Vinerea trecută am văzut un nene care efectiv plonja către metroul care se pregatea să închidă ușile și am postat șmecheria asta pe Facebook:

Voi vă daţi seama că există oameni pentru care să prindă metroul ĂLA, care se pregătește să închidă ușile, este cel mai important lucru din Univers? Practic viaţa lor n-ar mai fi la fel dacă l-ar aștepta pe următorul.

Postare la care Alex Burlacu a scris comentariul de mai jos. Comentariu pe care l-am salvat din negura feisbucului și vi l-am lăsat aici, pentru că este mult prea mișto si mult prea plin de adevărul a ceea ce se întâmplă în fiecare zi în jurul nostru: oameni care-și trăiesc viața pe repede înainte, uitând să se bucure de ea.

Ăștia sunt dintre cei care claxonează la semafor (eventual cu o secundă înainte) când se face verde, din cei care trec pe roșu ca să nu mai prindă încă un semafor sau care merg cu 70-80 prin oraș, atunci când sunt la volan. Oameni care din secunda în care au ieșit din casă sunt într-o cursă contratimp individual către, probabil, propria moarte. Întotdeauna grăbiți să ajungă „acolo” sau „dincolo”, întotdeauna în întârziere, întotdeauna gata să te arunce în aer dacă le stai în cale. Partea interesantă vine când se intersectează cu unii asemenea lor. Aproape toți pe care am apucat să-i cunosc (din categoria asta) se plâng luni că nu e vineri și, în decembrie, că „a trecut parcă prea repede anul”. Și dacă-i întrebi, nu își amintesc lucruri notabile pe care să le fi făcut în perioada determinată. Ca să filozofăm de dimineață, prea grăbiți să ajungă la destinație (chiar dacă asta e viața lor) ca să se bucure de călătorie. Să ne fie ziua… liniștită și calmă.

Atât!

mihai_vasilescu_grabiti