8,615 cititori

Nu suport sandalele!

Evident, vorbesc despre cele pentru bărbați. Pe femei, dacă ar fi după mine, le-aș pune și iarna să umble încălțate așa. Ba chiar aș da o lege în sensul ăsta. Dar, mă rog, noroc că nu e după mine.

În fine, revenind, vorbeam despre sandale la bărbați (și nu despre cele purtate cu șosete, alea deja intră la categoria “circ”). M-aș încălța cu așa ceva dăcât sub amenințarea cu arma și asta numai după ce l-aș pune pe ăla care mă amenință să-mi arate că nu vrea să mă păcălească și chiar are glonț pe țeavă. Pen’că, din punctul meu de vedere, din momentul în care le-ai încălțat, sex-appeal-ul se face mic, mic, mic, se ghemuiește într-un colț și așteaptă să-ți revii. Bineînțeles, fără să știe că nu mai ai cum să-ți revii după o așa traumă.

Da, știu, toate argumentele pro sandale. Sunt comode, respiră piciorul extraordinar, ce bine se simt la mers, bla, bla, bla. Vreau să zic că io când îmi aleg încălțarile vreau să fie cât mai mișto, nu cât mai comode. Aș putea zice că mi se rupe de comoditate, că nu merg la prașilă și n-am de alergat la maraton. De respirat respir pe nas și pe gură, mult mai puțin prin picioare, spre deloc chiar. Iar cât de mișto se simt la mers n-am să aflu niciodată, pentru că la primul pas într-un loc public, încălțat cu așa ceva, aș face instantaneu infarct.

So, cam așa stau lucrurile în ceea ce privește relatia mea cu aceste obiecte de încălțăminte absolut hidoase. Daaar, eu sunt eu și poate sunt și oleacă dus cu căpuțul sau am oareșce prejudecăți inexplicabile. De-aia voiam să apelez la bunul vostru simț și să vă întreb dacă problema există doar în mintea-mi obosită sau și voi gândiți la fel?

Fetelor? Cum vă sună un fante care vine să vă agațe și e încălțat ca romanii înainte să cucerească Dacia. Aăă, scuze, am vrut să zic ca dacii înainte să cucerească toată lumea, toată galaxia, tot universul (la un pas am fost să-mi pun toţi dacii liberi în cap).

Băieți? Când v-ați încălțat ultima dată cu sandale? A fost bine? Ați întâmpinat ceva probelme deosebite?

P.S. Vă rog eu nu-mi postați imagini de la prezentări de modă cu bărbați mega-mișto încălțați în sandale. Că oricât m-am plimbat cu metroul, tramvaiul și autobuzul, pe șmecherii ăștia cool n-am reușit să-i văd.

mihai_vasilescu_sandale_barbati

236 de păreri la “Nu suport sandalele!

  1. Sandalele la barbati sunt horror, dar flip-flops cu pantaloni scurti? Arata mai bine, mai relaxat, ca la mare, cu camasa de in 😀

    https://www.fashiondays.ro/p/papuci-flip-flop-bleumarin-cu-piele-intoarsa-toledo-barbati-napapijri-p31268-2/

    Sau:

    https://ro.pinterest.com/pin/11399805280531780/

    Adevarul este ca daca vine sa cucereasca Dacia in papucci totusi…haha, papuci cu 2c, asa il las!

    Mie barbatii in sandale mi se par oricum numai relaxati nu, parca sunt suparati ca s-au incaltat in sandale.

    Asta daca nu sunt sandale cu ciorapi neaparat trasi pana la jumatatea gambei (asta mi se pare horror cu orice forma de incaltare) pantaloni 3 sferturi si aparat foto agatat. A, si palarie de explorator 🙂 Aia-s zen.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 3

  2. Să înţeleg că nu vrei să-ţi vedem unghiuţele?
    (Puteam să zic unghii, dar e mai de impact aşa). 😛

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  3. Sandalele din imagine, sunt duse la extrem. Par de școlăriță Există sandale bărbătești care îmbracă laba piciorului (https://www.modlet.ro/49-sandale-barbati), Am purtat acum câțiva ani și erau comode.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 5

    • @Xenopol, să știi că și când mă uit la astea lăsate de tine, mă ia cu tremurat.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

  4. E ok sa porti sandale barbatesti…dar musai sa ai kilt !!! Si sutien, ca nu vrea nimeni sa vada sfarcuri cu par !!!

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 1

  5. Măi știu doar că nici fiul meu n-ar purta sandale nici să-l tai bucățele. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  6. M-am uitat acum prin dulapuri să văd ce încalță ai mei. Pentru vară n-am găsit sandale, doar pantofi perforați sau din cârpă (cred că au o denumire mai elegantă, dar tot cârpă e).
    Și-am mai dat de niște șlapi…

    Ăia puși de @Xenopol arată bine, merg (numai) la pantaloni sport.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  7. Eu nu vad nicio problema in a purta barbatii sandale, evident nu la birou sau la evenimente dar in vacante sau la o plimbare in parc in zilele caniculare, de ce nu? E rusinos sa ti se vada degetele de la picioare? Cred ca e un complex de care ar trebui sa scapi.
    A purta pantofi inchisi in orice circumstante mi se pare oarecum similar cu acoperitul feței femeilor in tarile arabe. Noua ni se pare ridicol ca alea umbla infasurate tot timpul…

    Comentariu beton! Thumb up 54 Thumb down 5

    • @Ioana, o să merg la psiholog. Cât să mai duc complexul ăsta?

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 2

    • @Ioana: Ăăă…poftim?
      Există o gamă destul de diversificată în ceea ce privește pantofii, astfel încât bărbații au de unde alege.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 7

      • @John Temple Da, sunt si o multime de tipuri si modele de hijab / niqab etc 🙂

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  8. Cu ce te incalti cand porti bermude/pantaloni scurti?

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Simo, adidași.
      Acum când scriu sunt în pantaloni scurţi și ADIDAȘI.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  9. Nu toti barbatii suporta sandale. Cand ii vad cu sandale parca ma vad pe mine in clasa intai stand drept la careu 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  10. Eu port sandale (fără ciorapi, evident). Nu zi de zi, dar în concediu sau câteodată la vreo ieșire prin vreun parc. Sunt sandale d-alea mari, butucănoase, un fel de șlapi cu barete. Bine, eu prin jurul blocului sau la piață port chiar și șlapi, n-am nici o problemă. Am urcat chiar și pe jepii mici în sandale.😄😄 Aia e, cocalar de Rahova/Militari. 😜
    Acu’ tre’ să precizez că nu prea am motive să mă dau fante, iar la agățat am ieșit ultima oară acu’ vreo 12 ani. De asemenea, dintotdeauna am avut o durere în pix vis-a-vis de ce crede lumea despre halul în care mă îmbrac și mă încalț eu. Și întotdeauna mă îmbrac în funcție de starea mea de spirit și de ce am la îndemână. În nici un caz nu pierd mai mult de 5 minute cu alegerea outfit-ului, indiferent de situație. Deci, mai port din când în când sandale sau chiar șlapi. Am grijă doar să am picioarele îngrijite și curate.

    Comentariu beton! Thumb up 75 Thumb down 3

    • @Ionut, ca de obicei când nu ești de acord cu mine, ai reușit să-ţi spui punctul de vedere fără să mă trimiţi la doctor sau ceva.

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 0

      • @Mihai, de ce să te trimit la doctor? N-am fixuri pe partea de îmbrăcăminte și încălțăminte, dar îi accept foarte ușor pe cei care au.😜😜 Dacă stau un pic și mă gândesc, cred că pot să scot la repezeală vreo 4 poze cu mine, din aceeași perioadă a vieții, îmbrăcat și încălțat atât de diferit încât nimeni n-ar zice că e aceeași persoană în toate cele 4 poze.😄😄😄

        Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

        • @Ionut, de obicei, cine nu e de acord cu mine ori mă înjură, ori mă trimite la doctor.

          Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Bravo coae’! Vasilescu e un fițos!!! 😂 😂 😂

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

  11. Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 4 Thumb down 9

  12. cand mai mergeam pe munte, am avut o pereche de Trespass. Foarte comode, foarte ok. la munca nu merg in sandale, dar la bere, mai ieseam incaltat cu ele…mi-se rupe de parerile altora…

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

  13. În principiu, mi se par ok sandalele bărbătești la mare/în vacanță/ieșire la un grătar/mers la piață. Pentru ieșiri în oraș sau mers la birou, nu.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  14. Singurul lucru care mă împiedică să încalț sale este faptul ca am picioare super sexy.

    Eu am suferit enorm la grădiniță, când mă obligau ai mei sa merg vara încălțat cu thandaluthe și ciorapei albi…fugeau fetițele de mine ca dracu de tămâie. …și acum mai am sechele. …☺☺☺☺

    Comentariu beton! Thumb up 38 Thumb down 0

  15. Număr pe degetele de la o mână bărbații în sandale care încă arătau a bărbați vara asta. M-am holbat la ei ca la a doua venire a lui Hristos!
    Piticul meu de pe creier legat de moda masculină la BIROU!! sunt bermudele/pantalonii mai scurți de genunchi și jeansii de țipă pe picior.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Vera, acum când scriu, sunt la birou în blugi scurți. Și e DEMENȚIAL! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • Si eu sunt acasa in pantaloni scurti si tricou rupt si un pui de febra! Si e SUBLIM! :))

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • @Mihai bine ca sunteti voi destepti si va lasa sa veniti in pantaloni scurti. La corporatie nu “se exista” asa blasfemie. Am venit in pantaloni de in si mi s-a spus, voalat, ca parca sunt la plaja…tot voalat m-a durut si pe mine in spatele garii.

        Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  16. urasc sandalele de cand aveam 3 ani si ma incaltau astia cu sandalute (pe vremea aia care avea bani de pantofiori pt copii era nabab).
    de aia mi-e si sila sa merg in papuci/ slapi la plaja.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 7

  17. Nici mie nu-mi plac sandalele purtate de barbati but get this, mie nu-mi plac nici sandalele pt femei, as purta ghete/pantofi cu toc toooata vara. Zic sa facemo adunare antisandale. 😃

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 5

    • @Eliza, daaa! 🙂
      Am vreo două perechi de sandale, pantofi deloc. Și vreo nouă perechi de cizme/ghete, din care jumătate le port vara.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

      • Pai gata facem grup de anonimi si venim la intalnire numai in ghete 😉. Sandalele lasa piciorul sa respire doar praf, oribil.

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  18. da auzi, Vasilescule, tu ai impresia că vreo domniță ajunge să se uite la picioarele junelui când e vorba de agățat?!? you’re soooo naïve :)))

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 4

    • Uhm, DA, mă uit la unghii, implicit și la cele de la picioare dacă le pot vedea. Mă uit la tăt ce pot vedea!

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 2

      • privești și bifezi ca si la chestionarele auto…aia are, aia are, aia nu are…hmmm..aia nu are…punctaj negativ… :)))

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • Bravo Sabina! În cazul respectiv, privirea femeii nu coboară mai jos de șliț! 😂 😂 😂 😂 😂 😂 😂 😂 😂 😂 😂 😂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 4

    • Perfect adevărat, @Sabina! Nu cred că ar face vreuna nazuri dacă aș coborî dintr-un X doișpe alb, învârtind un Visa Gold pe deget, încălțat cu sandale.😄😄 Dar, cum din combinația de mai sus eu n-am avut niciodată altceva decât sandalele, mă gândesc că ochii mei albaștri sau șlițul , vorba lui @Valentin, să fi fost decisive.😜😜😜

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • @Sabina, ia fă tu un sondaj printre femeile din jur. O să constați că tu ești cea naivă.
      Am agățat odată o demoazelă fix pentru că purtam niște mergători abia ieșiți pă trend (luați cu mare trudă, că eram student sărac). Mi-a zis femeia, citez: dacă nu erai încălțat cu ăștia, nu mă uitam la tine.
      Știi ce zic?

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

      • @Mihai: dude, dupa 7 ani de sondaje cam stiu cum se raspunde la ele. deci imi pastrez opinia :))
        ce povestesti tu e din era brontozaurilor, sorry, da asta e adevarul.
        lumea a mai evoluat, s-a mai schimbat… tineretul agatator de acum nu se mai uita la incaltari decat poate cand evita sa calce in ceva cand merge pe strada…

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 6

        • @Sabina, ok, lasă că fac eu sondajul pe blog.

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Mai baieti (si fetelor), mai potoliti-va cu generalizarile astea misogine gen carduri, slituri, lanturi, masini, portofele doldora. NU suntem toate ahtiate dupa banii altora si falusuri gigant.

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

      • @Vera: nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…
        😀 😀 😀 😀 😀

        Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

      • @Vera, eu ziceam ca se uita la ochii si sufletul junelui… nicidecum carduri, masini, bla bla-uri din astea sterile… dooh…

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 5

    • Io ma uit

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  19. sandalele la barbati sunt horror, dar flip-flops cu pantaloni scurti? Arata mai bine, mai relaxat, ca la mare, cu camasa de in 😀

    https://www.fashiondays.ro/p/papuci-flip-flop-bleumarin-cu-piele-intoarsa-toledo-barbati-napapijri-p31268-2/

    Sau:

    https://ro.pinterest.com/pin/11399805280531780/

    Adevarul este ca daca vine sa cucereasca Dacia in papucci totusi…haha, papuci cu 2c, asa il las!

    Mie barbatii in sandale mi se pare oricum numai relaxati nu, parca sunt suparati ca s-au incaltat in sandale.

    Asta daca nu sunt sandale cu ciorapi neaparat trasi pana la jumatatea gambei (asta mi se pare horror si cu orice forma de incaltare) pantaloni 3 sferturi si aparat foto agatat. A, si palarie de explorator 🙂 Aia-s zen.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  20. Nu vorbi (te rog) de lucruri sfinte! Am o trauma legata de sandalele barbatesti, inca din cretacic… Pe vremea aia eram studenta (la facultatea de matematica, nu ca ma laud, dar acolo am invatat chestia asta cu parantezele) si aveam un profesor, cuiul facultatii, domnul Banta. Dupa ce ca era el scarbos de la natura, mai preda si o materie de mare angajament: ecuatiile fizicii matematice. Si mai avea omul asta un simt al modei, ceva de speriat: purta sandale maro cu sosete verzi… de frica ce mi-era de el nu ridicam ochii de la picioarele lui. Mi-am pierdut doua saptamani din viata tocind materia aia de kko, m-am prezentat direct in rrrr-uri, ca o studenta respectabila si am luat amaratul ala de 5… De atunci nu mai suport: maroul, verdele, sosetele, sandalele si nici parchetul!

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 1

  21. Nici eu nu suport barbatii cu sandale. Ori cu slapi. Astea se poarta doar la plaja, parerea mea. Am o prietena care facea comparatie intre sandalele barbatesti si cele pentru femei. Nu exista asa ceva. Un barbat imbracat la camasa, pantaloni eleganti si sandale arata urat rau, dar o femeie asa arata minunat. Plus ca as vrea sa vad si eu un barbat cum se duce la un meeting cu un client/potential client cu sandale in picioare. No se puede, asta va spun.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 6

    • @Elena A, mă, n-am precizat, dar am exclus din start posibilitatea de îmbrăcăminte business cu sandale. Trebuie să ai probleme ca să faci așa ceva.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

      • Am vazut eu, m-am oripilat, e de ajuns. Nu mai vreau asa ceva niciodata.

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 4

  22. Eu credeam că doar femeile (unele) sunt nebune la cap și-și aleg încălțări mișto și nu comode. Am văzut-o pe una într-o zi, d-aia toridă de 60 de grade, aproape să piardă tramvaiul că nu mai reușea să-și scoată tocurile din asfaltul topit. A reușit într-un final și până la Unirii s-a chinuit să-și curețe tocurile. Cu unghiile.
    Și dacă tot vorbim de MOARTEA PASIUNII, o să menționez slipul tanga la femei și slipul tip chilot (chilot, nu boxeri) la bărbați. Băi, era una la piscină, ața aia din spate nu i se mai vedea de grăsime și celulită. Iar părțile laterale și le ridicase deasupra șoldurilor. Ceva de-afară! Când a plonjat elefantul în piscină am crezut că-l aruncă pe fiu-meu din apă în alt oraș.
    Aa, să nu mai zic că era singură și o tot curta un slipo-chilot d-ăsta care te face să te gândești la sexul făcut în trecut. Că pe cel viitor ți l-a omorât când s-a gândit să se expună în halul ăsta.

    Comentariu beton! Thumb up 50 Thumb down 2

    • Aia avea celulită, dar eu am văzut nişte babe cu curu’ plin de riduri şi purtau tanga.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

      • A, şi îs bestiali ăia burtoşi de poartă slipo-chilot, cu burta revărsată, din faţă zici că nu au nimic pe ei.

        Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

        • @Gabil, da’ și când se întind pe spate pe șezlong și le vine burta peste ochi, cum e?

          Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

      • @Gabil, am văzut câteva faze zilele astea în concediu, de jur că am crezut că a lăsat cineva ușa deschisă la cușca cu elefanți.

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • Bravo Elena! 😂 😂 😂 L-ai pus la punct pe Vasilescu!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 4

    • ElenaP, esti grozava, fa-ti un blog si noi promitem sa facem trafic. Haioasa povestirea ta😃😃😃

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

      • @Eliza, păi ăsta-i blogul meu!😎

        Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 3

      • @Elena P., da, da, rămâi pe ăsta, că nu mă văd alergând pe două bloguri. Și nu vreau să pierd nimic 🙂

        Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

        • @Laura, nici eu nu mă văd alergând. Mai ales acum că sunt în concediu :))))

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • La încălțări incomode sunt campioană. În tinerețe am făcut niște cursuri să învăț să merg cu pantofi cu toc. Și evident trebuia să merg la cursuri în pantofi cu toc. Și singura pereche pe care o aveam mi-a făcut din prima zi o rosătură. Și doar nu era să renunț pentru atâta lucru. Am mers în fiecare zi timp de două săptămâni în care pantofii ăia ajunseseră să-mi intre în carne, dar eu mergeam foarte demnă strângând din dinți de durere.
      Dar acum știu să merg pe tocuri ca pe catwalk!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • Mie nici la alea cu cur misto nu-mi place cum le sta cu tanga.Nu stiu,oi avea eu fixuri,dar femeia e mai misto pana o dezbraci si-ti inchipui ce misto arata,dupa ce e goala parca nu mai e ok.Mai ales dupa:))E cam ca cu sticla de bere,goala , naspa:)))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 9

      • Wtf!! O.o

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

      • @Marius, Marius, Marius, cum ai putut să scrii așa ceva? CUM??

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

        • Cu degetele.Ca aici pot sa spun ce gandesc,in viata reala mai inghit si in sec:))).Desi de multe ori nu-mi iese si dau cu batu-n balta.Deh,nimeni nu-i perfect

          Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

      • @Marius, de la mine ai big like pentru comentariul ăsta!

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

    • @Elena P: ai grijă, căci acuși-acuși te vor asedia grasele…
      😀 😀 😀

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  23. Eu sunt din categoria care port cizme și vara și am mers la nuntă iarna în sandale.
    La bărbați……nici mie nu-mi plac sandalele. La majoritatea.
    Da are fii-mea un iubit care arată super mișto și tocmai și-a luat niște sandale de la Teva cu care chiar arată super bine! Și nici sandalele și nici părul lung nu-i iau din masculinitate.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @Anouk, ești sigură că e “iubit” și nu “iubită”? Eu zic să-i faci un control. Varsă-i puțină cafea pe șliț și sterge-l cu mâna. Dacă nu ne mai scrii o să întelegem de ce.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

      • @Elena, dacă l-ai vedea te-ai convinge singură!

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @Anouk, doar dintr-o privire așa? Nu cred!😜

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @Anouk, când erau la modă bocancii cu talpă groasă mergeam încălțat cu ei din ianuarie până în decembrie.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  24. Uite om’le ca nu-s singur.Incep sa ma linistesc.Ca sandale sau slapi ….never.Bine,in casa slapi da,dar pe afara…zici ca-s descult si toata lumea se holbeaza la picioarele mele.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  25. Daca burta e cat butoiul crezi ca mai stie ala ce este sex-appeal-ul ? Dar crezi ca poate privi dincolo de abdomen, oare vede macar daca e si cu ce e incaltat? Ai mei barbati din familie adica sot + copil adolescent nu incalta sandale, nu i-am intrebat de ce , le-am cumparat acu’ ceva ani si zaceau neicaltate asa ca le-am facut vant…nu m-am gandit nici macar o clipa ca s-ar simti stanjeniti de imaginea lor dar se pare ca asa e , m-am gandit pur si simplu la utilitate, la faptul ca daca piciorul sta permanent intr-un papuc inchis e favorizat de aparitia ciupercii piciorului (denumita si „piciorul de atlet” intrucat apare frecvent la sportivii ce utilizeaza incaltaminte ocluziva)…unii oameni transpira mai abundent la picioare, unii nu transpira …eu am luptat cativa ani cu aceasta afectiune micotica si crede-ma perioada in care afectiunea exploda , era perioada in care piciorul meu statea in papuc inchis, perioada de regres era perioada in care da, piciorul meu era in sandale…mna, asa cum spui tu, respira. Acu’ nu spun ca toti purtatorii de sandale ar avea probleme de sanatate , dar e o posibilitate. Si mai exista varianta in care barbatul in cauza se gandeste mai mult la comoditate decat la sex- appeal, nu toti vor sa fie macho cand se duc sa cumpere paine.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @MAS, io vreau să fiu macho și când mă duc să cumpăr pâine. 😉

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

      • @Mihai.
        Si reusesti?Niste referinte gasesti sa dai?Vreo vecina sau ceva de genul….Sau doar vorbe in vant ca sa faci trafic?

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  26. Nu port sandale că nu-mi plac.
    Prefer pantofii. Dintotdeauna.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  27. Nu stiu cum sa zic, dar mai bine tolerez sandalele la un barbat cu picioare curate si fara diformitati sau par in exces, decat pantofii (eventual de lac) cu varf ascutit si pe alocuri curbat asortati la “treling” +/- geaca de piele. Moartea pasiunii, iti zic eu!!

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • @EMI, mă, ăsta e un text pentru oameni normali, nu pentru cocalari.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

      • Zisei si eu, ce dai asa? Bottom line is ca nu-i bai daca omu’ (asa ii zice la barbat in Oltenia) incalta sandala, daca indeplineste niste criterii. Si zau ca nu-i scade din sexapil atata vreme cat e un tip ok (a se citi “acela”).

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

        • @EMI, păi vrusăi eu să fie clar.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Emi, nu moartea pasiunii, ce pasiune? ala e outfit de scocar

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  28. Sandalele cu sosete. Albe.
    Pantofii deschisi la culoare+ piciorul gol+ pantaloni 3/4. Eventual tricou polo, mulat peste burtoi+ guler ridicat.
    Yach.
    Adevarul e ca sunt putine modele misto de sandale pt barbati. Si putini care stiu sa isi faca o pedichiura ingrijita… Fara unghii ingalbenite expuse, sau alte hidosenii gen par pe degetele de la picioare..:)))
    Dar mie imi plac sandalele purtate de femei.
    Personal, dupa munca sunt numai in sandale, cat permite vremea…daca as putea, as merge si in picioarele goale… Toata ziua la pantof inchis+ tocuri…asa ca atunci cand scap…sandaleee.
    Da, sandalele sunt un subiect de discriminare.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Miki, cu sandalele purtate de femei suntem pe aceeași lungime de undă. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Dacă erai femeie zece plusuri îți dădeam la comentariul ăsta

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

      • De ce ti-ai dori ca Vasilescu sa fie femeie???

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

        • Da tu de ce ți-ai dori ca eu să-mi doresc ca Vasilescul să fie femeie ?
          Domnu Miki

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

        • Aoleu, sunt femeie…
          Tocmai am zis un pic mai sus ca port tocuri la corporatie…
          Damn, ce zi! Mai era o confuzie de genul in comentarii…
          @Mihai, nu faci intalnirea aia?
          :))
          Apropo…Batranu’ unde este? Ca nu l-am mai vazut de multisor…

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Colonele, mie???

        Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

        • Normal că nu
          Am rămas cu sechele de pe blogurile consacrat/traditionale unde se spunea că :
          adminu nostru= stăpânu nostru
          Încă mai vteau să postez
          Încă…

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @didina, gizăs!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Mihai, exact. Nici eu nu înțeleg de ce au ales să îi poarte cu skinny jeans. Ca să fie tacâmul complet, ar fi trebuit să se orienteze către pantalonii ăia de zugrav. Am auzit că sunt la modă. Poate ar trebui înlocuit și ghiozdanul cu o găleată…

        Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Cristoși și altare! Am văzut un june purtând așa ceva în aeroport, acum vreo două săptămâni. Am crezut că are bube la picioare și nu poate încălța altceva. Sau din comoditate pe avion dusă la extrem. Deși pentru un zbor de două ore jumate (Londra – Barcelona) cât de constipat să fii totuși?

      Mi-e rău. Și mă bucur aprig că nu-s în situație de căutat mascul. Decât cu de-ăștia, mai bine mi-o cos.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  29. nu suport sandalele bărbătești, sandalele romane la ambele sexe, pantalonii scurți ambele sexe, fustele cu mai mult de 1 palmă peste genunchi, bluzele transparente la femei, cămășile cu mânecă scurtă la bărbați, pantalonii ăia cu xmii buzunare, bărbații cu poșetuță, borsetele la orice sex, pantofii new balance, teneși albi murdari (de cele mai multe ori îi văd murdari, rar am văzut alb de alb), pantofi de lac fără șosetă, scarpi cu șosetă, dres la sandale la dame, dres mai închis la culoare față de culoarea pantofului, dres la rochia de seară, rochiile de seară prea scurte și aș continua, dar mă ia lumea de hater. Cred că ideea este să fim toleranți, chiar dacă noi nu purtăm nu înseamnă că este un capăt de lume și vine apocalipsa dacă altcineva o face. Altfel, îți doresc pace în lume, coca cola și pepsi în același frigider și o mulțime de pantofi frumoși ȘI comozi!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 6

    • @nicoleta, păi tocmai de-aia am cerut păreri și am admis că poate am eu o problemă cu căpuțu’.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Mihai, n-ai, mă, nici o problemă! Mie mi se pare super mișto un bărbat căruia îi pasă ce poartă, cum arată, ce i se potrivește….

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Si daca-ti zic ca am vazut ieri un nene burtos cu bermude, adidasi si… sosete negre de DRES! pana la genunchi ridicate. Am ramas interzisa, nici telefonul nu mi-l mai gaseam sa imortalizez grozavia 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

      • Erau medicinale!!!!
        Sau cel putin asta ar fi explicatia daca ar exista vreuna prin absurd :)))

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Miki,
          medicinale, adică îl vindecau de prost-gust?

          n-are scuză, dacă are picioare în suferință să pună pantalon lung.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • Coca-Cola e nașpa, Pepsi Twist RULZ!
      😀 😀 😀 😀 😀

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

  30. E doar părerea ta. Eu port sandale si slapi din mai până in septembrie, in fiecare vară si n-am nicio jenă. Si mi se par absolut oribili bocancii si cizmele purtate de unii in miez de vara. Unii care nu sunt soldati, clar. Si nu cizmulite din alea perforate, din pânză. Dar… fiecare cu obsesiile lui.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @gepeto, între bocanci de armată și sandale, aleg cu ochii închiși prima variantă chiar și într-o zi de vară cu 40 de grade la umbră.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  31. Inteleg treaba cu sandalele, de acord cu tine, ar trebui sa fie pentru femei exclusiv.
    Da ce ai zis tu despre incaltamintea confortabila este un NU mare de tot. In ziua de azi e imposibil sa nu gasesti papuci care sa iti si placa sa fie si confortabili.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @MuciFICATorU, mie trebuie doar să-mi placă. Uită partea cu confortul.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

      • Soricu gros pe picioare? Ca tabla de pe tank?
        Norocosule.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • @Mihai,
        Imaginează-ți niște sandale superbe, cu toc de 10-12. Și imaginează-ți cum ar fi să mergi pe ele. După 2 ore confortul va fi obsesia ta și pâslarii cei mai minunați pantofi 🙂

        Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

        • @Laura G., ăăă… eu vorbeam despre mine, nu despre tine. 😛

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  32. niste sandale potrivite hainelor mi se par supersexi la barbati.
    de exemplu am vazut niste suedezi la Omu’ in sandale sport Geox ptr trekking, super misto. anu’ urmator ne-am luat si noi din Viena.
    iar niste sandale de piele maro, care se asorteaza cu un calcai ingrijit, roz si un picior bronzat, haine potrivite …mda, inca le am pe retina.

    io-s indragostita de sandale, cat mai golase si cu toc – as purta si iarna. urasc cizmele purtate in birou la 25C iarna, am pantofi de schimb.
    bine, am avut o sefa care de cand dadea prima ploaie de dupa Sf Marie si pana ieseau ciresele nu dadea caciula jos din cap, oriunde intra, indiferent cat statea. si se scarpina cu ravna cu pixul, cu varful pixului, in cap.

    comoditate vs misto – da!
    cica daca incepi sa-ti cauti incaltaminte comoda in detrimentul aspectului e semn clar ca imbatranesti.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @moatza, eu cred ca m-am nascut baba! 😂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • +1 la comoditate!
      Mai ales ca vad ca deja e al doilea an consecutiv cand imi pica o unghie de la picior. Toata vara am purtat sandale, am oroare sa intru iar in tenesi, desi sunt incaltarile mele preferate. Am ajuns sa cumpar incaltari cu un nr mai mare numai sa nu ma bata la unghii. 🙁
      Iarna trecuta am zis ca fac o smecherie daca dau 6 mil pe o pereche de Palladiums. M-au batut de mi-a cazut unghia 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • Esti sigura ca unghia aia cade de la incaltaminte fixa?
        O prietena a avut surpriza sa afle la pedichiura ca e bine sa mearga la dermatolog… Ghici ce era o ciuperca…

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • @Vera, that’s strange. Am o pereche de Palladium pe care o port de 3 ani și nu am avut niciodată probleme cu ei. E drept că i-am luat cu jumătate de număr mai mari, pentru că folosesc branțuri cu gel când am mult de mers pe jos.

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • @Miki N-am ajuns la dermatolog, recunosc. Pacatoasa se matifiaza si pica dupa ce incalt pantofi/tenesi/bocanci/ghete. Orice pun inchis la varf ma bate la unghia vietii 🙁
        @didina Am zis ca merg la pomul laudat cu Palladiumsii. Arata misto, mor de ei, dar unghia tot n-a rezistat in ei 🙁 It’s me, it’s not them, cred :/

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @moatza oare eu am fost baba toata viata , ptr ca am preferat comodul in locul asptectulu :)))))

      una peste alta , imi iubescc picioarele motiv ptr care prefer sa mi le tin in ceva confortabil.

      cat despre sandalalele la barbati as spunee NUUUU de loccc hotarat , doar daca are clcaiele si pedichiura facuta sa nu vad cioturile alea de degete ca tai unghia cu toporu ..am niste sechele pe chestia asta .

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  33. Ultima dată am purtat sandale acum două’j dă ani, când , la o alarmă, m-am prezentat la unitate în bermude și sandale, și mi-am luat o beșteleală….

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  34. OIncep prin a mentiona ca am observat ca suntem ” doo” zâne de ne semnam Ioana, asa ca de azi mai adaug o initiala, ca sa ne fie clar ca nu suntem bipolare 😂 sau cu personalitati duble, cum le mai zice…
    Revenind la subiect… M-a ferit Bunul de zâni cu sandale.. Al meu domn le uraste prin definitie! A avut el niste papuci d’atia ” intre degete”, pe care-i tavalea prin concedii, cand purta izmene de in, dar nu stiu cum s-a intamplat, ca i-am uitat la usa si au fost devorati de catel 😏.
    El mai are un pitic: mocasinii! Iar cand vede barbati cu glezna goala, incaltati cu mocasini pe piciorul gol…nu vreti sa-i auziti comentariile!
    Pt bălăceală foloseste numai șorturi de baie…alt pitic. Chiloti cred ca purta cand era sub aripa mă-sii…am vazut io niste poze! 😂
    Cat despre noi, zânele, iti voi sângera inima de durere! N-ai vazut muiere mai comoda decat mine! Iubesc ” adidasii” ! Imi aleg rochiile sa se pupe cu ei…deci am casapit romantismul, cu fustite involonate, minijupe si alte chinuri! Bine, nu sunt nici silfida si de penibil mi-am jurat sa nu ma umplu!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

  35. În Suedia (dacă nu în toată Scandinavia), colegii mei, chiar și managerii, poartă bine-mersi sandale cu șosete la birou. Când ieșim afară ne schimbăm. Nimic anormal, picioarele trebuie să respire!

    https://www.romaninsuedia.ro/sosete-cu-sandale/

    Probabil că românii au trauma picioarelor care miros în trenuri sau în mijloacele de transport în comun…:-))

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Andreas: în România, picioarele nu miros, doar nasul.
      😀 😀 😀

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 3

    • Dar de ce sandale cu sosete? Se cheama pantofi atunci daca e prea rece pentru sandale. Arata tare rau…:D

      (pun si eu un C langa Ioana pentru pastrarea personalitatii 😀 ba-mi place si cum suna intr-un cuvant, asa)

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  36. Si eu, cand imi aleg sandalele, tot sa fie cat mai misto le caut. De aia gasesc atat de rar. Nu-mi cumpar incaltari incomode dar cool pentru ca nu vreau sa ajung seara acasa cu picioarele franjuri si coloana praf. Eu le port la pantaloni de in sau scurti, pana la genunchi. Plus ca ma fac sa ma simt mereu in concediu, chiar si la birou.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Florr, tu profiți de faptul că după pseudonim nu se prinde nimeni dacă ești femeie sau bărbat, nu? 😛

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

      • Eu nu mai inteleg nimic! Am crezut ca e fata, apoi zilele trecute a pus niste atribute masculine, acum pare sa fie fata iar.
        Il/O declar misterul de deslusit pe blogul MV.

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

      • Hahaha nu m-am gandit la asta. Credeam ca e destul de clar ca sunt barbat (dupa aia doi r de la sfarsit). La naiba!
        Deci, sunt barbat si port sandale. Sa-mi fie rusine!

        @Vera am ciorapei albastri (era un banc cu asta)

        Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

        • @Florr Pai nu cu ciorapeii ma convingi! 😀
          Hai ca-s obraznica, e de la febra, parol!

          Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

        • Eu m-am gândit că eşti un “el” pentru că l-ai pus pe Silvester. O “ea” îl punea pe Tweety. 😛

          Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

        • Stiu si eu bancul. :))

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @Vera te inteleg, esti fierbinte si ti-e greu :)))

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

        • Vrem Bancul!plizzzz!

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  37. Sandalele barbatesti sunt ca cizmele de vara fucsia de dama. Mie imi vine sa vomit numai cand ma gandesc la asa ceva.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • @mihaela, da’ cum ar fi sandale bărbătești cu șosete fucsia?! :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

      • @Anouk, nu vreau sa imi imaginez, nu vreau sa cred ca exista posibilitatea.

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  38. Ufff… am scapat de una dintre angoasele care m-au urmarit toata viata. Credeam ca sunt eu defect ca nu pot sa ma incalt cu sandale (ultima oara am facut-o in urma cu …jde ani, eram prin clasa a 5-a sau a 6-a)

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  39. Habar nu ai ce pierzi ! Dar să le porți la pantalon scurt sau 3/4 și fără ciorapi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  40. Depinde de sandale, de cine le poarta si la ce le poarta. Si daca tie nu iti plac, nu porti. Si esti superzdravan la cap.
    Stiu si o gramada de femei care nu poarta sandale pe motiv ca au degetele urate!…( are cineva degete frumoase la picioare???)

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Cristina: eu, eu, dar tot n-aș purta sandale! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Evident!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Cristina, euuuuuuuuu. Adică eu am degetele de la picioare frumoase. Subțiri, drepte și lungi :). Dar nu port sandale decât rar pentru ca sunt friguroasa iar când intru la aer condiționat mă apuca tremuratul.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @Cristina, da eu, chiar le am misto!
      Mai pot sandale cu platforme, foarte rar…mai cand o gafez si vreau sa inmoi privirea barbatului…atat! 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  41. Mda,si daca le mai poarta avand calcaiele nespalate si unghiile netaiate,e jale tata

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  42. Hai salutare 🙂

    Monsiu Vasilescu, sa stii ca o parte din trafic vine si de la mine. Comentariile la articole ma fac sa rad in prima jumatate de dimineata.
    Sandale, nesandale, e bine ca nu mergi descult. Nu stiu daca ai avea viata dupa, ai fi un trend setter…sau cum mama masii se zice 🙂
    Cu drag, o cititoare avida

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  43. Pfff, as zice ca nu-s tocmai atragatoare (mie nici espadrilele nu mi se par masculine), desi inteleg argumentul comoditatii (sandalelor, nu purtatorului). Cred ca se justifica in vacante in care e mult de mers, de exemplu.
    Pe de alta parte, sunt multe variante de incaltaminte comoda si frumoasa (eu zic ca incaltamintea poate fi simultan asa), sport sau eleganta si fara vedere la degete si calcaie. Geme piata.
    Acum, nefiind critic de moda, n-as judeca omu’ dupa sandale. :))
    P.S Tenesii cu talpa ortopedica mi se par muuuult mai odiosi.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

  44. Perfect de acord cu tine!! Sandalele in picioarele unui barbat chiar sunt moartea pasiunii. Nu as accepta sa ies cu un barbat care poarta asa ceva in picioare oricat de aratos, banos sau glumet ar fi! Prima data aa scape de hidosenii, apoi facem terapie sa ii scoatem din cap ideea de “barbati in sandale” si apoi poate poate mergem la o cafea… p.s urasc si mocasinii! Mai ales ca in tarisoara noastra mocasini poarta cei mai bronzati. P.p.s lucrez in domeniul incaltarilor si cea mai naspha fraza auzita de urechile mele sensibile este ” auzi, vreau si io o pãreche dã mocasini maro”

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 6

  45. Eu port sandale. Colorate,elegante și comode. Nak, Geox, Camper 😁 Ideea corectă cred că este legată de modul în care le porți,unde le porți, cât de îngrijite sunt și mai ales daca se potrivesc cu restul ținutei. Imi achiziționez 2 perechi noi in fiecare vară. Port in rest doar pantofi si ghete. Pantofii sport (adidași 😁) îi port doar când fac sport. Am învățat de la tatăl meu să acord buget maxim pentru încălțămintea pe care o port. Țin minte că la primul meu salariu (400 lei) purtam ghete de 800 lei… Totul pornește de la cap dar picioarele te țin pe pământ.
    PS. Romanii au facut un imperiu in sandale
    PS. Port si pălării uneori … apropo pe când un articol despre ‘eleganța’ masculină ?

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

  46. Eu n-am nimic impotriva sandalelor purtate de barbati (fara ciorapi), genul celor mentionate de Xenopol, sau asemanatoare, dar cu inca o fasie de material care acopera in parte degetele sau asa https://www.epantofi.ro/sandale-merrell-sandspur-oak-j276754c-black-granite.html .
    Cu conditia sa fie purtate in contextul potrivit, in excursie, drumetie, in parc, plimbare in oras (gen city-break sau cu treaba). Cam orice presupune un context relaxat si foarte multe ore petrecute de domn incaltat. Decat sa-si descalte pantofii/tenisii/adidasii/conversii/orice inchis dupa 12 ore de umblat creanga vara si sa lesin instantaneu (si sa aerisesc o luna), mai bine poarta sandale pe piciorul gol.
    Eu am o coloana in pioneze si sunt pt comoditate.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • să te văd la drumeție prin pădure cu sandalele lui pește prăjit când iei 2-3 cioate și vreo 15 spini, o mână de pămant …

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • Off, depinde de la drumetie la drumetie. Eu prefer muntele si am niste ditamai ghetele despre care sunt convinsa ca intr-un anumit caz mi-au salvat viata (sau macar m-au scutit de niste fracturi naspa).

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  47. Salutare.
    Nu prea reușesc să pricep cum s-a transformat nația asta a noastră în critici de feșăn.
    Tu cu sandalele, altul cu pantalonii scurți. Ba, acum ceva vreme a venit unul la mine pe plajă să-mi reproșeze că-s neepilat pe piept.
    Revenind la fetișul cu sandalele, papuci Bubico și mai știu eu ce alte minunății… părerologul din mine zice “dă-i bă-n’…”. Dacă unui individ i se pare ok, îl face să se simtă ok… ce treabă am eu? Da, nu sunt de acord cu purtatul șlapilor/sandalelor pe motocicletă, dar până la urmă, fiecare face ce vrea cu sănătatea sa.
    Iar legat de șosete în sandale, dacă la noi avem șanse să le vedem curând incriminate în codul penal, nemții le consideră a fi ceva… normal (șocant, nu-i așa?).
    Până la urmă, problema e doar în creierele noastre, este o caracteristică a virusului numit om, încearcă să modeleze spațiul din imediata sa apropiere după cum îi place. Belelele apar când această imediată apropiere se intersectează cu imediata apropiere a altui individ, căruia îi plac alte lucruri.
    Suntem diferiți, și ăsta nu-i un lucru rău.
    Important este să rămânem sănătoși (la cap în special), și să ne acceptăm unii pe alții cu sandale, sau fără, cu “treling d-ăla bun” sau jeanși rupți, cu șosete, sau cu bocanci. Suntem peste majoritatea locuitorilor acestei planete având atâtea opțiuni vestimentare că ne permitem să ne certăm pe temă.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • @Aex, păi după cum ai văzut în text, am admis că problema poate să fie doar la mine…

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • @Mihai, dar asta nu e o problemă!
        @Alex, nimeni nu se ceartă pe temă!

        e doar chestie de împărtășire a unor gusturi, păreri….

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Alex. Subiectele de pe http://mihaivasilescublog.ro au un caracter general, sunt furnizate în scop de amuzament (și trafic, d’oh!) și nu ar trebui folosite pentru a lămuri problemele existențiale.
      Dacă subiectele și comentariile de pe acest blog nu vă ajută să zâmbiți, vă recomandăm să treceți mai departe. În caz de sechele, vă rugăm să contactaţi medicul specialist pentru a primi tratamentul necesar.
      Pentru o viață sănătoasă vă recomandăm să consumați zilnic cel puțin 30 de minute de râs zdravăn.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

    • @Alex, aici ceartă? no, mai avem puțin și ne cununăm toți, între noi 🙂

      Și pentru că ai pomenit de sandale cu șosete (la bărbați, purtați cu bucurie de nemți), eu am o nelămurire: de ce poartă cineva sandale? Pentru că e cald. Dacă e cald, de ce-și pune șosete?
      Știm/vedem că elegant nu e. Dar unde-i partea practică, unde-i logica? 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  48. Eu urăsc atât de tare aceste sandale încât refuz să-i pun în picioare asemenea atrocități copilului care are doar cinci ani. Pentru vară acem converși nu ne trebuie hidoșeniile alea. Cât privește sandalele la femei eram de aceeași părere cu tine până m-am mutat la Londra unde le-aș interzice prin lege!!! 😩

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 6

    • La copii e si mai tragic: intra pietricica! A mea se pune in fund pe strada, acolo unde e, nu mai la stanga sau la dreapta si se descalta sa-si scoata pietricica! ….exclus sa-i pun sandale…

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  49. După jumate de viață petrecută la costum și pantofi ,prefer încălțămintea comodă.Un mocasin șmecher,o espadrilă dă fitză,un pantof sport dă firmă.Că vreau că nu vreau merg mult pe jos,comoditatatea primează .Aici toată lumea o arde la flip flop.Stațiune turistică,multă vară ,csf n-ai csf.
    Despre sandale la bărbați,well…Big Boss-ul meu de la un dintre intreprinderi super bazat.Greu de tot.Trabuce,ceasuri de jdemii de euro,țoale numai adevărăciun,butoni de auri,bun gust,stil,parfume de alea de nu a auzit nici dracu de ele,mașini numai peste suta de mii de euro.Și se face că în concediu opresc într-o benzinărie din Ungaria(mergeam în Croația în concediu)să alimentez torpila și văd mașina boss-ului parcată.Intru plătesc și merg să îl salut pe Boss-ul .Instant mi-au sărit în ochi două lucruri:Boss-ul era încălțat cu SANDALE!!!.S-a dus dracu tot stilul,trabucele,eleganța tot bunul gust.Am dat în spaimă!Nici dacă era în furou de damă nu rămâneam atât de șocat!Bărbat cu sandale?Boss-ul meu cu sandale?Iar a doua ,Boss-ul pleca însoțit în concediu de avocata firmei,deși amândoi erau căsătoriți.Muahahaa,2-0 pentru mine în deplasare.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

  50. @Paco: avocata îi făcea pedichiura, pentru că…sandale.
    😀 😀 😀

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @John Temple,ahaaaaaahaaaa puțin probabil pentru pedichiura,dacă înțelegi ce vreau să zic,pentru că avocata ….super milf:))))Dar cu fetișurile omului,nu știi niciodată…Gen ,auzi facem și noi un pediqiuristing?

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  51. Ce crezi tu ca avem aici ? Eeee, ia zi tu la mosuuu … Un ? Un ? Un schimbator de viteza cu cristal Swarowski. http://www.autobics.com/wp-content/uploads/2017/05/2017-bmw-8-series-coupe-concept-gear-shifter.jpg

    Si de pe masina e ? De pe un beeemve. Da, marca aia de-ti spui tu si altii ca n-ati conduce-o nici curte pe eclipsa totala de soare, ca-i de cocalari. E, asteapta tu putin, pan’ la anul,si o sa vezi Bucurestiul plin de ele. Si fara cocalari la volan, fireste !

    https://www.youtube.com/watch?v=73h_s4SAAHs

    Bo$$, imagintia Omului (a barbatilor,adica) n-are limita. Daca maine un Yohji Yamamoto sau un Bikkembergs isi pun in cap sa scoata sandale bengoase, poimaine le porti !

    https://i.pinimg.com/736x/d5/c0/df/d5c0df970b376a4ab4c628c01b0827a1–rubber-sandals-mens-sandals.jpg

    https://www.dhresource.com/600×600/f2/albu/g4/M00/A1/51/rBVaEFdlDkqAEcghAACfCRtODqs292.jpg

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  52. Sandale? Fugi bre.. sa-mi iau in talpi toata caldura asfaltului (60 de grade cel putin vara) si tot praful mizer al orasului?? Neah.. Bocanci din ianuarie pana in ianuarie.. picior protejat permanent de tampiti, caldura si praf.. Daca ma calca unu cand sunt in bocanci, il iert instant. Dar daca as avea sandalutze.. i-as sparge capu’! Sandalele nasc violenta!

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 4

  53. :))))))))))))))) Nefastă-mia:
    “Vreau să zic că io când îmi aleg încălțarile vreau să fie cât mai mișto, nu cât mai comode.”
    Vara mă încalţ, doar când ies din curte. În sandale.
    Nu-mi dă impresia că încurcă la agăţat.
    Orişicum, imediat ce mi se pare că este prea frig pentru picioare goale trec direct la bocanci.
    Când eram junior umblam în bocanci tot anul.
    E drept că de mai bine de un deceniu am hotărât să fiu ţăran, şi nu mă refer doar persoana mea, ci şi la locaţia aleasă.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  54. Un cuplu era in vacanta in Pakistan.La un moment dat, fiind la cumparaturi, au intrat intr-un mic magazin de sandale. Din interior au auzit pe cineva cu accent pakistanez zicand:
    – Strainilor ! Va rog, intrati ! Poftiti in umila mea pravalie !
    Cei doi au ascultat indemnul. Pakistanezul le spuse :
    – Am niste sandale speciale de care voi doi sunt sigur ca ati fi interesati. Cu ele se poate face sex salbatic, cum face o mare camila a desertului.

    Sotia era fascinata de relatarea pakistanezului, dar sotul ei simtea ca nu are nevoie neaparata de ele, considerandu-se un maestru al sexului, asa incat il intreaba pe vanzator :
    – Cum ar putea niste sandale sa imi mareasca potenta ?
    Pakistanezul a replicat :
    – De ce nu le incerci si vezi de unul singur ?
    Ei bine sotul, dupa ce s-a consultat un pic cu sotia lui, s-a hotarat in cele din urma sa le incerce.
    Imediat ce si le-a pus in picioare, privirea lui a devenit salbatica. Era ceva ce sotia lui nu mai vazuse de multi ani – putere sexuala pura. Cat ai clipi din ochi, sotul l-a impins pe pakistanez, l-a aruncat pe masa si a inceput sa traga de pantalonii tipului. In tot acest timp pakistanezul zbiera :
    – LE-AI PUS INVERS! LE-AI PUS INVERS!!!

    ps. nu va riscati!!!

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

  55. Te inteleg, Mihai. Eu sunt femeie si nu suport sandalele, mai ales cele cu toc sau cu talpa fff subtire de simti fiecare pietricica prin ele. Prefer sa imi iau tenesi si gata 😂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  56. stai sa te citeasca Muntele! ahahahahahahah

    mie personal nu im plac sandalele la barbati dar inteleg ca nu se imbraca lumea ca sa imi placa mie, exact cum nici eu nu ma imbrac ca sa plac lumii. Totusi, daca ar incerca unul in sandale sa “ma agate”, sansele ar fi cu minus. Acelasi lucru si cu slapii la barbati (si la femei), singurul loc unde sunt ok flip-flop-sii ar fi inspre plaja sau coboratul de luat tigari/dus gunoiul. Totusi, am un fix cu picioarele barbatilor. Invers de cum zicea cineva mai sus, ma uit, daca vestimentatia permite. Si daca sunt urate, neingrijite etc ne luam la revedere rapid. Mi s-a intamplat in trecut sa imi scada libidoul sub 0 la vederea “ghioambelor” unuia care era chiar aratos de altfel. Ideea e ca le-am vazut cand am ajuns acasa. Nu intelegea el de ce brusc la 2 noaptea mi-am adus aminte niste chestii si a trebuit sa plece rapid.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @singlemum, da, da, m-am gândit și io la Muntele când am scris. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  57. Port deseori sandale, de obicei imi cumpar de la Decathlon, sunt destul de comode, chiar și atunci când sunt la volan mă simt ok. Despre părerea altora, chiar nu mă interesează.😉

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  58. Era o vreme când purtam sandale, aveam zeci de perechi, cu franjuri, ținte, mărgele și alte briz-briz-uri, însă de când mi-am rupt piciorul nu mă mai simt bine în ele. Acum m-am axat pe mergători din pânză, espadrile, teniși, etc. Singura pereche de sandale pe care o mai port e una gen Geox, cu baretele prinse cu arici, mi se pare că îmi fixează mai bine piciorul. Așa că da, îmi plac sandalele bărbătești… să le port!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  59. Port rar de tot sandale. Pe mine mă omoară altceva: condusul în şlapi. Scuze dac-am fost off-topic!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Victor R ,valoarea amenzilor nu o mai știu sincer,dar toate trec de câteva sute bune de euro(vorbesc de Spania):condusul în șlapi,cotul sau mâna scoase pe geam,(șofer)consumul de alimente la volan ,băutul inclusiv de apă din sticle ce depășesc 0,5 litri și mai sunt câteva tot așa de ghidușe.Ori te opresc băieții pe autostradă la control,ori primești direct acasă poza făcută din elicopter,pe care au montate niște camere superșmechere,care îți văd inclusiv câți floci ai în barbă.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  60. Eu nu am nimic cu sandalele purtate de barbati(fara sosete evident). Sincer, pe munte multi din amicii mei le purtau. Daca sunt comode si te simti bine be my guest.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  61. Sterotipul de mascul feroce cu ciorapi pana la genunchi si sandale :)). Ce ai patit portoricanule ? Te strang sandalele ? a.k.a Parazitii

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  62. Din partea mea, “huuuoooooo” sandalelor!(de barbati). Insa Mihai, cred ca nu te trimit la doctor, dar faptul ca nu te interesează comoditatea la incaltari, nu e-n regula! Pai ce, mergi la agățat tot timpul?
    Și mai am eu o problema, poate ma ajutați. Cuvântul “mişto” e de origine rroma? Ca nu îl agreez, și caut sa aflu de ce!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • Da, e cuvânt țigănesc și înseamnă frumos.
      rrom? vvotcă, mai degrabă. 😀

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

      • @John Temple, dă-mi voie să te contrazic! E … nemțesc! Vine de la expresia ”mit stock” (se pronunță ”mit ștoc”), adică ”cu baston”, așadar luxos, referirea făcându-se la bastonul de plimbare și nu la cel medical. De-a lungul vremii s-a românizat și și-a schimbat puțin sensul. Știu asta fiindcă și eu am căzut în capcana cu țigăneasca. Și de curios ce sunt uneori am căutat…Am găsit și mă bucur (sincer) că pot spune și altora interesați despre asta.

        Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

        • Acum sunt mai adânc în ceață. Sunt mai multe articole pe net, și vad ca majoritatea spun ca e de origine țigănească și înseamnă “bine”, dar poate înclina și spre frumos. De ex: “o tipa bine”.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @VictorR da, acest articol m-a convins și pe mine.
          Oricum, mie nu îmi place acest cuvânt, și nu vreau sa îl folosesc, și mă gândeam să îl “convertesc” și pe Mihai ! 😂

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Pe căldura asta?? 😂

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  63. Nu am meditat niciodata la subiectul asta. 🙂 Am intrat doar sa fac trafic…

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Doamna GMT, ahahahahahaaaaaaaaa. Vă foarte mulțumesc.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  64. barbatii care nu poarta sandale au o problema cu increderea de sine.
    eu de abia astept sa vina vara sa port sandale comode, cele cu barete subtiri de tot sint cele mai bune si mai comode.
    vasilescule, poate iti da de gindit faptul ca singurii in germania care au o problema cu purtatul sandalelor sint turcii si arabii.
    in germania practic 90% din barbati poarta sandale la peste 25 de grade daca activitatile cotidiene nu le impun o alta tinuta (festivitati, mersul la unele restaurante cu staif, intilniri de afaceri, etc).
    sintem o natie de prosti :-)))
    sandalele cu ciorapi arata intr-adevar groaznic.
    cind e cald merg la universitate cu bicicleta, in pantaloni scurti, sandale si tricou (plus doua-trei tricouri de schimb) si tot asa tin cursurile in fata studentilor, care sint si ei imbracati la fel. ce, numa lor sa le fie, bine, racoare si comod? 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 3

    • @Leonardo, boss, am fost în germania de vreo trei ori. Sunt nația cel mai prost îmbracată din toată Europa civilizată. Trist, tist, de tot să vezi omuleții ăia pe stradă. Așa că, te rog eu, nu-mi da exemplu nemtilor, că mă lasă rece.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

      • dragul meu, depinde foarte mult unde in germania ai fost. foarte tare depinde.
        orasul in care stau eu are trei mari calitati. are o universitate cu 40000 de studenti de pe toata planeta, e oras foarte turistic, si e rezidenta multor oameni extrem de bogati, ceea ce face ca orasul meu sa fie cotat in germania ca oras schiki-miki. interseaza-te ce-i aia.
        acuma eu sint extrem de incintat ca tu umbli mai bine imbracat decit famiile bosch, krupp, quandt si alte citeva zeci de familii de miliardari. si da, si ei poarta in timpul de loisir tricouri, pantaloni scurti si sandale. din alea normale, de care poarta si restul muritorilor. pentru ca e de bun simt sa nu epatezi, decit atunci cind e cazul.
        imi plac fitzele romanilor. 🙂

        Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

        • @Leonardo, iar eu ma bucur că tu te preumbli prin locuri pe unde te intersectezi cu familiile bosch, krupp, quandt si alte citeva zeci de familii de miliardari.
          Boss, să te îmbraci bine nu e fiță. E dovadă de respect pentru tine însuți. Atât de simplu.

          Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

        • te-ai imbracat bine, cind esti curat, ingrijit si decent. cind vrei sa le dai peste bot celorlalti cu hainele tale in timpul tau liber de relaxare e doar neamprostie.
          mi se rupe cu ce familii ma intersectez, am scris asta numai ca sa-ti spun doua lucruri, ca exista diferente mari intre orasele germane si nu poti generaliza, si ca adevaratii bogati se imbraca normal, foarte foarte normal, banal chiar in timpul lor liber de relaxare. in rest sa fie ei fericiti ca se intersecteaza cu mine, numele lor e in carti de istorie, ei doar au mostenit miliarde de la papasha, numele meu e bibliografie obligatorie la universitati, al meu nu a lu papasha.

          Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

        • @Leonardo, boss, cred că ai ajuns prea departe de la simplul fapt că EU nu suport sandalele. Nu, serios, am dreptul ăsta? Uite, îți mai dau o veste, nu suport nici salata beuf. Ce mă fac acum? Ma duc să mă sinucid?

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

        • salata de boeuf e singura mincare cu adevarat traditionala romaneasca. nu-ti place salata de boeuf, nu esti un bun roman :-)))
          problema nu e ca TU nu suporti sandale. argumentele tale sint ridicole si comentariile de aici si mai ridicole. si nici asta nu sint o problema. citeam toate astea si eram mai uimit decit daca as fi cazut din virful unui baobab. constatam ca mi-e o lume mai straina decit i-au fost chinezii lu marco polo.
          am simtit nevoia sa spun si eu trei cuvinte la tema asta, printre sughituri de ris bineinteles, cind ai inceput tu cu cliseele prostesti despre germania, si atunci bunul samaritean din mine s-a gindit sa te lamureasca.
          chiar nu are rost sa te ataci, eram doar extrem de uimit, pe bune, sint inca foarte uimit, cam cum ai fi tu daca ai vedea una in opinci si rujata cu coco chanel.

          Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

        • @Leonardo, man, nu sunt clișee prostești. Mi-e lene să caut acum statisticile, dar nemții chiar sunt cel mai prost îmbrăcat popor din Europa cu apă caldă. Și am mai văzut și cu ochii mei asta. Las-o-n plm, dacă nici la munchen nu sunt bani și oameni care ar putea să se îmbrace bine, unde kkt mai sunt?

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

        • @Mihai, nu suporți salata beuf?!! Mi-ai frânt inima…

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

        • @Laura G., știu ce zici și sunt alături de tine. Dar, da, nu mă ating de ea decât dacă simt că vine foametea la nivel planetar.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

      • nu mai pot sa continui interesanta discutie ca trebuie sa plec acasa, pe bicicleta si in sandale bineinteles, dar am sa citesc cu interes raspunsul tau.

        Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  65. Din fericire, nu am avut/am prieten care sa se încalțe cu așa ceva !

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 3

  66. Eu acum am urcat de la barul de jos unde am fost să ling două bericioaice,pentru că consumați zilnic doi litri de lichide ,bla,bla.La masa de lângă mine ,printre personaje se prezenta cam așa :peste 1,90,o sută și un pic de kile în viu,tatuaje.Tricou roz puma fără mâneci(așa nu ,niciodată)șort de baie(nu bermude,nu pantaloni scurți) ,papuci gen Crocs ROZ in picioare ,plus borsetă.Acum întrebare de știi și căștigi:dacă ăla îmi comenta ceva sau se uita urât ,care erau șansele să mă duc și să îi fwut o servă,io cu ale mele 75 de kile și 1,76 înălțime?Păi extrem de mari,pentru că deși ești mare te îmbraci ca o pitzi,deci pentru mine ești un lăbar trist.Cum să porți bă târtane șlapi roz????Exact așa și cu sandalele la bărbați.Cum vrei să mă impresionezi și să faci pe durul cu sandale în picioare?Mă uit la tine ,mă descalț și îți dau două șuturi în cur de îți schimb punctele cardinale.Iar cine mai urcă la drumeție pe munte încalțat în sandale,well, într-o bună zi veți câștiga premiul ,,Most Stupid People””.Glezne rupte,rupt gâtul printre bolovani,o mușcătură de șarpe așa de control,picat în râpă vreo 300 de metrii.Dar ce mai contează ,să se aerisește piciorul și să respire,că și el e lume….

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

    • @Paco, well… cică există sandale speciale pentru urcat pe munte. Beat that!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • @Mihai V la fel există prezervative cu gust de căpșuni,banane,zmeură,coacăze,ciuperci pleutorus ,vită Kobe,mozarella și salată de boeuf.Cu castraveți murați .În sare ,nu în oțet.La fel de utile ca si sandalele speciale pentru munte.

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

        • @Paco, ceva cu gust de pizza găsim?

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

      • @mihai, măcar are picioarele aerisite dacă-și rupe gâtul în vreo râpă :))

        ps: sandale pentru ski nu sunt?

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  67. Personal, am oroare mai mare de papuci. Clap-clap pe stradă, indiferent de sex. Brrr!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  68. @Paco @Mihai @ardei gras Multumesc, domnilor, am ras cu muci, ca sa-l citez pe MV.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  69. Mişule (mai am voie să-ți spun aşa?), eu port sandale şi papuci fără nici o jenă. Mai uit uneori să-mi pictez unghiile, dar nu s-a plâns nimeni în fața mea.
    Şi am şi sandale de mers pe munte. Da’ le folosesc să urc bordurile din București (că nu am gip 4×4) şi ceva poteci deluroase.
    Şi mai am și pantofi decupați şi teneşi din cârpă găurită.
    Dar cel mai mult în timpul verii port sandalele. Nici nu știu dacă am purtat vreo zi din vara asta teneşii. Cred că s-au demodat deja.

    Ah, da! Fetele cărora nu le plac sandalele bărbătești au țâțele mici.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

  70. Sandalele sunt bune în anumite situații. Eu lucrez in aer liber de dimineața până seara , nu as rezista vara incaltat cu pantof închis pe călduri foarte mari. Când e vorba de agățat , acolo e alta treabă, iei un pantof ,nu sanda.Parerea mea. 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  71. Am iesit acum cativa ani la un first date cu un tip care a venit in… flip flops. A fost ca un episod din Seinfeld… Am fugit in 30 de minute invocand nu stiu ce chestie urgenta si nu i-am mai raspuns apoi la telefoane. Sorry, guys! Sandalele si papucii sunt a big turn off.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • Am iesit si eu la un first date vara asta intr-o zi caniculara si tipul m-a intrebat in treacat ce parere am de flip-flops. I-am zis ca sunt ok pt casa/plaja. A venit in pantofi casual super-decenti. Mi-a zis ca ar fi vrut sa vina in flip-flops, dar l-am descurajat.
      Daca venea in papuci n-as fi fugit, ca e un tip foarte misto si noi oricum aveam o intalnire fara mofturi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  72. Sincera sa fiu, prefer sa vad din prima daca isi ingrijeste si unghiile de la picioare decat sa ma abordeze imbracat intr-un male romper, adica salopetica din aia pe care o poarta fetele de obicei dar care a devenit la moda si pentru baieti finutsi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  73. Mi-ai facut ziua mai buna!!! Iti multumesc….pentru ca stii ca pielea nu respira, nici cea de pe fata, nici cea de pe picioare, nici cea de la c*r. 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  74. Că tot vorbim despre ce nu suportăm în mateie de țoale:
    – nu suport ideea de a purta aceleași încălțări de la -20 până la 40 de grade.
    – urăsc adidașii în orice context care nu implică o activitate sportivă. Nu, mersul în weekend la supermaket nu e activitate sportivă. Există o mulțime de alternative. Decât un bărbat care să vină la întâlnire în adidași, mai bine în sandale. Desigur, cu piciarele îngrijite și ținută adecvată vremii și locului în care ieșim.
    – nu am o problemă cu sandalele la bărbați dacă sunt purtate în contextul potrivit (ținută lejeră, temperaturi caniculare, localuri nepretențioase).
    – urăsc slapii purtați în orice alt context în afara de plajă/ ștand sau coborât să arunci gunoiul. Mai ales cei clasici de plastic. Am mixed feelings față de cei din material, gen sandale.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  75. Ahahahahaaaa, Mihai, cat am ras. Mersi frumos, mi-ai facut ziua misto!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *