Pentru că și eu am încercat să găsesc pe net sfaturi pentru cei care nu s-au născut cu talentul fotografiei în acidul dezoxiribonucleic și pentru că, de fiecare dată când am încercat, am dat peste niște chestii pline de cuvinte pe care niciun posesor normal de telefon nu are cum să le înțeleagă (încadrare, focus, luminozitate, stabilizare, d-astea), și pentru că 99% dintre cetățeni fac poze cu telefonul doar pentru uzul lor și al prietenilor lor, am să las eu aici, pe înțelesul tuturor, cele trei sfaturi de bază care vor ajuta pe ORICINE să facă o fotografie care să fie cât de cât privibilă sau care să nu arate ca dracu’ de penibil pe Facebook.

Știu, o să ziceți că toate cele trei sunt la mintea cocoșului și o să pară că mi-am bătut gura de pomană, dar cu toate astea mai mult de jumătate dintre cei pe care-i văd în jurul meu făcând fotografii cu telefonul comit obligatoriu măcar una dintre cele astea trei greșeli.

Unu. Indiferent dacă ești pe stradă, tocmai l-ai văzut pe Cabral și ai hotărât că vrei să-ți faci repede un selfie cu el, sau te afli în pampasul argentinian și-ai zărit un tigru care se pregătește să atace o antilopă gnu, primul și cel mai important lucru pe care-l ai de făcut este ăsta: șterge în plm camera aia! Știi ce zic? Scoți telefonul din buzunar și ștergi ușor de pantaloni, rochie, mânecă sau ce porți tu pe tine, camera pe care ai de gând s-o folosești. Dacă ești femeie ai să rămâi surprinsă de cât de clar ieșiți și tu și Cabral într-un selfie fără urme de fond de ten sau de pudră pe lentila camerei din față. Dacă ești bărbat, sper că nu-ți faci selfie cu Cabral. Dar tot ștergi lentila de la camera de pe spate. Ca să se distingă care e tigrul și care e antilopa gnu. Și acum, fără glumă, ștergeți lentila camerei de fiecare dată când faceți o fotografie cu telefonul. Veți fi uimiți de diferență.

Doi. După ce-ai șters lentila de la camera principală (aia de pe spatele telefonului), te rog eu mult, mult, mult de tot, NU MAI FACE POZE PORTRAIT. Adică nu mai ține telefonul pe verticală. Ok, dacă ai de gând s-o fotografiezi pe soacră-ta de aproape, în toată splenodoarea ei, poți să faci asta. Dacă nu, întoarce telefonul ăla pe orizontală (adică landscape) și o lume nouă ți se va deschide în fața obiectivului. O să constați cu surprindere că au loc în poză mirii, nașii, socrii mari și cei mici, ba chiar o să surprinzi și cum vine tortul. Acum serios, în 90% dintre cazuri, ai să vrei să faci o fotografie de ansamblu, lucru absolut imposibil cu telefonul ținut pe verticală (portrait). Așa ca fă-ți un pustiu de bine și fotografiază cu el ținut pe orizontală (landscape). O să-mi mulțumești când o să vezi că primești laicuri pă Facebook.

Trei. Focalizează, focalizează, focalizează! Dacă n-ai un un nokia 3310 sau unul dintre primele modele de smartphone, aproape sigur ai opțiunea de focalizare. Adică un cerculeț (sau un pătrat) care-ți apare pe ecran înainte să faci poza. Pune degetul pe el și mută-l în zona care prezintă interes pentru tine. Uite, de exemplu, pune-l (pe el pe cerculeț sau pe el pe pătrat) și fixează-l pe capu’ la pisică, dacă pe ea vrei s-o pozezi, apasă pe declanșator și-o să te umpli dă laicuri.

Gata. Astea sunt cele trei sfaturi de bun-simț pentru orice cetățean care scoate telefonul din buzunar ca să execute o fotografie. Iar dacă din întâmplare ai și vreo sculă bengoasă, de ultimă generație, ai să constați că tocmai ai făcut o poză de stă pisica-n coadă. Și dacă n-ai, tot o să fie mai bună decât toate cele pe care le-ai făcut până acum cu camera neștearsă, telefonul ținut vertical și fără să focalizezi. Garantez eu.

Cu plăcere!

P.S. Toate cele trei sfaturi se pot aplica, cu real succes, și pentru 99% dintre cazurile în care vreți sa faceți un video.