Text scris de Gabi, la care am râs cu lacrimi. Ceea ce vă doresc și vouă!

…………………………………………………………………………..

Mi-a zis azi cineva că e vlogger. M-am uitat la el cu compasiune, că am auzit de atâția bolnavi în ultima vreme, încât pur și simplu am simțit că somatizez și eu necazul prin care trece băiatul ăsta tânăr, încercandu-mă brusc o durere suspectă de stomac. Dar mai așa, mai spre inimă. E drept că nu mai auzisem de organul ăsta, vlog, dar nici de vena porta nu auzisem până am aflat că e vitală.

Mă uităm la tânărul ăsta, vorba aia, „așa tânăr și deja vlogger”, cu câtă demnitate își poartă boala, fără să se plângă, fără să citesc urmă de suferință pe fața lui. Știți cum e, îți zice omul de o boală, nu te apuci să-l întrebi unde exact îl doare și cât de rău. Cu atât mai puțin, cât de grav este.

Continuam să mă uit tâmp la el. Să-mi citească pe chip dorința de a-l ajuta, de a face ceva să nu mai fie vlogger, să poată avea o viață normală și frumoasă, pe cât se poate.

A observat și el lipsa oricărei reacții de pe fața mea. Se vedea că așteaptă măcar empatie. Și era și normal, am o vârstă, aș putea să-i fiu aproape mamă. Până la urmă mi-am făcut curaj, doar era vorba de o viață, și l-am întrebat direct:

– Cu ce pot să te ajut?

Și-a ridicat brusc sprâncenele, privindu-mă cu o ironie care m-a făcut să mă rușinez de abordarea mea atât de brutală a unui tânăr bolnav care, iată, este în negare sau în orice caz, nu acceptă ajutor, alegând să ducă singur lupta cu vlogul. Și apoi a bubuit:

– Tu crezi că treabă asta e pentru oricine?

Nu, sigur că nu cred. Numai Dumnezeu știe de ce li se întâmplă asemenea nedreptăți unor tineri. Nimeni n-ar trebui să fie vlogger. Cel puțin nu la vârsta asta. Și a continuat:

– Crezi că treburile astea vin din cer?

Ah, îmi citise gândurile! Am bâiguit:

– Nu, nu știu, dar sigur se poate face ceva!

Mi-a răspuns zâmbind din nou (Doamne, ce stăpânire de sine!) că rămâne să mai vorbim, că tocmai l-am prins în mijlocul unui vlog. M-am uitat după el mult timp, cum, în loc să se lase răpus de criza de vlog pe care o avea, el a preferat să filmeze ceva cu telefonul.

Am ajuns acasă îngrijorata, spunându-i soțului meu că m-am întâlnit cu X, care mi-a dat vestea teribilă că e vlogger, așa că să vorbească cu el și să-l programăm la cei mai buni medici.

După ce i-am povestit toată tărășenia m-am dus și m-am vopsit. Da, blondul ăla frumos, știți voi.

sursa foto