4,470 cititori

Pe vremuri, bunicii chiar stăteau la țară

Text scris de Elena

Primii șase ani din viață mi i-am petrecut la un pension de la țară. Cea care s-a ocupat cu mai mult sau mai puțin succes de educația mea în acea perioadă, a fost bunică-mea, o adevărată sportivă de performanță. Sportul practicat era aruncarea cu prăjina. Aia de rufe. Doar când distanța de parcurs până la prăjină era prea mare, arunca cu ce nimerea. Și de regulă nimerea coada de mătură sau de lopată. De la ea am învățat cum să te ferești, să parezi sau să fugi cu nor de praf în urma ta.

Pe undeva o înțeleg. Pe măsură ce mai apărea câte un copil în neam era cantonat direct la ea în curte. Și uite așa am ajuns să fim doișpe fete și patru băieți. Iar bunică-mea trebuia să ne gestioneze excesele de personalitate, dar mai ales foamea. Cu excesele de personalitate se descurca impecabil. Văduvă de la vârsta de 31 de ani și-a crescut singură cei cinci copii. Trei fete și doi băieți toți educați după un regim militar. Cred că imediat după moartea bunicului meu a învățat tainele educației Legiunii Franceze că altfel nu-mi explic de unde avea atâta forță în glas și în brațe. În plus era o credincioasă de bază a urbei sale așa că și-a însușit până-n măduva oaselor și sintagma “bătaia e ruptă din rai”.

Acum, pe bună dreptate. N-aveai cum să supraviețuiești și să rămâi sănătoasă la cap dacă trebuia să hrănești, să speli și să predai vii și întregi către părinți 16 copii. Gândiți-vă doar la faptul că trebuia să ne pună masa de trei ori pe zi. Era imposibil! Tocmai de aceea ne trimitea să prestăm diverse servicii pe la vecini.

Cel mai mult îmi plăcea să mă trimită la vecini ca să le mătur curtea și să le aduc apă de la fântână. Le făceam pe rând. Întâi măturam curtea ca să se pună praful pe mine și după aia cu mâinile ude de la apa scoasă îmi trăgeam două dungi sub ochi. Rembo în varianta feminină eram. Și stăteam în rolul ăsta până ajungeam seara acasă și cu o simplă dar puternică palmă după ceafă îmi reveneam.

Și dacă tot vorbim despre seară, trebuie să știți că ăla era cel mai mișto moment al zilei. Ne întorceam fiecare de la “serviciu” cu “leafa”. Aveam o plăcere morbidă să ne ofticăm unii pe altii cu cine a primit mai mult. Eu fiind o orgolioasă fără limite, dacă aveam cea mai mică bănuială că mă poate întrece cineva în câștig, completam cu niște “mici atenții” luate de prin curțile nesupravegheate. Mai două-trei roșii, mai câteva ouă, prune, zarzăre, ceapă. Nu conta ce. Important era să am poala plină. Tot ce primeam punea bunica în bucătărie și se apuca de cina. În timpul ăsta cei mai mari îi spălau pe cei mai mici. După aia, băieții pregăteau patul și fetele masa.

Momentul somnului era pentru noi cel mai bun test că am învățat să ne apărăm pe întuneric în fața oricărui pericol. Bunica încropise patru paturi cu saltele din paie care fâșâiau și înțepau ca naiba. Așa că începea chilomăneala în dormitor. După două avertismente “încetați, că vin la voi!”, invariabil urma ușa deschisă și un scurt sfârâit al unui obiect aruncat către noi. Ăla nimerit era cel care adormea primul.

Dimineața, primul care se trezea era și cel care se îmbrăca complet. Și nu doar complet ci și cu haine și pantofi pe mărimea lui. Ceilalți luam ce nimerea sau rămânea. Pentru hanoracul unei verișoarei m-am trezit două săptămâni la rând înaintea tuturor. Deși afara era cald să mori, nu mai conta nimic când ieșeam pe uliță îmbrăcată cu gluga pe cap și mâinile înfipte adânc în buzunare. Sile, vecinul de peste drum, o singură dată mi-a cerut să i-l dau și lui să vadă cum îi stă. De-atunci nu i-a mai trebuit și cred că nici acum nu suporortă hanoracele.

O să vă mai spun doar că am continuat să ne revedem în vacantele de vară an de an. Și într-o astfel de vacanță am vandalizat efectiv o livadă de pruni a unui vecin. Pe când ne gândeam pe unde să ne ascundem de urgia iminentă sau care dintre noi să ia rata să fugă acasă, am auzit urletul bunicii din poartă: nimeni nu se ia de copiii mei!

Ăsta a fost momentul în care am știut toți că de acum înainte prăjina va sprijini doar sârma cu rufe și noi va trebui să avem grijă de ea. Îmbătrânise.

mihai_vasilescu_bunica

sursa foto

83 de păreri la “Pe vremuri, bunicii chiar stăteau la țară

  1. Pe noi ne fugărea tataie cu biciul prin grădină dacă îl supăram cu ceva.
    Mamaie ne aduna seara și stăteam toți pe jos în jurul unui lighean mare plin cu floricele de porumb. Făcea mamaie cele mai bune floricele de porumb!!!

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  2. Mulţumesc Elena!
    Vacanţele la ţară erau pentru mine cele mai aşteptate trei luni din an .
    Am avut nişte bunici extraordinari , ştii expresia aia buni ca pâinea caldă!
    Tataie a fost primul care ne-a citit poveşti, ţinându-ne pe genunchii lui ( Greuceanu şi merele de aur ), şi mi-a insuflat şi mie dragostea pentru cărţi.
    Când îl mai supărăm, avea o vorbă: deh,
    ticăloasă eşti şi atât, fără bătaie.
    Fusese în al doilea razboi mondial , şi s-a întors surd , a explodat o bombă şi i-a spart timpanele .
    Ce poveşti spunea , ştia să povestească, şi nu avea decât patru clase !
    Mamaia era omul care avea întotdeauna vorbe bune pentru toţi, făcea dintr-un pui patru feluri de mancare !
    Îţi mulţumesc pentru nostalgia copilariei !😘

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 0

    • @Silvia, și celalalt bunic al meu a fost pe front. Aceleași povești frumoase auzeam și eu. Însă cel mai mult îmi plăcea s-o ascult pe bunica cum îmi povestea momentul în care s-au cunoscut. Eram fascinată!

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

      • Da, şi asta, uitasem .
        Pe mamaia a furat-o tataie într-o noapte , avea 14 ani , a sărit pe geam şi ” dusă am fost maică “.
        Au avut 6 copii, din care mai trăiesc doi .
        Pe mătuşa mea, a văzut-o după ce s-a întors din război, avea deja trei ani 😄.

        Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

  3. Like!
    Adică, BIG LIKE!
    Frumoase vremuri!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • @Gigi, cele mai frumoase. Doar pentru asta m-aș intoarce oricând în timp.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  4. Mă uitam fascinat la bunicul din partea mamei,ofiter de cavalerie,un bărbat tuns zero cu o inaltime de doi metri,cum in fiecare dimineata,indiferent de vreme,se spala până la brâu si apoi se barbierea cu un brici german fără oglinda.Eram nepotul favorit pentru ca am fost singurul care i-am mostenit ochii albastri.In afara sa dau foc la casa,aveam dreptul sa fac orice fără consecințe.Eram clasa a cincea cand a murit si încă îmi aduc aminte cum ascultam la radio sau la pick-up discuri cu Beatles sau Elvis.Povestea cum i-au luat comunistii pământul si caii si batoza,cum a fost fortat sa isi treacă copiii pe numele unei rude,sănătoase politic,ca sa poata sa facă facultate.A fost oful care i-a amărât viata până la moarte.Am reusit sa iau pământul înapoi,mai exact pătrujde ha,după 89 de la alti comunisti.Briciul si cureaua sunt la loc de cinste,curajul de a mă bărbieri cu el nu-i nicăieri.Multumesc, Elena.

    Comentariu beton! Thumb up 85 Thumb down 3

    • Tataia era un pic mai scund , 1.95 , şi acelaşi of îl avea şi el : după revoluţie, când au venit alegerile , nu a vrut să voteze fsn-ul, ” tot comunişti sunt şi ăştia taică “.

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • Si eu il priveam pe tataia cum se barbierea cu briciul, lasam orice activitate pentru asta. Si pe tata imi placea sa-l urmaresc cand se facea cu aparatul de ras. Si m-am oprit aici pentru ca barbata-miu poarta barba! 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

    • @edelweiss, cu drag. Frumoae povești azi. Brrrrr! Ma trec fiori🙂.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @edelweiss, și tataie avusese moșie mare în Râmnicu Sărat și i-au luat-o!
      Povestea pe care mi-o amintesc este când veniseră rușii și au găsit ultimul cal pe care reușise să-l ascundă. Și sub ochii lui i l-au împușcat…. și i se umezeau ochii de câte ori ne povestea….

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  5. Ion Creanga cu fusta,asta esti!Felicitari.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

  6. Mi-au dat lacrimile la final! Si noi ne strangeam vara cateva verisoare la mamaia si era ditamai chilomanul. Stateam in chiloti toata ziua prin curte, pe ulita primeam si alte haine. Seara ne spala mamaia intr-o copaie de lemn, cu apa de ploaie. 🙂
    Inteleg acum de ce esti tu atat de dârză! Cu atatia verisori, plus fratele care te inchidea in frigider sau in lada de studio (aveam si noi d-aia, dar ne piteam pe rand in ea), ai invatat sa lupti pentru supravietuire! Eu sunt o sensibila, ma mir ca am ajuns pana aici! 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • @Blanche, finalul l-am simțit până-n măduva oaselor când l-am scris.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

  7. Bunicii din partea mamei n-au avut nici o treaba cu satul
    Din contră ,familia era din București
    Dupa razboi, bunica-miu a fost denunțat de cel mai bun prieten (care vroia sa-i ia funcția, nevasta și casa) ca simpatizant legionar că fusese ca student la o ședință de-a lor ,din curiozitate
    După doua interviuri(pentru lămuriri) au taiat-o in Transilvania unde nu se ducea nici dracu,pentru a-și pierde urma ,așa că mama s-a nascut in secuime
    Dacă se mai adaugă și că fratii bunicii au fost amandoi comisari în Poliția de Siguranță (au tras toată viata) deja se pun bazele unei familii cu potențial dusmanos in contra noului regim democrat-popular
    Toți anii ăștia ingrozitori au lăsat urme și au instalat o frică sănătoasă că de-abia dupa 89 am aflat de ce mi s-a respins dosarul de la școala de ofiteri ,de ce mergeam vacanțele in Bucuresti fără să ne putem muta și de ce s-a nascut mama la Miercurea-Ciuc
    Și multe altele

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

  8. Stimată domnișoară, denumirea corectă este Legiunea Străină. Vă rog să faceți corectura de rigoare, pentru că ați lovit direct în amoarea mea personală. Vă mulțumesc!.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Sorin, ce e scris rămâne scris, deși țin mult la amoarea ta😛

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • Sorine : Nu cred !
      Denumirea corectă e legiunea straina franceza
      Așa că dacă văd legiunea franceză mă gandesc la Légion Etrangère
      Daca vad legiunea straina mă gandesc si la
      Legión Extranjera Española și la franțuji

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

      • Colonele, denumirea corectă este cea pe care am spus-o: Legiunea Străină. Ce s-a constituit ulterior, în alte părți, gen Spania, sunt alte povești.

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

        • Hai las-o dracu
          Până si pe forumurile lor de specialitate se folosesc și legiunea franceză sau legiunea spaniola cu referire la legiunile straine din cele doua țări

          Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  9. Eu am fost primul nepot. Nimeni nu îndrăznea să dea în mine, sau să mă certe, că-i lua mama naibii. Când urla bunicul, se auzea până-n Ghindăoani (noi fiind localizați în Bălțătești). Singura dată mai ciudată a fost când m-a rins bunica cu țigara în gură. a vrut să mi-o bage aprinsă pe gât. Nu a reușit!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

    • @Sorin, și noi, fetele, era să dăm foc odată la magazie. Tot de la țigară :)))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  10. Doamne ce friguri m-au luat din cauza ta si a emoțiilor ce mi le-ai provocat cu articolul asta,doar asa sa fie in ciuda codului de canicula. Intr-o parte eram 7 verișori -militărie pe diverse grade de vârstă. Ne bătea bunicul cu biciul ca să dormim de amiază 😀.
    In cealaltă parte eram doar 4 😀 si un sat întreg de puștani năzdravani. Săream noaptea pe geam și furam caii unui vecin să ne plimbăm cu ei. Furam baloți de paie și ne făceam cabană. Devastam livezile oamenilor. Singura regulă era sa povestim ce am facut ca să nu fie luați bunicii prin surprindere. O singură dată am luat bătaie când am dat cu un bolovan cât o chiflă după vara mea, am spart 2 geamuri si a aterizat pietroiul direct in farfuria cu ciorbă a bunicului. Bunica ne-a bătut o singură dată când ne-am suit pe 3 scaune suprapuse ca sa ii luam alunele ce le ținea pentru prăjituri și tot in aceași zi am scos toate cărțile din bibliotecă și ne-am facut cabană 😄. Aaa si-a furat-o atunci si Elena balena-fata vecinilor-prietena noastra de năzdrăvanii. Ce vremuri…

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @HabaRnaM, frisoane, da :)))). Doamne, ce povești frumoase ai și tu. Regret că am un copil pentru care vacanța la bunici înseamnă “la bloc”.🙂

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  11. Eu sunt una din aia care n-a avut niciun strop de copilărie ”la țară” și sigur că regret, îi invidiam pe colegii de școală care povesteau nebunii de pe-acolo.

    Nu mi-am cunoscut bunicii – muriseră înainte să mă nasc. Bunicele stăteau în oraș, dar la curte, așa că mă bucuram un pic de ”la țară” în buricul târgului.

    Am iubito enorm doar pe ”mamaia cu bantă” – era blândă, bună și simpatică. Pe ”mamaia fără bantă” n-am prea agreat-o. Nu pentru că n-avea banta aia pe cap, ci pentru că era mai distantă, sobră și zgârcită 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

  12. @Elena, îți dai seama că, dacă bunica ta ”organiza” o grădiniță cu taxă, câștiga o avere? 😂

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Laura, bunica din poveste e din partea mamei. Femeia asta putea să facă orice, nu numai grădiniță :))))).
      Mai ales scovergi😜.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

  13. In numele tuturor bunicilor din lumea asta iți mulțumesc. Chiar meritau batraneii nostri un articol fain. Si eu am fost crescuta de bunica mea pana la 14 ani si.i pastrez maxim respect

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

  14. Bunicul meu de sânge a murit la cotul Donului.
    Bunica s-a recăsătorit cu bunicul meu vitreg, om cu care nu mi-a venit să cred, atunci când am aflat, că nu am vreo legătură de sânge.
    Atâta răbdare și atâta calm nu am văzut la vreo ființă până acum.
    Poate și datorită faptului că fiind șofer pe camion de transport muniții a fost singurul din convoi care a scăpat în urma unui raid aerian rusesc.
    Omul ăsta mergea cu mine oriunde dorea mintea mea de copil și nu de puține ori a cheltuit aproape toată pensia pe jucăriile de le doream atrăgându-și voluntar multe cuvinte dulci de la bunica.
    A murit la vârsta de 82 de ani dar în ultimele șase luni de viață a refuzat sistematic să mai mănânce.
    Nu prea mai putea să meargă și pentru el asta reprezenta o tragedie. Cred că de fapt a vrut să nu mai trăiască și a găsit o soluție elegantă de exit.
    Chiar și asta a reprezentat o pildă de curaj și valoare pentru mine.

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

    • @Dilimache, îmi iau exemple foarte frumoase de urmat din poveștile voastre astăzi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Bunica mea s-a recăsătorit cam înainte sa mă nasc eu, celui de-al doilea soț i-am spus pe numele mic pentru ca am fost învățați ca “Bunicul” e “Bunicul” (cel de sânge, mort de tânăr). Dar și în cazul meu “bunicul vitreg” a fost un om deosebit, am avut noroc ca a existat în viața mea. Of, amintiri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  15. Am ras cu spume… MULTUMESC! Si generatiile mai atehnice de azi au avut partea lor de distractii… implicit de ce depana acum cu haz mortal si un pic de nostalgie… chiar si intre betoane, sa stii, se gaseau surse de zbenguit, ca bunicuta cazona cre’ fiecare copil a prins macar un pic…;) misto, misto, misto!

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @jumbo, ma crezi că m-aș întoarce oricând în timp doar pentru perioada asta?

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  16. M-am născut la țară, am stat acolo câțiva ani, apoi acolo mi-am petrecut mare parte din vacanțe și multe weekend-uri, în special când era de munci agricole. Nepoți prea mulți nu eram, dar ulițele erau pline de copii, și toți eram, cumva, nepoții tuturor. M-au iubit mult bunicii, ambele perechi, și eu i-am iubit mult. Cele mai frumoase amintiri le am din acele vremuri. Făceam o grămadă de trăznăi, dar nu se supărau. Ne iertau repede fiindcă cea mai mare bucurie a lor era când veneau nepoții. Mi-aduc aminte ca bunica din partea tatălui avea în fiecare an un cocoș “rezervat” pentru noi. Cum apăream în poartă, cum ne mâna să mergem să-l prindem ca să-l facă friptură și borș. Cu cartofi prăjiți și mămăligă cu brânză. Pe ascuns, îmi împingea și un păhărel de vin, dar “să nu-i zici lu’ mă-ta că ne omoară”.😄😄 Naiba știe de ce, dar toate astea aveau un gust dumnezeiesc.
    Bunicul din partea mamei, singurul cu ceva mai mult de 4 clase, avea ambiția să mă vadă la liceu. N-a mai apucat.
    De altfel, toți au plecat pe veșnicile plaiuri ale vânătorii destul de timpuriu, până să termin facultatea. De case, vii, grădini, mai au grijă ai mei, unchii și mătușile, verii dar, doar așa, de weekend. Eu, nu. Mie îmi erau dragi bunicii și viața acolo, cu ei. Fără…e pustiu. Și, astfel, se fac cam 15 ani de când n-am mai dat nici prin satul natal, nici în celălalt sat, 10 km mai departe. Nu-mi vine, nu știu cum să explic.
    Regret că pe piticii mei n-am unde să-i duc “la țară” la bunici, fiindcă, da, pe vremuri bunicii mei stăteau la țară. Ai lor stau la oraș.

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 0

    • @Ionut, ăsta cu bunicii la bloc este și regretul meu în ceea ce-l privește pe fiu-meu.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

      • @Elena, îmi aduc aminte ce milă îmi era de acei colegi ai mei din generală care nu știau ce e aia viață la țară. Cum se apropia vacanța, cum începeam noi, ăștia, “țăranii”😄, să ne facem planuri cu ce grozăvii vom face la bunici, ardeam de nerăbdare să plecăm, povesteam ce ne așteaptă, unde vom merge, ce vom pune în practică din lecturile preponderent rurale (😜) pe care le studiasem. La fel, când începea școala, ne arătam, mândri, semnele faptelor “de vitejie” pe care le executasem la țară, “uite, aici m-am lovit când am căzut din corcodușul lu’ vecinu'”, “aci când m-a trântit calul”, ” mamă, ce baie am tras în gârlă”, “aci m-am înțepat în miriște când adunam paiele”, “da’ stai să vezi că avea unul un curcan maro, m-a fugărit prin toată curtea, abia am scăpat”, ” da’ eu am fost la furat porumb și l-am copt, ne-a alergat paznicul, maaamă, ce ne-am mai speriat” și alte asemenea care, în mintea noastră de copii, căpătau proporții cosmice. Cred că nu mi-ar ajunge o viață să le povestesc pe toate. Și se uitau bieții colegi fără bunici la țară la noi, și îi vedeam cum încearcă să-și imagineze, cu ajutorul cărților citite, probabil, despre ce vorbim noi acolo.
        Aveam o colegă care, până prin clasa a 8-a, nu văzuse o vacă live, ca să zic așa. Și mi-am adus aminte de ea când fi-miu a confundat acu’ vreo câteva luni o capră cu o lamă.😄😄😄
        Nu sunt genul cu “pe vremea mea” deloc, dar, parcă, câteodată……i-aș vrea și pe ai mei oleacă de “”ciulini ai Bărăganului” ca mine.

        Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

        • Copilul meu are bunici la țară, curtea e mare, plină de flori, meri, peri, pruni si zarzări, câine, pisici multe, găini, rațe şi chiar şi un iepure. Ce face copilul? Se conectează la internet să joace cu colegii de la Bucureşti. Noi şi bunicii îi arătăm frumusețile vieții la țară, îl indemnam să se joace cu animalele, să culeagă fructe din copac dar din păcate nu putem concura cu internetul si jocurile. Pur şi simplu copilaria lor e diferită de a noastră. Şi din păcate este singurul nepot la bunici.
          Azi am ajuns la mama, ea ține post cum țineau şi bunicii mei aşa că azi am mâncat ca la bunica: salată de vinete cu ceapă si roşii de gradină, măncare de bobi fragezi de fasole si castraveți murați, dulceață de cireşe amare, apă rece din puț (dar o vişinată bună înainte). La bunici la cină aveam invariabil lapte proaspăt muls, fiert, cu mamaliga amestecată vârtos de bunicu’ şi tăiata cu ața iar desertul era coaja mamaligii de pe ceaunul pus din nou pe plită.
          Şi precum bunica, mama tocmai m-a trimis să mă uit dacă găinile au făcut ouă aşa că mă duc după poiată sa plâng puțin după copilăria mea.

          Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  17. Ce amintiri frumoase. Cele mai frumoase. Am totul in memorie ca si cum totul s-ar fi intamplat ieri. Bunicii din partea tatalui erau din Prahova, aproape de Ploiesti ( aprox 40 de km), cei mai vizitati si cele mai multe vacante petrecute la ei. Bunicul (tataie pt mine) subofiter, veteran, admirator al nemtilor pt rigoare si pt felul cum plecau la lupta, ura rusii si comunistii, ranit de 3 ori in razboi inclusiv la Cotul Donului, unde si-a salvat plutonul, unul dintre fratii lui, ofiter, a murit langa el, celalalt dat disparut. Decorat de rege, umilit de javra de Iliescu, cu “Seniorul” pana in panzele albe. Dimineata cand pleca la colectiv, evident cu briciul se radea, ii spunea bunicii sa-i calce camasa si mereu avea sapca in cap. Eeee acum incepea dracul de copil sa urle, sa dea radioul mai incet pt ca la 5 dimineata el asculta radioul (europa libera) si eu trebuia sa ma odihnesc pt ca eram obosit. Noptea ajungeam acasa dupa cotina (ulita) la 1-2 dimineata dupa ce ne jucam pititea si dupa ce vandalizam gradinile vecine sau curtea bisericii. Eram vreo 40 de copii de prin diferite orase (bucuresti, ploiesti, pitesti, constanta, craiova). Ai mei bunici stateau langa biserica. Curtea asta era pe zi teatrul de razboi. Jucam fotbal, distrugeam toate florile pe care, tanti Maria le punea cu sarg in fiecare dimineata si striga la “tata” Florica(mamaia) sa mai lase mingea marius ca poate se prind azi-maine. O lasam pt 2 ore. Erau doi nuci uriasi si ma certam cu popa ca nu ma lasa sa ma urc in ei. de fapt eu ma urcam pe dric si pe urma in ei. problema era cu dricul. Cu tataie era cel mai misto, vara ne stropeam, cica sa ne racorim. El avea o cana metalica de 1 litru cu care bea apa, eu il pandeam cand venea sa manance pe la pranz sau seara si ii turnam o cana de apa rece (de la pompa) direct pe el si fugeam. Evident ca nu ma prindea, dar ma prindea seara cand nu eram atent, asfintea soarele si ma prindea dupa fotbal sau dupa ce distrugeam prin curte si-mi trageam sufletul. Ehe arunca ditamai galeata de apa pe mine si se auzea “grigore ai innebunit, raceste ala mic si vine tacsu si ne ia la rost”. Tataie radea si zicea oltenasule (ceilalti bunici erau din Oltenia) te-am prins. Purta palarie mereu, iar seara se iesea la porti si toti vecinii aveau banca la poarta. daca se strangeau dupa vreo ploaie, ii furam sapca si i-o aruncam in santul plin cu apa. “bine, mai grigore abia ai luat palaria asta si iar ai murdarit-o”, “ce sa fac florico daca oltenasul m-a prins descoperit, e drac de copil”. Lu’ mamaie I-am pierdut ratele si gastele pe ulita, pt ca am iesit cu ele pe sant si normal ca m-am luat cu altele si am uitat de ele, logic ca am venit acasa si i-am zis ca vin ele, ca vacile de la camp sa aiba rabdare si sa nu mai tipe. Alea n-au mai venit. Si m-am dus prin toti vecinii sa le caut si le ziceam ca vine “rusul” (tataie) dupa voi daca le ascundeti. Unii mai idioti sacrificasera deja din ele, dar am mai recuperat. Intr-o seara imi spune mamaie vezi ca dimineata in copaita de lemn o sa fie la dospit ceva cozonac, gogosi sa nu iei stergarul de le ea. Zic ok. ma trezesc dimineata si ce sa vad, o pisica (nu era a casei si ma chinuiam de ceva vreme sa o prind) statea pe stergar peste dospeala lu’ mamaie. eu bag mana in ea, se face ghem pe mana, ies cu ea afara si direct la pompa unde era galeata uneia dintre vaci cu apa direct in ea am bagat-o. Aia uda iese de acolo, dar beleaua era mai mare pt ca seara venea vaca si am spurcat galeata. In acea perioada canci galeti de genul. La tara, cu bunicii mai locuia si un frate de al tatalui, adicatelea unchiul meu, cel mai tanar. Eeee il terorizam non stop, dar mai ales cand pleca in comunele vecine pe la targuri sau si mai departe (se duceau la snagov cu bicicleta 30-40 de km) ma trezeam eu frumos si ii umblam la ventilele de la bicicleta, vazusem ca nu isi ia pompa cu el si dadeam drumul usor la ventil sa se dezumfle camera. Ehe venea unchiul pe langa bicicleta. Intr-o zi ma prinde mamaie si zice, mai te vede asta si te bate, sa creada el ca ma bate ca-l spun lu’ tata. orice ce se intampla cu ai mei bunici ii spuneam lu’ tata. Tataie, chiar imi spunea ” tatal tau e baiatul meu, eu nu si nu ca e tatal meu”, ce sa faci eram mici si prost.
    Mamaie tot timpul imi spunea ca tu sa te duci la circ, iar eu ii spuneam ca o sa ma duc in honolulu si sa va vad eu atunci ce mai faceti.
    Apropo, tataie batea pompe si era vestit inclusiv prin alte judete. Pt mine tataie era o forta a naturii.
    In 2003, cand m-am intors prima oara in tara, de la capatul pamantului, a doua zi am mers sa-l vad pe tataie. S-a bucurat ca un copil ca ma vede si a rasuflat usurat. Nu mai avea voie sa faca efort si dispera ca nu are voie sa care lemne, sa taie lemne sau alt efort. Am stiut amandoi ca era ultima oara cand am sa-l vad. La doua zile, un unchi vine si-mi spune ca “tataie” nu mai e.
    L-am iubit si m-a iubit enorm.

    Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 1

    • @Marius, pfff! Am râs și-am lăcrimat..

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

      • @Elena asa multe amintiri faine. Imi pare rau pt cei care sunt acum mici. nu vor avea parte de viata la tara. Tin minte ca in facultate aveam colegi traiti la capitala, care nu vazusera vaca si nu stiau cum arata porumbul. Ca si tine am ras, dar l- a sfarsit am plans. Si mai mult ptca tataie nu m- a vrut niciodata plecat din tara. Dar de un an am plecat iar. Oricum copilaria la tara este ceva aparte. Hai sa avem o zi frumoasa. Ma duc sa degust ceva vinuri.

        Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

        • @Marius, bea și pentru mine😜

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @Elena se face. Am destule si cateva pahare in plus nu mai conteaza :)))

          Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  18. Eu am stat la bunica in Rahova pan pe la 14 ani. Am niste amintiri tare frumoase din perioada aia. Avea o grija desavarsita de mine si cel mai mult o muncea gandul sa nu cumva sa racesc transpirata fiind la joaca. Drept pt care inventase ea masura de prevenție a racelii. Cand imi era lumea mai draga in mijlocul jocului,aparea bunica pe la spatele meu. Imi baga o mana pe spinare sa vada daca.s transpirata. Normal,eram fleasca. Scotea nu stiu de unde,vreo doua seturi de batiste chinezesti din bumbac pe care mi le baga pe spate ca sa fie tampon intre tricoul fleasca rece si pielea incinsa. Mie imi era tare jena sa mai raman asa la joaca pt ca ma intrebau copiii ce mi.a crescut pe spate,o cocoasa? Muream de ciuda cand imi ziceau asa. Dar acum ii mulțumesc pt grija.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  19. Postarea asta mi-a adus aminte de dulceața din nuci verzi a bunicii. O pitea, draga de ea, prin toate locurile imposibile, pt un copil normal, de găsit, dar ce să faci cu “dracu’ gol”..
    Trăznăi….fară număr, cum ar zice maneliștii 😃, doar ne întâlneam toți “orășenii” în vacanțe la țară( nu exista summer school pe atunci).
    Mai mergeam și în tabere, dar tot la țară “aterizam”, și-i ofticam pe “țărani” cu poveștile din tabere, și, inevitabil, ne luam la caftelă orășenii cu țăranii 😁
    Ce dor mi-e de picioarele desculțe, băile din râu, alergatul gâștelor, cățăratul în pomi, prietenii de la țară care acum sunt împrăștiaþia în 4 zări, dar, mai presus de toate, de BUNICA!
    @Elena P, mulțumesc că m-ai făcut să-mi amintesc! 🤗

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • @Diabolic, băile din gârlă, doamne ce mișto erau. Duminica aveam zi de scovergi. Tot cu dulceață. Dar de zarzăre sau prune.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

      • @Elena, cea mai mare parte din copilărie mi-am petrecut-o cu bunicii din partea tatălui, la Ploiești. Din fericire locuiam la casă. Aproape în fiecare zi, vara, ne alinia bunica la masa din curte cu câte un castron de fructe fiecare să le curățăm pentru dulceață. Apoi ne punea să amestecăm în dulceață cu grijă să nu zdrobim fructele. Primeam ca recompensă spuma că dulceața odată pusă în borcane (folosea bunica niște borcane mari de lut) era ascunsă și ținută sub cheie.
        Bunicul, tatane cum îi spuneam noi, fusese profesor de științe ale naturii și deși era pe jumătate paralizat după un atac cerebral, avea răbdare cu mine și mă învăța de toate, de la limba franceză până la studii de desen și biologie.
        Uneori stăteam cu el și-l priveam cum meșterește diverse. Repara pantofi, lega cărți……și astea după ce se forțase să învețe să se descurce cu mâna stângă.
        A ținut un jurnal despre noi, cele trei nepoate ale lui, de când ne-am născut și până a murit. Abia acum câțiva ani ne-a dat tata să citim ce scrisese. Și-mi dau lacrimile și acum când mă gândesc cât ne-a iubit și cum a văzut în fiecare din noi.

        Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

        • @Anouk, orez cu prune. Magiun. Și gem de caise și cireșe amare. Astea sunt o parte din gusturile pe care mi le amintesc cu drag și acum.

          Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • @Anouk, erați burgeji, bre. Noi, din Ploiești, ne duceam la țărănoaia de pe lângă oraș 😋
          Da’ mi-amintesc că mergeam cu bunică-mea la colectiv și mânam șareta lu’ tovarășu președinte când mă întorceam de la ferma CAP-ului cu mâncarea pt zilieri, de era mai mult împrăștiată în lăzi decât în bidoanele de aluminiu 🤣🤣🤣

          Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  20. Mi-am amintit de copilarie prin fiecare cuvant al tau. Si stau in statie la metrou si-mi tremura barba si am ochii umezi.
    Nu citesc niciun comentariu astazi. Pentru mine, textul de azi este o reminiscenta a unor vremuri de mult apuse dar niciodata uitate.
    Iti multumesc Elena pentru ca m-ai invatat din nou ce inseamna sa fii copil.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @Betze, când am scris povestea asta am tot râs la amintiri. La ultimul paragraf mi-au dat lacrimile în ochi. Vă rog eu, hai să schimbăm un pic comentariile că am avut ochii în lacrimi și nodul în gât toată ziua datorită vouă.

      “Datorită” am scris intenționat. Că nu-i nimic rău a plânge🙂

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  21. Elena numai tu crezi ca ai avut lacrimi in ochi? Ne.ai atins ce sa mai vorbim? Ne.ai lovit rau in aripa. Dar e de bine sa stii. Asta inseamna ca inca mai avem la ce ne raporta. E mare lucru.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  22. Mesaj pentru cel care se autointitulează Colonel Sandurz: prietene, las-o TU dracului, că nu ai habar despre ce vorbeti. Cu putina minte si curiozitate, intrai si vedeai că am dreptate. Pe viitor, învață să vorbești elegant, dacă tot ai pretenții de la tine.

    By the way, ia de-aici: Le 10 mars 1831, le roi Louis-Philippe crée la Légion étrangère, pour l’employer en Algérie.. Caută și traducerea, dacă ți-e greu cu franceza. Textul este exact de pe site-ul lor.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • Bă baiatule
      Tu ori nu esti in stare , ori nu vrei să intelegi ceea ce am scris

      Repet: intră pe forumurile lor
      Marea Legiune straina franceza care dupa 1918 a participat la toate razboaiele Franței, Marii Franțe și nu a câștigat niciunul
      Nu mai vorbesc de 1870 că faci avc

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  23. Elena, sa-ti dea Dumnezeu sanatate pentru articolul asta :). Si vacantele mele la tara erau tot asa, doar ca noi eram 8. Zicea mamaie ca numai la ai lui Cocos mai era debandada aia. Aia erau 9. LIBERTATE scria pe noi ( nu ca la bloc, cu cheia de gat, eram tinuti in lant). Iar gustul colarezului nu mi-l va sterge din minte nimic. Houellebecq zicea ca nostalgia nu are de-a face cu estetica. Dar la noi chiar era misto: totul avea gust, farmec, frumusete.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Cristina, știi pe ce era bătaie la noi? Când făceam mămăligă în tuciul ăla mare, scotea mămăliga în farfurii și în tuci, peste mămăliga lipită de el, punea lapte.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  24. Elena, la așa „trupă” n-avea cum să fie altfel bunica ta, căci ar fi fost „mâncată cu fulgi cu tot”.
    La noi n-a fost chiar așa deoarece eram doar doi, dar și așa a fost suficient. Am făcut boacăne…cu duiumul.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @John, 16 bucăți. Tu îți dai seama cum era? Eu câteodată nu fac față copilului meu. Nu stiu cum a rezistat.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

  25. Bunica din partea mamei cea care m-a crescut ,mi-a fost a doua mamă m-a iubit ca pe ochii din cap a murit anul trecut în ziua de Craciun.Eram plecat la o cabană să petrec Craciunul și Revelionul ,la dracu în praznic în vârful muntelui fără semnal la telefon.La o săptămâna după ce am plecat și am prins semnal am sunat-o pe mama.,,A murit Buni”.Atunci a murit și o bucățică din mine.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

  26. Elena, m-am tot “abținut” pâna acum dar nu mai pot: EŞTI FABULOASA!JUR!!!😙😙😙

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  27. E prima oara cand scriu aici desi citesc de o buna bucata de timp toate articolele publicate. M-a cuprins asa o nostalgie citind ceea ce povestea Elena…
    Vacanta de vara o petreceam la bunici, la tara. Acolo am mers prima oara la disco. Impreuna cu fratele meu, dar si cu varul meu, cu care ne petreceam toate verile la bunica. Si cand ne-am intors, surpriza: usa era inchisa 🙂 Asa ca ne-am dus in pod, sa ne culcam in fan:) Pe la doua dimineata a venit si bunica sa ne cheme in casa. A doua zi nici nu aveam curaj sa ne uitam la ea, de rusine ce ne era…
    Prima dragoste, primul sarut, etc, tot acolo s-au intamplat.
    Azi, ma uit la copiii care merg la bunici la tara si nu as vrea sa am copilaria lor. Ne-au lipsit multe, dar de distractii ca la bunici nu am avut parte nicaieri.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Alesd, bine ai venit!
      Prima dragoste cred că toți am experimentat-o la țară.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  28. Astazi ma duc sa stau cateva zile la tara, la mamaie. Are 89 de ani, e bazbaba si a crescut 5 nepoti.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  29. Superb

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Magda, mă bucur că am atins subiectul ăsta atât de drag tuturor.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  30. am fost singurul nepot la bunici. nu m-au altoit niciodata. nici parintii, de altfel.
    insa cand era de munca, ajutam si eu. carat de apa, taiat de lemne? le faceam de placere. nu-mi placea adunatul de corcoduse si tot timpul imi faceam altceva de lucru cand era asta de facut. dar imi placea sa stau sa fac tuica. invatam si eu o meserie, adevarata bratara de aur

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Francisc, deci o țuică bună găsim la tine dacă vrem, da?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  31. Elena, am citit, normal ca am citit ieri scrierea ta- nu o pot numi articol- si m-a emotionat asa mult incat nu am stiut sa comentez ceva. Nici acum nu-s mai breaza in cuvinte ca-s tot emotionata. Iar eu cand sunt asa, prefer sa tac. Dar pe net e asa: tre’ sa scrii ca taci. 🙂
    Multumesc, atat iti scriu!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Doamna GMT, m-am apucat de “scrierea”🙂 asta cu ideea de a fi ceva haios. Cu hăhăială. N-am putut să-l scot așa pentru că dincolo de toate m-a năpădit nostalgia.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

      • Elena, se vede cu ochiul liber…Sa-ti traiasca nostalgia deci caci e buna si ea la ceva si cuiva!

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  32. In copilarie am petrecut vremuri minunate la tara.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *