Nu-s pe-aici zilele astea, că a început ICEEfest-ul. Dar pentru azi v-am salvat bijuteria de mai jos, era păcat să se piardă prin cotloanele Facebook-ului. A scris-o Gabi și am râs cu lacrimi. Am eu motivele mele.

………………………………………………

Sâmbăta, mai spre seară, am fost pe Mătăsari. La Femei. La Femei pe Mătăsari.

Am ajuns destul de târziu, n-am apucat decât să dăm o tură cap-coadă înainte să înceapă ploaia torentială care ne-a și făcut s-o ștergem acasă.

Traseul dus-întors pe Mătăsari l-am făcut în spatele unui grup în care se afla și o tânără de până-n 30 de ani, 180 cm, cu BMI mărit (BMI = indice de masă corporală; în popor se numește „suferă dă glandă – nota lu’ șefu de la blog). Mărit cam până la cer. Era îmbrăcată în colanți și un tricou care nu știu dacă îi rămăsese mic sau așa și-l cumpărase, mulat.

Întâmplarea făcea să ne oprim amândouă pe la aceleași standuri. În dreptul celui de-al treilea căuta un coș în care să arunce sticla de suc pe care o dovedise din câteva înghițituri.

Și-a cumpărat niște prăjiturele să le „servească” acolo, erau așa frumoase și aveau glazură în culorile ei preferate.

Era foarte aglomerat, nu reușeai să depășești, ne mișcam în bloc.

Prăjiturile i-au făcut sete, și-a luat o bere să și-o potolească.

De la primul stand cu plăcintă și-a luat un sfert de tavă de „Dobrogeană”, tot pentru consum imediat.

La al doilea le-a spus prietenilor ei că nu se mișcă de acolo până nu mănâncă niște găluște cu prune și plăcintă cu vișine, că uite cât de „awesome” arată.

Când s-a întins să ia punga cu 8 (opt) găluște, eu am început să zbier lângă ea:

– Unde paștele mă-sii bagi – și m-am blocat, că io nu știu să mă bat, dar am continuat privind în zare, peste capetele tuturor – așa pas de alergare? Stai mai aproape, că ne rătăcim!

mihai_vasilescu_obeza

sursa foto