5,110 cititori

Cea mai mișto absență ever!

LATER EDIT

Doamnelor și domnilor, avem un câștigător în persoana comentatorului care poartă numele de Ionuț. Și nu, nu este Ionuț al nostru care comentează și mai și scrie pe-aici. Îl rog pe câștigător să-mi trimită un email pe adresa de la “Contact” pentru a stabili cum intră în posesia televizorului Sony. Vouă, celorlalți, vă mulțumesc și vă zic să nu fiți triști că vine el și rândul vostru. 

Când eram mai mititel, cel mai mare vis al meu era să stau să mă uit la televizor și cineva să mă plătească pentru asta. Serios, mi se părea combinația ideală. Mă rog, cu o singură condiție: să mă lase să mă uit la ce vreau eu, nu să-mi impună ei ce să văd. Well, au trecut anii și n-am reușit să găsesc niciun angajator dispus să-mi împlinească și mie acest vis modest. Chestie care mă face să mai intru în depresie din când în când, dar îmi revin repede.

În schimb știți ce-am găsit? Am găsit o soluție să vă dau eu vouă ceva mișto dacă vă uitați la televizor. Și când zic „ceva mișto” e un adjectiv sărăcuț față de cât de mișto este șmecheria pe care am de gând să v-o dau. Ia aruncați un ochi aici.

Nu glumesc, nu trolez și nu fac caterincă. Practic e cel mai șmecher premiu pe care îl pot da cititorilor mei de când ființează acest blog. Partea și mai mișto este că nu vă pun să mutați un munte sau să concurați la triatlon pentru el. Tot ce aveți de făcut, după cum ziceam, este să vă uitați la televizor.

Când? luni, de la ora 22.00.

Unde? Pe AXN.

La ce? La noul serial “Absența”.

Cum luați televizorul Sony? Simplu. Îmi scrieți un comentariu (aici pe blog sau pe Facebook, unde vă vine mai ușor) în care-mi descrieți cu cuvintele voastre ULTIMA scenă din episodul doi, fix cel de azi de la ora 22.00. Adicătelea ziceți voi frumușel ce întâmplă în ultimele câteva minute dinainte de genericul de final. Asta-i tot. Mâine seară, marți, trag la sorți și ăl mai norocos dintre voi va primi minunatul televizor Sony direct acasă. Hai că mai simplu de atât nu se poate. So, eu zic să vă puneți ACUM reminder pentru diseară la 22.00.

Vă urez baftă și vă invidiez. Nu de alta, dar televizorul meu e mult sub ăsta pe care vi-l dau vouă azi. Asta așa, ca să vedeți ce altruist sunt.

P.S. Sfatul meu ar fi să vă rezervați o oră înainte și să vă uitați și la primul episod. Ca să înțelegeți despre ce e vorba și să meargă povestea mai lin. Uite, vi-l las aici. După care ne mai auzim când vă prinde serialul (a propos, eu l-am văzut în weekendul ăsta și mi-a cam plăcutără).

mihai_vasilescu_absenta

270 de păreri la “Cea mai mișto absență ever!

  1. Adică să mă uit la televizor ? Da’ io am net ! Și mi-am instalat și Divinity 2… !

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Ananas, păi faci o pauză de la net. Și de la Divinity. Se mai odihnește și fibra aia. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  2. Am vazut primul episod…e fain si deja am pus tv-ul pe inregistrare (in caz de uit sa ma uit). Da’ acu’ nu mai uit, mi-ai dat un motiv in plus sa nu uit.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  3. Mihai, de la ora 22? Păi ce ne facem cu somnoroșii ce la ora aia deja visează? 🙂 Hai că-i fain de tot televizorul ăla, eu aștept concursurile cu parfumele, cremuțe și alte brizbrizuri de doamne și țin pumnii ca bijuteria să ajungă la cine are cea mai mare nevoie de el 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @miha, e atât de mișto televizorul că la început am crezut că-i farsă. Dar nu e. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  4. Voi fi cu ochii beliți în televizor pe AXN. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  5. Poți să-mi spui la cât se termină filmul?

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

  6. Am avion dis de dimineață către Lisabona așa că nu știu dacă voi reuși să fiu cu ochii pe AXN la ora aia, mai ales ca mi-am propus să recitesc textele tale din vara legat de excursia pe care ai avut-o pe plaiurile lusitane. Dacă prind pisica aia o aduc în țară! Asta dacă mă mai întorc…

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

    • @Georgian, să știi că sunt șanse mari să nu.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

      • @Mihai, poate punem de o spirala ca sa te audă marele creator!

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

        • @Georgian, a, nu, nu e nevoie. Lasă că vezi tu acolo. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @Georgian, btw, poate lași si tu poze.

          Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • @Mihai, deși sunt cel mai nasol fotograf (și nu numai) în viață, voi încerca să dau tot cei mai bun!

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

        • @All, îmi cer scuze pentru că am mâncat cratima de la “ce-i”…Emoțiile…

          Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

        • Te scuzi degeaba

          Ha, ha, ha !
          Citisem cei mai buni
          Creca tre să schimb ochelarii

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

        • @Colonele, mai nou am auzit ca se pune corect “vă cer scuze” și nu “îmi cer scuze”. Eu tocmai am aflat ca trebuie sa îmi pun ochelari. Ăsta este blestemul tuturor tipelor cu ochelari pe care le-am considerat sexi.

          Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Să ai ceva mai mulți bănuți pentru “apă” pe acolo, te așteaptă temperaturi ridicate. 😁

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • @Lidia, vreo 30…d-aia spun ca parcă nu m-as mai întoarce. Cel puțin pana prin luna Mai…Oricum, iti spun sigur că nu pentru apa am pus bani de o parte…Sunt pregătit sa mă deshidratez cu mult vin de Porto…:D

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  7. Da’ dacă vad doar ultimele minute, se pune? Că lucrez schimbu’ 2 și nu știu dacă ajung la timp. Sau pot comenta și mâine?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  8. Nu!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Vera, nu, ce?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Nu mă uit, nu trădez GOT! Vânzătorilor! Huaaaa!

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

        • @Vera, păi GOT mai avem abia în 2019. 🙁

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • Murim dracului până ne rezolvă ăştia speța!!! 😂

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Aţi încălcat porunca: să NU ai alt serial decât dumnezeul tău GOT!
          Voi nu meritaţi, măi, nu meritaţi! Ptiuuu!

          Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

        • @Vera, eu zic că te poţi uita la absenţa în perioada de absenţă a lui got. Un nume ca ăsta e perfect, ad litteram ai impresia că te-ai uitat la … nimic. Şi eşti cu conştiinţa safe.

          Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

        • In GOT we trust!

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  9. Eu am aşteptat o vară întreagă să înceapă, şi când a început eram deja absorbită de un alt serial (Downton Abbey) şi nu am reuşit să mă uit la primul ep. din Absenţa. Şi acum pierd şi tv-ul ăla fain. Sunt cam absentă în ultimul timp se pare ~
    Mă consolez că oricum nu câştigam, nu trag la mine premii de genul.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Solandi, păi ce te împiedică să te uiţi ACUM? Am lăsat eu linkul către primul epispd și al doilea e diseară.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Aş vrea eu acum. Oricum, până mâine seară reuşesc cumva să văd 2 ep.

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Pot să spun de pe-acum ?
    Că l-am văzut mai demult pă bulgari

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Colonele, desigur. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Vorbind serios boss
      Te rog io nu mă băga in estragere
      N-am ce să fac cu 4k
      De comentat o să mai comentez, c-așa sunt io
      Mai populăros adică

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  11. 1.Nu am unde sa pun televizorul,poate in debara.
    2.La ora aia cei mici dorm si eu fac băiețește un meci de Dota 2.
    3.Succes.
    4.Off:Sâmbăta am fost la o nuntă pentru că..obligatie.
    Observatie:indiferent de conditia sociala si nivelul de studii,omu’ baut este la fel de prost.Omu’ beat si bălos trebuie urmărit cu atenție și bătut cand se duce la budă,ca orice prost.Preferabil lovit cu stanga la ficat si fără martori.Succes.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

    • @edelweiss: 😂 Erai treaz-luminat, nu? Că altfel erai şi tu mai îngăduitor!

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @edelweiss, păi îl bagi în debara că nu cere de mâncare. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • @Victor,nu sunt îngăduitor cu mine de ce as fi cu altii?
        @Mihai,nu.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  12. Începând cu 19 august am început un maraton de GOT, trecând linia de sosire pe 5 septembrie, cu frustrarea că nu voi vedea ceva nou în curând! Acum încep cu “Absența”, ca nu am regretat ca mi-ai stârnit interesul cu GOT!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  13. Care AXN? Ala normal, Spin, Black, White?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. În altă ordine de idei, mâine seară viu şi trollez, o să povestesc o bălărie, fraiereştenii care nu au văzut episodul or să copieze răspunsul şi voila, master trolling!

    Hai, care te bagi, facem echipa de trolli! Şi, bineînţeles, acum că tot am deconspirat planul, voi urmări şi voi posta ce trebuie mâine seară. 😀

    NU, varianta finală şi reală este că voi dormi rulată în pilotă, ca ţigările alea de le trage Faiantaru’ şi apoi postează aci.

    P.S. GOT for life! Auie Mbsenţa!

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • Te-ai lins pă bot de tilivizor

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

      • Io nu fac echipă cu nimeni
        Sunt troll independent
        Sau gnom ?
        Sau elf ?

        Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

        • @Colonele, elf nu poţi fi “dăcât” dacă ai urechile ascuţite. 😛

          Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • Le am așa de ascuțite că intotdeauna aud cand mă vorbește cineva de rău
          Și dacă n-aud, are cine să-mi aducă la cunoștința

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Vera, eu mă bag ; ţi-am trimis o foiţă de indigo. Nu pentru ţigări, nici pentru pilotă, ci să îmi faci o copie după răspunsul tău pentru mâine seară.
      Auzi, dar tu parcă nu te uitai la games of thrones?!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Solandi doamne fereeeeeeee, apără şi păzeşte! GOT ie viaţa mea! Tyrion MY man! <3 Nu pot ca să esprim cât îmi place omu' ăla şi cât de fascinată sunt de Night king, mi amor, congelatu' lu' mămica! <3 <3

        Lasă, @Colonele, că-l câştigi tu şi-l vinzi şi-mi dai lovelele pă iel. Nu de alta, dar am ochit nişte ghete cu imprimeu de desene animate la care bălesc grupa mare şi nu ie finanţe, of offff

        Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

        • Îți promit că dacă eu câștig îți dau banii, dar e o mică problemă :

          EU NU PARTICIP !

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @Colonele nu fii negativist! Ai drepturi! Participă! Vreau şi cizme negre înalte peste genunchi!

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • Nu vrei și-un bici ?

          Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

        • @Colonele, nu, dar îmi place cum gândeşti! 😀

          Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

        • @Vera, bine că am lămurit. Mai mult decât atât – şi mie tot Tyrion îmi place.
          Cât despre congelatu’ nu ştiu ce să zic; e fascinant aşa ca şi apariţie, poate îmi formez o părere mai amplă atunci când îi aud vocea.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Mie nu-mi place cum gândești
          Cred că e momentul să ne despărțim prietenește pe blogu ăsta
          Adică să ne ignorăm
          Vorbești prea mult cu prietena ta cea degrab dătătoare de laikuri, cred

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @Solandi Pe mine mă tachinează prietenii cu Tyrion, l-aş lua de soţ ieri, aşa mult îmi place ! <3

          Night King nu cred că vorbeşte, ei comunică prin telepatie între ei. Citisem undeva că au, totuşi, un soi de limbaj, care seamănă la auz cu gheaţa care scârţâie… sau ceva de gen ^^

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Colonele … asta e random şi aiurea! O.o

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • De ce boss ?
          Pentru că nu-mi plac femeile cu bice, lanțuri, ceară ?
          Eu înțeleg că tre să vă razbunati pe bărbați
          Dar…..

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • Ok, cred că e cazul să lămuresc treaba asta, că e aiurea rau. Eu nu vorbesc cu nimeni de nimeni, nu ştiu ce naiba te-a muşcat de cur, dar eşti în completă şi desăvârşită eroare. Ok, nu îţi plac glumele mele, poţi spune civilizat, nu să mă faci de băcănie aiurea pe blog. Chiar ai zbârcit-o aici, poate realizezi şi tu asta. Anyway, vorba lungă sărăcia omului, de la mine categoric nu mai auzi nici pâs, nici nimic. O zi bună, @Colonele!

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Vera, de mine zicea colonelul că i te-am răpit de la taifas?

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • Ce-ai boss ?PMS ?
          Era o glumă
          Ești foarte iritată de la o vreme

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @Solandi Nu, nu la tine se referea.

          @Colonele, hai să rămânem la punctul ăsta, pe care chiar tu l-ai propus:

          “Mie nu-mi place cum gândești
          Cred că e momentul să ne despărțim prietenește pe blogu ăsta
          Adică să ne ignorăm”

          Adică, plm, dacă asta ție ți se pare o gluma rezonabilă, poti să râzi. Eu nu râd.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Vera, ma bag eu. Eu nu mai apuc de ani buni sa ma uit la altceva in afara de Disney Junior si, mai nou, Cartoon Network, dar imaginatie am. O sa dezvolt secventa X(xx) din serial pana o voi aduce la un nou scenariu de film :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Vera, mâine seară e cam târziu, tre’ să începi trolaju’ din seara asta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  15. Fain TV, o bubă are dpmdv: e SMART. Dar se rezolvă cu un cablu HDMI ș-un kit wireless.
    Dar hai să intru-n horă. Dacă o să câștig, nepoții se aleg cu un Samsung 101 cm nou-nouț, achiziționat acum 2 luni de pe emag. 😀
    P.S. Lucifer, sezon 3, începe deseară.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @John Temple, nu m-am prins care e buba la smart. Io am un smart carele îmi aduce dăcât satisfacții.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Mihai Vasilescu: buba e că sistemele de operare sunt atât de imbecile și programele atât de rudimentare de am impresia că trăiesc în The Flinstones. 😀
        D-ai-am zis că un cablu HDMI, un laptop ș-un kit wireless fac minuni.

        P.S. N-au scuze producătorii de electronice că doar avem smartfoane cu procesor octacore și 6GB RAM. Dar noah…comerțu’… 😀

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @John Temple, poți înlocui laptopul cu un Raspberry Pi. Noi avem unul atașat la TV (prin HDMI) și unul pentru sistemul audio (are în plus un DAC).

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • De ce nu cu un chromecast ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Woooaaa!!! Mă bag şi eu la concurs de data asta că aşa am nevoie de un tv…..sper sa nu dorm la ora aia…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Of, of si iara of, nu am nici un AXN eu! Mihai, ne-ai lasat afara pe noi astia strainii de tara noastra…

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • N-ai internet madam ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

      • @Colonele, are dăjaba internet. Episodul doi nu e și online. Când o să fie, concursul s-a încheiat de ceva vreme.

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Nu, boss
          Era vorba că n-are AXN pa cablu da la jegosii de italieni
          Mă interesa pe ce scrie, laptop tabletă tilifon, să-i dau la femeie o aplicație sau adresă unde să vadă DISEARA epizodul
          Dacă vrea sa-l vadă, of course !

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • Mihai si Colonele, eu scriu de pe laptop . Am intrat acolo dar imi scrie ca in localitatea unde sunt nu am autorizatie . Am vrut sa vad macar primul episod dar imi zice nu. Asta este…
          La televizor nu am posturi romanesti…

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • Și scrie pe goagal tv online romania
          Ce browser folosești ?

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • Jur ca este si online 😉

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Just Me, evident că este. Dar nu îl găsești din surse pentru care AXN ar răsplăti publicul cu un televizor. Știi ce zic?

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • Mihai, nu că vreau scandal pentru prințip dar concursul ăsta e aiurea rău. Nu vorbesc de televizor – cei din bula asta nu prea au nevoie- ci de principiu. Unii nu pot vedea acest serial chit că vor, ba că nu au tv ba că la ora la care se difuzează ei dorm etc etc. Cea mai mișto absență evăr e a noastră, a celor ce sunt excluși . Păi se poate?
          PS. Am folosit diacritice doar pentru că există cuvântul prințip. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @GMT, mie nu mi se pare aiurea deloc atâta vreme cât vorbim despre un post tv care se difuzează în România. Ca să nu mai spun că dacă vrei musai să participi la concurs poți ruga pe cineva care e în țară să se uite la “Absența” și să-ți povestească ultimele minute. Iar tu te înscrii liniștită chiar dacă ești în Italia. Evident, televizorul se va livra, dacă câștigi, la o adresă din țară. Atât de simplu. Eu așa aș face dacă aș fi în locul tău sau al oricui ar vrea să participe. 😉

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  18. Voi fi la munca diseara, asa ca l.am vazut online, pentru curiosi… ala rau’ e gasit mort in piscinuta in timp ce mandra e acasa, fara alibi, bineinteles ! Eu, obsedata de Castle, NCIS, Criminal Minds, cred ca sefu’ al mare e vinovatu’ in complicitate cu nevasta blonda, nu prea se sufera astea ..eu as fi batut.o si as fi dat.o afara din casa..dar nah

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Monica, l-ai văzut pe primul. al doilea nu e online. Ori eu am cerut ultimele minute de la AL DOILEA. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Monica: întotdeauna șefu’ ăl mare e vinovatu’ și întotdeauna blonda-l împinge spre prostii. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • Este şi ep. 2 online, acum, dar nu pe axn player. Pe unele site-uri de pe net…

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Solandi, păi “unele site-uri de pe net” înseamnă furt. Nu prea cred că ar fi pe placul celor de la AXN așa ceva.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Mihai, ştiu. De asta am şi scris ‘ unele site-uri’.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Prin liceu, după vacanta de vara, în noul an, ne întreabă profa de română ce am citit în vacanță. Singurul cu mâna ridicată, eu. Mă întreba ce am citit, ii spun ca “Moromeții II”, pune câteva întrebări din carte, răspund cu brio, şi ……. ultima întrebare “care au fost ultimele cuvinte ale lui Ilie?” Și nu am răspuns, nu am știut.
    Ai vorbit cumva cu profa mea de română din liceu?

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Gigi, cred că e mama lui Mihai 😂😂😂😂A fost profă de română. Sau mai este.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

      • @Elena P, este, este. Mă rog, e la pensie, dar profă de română o să rămână toată viața. 😉

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Elena P sau profele de română au comunicat prin telepatie, și au spus lui Mihai: “vezi că Gigi uită finalul, și ca sa îl încurci întreabă-l despre ultimele secvente”.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  20. Boss, avem o problema — eu nu am televizor in casa de ani buni de zile. Cum ma uit la serial? Difuzare online, ceva, sa fim si noi in rand cu lumea??

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Mihai, boss, te duci la un prieten care are tv. Sau la o prietenă. Abia ai motiv sa mergi la ea după zece seara. “Mă primești și pe mine diseară să văd Absența? Și dacă nu câștigi tv-ul măcar te-ai ales cu o cină urmată de micul dejun. Știi ce zic?

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

      • Vasilescule, da’ dacă e însurat?

        Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

        • Cine? Prietenul la care merge?

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

        • @Elena, oricine ar fi însurat nu e bine. Dacă e însurat el, nu îl lasă nevasta să umble creanga. dacă e însurat ălălalt şi el câştigă televizorul, o să îl revendice nevasta ăluia. Cu femeile nu te joci! 😛

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @GabiI, nu e însurat. Nu mai avea el vreme de pierdut pe bloguri și pe net. :))))

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Episodul este şi în reluare, la 01:50, dacă cumva cel de la 10 se pierde.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Nu mă uit la AXN, dar o voi face de data asta și voi reveni… Dar, dacă ai chef, rezumă-te și tu la mai mult decât te-ai rezumat ieri (pe e-mail, dacă nu aici):

    https://www.cristiilioaia.com

    Mulțumesc!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Ete-ma, cum am stat eu asa dimineata sa vad primul episod:)))))))) Treaba e ca chiar m-a captivat. Intrebare: serialul este difuzat doar lunea??? Acu’ ca tot am muscat o feliuta, parca as vrea tot tortul odata:))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • tocmai ce-am vazut si eu primul episod. Unde e tortul ala? ;)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @dede cati, știu ce zici că și io am pățit la fel, vreau tot deodată. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  23. Nu’s cum e cu televizoare din astea 4k,6G si 8f, dar daca e vorba de serial recomandat de tine nu vreau sa fiu absent nemotivat. Eu iti povestesc despre cum fu’ la restaurant show, iar diseara sunt pe serial.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Mai am niște AXN-uri rătăcite prin grilă, dar nu m-am mai uitat de mult. Nu mă băga în tragerea la sorți, am prea multe televizoare prin casă. Sunt convins că-s alții cărora le-ar prinde bine.
    La “Absența” o să mă uit, că, de obicei, recomanzi chestii mișto. Și oricum nu prea mai aveam idei de seriale la care aș putea să mă uit până în 2019.😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ionut, ai vreun tv care să fie peste ăsta?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • @Mihai, normal că nu. Dar nu prea mă interesează partea de electronice și electrocasnice. Dacă nu crapă, nu le înlocuiesc.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  25. Deoarece premiul este chiar misto, va anunt ca puteti sa scrieti un comentariu si pe printesa urbana.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @mihaela poate doar din greșeală să intru pe acel blog. Şi atunci ies val-vârtej.
      Dar mulțumim de pont.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

      • Doamne, Vero, tre să te cunosc. Musai. Te trec pă lista de must meet😂😂😂😂😂

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

        • @Elena Prăpăd, trebuie să îţi pui dorinţa asta la miezul următoarei nopţi cu lună nouă şi apoi, de Crăciun, mă găseşti sub brad. Sau lângă frigider, depinde ce găteşti.

          Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

      • Am intrat eu pe prinţesa urbană şi am aflat tot ce s-a întâmplat în episodul 1. Pot să mă uit acum direct la 2, diseară.
        Eu mai citesc câteodată acolo, blogul este foarte dichisit şi ca aspect dar şi din punct de vedere al conţinutului. Şi da, ştiu că spunând asta pe mine nu o să mă vrea @Elena sub/lângă brado-frigider 😀 dar îmi asum, ce naiba să mai fac acum. 😛

        Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  26. Fain serialul și promițător.
    Ultimele câteva minute, zici?
    – pare că cineva dă târcoale casei lui Nick (&Alice)
    – este căutată ”martora” Kelly Price (nume flas, mărturie falsă) – nu este găsită de poliție și e dată în urmarire generală – motiv pentru care polițistul ăla cu figură de homeless e un pic cam ofticat
    – se găseste o victimă înjunghiată la o adresă știută de polițistul-homeless – un barbat mort plutește într-o piscină.
    – Emily se trezește brusc dintr-un coșmar/vis/amintire sau ce-o fi…

    P.S. Iar m-ați înnebunit cu GoT. Iar îl ocolesc, pentru că iată, apar noi seriale faine 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Laura G. credeam că sunt singura de pe aici care nu a văzut GOT. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Mira,
        Suntem două. Au fost mai mulți la penultima strigare, dar ceilalți și-au băgat mințile în cap și l-au vizionat. Iar am rămas de căruță 🙂

        Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

        • Nici io nu mă uit la GoT. Nici n-am de gând.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @John Temple, nu știi ce pierzi. Și ți-o spune unul care credea că n-o să se uite niciodată.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Trag si io la caruta, peace, man!

