3,424 cititori

La pomul lăudat să nu te duci cu… trenul

Textul de astăzi este un comentariu postat de Sorin B la articolul de ieri. Și era păcat să-l las să se risipească în anonimat. Pentru că am râs cu lacrimi.

Mi-a venit în minte o întâmplare petrecută cu ceva timp în urmă, mai precis în anul de grație 2000, chiar de 1 aprilie care, culmea, a căzut într-o sâmbătă.

Țineți voi minte MIRC? Era un program gen Facebook, dar, mai old, cam de prin zona mezozoicului timpuriu, unde băieți și fete încercau să-și refacă viața (după cum spun foarte elegant, cei de la Paraziții, în simfonia a XIII-a în re major). Era o chestie foarte fină, dar din păcate nu aveai cum să vezi fotografiile, pentru că nu existau. Îmi aduc aminte că începutul conversațiilor era mereu același: ”asl pls” (dacă nu vă mi aduceți minte, vă spun eu ce însemn: age-sex-location please). Dacă primeai răspuns, începea treaba.

Pe atunci, pe când se potcovea purecele cu 99 de oca de fier și tot zicea că e ușor, eram și eu un fan al mirc-ului. Era perioada în care lucram la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și colegii mei mă porecleau Winnetou pentru că îmi plăcea la nebunie geaca de piele pentru motor. O cumpărasem eu în rate, dar măcar era a mea.

Buun, cum spuneam, eram un fan al mirc-ului și aproape în fiecare seară eram la un internet cafe care era chiar în fața sediului. Cum terminam lucrul, cum mă înființam acolo.

Într-una din seri, încep să discut cu o fătucă din Sibiu. Discuțiile au început frumos de tot, elegant (așa am învățat de la mama, să fiu elegant când vorbesc cu domnișoarele, păi cum altfel?). După vreo 2-3 zile de vrăjeală, decidem noi să trecem la următorul nivel: să schimbăm adresele de e-mail. Pam-pam, deja era o chestie faină de tot. Am trimis eu primul o fotografie (aveam una care mă avantaja, era făcută din partea stângă care cică ar fi ok, după cum mint prietenii mei dragi), ce să mai, eram convins că dau lovitura. Și-am dat-o!!! Nu doar că i-a plăcut fotografia, dar am primit și eu una a doua zi.

Când am deschis mail-ul și am văzut acolo clipocind o căsuță care șoptea ”new mail”, am dat click pe ea cu înfrigurare. Descărcarea a durat ceva, cu tot cu nervii mei, dar am așteptat cu stoicism, că oricum nu aveam ce face. Când s-a deschis fotografia, am căzut în pragul leșinului. Măi oameni buni, nu că frumoasă, cum să vă spun eu, era o varianță muuult îmbunătățită a Victoriei Silvstead pe care o bătea la scor de maidan. Blondă, cu părul lung, trecut de umeri, cu niște ochi albaștri, mari și visători, cu niște buze pline, roșii, care provocau maxim. După ce mi-am revenit din primul șoc, am continuat conversația, tot la nivelul elegant, evident. Deja începuse să se contureze posibilitatea unui drum la Sibiu și asta cât mai urgent.

Dar, având în vedere că cică m-am născut cumva pentru meseria asta (după cum m-au mințit niște prieteni psihologi), flerul meu spunea că e prea frumos să fie adevărat, așa că mi-am adunat plombele metalice de pe jos și am început un mic joc menit să mă convingă că nu e țeapă: am rugat-o pe fată să facă a doua zi o fotografie cu un carton pe care să scrie numele meu și cu un ziar din ziua respectivă (ale naibii filme polițiste, cum te învață ele unele și alte chestii). Seara s-a terminat o idee cam brusc, fapt ce mi-a crescut un pic suspiciunile de țeapă, dar am zis că merg până la capăt.

Ei, uite că a venit și a doua zi. Evident, n-aveam niciun chef de muncă. Eram la internet cafe din jumătate în jumătate de oră. La un moment dat, s-a îndurat cineva de mine și am găsit iar clipocind căsuța aia faină. Am deschis mail-ul și-am descărcat cu emoție fotografia. Era EXACT cum cerusem eu, adică WOW. Am sărit în sus de bucurie și dacă era vreo piscină pe aproape, cu siguranță aș fi sărit îmbrăcat în ea. Garantat!

Cum pe vremea aia nu erau nici telefoane faine, nici imprimantă, am înregistrat imaginea pe hard-discul din căpșor. Seara a urmat o conversație faină de tot, cu detalii picante, cu treburi, cu chestii, iar la final am primit un alt cadou: numărul ei de telefon. Evident, am sunat în secunda doi ca să fiu sigur că e ea, iar vocea, ahhh vocea, aveam senzația că era un sobor de îngeri coborâți direct din ceruri spre desfătarea trompei lui Eustachio. Că am început să vorbim ore întreg, nu mai încape discuție, nu? Vă imaginați și voi.

Și-a venit ziua de vineri, 31 martie. A doua zi, după cum spuneam, era 1 aprilie, sâmbătă. Am discutat noi și am căzut de acord cu un lucru: sâmbătă dimineața urma să îmi urc fizicul mirobolant direct în tren și să ajung să vizitez viitoarea capitală culturală a Europei (bine, mai fusesem eu cu gașca din Academie la un concurs pe Podul Minciunilor, dar asta e altă poveste).

Vine și ziua de sâmbătă. Așa că pe la ora 5 și un pic, am sărit direct în adidași și-am fugit până la gară, unde am prins trenul în ultima secundă. Era cât pe ce să întârzii, pentru că oprisem pe drum, să iau un trandafir roșu care a stat cuminte tot drumul ascuns în geacă. Doar nu era să mă duc la frumisețea aia de fată cu mâna goală? Că drumul a tot durat vreo șase ore, dar că mie mi s-a părut că durează șase zile, nici nu mai contează. Am mai și sunat-o de vreo 30 de ori ca să mă asigur că vine la gară la ora potrivită și că știe numărul trenului.

Când am văzut pancarta pe care scria Sibiu, deja pulsul meu era la 200. Culmea a fost că trenul a oprit fix lângă banca pe care era EA. Exact ca în fotografie, țin minte și acum, pantofii negri cu toc se asortau cu batistuța albastră care ținea loc de fustiță și care nu făceau decât să scoată în evidență splendoarea piciorușelor alea cât o zi de post (știți voi, picioarele unei femei sunt ca Raiul, cu cât ajungi mai sus, cu atât ți se promite ceva mai fain).

Acum, sunt convins că așteptați cu toții să vă spun că era țeapă, doar era 1 aprilie, nu? Ce răi sunteți, domnule dragă, uite că nu vă dau satisfacția asta.

Am sărit direct din tren, m-am înființat în fața băncii și, după ce am scos la iveală trandafirul care săracul se cam ofilise, am întins mâna și i-am rostit gingaș numele (cu scuzele de rigoare, dar chiar l-am uitat și nu se făcea să inventez alt nume acum). Fătuca s-a ridicat majestuoasă de pe bancă și am constatat că era cât mine, cu tot cu tocuri, la 1,80 m. După ce a primit grațioasă trandafirul, mi-a întins mâna și mi-a șoptit:

– Nu sunt eu! E ea, prietena mea…

Am întors capul spre dreapta și… ați avut vreodată senzația că sunteți la un film horror? Norocul meu a fost că m-am abținut vitejește. Măi frați-cumnați, în fața mea stătea sora lui Hulk, doar culoarea verde îi lipsea, în rest cred că era soră-sa geamănă, jur!

Am avut o secundă de ezitare, dar fluierul locomotivei m-a scos brusc din letargie și mi-a oferit exact calea de scăpare. Trenul s-a pus în mișcare încet-încet, iar Hulkuța s-a pus și ea în mișcare către mine, contrabalansând greutatea întregului tren. Știți voi că se întâmplă să-ți vină cele mai mișto idei exact când te aștepți mai puțin? Ei uite, în secundele alea îngerașul meu veghetor și-a deschis aripile și după ce m-a lovit cu ele peste ceafă, mi-a trimis și ideea: am luat-o la fugă cu un start care l-ar fi făcut pe Usain Bolt să plângă de ciudă și-am sărit direct pe scara vagonului. Norocul meu a fost că fata nu a avut timp să reacționeze, că dacă și-ar fi pus mintea cu siguranță ar fi oprit trenul cu o mână. Da, știu, sunt rău, dar nu puteți voi pricepe ce spaimă am tras eu atunci. Săraca bunică-mea a trebuit să-mi descânte ca să mă facă să-mi treacă spaima. A luat o ulcică cu apă ne-ncepută, cu un benghi și cu păr de lup sur și m-a afumat, altfel nu-mi mai reveneam din sperietură.

Abia după ce s-a pus trenul bine de tot în mișcare și gara a rămas o amintire, am răsuflat ușurat. După care, m-am așezat pe jos ca să-mi revin. Am mers până în următorul oraș unde am coborât cu grație și am citit pe tabela cu mersul trenurilor, cu o bucurie imensă: următorul tren spre București era peste vreo cinci ore. Voi vă dați seama că în cinci ore mă halea Hulkuța cu fulgi cu tot?

Ce am făcut și ce s-a mai întâmplat, vă povestesc altădată, dacă sunteți cuminți, evident.

Hai să fiți iubiți!

mihai_vasilescu_hulk

49 de păreri la “La pomul lăudat să nu te duci cu… trenul

  1. SorinB, dacă te-ai pierdut tu de frică, aia chiar era mai ceva ca Hulk, că nu cred să fii chiar slab de înger. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • Draga mea, poate vei citi la un moment dat urmatoarele carti, in care povestesc despre cei 7 ani petrecuti in misiunile internationale si, cam prin ce-am trecut pe acolo: chestia asta a fost un fel de pregatire gen trupe speciale….:)

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @GabiI, noroc cu CFR-ul ca nu au trenurile intarziere 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  2. P.S.Aşteptăm continuarea.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  3. Trebuia să fii cooperant şi să propui un menage a trois. În felul ăsta se mai echilibra situația şi te puteai lăuda că ai ieşit cu 2 tipe acceptabile.
    Asta dacă nu cumva Hulk era ca o gaură neagră care înghițea orice sursă de frumusețe, pardon lumină am vrut să spun.

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  4. Pe vremea aia mircul meu era cat mai mult garrone,vodca pentru ea,un bar,discoteca,rockoteca.La astea se adaugau apetența pentru femeile bete si lipsa mea de moralitate,empatie.Precizez spre rusinea mea si cu durere in suflet ca am fost băgat de câteva ori sub masă de niste dudui setoase si ficat de titan.Stiu si cat de tare poate fugi omu’ cand ii este amenintata viata de către un casalot biped.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • omule, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu prindeam trenul din mers…:)

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  5. 😂😂😂😂😂😂😂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  6. Eram la liceu clasa a XI-a. An de gratie ’88. Suna telefonul fix. Raspund. Era Bethoven. Un violonist care ma placea. Cum eu la arta ma topesc toata, am cedat ispitei si dupa cateva zile de conversatie am decis sa ma vad cu el (“Dupa cateva zile” pentru ca a insistat frate-miu sa nu zic DA pe loc). Nu m-am gandit nici o clipa ca daca eu sunt urâțica (sa zicem asa), el este pe masura mea. Ne-am dat intalnire in fața unui cinrmatograf. Eu veneam din directie opusa asa ca il puteam vedea de la o distanta destul de mare ca sa pot fugi, fara sa ma vada, daca e ceva in neregula. Băi, m-am dus cu sora-mea in caz ca ăsta era misto, puteam sa-i spun ca ea e Elena ca sa nu moara pe loc. Cand am ajuns aproape de locul intalnirii l-am vazut: costum albastru, camasa alba, cravata in dungi si vioara in mana stanga. Pentru o cantare sau ceva. Pe care n-a apucat sa mi-o faca pentru ca am fugit cu scarțâit de roți. Era cumva varianta lu’ tata cand mergea obligat de mama sa mearga la vreo nunta, dar cu mai putine riduri.

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 0

  7. Si eu am fost fan mirc si am legat niste relatii misto acolo. Spre exemplu prima tipa cu care am vorbit pe mirc era din calarasi si tot asa arata foarte bine de nu-ti venea sa o crezi. Dar a venit ea la sibiu si de atunci inca tinem legatura desi au trecut vreo 15-16 ani. Dar sa nu credeti ca nu mi-am luat si eu tepele de rigoare. Intai erau cele care nu aveau poza. Si le spuneam sa se descrie, iar una spune bruneta senzuala bla bla bla…. da frate bruneta…. bruneta era si mustata ei. Apoi am avut parte de muuuuulte grase dar si de femei misto. Oricum cel mai fain a fost ca am invatat niste comenzi pe mirc, comenzi cu ajutorul carora puteai afla de unde tasteaza tipa. Dupa ce aflam de unde tasta, rugam un prieten sa mearga la acel netcafe sa verifice puicuta. De atunci nu au mai fost tepe. Damn…. i miss those days!!!!

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @radusibiu. deja îmi ești simpatic doar că ești din orașul din care era Hulkuța. Măi, și asta era brunetă, dar nu am văzut dacă avea mustață…poate am cunoscut aceeași tipă…HAAA

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  8. 🙂 vasilescule, fa ce faci, dar sa-l tii aproape pe Sorin…de-si face blog, migreaza toti cititorii 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @Redoo…dragul meu, eu sunt in pantloni scurti in comparatie cu Mihai. Tot aici e mai frumos

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Redoo, omu’ scrie cărți, n-are timp de bloguri. A trecut direct la nivelul următor. 😉

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

      • Carti? pai detaliaza…ca poate mi-a scapat..

        Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

        • @Redoo, păi să zică @Sorin B. 😉

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • Prima carte deja e gata: am stabilit și coperțile, e la corectură, maxim la 15 martie va fi disponibilă. Vă anunț din timp! By the way: am făcut prima ședință foto profi, pentru coperta patru…uhuuu

        Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

        • Păi baga, da din casa…un paragraf..ceva. marketing…pune lumea pe jar 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

        • @SorinB
          Sper ca au avut grija sa nu se vada in poze si parul din nas!

          Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

        • @SorinB, ai dat de editura pe care o cautai? Ai incercat la Tracus, cum ti-am recomandat?
          Ahh, si astept cartea! 😉

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • unde anunti ? Ca nu vreau sa pierd momentul !!!

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Good old mirc… Ce vremuri… Ce tzepe 😂😂😂 Acum vezi pe facebook poze cât cuprinde, doar că-s lucrate în draci… Mă întreb care-i next level… Probabil ca-n bancul ăla cu Bulă când aduce acasă o super bunăciune, şi-o trag în draci apoi stau la relax. Tipa întreabă: “pot să mă joc cu ouălele tale?”. “Sigur” zice Bulă “dar de ce, te excită treaba asta?”. “Nu în mod special, dar mi-e dor de ale mele”.

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

    • @Vyo….bun rau bancul. Tehnologia face salturi mari…dej sunt niste device-uri prin care oamenii cica se si pot saruta….iar sexul virtual deja e realitate…:)

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

      • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

        Lumea zice că aberezi. Thumb up 9 Thumb down 16

  10. Foarte tare ce a scris Sorin, nu ce a pățit ci felul cum a descris întâmplarea. Am avut o oarecare reținere să mă întâlnesc cu tipi cunoscuți pe internet, în special pe mIRC unde ”asl pls” în loc de bună ziua era moartea pasiunii. O dată am cunoscut un tip într-un local, am făcut rost de id-ul lui de mess și am mai vorbit. Prima noastră ”întâlnire” (noi i-am zis un ieșit la suc) am pus-o la cale pe messenger, dar ne cunoscuserăm personal înainte, deci nu era șoc. În ziua întâlnirii a întârziat vreo 10 minute, nu îi știam nici măcar numărul de telefon pentru că nu apucaserăm să ne știm chiar atât de bine încât să facem schimb de numere de telefon. M-am gândit că dacă era țeapă sau o fi uitat de mine? Dacă îl aștept și o să creadă despre mine că ”ui fraiera asta, m-a așteptat aici la colț de stradă, e moartă după mine”? Am decis să îl aștept, nici nu știu de ce, cred că a trecut timpul în timp ce gândeam. A apărut și și-a cerut scuze, a avut motive să întârzie. Dacă nu îl așteptam, în urmă cu 10 ani, probabil nu mai era acum soțul meu și tatăl copilului meu :)). Sau, cine știe, poate era.

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 0

  11. Sorin pana la urma era 1 Aprilie. Noroc ca “free willy” nu a avut viteza de reactie, ca nu te vedeam bine. Te subjuga total. Mircul avea farmecul lui. PS sa ne mai povestesti.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Marius. dacă punea mâna pe ultimul vagon, oprea trenul mă jur!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

      • @SorinB :))) femeie delicata. un ingeras.

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • Iar eu, un nenorocit care nu cauta sufletul femeii…urat, domnule

          Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

        • @Sorin exact. s- au dus vremurile gentilomilor :))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Am citit ieri comentariul lui Sorin, m-am distrat copios 🙂 Ce chestie ar fi fost ca faza cu Hulkuța să fie doar o glumă făcută intenționat pentru a vedea cum reacționează pretendentul 🙂
    Când o fi, când s-o putea, aștept continuarea 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  13. Am promis ieri că vin cu poveste de la 1 aprilie 2000, partea a II-a. Am promis, mă țin de cuvânt, că așa e frumos. Facem ca-n filmele alea italiene, pe care le vedem cu drag în anii 80: fine primo tempo; ei bine, acum vine secundo tempo. Enjoy it!
    Trenul se pusese în mișcare, iar gara de la Sibiu începea să devină o amintire, pe care, după cum bine vedeți și voi, nu am reușit să o șterg din memorie nici cu ajutorul hipnozei. Nu-i bai.
    Stăteam pe jos pe holul vagonului, apăsând pe venele de la mâna stângă, numărând în gând, constatând cu plăcere că pulsul încă era pe la 150, dar, era în scădere, din fericire. După ceva timp, am reușit să mă ridic pe două piciorușe și, să intru în compartiment, unde m-m prăbușit direct pe canapeaua veche. Am încercat să mă adun și, încet-încet, am reușit. După minute bune de meditație și exerciții de respirație, mi-a revenit zâmbetul pe buze: viața era frumoasă, mergea înainte, așa că, am ieșit din nou pe hol, când, brusc, am realizat că eu mergeam fără țintă. M-am rezemat de geamul pe care nu aveam tupeul să-l deschid și, am luat decizia de a coborî în următorul oraș, indiferent care ar fi fost acela, așa că m-am lăsat legănat de glasul roților de tren, bucuros că tocmai scăpasem nevătămat: mă rog, orgoliul suferise ceva mai mult, dar, aveam eu metode să-l vindec.
    După ceva timp, am zărit o altă pancartă, care anunța orașul următor: Deva. Am coborât din tren și, m-am îndreptat spre panoul care anunța mersul trenurilor; suuper fain: următorul tren spre București avea să plece peste vreo 5 ore. Ce să faci singur singurel într-un oraș în care nu știi pe nimeni? Am iești din gară, liniștit și am luat azimut spre est: am zis că am timp suficient să vizitez un piculeț orașul, până la sosirea trenului care avea să mă aducă înapoi în Bucale.
    Am mers ceva timp și, la un moment dat, am zărit un parc superb, cu niște flori absolut minunate, un loc ce lăsa loc de liniște și încânta atât sufletul cât și ochiul. Am luat loc pe o bancă și am admirat peisajul din jurul meu: grupuri de tineri și mai puțin tineri care se plimbau prin parc, lumea care profita de o zi frumoasă. Am zâmbit și i-am privit cu atenție pe cei din jurul meu, participând la bucuria lor.
    Era așa de frumos, liniște totală, idilic, ce mai. La un moment dat, m-am sprijinit de spătarul băncii și am închis ochii, zâmbind în continuare. Am zis că îi țin puțintel închiși, să las fericirea celor din jur să mă cuprindă: oboseala (v-am zis că eram drepți de la 5 dimineața, să prind trenul) dar, mai ales, spaima trasă, și-au spus cuvântul: am ațipit. Cât? Nu știu: cred că, doar câteva minute, dar, deja încercam timid tărâmul viselor.
    La un moment dat, am simțit o ușoară bătaie pe umăr, dar, nu am băgat-o de seamă. Din păcate, cel care făcuse o pasiune din a mă trezi, părea determinat să își ducă până la capăt gestul; bătaia a continuat cu insistență, dar, eu, de-al naibii, dădeam un ignore fantastic: asta până la momentul la care am simțit arsura unei lovituri mai puternice, prăvălite pe umerii mei (din fericire, protejați de umerii gecii). Am sărit în sus ca o rachetă aer-sol și, am privit buimac în jurul meu: în fața mea, stăteau zâmbitori, doi subofițeri de poliție, care, probabil, erau în patrulare prin parc.
    Am scuturat din cap, alungând brusc somnul care mă cuprinsese, parșiv, după care, i-am privit pe cei doi: ați auzit vreodată de Pat și Patașon? Nu? evident, cum aveați voi să auziți de ei: uite că stăteau amândoi în fața mea, privindu-mă cu atenție. Eu, la rândul meu, i-am studiat cu un ochi critic: unul dintre ei avea vreo 2 metri și nu cred că avea mai mult de 50 de kilograme, cu palton cu tot: stăteau hainele pe el de ziceai că sunt pe gard, la uscat. Cascheta cred că era cu minim 4 numere mai mare, cu un cozoroc imens care îi acoperea ochii mici, jucăuși. celălalt avea 1,50 maxim, dar, cred că sărea de 130 de kile, garantat: era o chestie rotundă, cu niște brațe cam cât un pilon de pod: Arnold, dacă l-ar fi văzut, cred că ar fi izbucnit în lacrimi de ciudă. Eu cred că, dacă se lăsa pe dreapta sau stânga, se rostogolea și revenea, exact ca Hopa Mitică.
    – Bună dimineața, păsărel, a deschis gurița prăjina.
    – Bună dimineața, am răspuns eu, dar…cred că e puțin amiază…
    – Ohooo, s-a băgat Hopa Mitică în discuție: suntem spirituali, nu?
    – Se prea poate, am răspuns eu, circumspect, retrăgându-mă un pas.
    – Ia zi, ai un buletin la tine? L-am auzit pe Păsărilă.
    – Imediat, am zis eu, după care, am început să caut prin buzunare: din păcate pentru mine, am realizat un lucru: uitasem legitimația acasă: băiat deștept, luasem doar niște bănuți la mine și atât. Când am ridicat ochii la cei doi, i-am văzut cum au avut o încercare timidă de a zâmbi.
    – Se pare că nu am la mine actele, am zis eu, ridicând din umeri.
    – Ohooo, atunci, vii tu frumos cu noi la municipiu, să facem o verificare.
    Am stat câteva secunde în dubii, după care, le-am spus, pe un ton confidențial:
    – Sunt ofițer de poliție…
    Hohotele lor de râs mi-au întrerupt speech-ul: Păsărilă mișca din cap ca o păpușă dezarticulată, iar, Hopa Mitică se bătea pe coapse și i se zguduiau toate șuncile: pentru ei, era în mod clar, cea mai tare glumă pe ziua respectivă, posibil, din tot anul.
    Brusc, hohotele au încetat și am simțit mâna lui Hopa Mitică, cum mă cuprinde drăgăstos de braț, invitându-mă politicos la Poliția Municipiului, pentru verificări. Acum, ei politicoși, eu politicos, nu puteam să îi refuz, nu? Mai ale că Hopa Mitică avea un zâmbet ghiduș pe față, care-mi spunea că l-aș fi jignit profund dacă aș fi declinat invitația.
    Am mers noi în pas de defilare până la Poliția Municipiului, unde, băieții m-au invitat în camera de primire (o chestie mișto, cu gratii, cu tot). Între timp, se nimerise schimbarea: venea schimbul doi, să înlocuiască schimbul unu, așa că, vreo două treimi din efectiv erau acolo. Când am intrat, ofițerul de serviciu a întrebat:
    – Cine e rocker-ul?
    – Nu e rocker, Fane, a spus Păsărilă: e ofițer de poliție, coleg de-al nostru.
    În sală s-a lăsat o liniște bruscă, după care, au izbucnit toți în hohote de râs. Cei doi m-a privit cu nedisimulată milă, ceva de genul ”pe bune?”, după care, am intrat în sală.
    Am luat noi loc la o masă, iar Hopa Mitică a scos un carnețel, gata să noteze datele mele. Pe atunci, verificările se făceau telefonic, iar, dacă eu nu eram de acolo, vă dați seama că a durat ceva, nu?
    Le-am explicat cu lux de amănunte, ce și cum, le-am dat numărul de telefon de la Brigadă, unde să sune să verifice, după care, Păsărilă a ieșit să sune și să facă verificările, iar eu am rămas cu Hopa Mitică.
    – Și, zi-i așa, ești coleg cu noi, nu?
    – Exact!
    – Adică, cumva trebuie să iau și poziția de drepți?
    – Nu e necesar, dar nu strică, am dat-o eu pe obrăznicie, după care, l-am văzut pe polițist cum se lasă pe spate, scaunul gemând din toate încheieturile.
    – Bă pretene, lasă prostiile, și pune mâna la muncă. Lasă dracului drogurile alea și ce mai fumați voi și caută o meserie ca lumea: ia zi, ce știi să faci?
    – N-auzi, domnule, că sunt polițist, la Brigada de Combatere a Crimei Organizate?
    – Serios? Eu n-am auzit de ea. Și, pe acolo, vă lasă, așa, cu plete? Umblați ca la voi prin ogradă, sau cum?
    – Serios, am confirmat eu, cu o mină demnă.
    Norocul meu a fost că, pe ușă a intrat Păsărilă, care, s-a aplecat la urechea tovarășului și a i-a șoptit ceva, câteva secunde bune. Pe Hopa Mitică l-am văzut cum mă privește din ce în ce mai mirat, cu ochii măriți și falca gata-gata să cadă.
    – Uite, domnule, că am trăit s-o văd și pe asta: să trăiți, domnule sublocotenent, a urmat el, ridicându-se și întinzându-mi mâna: i-am strâns-o cu băgare de seamă, dar, senzația că am băgat mâna în buzunar, nu m-a părăsit: eram convins că, dacă îmi punea mâna pe creștet, soarele s-ar fi ascuns definitiv.
    – Să trăiți, a continuat și Păsărilă, după care, s-a prezentat și mi-a strâns mâna, la rândul lui.
    Acum, că treaba era oablă, ne-am așezat la povești: între timp, au venit în sală și ceilalți colegi, care se uitau la mine de parcă aș fi coborât dintr-un OZN și aveam minim o antenuță verde. Se tot mirau și nu prea le venea să creadă că sunt de-ai lor. Acum, că atmosfera s-a mai relaxat, iar pericolul unor alte bastoane pe spinarea mea trecuse, am stat la palavre, că tot aveam ceva timp de omorât până la plecarea trenului.
    Le-am povestit cu lux de amănunte cum ajunsesem acolo: hohotele de râs, la început mai timide, s-au transformat în cascade, de se zguduia întreg sediul: la intervale regulate, mai primea o palmă pe spate, gest de compasiune, de la Păsărilă: nasol a fost când a început Hopa Mitică: el, săracul, mă bătea peste umeri de drag, de încurajare, din compasiune, după cum spuneam, numai că, la fiecare palmă de-a lui, mă mutam cu tot cu scaun câțiva centimetri mai încolo.
    După ceva timp, am plecat cu ei spre gară, iar, pe drum, ne-am oprit la o cafea și am mai stat la povești: odată ajunși, am urcat în tren și, l-am văzut pe Hopa Mitică vorbind cu Nașul: drumul până la București a fost unul fain, fără peripeții.
    Ei, uite-așa a fost acea fatidică zi de 1 aprilie 2000, zi pe care nu cred să o uit vreodată.
    Hai să fiți iubiți!

    Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

    • Ma gândeam ca ai mai vrut să-i spui celor doua ca ți-au stricat ziua 😁
      Nu te-au cautat sa le spui ce-ai patit😁 de ai fugit asa?
      😁😁😁😁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Am disparut urgent, mi-am schimbat numarul de telefon, adresa de mail, nick-ul de pe mirc, tot

        Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • SorinB, ziua se putea termina ca din Sibiu sa urce ” free willy” si ea cu treaba la bucuresti. Simpatici colegii tai. Pat si Patason?! :))) You make my day!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  14. SorinB….recunoaste ca asta a fost 1 nasoala din celelalte 100 de experiente placute dar care nu poti sa le povestesti si sotiei actuale….erai proaspat gaborel ala James Bond cu plete si jacka rock….ceva inedit pentru un gabor pe atunci….si in plus un milion de povesti cu actiuni under cover….ce mai o odisee….nu te mai intreb care era nick nameul tau pe MIRC…ca se mai sinucid vreo trei pe aici…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Am râs de păţania ta, dar totuşi din câte am citit oamenii frumoşi îşi găsesc mai greu un partener/ă decât ceilalţi. 🙂 Aşa că eu o plâng mai mult pe cea care ai crezut iniţial că va fi tipa cu care te vei întâlni.:)

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  16. Am râs cu lacrimi, jur! Mă doare capul de cât am râs.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Marisa, ceea ce este de bine, că eu am crezut că nu mai trăiești. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *