Am vrut să nu mai scriu deloc pe acest subiect. Și nici n-aș mai fi făcut-o, dar dacă tot a zis Melinda mai jos exact ce simt și eu… (Bonus, pentru toți băgătorii de seamă care dădeau din gură aiurea, citiți și asta). 

Aseară am trecut în 5 minute de la fericire maximă la depresie.

Un suflet nou ar fi avut șansa să ajungă într-o familie minunată, dar oricât de repede ne-am mobilizat, tot statul a câștigat.

Durerea cea mare e că am văzut, din nou, urâțenia din oameni.

Urâțenia din asistenta socială care a amenințat o mamă cu decăderea din drepturi și cu faptul că îi vor lua și fetița pe care o are acasă, dacă nu renunță la nou născut și amenințări cu închisoarea că a vrut să își vândă copilul, ceea ce nu este adevărat.

Urâțenia din toți oamenii care au comentat și au acuzat mama, care au acuzat autorul articolului, care pur și simplu au scris mult și nimic.

Cred că la bază omul e rău și bun laolaltă, doar că, cu bunătatea trebuie să te autoeduci în permanență, iar empatia o înveți, nu te naști cu ea.

Lucrurile nu sunt atât de simple. Nu e totul alb sau negru.

Am făcut voluntariat în centre de sugari, în centre de plasament, în fiecare an încerc să ajut copii care au un viitor înainte, dar o situație financiară aproape inexistentă.

Toate institutiile menite să ajute copiii sug doar bani de la stat pentru copiii pe care îi au în grijă.

Atât!

Puțini puteți să vă imaginați cum sunt centrele de plasament, cum sunt centrele de sugari, cum sunt tratați acei copii de către angajații centrelor. Știu, vedeți la tv sau mai citiți un status ca ăsta și empatizati puțin, cât de un comment și cam asta e.

Trebuie să vezi cu ochii tăi cum un copil e călcat efectiv în picioare de o asistentă, să îi vezi ura din ochi și plăcerea cu care îi cară palme și picioare, cum sunt abuzați verbal în permanență, înjosiți, nemâncați, să vezi cu ochii tăi cum sunt cărați, ținuți de un picior, sugarii, cum sunt manevrați ca o bucată de carne când sunt schimbați, cum sunt înfășurați până la gât ca să nu se miște prea mult, cum sunt pălmuiți până se îneacă și se înroșesc de la atâta plâns, cum sunt opăriți și cu răni pentru că nu sunt schimbați cu zilele.

Asta e situația copiilor instituționalizați. Mulți copii mor în grija statului, mulți copii nu sunt retrași de la îngrijitorii sociali chiar dacă sunt abuzați.

Sunt o mulțime de părinți și mame care au vrut să își recupereze copiii din centre și nu îi mai găsesc.

E dureros și frustrant să știi că ești neputincios!

mihai_vasilescu_trist