Pe o bancă oarecare din centrul Timișoarei stă un om care bea bere. E genul ăla de muncitor, ieșit din schimbul trei, care a apucat deja să le radă pe primele două. Mă așez lângă el să rad și io shaorma cu care tocmai m-am premiat. E cu de toate, dar fără cartofi, să ne-nțelegem. Stăm o perioadă așa în tăcere, eu încercând să nu mă pătez cu sosul care picură din belșug pe lângă ambalaj și el sorbind agale dintr-o doză. Mă rog, tăcere e relativ spus, având în vedere că 50 de metri mai încolo e scena #jazztm.

După un timp, omul trage o gură lungă de bere, se uită la mine și mă întreabă din senin:

– Știi cât e o halba la ăștia?

Și-mi arată cu capul una dintre terasele de fițe de vizavi. Ridic din umeri.

– Nouă lei zice. Nouă lei pe un pahar cu bere. Păi ești nebun să le dai atâția bani?

Nu i-am mai spus că în București, la terasele de fițe, de nouă lei abia dacă te lasă să le respiri aerul. Da’ i-am arătat cu degetul ușa unui super-market deschis non-stop.

– Știu, zice. Pai de unde crezi că le-am luat?

Și-mi face semn cu ochiul spre punga de plastic din care se mai ițeau două doze.

Mai tăcem o vreme. La fix cât să biruiesc în lupta cu shaorma. Dau să mă ridic să plec, dar mă oprește arătând spre scena, pe care tocmai se desfășura Miles Mosley, cu doza de bere:

– Auzi, cât crezi că mai ține?

– Minim o oră, zic, de-abia a început.

Dă aprobator din cap.

– Și mâine o mai fi?

– Este. Mâine e ultima seară.

Macină un pic informația și profită de pauză ca să soarbă ultima gură de bere din cutie.

– Bine, zice, atunci vin și mâine.

Ne ridicăm amândoi. Eu ca să mă duc spre backstage și el ca s-arunce cutia de bere prospăt golită la unul dinte coșurile de gunoi de mai încolo.

Mă uitam la el cum se clatină în timp ce merge și mă gândeam că în fond țara asta e mișto, dar ne place nouă s-o stricăm ca proștii.

mihai_vasilescu_jazztm