Acu’ niște anișori (destui, chiar prea mulţi), mă retrăsesem la Vâlcea cu arme și bagaje. Nu era loc de plictiseală, pentru că la Vâlcea, dacă nu știați deja, sunt cele mai mișto fete din țara asta. Sau erau. Venise vacanta de vară și toate serile mele se sfârșeau invariabil în același mod: cu un pepsi în față în unicul club din oraș. Mă rog, pe vremea aia se prea poate să-i fi zis „discotecă”, nu club.

Ei, într-una din serile de genul ăsta, pe când măsuram din ochi fauna feminină din jur, mă trezesc că-mi zâmbește galeș o concitadină. N-o știam, carevasăzică era prospătură. I-am zâmbit și io înapoi, iar de-aici n-a mai fost decât un pas. Pe care a dracului nu voia deloc să-l facă. În seara aia nimic, a doua zi nimic. O ardea hard to get și fată cuminte de-mi venea să-i zic de la obraz.

Nu i-am zis, da’ eram terminat nervos. Mai ales că pe vremea aia credeam cu tărie în unica deviză care le-a fost încredințată spre sfântă păstrare și urmare tuturor bărbaților din lume: descalecă și fute, încalecă și du-te. Ori eu descălecasem deja de două zile, dar duduia nu se lăsa convinsă și pace.

În cele din urmă, în a treia zi (mereu mi-au plăcut numerele impare) s-a cântat „bingo”. Terasă, club, pepsi și pe urmă „azi vii să dormi la mine”. Bine, boss! M-am dus să dorm la ea. Că eram obosit, nu glumă.

Toate bune și frumoase, numai că la fața locului mă aștepta și o micuță surpriză. În persoana nepotului duduii. Un puști pe la șase-șapte ani care, al dracului, a simțit din secunda în care am intrat pe ușă cam ce urmează să-i fac mătușă-sii. Și nu se dădea dus la culcare nici mort. În plus, de fiecare dată când se uita la mine, mă cutremuram. Simțeam ura din privirea lui până în măduva oaselor. Brrr. Până la urmă a adormit bestia aia mică, de-am putut și eu să-i povestesc lu’ tanti-sa niște chestii interesante.

Dimineață m-am trezit lac de apă. Prin somn mi-am amintit că-mi zisese taică-meu că are nevoie de mașină la ora opt. Mașină care era la mine, parcată jos la blocul domnișoarei. M-am uitat la ceas. Opt și-un sfert.

Am sărit din pat cu o viteză care ar fi trebuit să fie omologată drept noul standard ce înlocuiește viteza luminii, mi-am tras hainele pe mine, am îngăimat două-trei scuze și-am tulit-o pe ușă. În timp ce mă prăvăleam vijelios pe scări, m-am intersectat cu nepotul lu’ domnișoara. Urca tacticos. Dumnezeu știe de unde naiba venea la ora aia. S-a uitat în ochii mei când am trecut unul pe lângă celălalt și-a slobozit un rânjet care mi-a înghețat sângele în vene. Vă jur că mi-era frică.

Well, aveam și de ce. Când am ajuns lângă mașină am înțeles și de unde venea plodul la ora aia. Ambele roți de pe față erau dezumflate, pe jantă. O clipă s-au luptat binele cu răul în mine. Mă tenta să mă întorc sus și să-l dau cu capul de pereți, dar până la urmă am renunțat. Nu de alta, dar aștepta taică-meu mașina. Așa c-a scos fratele vostru pompa și a început să umfle la roți. Pompă din aia de mână, da? Aveți idee cam ce înseamnă să umfli două cauciucuri cu așa ceva? Jumătate de oră mai târziu nu mai simțeam nimic de la umăr în jos cu niciuna dintre mâini. Eram pilaf. Nici nu mai puteam să țin volanul.

Bineînțeles că taică-meu m-a făcut albie de porci și-a decretat solemn că mai pup mașina când mi-oi vedea ceafa. De nervi, nu numai că n-am mai cautat-o pe fata aia, dar mă rugam să nu mă întâlnesc cu ea și nepotu-său pe stradă ca să nu fac pușcărie. Plodul ăla blestemat merita ucis în chinuri.

Orașul Domnului, Râmnicu Vâlcea, trei-patru săptămâni mai târziu. Subsemnatul se pregătea să plece cu mașina. Taică-meu cedase, în cele din urmă, impresionat de rugămințile și milogelile mele. Înainte să ies pe ușă, s-a uitat în ochii mei și-a rostit cu un calm imperturbabil:

– Vezi că dimineață am nevoie de mașină. Să nu faci ca data trecută că iar îți dezumflu roțile!

Io am rămas cu gura căscată în timp ce omu’ mi-a închis liniștit ușa în nas. Cum, băbăiatule, să-i faci așa ceva unicului tău copil? Cum?

Bine naibii că nu i-am făcut nimic plodului.

Ce voiam să-ntreb, oare ce-o mai fi făcând mătușă-sa?

mihai_vasilescu_parenting