6,117 cititori

Patru zile de vacanță furate

Dacă e sâmbătă, e Elena

Știți fixația aia a românilor că orice lucru trebuie să înceapă de luni? De luni slăbesc, mă duc la sală, mă las de fumat, mă apuc de făcut sex. D-astea bune. Cred că pe principiul ăsta de cap pătrat a început și școala anul ăsta. Chiar dacă 15 era vineri. Când i-am spus fiului meu că d-aia începe școala luni și nu vineri, m-a privit ca pe mutanții ăia de la Antipa în timp ce în ochi îi citeam “nerăbdarea” de a face teme. Mi-a răspuns: și 18 septembrie era tot lunea. Na, mai zi-i ceva.

Bun, ca o mamă responsabilă ce mă numesc, am zis să-mi pregatesc copilul pentru școală. Și cum repetiția este mama învățăturii, am început cu un mic antrenament, am luat-o cu trezitul de sâmbătă. Am pus ceasul să sune la 7. La 10 eram deja la service la Samsung cu display-ul spart. Nuș’ cum dreacu’ am făcut dar când am dat să-l opresc, s-a izbit singur direct în perete. Dupa ce mi-au zis băieții de la Samsung că tre’ să le dau 578 de lei ca să-l repare, mi-a trecut și somnu’ și foamea și chefu’ ăl mare. Le-am zâmbit frumos, că m-au recunoscut după “parolă”, și am zis: vă mai caut io! Cu soțul. Că, cu 578 de lei am șanse mari să mă mărit.

Dacă tot nu mi-a ieșit cu sâmbăta, am zis să mai insist. Duminică. Dimineața sună iar alarma. Cum altfel decât la 7. Am frecat cu degetul pe display-ul spart ca să opresc alarma până s-a-ntărit telefonul. Nu lua, fraților, nicio comandă. Am dat ochii peste cap și peste pernă, m-am ridicat în două picioare și cu o privire pe care n-ați vrea s-o vedeți vreodată, l-am închis de tot. Și m-am prăvălit iar în pat. Următoarea trezire a fost pe la 11 când copilul îmi țipa în ureche: la ora două trebuie să fiu la Tudooooorrr. E ziua luuui. Scoală-teee!

Cum eram singurul lucru din casă care se putea “scula” am decis s-o fac. Adică să mă scol. Ca împinsă de un arc, am sărit direct în baie. Din săritura cu numărul doi am apucat ibricul de cafea și l-am pus pe foc. Cea cu numărul trei n-am mai apucat s-o fac eu, dar au făcut-o ochii mei. Mi-au sărit din orbită când a dat cafeaua-n foc. Credeți că prevestea vreun dezastru în ziua aia? Neah!

Beau cafeau, fumez câteva țigări timp în care țipam la copil “îmbracă-te!”. Am țipat de atâtea ori că la un moment dat mi-am zis c-am dat în retard mintal de nu mai știu alte cuvinte. Așa că am repetat în gând niște cuvinte cu “p”, “m” și niște legume, aka ceapă, și mi-am revenit. Pfff, eram bine! În plus, parcă să zic că auzeam ceva mișcare din living semn că ăsta micu’ percutase și se îmbrăca.

Îhî! Când am ieșit din bucătărie să mor nu alta. Împușcată. Din saltelele de la canapea făcuse o fortăreață, la brâu avea o curea cu două pistoale, iar la cap își legase o bentița. Rembo era, să moară mă-sa! (Adică io. De plâns). Cred că vreo 30 de secunde am rămas țintuită locului. Până m-a nimerit un glonț în ochelari. Atunci s-a dezlăntuit fiara din mine. Aaa, păi futu-ți copilu’ mă-tii, stai c-apare Xena acum și te liniștește. M-am dus în cameră, mi-am băgat două săbii în pantalonii de pijama, am luat câte o armă în fiecare mână și pentru un efect de maxim impact, mi-am băgat și-o grenadă la sutien. Scopul era să-l liniștesc și să-i scot războiul din cap. Definitiv. Și l-am liniștit. A leșinat de râs când m-a vazut.

Am profitat că-i leșinat și i-am adus hainele de party. În cinci minute era îmbracat. Am ajuns la timp la sărbătorit acasă. Am lăsat una bucată copil și m-am dus glonț la piața de flori. 50 de lei fiecare buchet. Dacă iau două? Patruj’ dă lei fiecare? Dacă iau trei? Treij’ dă lei. Dacă iau 10? Haidi, fă, cumperi sau vrei să le iei ca să le vinzi? N-am răspuns la provocări și m-am tirat la Lidl. Am luat flori și m-am dus să-mi adun copilul de unde-l lăsasem. L-am spălat, l-am despăducheat, i-am taiat unghiile și somn.

Luni. La 6 dimineața a sunat ceasul. Mi-am pus cafeaua în cană și m-am prezentat lângă inculpat:

– Cineva incepe școala azi?

– Cine?

Privirea mea l-a făcut să sară direct în periuța de dinți. Și după aia în haine. Singur.

Înainte să ieșim din casă am mai luat o gură de cafea ca să-mi fac curaj pentru ce mă așteaptă. Din cana primită cadou de la el. Cu mesaj: pentru cea mai bună mamă.

La așa mesaj m-am inmuiat toată și i-am cărat ghiozdanul până la scoală. Când l-am luat de la after mi-a zis:

– Mama, începe iar un an de teroare pentru mine.

Am vrut să-l îmbărbătez, dar nu prea mi-a ieșit:

Și pentru mine. Ne vom distruge psihic împreună. Trebuie musai să găsim pe cineva care să ne dea tratamentul când vom uita să-l luăm.

– Eh, o să punem ceasul să sune.

Am râs ca demenții până acasa.

Și totuși, de ce mă-sa mare a început școala pe 11 septembrie?!

mihai_vasilescu_prima_zi_scoala

123 de păreri la “Patru zile de vacanță furate

  1. Xenooo, faci ce faci şi iar ai mai multe ţâţe decât stasu’ :))
    Ţi-am dat Like la articol, dar mergea un Love, să ştii!

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 0

    • @Vera, lipsa acestui MIC spre foarte MIC detaliu mi-a umbrit adolescența. Și maturitatea. Și nu vorbesc de o maturitate în gândire.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

  2. Stai, că la anu’ începe pe 9!😭

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Forest Girl, pffff. Bine că mi-ai zis. Măcar am timp să lucrez la psihicul lui. Și al meu.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  3. Haioasa ca de obicei, Elena. Stiam eu de ce astept dimineața de sambăta! Nu, nu ca sa dorm cat vreau, ca azi lucrez. Multumesc!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Anda, dacă te consolează cu ceva și eu lucrez azi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  4. Mie îmi place şi poza de la final. Toți copiii au nişte fețe “încântate”… Iar tu, Elena, ne faci frumoase diminețile de sâmbătă.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @Ana G, fețele lor, daaa :)))))))))))).

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  5. Bine scris Elena dar noi femeile suntem războinice de mici ! 😂😂😈

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Silvia, oh, da. Eu am avut câteva războaie la viața mea😜.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Nu stiu daca sunteti razboinice cu adevarat dar cert e ca parca-l aveti pe ala micu’ cu cornite in voi.Zau.Si apare al naibii la suprafata cand ti-e lumea mai draga si stai mai linistit.Stiti cum se zice:o gospodina adevarata stie sa faca ciorba si scandal din ce are la indemana.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  6. Tu ești aia cu balon albastru ?
    Că dacă mă uit la profil e o mică diferență de vreo 37 de kile
    În viu

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Colonele, nu. Mie nu-mi plac baloanele. A pocnit odată unu’ și am stat speriată și cu frica-n sân vreo lună.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Voiam să te-ntreb dacă era cu aromă ?
      Da nu te-ntreb
      Mă simt generos si milos azi , iar sunt singur acasă lll
      Uraaaaaa !

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • @Colonele, eu dacă eram soția ta (ferească ăl de sus. Sau jos) te lăsam singur (acasă) mult timp. Că pari fericit azi.

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

    • La revedere, drum bun , pa !
      Ce n-o să înțelegeți voi vreodată e faptul că unui bărbat ii trebuie și un timp al lui
      Nu e nevoie să stea să te-asculte 16 ore pe zi ,iar de restul 8 să te vegheze când dormi
      Că altfel nu te iubește

      Trăiască soacrele, care dacă n-ar fi ar trebui inventate
      Da, da !

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 4

    • “unui bărbat ii trebuie și un timp al lui”
      Aşa a zis şi fostul meu sot şi acum e însurat cu colega de serviciu :))

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 1

    • @Colonele, regret enorm această despărțire. Acum plâng.Te voi purtă veşnic in memoria mea ca cel mai înțelept om. Îti multumesc c-ai împărtăşit cu mine din experiența ta şi recunosc că mă simt mai bogată acum. Cu vreo trei kile c-am râs să mor.
      Băi, omule, nicio femeie sănătoasă la cap nu vrea să fie sufocată de partener.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • Bine c-ai râs , da nu prea e rasul tău
      Am o casnicie in spate DOAR de 20 de ani
      Vorba lui GMT: eu sunt EL da și ea e EA
      Berbec cu taur și cu numaistiuce mama dracu, o combinație dintre cele mai nasoale
      Caznicia e arta compromisului dar și a diplomației
      Altfel , chiar și cea mai dorită femeie.din lume are in spate cel puțin un bărbat care s-a săturat s-o tot fwtă

      Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 0

    • @Colonele, acest comentariu :)))))))))))). Hahahahahahahaaaaa.
      Vrei să fii prietenul meu?😂😂😂😂🤣🤣

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Bineînțeles
      Că NU

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Vera, tată
      Ce sa-ți spun ? Ai investit tot intrun bărbat limitat cu suflet mic, asta nu înseamnă ca toți bărbații sunt la fel
      Nici pe departe

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @Colonele
      Lasă că m-am convins de bărbaţi, zău. Dar tot mă incăpăţânez să-l găsesc p-ăla căruia să nu-i cadă co*iele dacă recunoaşte deschis că mă iubeşte şi care va vrea să mă fwtă dooj de ani fără să se plictisească.
      De fapt, nici nu-l caut, vine el singur, aşa creatură dăosăbită ca je atrage toţi nebunii, o să-l recunosc io p-al meu şi mă activez.

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

    • E exact comentariul Elenei de mai jos, sub altă formă
      Băi femeilor, nu înțelegeți că în primul rând trebuie să vă schimbați VOI ?
      Altfel o să ne vedem aci, peste zece ani , injurand bărbații in care voi ați investit timp, dragoste, bani și v-au dat țeapă
      Iar

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 14

    • Daca nici eu nu m-am schimbat, Colonele… Ce-am fost si ce-am ajuns! Plm, mai bine frec aragazu, ca dupa aia am programare la salon. Adica ce plm vreti mai mult? Gospodina dimineata si dama aranjata dupa-amiaza. Si tot eu trebuie sa ma schimb, sa fac nush ce draci in plus! Si tot e mai verde iarba in gradina altuia. Fmm viata!

      De nervi mi-au fugit si diacriticele, da-le-n plm si p-alea :/

      Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 3

    • @Colonele,creste inima in mine ca muschiul pe copaci cand vad un hater respectabil.Inca doi ca noi si spargem liga amazoanelor fără prihană.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • Și io am frecat aragazu boss
      Da l-am frecat în așa hal ,că am luat unu nou după aia
      Poate in afară de postarile astea de, despre și pentru femei poate face prietena ta Elena.sâmbăta viitoare, ceva cu “Unde greșesc femeile”
      Deși la câtă ură antimasculina expiră,m-aș indoi

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 10

    • @Colonele, ești servit. Citește! Scuzele de după poți să ți le bagi undeva.

      http://mihaivasilescublog.ro/2016/11/23/femeile-se-marita/
      Dacă nu reușești cu link-ul caută în arhivă “unde dispar femeile sexi după nuntă”

      P. S. Urăsc doar oamenii care n-au limite și simțul penibilului.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 5 Thumb down 10

    • Edelweiss
      Nu-s hater, sunt realist
      E degeaba
      Am crezut că le trezesc cu un duș rece
      Mai bine beau o bere și le spun că toate-s frumoase, slabe,deștepte și devreme acasă.
      Much ado for nothing

      Apropos: pă nefastă-mea am auzit-o de două ori in dooj dă ani spunând că a greșit

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • Colonele, dar EU SUNT “frumoasă, slabă, deșteaptă și devreme acasă”. Deşi fiecare din aceste calităţi este relativă. But I am! Ado for Vera! :))

      Şi ştii de ce soaţa ta a zis de 2 ori în 20 ani că a greşit? Pentru că DOAR de două ori a greşit. Fericitule!

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • Cred…

      Nu înțelegi că nu eu sunt răul absolut de pe blogu ăsta ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Uffa, Colonele, prea serios, preaaaa serioooosss! Mai bine un cânticel vesel să cântăm!
      Ceata lui Piţigoi trece mândră prin zăvoi…
      Hai, toata lumea mâinile suuuusss!

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Colonele,toate discutiile astea îmi evoca convocarea unui sabat care are sentinta finala ceva gen castrare.Cand o sa pun eu o femeie pe primul loc in viata mea voi fi ultima găina din coteț.Mă pun cu deosebită eleganta pe primul loc,fără remuscari.Daca drumurile se despart stiu ca din dragostea mea o sa devin “ală”,”porcu ordinar” dar îmi exercit dreptul meu sa nu îmi pese.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • Am înțeles!
      Femeile nu știu ce vor bărbații, bărbații nu știu ce vor femeile. Niciuna dintre tabere nu caută calea de mijloc, suntem toți extremiști înverșunați.
      Și nimeni nu vrea să cânte un cânticel vesel.
      😔😔😔😔😔

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Vera, mie îmi place ‘Ceata lui Piţigoi’. Mai ales partea aia cu ‘Dai într-unul ţipă doi.’

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • …iar tu în perfecțiunea ta ai recunoscut de fiecare dată când ai greșit!
      Îmi cer scuze…..în perfecțiunea ta, tu probabil nu greșești niciodată!

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  7. O explicație rezonabilă nu am găsit. Și piciul meu e student, deci timp am avut. Da’ măcar sunt mulțumită că, spre oroarea maică-mii și a restului populației feminine din neam, curățenia de Crăciun o fac în ianuarie 😂

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @Mona, da’ porcul îi tai de Craciun, da?

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • De Ignat beau vin rosu fiert. Toata luna decembrie beau vin 😁😁😁

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  8. Dacă nu erau baloanele (care, oricum, par fotoshopate) poza zici ce e de la Memorialul de la Sighetul Marmației.
    Cât despre începutul școlii pe 11, e o continuare a programului fmm cetățene. Așa vrem noi, pentru că putem și pentru că ni se rupe…

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @Dr. Acula, pe principiul “fmm” o să se ducă și fiu-meu la școală. Și eu la sedințe😂😂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Păi tocmai asta e ideea. Sa te facă să stai într-o continuă tensiune. Să nu ai neuroni fără ocupație.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Atenție la fmm ala… Ca am văzut eu pe unele “tube” ca nu înseamnă neapărat a face sex cu morții cuiva, ba poate fi ceva mișto pt F-ul ala, cu 2 de M 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Papi, “tradui” please. Cu detalii😜

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Savuroasă, ca de fiecare dată! Aia cu grenada în sutien m-a dat pe spate. 😀 Dacă o puneai la „genunche”, înțelegeai de ce nu începe școala pe 15. 😉

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @Lucian, n-am pus-o la “genunche” că le am de capră. Şi explodate şi de capră e prea mult chiar şi pentru mine.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  10. Da’ nervoasă ești dimineața! Și mai porți și pijama! 😂 …

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Anouk, şi nervii şi purtatul pijamalei sunt nişte urmări fireşti ale unor lipsuri.
      Când eram mică n-am avut pijamale. Gen😂😂

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  11. Prima zi de școală în clasa a 9-a a fost intr-o zi de sâmbătă. Pe 15 seprembrie! 2001. 😁😁😁

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Elly, cu vestea asta mi-ai distru orice speranță de mai bine.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Mi-am adus aminte că şi la mine prima zi de şcoală (clasa a I-a) a fost tot într-o sâmbătă. Prin ’86. Da’ eu eram neşiutoare, abia aşteptam.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Oooo, daaaa! M-am regăsit pe alocuri. Multe nebune! 😂😂

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Lidia, mă bucur că mă înțelegi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  13. @Elena P, savuros text :D!
    Probabil că a început pe 11 și nu pe 18 care tot luni e, ca să nu trebuiască să recupereze în week-enduri.Dacă începeau pe 15 măcar aveau vreme de fugit după rechizite și ce mai trebuie pentru școală(vineri + sâmbătă). Era mai simplu decât de azi pe mâine…
    Așa se pot obișnui cei mici pe când vor lucra ca și corporatiști sau la privat cu faze de genul …”știi, mai patru zile de concediu, ar trebui să vii că nu facem față, avem un proiect cu termen limită…știi s-a dus Gogu în medical și am rămas descoperiți…etc”

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Ardei gras, copilul meu vrea să fie comediant, nu corporatist. După fiecare “glumă” mă întreabă: mama, am fost haios? Ți-a plăcut gluma?
      Oh, daaa.
      Noroc că n-are talentul lu’ tac-su la glume că nu ştiam ce să-i răspund.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Elena P, te pregatește în secret pentru ziua în care îți va trănti 2-3 glume mai seci așa ca un standuper adevărat…..”mamă, te anunț cu bucurie că profa de cutare materie mi-a zis că sunt tată…tată de albine”

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  14. Elenooooo!!! Mă inclin! Ești geniala, fată! Și știam asta de înainte sa pui poza, da??? Ți-aș spune ca te iubesc pentru ceea ce scoți din cap, dar n-o sa ma crezi. Așa ca ma abțin 😛
    Lov iu, Eleno! 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Papi, nimeni nu mi-a spus că mă iubeşte pentru ce scot din cap. Şi am avut şi io câteva idei “cutremurătoare” la viața mea. Love you too, man. My man!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  15. Eu în prima săptămână de școală plecam mereu în concediu. Învățătoarea și apoi profesorii fiică-mii au învățat repede că asta nu e negociabil.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • @Anouk, pe bune? Ce mamă eşti şi tu.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • De copil fericit! 😜

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Anouk, ai și tu dreptate.☺

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Anouk, dar și noi plecam “în concediu” în primele săptămâni de școală, dacă vă mai amintiți …La Cochirleni, la Poiana și alte CAP-uri, la cules de struguri, porumb și ce-o mai fi fost. Eh, ce vremuri, Epocă de Aur, ce naiba! Și aveam ore sâmbăta iar duminica, adesea, eram chemați la activități pionierești. Pe vremea aia școala chiar începea pe 15 indiferent în ce zi pica… Cum naiba să nu ai coșmaruri?

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @CrisS, noi ne duceam la Urlați, Valea Călugărească…..:))) Și asta doar după ce ne reveneam după șocul începerii anului școlar.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  16. Nebuno care ești tu nebună, am râs cu lacrimi de cafea!
    Lasă începerea școlii și alte rahaturi traumatizante, că încă mai am coșmaruri în care sunt la oră în pijamale și nu mi-am făcu temele…dezvoltă faza cu cei 578 de lei. Cum adică ai șanse la măritiș dacă ai această sumă? Întreb pentru o prietenă.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • @CrisS, e o vorbă: dacă aveam banii ăştia mă măritam. Că io caut unu’ sărac dar iubitor. Să stea să mă asculte şaişpe’ ore şi opt să bălească la mine când dorm.
      @Colonele, nu m-am putut abține să nu te citez.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • Ah, da, știu celebrele cuvinte, din aceeași familie cu “nu mai am bani nici să trec strada”, dar m-a derutat suma în sine, credeam că știi ceva ce io n-am aflat… Că poate s-a deschis magazinul de bărbați, ca-n bancul ăla…
      Dacă doar de atât era nevoie, făceam chetă printre prieteni…

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • no, fetelor dacă aveți 578 de lei la pușsculiță sunt dispus să mă sacrific…periodic. O adevărată afacere la banii aștia!
      Când încep??

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • De luni, normal.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Colonele,
      Și ți-a plăcut așa ieftin?

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

  17. Ai mei copii sunt studenti si chiar ieri comentam despre magariile de acest gen….ambii copii mi-au spus ca au urat scoala. Punct. Si ca facultatea e frumoasa pt ca are o alta abordare . Studenti anul 6 si anul 2…nu sunt tocilari ,sunt copii normali si nu stiu cum am supravietuit anilor de scoala. Probabil ne-am urat de multe ori in aceasta perioada. Trezitul de dimineata era cosmarul meu si-al lor.Da’ yo deja vad luminita de la capat…palpaie.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @MAS, până intră copilul la facultate crezi c-o să mă acomodez cu sculatul?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Elena P…depinde cu ce sculat :)))))))))))))

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  18. Numai dintr-o Xena ca tine putea ieși micul Rambo. Sunt sigur ca începând de astăzi vei fi chemată la fiecare început de an școlar pentru a pregati copiii pentru școală (poate îți faci o brigadă de amazoane). Eu te-aș propune inspector. Școlar, bineinteles.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Georgian, fără amazoane, te rog. Că nu-mi place ideea de a fi una mai perfectă decât mine.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Elena P, ego-oul tau poate fi întrecut numai de lipsa mea de modestie. Oricum, una mai perfectă decât tine nu cred că s-a născut încă.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Colonele, ia și citește acest comentariu.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Elena P, lasă că are si Colonelul dreptate. Poate că sunteți perfecte dar nouă ne place haosul.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Georgian , există boss
      Sunt însurat cu ea
      Ha,ha,ha,ha,ha !

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Colonele,
      Doamna poate că e minunată, dar dacă era perfectă nu se mărita cu tine 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  19. Nu mai e nici școala ce era odată! Pe vremea mea nu mă interesa când începea școala, eu o începeam la vreo două săptămâni după, când orarul era bine stabilit, toți profesorii erau la ore etc. De ce să pierd vremea în primele zile?

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Ionuț, și în alea două săptămâni ce făceai? Unde stăteai?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • La țară. Pepenii erau pe terminate, strugurii erau aproape copți, se făcea țuica din corcodușe și ce mai rămăsese prin butoaiele de vin, chestii d-astea.😉

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Ionuț, tu n-ai prins practica agricolă???
      Tinerelule😜.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Elena, n-am apucat decât 2 ani de școală în comunism. Abia ce mă făcuseră pionier și a venit loviluția. Dar de tras la munci agricole am tras și după, nu mă plâng. 😜😜

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  20. Io nu-nțeleg de ce a început!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Georgian, pfff, mi-am mai revenit un pic. După ce @Colonelul mi-a refuzat prietenia îmi trebuia un refresh.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @(Alina), fiule tu eșți? Lasă telefonul și mișcă imediat la teme!!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • Temele alea … multe, pe care trebuie să le fac cu tine, ca să suplinesc ce nu face învățătorul la ore?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Alina, exact!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  21. Cior..,scuzati,romulanii nostri n-au probleme din astea cronologice.Pentru romulanii conlocuitori singurele zile care contează sunt alea de alocatie,ajutor social sau cand ard vreun majoritar.Romulancele nasc deasemeni multi pui vii.Au tâte mari probabil cu sfârcuri multiple cu care pot hrăni o stradă întreagă de romulani mici.Școala pentru romulani daca nu poate fi o sursa de venit ,romulanii mici având abilitati legendare de procura diferite obiecte care nu le apartin,este la fel de imbietoare pentru un drept credincios ca o orgie gay .Orice imam va aproba cu ochi umezi cuvinte ca:grenada,explozii,11 septembrie.Bine scris doamna.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @edelweiss, :)))))))). Exact asta am simțit când a început școala: că întră două avioane în mine și explodeaza.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

  22. Școala a început pe 11 pentru că pe 14 a fost Înălțarea Sf.Cruci(dezlegare la ulei și vin ).Dacă începea pe 18,Lotul Olimpic de Bărboși Deschizători de An Școlar ,LOBDAS,pe scurt,nu putea presta la capacitate maximă sfințirea ,miruirea și scoaterea dracilor din preșcolari și școlari.Pentru că se știe,că fără cele mai sus menționate,se usucă cerneala în stilouri,se defectează radicalii și ecuațiile,capitalele țărilor se schimbă între ele iar limba română se va studia în chirilică scris și latină citit.Iar manualul de sport în carte de bucate.

    Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 0

    • @Paco, băbăiatule, :)))))))))). Tu așa ești și-n realitate? Că m-aș îngrășa și eu vreo trei kile. De râs.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Elena P ,în realitate sunt o persoană introvertită și timidă,plină de coșuri și purtător de ochelari tip fund de borcan,care își petrece tot timpul în spatele unui monitor căutând glume pe net.Cum nu am nici curent și internet sub podul unde locuiesc într-o cutie de carton, mă uit la monitorul găsit lângă un container de gunoi și trag speranța că într-o zi voi ajunge finalist la iUmor….

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @Paco, ai toate şansele. Plus votul meu asigurat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  23. Aștept sâmbăta ca pe un cireș copt ca să citesc „Elena”! Mulțumesc, Mihai Vasilescu pentru tot ce ne oferi!
    Cât despre școală, ca om care face parte din sistem, am înjurat și eu cu năduf – colorat și cu gesturi – începând cu 1 septembrie!
    Eu zic să ne păstrăm cumpătul și simțul umorului, că nu se știe ce surprize ne rezervă mai marii și mai tarii din fruntea învățământului!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • @Isabela, tu lucrezi în învățământ??? Că pari cursivă în scriere și sănătoasă la cap🙄.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Îți mulțumesc deosebit! Mai sunt ca mine și alții, dar ne pierdem în mulțimea de cretani (pentru novici, a se citi cu i).

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

  24. Ai niste texte, sa- ti traiasca. :))) Neah, neah. Ii puneai copilului ceva crema de pantofi pe fata si pe urma te faceai Xena. Oricum mi- am imaginat scena si imi dau seama ca e veselie mare. Foarte tare. Bine ca a inceput si nu s-a terminat. La cat sunt de idioti incurca astia datele.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @Marius, hahahaaaaa. Finalul demențial hahahaaaaaaa.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  25. Maxima Elena ! Cred ca am mai spus-o… Are un stil de a scrie inconfundabil si scrie atât de bine ! Dincolo de amuzant, întotdeauna reușește sa puna punctul pe “i” !

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Scorpia, nickname-ul tău cred că-l folosește copilul când mă descrie :)))). Săr’mâna pentru cele scrise.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  26. Tembelo!Scrantito!Te ador!
    Unde citesc mai mult din ce scrii?
    Rog scrie o carte,un scenariu ceva…
    ❤❤❤❤❤

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Deliaza, când am citit “tembelo” am simțit cum îmi pulsează sângele în cap. Şi puțin la ochi. M-am liniştit la inimioarele alea. 😜

      Ce am scris găseşti doar pe acest blog. La guest post-uri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  27. Ce-am mai râs! E palpitantă viața cu tine. Şi zici că telefonul ăla s-a izbit singur de perete?! Al meu nu se sparge odată, deşi îl trânteşte Prâslea de câte ori îl vede. Vreau să-mi iau altul că s-a rablagit, dar mai aştept. Eventual îl pun să sune la un cinci ceva, că de şapte sunt sătulă!
    Eu am luat cutii cu bomboane doamnelor de la grădiniță (are două educatoare şi două îngrijitoare). Pe fii-mea am dus-o de pe 4 ca să pot umbla cu fecioru’ după analize şi acte. Îl duc la creşă de luni. Mai iau câteva cutii de bomboane şi, pe urmă, libertate, frate!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Blanche, să nu iei Samsung. Se sparge usor diaplay-ul iar dacă-i pui parolă se blochează. Bine, depinde şi ce parolă îi pui.
      În rest îți doresc sa te bucuri de libertate☺☺.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Elena P, deobicei tehnologia și parolele cedează primele în fața voastră :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Blanche,
      De ce duci bomboane? De fapt, de ce duci ”ceva”?!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Laura, în loc de flori! Dacă era una singură, duceam un buchet de flori, dar nu mă vedeam cu atâtea buchete în brațe. Restul anului nu mai duc nimic! Eu şi la ginecolog, în sarcină, m-am dus cu nişte bomboane Raffaello că mi-era drag de el. Mă alinta “fluturaş”, mă topeam când îl auzeam! :)) Bărbată-miu şi acum mă tachinează pe tema asta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Apropo de el, de ginecolog, când am ieşit de la prima consultație (schimbasem vreo 4 în câteva luni de sarcină) eram aşa de încântată încât i-am zis soțului meu: să ştii că al doilea copil tot cu el îl fac! Am râs amandoi. Dar într-adevăr, m-a asistat şi la a doua naştere. A trebuit să fac naveta Târgovişte-Bucureşti, am mers o dată şi cu ocazia la o consultație pentru că mi-era rău în microbuz de câte ori frâna şoferul în stații.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Blanche,
      Înțeleg. Mai ales la ginecolog (bomboane în loc de plic).
      Totuși, habar n-am de ce se dau flori la școală pentru început/sfârșit de an…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  28. @Elena, pe mine m-ai surprins total la faza aia cu săritul, adică mi te imaginam ţup-ţup de colo colo ca o minge de ping-pong, dar nu mă aşteptam ca acţiunea să se mute aproape personalizat la ochi. De parcă erau separaţi de tine şi cu voinţă proprie. M-a luat total prin surprindere, efectul a fost maxim.
    Cât despre şcoală, ce să zic… atât am avut de spus.
    Ar mai fi despre telefon. Abia l-am schimbat acum vreo 2 săptămâni şi m-am abţinut cu greu să nu-l stâlcesc de podea. Mai ales că ăla vechi avea o setare mişto: dacă îl întorceam cu faţa în jos tăcea orice sonerie/vibraţie, etc. Ăsta nou se făcea că plouă. Dar presimt că nu o să aibă ecran lucios şi fără riduri mult timp.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Solandi, telefonul ăsta al meu e de poveste. Şi mi-a creat nişte amintiri. Crede-mă că are ecranul spart dar când ajung cu el la service, băieții de acolo mă recunosc din prima.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  29. De ce? Pentru că de Luni ne apucăm să facem sex. Tare faza asta! :))
    Și aia că ești singura din casă care se poate scula. 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Lucian, păi da, singura. Că fiu-meu se sculasr deja 😜😜😜

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  30. La faza cu grenada din sutien, mi-am amintit de secvența din Total Recall, cu tipa cu 3 țâțe. Deci, doar Bărbosul știe ce fantezii aveam 😈
    În rest, la faza cu școala….oho, ce experiențe nefericite 😨

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Diabolic, experiențele alea nefericite le vei relua peste vreo 6 ani. Muhahahahaaaaaaa!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Elena, le am deja cu cel mare de 12 primăveri, așa căăă… 😭😭😭😤😤😤😨😨😨

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  31. “Și totuși, de ce mă-sa mare a început școala pe 11 septembrie?!”

    Nici google nu știe. Probabil că trebuia să “cadă” și la noi ceva pe 11 septembrie. Ce, numai la americani?
    Era o glumă d’aia bătrânească. Când se apropia începutul cursurilor, maturii începeau să-i “râcâie” pe școlari: “auzi mă, s-a dărîmat școala”. Anul asta a fost pe 11. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *