja știți că în momentele în care mă pune necuratu’ să țin cură de slăbire trântesc câte un articol despre mâncare. Nici n-am cum altfel, având în vedere că de dimineață până seara visez numai chestii pe care în mod normal le-aș lăsa la infinit să-mi mângâie papilele gustative. Cu alte cuvinte, în perioada asta funcționez pe sistemul „tot ce e în jur la o adica poate fi transformat în mâncare”.

Așa, ce voiam de fapt să zic, am câteva chestii care mi-au rămas săpate în acidul dezoxiribonucleic mai adânc decât scenele de luptă de pe columna lui Traian, altfel nu-mi explic de ce nu reușesc să scap de ele. Ce înseamnă asta? Păi înseamnă că le-aș mânca oricând și oricum în cantități industriale. Iar dacă aveți impresia ca vorbesc despre cine știe ce specialități gourmet, vă înșelați amarnic, astea după care tânjesc eu sunt din alea cu care practic am crescut. Da’ stați că vi le zice fratele vostru imediat ca să vă facă ziua mai plăcută.

Cartofi prăjiți. Dar nu de la mec, vorbesc despre cartofii ăia șmecheri, cum îi face mama, aurii spre arămii, crocanți, peste care să rad nește brânză dă oaie proaspătă. Brânza, nu oaia. Lângă ei se asortează două ouă ochiuri cleioase și fierbinți, sfârâinde. Se consumă făra pâine, cartofii se înmoaie direct în gălbenuș, după care se îndeasă delicat direct pe esofag. Mno, nu rezist la șmecheria asta nici dacă vin de la masa de crăciun sau de la o nuntă unde, de ăia 100 de euro, am băgat în mine toată noaptea.

Pâine caldă unsă cu pate de ficat. De porc. Iar „unsă” e o descriere aproximativă. În realitate stratul de pate trebuie să aibă minim de două ori grosimea feliei de pâine. Lângă care să tai două roșii pe care pun sare grunjoasă din belșug. Iar dacă nu mi-e poftă de pate, cu siguranță mă apucă jelania după parizer sau cremvurști. Tot de porc, evident. Doar că pe ăștia îi mănânc doar cu colțul de la pâine sau doar cu coajă crocantă. Gizăs, îmi plouă-n gură!

Salată de vinete. Da, tot cu pâine proaspătă și tot cu roșii. Aici am o singura problemă, dar mare de tot. Indiferent pe unde am mâncat, vinetele n-au avut nicio legătură cu cele făcute de maică-mea. Pur și simplu nu se compară. Iar treaba e mai complicată decât pare la prima vedere, în sensul că nimeni n-a reușit să le reproducă vreodată nici măcar sub directa supraveghere a maică-mii. Deci tare mi-e teamă că rețeta se va duce odată cu ea. 🙁

Gata, aveți cuvântul! Să vedem după ce tânjiți voi. Liber la apă-n gură și dezvăluiri de rețete. Sper să supraviețuiesc zilei de azi, că m-a mâncat in fund.

mihai_vasilescu_ochiuri