          Io chiar ma mai uit la AXN, ieri am vazut un episod din Mediumul. E primul prins in grila si aia e!
          Am vazut ca facea promo la Absenta, dar mi se pare asa tarziu, sigur adorm in timp ce.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @moatza, treaba ta. 😀

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • LauraG, nu am văzut GOT. Şi nici nu-s curioasă.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Nici eu nu m-am uitat!

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Hei, nici eu nu-s curioasă cu GoT.
          Dar știți ceva? Pur și simplu sunt geloasă pe exaltarea și pasiunea cu care urmăresc ceilalți serialul ăsta (inclusiv ai mei). Cunosc nerăbdarea de ”fan serial X” și e tare faină 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @laura G, la cât te cunosc eu, de pe aici, sunt în stare sa pun pariu că dacă te apuci de el nu te mai lași dusă din fața televizorului.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Laura, nu pot decât să repet cuvintele tale, referitor la goT -> citeşte comentariul tău de aici, de la ora 14:03.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @Mihai V., @Solandi,
          Dacă lipsesc de-aici câteva zile și-apoi apar cu scrisul amestecat, fără cratime și diacritice înseamnă că sunt răpusă de GoT… 🙂

          Cu ani în urmă mi-am luat 5 zile de concediu ca să văd ”24h” – toate seriile. Cu riscul de a fi concediată, n-am putut să ies din casă până nu l-am halit.

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Laura, este episodul 2 ? Abia diseară cică e premiera lui.

      P.S. Pentru că e chiar fain. De got zic. Absenţa … nu am văzut încă nimic din el.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • @Solandi,
        Da, diseară e difuzarea ep.2 din Absența și o să-l văd. Dar am o pilă la AXN și mi-a zis la telefon ultimele scene :)))))

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Laura, am înţeles. :)) Bun aşa. Încerc şi eu să recuperez, până diseară mă pun la punct cu tot.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  27. Promițător îmi pare serialul, boss!
    Mă uit că, vorba ta, m-a prins!
    Chiar îți mulțumesc pentru recomandare, că şi eu tot de lipsă GOT sufăr…😊

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  28. …mai ce checstie…acu’ imi dau seama ca eu vanam serialul marti la ora 23.50 (tarziu, ma chinuiam sa il pun pe inregistrare dar la cum ma stiu, beleam ochii noaptea sa il vad iar a doua zi aveam ochii ca melcu’ la serviciu). Acum , datorita tie, vad ca serialul se difuzeaza luni la ora 22 si in reluare pe la 1. Deja am castigat o zi in avans si o ora mai decenta de vizionare.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  29. Eu am văzut primul episod de lunea trecută și mi-a plăcut.
    Am să încerc să văd episodul al doilea diseară deși cam greu că de vineri mi-au venit niște prieteni și serile și nopțile le-am petrecut cu zaruri și licori. Și mâine dimineață plec la Piatra Neamț.
    Îmi cam place televizorul ăla, dar nu-mi fac iluzii legate de el. O să-mi imaginez când o să mă uit la film că am și eu unul la fel. (am un LG care nu-mi place deloc)

    PS-@Laura G, nu te-am lăsat singură; nici eu nu urmăresc GOT.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Anouk, n-ai să “încerci”, ai să-l vezi. Urăsc verbul “a încerca”, presupune din start că-ți asumi că vei da greș.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  30. am vazut primul episod, il astept si pe cel de diseara 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Doar ce am terminat primul episod si imi place. Mi-am pus nota pt diseara la ora 10, nu de alta dar de o saptamana TV-ul mare si frumos si bun si destep a ”decedat” intr-un contact cu o minge.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  32. Babaiete, 138,8?!!!!!! Daca il castig, se poate unul mai mic?!!!!! Stau intr-un apartament obisnuit de bloc…..

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  33. @autor

    terminasi, ma, de vazut got?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  34. Sooo, ultima scena: Emily se trezeste ca dupa un cosmar, in timp ce Harlow e gasit mort in piscina. Va fi o saptamana lunga :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Na ca m-ai facut sa vad filmul. Scena finala, cadavrul lui Harlow in piscina. Emily ingandurata. Astept televizorul

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  36. Ultima scena: Emily trezita din somn? cu parul ud, pe canapeaua ei, ușor confuza, presupusul răpitor și criminal fusese ucis în propria piscina. Polițistul care anchetează răpirea ajunge primul la locul crimei.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  37. Foarte captivant filmul. Filmul de incheie cu imaginea tipului înjunghiat în piscină și cu Emily trezindu-se din somn foarte asudata.
    Mie îmi place ca e doar o data pe săptămână. Am timp sa il vad..

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Se anunta o victima la respectiva adresa.Politistul isi da swama ca vb de asresa ei.Il suna pe Fostul ei sot…
      In fine..ne arate un cadavru plutind si binenteles pe ea abia trezita din somn si speriataaaa
      Tv-ul plssssss!
      Imi plesneste capul de My litlle pony😢😢

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  38. Si plutea Harlow….. Emily s-o fi trezit asa transpirata ca l-a visat pe Harlow in budigai….

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  39. Aici se da cu commentul? Vreau televizorul, macar că am stat trează până la ora asta, eu care mă culc cu găinile. Se știe. Așa: Conrad e găsit mort în piscina lui cu apa caldă și Emily se trezește transpirată. Atât e bine? M-ai prins cu serialul asta și mă mai uit. Mersi de pont. Și de tv, anticipat. 😜

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  40. Bună, Mihai!
    Abia ce s-a terminat episodul și am zis sa scriu repede, că sa nu uit prea multe până mâine dimineață.
    In “Absența”, ultima scena din acest episod îl surprinde pe unul dintre agenții FBI răspunzand la un apel care anunță uciderea unei persoane pe o anumită strada care lui îi părea foarte cunoscută, fiind adresa lui Harlow, presupusul răpitor al lui Emily.
    Acolo chiar îl găsește pe Harlow înecat în aceeași piscina in care mai fusese surprins și când a fost vizitat de Emily. Și deodată, la surprinderea fetei încremenite a mortului din piscina, Emily s-a trezit din somn speriată și transpirată, de parcă ar fi avut un coșmar. Cam asta am reținut eu și sper sa fie o relatare care sa descrie cat mai bine finalul acestui episod.
    O seara faină!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  41. Ultima scena este cu Harlow- suspectul principal de rapirea lui Emily- injunghiat , plutind in piscina casei, la scurt timp dupa vizita lui Emily.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  42. Deci am intuit bine azi la pranz cand m-am uitat la primul episod, personajul Emily ma enerveaza la culme. Ceilalti te cred moarta de 6 ani si primul lucru cand il vezi pe barbata-tu e sa-i reprosezi ca si-a refacut viata. M-a prins pe bune, abia asteptam sa vad episodul din seara asta. Ultima secventa e cu domnul mort in piscina si doamna asta care s-a trezit putin gâfâind. Sigur ea l-a omorat!! :)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Cosmina,
      deci nu doar pe mine mă enervează amnezica Emily – care n-a uitat nimic și pe nimeni din trecut, dar a uitat total ce i s-a întâmplat și cu cine, în fix ultimii 6 ani. mda 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

      • Nici mie nu-mi place în mod deosebit de Emily. Dacă chiar a fost captivă 6 ani e cam ciudat să fi fost drogată non stop şi să nu mai ştie chiar aşa nimic. Serialul ăsta cred că vrea să semene puţin cu Blindspot.

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  43. Interesant serial, ma uit si la urmatoarele episoade 🙂
    Ultima scena: Emily se trezeste dintr-un cosmar, probabil, pare cam transpirata. In prealabil, mai exact, in piscina, Harlow este gasit mort.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  44. Emily se trezeste brusc ingandurata dupa ce politia descopera cadavrul lui Harlow in piscina.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  45. Harlow este gasit mort in piscina unde mai devreme venise Emily sa il intre “cum a facut-o”. Ultima scena este cand Emily se trezeste dint-un cosmar pe canapeau fratelui ei.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  46. Harlow mort in piscina si gagica (Emily) se trezeste inspaimantata de parca l-ar fi vazut pe ala. Probabil si-a amintit ceva 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  47. Emily are o confruntare cu Harlow la piscină. O scoate de acolo poliția. După o conversație plină de miez cu polițistul care investighează cazul ei apare Nick. Îi spune polițistului despre Regina Talbot, adevăratul nume al martorei nou apărute, apoi o duce pe Emily la Jack, unde va rămâne peste noapte.
    Cineva dă târcoale casei lui Nick, dar nu – i nimic. Alice e curajoasă ca un leu și iese in noaptea cea neagră sa prindă intrusul. Evident că nu prinde pe nimeni.
    În ultima scena Harlow este găsit mort în piscina mai sus amintită iar Emily se trezește dintr – un coșmar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  48. Hai sa povestim :))
    Alice crede ca cineva da tarcoale casei , insa Nick o linisteste si ii spune ca e doar un caine .
    Episodul se termina cu agentul FBI (inca nu am retinut toate numele :)) ) care raspunde unui apel , gasindu-l astfel pe Harlow injughiat intr-o piscina

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  49. Haha! Adresa de livrare: strada t…., nr 19a, bucuresti. finalul il stim cu totii: emily gafaind toata, si harlow injunghiat in piscina. Mihai, iti multumesc pt film. La final de suits si got, e perfect bine venit.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  50. Ultima scena: Harlow pluteste foarte linistit in piscina, prea linistit, iar Emily se trezeste speriata 😲

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  51. Detectivul Gibbs este chemat la locuința lui Conrad Harlow pe care îl găsește mort, plutind înjunghiat în propria piscina. Emily de trezește speriata, transpirata că după un vis urat, un coșmar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  52. Tipa din rolul principal se trezeste din vis, iar inainte de asta, unul dintre suspecti este gasit de politie mort in piscina.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  53. Se-mpute treaba… blonda neprihanita, Kelly Price aka Regina, e data disparuta, asta de se spala des si care mai arata si a degenerat, Harlow, e gasit in propria baie facand pluta… pe burta… si pentru totdeauna… si Emily s-a trezit inspaimantata dintr-un cosmar in care Dragnea era premierul Romaniei!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  54. Ultima faza: cadavrul lui Harlow pluteste in piscina si Emily se trezeste brusc… Particip si eu! Multumesc 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  55. Emily se trezeste ca dintr-un cosmar e ultima scena. Mai inainte este gasit Harlow mort in piscina.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  56. Emily se trezeste pe canapea, cu parul ud in timp ce cadavrul lui Harlow este gasit de politie plutind in piscina.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  57. Detectivul primeste un telefon, Harlow este gasit mort/omorat in piscina, Emily se trezeste „confuzata” cu parul ud, ce sa fie oare?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  58. Asa, deci am plecat spre Turcia și am apelat la tot neamu’ sa urmărească filmu’. Eu am văzut ce ai pus tu. Și am primit următorul raport: a murit tipul Harlow….. l-a arătat în piscina…. ultima faza……înjunghiat.
    Și mi s-au mai comunicat și urmatoarele: cică Kelly price e dispărută și data în urmărire, și Harlow pusese pe cineva s-o omoare pe Emily. Gata
    Am șanse sa intru la tombola, ca pana vin din Turcia sa stau cu speranțe măcar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  59. Mamăăăăă, câte nume noi!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  60. Harlow pluteste in piscina, iar Emily se trezeste uda pe canapea. George arunca o ultima privire spre casa, si pleaca

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  61. Hmmm… Poliția în alertă: Harlow e mort, plutind în piscina unde îl „vizitase” Emily cu o zi – două înainte. Tot atunci Emily se trezește dintr-un coșmar… Aștept episodul următor pentru clarificare. 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  62. Polițistul cel zelos Tommy, ofuscat că a pierdut-o pe Kelly Price/Regina Talbot (parcă), aude apelul referitor la o victimă înjunghiată pe South Brookline, recunoaște adresa, o ia la galop sunându-l pe Nick Durand, care nu răspunde, ajunge la adresă și-l găsește ușor mort pe Harlow -presupusul asasin. Cadru separat: Emily se trezește brusc din somn, buimacă și transpirată.
    De obicei doar citesc ce-i pe aici și mă amuz copios, dar am zis să fac o încercare. Oricum, serialul e interesant, l-am și recomandat.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  63. Mereu i-am invidiat pe scenaristii americani. Ce imaginatie au!
    Detectivul ciufulit primeste un telefon si ajuge la piscina aia intunecata unde banuitul principal (Harlow) pluteste in nesimtire, iar Emily se trezeste din somn, cosmar, nu stiu, ceva telepatie legata de cel care plutea in piscina…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  64. Harlow este găsit înjunghiat în piscină, Emily se trezește speriată, probabil din cauza unui coșmar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  65. Harlow e putin mort, Emily buimacă și transpirata trezită din coșmar ?ce sa fie oare?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  66. Vaaai beata Emily se trezeste dintr-un coşmar, stresată, speriată, transpirată, oripilată, neconsolată, dezorientată, educată, demolată, şiiiiii Harlow stă mort in piscină, impasibil, insensibil şi incredibil de moort.
    mulțumesc , am să văd ce se mai întâmplă şi vă țin la curent🔊

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  67. Politistul ciufulit raspunde la un apel si il descopera pe presupusul rapitor Conrad care plutește putin mort în piscină ,in timp ce Emily se trezeste pe canapeaua ei ca si cum niscaiva coșmaruri o bantuiau. Si toate s-ar fi vazut mult mai bine pe o diagonala mare.Noapte buna!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  68. Acu tre sa caut si primul episod, ca nu prea stiam despre ce e vorba. Interesant serialul, pe final maraie catelul, se inroseste apa la piscina…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  69. Harlow este gasit mort in piscina si Emily se trezeste brusc dintr-un cosmar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  70. Vaaai beata Emily se trezeste dintr-un coşmar, stresată, speriată, transpirată, oripilată, neconsolată, dezorientată, educată, demolată, şiiiiii Harlow stă mort in piscină, impasibil, insensibil şi incredibil de moort.
    mulțumesc , am să văd ce se mai întâmplă şi vă țin la curent😂. Oricum urmaream blogul, dar nu mi ar strica televizorul😎

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  71. Phillipe moare in accident de avion. Cousteau-tatal- e daramat, dar pana la urma e convins sa continue, cu salvarea planetei, de catre celalalt fiu. In 1991 reuseste sa obtina un acord prin care Antartica nu va fi exploatata pana in 2048.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  72. Ultima scenà e cu Emily care se trezeste brusc pe canapea, cu parul ud, imediat dupa ce suspectul principal e descoperit mort in piscina. Buuun, dar mie mi-a placut in mod special faza in care o blonda micuta, care e singura acasa cu copilul, auzind cainele màraind a pericol, ce face? Iese curajoasa in curtea din care ìi e semnalat pericolul, lasànd usa de intrare deschisa la perete, pentrucadecenu??
    Ma uitam oricum la serial ca-mi place actrita din rolul principal, mi se pare ca tot pe AXN am mai urmarit-o in rol de politista.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  73. Cuvintele cheie pentru finalul filmului: noapte umedã. Pentru Harlow perpetuã…

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  74. Conrad e gasit in piscina plutind, Emily se trezeste dupa un dragut de cosmar.

    Fain serialul, chiar ma gandeam de ce sa ma apuc ca terminasem de curand Orphan Black, mersi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  75. Ultima scena ne-o arata pe Emily cum se trezeste brusc, ca dupa un cosmar, singura, așadar fără alibi pentru înjunghierea lui Harlow,
    gasit mort in piscina.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  76. Ăla negru de respiră greu, îl știți? E… Jon Snow! Cu niște brișce în peptosan, pe principiul: Crows before hoes!

    Partykip!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Vera, is that you?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • nu, că n-are poză.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • Ba io sunt, dar să mor de pricep de ce nu mi-a luat poza. Oi fi pus greșit adresa de mail, habar n-am. Am făcut cafea slabă azi dimineață, ‘tu-i ceapa mă-sii 😔😖

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • Cu poză sau fără, Vera e inconfundabilă. Nu poate nimeni să o plagieze oricât ar încerca ~

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Auuu, piiipota! Solandi, ce-mi faci?! :inimioare: și :fasoleverde:
          Am vrut să-ți trimit floricele, dar n-am, am doar fasole verde cu usturoi!

          Auzi, dar întrebarea e: “vrea cineva să copieze AȘA ceva?!” Apăi ăla-i mai scrântit ca mine 😂😂😂

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  77. Ultima scena: cadavrul lui Harlow plutește în piscină, iar Emily se trezește brusc din somn. Suspans till next time.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  78. In ultima scena ne-o arata pe Emily trezindu-se pe canapea la fratele ei in apartament ori transpirata ori…atentie fleasca de la apa din piscina ? Este o continuare la scena anterioara unde politia primeste un apel in care se anunta o injunghiere pe nu stiu ce strada.Si ce sa vezi in piscina era nenea Harlow presupusul rapitor care incerca sa inoate fara sa respire.Treburile se complica, ma uit si lunea viitoare.M-a prins serialul.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  79. Emily se trezeste dintr-un cosmar imediat dupa ce Harlow e gasit de catre detectivi mort, plutind cu fata in jos, in piscina.
    P.S. Misto serialul! 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  80. Mie cel mai mult şi mai mult la sfârşitul filmului mi-a plăcut cum stătea ăla bulbucat, imersat între două ape şi cum s-a trezit absenta toată o apă.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  81. Ce zise AXN-ul? crescu audienta sau se uitara putini si restul copiara raspunsul?

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  82. Un mort plutind în piscină şi o doamnă (Emily) transpirată după un coşmar, ăsta e final? Şi acum aia stă transpirată până data viitoare?

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  83. Harlow mort, Emily vie 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  84. Mdap, deci am găsit serial nou de uitat la. Cu toate că-s și ceva platitudini în scenariu. Dacă nu pleci jumătate de episod la bucătărie să-ți iei o apă din frigider, îți cam dai seama cine, cum moare la final. Bine, orișicum, primește un pass pentru ideea întreagă de criminal-în-serie-fără-să-și-aducă-aminte. Pe final latră câinele ham-ham la casa lu’ nea fostu’ soț și nevasta lui nouă, stația radio sună ring-ring la secția lu’ polițistu’ de caz și Harlow nu face niciun zgomot la el în piscină. Ah, da, și Emily se trezește, probabil a visat urât sau ceva.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  85. Emily trezindu-se dintr-un vis umed, ravasita de situatie; si politistul care nu facea background check la martori, pt csf, ncsf, il gaseste pe inamicul public nr. 1, inecat in propria piscina;
    si trivia: serialu e filmat in bulgaria si am senzatia ca ma uit la Castle

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Eu am zis că ideea e preluată de acolo. Și Castle dispăruse o perioadă și nu iși mai amintea nimic. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  86. Emily se trezeste pe canapea.Harlow pluteste in piscina, mort. Urmarea, saptamana viitoare!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  87. Emily se trezeste brusc, realizand ca l-a lasat pe Nick fara vreun alibi pentru perioada de timp in care Harlow a fost ucis si lasat la inmuiat.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  88. Emily (agenta FBI care a fost gasita in primul episod dupa ce se presupune ca a fost rapita si disparuta vreme de 6 ani) pare ca se trezeste dintr-un cosmar imediat dupa ce Harlow (presupus criminal in serie si suspectul principal in cazul rapirii lui Emily) este gasit de catre detectivi mort, plutind cu fata in jos, in piscina. Emily pare confuza si este uda de parca ar fi facut o baie (in piscina suspectului sau in cada personala?) si ar fi adormit asa.
    Absentia este un serial bun care m-a captat de saptamana trecuta cand a fost difuzat primul episod.( Imi aminteste de un alt serial bun pe care l-am vazut relativ recent: Blindspot.)
    Abia astept urmatorul episod. 😊

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  89. Harlow găsit mort în piscină (dacă e o piscină pe aproape, clar mortu’ trebuie să fie acolo) și Emily se trezește buimacă.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  90. Ultima scenă: Harlow plutește înjunghiat în piscină, Emily se trezește (ca) dintr-un coșmar.
    Eu am o problemă cu o scenă anterioară: de ce puii mei în filme toate femeile sunt super curajoase? Soția lui Nick în loc să stea lângă copil pleacă să admire noaptea din pădurea de lângă casă?!? Și lasă și ușa deschisă. În timpul ăla putea să i se fure băiatul de 10 ori sau să primească ea o lovitură de alint. În fine, am simțit nevoia să mă descarc aici că îmi stă pe creier de aseară :).

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  91. Harlow e găsit înjunghiat într-o piscină de la o adresă puțin cunoscută. Emily se trezește pe o caneapea cu părul ud. Piscina are apă, parul ud, e clar: Emily e criminalul. NOT.
    Nu mai bine, în loc de TV, dădeau un uscător de păr, să nu fie acuzată lumea de crimă aiurea?

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  92. Politistul care ancheteaza cazul mortii mafiotului rus Semerov, aude prin statie de o crima, in prima faza am crezut ca va fi gasita ucisa martora care ar fi declarat ca Semerov si Emily au avut o altercatie, in schimb in piscina este gasit ucis Harlow, Emily se trezeste dintr-un cosmar confuza, singura, deci fara alibi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  93. Emily se trezește udă (probabil de la apa din piscină) și sărăcuța nu-și dă seama ce naiba s-a întîmplat: sau a avut un coșmar s-au chiar l-a omorît pe Harlow. Ciudată-i viața asta.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  94. Nick ajunge acasa dupa ce a lasat-o pe Emily la Jack si o gaseste pe sotia #2 agitata. Ii zice ca a fost la o bauta undeva inainte sa vina acasa (hmmmm… sa speram ca are alibi si n-a baut singur). Politia este alertata despre o injunghiere si la locul faptei e gasit Harlow plutind in piscina, putin decedat. Emily se trezeste putin uda si gata.
    P.S. La altii s-a dat deja episodul 3. Nu-i corect!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  95. Eu am citit articolul si comentariile de câteva ori ieri. Azi am fost uimit de câți oameni comentează și speră să câștige un TV.
    Îți mulțumesc pentru articol că m-a facut ieri să îmi aduc aminte că am un TV nou nouț luat de Black Fraier Day anul trecut și mi-a dat motivația să îl scot din cutie și să îl instalez.
    Am văzut azi noapte Blacklist și How to get away with murder, primele episoade din seriile noi.
    Dacă aș participa și aș câștiga un TV ca ăla l-aș dona pe principiul : Dar din dar se face rai 😉
    Sper să câștige un om care chiar are nevoie și timp de TV-ul ăla.
    Și mai am o dorință “secretă” : să facă un give away cu TV-ul pe care îl înlocuiește către un necunoscut. Hope ON. Dream ON. O fii OM ?

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  96. Al naibii suspect pe nume Harlow ne lasa fara scop in viata noastra de suspiciosi fiind gasit privind fundul piscinei cu apa infricosator de verde si răpita se trezeste brusc din coşmar sau se trezeste brusc in pielea celei de-a doua personalitate a sa.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  97. Ultimile scene:
    – Harlow, presupusul rapitor, este vizitat de Emily, care dorea sa afle mai multe despre rapirea ei
    – Acesta o reclama politiei, care vine sa o aresteze
    – La sediu, Emily discuta cu politistul Tommy, motivand vizita si spunandu-i despre suspiciunea ei ca Harlow ar fi avut un complice
    – Desi Harlow nu depusese plangere impotriva lui Emily pt incalcarea proprietatii, politistul Tommy o interogheaza ilegal.
    – Nick vine sa o ia pe Emily. Ii spune de martorul apatut in dosar, care ar fi vazut-o in urma cu cateva zile impreuna cu Macarov. Spala bani pt acesta.
    – Emily banuieste ca e o ‘cartita’ in departament
    – politistul Tommy incearca sa o sune pe Kelly Price, dar aceasta are tel. deconectat
    – cand Nick o lasa pe Emily la Jack, ea il intreaba daca ar mai fi fost impreuna daca toate astea nu se intamplau si el raspunde ca da
    – cineva e langa casa lui Nick, cainele inepe sa latre, Alice iese curajoasa afara insa nu vede pe nimeni
    – Vine acasa Nick care-i spune lui Alice ca a lasat-o pe Emily la Jack. Ea ii zice de presupusul intrus, se plange de Emily, el ii cere sa ii acorde rabdare, presupusul intrus revine si priveste in interiorul casei (asa rezulta din sunet si unghiul camerei)
    – politistul Tommy primeste prin statie o informatie ca Kelly nu e de gasit si el ii cere interlocutorului sa puna un gps tracker pe masina acesteia
    – Tommy aude prin statie un anunt de mobilizare a fortelor pt un posibil caz de DUI ? (driving under influence) la adresa lui Harlow
    – Tommy raspunde la apel si se duce la adresa. Pe drum incearca sa sune pe …William?!? insa raspune mesageria.
    – ajunge acasa la Harlow unde il gaseste pe acesta dormind cu pestii. Pe marginea piscinei se pot vedea asezate niste indicatoarele numerice 7, 2 si 4 care sa marcheze probele in vederea fotografierii insa nu se vede nimic langa ele (goofs? sau sunt pete de sange?) Un TV 4K ar fi facut diferenta aici !
    – Emily se trezeste ca dintr-un cosmar

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • “Un TV 4K ar fi facut diferenta aici !”

      Ahaha, epic! Give this man a beer!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  98. Emily se trezeste dintr-un cosmar (si nu stie daca a fost doar un vis sau chiar s-a intamplat). Apoi il vedem pe Harlow mort in piscina….A meritat 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  99. Polististul de la Boston PD este anuntat despre o victima la o anumita adresa ( adresa la care fusese anterior si o surprinsese pe Emily.) Este gasit un tip mort (Harlow) intr-o piscina interioara . Emily se trezeste ca dupa un cosmar, ingandurata, cu parul ud, pe canapeaua fratelui sau.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  100. Suspectul Harlow este gasit cu gatul taiat plutind in piscina , unde tocmai se relaxa si Emily se trezeste brusc din somn uda de transpiratie ?……..sau de apa ? ….din piscina ????

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  101. Am vizionat și episodul 1.
    Ultimele 10 minute din episodul 2:
    Emily ajunge la secția de poliție unde discută cu detectivul Gibbs în urma ridicării ei de la domiciliul lui Harlow unde fusese să-l întrebe despre răpire. Emily îi spune lui Gibbs că sunt 2 tipuri de polițiști: unii care rezolvă cazurile (precum taică-su) și unii care clasează cazurile. Gibbs îi spune lui Emily că Harlow nu va depune plângere penală. Gibbs îl vede pe Nick că intră-n secția de poliție și îi spune lui Emily „your ride is here” (un fel de „ți-a venit taxiul”) și îi desface cătușele lui Emily (era legată cu o mână de un suport de la birou) spunându-i că el e genul de polițist care rezolvă cazurile, iar Emily îi spune că ea speră acest lucru.
    Emily iese din biroul lui Gibbs, iar Nick intră și îi spune că ar trebui să-și întrebe martora despre Regina Talbot. Gibbs îi spune să-și vadă de treabă, iar Nick îi spune să-și facă datoria.
    Nick și Emily au o discuție în mașină despre Regina Talbot, care n-are legături cu Harlow, dar a „spălat” bani pentru Semerov. Regina Talbot a „devenit” Kelly Price cu ajutorul unui agent FBI corupt din Boston.
    Emily realizează că agentul FBI din Boston era tot timpul înaintea ei cu câțiva „pași” în orice anchetă.
    Emily crede că agentul FBI corupt s-a folosit de Harlow pentru a o înlătura.
    Nick o duce pe Emily la Jack (tatăl lui Emily).
    Gibbs o sună pe Kelly Price (aka Regina Talbot) dar numărul e deconectat.
    Nick și Emily ajung cu mașina la destinație, iar Emily îi spune lui Nick că ei ar fi fost împreună dacă nu s-ar fi întâmplat toate astea și dacă se gândește la asta.Nick îi spune că da.
    Acasă la Nick: Alice se uită la TV stând pe canapea, iar fi-su doarme alături. Câinele începe să se agite la ușă apoi latră, ea se uită pe geam și apoi iese până la poartă ținând câinele de zgardă și apoi se întoarce în casă.
    Nick ajunge acasă iar Alice îl întreabă pe unde-a fost, iar Nick îi spune că a luat-o pe Emily și a dus-o la Jack, apoi s-a oprit la o băută.
    Alice îi spune că Rex a mârâit, iar Nick îi spune că probabil a făcut-o din cauza câinelui vecinilor.
    Alice îi spune lui Nick că Emily a fost pe la ei ieri să-l vadă pe Flynn, iar Flynn a fost deranjat de vizita lui Emily.
    Nick spune că o să se rezolve, iar Alice îi răspunde că nici ei nu-i place situația.
    Nick spune că trebuie să-i arate compasiune lui Emily și că totul va reveni la normal odată cu rezolvarea cazului.
    Alice spune că nu mai e nimic normal.
    Nick îl duce pe Flynn la culcare.
    Gibbs aude prin stație că Kelly Price a dispărut cu mașină cu tot. Le cere colegilor s-o dea-n urmărire generală.
    Gibbs aude prin stație o solicitare pentru un caz de înjunghiere, posibil decedat (DoA) la o adresă, pe care el o recunoaște ca fiind a lui Harlow și răspunde la solicitare. În drum spre adresă, îl sună pe Nick Durand, dar intră căsuța vocală.
    Îl găsește pe Harlow plutind în piscină, puțin mort.
    Emily se trezește speriată dintr-un coșmar.
    Apoi…scrisu’-n sus. 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  102. Emily se trezește dintr-un coșmar. Era pe o canapea, acoperită cu o pătură (in carouri), îmbrăcată cu un tricou (probabil gri). Pe ferestrele mari și multe intră o lumină verzuie, creepy. Respiră sacadat, se uită in jos și catre dreapta (ei), speriată. Bănuiesc că are legătură cu domnul Harlow intrat la apă din scena precedentă, victima prin înjunghiere, pe care îl vizitează Gibbs, la adresa South Brookline 721 (așa scria la subtitrare, eu știu că Brooklyn se scrie cum scrisei eu). Lângă piscina unde se “odihnește” victima putem vedea numărul 4.
    E bine, boss?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  103. Emily se trezeste, foarte confuza si foarte uda, nestiind daca a fost doar un cosmar sau ce isi aminteste chiar s-a intamplat.
    Poate are legatura cu faptul ca Harlow a fost gasit mort in piscina, cu gatul taiat. Posibil ca patura de pe Emily sa ascunda pete de sange.

    PS: asa cum a sugerat un ante-comentator, donez TV-ul vechi daca castig, insa nu e mare lucru, e un LCD de 82″ vechi de vreo 10 ani…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  104. Nick ajunge acasa dupa ce a lasat-o pe Emily la Jack si o gaseste pe sotia lui si Ii zice ca a fost sa bea undeva inainte sa vina acasa Politia este alertata despre o injunghiere si la locul faptei e gasit Harlow plutind in piscina, mort .Emily se trezeste uda de transpiratie .

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  105. Eu am înțeles așa din ultima scenă:
    _____

    Într-o zi de luni dupe cum se spune
    Venira la noi ăi cu rațiune
    Polițai cu stea si cu ochii mari
    Cât o pătlăjea.
    Emilica mea mult îi admira
    cum ateriza (de-a-npicioarelea)
    la piscină, ‘colea
    Și îi auzea:
    Glad, Menumorut,
    Suntem în căcat
    L-ați văzut și voi p’ăl înjunghiat?
    Asta cujetând, abea respirând
    Transpirată baltă, făcând ochii roată
    Le șoptește:
    – țeapăăăă!! Lasați mortu-n apă,
    ăsta-i cunoscut,
    Alta-i întrebarea…
    țuică s-o făcut?
    – Anul ăsta nu prea, nu prea s-o făcut…
    – Păi de ce? De ce?
    – Păi deh…
    ________________

    ps: eu nu particip la nimic. succes celorlalti. 4k fie cu voi 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Cum nu s-a făcut boss, că era să mi se rupă crengile la pruni de atâta rod ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • nu stiu, dom’le, dar de aia Emilica noastra era transpirata, ce s-o facut s-o gatat repede… csf ncsf…

        Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

        • Da ce dom’le Emilica e soție de român verde, sa țină cont de băutură ?
          C-o omor cu mâinile mele

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Lumea se calcă în picioare pentru un TV, şi vouă vă arde de băutură.
          Gizăs! (cum ar spune gazda)

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • Care băutură boss ?
          Vorbeam de condiția ingrata a barbatlui EU supus influențelor feminizde și a political correctnessului
          Nu ne jucam

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • Fratilor, cum pot fi mai importante un teveu sau conditia barbatului supus presiunii eului colectiv decat faptul ca domnita Emilia a ramas pe uscat si de aia se face balta de transpiratie?!? pffff… asa stabiliti voi prioritatile?!?

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  106. Ultima secventa din episod o prezinta pe Emily trezindu-se speriata din somn, dupa ce in prealabil ne-a fost prezentat trupul lui Harlow, mort, plutind in piscina.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  107. un nene uratel(harlow) e gasit mort in piscina,iar emily se trezeste dintr un cosmar speriata foarte(poate incepe s o bantuie harlowwww :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  108. Gibbs il gaseste pe Harlow mort, plutind in piscina.
    Emily se trezeste din somn/ cosmar cu parul ud.
    End of story.
    Na, de acuma o sa ma uit si la restul episoadelor….
    🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  109. Se futură și muri, de Vasile Alecsandri… Mișto serialul. Poate fi vizionat si pe axn.ro. Mersi de recomandare!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  110. In ultima scene il arata pe Harlow putin mort in piscina, iar Emily se trezeste brusc ca dintr-un vis urat

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  111. Emily se trezeste brusc din somn, ca si cum ar fi avut un cosmar. E speriata, iar fruntea-i este uda…sa fie transpiratie sau apa?(Sa aiba oare de-a face cu piscina aratata mai devreme, in care plutea un nene ce a plecat in locul ala plin de verdeata, unde nu e durere si nici suferinta?)

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  112. Emily se trezeste deodata; parca avusese un cosmar; Harlow e gasit fara suflare, in piscina.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  113. Dacă mai citesc o dată “Mili e udă” și Harlow e “puțin mort”…

    Nene Vasilescu, închide poarta, bre, că deteră buzna uaminii însetați dă 4k

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • :))))
      Parca sunt mai savuroase comentariile când nu avem premii!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • @Gigi acum, mnah, nici sfârşitul episodului nu e prea generos. Fomeia e udă&buimacă şi ăla se hidratează. Cât să scoţi din asta?! :)))

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • @Vera ăăă, păi în cazurile astea trebuie să scoți? Altfel, ne mulțumim cu puțin, că până în 2019 ……Jon Snow muncește.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @Gigi din narațiune să scoți, uăi 😂😂
          Până în 2019 Jon se însoară cu Ygritte in real life, sunt geană pe ei 😂

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Vera Ahaaaa, peștera din film e de vină! Cred că ne-au dat un indiciu când au spus “mai bine rămâneam în peşteră”.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Şi Harlow e ud. Puţin ud şi puţin mort. Şi e corect ‘puţin ‘ pentru că a ţinut câteva secunde imaginea cu el plutind.
      Am văzut şi eu ieri primul episod pe axn player şi al doilea seara. Particip şi eu.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Vera,
      Citesc postările și râd cu lacrimi. Partea nasoală e că m-am lecuit de piscină pe viață – cu puțin mort și puțin udă :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  114. Harlow e mort in piscina, face pluta :). Agenta se trezeste speriata ca dintr-un cosmar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  115. M-am sacrificat si-am mers cu niste beri in vizita la un amic ce nu s-a lepadat de televiziune. Sa nu zici ca acest blog nu sustine socializarea.
    Ultimele momente? Un reprezentant al legii admira eleganta cu care o hahalera face pluta postmortem, iar o domnita cu rol destul de important prin film se trezeste plina de sudori. Sudori care nu se stie de unde au aparut. Hango…cliffhanger pana data viitoare.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  116. dupa cate-au povestit oamenii astia pe-aici, am inteles tot si chiar as putea relata si io.
    dar dupa cum am prezis, am cazut moarta cand am venit de la sala si-am adormit inainte de-a incepe serialul.
    totusi, in apararea mea, pot spune c-am adormit pe axn, cu tvu’ aprins pana pe la 1 noaptea.
    aia e!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @moatza,
      daca la 1 noaptea aveai măcar un ochi deschis, prindeai reluarea 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • @Laura, mi-era o sete! ca ne-a omorat la step-aerobic.
        Drept ptr care am fost o iresponsabila si-am mancat un strugure cu ochii inchisi, am apasat pe butonul telecomenzii si-am continuat cu somnul.
        Io-s matinala, cred ca mi-ar fi mai usor sa ma uit la serial la 5 dimineata 🙂

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @moatza eu am adormit cu copilul și m-am trezit la 22.30 numai bine să văd sfârșitul. Doar asta ne ceruse domnul Vasilescu 🙂 Dar mi-a plăcut mult și primul episod, m-a ”virusat” astfel încât la una din trezirile fetiței am accesat axn play și am văzut episodul 2 integral 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  117. Politistul din Boston se indreapta grabit spre o adresa unde a fost anuntat ca exista o victima; timp in care il suna pe Nick, dar acesta nu raspunde.
    Ajunge la adresa, victima este Harlow.
    Emily parca se trezeste speriata dintr-un vis.
    Iar eu abia astept sa vad episodul 3 pe noul meu tv Sony. 😛 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  118. Recunosc ca am vazut postarea ta tarziu si l-am vazut frumos pe net, cap-coada.

    Acum, cred ca e de prisos sa mai spun sfarsitul, cu moartea lui Harlow si Emily care ne lasa cu sufletul la gura… pana data viitoare :))

    Dar incerc oricum, poate poate trec si eu de la nici HD la 4k 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  119. Aseara dupa ce am citit postarea ta am ras cu 2 prieteni ca trebuie sa stau treaza pana aproape de 23.00 (eu de vreo 8 ani trebuie sa ma trezesc la ora 04.30 deci la ora 22.00 dorm bustean), pe unul l-am delegat sa urmareasca episodul 1 si daca are chef sa vada si episodul 2 (nu a fost impresionat de serial, chiar mi-a trimis un mesaj “placut” sa imi zica ca se c..a in gusturile mele cinematografice) si eu mi l-am inregistrat (deci sigur apar si eu in audientele alea de la AXN) ;)) asa deci acum am terminat de vizionat episodul 2 deci sfarsiul : nenea Harlow pluteste in piscina si tanti Emily se trezeste dintr-un cosmar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  120. Aauuuuugghhh! Parcă asa spunea tipul de la HR din “Cel mai iubit dintre pământeni”-filmul.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  121. Felicitări Ionuț care ai câștigat televizorul! Să te bucuri de el!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Anouk,
      Io vreau să vină aici Ionuț și să ne povestească cum a vândut juma’ din mobila din sufragerie ca să facă loc tv-ului. Zic și eu sufragerie, că în dormitor nu-l văd pus decât pe tavan 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • @Laura, pe tavan, da, că-l ține stins și-l folosește în loc de oglindă. 😜

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *