3,182 cititori

Din vacansao #3

Treaba stă așa. Din motive lesene de înțeles n-o să găsiți azi aici “ce mi-a plăcut”. Nu de alta dar am reușit ca toată săptămâna asta să stau departe de Facebook și de internet (mă rog, mai puțin aberațiile pe care le postam eu), așa că n-am citit nimic, nu știu nimic și sunt total rupt de ce s-a mai întâmplat prin online. Ceea ce s-a dovedit a fi mi-nu-nat. A funcționat fix ca un detox. Prin urmare “ce mi-a plăcut” se reportează pe duminica viitoare.

În schimb, am mai pus un ultim calup de poze, majoritatea făcute la Porto (excepțiile sunt la Cabo da Roca și Aveiro). A propos, efectiv nu mă pot hotărî ce mi-a plăcut mai mult, Lisabona sau Porto, pentru că ambele orașe sunt absolut demențiale. En fin, o să revin probabil luni (deși nu prea cred) sau marți (cel mai sigur) cu un text despre Portugalia. Dacă vă interesează, deisgur. 

Partea nasoală, în schimb, e alta. Ca orice lucru bun și concediul meu s-a terminat prea repede. Ceea ce este atât de fucking trist că sunt în pragul unei semi-depresii. Așa că fiți blânzi cu mine, da?

« 1 of 2 »

 

imag4955

 

53 de păreri la “Din vacansao #3

  1. Foarte fain.
    Da, partea proastă a concediilor e că se termină prea repede.
    Damn you Einstein și teoria relativității. Damn you! 😀 😀 😀

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  2. Știi că tot ce-i (foarte) bun îngrașă. Așa că, ieși din semi-depresie și intră în România.

    P.S. Da, știu, e greu. Uneori depresia și România pot fi sinonime 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • @Laura G., în cazul ăsta chiar sunt. 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

      • Nu mi-o lua in nume de rău, dar eu aveam gust de kkt după fiecare concediu când mă întorceam la București.
        Nici aici nu e totul perfect, dar macar am scăpat de senzația aia!

        Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  3. N-ai sa vezi faza cu blândețea.Dacă te întorci cu ală ca avionul,sa fii înconjurat numa’ de grase ca Ierusalimul de sarazini.Si presimt ca saptamana viitoare o sa ai de rezolvat la munca 7539 virgula doi, proiecte.Din alea care trebuiau rezolvate ieri.Zâmbește viata este frumoasă.Misto selecția,scuze,obisnuinta.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @edelweiss, într-o zi, sper, c-o să te muști de propria-ţi limbă. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

      • Si dacă comunic prin semne sau scriu cu creta pe asfalt tot la fel de greu de suportat o sa fiu.Obișnuiește-te.

        Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

      • Nu cred ca risca asta , moare otravit !

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  4. Și pozele fac parte tot din categoria “ce mi-a plăcut” și de data asta direct din realitate și nu din cea virtuală. La capitolul ăsta sunt fanul tău nr.1.

    Cu depresia după vreo vacanță de-asta……eu pățesc mereu așa. Anul ăsta m-am “vindecat” de Atena mergând la Sibiu.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  5. sa-ti fie de bine vacansao si nu mai zi de depresie ca io-s empatica si ma ia inainte de-a pleca.
    mai bine gandeste-te deja la viitoarea plecare.
    mai am o tura de mare si-apoi m-apuc sa aprofundez Portocalia. da’ zi, ceva musai sau de evitat? tips&tricks, de-astea, ca-s interesata maxim. cred c-o sa avem acelasi traseu, da’ noi incepem din Porto.
    io am un oarece stres cu strazile in panta, nu ptr mine, ptr om, ca nu i-am povestit despre asa ceva, si el, cu hernia lui…
    deci astept!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @moatza, aoleu, vezi că nu-i de glumă, străzile alea în pantă sunt în pantă rău. M-a durut spatele două zile și eu n-am hernie.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  6. Da niște toplessuri de pe plăji n-ai boss ?
    Nu de alta da m-a pocnit o curiozitate,pur geografică, in legătură cu resursele, relieful si frumusețile naturale ale Lusitaniei , ceva de speriat

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Colonelule, zi merci că nu am. Femei mai urâte că portuhezele n-am văzut. Și-am umblat mult. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

      • @Mihai, ăăăă…..deci te duci să-ți clătești ochii la Mamaia?! 😛

        Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

        • @Anouk, încă nu că ar fi prea mare șocul.

          Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

        • @Mihai , Anouk cred că se referea la femei, nu la staţiunea Mamaia. Sau şi tu la fel şi nu mă prind eu dimineaţa ; o să mai beau o cafea.
          Observ că papucii cu blăniţă au trecut toate graniţele, mă întreb care o fi ţara lor de baştină.

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

        • @Solandi, cu toate pavajele alea superbe tu ai ales să vezi papucii cu blană?!

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @Anouk, păi de ăia îi pozasem. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

      • Lasă boss că după șase beri toate femeile-s frumoase
        După zece, sunt superbe

        Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • Lasă boss că după șase beri toate femeile-s frumoase
        După zece, sunt superbe

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • @Colonelule, berea aia Sagres e cam slabă. 🙂

          Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

      • @Mihai, poate tocmai de aia au orase asa de frumoase. cand nu ai motiv sa rupi usa cand pleci de la munca si sa o tulesti spre casa, mai stai un pic sa mai pavezi o strada, mai construiesti un castel.

        Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

        • @Shoric, ahahahahaaaaaa, ahahahahaaaaaa.

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @Anouk, nu eu am ales. Dacă e să o iau cronologic: am auzit întâi pavajul vociferând la adresa papucilor; dar am omis să scriu şi despre asta din cauză că dormeam pe mine la ora aia şi mi-a fost lene.

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  7. Eu fac parte din generatia celor care spun ca ”era mai bine pe vremea lui ceausescu…” dar parerea mea e complet diferita. Chiar daca traim intr-o Romanie depresiva (cum bine zicea cineva mai sus) faptul ca putem vedea lumea, personal sau prin aceste poze minunate , ca putem sa pasim in locuri despre care doar am citit sau nici macar nu stiam ca exista, e marele castig a ceea ce s-a intamplat in decembrie 89 si nu e putin lucru… In fond, la capatul vietii cu asta ramanem, cu amintirile locurilor superbe pe care le-am vazut chiar daca numai cateva zile 🙂 …
    Frumoase poze, par asa cumva, curate si senine, ca pentru oameni care vor sa vada si atat …

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @alma, păi atunci trebuie să-mi explici pe ce crezi că pe vremea aia “era mai bine”.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Pai, am scris ca parerea mea e complet diferita de ”pe vremea aia era mai bine”… (chiar daca fac parte dintr-o anumita generatie, gandesc altfel)

        Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

        • @alma, aaa… am înţeles eu greșit. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  8. Mie mi-au placut 6 poze ! Te las pe tine sa ghicesti care !

    Ce e aia semi-depresie ? E ca si cum ai manca o prajitura extrem de gustoasa si la urma ti-ai da seama ca era mucegaita un pic ?

    PS. Vezi ca la noi e hot ! S-a interzis fumatul pe perioada caniculei, ca sa nu se faca si mai mult caldura !

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

  9. Daca vrei niste inghetata, spune-mi, ca sar. Prietenul la nevoie se cunoaste.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Miruna, aș vrea, dar cred că m-ar adânci mai mult în depresie. Pentru că nu e că AIA din Aveiro. :(((

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Ar trebui sã vezi partea bunã: faptul cã ai avut concediu, c-ai vãzut locuri frumoase şi c-o sã te mai duci şi altã datã în concediu, la iarnã sau la anul. Glumeşti cu depresia, nu? 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  11. Ma aflu momentan in minunatul Bucale, fumez o tigara intr-un parc si ma bucur de acordurile stilate ale unei menele, de la banca vecina. De vis capitala asta, dar parca ma bucur ca am zbor spre Cluj :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  12. Si noi suntem mega interesati de textul despre Lisabona incat in 2 saptamani mergem si noi. Nu combinam cu Porto, ci cu Azores. Asa astept aceasta vacansao ca imi vine sa fac bagajul deja. E prima noastra vacanta dupa mult prea multi ani.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  13. Eu mai am înca o săptămână de așteptat până la concediu. Practic depresia o să mă cuprindă după trei săptămâni. Și nici nu i-aș spune depresie ci reacomodare. Cel mai greu îmi este după concediu să reintru în ritm. La serviciu îmi ia cam două săptămâni iar acasa mai mult. Cred că mă învăț prea mult cu cei care-mi pun și-mi strâng masa.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  14. N-ai pierdut nimic, stai relaxat. Noi ne-am distrat pe blogul tău cu Elena. Suntem bine cu toții. În țară e liniște și bucurie. Conducătorii veghează la binele nostru. Te așteptăm sănătos în țară, tovarășe! 😂😂😂

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  15. Noroc cu Untold. 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Sunt bland cu tine si iti spun sa nu mai pleci de acolo. restul articolelor si “ce mi-a placut” poti f bine sa le scrii de pe terasa cu elefanti (casaloti) pt si mai multa inspiratie. Stai acolo nu te mai intoarce. Rezolva cumva sa lucrezi “de la distanta” si aia e. Boa noite, Romania!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  17. Adica sa fim blanzi dupa ce tu te-ai plimbat prin Porto si Lisabona si noi am fiert aici la 40+ si am mers si la lucru???

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  18. Din câte văd eu de prin pozele astea, ar trebui sa vizitezi si Dublinul. Ti-ar plăcea. Garantez.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  19. Aș vrea și eu să iau o pauză de la internet dar nu reușesc, ori de câte ori încerc, rezist câteva ore…
    Deci, cum să mă înving pe mine?!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. Eu m-am întors acum 3 săptămâni din concediul petrecut în Portugalia. Abia trecuse semi-depresia și acum a revenit, văzând pozele de la tine. Hai mersi, ce să zic…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  21. Comentez cu întârziere, că io nu-s în concediu și am fost ocupată până peste urechi. Noi ne luptam cu turcii iar ei clădeau catedrale, de-aia ei au monumente iar noi nu, cum ar spune cei din categoria ”prostu’ clasei”, ca să mă leg și de articolul următor…

    Totul e minunat, mai ales alea 3 blonde din rucsac! Iar tipa cu papucii blănoși…era de-a noastră, nu?

    Să-ți fie de…bine, acum, gata, la muncă!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @CrisS, nu era de-a noastră. Era din Spania. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Aaaa, înseamnă că gremlinșii au devenit pandemici…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @CrisS, cred că da, dar de la ei a venit la noi, nu invers. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *