5,766 cititori

O știți pe-aia cu “viața bate filmul”, da?

Azi era ziua în care trebuia să scrie duduia Elena. Well, pentru că dumneaei e în concediu pe cine știe ce plajă luxoasă, am să vă povestesc eu o chestie foarte scurtă, dar absolut incredibilă. Deci, vă țineți bine?

Am un amic pe care nu l-am mai văzut de vreo câtiva anisor. Știți cum e, familii, obligații, drumurile se mai despart. Ei bine, amicul ăsta s-a întâlnit zilele trecute cu unul dintre prietenii mei buni. Omul prin care ne-am și cunoscut, de altfel. Nu se mai văzuseră nici ei de ceva vreme, mai precis de vreo trei ani. Automat, s-au pus la povești.

Și după ce parlesc ei așa vreo câteva minute, prietenul meu observă că amicul nostru are un semn în obraz, ca o gaură așa, destul de pronunțată. Semn pe care nu-și amintea să-l mai fi văzut. Evident, l-a întrebat de unde până unde. La care ăla s-a mirat tare: „A, cum, tu nu știi? Stai să-ți povestesc”. Și i-a povestit.

Cum acu’ două veri s-a dus în vacanță în state. O avea pe soră-sa acolo și și-a zis să îmbine utilul cu plăcutul. Mai vizitează câte ceva, mai face niște shoping, mai stă cu sor-sa, d-astea. Zis și făcut. Urcat în avion, plecat, ajuns, găsit soră într-o relație destul de proaspătă cu un tip, un american. Da’ cum nu-l interesa prea tare cu cine-o arde femeia și-a văzut de treabă cu vizitatul și shoppingul.

După vreo două săptămâni, într-o seară pe când stătea la povești cu sor-sa și-i povestea ce se mai întâmplă prin românica noastră, s-a deschis ușa brusc și-a intrat americanul, prietenul cum ar veni. Care a venit întins spre ei, și out of nowhere a scos dintr-o dată un  pistol, a împușcat-o pe femeie în cap, apoi s-a intors spre omul nostru și i-a tras și lui un gonț tot în cap, încă unul spre inimă, după care și-a tras și lui unul in cap și aia a fost.

Nu, nu delirez. Gaura din obraz e de la glonțul care a intrat exact pe acolo și i s-a oprit undeva în ceafă. Unde e și acum (omului i s-a eliberat o hârtie care atestă că are un glonț în cap ca să poată trece de filtrele de securitate de pe aeroport). Iar glonțul tras spre inimă a fost prost țintit și s-a dus în umăr. P-ăsta i l-au scos. Din păcate, soră-să n-a avut același noroc. End of story.

Gizăs fucking craist, cum e să te întâlnești cu un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult și să-ți servească povestea asta? Aud?

Beat that, biatches!

mihai_vasilescu_uimire

82 de păreri la “O știți pe-aia cu “viața bate filmul”, da?

  1. Eu înțeleg că ești în depresie și/sau ai ceva probleme psihice încât îți vine să îți zbori creierii câteodată, dar nu înțeleg de ce decizi tu soarta altora, de ce vrei să omori și pe alții.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • Ce treabă are depresia dom’le ?
      Aci e vorba.de love, gelozeli ,crimă pasională

      Si doi: da de ce azi e ziua când trebuia să scrie duduia Elena ?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 5

      • depresia are arii extinse, gelozia dusă la extrem tot o problemă psihică este. Nu avem de unde știi ce era în mintea criminalului.

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • @Colonele, păi ia uită-te la ultimele douăj de sâmbete.

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Roxi, beats me.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • I can’t … sunt tânără, am timp să aud astfel de chestii. Nu că mi-aș dori.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  2. Brrrrrr!
    Vezi, de-aia nu mă duc eu in State. 😛

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  3. Morala: nebuni sunt peste tot.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  4. N-am cum să beat THAT! Și sper să nu ajung vreodată să o fac!
    Am trecut odată printr-un moment tragic (genul care te bântuie toata viața), dar am învățat să trăiesc cu arsura și pot spune că sunt funcțională (nu știu ce spun cei din jurul meu :))) ).
    Pe partea comică aș menționa divorțul. Încă șochez cunoscuții cu vestea, fac ochii mari, scuipă-n sân și bat și cruci. Dacă aș avea un euro pentru fiecare “dar erați perfecți împreună!”, v-aș scrie dintr-o casă bine încălzită din Scoția!

    Comentariu beton! Thumb up 35 Thumb down 1

    • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 2 Thumb down 9

      • În urma experiențelor de până acum, pot spune cu mâna pe inimă că dragostea pentru copii bate la curu’ gol orice alt sentiment, inclusiv ura și gelozia. Știu ce zic!

        Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

        • Clar si cert.
          Asa e Vera. Unde nu e asa, zic ca e o problema .

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Păi unde e ura femeii în povestea asta? Ce legătură are comentariul ăsta cu povestea?

        Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  5. SUA , țara tuturor posibilităților ! 😂

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  6. Bine ca nu i-a tras in picior, putea sa-i atinga vreo artera , ceva…nu mai putea omul sa joace fotbal apoi…si nici gratare din picioare ! Aia-i !

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 5

    • @ananas, bă, nu râde, că omul chiar are un glonţ în cap.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  7. Bine , bine, romanca moarta, romanul a supravietuit, da’ agresorul maica…el…el …pe unde e, in parnaie, la 2 metri sub pamant…ne lasi asa, in suspans!?

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • … “după care și-a tras și lui unul in cap și aia a fost.”

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @MAS, păi am zis.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • ai zis, ai zis, da’ romanul nostru a supravietuit dupa gloantele incasate, exista posibilitatea sa supravietuiasca si nemernicul…sa inteleg ca ,,aia a fost” e …mda, aia a fost.

        Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

        • @MAS, da, cam asta am vrut să zic. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  8. Niște prieteni…. El povestește tot timpul despre întâmplările amuzante din familie când se întâlnesc cu toții. E actor și poveștile sunt cumva și jucate și iese un adevărat spectacol când povestește.
    Îi zic și ei să ne povestească și ea despre familia ei. Tot numeroasă, cam prin aceeași zonă a țării….
    Și-mi răspunde resemnată:
    “Ce să vă povestesc?! Cum a omorât-o bunicul pe bunica cu toporul când avea 80 ani pentru că era gelos?!”

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 1

    • @Anouk, hai că vii tare din urmă.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • Foarte tare chiar, avand in vedere varsta.
      Vorba lu’ Mihai, jesus fuking craist!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Cum plm sa beat that? 😵 E mai tare ca-n filme. Pe prietenu’ asta il cheamă cumva Chuck Norris? Numai asta e impuscat in filme si-n cap si-n inima si ranile sunt doar superficiale! 😉

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  10. He, he!… azi avem episod cu împușcături 🙂

    Uite d’aia ar fi necesară la ei o lege de restricționare a armelor. Nu pentru ăia sănătoși care se apără, ci pentru dezaxații care atacă haotic: școli, magazine, musafiri din Ro…

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • @Laura G., păi nu armele omoară…

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Mihai, nu armele. Ci nebunii cu arme.
        Dacă la noi ar fi armele la liber,crezi că tu ai mai fi supraviețuit zilei de ieri?! 😂

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

        • @Laura G., zilei de ieri? Tu ai idee de câte ori am scris despre grase? :))))

          Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  11. “Duduia”???? Ai îmbătrânit, Mihai!
    În America drogurile-s la liber?

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  12. Chiar că Gizăs fuckin’ Craist! Așa ceva…e destul de frecvent în USA, doar că ei nu dau la CNN d-astea. D-aia…no senchiu, USA.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  13. Pentru ca la ei iti cumperi gloante si arme de la supermarket (in anumite state). Gen o paine, tigari, cola si o cutie de gloante. Pentru ca la ei in afara de zone foarte populate sau turistice ai voie sa ai arma tot timpul la tine, doar sa nu se vada. Aici treaba a fost inegala, in mod corect ai si tu in casa sau cel mai bine la indemana macar un Glock mic (da, inclusiv doamnele- https://www.nrafamily.org/articles/2015/6/24/our-top-10-most-stylish-concealed-carry-purses/). E alta mentalitate.

    Cel mai tare e ca oameni au o industrie intreaga de „preppers” (de la be prepared) adica din aia care cred ca o sa vina sfarsitu’ lumii, vre-un razboi nuclear si ei il vor infrunta cu arma in mana, luptandu-se pentru familia lor si vanand ca sa asigure traiul zilnic.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Si-n România ce-ar fi așa greșit sa-l împuști pe unul care-ți cotrobaie noaptea prin casă ?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

      • Mai nimic, dar cum te asiguri ca nu ajunge arma omului responsabil care o tine doar pentru astfel de cazuri, pe mana…sa zicem a fiului adolescent tradat in dragoste de iubita lui dintr-a zecea? Si treaba cu seiful de arme e o gluma in cazul asta. Sau daca omul nostru responsabil ia o cinzeaca in plus si i sa pare ca nevasta sta cam mult peste program? Statistic vorbind, cazurile astea cred ca ar fi mai dese decat alea cu cotrobait. Mi se pare ca partea psihologica nu ar fi corect acoperita (gandeste-te la testele psihologice pentru soferi vs ce avem in trafic).

        Si nu ma intelege gresit, eu ma bucur din suflet ca la ei e asa…stiu toate astea pentru ca am un client in bransa asta. Toata ziua am de treaba la site-ul lui cu zdranganele de bang bang :)) Insa din pacate la sectiune de “stiri” e plin de ce zice Mihai aici si mai putin de “un vasnic si brav tata si-a aparat familia”.

        Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

        • Pai cine vrea să scape de nefastă îi dă foc sau folosește toporul ca in republica populară autonoma Vaslui. N -ai nevoie de pistol
          Cine e cretin , e cretin și fără armă de foc

          Restul sunt glume….

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Syl, well…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Da, in State multe se rezolvă cu pistolul. Ne-a povestit un amic plecat in SUA. Când a ajuns acolo a făcut un curs de agent imobiliar şi s-a apucat de vândut case. Într-o zi merge cu un client să vadă o proprietate. acolo alţi doi tipi, unul îl întreabă: ce căutaţi? păi am veni să vând casa asta. La care tipul scoate un pistol şi-i trage amicului un glonţ pe lângă ureche. EU VÂND CASA ASTA! Vezi că ţintesc bine, asta a fost de avertizare!
    Amicul nostru a plecat şi după câţiva metri a realizat ce a păţit, i s-a făcut rău şi a început să vomite. La care clientul calm: eşti nou în branşă, aşa-i?

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

    • @GabiI, mă întreb cum o fi acum când e vechi în branșă.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • Ce are de-a face branșa? Era nou în țara respectivă, nu în branșă. Păi țara aia așa s-a clădit, cu pistolul (și calul, dar ăla s-a trasnformat în automobil).

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Imaginea asta de SUA pline de violență nu este chiar corectă. Toată RO nu înseamnă un sat de prin Vaslui.
    Am fost pe acolo și m-am simțit tare bine, nici un moment nu m-am simțit în nesiguranță.
    Ei, americanii, vedeau treaba cu armele în 2 moduri:
    1. un hoț poate face rost de arme de pe piața neagră. Tu, guvern al SUA, trebuie să-mi dai mie cetățean onest posibilitatea să-mi apăr proprietatea.
    2. dacă mâine cineva atacă SUA trebuie să cucerească casă cu casă pt că toți sunt înarmați.

    Hoții știau că dacă sunt prinși în casa ta furând își iau un încărcător în cap și oamenii la care am stat nu-și încuiau casele decât seara. Pe principiul: da’ cine să intre în casa mea?

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 3

    • Corect, ei nu sunt violenti, doar pregatiti sa faca fata. Insa din marea de oameni ok si pregatiti e rau ca se ridica suficienti imbecili care au destul antrenament incat sa faca prapad.
      Ca nu pui prima data mana pe o arma si tintesti si iti iese, e treaba de ani de zile de tras in cutii de conserve si ciori.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Xenopol, da’ unde am scris eu vreun cuvânt despre armele americanilor?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  16. You cannot beat that!
    Io am stat pe acolo 5 ani din cauza jobului si pot sa ti zic ca se-mpusca aia fara jena.
    Cum la noi in Vaslui ii da cu toporul in cap, acolo il impusca un pic :). E plin de stiri din astea.
    Eu am trecut printr-un schimb de focuri in tinerete, in alta tara. M-am nimerit din greseala pe-acolo cand niste neni suparati se casapeau. Ne-am intins pe jos intr-un autobuz, cum vezi in filme, cu mainile pe cap… in fine…
    Dupa ce a trecut si am realizat ce s-a intamplat imi tremura corpul in asa hal de nu pot spune.
    Hai sa fim bine!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  17. Wow!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  18. Wow. Deci care mai vreti sa emigrati???😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  19. Eu de state nu prea știu că nu mă interesează subiectul nici nația lor de supraponderali și analfabeți care cred că Parisul e țară.Am un amic spaniol căsătorit cu o columbiancă.Au fost în Columbia în vacanță .Cumnatul l-a întrebat nonșalant dacă are chef să tragă cu arma.S-au dus în grădină și a venit ăsta cu un AKM 47,un Glock și o pungă de cartușe.Au tras în cutii de bere,în copaci în dracu să le ia.Ăsta era nedumerit dacă nu vine poliția la auzul armelor.Cumnatul l-a liniștit că e ceva normal să se audă focuri de armă la orice oră ,poliția nu are treabă.Apogeul a fost pe aeroport la plecare,când s-a gândit să ar fi o glumă bună ca la întrebarea vameșilor dacă are are droguri asupra lui să răspundă că da ,dar foarte puțin.I-au tăiat inclusiv,tălpile de la teneși,gulerele de la cămăși,valizelele ,plus un control rectal.El tot încerca să le explice că a fost o glumă,dar vameșilor le lipsea cu desăvârșire simțul umorului.

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 0

  20. Mihai, adineaori am citit o stire despre o tipa care si.a tras un glonț in cap pt ca toți colegii de liceu o faceau grasa.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Lucky, păi ăia o făceau grasă sau mâncarea?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 4

    • Așa, și?
      N-avea pistol își tăia venele, ss otravea sau se arunca de la etajul 237

      E bine că noi românii ,locuitori ai unei provincii de mana a paișpea de la marginea imperiului UE, ne punem problema armelor de foc din USA
      Ăștia au o tradiție a libertății ,care include si arma personală, greu de înțeles pentru un popor maturizat târziu a cărui principală grijă a fost trădarea și aplecarea in direcția corectă in care bateau vânturile istoriei

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 8

      • „Ăștia au o tradiție a libertății ,care include si arma personală, greu de înțeles pentru un popor maturizat târziu a cărui principală grijă a fost trădarea și aplecarea in direcția corectă in care bateau vânturile istoriei”
        Mda…și se aude musca bâzâind de pe căcat…

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 7

        • Păi asta-i adevarul prietene
          Ne cutremuram de groază câți ar muri dacă s-ar distribui armament cu glonț in romanika, dar nu ne intereseaza câți copii mor prin spitale
          Suntem pe primul loc din UE la mortalitate infantilă dar ne fwte grija că ăia din Texas umblă cu armele pe străzi
          Cât despre trădări….

          Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 3

  21. Credeam ca numai in Romanica umbla nebunii liberi. Frate da cu amaratu ala picat in vizita la sora.sa ce.a avut?

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  22. Ce sa “beat” ce ai spus ca nu am cum. Oricum la cei de peste ocean orice e posibil. Multi cretini la tot pasul. Am dat si eu peste destui.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Una bucata cretin, in povestioara ce urmeaza: Intr-o seara, ma opresc ca tot omul sa pun benzina. In masina cu mine o prietena. In benzinarie, liniste si pace. 4 pompe de benzina. (2 si 2 dar nu la fel de apropiate ca la noi). Opresc la prima dintre ele si decid sa nu platesc cu cardul. merg inauntru sa dau banii si sa-mi porneasca pompa. Cand intram, apare o camioneta ford veche cu proiectoare pe capota, muzica tare. in ea, 2 galagiosi care opresc la pompa de pe diagonala fata de unde eram eu oprit. Platesc, ies, ma indrept spre pompa sa-mi pun benzina (busonul era pe partea mea), eu eram intre pompa si masina cu fata spre volan si spatele la cei 2 idioti. pompele aveau o bordura mai inalta si ceva bare metalice de protectie. Prietena ma intreaba unde sunt CD-urile cu muzica sa puna ceva muzica ca aia devenisera f galagiosi.Cum puneam benzina realizez ca oarecum se facuse liniste si ceva se intampla, dar nu-mi dadeam seama ce. Am mai apucat sa vad cu coada ochiului cum se aprind si se indreapta spre mine proiectoarele cazaturii de masini. Nu stiu nici acum cum am reusit sa sar peste furtun, altfel masina mea imi rupea picioarele. Idiotul a intrat cu masina lui in partea dreapta spate a masinii mele si masina s-a oprit in bordura de la pompa de benzina.M-am dezmeticit rapid, m-am adunat de pe jos, m-am dus repede sa vad cum e prietena, impactul fusese pe partea ei si pe urma direct la idiot care se daduse jos din masina si tipa ca fucking mexicans. l-am masurat si era mai inalt cu un cap, dar tot trestie. ma arunc catre el si se pune intre noi celalalt care era cu el si parea mai treaz. apare politia si smurdul lor sa ma intrebe daca am nevoie de ingrijiri – la mine curgea ceva sange pe picior si pe mana dar nu bagasem de seama si nici nu simteam ceva. seriful il opreste pe idiot, il pune sa faca exact testul de il vezi prin filme cu mers pe o linie imaginara, mana la ureche si nas. ajutorul de serif il umbla prin masina ca mai apoi sa-l gasesc si la masina mea umbland prin torpedou si sa-mi spuna ca bine ca nu ati ajuns sa dati in el ca avea pusca pregatita in masina. tot ce ti-am povestit s-a intamplat in decurs de maxim 15 minute. nici pana azi nu am aflat de ce a intrat idiotul in mine.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  23. Numai în America se putea întâmpla așa ceva, și, trebuia să fie prietenul tău.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ai înțeles tu greșit: rednecku’ tocmai câștigase la loterie și vroia să-i dea fetei cadou un picior de plastic…chit că ea n-avea nevoie.
      Te invit să te duci în sudul SUA și să spui că ai votat cu democrații, dar să fii închisă-ntr-o cușcă, deoarece fără bătaie, viol și câteva găuri în plus la inventar…nu scapi.
      „Dimocrăsi” ce mama mă-sii…

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  24. Glontul intra prin obraz si ajunge undeva in ceafa… asta inseamna ca omul nostru n-ar trebui sa mai aiba multe prin gura, de limba nu mai vorbim… si prietenul vostru comun observa asta “dupa cateva minute”? Si unde prin ceafa/gat s-o fi oprit glontul de n-a putut fi scos nicicum? Oricum s-ar fi dus glontul ala, damage-ul a fost colosal, deci doctorii au muncit mult sa-l repare… si n-au ajuns sa scoata glontul?

    Imi cer scuze, dar pare prea SF. Decat o asa traiectorie a glontului, si un asemene noroc, mi se pare mai plauzibil ca amicul vostru sa abereze, poate din cauza traumei traite (povestea in mare, cu pistolarul, o cred)

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 5

    • @Mihai, man, crezi că mă apucăm să mănânc căcat pe-aici și despre un om pe care-l cunosc? Omul nu mai are gust, nu mai are miros, are patru cicatrici imense pe gât de la traheoctomie. Ai impresia că mă apucam eu să inventez așa ceva?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

      • N-am spus ca ai fi inventat tu, ci ca ar fi delirat/aberat ala. Acum ca ai spus asta, pare mai credibil… insa nu cum ai zis-o in articol, ca avea ala o mica cicatrice pe obraz, pe care prietenul vostru a observat-o dupa cateva minute. Asa ceva observi de la o posta, vezi si tu ca ala are un pomete prabusit, sau stiu eu… il intrebi din prima pe om, nu ca un mic detaliu intre povesti :))

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 4

        • @Mihai, am zis că avea o GAURĂ.

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Ei, nu-l întrebi chiar din prima, te așezi la masă, începi conversația, aștepți să-ți povesteasca și apoi, dacă vezi că nu -ți spune și ești curios să afli, întrebi.

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 3

    • @Mihai, încă ceva, a stat câteva luni în spital. Acolo.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  25. Ei, nu-l întrebi chiar din prima, te așezi la masă, începi conversația, aștepți să-ți povesteasca și apoi, dacă vezi că nu -ți spune și ești curios să afli, întrebi.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 3

  26. Vedeți d-aia îmi place mie mai mult la romanica! Da’ vad ca si p-acilea au început unii cu pac, pacul.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  27. F**king s**t!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  28. Pingback: mihai vasilescu blog | Două loturi, varianta 2017

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *