2,489 cititori

Angajatul surpriză ”lovește” și te scoate din pepeni

Numai cine n-a lucrat într-o firmă care are și depozit de marfă nu știe că “băietii de la depozit” sunt o specie aparte, sunt o lume în sine, sunt niște tipi care, de cele mai mult ori, sunt extrem de greu de surprins. Nu de alta, dar oamenii au văzut multe la viața lor.

Ei bine, tocmai de-asta zic că e mega-tare ideea celor de la Lidl pe care o s-o vedeți în video-ul de mai jos. Fiți atenți aici ce le-a dat prin cap. L-au adus pe Micutzu, frate. Dar nu așa, pe bune, că era prea simplu. L-au deghizat și l-au “angajat” la ei la depozit. Ce-a urmat? Omu’ le vinde blugi “de furat”, face scandal că nu e lăsat să fumeze în interior și e trimis afară, plus alte chestii d-astea “finuțe”. Și le face pâna ce unul dintre șefii de la depozit are o criză de râs nervos. Serios, uitați-vă, că nu ma apuc să vă povestesc tot. Ar fi ca și cum aș da spoilere dintr-un film la care nu vreți să stiți ce se întâmplă pâna nu ajungeti la cinema.

Vă mai zic doar atât. Personal, pentru că sunt dus cu capul, aș fi mai fi exagerat olecuță, în sensul că nu deconspiram identitatea “angajatului surpriză” până nu făceau băietii de la depozit grevă spontană de lucru și amenințau cu demisia dacă nu-l dă cineva afară pe noul venit. Doar atunci m-aș fi declarat mulțumit și le ziceam cine e. 🙂

În rest, repet, mega-idee a celor de la Lidl. Uitați-vă liniștiți la clip, campania asta cu surprinsul propriilor oameni le-a ieșit într-un mare fel. Bine, ăsta e singurul video din serie care e pe râs, nu pe lacrimi de emoție, da’ avem voie să “ne mai și râdem”, nu?

P.S. Tipul pentru care s-a organizat surpriza, Marius, cred că are nervi de oțel sau ceva. Nici acum nu-mi vine să cred că asculta enormitățile lui Micutzu și nu i se clintea niciun mușchi pe față.

mihai_vasilescu_micutzu

18 de păreri la “Angajatul surpriză ”lovește” și te scoate din pepeni

  1. Chiar surprinzători cei de la Lidl!!! Si partea bună este că tot continuă cu surprizele… Bv!!!!👏👏👏
    P.s: iarăși nu mai vin articolele pe mail… De ieri😶

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Iulian, nu-ţi mai vin că am uitat eu să-l programez pe ăsta. Ieri ai venit. Verifică în spam.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  2. Bravo, Lidl!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  3. Nu stiu de ce toate aceste video-surprize, pe care le face Lidl pentru angajati imi ridica parul de pe maini. Inca odata bravoLidl!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  4. Foarte tare. Tocmai ce am pierdut juma de zi intr-un depozit.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  5. Wow, super campanie!!! Iar unul dintre cei care au inițiat campania electorala colegul meu de liceu. Merci, Mihai!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Elly, să știi că e. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • Uhh, acum văd greșeala!!! Nu am vrut să scriu “electorală” ci “e” (de la “este”, prezentul verbului “a fi”)…

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Într-adevăr, ca să fiu în asentimentul celor care au comentat până la momentul ăsta, este o super campanie publicitară (mai mult sau mai puțin, depinde de gusturi până la urmă, gusturi pe care le avem sau avem impresia că le avem, sau chiar nu le avem, socialmente acceptabil). Dar, dragă Mihai, nu am reușit până acum să rezonez sau să găsesc vreo proporționalitate între campania publicitară promovată de Lidl și poziționarea lor în piață, raportată la celelalte brand-uri. Mi se pare (probabil sunt subiectiv dar nu am niciun interes și nici nu intenționez să îi promovez pe alții, în defavoarea ăstora cărora le faci tu promovare asiduă) că sunt aproape cel mai de căcat magazin, cu produse ieftine și proaste, cu maieuri din material supraelastic amestecate cu bere la un leu doza, cu produse alimentare ambalate în cantități cel puțin ciudate (ceafă de porc la pungi de 700 de grame) la preț pe kilogram care depășește lejer oricând prețul din alte hypermarket-uri, cu maximum cinci case de marcat din care întotdeauna sunt deschise maximum două și cu pretenții de calitate nemțească dar livrată în inconfundabilul stil românesc gen “hai să le dăm la săraci impresia că pot cumpăra ceva de calitate la prețul pe care și-l permit ei, beneficiari de ajutor de șomaj sau ajutor social”, Nu am găsit niciodată la Lidl marca de țigări pe care o fumez (și e ceva ordinar, nimic special), niciodată nu am stat la coadă mai puțin de cinci minute și, sincer, niciodată nu am dat la casă de o fată frumoasă sau de un băiat amabil. Întotdeauna, când am făcut cumpărături la acest magazin, m-am simțit ca într-un sediu al Poștei române, cu angajați plictisiți și acri care sunt acolo doar pentru că nu au găsit un job mai bun. E foarte posibil să fiu eu, mă repet, subiectiv, dar aici, în Iași, unde sunt vreo 4-5 Lidl, vreo 5-6 Kaufland și 3 Carrefour, îmi dau cuvântul că de onoare că angajați mai triști ca la acest magazin și ofertă de produse mai “chinezească” nu am întâlnit!
    P. S. Micutzu a recunoscut la un moment dat, dacă o să ai răbdare să cauți ce a produs el de-a lungul timpului, că a participat la evenimente de firmă la care a luat mai mulți bani decât ar fi meritat deși habar nu avea în fața cui se produce! 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 6

    • @Gigi, păi atunci înseamnă că eu îmi fac cumpărăturile de la un magazin de căcat, unde, să vezi ce, găsesc și marca de țigări pe care o fumez.
      Știi ce nu înțeleg eu? De ce nu putem admite că oamenii sunt diferiți și că dacă nu ne place ceva, lucrul ăla nu devine automat “de căcat”. Ok, am înțeles, nu-ți place Lidl, asta îi face automat de căcat? Iar conluzia că eu le fac reclamă asiduă este tot de prost gust. Toată campania asta a plecat de la un articol al meu NEPLĂTIT. Articol scris pentru un angajat care, să vezi drăcie, nu corespunde descrierii făcute de tine. Ușor mai e să împroșcam cu căcat orice inițativă mișto. Urât.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 7

      • Bine, boss, ca de obicei, ai dreptate. Asta dacă admiți că-ți plac grasele, până la urmă și ele sunt plăcute măcar de mamele lor. și asta, după logica ta de mai sus, nu le face deloc de rahat. Campania ta, pornită de la un articol NEPLĂTIT, s-a bazat, ce să vezi, pe o excepție care, din păcate, confirmă regula. O inițiativă mișto ar fi ca cei de la Lidl să-și respecte clienții cu produse de calitate, nu cu campanii publicitare lacrimogene, gen hai să îl dăm pe unu cu avionul că am auzit că a visat să ajungă pilot sau hai să îi aranjăm unei fătuci o întâlnire cu Ducadam că am aflat noi că-i place să dea cu piciorul în bășică. Doar zic, n-am nimic nici cu ei și nici cu tine. Și ca să nu existe dubii, nu tot ce nu-mi place devine automat de rahat iar tu poți să faci reclamă și campanii publicitare oricât și la orice, numai că dacă am o altă opinie e posibil să fiu diferit, nu crezi? 🙂

        Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

        • @Gigi, poți să ai orice opinie vrea mușchiu’ tău. Dar tu ai venit și-ai zis “magazin de căcat”. Deci te contrazici singur.
          Argumentul cu “grasele” e fix în favoarea mea. Nu, mie nu-mi plac, Dar există oameni care le plac. Prin urmare, faptul că nu-mi plac mie nu le face automat “de căcat”.

          Lumea zice că aberezi. Thumb up 1 Thumb down 6

  7. N-ai idee cum am râs. Vai, da’ enervant om! Ăsta te scoate de pe ale tale.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  8. Mihai, e super de tot realizată toată chestia asta, e devenit ceva chiar foarte tare. Felicitări ție și tuturor. Și Micuțu, pe cuvânt, poate sa joace în filme când vrea el. E mult mai bun decât muuuulți actori, pur și simplu nu e nimic artificial, chiar are talent. Oricum, cred că la faza asta s-a lucrat din greu, păi ăla habar n-avea că e filmat.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Marisa, tu ai văzut când a izbucnit ăla în răs nervos? :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • @Mihai, da, an văzut. M-a terminat cu blugii ăia :))))))
        Nu-l cunosc, dar jur, omul e făcut sa facă film.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *