4,893 cititori

Să pleci sau să nu pleci? Aceasta-i întrebarea.

Mă gândeam c-aș emigra. La cum se prezintă situațiunea în minunata țară numită România, cred că este o soluție de luat în seamă sau asupra căreia măcar merită să chibzuiești serios. După care lași chibzuitul, te urci în primul avion și pleci unde vezi cu ochii. Vedem, mă mai gândesc, că la cei douășopt de anișori ai mei e greu s-o iei de la capăt printre străinii ăia reci și neprimitori.

Până atunci, ce voiam să vă rog pentru joia asta care se anunță mirobolantă. Știu că mulți care citiți pe-aici sunteți deja stabiliți prin cele negre străinătăți. Nu ne povestiți și nouă (pe scurt sau pe lung, după cum vă lasă timpul și inspirația) ce v-a făcut să luați deciza de a lăsa în urmă tot? Ce v-a îndemnat să plecați să vă căutați norocul prin lume? Și, mai ales, dacă aveți de gând să rămâneți pentru toată viața sau e doar o chestie de moment, de câțiva ani. Hai, curaj, nu fac mișto, chiar mi-ar plăcea să vă aud poveștile. Poate chiar se brodește vreuna mișto și o public. Sau mai multe.

Stați, stați așea, că am câte ceva și pentru colegii de suferință din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic. Pe voi voiam să vă întreb ce v-ar face să emigrați. Care ar fi impulsul sau ce v-ar determina să luați calea țărilor cu apă caldă? Da’ vreau să-mi ziceți pe bune care-s motivațiile ce v-ar face să luați hotărârea asta, nu că vă mai lipsesc 2-3 milioane de euro ca să vă vedeți stând într-o căsuță de pe lângă Barcelona. Că la banii ăștia emigrez și io azi, plec în pauza de prânz și nu mă mai întorc.

Asta, desigur, dacă aveți astfel de gânduri. Dacă nu, simțiți-vă liberi să ne povestiți ce vă face să râmâneți aici.

mihai_vasilescu_emigrare

99 de păreri la “Să pleci sau să nu pleci? Aceasta-i întrebarea.

  1. Eu n-as pleca deoarece :
    1-Am fost prin toata lumea si nicaieri nu-i ca acasa.
    2-Imi place sa ma-njur cu lumea in romaneste.

    Comentariu beton! Thumb up 72 Thumb down 9

  2. Totusi, am auzit ca braziliencele ar fi fierbinti si primitoare…cica te-ar primi peste tot…

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 8

    • si rusoaicele sunt la fel. Plus ca tin la bautura si te cara si acasa.

      Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 4

    • Eu ii doresc lui Dragnea un brazilian. Fierbinte. Ca tot zice ca se mai duce pe acolo.

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 4

  3. In cazul meu, mai lipsesc doar cateva picaturi din pahar. Nu numai prin prisma situatiei din tara, ci si pe plan personal.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 3

  4. Nu as pleca pentru nimic in lume. Are tara noastra multe probleme dar sa zicem merci ca ne-am nascut aici si nu prin zone de razboi sau tari ultra comuniste sau tari sarace din asia si africa sau locuri foarte periculoase din america de sud. In rest as pleca oricand jumatate de an in japonia dar doar pt a-mi cauta o nevasta de acolo. Japonezele reprezinta fetishul meu!!

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 18

    • Da, suntem recunoscători că nu ne-am născut în țări cu război continuu, dar totuși … dacă există alternative de țări cu mai puțină corupție, nivel scăzut de copii abandonați/săraci, mai puține spitale infecte, de ce nu?

      Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

  5. Când ai o firmă, muncești ca eroul de la 9 la 21 deși ai și angajat și trăiești mai rău decât un bugetar pentru că tot profitul se duce la stat sau pe noi investiții parcă începi să te gândești la țările calde și la întemeierea unei familii departe de RO. A fost cazul soțului meu. Sau cazul meu, când ești încă în facultate și astrele nu îți prea surâd, toată ziua la facultate, învățat, frecventat toate cursurile și seminariile ca să nu îți pierzi locul la buget pentru că anul următor nu ai bani să îți plătești facultatea și va trebui să muncești vânzătoare pe undeva. Nici după terminarea facultății nu există garanția că o să găsești altceva mai bun de muncă, fie faci compromisuri fie ești șomer cu diplomă.
    După ce în jurul tău vezi oameni lăudăroși, care ”s-au ajuns” făcând bișnițuri cu diverși indivizi dubioși și îți mai bat oarecum și obrazul că tu nu te-ai ajuns pentru că ești prea corect; când niciodată nu ai dreptate pentru că ești prea mică, când se întâmplă o tragedie în familie și rămâi orfană și trebuie să pleci undeva la capătul lumii urgent altfel intri în depresie … cam astea au fost în mare principalele mele motive. În fond, sunt mult mai multe și când am emigrat eu nu era chiar așa maro situația, adică Dragnea era șmecher doar la el în Teleorman.
    Am scris mai multe la mine pe blog, cu permisiunea ta, îmi las linkul: http://orangejuice.ro/emigranti/

    Comentariu beton! Thumb up 52 Thumb down 2

  6. Momentan nu as vrea sa plec…dar…am un copil mic si poate pentru el, Australia. Pentru batranetile mele, o tara ce mi-a rămas la suflet si ar fi o destinatie de luat in calcul, e Crna Gora.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

  7. La sfârșitul lunii Aprilie, plec cu familia definitiv în Belgia. Să nu mai aud de România! Nici în vacanța nu mai vin….Acum 3 luni ne-am hotărât, după îndelungate deliberări.

    Comentariu beton! Thumb up 50 Thumb down 4

  8. Eu îmi doresc să plec. În Europa, intr-o țară în care de vorbește franceza. Motivația ar fi faptul că oricât am spune că avem o țară frumoasă și blablabla, nu ne vom schimba prea curând. Cred că asta se numește comoditate. Whatever… Momentan mi-am găsit cel mai mișto job și voi amâna puțin, dar eu în viața asta tot plec. Îmi permite și vârsta, ce să zic 😛

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 6

    • Swiss, nu mai sta pe ganduri, du-te cat mai se poate, e incredibil acolo.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  9. 45. E varsta cand am tras linie si am vazut ca daca o tin tot asa ies (iesim) pe minus. Si poate ca nu asta a fost picatura (cum spunea cineva mai sus). Dar cand pui suflet in a construi ceva in tara, il faci faci sa mearga si apoi cineva (ma refer aici la autoritati) iti spune: “Ce fain ai facut, imi place mult, ia lasa-l aici si tu vezi ce oi face” sau cand incerci un bussiness cu lampi stradale si apoi te rogi de domniile lor de la primarii sa le plateasca luni la rand, am zis GATA… Fuck you, Teodorescule, nu sunt prea batran sa plec. Si am plecat. Anglia, pentru ca stiam limba destul de bine. Si sunt multumit. Acum sunt aici cu familia, muncim si castigam cat sa avem o viata tihnita. Acum avem 47 de ani si cel putin 18 vom mai sta pe aici…

    Comentariu beton! Thumb up 45 Thumb down 0

  10. Mihai esti binevenit in U.K. 3 saptamani 1/2 te iau cu mine peste tot și-ți arat oameni și locuri și tot atâtea motive sa pleci. Cazare și consiliere gratis. Poate mai scap câțiva oameni buni din locul ăla.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 1

    • @ Cristian, cu tine sa iau legatura pt cazare si nu neaparat gratis. : )

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Bună ziua, Cristian. Nu doresc nimic gratis. Doresc să iau legătura cu d-voastră.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. N-aș pleca boss. Nu e pentru mine. Ar fi o mult prea mare bătaie de cap partea cu mutat cățel, purcel, apoi ar fi o ruptură grea față de tot ce-am investit aici in casa si familie (practic as lăsa o buna parte din mine aici) si nu in ultimul rand e ruptura de familie si prieteni. Da, distanța contează! In plus, am foarte multe planuri aici. Am treabă!

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 6

    • Ar fi misto sa se poate da like-uri sau dislikeuri pentru bucati din comentariu. Țaș da -10 la prima parte și +10 la ultima (la aia că ai planuri și treabă)

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  12. La mijne situatia este undeva la mijloc. Lucrez pe un vas de croaziera si sunt plecata intre 6-8 luni si apoi am vacanta 2-3 luni. Fac treaba asta de 5 ani si-mi place.
    Cum de-am plecat? 1) jobul pe care-l aveam la momentul respectiv nu-mi mai aducea satisfactii, nu ma mai provoca in nici un fel plus ca era si ingrozitor de stresant. Aveam telefon de servici si ajunsesem de uneori dadeam cu el de perete cand suna… 2) aveam o relatie de muuulti ani, genul ala in care toata lumea e bine asa cum e dar de fapt nimeni nu e fericit. Dar stateam impreuna ca no, ce sa facem 🙂 e greu sa te iei si sa te duci, chiar daca doar obisnuinta te tine impreuna.
    Dar intr-o zi, ca a venit si ziua aia :)))… am zis ‘gata, io plec pe vapor’. Si dusa am fost. Am aplicat, mi-am trimis cv-ul, am fost la interviuri, si parca a durat undeva la doua luni pana am plecat.
    A fost greu si e greu, dar mi-e bine. E cea mai buna alegere pe care am facut-o in viata mea. Am vazut lucruri pe care altfel nu as fi avut sansa sa le vad. Am intalnit oameni, am invatat multe, e altceva…
    Mi-e greu, ca mi-e dor de ai mei, de prieteni, am ratat nunti, botezuri, inmormantari (nu glumesc). Cred ca asta e cel mai greu, ca nu esti acasa in momente importante. Dar… una peste alta… e bine.
    Povesti sunt multe de-acolo, ca lucrez cu pasagerii. Da’ cred ca ma dau oamenii aia afara daca m-apuc sa scriu:), ca unele-s funny rau:).
    Numai bine!
    A, si ce le zic celor care ma intreaba: duce-ti-va, daca nu va tine nimic, mergeti, o sa fie greu, dar o sa vedeti ca merita. O sa vezi cum e sa traiesti intr-o altfel de societate – cere de la cetatean dar ii si da inapoi. Am uitat sa zic ca aveam aproape 30 de ani cand am plecat.
    O zi insorita tuturor!

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 0

  13. As pleca oriunde, pana la capatul lumii ca sa fiu langa cel pe care il iubesc.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 4

  14. Nu mi-e nici bine dar nici rău aici în țară. Niciodată nu m-am gândit foarte serios să plec de aici. Poate un război m-ar face să mă răzgândesc sau poate dacă mi-ar pleca copiii și m-ar chema să-i ajut. În rest…Nu sunt nici bogată, nici săracă, mă revolt când văd prea multă nedreptate, mi-e silă de politică. Dar oamenii sunt oameni peste tot.

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • “Niciodată nu m-am gândit foarte serios să plec de aici. Poate un război m-ar face să mă răzgândesc..”

      Vine baiatuuuuuu!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  15. Bun subiect de discuție.Simplu la prima vedere,dar foarte delicat și complex. În cazul meu nu stiu dacă ai destul platz pe blog de povești. Trag un pic de aer în piept îmi adun gândurile și revin.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  16. Acum o luna ( chiar in momentul acela cu protestele) am luat decizia de a emigra in Anglia 🙂 iar sambata am avionul. Motivul? Nu vad sa se schimbe ceva in tara … Daca vreau sa ma intorc? Sper sa nu :))

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 3

  17. Cred că trebuie să ajungi la o limită a “ceva” ca să iei decizia asta. Să te rupi de tot, de toate câte ai făcut acasă mi se pare foarte greu. N-am ajuns încă la limita asta, așa ca raspunsul este nu.
    Și nu e vorba de “rupt pisica în două”, pentru că în țară mi-a fost ușor să mă mut în trei orașe. Ploiești, Constanța, București.
    Cred însă decizia de a pleca definitiv ar veni doar daca ar trebui sa fac asta pentru copilul meu.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 4

  18. Mie imi era bine in Romania. Job corporatist dar nu prea, companie misto care ma lasa sa lucrez de acasa si sa imi fac singura programul atat timp cat “livram” cifrele, colegi misto si clienti la fel (ca ii alesesem eu unul cate unul), salariu bunicel (ok, mint, era foarte bun). Am refuzat cu indarjire toate propunerile de relocare – pentru mine prietenii, viata sociala in Bucuresti (de la teatru la club, de la Vama Veche la Ateneu) contau mai mult decat un pas in sus in ierarhia companiei. Diferenta a facut-o copilul. Brusc a inceput sa ma intereseze sistemul de sanatate – pentru ca sunt multe chestii si circumstante in care esti nevoit sa ajungi in spitale de stat… sa te duci cu copilul – bolnav , evident, critic , evident – la spital de urgenta pentru copii si sa nu ai unde parca, pe o ploaie torentiala , e o experienta care te impinge brusc trei pasi mai aproape de usa avionului… Tot asa, brusc, a inceput sa ma intereseze sistemul educational. N-o sa intru in detalii despre performanta MEDIE a elevului roman (desi am studiat toate clasamentele care exista si concluzia e trista…), cat la chestii mai simple… Daca ai un copil cu alergii severe, esti un om amarat. S-ar putea sa nu ti-l primeasca nimeni la gradinita , sau sa alegi gradinita doar dupa criteriul asta. Si oricum il feresti degeaba pentru ca or sa ii ofere toate mamaiele in parc te miri ce fara sa te intrebe – si or sa se si uite la tine ca la un om nebun ca te superi – si zau ca atunci cand iti duci copilul in soc anaflactic la urgenta – eventual aia mentionata anterior, fara loc de parcare – ca a atins (nu gustat – atins, da?) alune, lesini cand ii ofera cineva un biscuite sau o prajiturica… A inceput sa ma deranjeze lipsa locurilor de parcare. Masinile parcate pe trotuar care te imping cu carut cu tot pe carosabil (nu ca a mea nu a fost parcata toata viata ei pe trotuar, ca la etajul 3 fara lift n-am cum s-o iau, zau…). Cainii cu sau fara stapan care te fugaresc cu carut cu tot prin parc seara. Rahatii de caine din iarba din parc. Bibliotecile putine si care nu organizeaza nimic pentru mamici si pitici. Traficul de cosmar (care in fine nu e placut nici cand stai ca prostul in masina singur, dar cand stai cu un copil care se plictiseste, caruia i se face foame / sete / pipi / …. , abia atunci incepe sa merite apelativul “de cosmar”). Functionarele plictisite si sictirite care iti trantesc usa in nas cu zece minute inainte de ora de inchidere a ghiseului , dupa ce tu ai stat cu copil cu tot, in picioare, doua ore la coada. Nu e ca inainte nu stiam lucrurile astea, dar pe mine dintr-odata m-au deranjat foarte tare. Am realizat ca platesc de ani de zile taxe din care nu primesc mai nimic (bordurile nu te ajuta cand esti parinte ; dimpotriva…). Si ca nu mai vreau. Am mai realizat si ca intr-o zi va trebui sa ii explic copilului meu (care oricum avea dubla cetatenie din nastere) de ce am ales Romania vs US si ca nu prea gasesc argumente …. Am plecat cand avea 8 luni. Desi suntem foarte ok financiar , e greu. Cand pleci la 35+ ani, e greu (poate o fi mai usor mai devreme, desi sotul meu plecat la 27 zice ca nu). Socul cultural e mare , nu stiu daca te integrezi vreodata 100%. Te consuma chestiile mici (cum ar fi ca nu stii unde sa comanzi un tort decent, ca nu intelegi mai nimic din glumele de la radio si din toate discutiile de pe CNN nu stii decat vreo 3-4 nume deci nu intelegi nimic) si te ingroapa in google toate lucrurile pe care nu le stii (sistem de sanatate, sistem educational, asigurari, leasinguri , contracte de toate felurile..). Ocazional ajungi sa ai nevoie de ceva de la consulat/ambasada iar asta te ajuta, iti aminteste brusc asa de ce ai plecat si de ce nu te vei mai intoarce. Te roade singuratatea, mai ales in stadiul 2 – ala in care esti rupt de Romania dar inca neintegrat in noua tara, o stare de limbo asa in care nu mai apartii nici unui loc. Te mai apuca asa cate o nostalgie… Pe mine m-a apucat dupa vreun an. Am venit in tara pentru doua luni , plina de entuziasm. Dupa cateva zile abia asteptam sa plec inapoi, am numarat orele… Urmaresc ce se intampla in tara, mi-au fost toti prietenii in piata victoriei nopti la rand… Dar chiar daca se va schimba ceva, va dura, inertia si rezistenta sistemului e mare, nu e numai la varf… Iar eu nu mai am timp – sau poate optimism – sa astept … Imi vor muri parintii fara sa fi apucat sa am o autostrada pana la ei, sa nu fac 300km in 6-7 ore. Nu vreau sa mai stau sa imi ajunga copilul la facultate si sa realizez ca singurul sfat pe care pot sa i-l dau e sa plece – prefer sa traiesc eu viata nu tocmai roz de imigrant si sa ii ofer lui sansa unei alte vieti. (desi acum s-au tampit si astia se pare , dar asta e alt subiect…). Am un singur regret – ca nu am plecat mai devreme, macar cu 4-5 ani inainte de copil, ar fi fost mai simplu.

    Comentariu beton! Thumb up 119 Thumb down 1

    • ,,Iar eu nu mai am timp – sau poate optimism – sa astept … Imi vor muri parintii fara sa fi apucat sa am o autostrada pana la ei, sa nu fac 300km in 6-7 ore. Nu vreau sa mai stau sa imi ajunga copilul la facultate si sa realizez ca singurul sfat pe care pot sa i-l dau e sa plece”…
      asa gandeam si eu in urma cu mai mult de 10 ani, ca nu voi mai avea timp sa astept sa se faca o autostrada, imi era frica sa trebuiasca sa ajung la spital, mi-era teama sa nu fie nevoie sa invat sa dau cadouri ca al meu copil sa fie evaluat corect de doamna profesoara… cred ca peste 10 ani voi citi ceva care va reflecta din nou aceasta gandire.
      Pentru toate schimbarile e nevoie de timp, iar timpul este un lux si nu asteapta pe nimeni.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • M-am regăsit total în ceea ce ai scris, nu am un copil, dar din păcate nu am curajul de a lăsa tot ce am făcut pana acum și sa plec.
      Felicitări pt riscul asumat!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Foarte putin lipseste ca sa facem acest pas. Unde? In principiu cat mai departe. Australia, Canada, Noua Zeelanda. Copiii sunt inca prea mici, nu se pune problema de acomodare. Mare lucru nu prea lasam in urma din punct de vedere al familiei sau averii (😄😄), asa ca…….
    Ce lipseste ca sa plecam?
    In primul rand, lipseste impozitul gradual. Inca. Amandoi avem salarii mari la privat, salarii pe care ne-am bazat cand am facut anumite credite, cand am optat pentru privat in materie de invatamant si sanatate. Salarii care sunt justificate de ani multi de scoala, pregatire si munca multa. O supra impozitare a acestor venituri ar insemna o desconsiderare a celor de mai sus. Solutii: munca la negru sau plecat afara. Aceasta masura va fi introdusa la un moment dat pentru ca pomenile electorale, leprele asistate social, aparatul bugetar supra-dimensionat, trebuie platite de undeva.
    Al doilea motiv: ne transformam tot mai mult in stat politienesc, ne intoarcem in comunismul de care credeam ca am scapat. Nu poti sa te astepti la lucruri minunate de la un stat care face dosare penale celor care protesteaza pasnic, care trimite, pentru prima data in 11 ani, politia economica pe capul celor care indraznesc sa vina cu copiii la protest (caz cunoscut personal), care scoate organizat oameni in strada pentru contramanifestatii, care incearca sa legalizeze hotia, un stat care te vrea prost, nespalat, nesimtit. Iar in momentul in care vezi cat de imensa e turma care aproba chestiile de mai sus, iti vine sa fugi cat mai departe. Nu asta e viitorul pe care l-as vrea pentru copiii mei.
    Nu zic ca ar fi mai bine prin alte parti. Stiu doar atat: in Romania mergem in directia gresita si nici unul din cunoscutii mei plecati pe afara nu s-a mai intors.
    Ar fi multe de zis, dar ma opresc.

    Comentariu beton! Thumb up 36 Thumb down 5

  20. Eu iți recomand Sudanul de Sud. Cald, băștinașe cu tente canibalistice. …o plăcere. ☺☺☺☺

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

  21. Mi-ar trebui 2 zile ca sa scriu toata povestea, dar pe scurt: am plecat in 2000, aveam 19 ani, cu viza cumparata de la baietii de la SPP, dupa un an sabatic de la terminarea liceului. Eram atras de mirajul occidentului si credeam ca voi gasi in spatele casei copacul cu bani. Credeam ca plec pentru 2-3 ani, ca sa fac bani de o casa 🙂 Am gasit cu totul alta situatie, dar dupa o perioada de 2 saptamani de acomodare am gasit de munca si de atunci am muncit mereu. Primii 3 ani au fost foarte grei, neavand permis de sedere munceam la negru si eram platit mult sub pretul pietii. In momentul in care am obtinut actele, primul lucru a fost sa fac o vizita scurta in Romania pt a-mi vedea parintii. Scurta, pentru ca in doar 3 ani am vazut ca nu ma mai pot adapta la stilul de viata din Romania. La intoarcerea pe “plantatie” am schimbat orasul si munca, pe vremea aia inca nu era criza. Am avut de ales intre 3-4 locuri de munca si am facut in asa fel incat sa am 2 contemporan (una de zi si una de noapte). Am tras vreo 2 ani asa, doar pentru bani, pana cand corpul a inceput sa zica “gata!” Am renuntat la munca de noapte, am pastrat de atunci acelasi loc de munca si sunt mandru ca sunt bun la ceea ce fac si apreciat de multi din jur. Intre timp am obtinut cetatenia, am implinit 11 ani de casatorie, un copil, schimbat diverse auto, cumparat casa, intr-un cuvant o viata normala. Ne bate gandul acum sa emigram din nou, de data asta spre nord Europa. Doar ca inca nu ma simt pregatit sa o iau din nou de la 0. As face-o mai mult pentru a-i asigura un viitor mai bun copilului. In 17 ani am fost de 4 ori in Romania, din care de 2 ori pentru a schimba documente si de 2 ori in vacanta. Daca cineva vrea sa ma pedepseasca, trebuie sa ma oblige sa locuiesc acolo. Da, stiu, nu sunt, nu am fost si cred ca nu voi fi niciodata patriot. Nu pot fi din moment ce am fost aproape obligat sa plec pt a-mi face un rost in viata, in tara avand marea sansa de a face “tonetar” si nimic prea mult din moment ce nu eram “fiul lui…” Sunt obisnuit sa mi se raspunda la salut atunci cand intru sau ies din magazin. Nu sunt cainii cu colaci in coada aici, dar e mai bine decat in Romania. Ca sa scurtez, sfatul meu pentru oricine e ca daca au ocazia de a-si imbunatati traiul pe afara, s-o faca, pt ca mai trebuie vreo 2-3 decenii pana ce se vor alinia lucrurile pe acolo.

    Comentariu beton! Thumb up 35 Thumb down 0

  22. Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 13 Thumb down 24

    • @Dan, boss, dacă ai dublul vârstei mele, eu zic să începi sa te obișnuiești cu pământul, nu cu emigrarea. BTW, dacă ești într-atât de inteligent pe cât pare după comentariul ăsta, îți țin pumnii, emigrează. Mai curățăm locul pe aici.

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 6

      • eu zic sa nu te bazezi pe asta, Mihai, ca astia sunt si longevivi si patrioti ; damn it….

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 4

        • Am dat like din greșeală. Sorry. Poate vrea sa emigreze in Rusia, Belarus, Moldova.

          Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Dan, io ma intreb de ce n-ai emigrat pe vremea lui Ceausescu. Ca atunci chiar era dictatura. Ti-a fost frica, este? Sau nu frica, poate-ti era bine cu totul primit de-a moaca. Munca trebuia sa ai ca restul veneau de la partid. Si nici cu aia nu-ti bateai capul deloc sa o cauti. O primeai direct. Acum esti liber sa te exprimi si ai ales sa jignesti.
      Au disparut vremurile alea de mocangeala. Acum daca vrei sa ai ceva chiar TREBUIE sa faci ceva.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

  23. Eu, Miki, actual 42, am plecat in nemtia in 2010.
    Tovarasul de celula, prin natura sapei pe care o manuieste se pare bine, a tot bananait prin lume. Am fost cu el prin Dubai si Yemen, tari in care am si locuit.
    Si a urmat contractul in Nemtia, pentru doi ani.
    Si zisai: romane, doi ani trec repede, venim cu tine, adicatalea eu si doi copilasi.
    Vreau si tin sa subliniez foarte agresiv faptul ca am plecat nu de foame, ci pentru a sta cu omul iubit. In Ro, datorita muncii colegului, stateam f ok, un apartamnet intr-o vila noua, masina, vacante, frigiderul plin, vulpea la gat etc.
    Am plecat in Nemtia cu Jeep-ul full.
    Eu, fata de Bucuresti, am crezut ca nemtii o sa cada-n cur cand apar io Cu jipanul si ca o sa auda ca am singe de orasanca.
    I-a durut pe nemti fix in bascheti.
    Un an de zile am stat in chirie intr-un apartamnet care n-avea la inceput nici fasungul in care sa insurubezi becul.
    Sub noi, o romanca, care mi-a facut zile fripte.
    Ne-am mutat pentru urmatorul an intr-o vila la marginea orasului, numai ca sa nu mai avem vecini.
    Doi ani de zile am avut depresii maxime, nu aveam prieteni, nu cunosteam alti romani, doar alti emigranti din toate zarile de la cursul de limba si integrare.
    Si uite ca se termina contractul colegului.
    Nu puteam pleaca, mai trebuia sa stam sase luni sa termine fata a mare semestrul.
    Si ne-am apucat sa cautam sa ne mutam, ori prin Palma ori iarasi in Dubai.
    N-a iesit, fata a primit recomandare de inscriere la un liceu bun si iata-ma ramasa in Nemtia. Intre timp, a iesit soarele si pe strada mea, am facut cunostinta cu o gasca de romani si pina in ziua de azi sunt ok, mai am episoade in care imi vine sa ma dau cu capul de pereti, dar imi revin.
    Si mai vreau sa subliniez ceva.
    Povestile emigrantilor vor fi mereu diferite, chit ca muncesc si traiesc in aceeasi tara. Sunt foarte multi romani aici unde locuiesc eu. Pentru unul ce a venit dintr-o comuna lasata in voia sortii din Ro, Germania este un miracol. Are gresie, faianta, weceu, lucruri ce mie mi se par by default, altuia i se par lux. Unuia de reuseste sa-si ia un Bemveu coispe hand la cateva mii i se pare ca e rege. Chiar a fost un baiat ce-si luase un Mertan si ridea si zicea ca daca se duce la el in comuna cu mertanul in aleg aia primar.
    Una peste alta, nu stiu daca ma voi intoarce in Ro, totul este posibil, dar prea curand, nu.
    Nu e usor printre straini, mai ales intr-o tara in care nu stiam o iota, ba da, auzisem in filmele porno schnell schnell.

    Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 2

  24. Eu am plecat din curiozitate. Imi doream foarte mult o cariera international…aici in tara ajunsesem la nivelul cel mai de sus in domeniul meu si nimic nu ma mai provoca professional. Asa ca atunci cand am primit oferta, am zis da. SI dusa am fost cu tot cu familie. Am stat un an in Germania, dupa care am primit oferta vietii mele (de pana acum) in Olanda cu niste beneficii pe care doar in filme le vazusem. Deci ne-am mutat din nou…da-i plansete ca eu-s cam emotionala asa, tot tacamul. Incepe Aventura Olanda unde professional totul merge ca pe roate: aprecieri, promovari, bonusuri, decizii luate pentru sutele de olandezi, etc. Dupa vreo 2 ani jumate acolo, timp in care am incercat sa ne integram (am invatat limba, care intre noi fie vorba, este imposibila, m-am obisnuit cu stilul lor de viata, reguli, simplitate, curatenie, super organizare), am simtit ca nu apartin locului. Si atunci a inceput sa fie naspa, totul imi mirosea: oamenii, munca, scoala, TOT. Unde mai pui ca fiul meu era cel mai bun din scoala dar eu ma ingrozeam cat de putin stie. Dar asa era acolo, insa a invatat olandeza si engleza, deci e mare castig la 10 ani. Uite ca incolteste si gandul intoarcerii ca te simti singur, gol pe interior, nu prea poti sa faci glume in alta limba ca in a ta, pur si simplu nu te mai regasesti. Si iata-ma ca accept un job (spre bucuria familiei mele, sot, copil) ca sa ne intoarcem. Eu cu mii de semen de intrebare si cu indoiala in suflet. Pentru ca ma obisnuisem acolo intr-un fel. Buuuunn. Deci incep aici acum 2 saptamani. Fratilor, nici acum nu imi revin din soc, si nu va imaginati ca nu am mai fost aici cu anii, din contra, veneam de 2 ori pe an. Dar ma socheaza agresivitatea oamenilor si pe strada si in traffic, disperarea sa fie primii, sa plece primii de la semafor, supermasini de lux in conditiile in care lumea e Trista. E asa un tablou de Kafka la care simt ca nu ma pot adapta…cel putin momentan. Dar, ce sa vezi, fiul meu e happy la scoala, are gasca (in Olanda nu avea, fiecare cu a ma-sii), sotul bucuros cu prietenii…asa ca, imi zic ca trebuie sa ma straduiesc mai mult sa ma adaptez aici. Dar dupa 2 saptamani de munca, ma apuca starile de rau, indigestie fizica si mentala, pur si simplu nu pot accepta mediul de lucru de la noi, stilul smuls si faptul ca in loc de angajat, esti cumparat. Asa ca mi-am dat demisia. Soc la toata lumea, ca ce vrei ca oricum aveai un supersalariu pt Romania. Da, asa e. Dar am ajuns la nivelul la care simt ca banii nu mai sunt un scop, ci imi doresc doar sa traiesc normal, simplu, sa respect si s afiu respectata si sa ma bucur de viata de zi cu zi, si nu doar 2 sapt pe an in concediu. Deci, imi dau reset, stau sa ma reobisnuiesc cu stilul de la noi si o sa vad unde ma mai duc pasii.
    Oricand ne putem duce in orice alta tara (prin natura jobului meu) deci nu disper, dar am obosit cu mutatul. Chiar vreau sa ne stabilim aici. Intre timp ma suna unii pt un job in Hong Kong. Dar serios, am obosit cu mutatul. Vreau doar sa stau sa ma bucur de viata, sa observ.
    Dar sunt bucuroasa ca am riscat, am plecat in necunoscut, am trait experiente extraordinare, am invatat atat de mult. Acum sunt un om mai complet si nu ma mai imbat cu iluzii despre ‘afara’. E bine atata timp cat e bine in interiorul tau. Ceea ce poti avea oriunde, inclusiv in Romania.

    Comentariu beton! Thumb up 55 Thumb down 2

    • Monica, ce lucrezi si cati ani ai? Caci imi pare ceva cunoscut…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Prima dată am plecat din țară la 20 de ani.Vârsta cerea probabil doza de adrenalina și aventură. Din capul locului țin să precizez că sunt născut în orașul unde miroase foarte tare a libertate și democrație. Am avut o situație materială bună, deci plecatul pentru un rost în viață, nu se aplică în cazul meu.A fost frumos.
    Și a dat dependență. Se pleca cu vize,chemări câte și mai câte.
    Acum e parfum cum zburdă românii prin Europa fără nici o treabă. Și scop din păcate. Cine a mai fost plecat înainte de 2000 poate să confirme că trebuia să umbli tiptil tiptil și să nu faci zgomot.
    Am revenit ,am stat și iar am plecat.De mai multe ori.Am reușit să și strâng ceva încât să nu am grija zilei de mâine. Am două apartamente date în chirie, un teren .
    Se presupune că puteam sta liniștit. Dar nu .Odată ce îți intră în piele mirosul ăla dulce și plăcut devii dependent. Și urma evident întrebarea: Iară pleci? Da .Iarăși plec.
    Dar atunci începusem să simt ceva. Plecam cu drag și mă întorceam cu amărăciune.
    Dincolo era tot mai frumos.Acasă tot mai urât. Oamenii erau parcă tot mai urâți și mai răi. Veneam de fiecare dată cu altă mașină. Pur și simplu invidia celorlalți devenea ceva palpabil și tangibil.Comentarii acide,priviri răutăcioase. Obișnuit cu zâmbete și bun simț, găseam acasă răutate și invidie.
    Am rămas acasă o perioadă bună de timp,cu joburi faine și bine plătite.
    Apoi s-a întâmplat și ceva ce era de așteptat de mult pe plan personal. S-au semnat actele ,la revedere drum bun.
    A trecut apoi o perioadă cam neclară si tulbure pentru mine,am cunoscut pe cineva am făcut bagajele și am plecat.Acum scriu de pe terasă și mai arunc un ochi la mare:))
    Că și concluzii: nu cred că o să mai întorc definitiv.Băiatul deja e mare,prefer să îl aduc aici.Părinții sunt deja la o vârsta înaintată, nu îi scot din tabieturile lor nici cu o trupă Spenatz.
    M-am obișnuit cu bun simț, cu oameni zâmbitori și sinceri, cu legi pe care trebuie să le respecți. Cu plăcerea de a trăi viața cu bune și rele.Cu mirosul de joi de vivre,că și cum trăiesc o vacanță care nu se mai termină.
    Și da iubesc România și sunt mândru că sunt român. Pentru că nevrand ne-a făcut descurcareti și adaptabili.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 1

  26. Eu zic sa plecati acum cat mai aveti ocazia. Mai incolo s-ar putea sa fie prea tarziu si sa vreti sa plecati, dar sa n-aveti unde sau cum.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 3

  27. Hmmm, greu subiect, unde sa incep?
    Septembrie 2015, mi-am luat talpasita, destinatia UK, 33 de ani , nevasta si un baiatel de nici 8 luni. Probabil unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am facut. Sa plec, sa o iau de la capat, sa incerc sa cladesc ceva singur, ca sa imi pot aduce familia la un trai mai bun.
    De multi ani ne-am gandit, eu si sotia sa plecam din tara, destinatiile cele mai probabile, Germania sau Elvetia, aveam rude pe acolo si suna cel mai bine. Problema, limba germana, oricat am incercat sa invatam , nu s-a prins de noi.
    Amandoi lucram in multinationale si dupa ce a venit cel mic, parca ideea de ai oferi un viitor mai bun era tot mai atragatoare.
    Ca sa intelegeti ce ne-a facut sa luam decizia, trebuie sa va explic un pic cum mergea treaba cu serviciul. Am lucrat la firma asta aproximativ 6 ani, am pornit de la sef de schimb, cam dupa vreo doi ani am ajuns un fel de sef de sectie, doar cu responsabilitatile, nu si cu functia sau salariul, ce sa zic nu m-a deranjat prea mult, imi placea ceea ce faceam, treaba era ca la momentul respectiv, seful de sectie avea de facut mult mai mult decat putea duce si desigur stiam ca daca v-a fi vre-o data deschis postul respectiv, sigur il luam, practic eu faceam chestia asta de ani de zile. Dar la un moment dat lucrurile au inceput sa ia o intorsatura aiurea, actualul sef de sectie era geenul care daca maine aveam training despre cum sa-ti manipulezi subalternii ca sa lucreze mai mult, poimaine punea in aplicare, eu sunt un pic mai simpu la gandire, din punctul asta de vedere, old school, ce dai aia primesti, ma cam pisam pe trainingurile lor, asa ca am ajuns in faza in care seful de sectie era ignorat total de mai toata lumea(subalterni, colegii etc.)si toti veneau la mine, asa ca a inceput “razboiul”. A da, am uitat sa mentionez ca seful de sectie era o domnisoara tinerica(mai tinerica cu cativa ani decat mine) la inceput nu a parut o persoana rea dar cand a inceput sa isi arate ghearele si coltii, uh, nasol.
    All and all, pana la urma ea si-a dat demisia, plecat in alta tara, dar inainte sa plece a avut grija sa bage pe cineva in locul ei, nu eu. Treaba era ca seful mare era un fel de tool, habar nu avea ce cu ce se mananca asa ca lasa pe altii sa decida, cum s-a intamplat si in cazul de fata.
    Pentru mine asta a fost o lovitura sub centura, dar, s-a ivit alta ocazie, pentru ca pe perioada de lucru acolo am invatat foarte mult despre masini(masiniile cu care lucram) ce sa zic, sunt un fel de tech freak, e ceva acolo cu masiniile, am “mirosul” bine devoltat la asa ceva, ajunsesem sa stiu tot atat de mult ca si inginerii, poate in anumite cazuri mai mult decat ei, asa ca am fost recrutat ca inginer, ca nu cumva sa ma piarda.
    Ok acum incepe partea “interesanta”, am inceput direct in pita, cu proiecte si treburi ca si cand as fi lucrat ca inginer de ani, ceea ce mi-a dat un avantaj la inceput, sa pot negocia. Ei au fost de accord ca dupa trei luni sa mareasca salarul, cat am cerut eu si asa toata lumea ar fi fost fericita, doar ca au trecut trei luni, si inca trei si ei nimic. Ma duc sa vorbesc cu seful direct, il intreb ce naiba se intampla si primesc raspuns:” Sti, nu cred ca e posibil luna asta, sti cum merge la noi in firma cand e vorba de bani, poate luna viitoare”, in momentul ala am sunat-o pe nevasta-mea, si i-am zis sa-mi caute de lucru pe sie-urile de pe net(sotia fiind in concediu de maternitate).
    Am ajuns acasa in ziua respective, aveam vre-o trei sau patru optiuni printre care una sa lucrez in depozit in UK. Asa ca ne-am decis, ma duc acolo, lucrez o perioada ca “sclav” in deposit si intre timp imi caut ceva mai calumea de lucru.
    Rezultatul, in sase luni am ajuns sa lucrez ca inginer, am niste colegi/ sefi nota 10.000, nu fac mai nimic toata ziua in comparative cu ce faceam in Romania, si toata lumea e fericita, mi-am adus sotia si copilul aici, avem deja anul si nici gand sa ne uitam inapoi.
    Ce mai? Pot spune ca ma simt acasa.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  28. Eu am fost plecata (si inca mai sunt pt cateva luni), iar cand m-am intors in tara de Craciun am zis ca nu e adevarat ce se intampla intr-un avion plin de romani “emancipati” in strainataturi. Comediile lui Caragiale sunt nimic pe langa experienta mea.

    Va recomand o calatorie in perioadele aglomerate doar pentru drumul de intoarcere cu avionul. E fenomenal, va promit.
    Am scris si pe blog despre el, da’ nu-mi permit sa fac reclama la Vasilescu acasa, asa ca poate ma gasiti din intamplare pe net.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  29. Pe vremea protestelor de acum o luna scriam si eu un articol in care ziceam ca nu putem emigra din cauza bolilor noastre. E drept ca persoanele ca noi ar fi integrate in programe speciale si ajutate pe masura, dar pana sa ajungem la ele e cale lunga. Nu ne-ar primi nimeni cu un copil de varsta mica dupa noi, nu ar sta nimeni sa ne ajute cu actele, nu ne-ar imprumuta nimeni pana am avea banii nostri.
    Mai demult intrebasem un amic daca ne poate primi ca de inceput la Londra pe cheltuiala noastra si de atunci ne evita constant si elegant, desi nu avem nicio pretentie.
    E o realitate ca nu toti putem emigra.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Nu il blama si sa iti spun de ce. Sa stai la cineva cateva luni costa. Sunt convinsa ca erati salon si i-ati fi dat banii, dar stii, nu toata lumea e ca voi. Apa de la dus costa, gazul de incalzit, curentul de gatit, gunoiul si cand tragi linie, te cam ustura. Sunt mii de cazuri de romani ce au fost ajutati si pe urma au dat cu bata in balta. Nu te cunosc, nu pot spune despre tine ca l-ai fi dezamagit, dar stand printre atatia romani, deja m-am obisnuit cat de nesimititi sunt unii.
      Daca intr-adevar credeti ca afara e mai bine,faceti un efort si stati pe picioarele voastre afara.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  30. Am plecat in urma cu 10 ani, ca sa fug de o mare durere si de depresia ce se instala. In realitate, nu mi-am dorit niciodată sa plec din tara. Dar pt sănătatea mea mentală, am hotărât si intr-o luna dusă am fost. Cu tot cu copil de 2 ani. Am ales italia pt ca aveam niste amici care imi tot cântau ce bine e etc. Doar ca timingul meu a fost extrem de prost, intra lumea in criză mondială. Oricum, nu mi-a fost rău, plecasem cu ceva bani si idei de facut pe acolo din care nu prea am reusit sa fac pt ca italia e italia iar coruptia e la ea acasa plus mai ai teparii pe toate rândurile asa ca dupa un pic am abandonat ideea de fi întreprinzător si m-am angajat ca orice om normal. La inceput a fost salvator, uitasem de tot prin ce trecusem in țară, lume vesela in jur, viața acceptabilă, soare, mare etc. Copilul a crescut, scoli bune private, medici privați etc. Doar ca dupa 7 ani am fost nevoită sa intru in sistemul statal si dupa alți 3 am zis “gata” . Bineînțeles ca depresiile de care fugisem m-au ajuns din urma (pe undeva pe la mijlocul astor 10 ani), durerile la fel asa ca eram punct si de la capăt. Dupa ce am plecat nu am fost deloc in tara in primii 4 ani. Apoi am inceput sa venim tot mai des pana am ajuns anul trecut sa venim de 3 ori. Ne-am cam dat seama ca “ne trage ata ” asa ca am hotărât acum 2 luni si uite-ne aici…nu stiu cat vom sta in țară, nu stiu daca si unde vom mai pleca, lasam lucrurile sa vină si vedem pe parcurs. Imi place sa nu pun reguli si limite. Deocamdată suntem bine aici, copilul e fericit, ne -am revoluționat si cu scoala, vedem. Suntem “tineri, frumosi si liberi” si vom face exact ceea ce simtim ca trebuie sa facem.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  31. Am plecat de un an si jumătate si nu m as mai întoarce in pesedenia. Mi s a umplut paharul. Pe lângă salariul mizerabil (aveam sapatamani cu 90 de ore muncite, in medie nu dormeam opt nopti pe luna si nu depaseam 800€) si cefele late de zi cu zi, a contat in primul rând atitudinea pacientului roman (o nesimtire si o agresivitate cum rar mi a fost dat sa întâlnesc). Asa ca le multumesc celor care prin atitudinea mizerabila si lipsa crunta de educatie m au motivat sa învăț germana la 36 de ani și să o șterg. Plus că mie nu-mi place să votez PSD, să mă consider neam cu Burebista și să aștept pomeni de la analfabeți votați de alți analfabeți. Alles gute!

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 3

  32. Buna ziua,
    Incep prin a spune ca sunt medic.De ce spun asta? Pentru ca pentru noi e mai usor de integrat. Am plecat din Romania anul trecut in iulie. Eu de pe postul de director medical la o mare institutie medicala privata si sotul meu de pe postul de inginer la o firma care contruieste nave pentru export. Deci din punct de vedere profesional eram foarte bine amundoi. De ce am plecat? Pentru fiumiu de 4 ani. Pentru ca am vazut la prientenii mei ce insemana educatia si scoala in Romania. Si am ales sa am un copil , poate mai putin pregatit, dar sanatos si fericit. Care sa aiba timp sa se bucure de tot ce insemana copilaria. Un alt motiv pentru care am placat a fost ca am simtit ca clasa politica care e la putere nu ma reprezinta. Sunt solidara cu tot ceea ce s-a intamplat in Piata Victoriei Daca regret ceva , regret ca nu am plecat mai devreme Eu sunt foarte bine din punct de vedere profesional Intre timp sotul meu a invatat franceza si si-a gasit un job la MIchelin Nu mai face vapoare, face cauciucuri, dar e linistit Cat despre fiul meu , el s-a adaptat cel mai repede Desi nu vorbea deloc franceza, in septembrie a inceput gradinita Acum vorbeste fluent; nu are nici o problema in a intelege si din cand in cand imi spune fara sa il intreb ” Mami, mie imi place in Franta”!
    Si astea sunt momentele in care ma felicit pentru alegerea facuta, Cat despre prieteni si familie, da, ne lipsesc Dar au venit in vizita Si apoi am gasit aici o comunitate de romani care ne-a adoptat foarte usor Avem activitati romanesti, sarbatorim si vorbim romaneste;Nu e acelasi lucru dar mai atenueaza dorul.Iar intentia mea e clara sa raman definitiv aici.Salutari din Franta!

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

  33. Am plecat cand aveam 40 de ani si eu si sotul, iar fetita 14.Motivele s-au strans zi de zi, precum picaturile in pahar.Sotul plecat in voiaj, neplatit 5 luni de zile pentru ca sindicatul roman nu ridica un deget.Abuzurile pe care le vedeam si simteam pe propria piele la mine la munca.Sentimentul de neputinta.Fata racita la plamani, internata, cumparat tratament pentru ca spitalul nu are fonduri.Si intr-o zi am clacat.Am plans pana am simtit ca nu mai am lacrimi.Am hotarat ca fata mea nu trebuie sa treaca prin ce-am trecut noi.Si-am plecat.E greu in primul an.Iti vine zilnic sa te intorci.Si te intorci in prima vacanta si vezi ca nu s-a schimbat nimic.Simti ca esti acasa din aeroport.Tipatul agentului de securitate la unul care incerca sa fenteze coada, ma face sa sar in sus.Si apoi sa rad.Da, acasa.Nu stiu inca daca ne vom intoarce.E ciudat, abea asteptam concediul sa venim acasa, iar cand ajungem, ne aducem aminte de ce-am plecat.Si vrem inapoi.Te obisnuiesti cu zambete, cu amabilitate, cu bunul simt, cu curatenia, cu normalitatea…

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 1

  34. Asta îmi aminteşte de Voltaire când a fost solicitat să formuleze o opinie despre Rai şi Iad. Nu pot, a zis, am prieteni şi acolo şi dincolo.
    Eu am rămas. Am avut demult o oferta de a pleca în Germania, acu’ vreo 30 de ani. Atunci nu se putea ajunge aşa uşor. Aveam un cunoscut care a plecat cu familia şi a obţinut cetăţenia. Când a venit în vizită mi-a propus să ne căsătorim ca să pot pleca şi apoi …fără nicio obligaţie, Dar nu am acceptat. Cum spuneam, am rămas. Cineva trebuie să stingă lumina.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  35. Mai tarziu poate astern povestea mea. In felul asta e posibil sa ajute pe unii, pe altii poate mi-i pun in cap, important e sa invatam ceva din experientele prin care trecem. 😉

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  36. Vasilescu, nu vii tu la Dublin sa iti povestesc la un pahar de bere/whisky ?
    Nu prea imi vine sa ma apuc sa scriu, ca nu stiu cand ma opresc, si am ceva treaba…
    @Cami a scris cam 90% din motivele care m-au facut sa ma sui in avion.
    Lipseste unul singur, cel care mi-a pus capac, ma saturasem intr-un mare fel de durerea celorlalti fata de viata mea! Nu am reusit sa inteleg de ce plm ii doare pe ei de mine, de ce fac, ce mananc, ce traiesc, unde imi fac vacantele, cate roti au masinile pe care le conduc, de ce simt nevoia sa intrebe de ce nu vorbeste copilul, de ce simt nevoia sa fie sfatosi in momente in care ar trebui sa elibereze pamantul.
    De ce nu isi vad de viata lor si simt nevoia sa isi dea cu parerea si sa isi ofere sfaturile despre viata altora?
    Si gata! Am plecat! Am plecat chiar mai devreme decat planuiesm, lucrurile s-au legat mai repede decat avem eu calculele facute.
    Am un singur regret – catelul nu ar fi supravietuit carantinei la care trebuia supus la sosirea aici. Si am fost nevoit sa renunt la el. Ii e bine, e stapanul casei si al curtii. Si e singura fiinta pentru care ma bucur cand ma sui in avion catre Romania pentru o vizita de cateva zile.
    A aparut si bonusul – de cate ori vin si vad lucrurile mai degradate fata de cand am plecat…sunt acuzat ca imi pute Romania. Dar mai mare mizeria, mai mare saracia, mai mare indolenta, chiar e mult mai nasol, sau m-am invatat eu prost 😉

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 8

  37. Am 28 de ani acus si am plecat in urma cu 5 ani.
    Ce a declansat declicul? Eram implicata in voluntariat de la 13 ani, in anii 2000 cand sa fii voluntar in Romania era egal cu a fi cel mai prost din curtea scolii pentru ca muncesti fara sa fii platit. Mizeria din orfelinate alaturi de mizeria umana a celor care ar trebui sa ii protejeze m-au marcat atat de profund si atat de devreme incat credeam ca daca voi aduna un grup de oameni capabili si vom munci pe branci, vom reusi sa schimbam cate ceva, macar la nivel local. Am muncit 6 ani pentru acest scop, iar daca la inceput cei din jur vorbeau multe in preajma mea “pentru ca eram prea mica pentru a intelege” , dupa ceva timp am devenit incomoda “ca stiam prea multe”. Si uite asa, oamenii cu care trebuia sa schimb ceva macar local m-au dezamagit si mai tare.
    Asta ar fi doar o etapa.
    Am incercat si in alte medii sa creez o societate civila proactiva, a mers o perioada pana sa inteleg ca dorinta de afirmare a unora e mult mai puternica decat idealul comun. Pe unii ii vad acum tineri politicieni, pe altii lideri in diferite foruri pro-democratie. Chiar daca scopul a fost partial atins, in sensul ca niste rotite s-au pus in miscare, am realizat ca nu pot duce un trai linistit in Romania si am luat decizia egoista de a pleca.

    M-am dus la Master, mi-a fost foarte greu, cu bani foarte putini, am facut stagii de mi-au iesit pe ochi, acum am un job in domeniu, dar a durat mult timp pana sa-mi fie bine. Nu m-as mai intoarce niciodata. Am plecat cu lacrimi in ochi ca mi-am lasat in urma parintii, idealurile, prietenii dar a fost un ADIO hotarat.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  38. Am terminat facultatea(finante banci) in 2002. Eram fascinat de lumea bancara in mod special de carduri si ma vedeam lucrand intr-o banca. Lucrarea mea de diploma, “cardul”. Am fost f mandru de lucrarea mea si m- am documentat inclusiv la hotii de carduri (amici care se ocupau cu asa ceva in strainatate). Comisia a ramas muta cand le- am spus cum companiile de carduri si bancile isi pot imbunatati siguranta cardurilor/ tranzactiilor la atm etc. In ultimul an tot intrebasem de job in banca. Raspunsurile erau: ca nu aveti experienta, ca cine va recomanda etc Zic e groasa. fac precizarea ca in timpul facultatii cercul de amici tot imi spuneau ce facultate, hai pe vas de croaziera. Eu nu si nu, pt ca daca ma apuc de ceva imi place sa duc pana la capat. Exact cand pregateam lucrarea un verisor imi spune uite ne vedem cu un anume tip, director mare de banca (totul se intampla in Bucuresti). Deci era sa spunem o pila: ne intalnim in mall-ul vitan. suma ceruta 4500 euro echivalent in lei. Ai mei da, facem imprumut la c a.r. Eu invatat tot de ai mei cu principii am zis evident nu: in tara la mine sa dau spaga pt loc de munca?! niciodata. Decizia pe loc vas de croaziera. Plecat, terminat cu vasele destul de repede pt un fost barcagiu, terminat pozitie de conducere entry level. Pe urma zic sa mai investesc in educatia mea putin, plecat state, facut un fel de postgraduate in hospitality management si lucrat la un moment dat 3 joburi, unul de baza intr- unul din cele mai mari lanturi hoteliere. Luat teapa de la hr lor, nu raman ilegal pt ca principii si voiam sa schimb si in tara atitudini, mentalitati. decizie :intors in tara. Lucrat in privat pt putin timp diferite hoteluri etc. Constat ca e greu sa schimbi gandiri comuniste, prea greu pt tarisoara noastra. Patroni de hoteluri pt ca asa era moda, politicul implicat pana in panzele albe, spalari de bani etc. Intre timp voiam si un MBA, in Elvetua, incerc fundatiile patriciu si voiculescu pt o diferenta nu f mare de bani, teapa nu sunt decat opersoana normala si nici familia nu ma recomanda. Trec in antreprenoriat: alaturi de colegul si prietenul meu incep prezentari prin licee, scoli, univ, seminarii, intalniri incerc in continuare sa schimb atitudini, mentalitati si am zis generatiile mai tinere au nevoie de asta inca de mici. Observ un sistem educational depasit si gaunos. Elevi tot maislab pregatiti. Nu ma las si continui, macar 3-4 daca vor prinde ceva si tot e bine. Incerc platforma unui partid, nu am finantele necesare. constat cum cu principii esti dat mereu la o parte, ajut in continuare cum pot pe cazuri medicale si educatie. Am mai mers cand si cand in state sa ma linistesc dupa nebunia din tara. ultima oara primesc oferta clara ramai uite asta si asta. zic pas am un proiect inceput in tara si inca cred in Oameni, naiv stiu. Intre timp incerc ceva fonduri europene sa atrag: gresit daca cunosti pe x si y etc. Aflu si ca planurile proiectului pt care refuzasem ultima oferta se schimba si iau teapa iar. Decizia de ultima ora plecat in Londra unde constat dupa 7 luni din care 5 fara munca, acum tot fara munca, ca lumea pe aici nu e chiar asa cum e in filme. Plus ca cer scuze americanilor pe care ii consideram cei mai spalati pe creier. Nope. Printre cautarea unui loc de munca sau a unei cazari, particip la proteste la ICR si constat iar ca noi ca popor nu ne vom vindeca niciodata. E in sangele nostru sa ne f .. a grija de altul, sa fim dezbinati, sa moara capra vecinului etc.Am cunoscut f multe comunitati, dar cu parere de rau o spun ca suntem f rai si nu ne ajutam deloc intre noi. Nu am abandonat Romania niciodata si am fost mereu mandru ca sunt roman si am spus- o mereu tuturor. De asta am ales Londra, distanta in primul rand, doar ca inca nu am gasit acei Oameni de care sa ma bucur. La nivel mondial se intampla ceva cu Omul. prea multa rautate. Scuzati greselile. Mihai sunt multe de spus.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

  39. Că să schimbăm un pic starea de spirit îmi mai permit un comentariu amuzant pentru mine.
    Am fost săptămâna trecută să îmi fac niște analize la pateu.Viața tumultoasă lasă urme prieteni deci mai bine prevenim decât să tratăm. Trecem peste condițiile SF din spitale,profesionalism,decență amabilitate,scule și bascule.
    Medicul era român și colac peste pupăză, o bună cunoștință din tinerețe de prin birturi și discoteci pe unde ne trăiam tinerețile.
    @Batranu’are perfectă dreptate:nu există nimic mai frumos decât să vorbești porcos în limba maternă. De la luat în primire cu clasicul,,Du-te bă în ….mea de nebun,Nu te-am mai văzut de o viață!!! Mai trăiești? Continuat la fel vreo 2 ore și terminat cu Bă…când bem o bere.??Un deliciu.Privirile celorlalți medici între înjurături și râsetele noastre.. Priceless

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  40. De ce @Mihai, de ce sa plecam ?
    Tu, la job-ul tau, cand dai de un proiect greu, dificil, care scarbeste pe moment ce faci, fugi ? Il bagi sub nas la alt coleg ? Pleci din firma ?
    Nu, il iei cu pieptul inainte si daca nu stii sa-l rezolvi inveti sa o faci.

    Acelasi lucuru si cu tara asta draga a noastra, dac anu iti place ce se intampla pui mana si faci parte din schimbare, nu fugi speriat ca “vai ce rau e” !

    Bani, sa pleci pentru bani, o prostie, o idiotenie cu care e subjugate “lumea noua”, “iobagi moderni”.
    Ma uit in jur si ma sperii, ma oripilez, toata lumea disperata sa aibe cat mai multi bani, sa fie cat mai bogat, cat mai avut, sa aibe mai mult decat colegul, vecinul, fratele/sora, dusman/prieten, parinti…toata lumea vrea bani, bani bani!
    Din pacate banii nu ne ajuta sa avem o viata mai buna, ci din contra….

    Un coleg povestea cu vine la el acasa o tanti care e platita sa faca cu cel mic ceva activitati, experimente, chestii haioase…in timp ce el si sotia munceau, in camera separate…il ascultam si nu mi-a venit sa cred, ceea ce facea tanti aia, pe bani grei, fac eu cu baietii mei, ajutat de un joc banal, care te invata sa faci vreo 40-50 experimente, si pe care am cheltuit sub 100 lei.
    Ce pierde el si ce castig eu ? Timpul petrecut cu copii, timp pe care ei l-au dat la schimb pe bani mai multi.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 11

    • Nu ți-ai dat seama că majoritatea care au comentat pe aici și sunt plecați nu s-au dus pentru bani, nu? Fericire înseamnă să trăiești într-un loc unde ști că te poți deplasa pe șosele în siguranță pentru că nu sunt șoferi cu carnet din lotul Pitești care să te omoare; să ști că te poți duce la urgențe și chiar să fi băgat în seamă și tratat de urgență fără să colectezi bacterii intraspitalicești care să te ucidă; să îți dai copilul la școală cu încrederea că ți-l vor învăța ceva nu îl vor îndobitoci; să vezi că de taxele alea pe care le plătești din munca ta se face ceva pentru confortul tău în țara aia nu se duc în buzunarele aleșilor corupți; să fi tratat cu respect pentru simplu fapt că ești cetățean nu că ești fiul cuiva sau cunoști pe cineva. Unde vezi bani în lucrurile astea enumerate de mine?
      Din contră, în România ajungi să nu mai ai timp să petreci cu proprii copii pentru că trebuie să muncești dublu sau triplu pentru acelaș trai decent care îl duc alți cetățeni de pe alte meleaguri.

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 7

      • @Roxi, daca spui asta inseamna ca nu ai sa stii niciodata ce e cu adevarat Fericirea…Fericirea nu se afla intr-un loc, nu e conditionata de un loc…Fericirea tine de noi, cum a zambi si a fi pozitivi tine de noi.

        In tara ta nu sunt numai lucruri negative, iar cele negative poti fi schimbate, doar ca cei care aduc schimbarea sunt oamenii care si-o doresc si fac ceva, nu fug undeva unde aparent e mai bine…

        Plecand din tara nu schimbi nimic, ci doar fugi de responsabilitate…faptul ca Cultura Civica a fost eliminate din invatamantul primar si gimnzaial se vede inclusive pe acest forum in comentariile voastre….peste tot e vorba doar de “Eu” si “Sa-mi fie mie bine”…nimic din “doresc sa las ceva in urma mea”, nimic din “vreau sa fiu un exemplu”….

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 12

        • Pai Alex, cand ai un copil bolnav in Ro, banii fac diferenta. Crede-ma. De aia munceste lumea ca nebuna, sa aiba bani pentru ca banul face diferenta.
          Nu sa am mai mult decat vecinul, tot timpul va fi unul mai bogat, mai frumos decat mine, cu o masina mai buna decat a mea, cu concedii in Brazilia versus Navodari.
          Ca fugi? Da, fug, pentru ca in Ro mie mi-ar fi frica sa imi trimit copilul singur la scoala, pentru ca in apropierea scolii toti parintii parcheaza neregulamentar, ii doare in cur de alti copii, se merge cu viteza, ceea ce unde traiesc eu, nu exista asa ceva. Politia e zilnic in parcarea scolii si le-o trage jalnic celor ce gresec. De multe ori pleci pentru a fi respectat, nu sa ai mai multi bani. Zi-mi tu un mall in Ro unde e plin de batrani care beau cafea, citesc ziarul, mananca pranzul. Nu, la noi, cum iesi la pensie, parca singurul scop e sa o mierlesti cat mai repede ca sa nu iti mai plateasca statul amarata aia de pensie. In Ro lipseste respectul pentru aproapele tau, egal ca e batran sau tanar. Numai bine

          Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 2

        • poti sa lasi ceva in urma ta si sa fii un exemplu oriunde. de fapt, e chiar mai usor sa o faci in alta parte. roxi a prins exact esentialul – in state ne permitem, intr-un singur salariu, un stil de viata peste cel din romania in doua salarii. Eu mi-am putut pune cariera in cui, pe durata nedefinita, sa ma ocup de copil – si sunt atat de multe lucruri pe care le poti face cu copilul (inimaginabile pentru mine inainte sa plec din tara – desi calatoream mult; chestii pe care nu le vezi decat locuind undeva) ca e impropriu sa spun “stau acasa cu copilul”. Am scris dimineata povestea mea aici in comentarii – tocmai, nu e vorba de bani. E vorba de o calitate a vietii incomparabila cu cea din tara. Masurabila in infrastructura, sprijin din partea “sistemului”, oportunitati, balanta munca/viata personala.

          Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  41. Am plecat in Canada acum 7 ani. Mi-era bine in Romania, aveam un salariu bun si o situație cât de cât acceptabila. Dar am vrut sa “schimb locul si norocul” cum se spune. Departe de țara mea imi lipseste familia, casa copilăriei, mâncarea aia buna de la țara, umorul românesc ( nimic pe lume nu-i mai savuros, crede-ma). Am pierdut multe evenimente importante din viata familiei si prietenilor si am învățat in sfârșit ce înseamnă “dor”. Nu-s nici pe departe intr-un loc perfect, dar am câștigat o țara in care: guvernul este in slujba cetățenilor si raspunde in fata lor, abuzul in serviciu e cat se poate de ilegal, indiferent de fapta, justiția e corecta si îți da câștig de cauza dacă ești cinstit, birocrația e zero (totul se rezolva online), șpaga inca nu s-a inventat si nu se concepe, poliția te apara, legile sunt respectate ( si mai ales amendate conform procedurilor, nu noaptea, ca hotii), bancile nu te fura chiar pe fata. Aici am învățat sa ma mai relaxez un pic: nu stau cu ochii pe geanta ca pe butelie, dorm cu fereastra deschisă deși sunt la parter, dacă uit ceva undeva am mari șanse sa-l găsesc, in rarele momente cand am de-a face cu funcționari publici sunt întâmpinată cu zâmbete, nu cu săgeți otrăvite. Repet, nu e țara perfecta si eu sunt printre cei mai aspri critici. Consider ca mai e mult de făcut mai ales in sistemul de sănătate, in tehnologie.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 3

    • Exact ce spuneam…cum sa se schimbe ceva daca cei ce isi doresc schimbarea pleaca si o cauta pe meleaguri straine ???

      Vrei schimbare atunci fii schimbarea !!!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 8

      • Alex, iti raspund eu. Acum multi ani, m-am dus la o primarie din Bucuresti sa imi depun Cv-ul, terminasem o facultate tehnica cu profil ceva de genul protectia mediului. Eram candidata ideala pentru ce aveau eu nevoie, plus ca ma si visam sa fac parte din staf-ul primariei la un mom dat si cine stie, sa ajung inainte de Firea prima primarita. Secretara, iesea curand la pensie, s-a uitat la mine si mi-a zis: donsoara, eu nu am nimic de pierdut, ies la pensie curand si am vazut multi idealisti ca tine pina acum. Sa nu dai autorizatie unui Jmecher ca incalca legea nu stiu care si dauneaza mediului inconjurator? In momnetul in care ai semnat ca nu esti de acord, sa vezi ce misto e sa primesti un telefon in miez de noapte ca sa ai grija pe unde mergi sau ca fi-ta invata la scoala x care scoala curand va avea o explozie de gaz, sa vezi cum semnezi ca esti de acord sa faca doua constructii daca e cazul si nu una. Idealismul si verticalitatea te pot costa viata in Romania. Probabil de aia si renunta o gramada la visele schimbarii

        Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 4

        • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

          Lumea zice că aberezi. Thumb up 3 Thumb down 9

    • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 3 Thumb down 11

  42. Aş pleca dintr-un singur motiv: să nu mai văd spitalele din ţara asta. Cozile, impozitele, drumurile, taxele, toate celelalte – pe astea am învăţat să le ignor.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 3

  43. Nu cred ca putem spune nici unul ca e perfect in alte tari, toti au problemele lor, dar in nici o tara civilizata parca nu sunt atatea cacaturi ca in Romania.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 4

  44. la mine a fost mult mai pragmatic:
    – inmatricularea masinii si prima taxa de timbru mediu plm care o mai fost; mi-am dat seama ca nu prea iti poti planui deloc viata in Romania daca nici macar un lucru banal – a planui achizitia unei masini – nu merge cum trebe

    Si am plecat lasand in urma super angajator si colegi, siguranta la job si salar mai mult decat ok. E o mare diferenta intre cei care pleaca de foame si cei care pleaca ca vor altceva.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 6

  45. Eu vreau sa plec, serios.
    De aia mai fac niste scoala postliceala… O sa imi ajute mai mult decat doctoratul si alea 2 mastere in alte domenii…
    Ma tine o hotarare de custodie comuna si un copilut de clasa zero cu care vreau neaparat sa plec de aici…. Sper sa rezolv situatia in 2 ani pana termin scoala.
    Nu mai pot, serios, muncesc de la 8-18 + rapoarte hartii si altele inca 2 ore( dupa ce afoarme copilutul)… Timp pt copil mai deloc,
    Salariu aproape jumate jumate cu statul…taxe, taxe mizerie, bataie de joc pe fata… Si pentru ce?
    Pentru 10 zile de concediu in circuit in care te miri ce tara frumoasa avem?
    Nu, multumesc.
    Prefer s-o vad doar in concediu… Cat de curand…

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

  46. Am plecat in Anglia la 16 ani, terminasem clasa a zecea. Parintii m-au trimis la scoala in strainatate, si am ramas dupa aceea la facultate si master.

    M-am integrat foarte usor si mi-am facut prieteni doar englezi – desigur ca in majoritatea cazurilor, cei care emigreaza o fac cu familia si isi cauta un mediu cumva similar celui de acasa. Mie mi-era scarba de Romania si romani, fusesem de multe ori plecata cu parintii in Germania pe la 11-12 ani si de fiecare data cand ma intorceam in tara mi-era o sila infinita (dada, la 12 ani. Copiii vad si aud multe). Neavand familie, fiind complet singura la 16 ani, am cautat sa ma integrez cat mai bine – n-am mai vorbit limba, am socializat cu colegii care erau 90% englezi.

    Am terminat facultatea/masterul, am mai calatorit, am stat un an in Franta, si inca sase luni in Hong Kong. Mi-am dat seama ca nici Anglia nu mai e ce era in 2007 (adica e mai rau; as putea intra in detalii dar n-are sens) si nu mai vreau sa stau in Londra. Si nu stiu sincer daca sa ma intorc (domeniul in care lucrez e extrem de bine platit oriunde, chiar si in Ro) sau sa ma duc altundeva (sau Franta sau Canada/SUA). E greu si pentru noi astia plecati, si nu inseamna ca daca esti in ‘strainatate’ totul e la fel peste tot.

    PS. Cred ca daca m-as intoarce mi-as da copiii la o scoala privata internationala (sunt destule) cu predare 100% in limba engleza – asta i-ar tine departe de sistemul educational, si mi-as face asigurarea comprehensiva de sanatate la privat – am cunoscut expati englezi in Ro care o duc foarte bine asa.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  47. eu am plecat in ’90 pe cind aveam 19 ani in germania.
    nu m-as intoarce pentru nici o suma din lume. poti sa-mi pui milioane pe masa sa ma intorc, nici macar n-as clipi. diferenta e atit de mare in absolut toate aspectele vietii (in absolut toate) incit pot sa spun ca am luat de departe cea mai buna decizie din viata mea cind am hotarit sa parasesc romania si sa ma mut intr-o tara cu adevarat civilizata.
    povestea emigrarii mele e cu adevarat spectaculoasa, dar o consider neimportanta, ceea ce vroiam sa transmit aici e nedumerirea mea apropos de tinerii care opteaza sa traiasca intr-o cocina cind au alternativa unei vile civilizate, si inca diferenta e mai mare decit atita.
    n-am sa inteleg niciodata ce fel de oameni sint aia care aleg sa-si traiasca singura viata in romania cind au alternative cu atit mai bune.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 5

    • @Leonardo, pe mine chiar m-ar interesa povestea emigrării tale.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  48. Buna Mihai,
    Citesc de mult blogul tau, nu mai stiu cum l-am descoperit dar nu conteaza. Rezonez cu tine pe multe teme, nu pe toate si nu 100% dar cred ca este absolut normal. Este insa prima data cand postez un comentariu. Am plecat din tara acum 5 ani dar inca imi pasa al naibii de tot ce se intampla pe acolo si m-am bucurat enorm cand am vazut protestele din februarie, m-am bucurat ca mai exista speranta pentru Romania si m-am intrebat daca nu am fost o lasa sa plec in loc sa incerc sa schimb lucrurile. Dupa o luna, cand inteleg culmile de sfidare si de dispret pe care au ajuns guvernantii nostri imi spun ca nu am gresit in alegerea mea, ca nu am decat o viata si imi datorez mie sa scot ce e mai bun din ea. Ce pot face eu pentru Romania este sa fiu mandra aici unde sunt de originile mele, sa arat si o alta fata a romanilor pe langa cersetoria si hotia cu care din pacate suntem asimilati uneori, sa incerc sa explic celor de aici ce a insemnat comunismul si cum a putut dezintegra valorile morale ale unui popor… Ma doare cand vad si pe aici nepasare, lipsa de bun simt, din pacate exista si in tari civilizate dar la o scara mult mai mica. Doar ca fiind atat de marcata de ceea ce este aproape norma in Romania sunt cu atat mai socata cand vad in Franta (unde sunt acum) cativa nesimtiti in trafic sau care se baga in fata la cozi si mai ales de lipsa de reactie a celorlati. Un francez mi-a explicat ca aici sunt atat de rare aceste manifestari incat ei nu prea le baga in seama, eu incerc sa le spun ca daca le vor ignora in continuare risca sa ajunga ca in Romania… e complicat pentru ca si aici sunt oameni aiurea, incuiati, rasisti dar ca sa revin la realitate mai citesc reactii de prin Romania la teme sensibile si imi dau seama ca intoleranta si rautatea sunt la cote mai mari. Am plecat cand mi s-a oferit un post aici pentru ca am considerat ca nu pot schimba mare lucru in Romania, pentru ca am vrut sa ma dau si eu cu masina pe o autostrada, cu TGV-ul, cu teleschiul pe partii civilizate… In tara aveam un apartament langa Cismigiu, fara rate, o masina, un salariu bun dar nu mai puteam de nesimtirea si delasarea din jur. Oricat de mari ar fi bubele aici (si sunt), nu am de gand sa ma mai intorc definitiv, copiii mei se vor naste aici si vor putea alege unde vor sa traiasca de placere si nu de nevoie. Am plecat la mai bine dar cateodata simt ca e ca si cum as fi parasit un barbat pe care il iubeam la nebunie dar care ma batea cand se imbata, ii doresc sa se lase de baut si sa ii fie bine dar fara mine…

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

  49. Eu n-as mai lua-o de la matura la 40 de ani.
    Am o meserie care se bazeaza pe cunoasterea legislatiei. Fiind in Romania, o stiu pe cea de aici. Emigrand in orice alta tara, ar trebui s-o iau de la inceputul-inceputului.
    Un inginer pune la fel tevile, un medic la fel opereaza, asistenta la fel ingrijeste bolnavii, zugravul la fel face si dincolo etc

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  50. Ce răspunsuri greu de scris la întrebări atât de simple…
    Făceam parte din categoria celor care afirmau că nu vor pleca… niciodată (cuvântul ăsta e o capcană legată de karma, să nu-l folosiți). Nu vedeam de ce să o fac. Absolvisem două universități, profesam în domeniul în care m-am pregătit – pe bani de nimic, dar aia e altă poveste; când îți vezi viața profesională ca un mod de viață, nu ca o sursă de venit, la care se adaugă și salariul soțului… ei bine, da, asta e: a iubi ce faci e prioritar -, aveam o viață decentă, bună (da, sună banal, dar așa era).
    Și am plecat. Acu’ câțiva ani. De-aia. Cam ăsta ar fi răspunsul. I s-a făcut o ofertă soțului, să lucreze în același domeniu – nu, nu, chiar nu vorbesc de ceva gen “manager”, o meserie normală, dar remunerată corespunzător – într-o țară în care un om e tratat exact așa: ca un om. Sa fie clar: nici în România nu am avut niciodată vreun alt sentiment. Dar era altă țară. Și nu îndepărtată. Eu eram în concediu de maternitate, deci următorii ani erau oricum dedicați copilului, nu că nu așa ar fi restul vieții unei mame. Printre altele. Iar indemnizația și alocația aveau alte valori în Germania. Decizia a fost ușor de luat. “De ce nu?! Hai să vedem… Avem și o casă în construcție…” Nu am pomenit detaliul ăsta? Ei bine, a cântărit și ăsta, deși noi economiseam și în țară, în condițiile în care ne permiteam și să mâncăm când ne doream în oraș. Nu, nu de-alea. Noi suntem dintr-ăia fără prea mari pretenții. 
    Comparațiile între acasă și aici sunt de prisos. Și nici nu constituie subiectul întrebărilor.
    Cam asta a fost. A apărut altceva. A apărut când trebuia. Și am plecat. Și rămânem. Totdeauna și niciodată nu sunt pentru noi. Vom vedea cât.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

  51. Nimeni nu este dator cu nimic unei bucati de pamant pe care s-a nascut din pura intamplare.

    Traiesc de ceva vreme in strainatate, iar prin natura serviciului calatoresc destul de frecvent in Europa si continentul american.

    In calatoriile mele am avut ocazia sa imi dau seama ca oamenii sunt peste tot la fel. Doar conducerile administrativ-politice sunt diferite si fac viata acestora mai grea, sau mai usoara, in functie de coruptie, interese si puterea societatii civile.

    Oamenii au obligatia sa se asigure ca fac totul pentru perpetuarea speciei si asigurarea unui nivel de trai ridicat. Poti face asta oriunde pe acest glob. Odata ce alegi o locatie, trebuie sa te asiguri ca respecti cutumele si legile societatii respective. Daca nu iti place poti sa schimbi.

    Granitele si oprelistile sunt in mintea noastra.
    Noi ne construim propriile ziduri pentru a ne proteja de propriile intrebari incomode.

    Revenind la viata in strainatate. Din prima clipa in care am pus piciorul in aeroport mi-am dat seama ca aici imi va face placere sa traiesc. Da, imi face o reala placere sa traiesc intr-o societate normala, in care platesti impozite si primesti la schimb servicii medicale de calitate, invatamant gratuit, infrastructura moderna de transport, functionari publici amabili si gata sa te ajute in ceea ce ai de facut, autostrazi :), etc.

    Da, sunt reguli peste tot, in orice ai face, exista proceduri si procese.
    Nu pot face tot ceea ce vrei, dar nici nu este nevoie. Fluxurile administrative au fost gandite pentru a usura viata contribuabililor, nu pentru a ii face sclavi ai functionarilor publici.

    Sigur ca imi e dor de parinti si prieteni din cand in cand, dar ce sa vezi, Ryanair pana in Bucale este 20 EUR si ajungi in 2 ore.

    De fiecare data cand ma intorc in Romanica dau cu nasul de aceleasi porcarii inimaginabile intr-o tara cu apa calda. Aceleasi smenuri, coruptie la toate nivelurile, praf, murdarie, drumuri desfundate si oameni tristi.

    Poate candva, la pensie, o sa ne intoarcem sa traim intr-un sat ardelenesc cu pensie din Germania, dar chiar si asa, ce ne vom face cand vom avea nevoie de servicii medicale si toti medici sunt in Germania iar spitalele vor fi o ruina?

    Dupa cum spuneau medicii dintr-un spital din Adreal cand bunica a facut accident cerebral.

    “Si asa e batrana, Ce vreti sa mai facem pentru ea. Si asa o sa moara mai tarziu”

    Asta a fost unul din motivele ce ne-au determinat sa plecam de pe aceasta bucata de pamant. Simpla dorinta egoista de a ne proteja impotriva inutilitatii societatii romanesti.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

  52. Ar fi ceva sa zici ca ai plecat deoarece iti lipseste sansa…cum toti nu ne formam cu aceleasi abilitati este foarte probabil si asta. Nu ca in strainatate nu sunt oameni care traiesc de pe o zi pe alta. Sunt destui!
    Dar asta este o optiune cumva. Toti care au un minim de studii traiesc destul bine in general. O casa, vacante exotice, o masina si ceva hobiuri de intretinut. La noi pentru asta iti trebuie un venit substantial, asta e clar.
    Partea buna pentru noi privind occidentul. Devi foarte bun in ceea ce faci. Asta daca reusesti si nu cedezi psihic. La noi in Tara, merge cam asa. Noi ne facem ca muncim sefii se fac ca ne platesc. In strainatate mult s au putin, ai de tras pentru bani…daca si reusesti sa ramai intr-un loc. Cu siguranta incepi sa excelezi in domeniu. Dupa cava ani de experienta. Poti sa muncesti oriunde pe planeta cu capul sus. Fiind tu cel ce pune conditii. 🙄

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  53. Să o iei de la capăt este chiar recomandat. Că așa ne plafonăm în rutina zilnică încât nici creierul nu mai lucrează corespunzător.
    La mine a fost foarte simplu. Întotdeauna mi-am dorit să plec. Și nu a avut niciodată legatură cu situația politică. Și nici experiențe traumatice de care să vreau să fug. Doar o mie și unul de lucruri mărunte care au format o idee constantă și sâcâitoare. Trebuie să plec.
    Dar, ca mulți alții, elementul definitiv a fost nașterea copilului. Până atunci a fost o idee nedefinită. După aceea a prins contur.
    @Alex are o idee fixă cu patriotismul, puterea exemplului și ce lasă în urmă. Da, suntem toți egoiști. Mai egoiști acum decât în trecut. Poate. Până nu se inventează mașina timpului nu avem cum să știm asta. Dar eu nu cred în viața de apoi, sfinți, moaște și tot tacâmul. Cred în acum și aici. Și ce voi lăsa în urma va fi copilul meu. Copilul căruia sper că i-am deschis un drum altfel decât cel pe care l-am parcurs eu. Sper să nu ajungă să își tocească coatele prin bănci și să nu fie suficient pentru că nu au cotizat părinții unde trebuie. Sper să nu devină traducătorul șef al domnului profesor și doamnei asistent universitar care mai au de terminat o carte și un doctorat. Sper să nu afle cu întârziere că s-a scos un post la concurs, dar nu a fost publicat anunțul nicăieri și, ca să vezi, s-a prezentat la examen doar o persoană. Sper să nu stea 2 ani într-un cămin, împărțind o cameră de 15 m pătrați cu alte două persoane, cu baie comună pe hol, cu gândaci și bulină roșie pe tencuială (și nu, nu era vorba de facultate). Lucrurile mărunte pot continua preț de multe pagini. Și îmi pare rău, dar nu sunt nu știu ce geniu care are ascuns un as în mâneca. Sunt un om normal și nu cred că o să fac parte vreodată din ceva extraordinar care o să revoluționeze medicina, România sau viața pe Pământ.
    Am primit oferta pentru Norvegia la două săptămâni după ce devenisem manager de clinică. Nu a fost o decizie ușor de luat. Au atârnat la cântar două lucruri: 1. Dacă nu plecăm acum, nu mai plecăm niciodată; 2. Îmi vedeam copilul doar în weekend și câteodată nici ăla întreg.
    Cât de ușor te adaptezi la viața de emigrant ține mult de personalitate. Eu nu duc lipsa prietenilor, vieții din țară sau spiritului românesc. Ne-am împrietenit aici cu alți oameni normali, unii români, alții nu. La fiecare două luni avem câte o vizită din țară. Familie sau prieteni. În vacanță mergem în România. În fiecare seară vorbim cu bunicii. Pentru mine personal este ca și cum ne-am fi mutat din Constanța în Timișoara sau Cluj. Tot cam atât fac pe drum.
    Nu știu dacă o să ne mai întoarcem. “Niciodată” este un cuvânt imposibil și mă feresc de el. Deocamdată este suficient.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  54. Am plecat din Romania la 29 de ani, dupa ce, in prealabil, cu vreo 2 ani inainte, intalnisem un tip misto, in vacanta in Spania. Nu am plecat de nevoie. Aveam job bun, lucram ore putine si eram pe punctul de a-mi cumpara apartament. Dar intamplarea a facut sa reiau legatura cu tipul si dupa vreo 2 luni de discutii ne-am hotarat sa mai petrecem o vacanta impreuna, vacanta ce continua si acum 🙂 Am locuit vreo 4ani in Spania. Am invatat limba, mi-am gasit de lucru si mi-am facut si prieteni romani (ceea ce a fost o greseala-numai probleme si bete in roate am avut cu romancutele) Munca era prost platita chiar daca era munca de birou. La un interviu ptr. Post de receptionista m-a chemat de curiozitate sa ma intrebe de ce vorbesc atatea limbi straine si a tinut sa-mi spuna tipa ca desi sunt supracalificata, nu ar angaja un roman pentru nimic in lume ptr. ca suntem hoti. De 2 ani ne-am mutat in Norvegia (de unde e sotul meu) , am mai invatat inca o limba straina, am si servici si ma simt foarte apreciata si bine platita si stau cat pot de departe de romani… In 6 ani am fost in tara de 2 ori si de fiecare data mi-a ramas un gust amar… Nu m-as mai intoarce sa locuiesc in Ro pentru nimic in lume, dar vara asta planuiesc sa il aduc pe sot sa vada si el unde m-am nascut.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 6

    • No’ lasa-l, bietul, mai bine nu-l mai aduce. Daca toti ce poti sa-i arati e negativ…., imi pare rau de tine.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 7

      • Am scris eu cumva ca TOTUL e negativ in Ro? O vacanta e chiar educativa. Sa-ti para tau de tine, ca de mine nu are de ce.

        Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  55. Când am avut oportunitatea (’91 Germania), n-am avut curaj. Iar când ne-am adunat curajul n-a mai fost oportun… Mi-ar fi plăcut să trăiesc în străinătate, într-un mediu civilizat, decent și cât de cât save…

    Dacă viața în Ro nu vă mulțumește, plecați! Nu amânați, nu pierdeți timpul. Aici așa vor înțepeni lucrurile încă zeci de ani.

    @Alex – din ceea ce a postat, pare un visător. Numai ca visele lui sunt un coșmar.

    Îi admir pe cei care au avut curajul să plece și care duc o viață mai bună pe alte meleaguri.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  56. @mihai vasilescu:
    @Leonardo, pe mine chiar m-ar interesa povestea emigrării tale.

    ok, cu placere, dar nu ai voie s-o republici. e doar pentru threadul asta.

    se facea ca in 1988 la terminarea liceului si implinirea virstei de 18 ani, etnic german traitor in cluj fiind mi-am depus singur actele de emigrare in germania. singur, pentru ca parintii mei din motive pe care le inteleg nu au vrut sa paraseasca romania.
    (etnicii germani care isi depuneau actele de plecare definitiva pe vremea lu ceausescu erau dati afara din serviciu, din facultate etc, si asteptau pe sponci citiva ani cit putea sa dureze pina statul roman le dadea voie sa plece)
    drept urmare nu am avut voie sa am vreun serviciu si nici sa ma inscriu la facultate.
    a venit si marea lovilutie din decembrie ’89.
    mi-am zis ca acuma chiar pot ramine in romania, asa ca plin de avint si alte alea am stat periaode lungi in piata universitatii, am fost golan adica.
    atunci cind au venit minerii eram in arhitectura la un prieten. nici nu am prins de veste ca au intrat minerii in arhitectura pentru ca asa cum ma aflam eu cumva in dreptul usii au prabusit pur si simplu usa peste mine si apoi se pare ca au cam dat in mine ca in sacu de cartofi, povestesc cei de fata, üentru ca eu nu mai stiu nimic, eram deja inconstient.
    m-am trezit in simturi la coltea, aratam asa ca nu-mi venea sa cred ca sint eu cind m-am putut ridica din pat si m-am uitat in oglinda. e o senzatie stranie. acolo circulau diverse zvonuri, ca o sa vina militia si o sa ne inchida pe toti, ca doctorii sint de fapt de-ai lor, prostii din astea.
    mi-am sunat un prieten student din bucuresti sa-mi aduca haine civile (aia ma imbracasera in toale de spital si haban n-aveam unde sint toalele mele). m-am imbracat in toalele prietenului meu care imi erau cu citeva numere mai mari (aratam ca de la casa copilului) si am luat trenu spre casa la cluj. acolo s-au speriat si ai mei de cum aratam, pasaport aveam ca mi-l scosesem in ianuarie parca printre primii, si actul prin care statul german ma accepta ca emigrant etnic german inca din ’89 il aveam si pe ala (romanii nu-mi dadeau drumu, nemtii ma acceptasera demult).
    le-am spus alor mei ca ma duc in germania. “cind?” zice tata. “io-te chiar acum”. fara nici un cuvint, intr-o liniste totala, au scos doua valize si au inceput sa impacheteze in ele. tata mi-a dat 3000 de marci, toate economiile lui lichide din casa, a chemat un taxi, ne.am strins in brate, poate a curs pe ici colo si cite o lacrima, si ura si la gara cu mine.
    nici macar nu stiam cind am tren, am stat in gara toata noaptea si am fumat trei pachete de tigari, dimineata am avut tren.
    pe actele mele de emigrare scria ca trebuie sa ma prezint la rastatt si la ce adresa acolo. bai frate. m-am prezentat la poarta lagarului, ce sa ma lase aia sa intru, au chemat politia, aia mi-au verificat actele si au zis ca unde vreau eu cind arat in halu in care arat, ca ei trebuie sa ma duca la spital. si m-au dus la un spital privat. au lucrat aia ce au lucrat la mine, da tot parca nu aratam a eu.
    de acolo m-au intrebat unde in germania vreau sa merg, daca am rude chestii din astea. le-am spus ca da-le dracu de rude, eu vreau intr-un oras cu universitate ca lumea ca vreau sa studiez. m-au privit cu multa ingaduinta tot zimbind (in gindul lor probabil ca n-are cum sa se intimple in viitorul apropiat), dar mi-au dat repartizare la heidelberg.
    la heidelberg am locuit intii intr-un fel de camin pentru de astia ca mine, etnici germani repatriati, cum eram denumiti noi.
    am ajuns in camin vineri si luni am vcautat universitatea, recte secretariatul, si le.am spus ca vreau sa ma inscriu in noul an universitar (era sfirsitul lui august). aia au zis ca diploma mea de bacalaureat nu e valabila si ca teoretic as putea primi aprobarea pentru a studia numai in urma a patru examene (unu la mate, unu la fizica, un test de iq, si unul de memorie, ca eu vroiam informatica), si deci sa ma duc acasa sa m apregatesc serios si la anu sa merg sa dau examenele astea, si atunci poate, poate.
    eu le-am zis ca pot da examenele si pentru anu asta. s-au uitat la mine ca la felu paispe si mi-au fixat patru termene pentru saptamina urmatoare, dupa ce l-au chemat pe decan. am dat examenele, la mate si la fizica stiam ca am scris bine, al alealalte, habar n-aveam. aia au zis sa astept acasa ca-mi scriu ei scrisoare cu rezulatu.
    si uite asa s-a facut 5 octombrie si inca nici o scrisoare. da au sunat la usa doua pitipoance, ca ele sint secretarele de la facultatea mea si de ce nu ma prezint la cursuri, ca le-a trimis decanu personal sa ma caute. pai daca n-am primit nici o veste de la ei? cica ei mi-au trimis da o fi disparut prin holu caminului, blabla.
    si io-te-ma studinte la informatica heidelberg la patru luni dupa ce mi-au scos minerii gargaunii si prostia din cap (le sint pe veci recunoscator pentru asta – PE BUNE!)
    colegii mei au fost niste oameni de aur, extraordinari. au facut tot ce le-a stat in putinta sa uit traumele romanesti, cu cei mai multi dintre ei sint in strinsa prietenie si in ziua de astazi.
    au urmat alte peripetii, unele chiar mai spectaculoase decit astea, dar nu fac subiectul threadului.

    @vasilescu, asta a fost numai pentru threadul asta. atit. naiba stie de ce te.a interesat, dar iaca…

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 0

  57. Am vrut sa plec in Olanda inca de acum 3 ani. Dar fiindca am facut copil cu cine nu trebuie, acum sunt blocata in aceasta tara (se subintelege ca fara copil nu plec).

    Daca RO era in Schengen, nu mai aveam nevoie de acordul ex-ului sa ma stabilesc in alta tara. Olanda s-a opus aderarii RO la Schengen, eu sunt victima colaterala 🙂 Funny, nu ?

    Asa ca acum ii ofer instrumentele copilului sa plece cand o fi mare…daca o mai avea unde sa se duca.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  58. Locuitul afara vine cu bune si cu rele.
    In primul rand chestia cu nemultumirea fata de politicieni e peste tot, am fost oprit de multe ori pe strada in vest si controlat la buletin pentru ca era o demonstratie in zona contra a ceva. In cel mai bun caz o sa te intereseze mai putin pentru ca oricum esti nou pe acolo.

    Dupa aia trebuie sa te acomodezi cu o cultura total diferita. Faptul ca nu ies in fata blocului la o gluma nu e o minciuna. Daca asta e o problema pentru tine sa stii ca a sparge seminte la un pet de bere pe banca e ingrozitor pentru majoritate natiilor de la vest de noi. Deci daca pet + seminte = love do not go. Tot pe tema diferentei culturale am fost la un concert de metal prin Cehia cu ani in urma, dupa ne-am dus la beri prin centru si acolea la 2 mese de noi erau 2 baieti care se lingeau de zor. Pot sa va zic ca astia cu care eram la beri s-au facut mov, vroiau sa se care desi berea era buna si ieftina si aia erau in treaba lor. Ma rog ideea e ca daca nu suporti diferentele culturale mai bine stai acasa. Iar ca sa te bagi intr-un ghetou cu alti romani… la ce mama naibii ai mai plecat?

    Si intr-un final – daca te astepti ca sa castigi mult si sa economisesti – pai chiria e exorbitant de scumpa – orice locuinta mai decenta e pusa pe airbnb daca e in zona cat de cat turistica -> pretul pentru tine e cel putin dublu decat inainte de 2008, o sa iti gasesti chirie la 2 , 3 linii de metrou de munca. Masina e super mega scumpa in orice tara cu apa calda si vei fi f#t#t daca faci magarii si nu vrei sa o inmatriculezi acolo. Asa ca o sa o lasi la mama in prispa si o sa rugineasca acolo… Mancarea e ok la pret dar si aici e un catch, magazinele sunt inchise in weekend deci tu tot scump o sa cumperi sau o sa ajungi pe la gara unde sunt niste supermarketuri nonstop. Si ultima chestie stiu gazul, lumina si apa sunt scumpe in RO. In vest sunt de la 1.5 in sus 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  59. In primul rand, foarte misto comentarii am citit aici si in nu in ultimul rand, felicitari Mihai pentru initiativa!

    Eu am prostul obicei sa vorbesc mult, o sa incerc cat pot de mult sa fiu scurt si la obiect (pe cine pacalesc eu aici … ).

    Am avut o mama super, un inger de om. Am prins 12 ani in comunism. Mama era profesoara, plina de viata, iubita de absolut toate generatiile de elevi pe care le-a avut. Isi dorea sa exploreze, sa vada, sa cunoasca. Dar ghinion, pentru caComunism. Uite asa, tot ce a apucat sa viziteze a fost un pic de Rusia si apoi a murit, de cancer. Cumva, mi-am dorit sa explorez eu lumea si pentru ea. Nu are rost sa ne concentram pe povestile triste. Sa va dau un exemplu. Mama, in metastaza osoasa. Cu 3 ore inainte sa moara, tata a chemat salvarea, iar asistentele au luat-o la fuga pe scari si au refuzat sa ii acorde asistenta. Asta primesti in Romania, dupa ce iti platesti cinstit toate taxele timp de 30 de ani. Dar, stiti care a fost reactia mamei? “Se intorc maine, sa ma programeze pentru operatie, nu?”. Ea era ca in bancul cu optimistul si pesimistul: vedea o balega si se bucura ca a primit in dar un cal.

    Am avut sansa sa termin o facultate extrem de cautata. Pe cand eram student, am fost la Budapesta la o cursa de Formula 1, si 2 saptamani in Germania. Am ramas pur si simplu fascinat de “strainatate” la vremea respectiva. In sensul ala WOW, lumea e mare, sunt atatea de vazut, atatea de facut …

    Pentru ca mama profesoara si tata inginer, cinstiti si saraci, dar nu asa ca Iliescu, am dus-o foarte greu in facultate, din punct de vedere material. Stiu ca la un moment dat aveam 59kg la 185cm, cand am ajuns la un doctor pentru un consult, cazusem sub nivelul de subnutrit :)).

    Am plecat relativ tanar, la 1 an dupa terminarea facultatii. Am plecat proaspat casatorit, fara copii. Cu 0 lei, insist, nu am plecat cu nici macar 10 euro in buzunar, dar nici cu 10 euro datorie. Un zero absolut, o singura valiza cu un rand de haine.

    Am trait timp de 12 ani in doua tari, am lucrat in alte 3, am vizitat mai multe continente, aproape toate tarile din Europa, am lucrat, am vorbit si am mancat cu peste 100 de nationalitati.

    Am facut un copil, care acum are 10 ani. Vorbeste 3 limbi. Nu numai ca l-am invatat si limba romana, dar am cumparat de la Basme de Ispirescu pana la manualele din sistemul scolar si in particular am lucrat la capitolul asta, ca sa ma asigur ca este un copil bogat din orice punct de vedere al educatiei.

    O prima concluzie in acest moment ar fi motto-ul care mi-a placut la un moment dat maxim si dupa care am incercat sa ma ghidez in viata: fa ce poti, cu ce ai, acolo unde te afli.

    Recent, ascultam un concert live al lui Yanni. A intrat in direct cu un bun prieten, aflat pe o nava spatiala. Si acesta a transmis urmatorul mesaj: nu stiu ce se vede de acolo, de unde sunteti voi; dar de aici, de unde sunt eu, nu se vede nici o granita.

    Ma gandesc cu drag la locurile in care am copilarit. Ma leaga atatea amintiri, ca si acum imi dau lacrimile daca ma gandesc prea mult. Ma leaga foarte multe si de Bucuresti, si de Cluj, si de muntii nostri sau Marea Neagra si de multe alte locuri din tara. In acelasi timp, ma leaga atatea de locurile din Europa in care s-a nascut copilul nostru, sau de locurile in care a copilarit si a crescut.

    Da, este extrem de greu dupa ce pleci, cum spunea Cami mai sus. Stiti ce este, de exemplu, greu pentru mine? Sa ai puterea sa te gandesti permanent ce poti schimba la tine, si nu la cei din jur. Sa ai mereu o oglinda magica la tine si sa te uiti in ea, sa vezi cat esti de gresit tu si mai putin cat de gresiti sunt ceilalti. Gandeste-te ce inseamna sa pleci si sa te “debarasezi” de “romanisme” in locul in care ajungi. Spun romanisme pentru ca intamplator suntem romani si cu asta ne deprindem.

    Traiesc de 9 ani intr-una din tarile magice mentionate prin comentariile de aici. Fiecare padure cu uscaturile ei, fiecare tara cu probleme ei. Asta ca sa ne intelegem. Gasesc oricand capitole la care Romania surclaseaza, la fel cum gasesc si multe altele unde ne facem de ras. Frumusetea, insa, sta in ochii privitorului.

    Daca as da timpul inapoi, as lua aceleasi decizii. As pleca. Nu regret nici macar 1 secunda.

    Nu stiu daca la 40 de ani, cu copii si legat de Romania, as fi plecat (sau la fel de usor). Cu ce stiu acum, as pleca si la 70 de ani, daca mi s-ar oferi ocazia.

    O alta concluzie temporara: din punctul meu de vedere, exista materie si spirit. Din punct de vedere material, sunt foarte multe locuri mult mai bune decat Romania.

    Haideti sa mentionez cateva aspecte: nu am mai stat la un ghiseu de ani de zile. Nici nu mai stiu cum e. Sunt ore, transformate in zile, castigate pentru viata mea. Nu mai respir aer poluat. Numar pe degetele de la o mana noptile in care am fost deranjat de zgomot dupa ora 22:00. Am uitat cum e sa numeri zilele pana la salariu, si cum e sa stai non stop cu un ochi in portofel si altul la preturi. Ma bucur de existenta unei piscine la fiecare 3km, cu un abonament anual care reprezinta 1% din salariul lunar. Si as putea continua mult si bine, chiar la nesfarsit, cu beneficiile materiale pentru mine si familia noastra.

    Dar exista si partea spirituala. Ceea ce mai sus oamenii numesc sa injuri in limba ta, prietenii, familia, religia ta, mancarea ta, nu stiu … de aia se si numeste spiritual, pentru ca nu e palpabil si nu poate fi cuantificat. Pentru fiecare dintre noi este acolo, este ceva si are o valoare inestimabila. Sa te gandesti pentru o clipa ca nu mai exista Mihai Vasilescu, ca nu mai poti citi comentariile de mai sus, ca nu mai poti comenta in limba ta un neaos “ba pe-a ma-tii” …

    Ultimul paragraf acum (Doamne ajuta) … in generatia mea, bunii mei prieteni sunt, de exemplu, unul dintrei cei mai buni prieteni din copilarie, medicul neurochirurg Gobej Ionut de la Colentina; unii dintre cei mai buni prieteni din facultate sunt: procurori in CSM, au lucrat in proiectul GOVHubIT, sunt parlamentari USR, au infiintat Federatia Romania de Curling, etc. Fostele mele prietene sunt consuli ai Romaniei. Colegii mei de clasa din liceu sunt vice-presedinti de partid politic aflat la guvernare; am cunoscut personal oameni apropiati de Dinu Patriciu, oameni cu functii de top in SRI si multe, multe alte exemple: profesori, doctori, etc. Multi dintre ei au ales sa ramana in tara. Cu unii vorbesc zilnic. De exemplu, cand am aflat ca Gobej Ionut a ales sa se intoarca in tara, dupa stagiile in Franta, mi-a picat fatza. L-am sunat, am vorbit 2 ore cu el la telefon, imi povestea cu maxim entuziasm cum va infiinta prima sectie de neurochirurgie minim-invaziva pentru copii, etc. Si eu sunt implicat in proiecte educationale in Romania, de exemplu. Este mult de munca, sunt foarte multi oameni care au nevoie de ajutor.

    Trag linie aici. Probabil ca m-am exprimat super haotic. Ca tot comentariul meu pare fara sens. Dar nu cred ca exista o reteta universala, general valabila tuturor. Eu ma gandesc super simplu: daca seara asta, este seara mamei mele de acum niste ani buni, seara in care s-a culcat optimista si s-a trezit … in Rai, sa zicem … sunt impacat? Sunt fericit? M-as uita la ziua de ieri impacat, si la ziua de maine plin de optimism (asta daca ar mai exista o zi de maine)? M-as putea uita in oglinda, in ochii copiilor mei, si sa raman fericit? Asta m-ar face sa plec, sa stau, sa ma intorc, oricare alta decizie de acest gen. Nu stiu voi cum sunteti, dar eu vreau sa mor impacat.

    Va urez tuturor sa fiti impacati cu alegerile pe care le faceti si sa invatati cat puteti de mult din ele.

    Bafta

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  60. Da! Acum, as pleca fara rezerve in Spania.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  61. Am contract de muncă încheiat pe încă un an, însă aș pleca în secunda în care expiră. Am o meserie care m-ar ajuta să mă relochez în multe țări. Nu văd de ce să rămân.

    Problema e că El al meu nu vrea să plece și zilnic mă răzgândesc de zeci de ori, cu privire la plecare. Există posibilitatea să trebuiască să aleg între Noi și eu și situația mă face să îmi fie mai silă și să îi urăsc mai tare pe Dragnea et co.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  62. Si eu am plecat de mult, acum aproape 17 ani. Cu catel (da, da!) si cu doua valize, cu inocenta celei care nu mai iesise niciodata din tara pana atunci. Am plecat scarbita de lipsa de oportunitati din Romania, unde nu aveam pile si drept urmare nu puteam gasi un loc de munca mai rasarit. Lucram in trei locuri si abia reuseam sa ma descurc de azi pe maine. Si, ce a pus capac la toate, e faptul ca intr-o discutie despre viitor am realizat ca acesta era viitorul meu: slujbe cu salariu care-mi permitea un concediu la Eforie, rugaminti la mama de mancare la sfarsitul lunii, o carte cumparata din an in paste…asa ca am plecat. A fost greu la inceput, dar oamenii de aici (strainii aia reci!) au fost mai saritori decat orice roman: am cunoscut localnici care ne-au ajutat, ne-au sfatuit, ne-au dat saltele si paturi fiindca noi dormeam pe paltoane in casa. Ne-am facut prieteni – si romani, si localnici. Pe romani recunosc ca i-am selectionat la sange, fiindca am avut si ceva experiente neplacute. Ne ducem rar in Romania- la 4-5 ani si daca n-ar fi parintii acolo, nu m-as mai duce deloc. Oamenii sunt rai si agresivi, sau poate am devenit eu prea ‘moale’… Toti vor sa stie doar cati bani faci/ai adus, nu-i intereseaza altceva. Si da, toti ma intreaba daca nu-mi lipseste “viata spirituala” din Romania. Si-mi vine sa-i intreb: Care, canalul de manele? Mersul la biserica la pupat moaste? Carti am cate am visat, la spectacole ma duc fara nici o problema, am vizitat locuri pe care nu visam sa le vad intr-o viata si mi-am facut amintiri frumoase si mi-am imbogatit orizontul, mi-am deschis mintea si inima. Si da, cand vin acasa, lumea zice ca totul imi pute-ca vanzatoarele pufnesc, ca angajatii de la birouri nu sunt politicosi…dar daca nu criticam nimic, se va schimba ceva oare?

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  63. Bună Mihai! Visul meu a fost sa lucrez într-o o alta tara. Nu ma intreba de ce, nu stiu. Poate am citit prea mult si am fost mult prea fascinata de geografie. Prima tara a fost SUA prin programul Work and Travel pt studenți. Mi-a plăcut atât de mult încât am fost 2 veri la rând, lucram de la 6 dimineata pana la 10-11 , 6 zile pe sapt ca la finalul verii sa platesc imprumutul la banca, sa-mi cumpar tot ce nu mi am putut permite acasă și apoi vizita. Recunosc , dupa prima vara m am întors acasă cu toate prostiile, voiam chiar sa iau și cearșafurile de acolo ca parca erau mai frumoase decât cele din România..A doua vara deja știam ce aveam de facut: de plătit banca și vizitat. Aveam 2 locuri de munca, vinerea sâmbătă și duminica lucram de la 6 dimineata și terminam la 1 noaptea chiar 2. Acum când ma gândesc nu știu cum am rezistat. Vara a trecut, permisul de munca a expirat, era timpul pt distracție și călătorit. Cred ca am vizitat mai mult din state decât din România. Ma întorceam acasă la un dezolant gri peste tot, oameni care nu zâmbesc; multi nervi în trafic, pur și simplu viata trista. Am avut nenorocul sa iau o ciuperca de piele din cămin și evident am ajuns la spitalul universitar pt investigații..de unde am luat purici. În timpul sesiunii din cauza extenuarii, lucram și mergem la facultate , aveam sângerări nazale care durau cate 2 ore, evident m am dus la spital, dar cine sa ma vadă pe mine la ora 2 noaptea ca nu exista medic specialist, ma trimit la spitalul panduri..unde aștept cam juma de ora nu știu de ce, pt ca nu era nimeni, timp în care sângerarea se oprește ca mai apoi medicul sa tipe la mine ca nu are ce sa mi facă dacă nu exista sângerare și cel mai probabil e din cauza țigărilor…Alta poveste: bunica afla ca are cancer, ai mei nu îmi spun decât după ce m am întors a doua vara din state ca sa nu ma.îngrijoreze, ea deja incepuse tratamentul. Începe facultatea, bunica se interneaza la spitalul CFR pt operație, îmi spune sa nu o vizitez dar eu tot o vizitez, mama ma roagă sa iau șervețele umede dacă ma duc, cat mai multe pachete. De ce? Pt ca după 3 zile de la operație bunica mea nu a fost spălată!!! Ajung în salon și ce sa vezi, multi bolnavi în aceeași situație! Nu pot sa descriu ceea ce am simțit..după ce am terminat masterul,in același an am decis sa plecam. Am mai stat insa un an, poate poate ceva se schimba. Nimic! M am resemnat și am zis ca atunci este momentul sa plec. Aveam un job decent, îmi permiteam sa plătesc chiria și sa mai și trăiesc dar tot nu eram fericita/mulțumită/ Nu sunt căsătorită dar am lângă mine o persoana în care am încredere și care ma iubește enorm. Suntem în UK de aproape 2 ani, a fost puțin greu la început dar mi am găsit de munca în 2 sapt intr-o cafenea unde am avansat încet încet preluând responsabilitatile managerului iar acum chiar devenind unul . Visul meu nu a fost manager de cafenea ever, asa ca momentan aștept răspuns pt a putea practica asistenta sociala, ceea ce am studiat. În vara ne luam casa, am început școală de soferi, mi am făcut prieteni British, și internaționali; limba o știam deja, asta nu a fost greu.. mai avem câteva hopuri dar știu clar ca nu vreau sa ma întorc acasă decât în vacanta!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  64. Ar fi ceva sa zici ca ai plecat deoarece iti lipseste sansa…cum toti nu ne formam cu aceleasi abilitati este foarte probabil si asta. Nu ca in strainatate nu sunt oameni care traiesc de pe o zi pe alta. Sunt destui!
    Dar asta este o optiune cumva. Toti care au un minim de studii traiesc destul bine in general. O casa, vacante exotice, o masina si ceva hobiuri de intretinut. La noi pentru asta iti trebuie un venit substantial, asta e clar.
    Partea buna pentru noi privind occidentul. Devi foarte bun in ceea ce faci. Asta daca reusesti si nu cedezi psihic. La noi in Tara, merge cam asa. Noi ne facem ca muncim sefii se fac ca ne platesc. In strainatate mult s au putin, ai de tras pentru bani…daca si reusesti sa ramai intr-un loc. Cu siguranta incepi sa excelezi in domeniu. Dupa cava ani de experienta. Poti sa muncesti oriunde pe planeta cu capul sus. Fiind tu cel ce pune conditii. 🙄

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *