6,155 cititori

L-am descoperit pe mamăl și tatăl hipsterilor

M-am uitat de trei ori să mă lămuresc dacă face mișto sau e un soi de umor abstract pe care eu nu-l pricep. Well, nu m-am dumirit, prin urmare, consider că acest text e pe bune. Pe scurt, un nene din Timișoara face un soi de inventar al condițiilor în care ai sau nu dreptul să te bucuri că orașul de pe Bega va fi Capitală Culturală Europeană în 2021. Partea proastă este ca eu apucasem să mă bucur cum am aflat de reușită, înainte să dau de textul flăcăului. După ce l-am citit, mi-am dat seama că sunt un impostor care s-a bucurat hain, fără să aibă dreptul. Ia fiți atenți aici, că vi le scriu p-alea care mi-au plăcut cel mai mult (pe restul le puteți citi și singuri). I-am și răspuns la ele, că nu-i frumos să lași omul să vorbească singur.

Mdeci, tipul ăsta (Mircea Dragu, pe numele lui dă scenă) zice că nu ai dreptul să te bucuri pentru reușita Timișoarei dacă:

– ai pornit televizorul mai des decat ai deschis o carte. Nenea Mircea, am deschis televizorul chiar și când eram în Timișoara, la #jazztm. Ba, mai mult de-atât, m-am uitat la meciuri de la Campionatul European în backstage. Ia-o p-asta!

– ai vazut cel putin un episod cap-coada dintr-un serial turcesc. Auzi, șefu’, știi cum e să stai o vară întreagă, singur, în caminele studențești din Tei și singurul post pe care reușești să-l prinzi pe tv să fie tvr2? Nu numai că m-am uitat, dar abia așteptam să înceapă. Pe lângă restul programelor, serialul ăla turcesc era un regal.

– nu ai fost la concertul lui Bob Geldof, desi medicul ti-a spus ca-ti poate face externare provizorie. sau portarul se uita in alta parte si nu erai legat de pat. Pisi, cred că o să-ți dau decisiva acum: habar nu am cine e Bobiță ăsta despre care zici tu.

– cumperi bilet la spectacolele lui Piersic si nu ai fost la nici un spectacol Aualeu. Aici ai greșit-o grav. Nu există “spectacolele”, este unul singur, sub formă de monolog, care a început în ’97 și nu se știe când se va termina. Maestrul e încă în vână.

– nu ai in casa/masina cel putin cinci discuri pe bune, nu scrise la birou, pe banii si timpul corporatiei, ale unor artisti made in Tm. Bă, n-am. Se pune că-i citesc blogul lu’ Oltea? Că e de-a voastră. Stai așa că e născută la Sibiu. Damn, nici măcar cu asta n-am punctat.

– ai deschis umbrela cand stateai in primele randuri la festivalul de jazz/rock din Operei doar pt ca ploua. sau, si mai grav, daca ai stat acasa pentru ca ploua. Hopa, te-am prins, n-ai călcat pe la #jazztm. De ce plm să deschid umbrela dacă a fost caniculă?

– te plangi de traficul auto, dar nu-ti pui pb sa folosesti o bicicleta/trotineta. Băiețel, mă plâng de traficul auto ca dracu’, dar la noi s-a inventat metroul. În plus, să mergi tu iarna pe bicicletă/trotinetă prin București.

– nu ai fost cel putin o data anul asta la un vernisaj in Timisoara. Fuck, iete că îndeplinesc una dintre condiții. Pentru că, să vezi ce, am fost. ‘Mi-aș…

– nu ai sustinut anul acesta cel putin o echipa de club din Tm la un meci, alta decat cele de fotbal. Stai așa că aici m-ai lovit grav. Timișoara mai are fotbal?

– nu ai idee unde e stadionul de rugby. N-am, nici cea mai vagă. Dar am un selfie cu ceasul de flori. Merge?

nu il cunosti din vedere pe Csabi (da, tipul ala cu barba si bitza care inregistreaza toate concertele din Tm). Iete că nu-l cunosc pe Csabi nici măcar din vedere. Cum naiba o să trec peste trauma asta? Auzi, da’ ce plm e aia “bitza”?

– ai cumparat bilet la Clayderman. N-am cumpărat. Am câștigat o invitație. Dar de dus, m-am dus la concert. E nasol, ha?

– il iei in serios pe Dan Puric, sau, si mai rau, cumperi bilet la el, dar (evident) nu o citesti pe Herta Muller. Hmm, pe Puric nu-l iau în serios pentru că nu ma lasă selfesteem-ul, dar Herta Muller e necitibilă. Dacă vrei, îți fac cadou cele două cărți pe care le am. A, am dat bani pe ele, dar ți le trimit moca, doar să nu le mai văd pe-aici.

– nu poti nominaliza cel putin doi actori de la fiecare teatru din Tm. Bă, nu pot. Dar pot altceva. Pot să-ți spun că la vernisajul ăla despre care ziceam mai sus, am stat cu Claudia Ieremia la masă, am râs și-am glumit. Cum e?

– te duci la festivalul de jazz de la Garina, dar in masina asculti Radio Zu. Greșit, în mașină duduia profm-ul.

– ai dat share fara un comentariu sarcastic la o postare trandafireteoasca sau poptamaseasca. Singurul lucru mai acătării pe care l-ai zis si tu. Am onoarea să mă prezint: NumaipotcuTonyPoptămaș.

– nu cunosti numele cartierelor vechi din Timisoara. Auzi? Nu cumva este vorba despre cartierele unde și-ai făcut țiganii palate cărora nu poți să le numeri nici măcar turnurile? A, nasol.

Tare omu’, nu? Eu tot sper că e trolling. Dacă nu, e groasă treaba, el ar fi cam singurul care ar avea dreptul sa se bucure. Deși, parcă văd că dacă-l întreb unde se halește cea mai bună pleșcaviță din Timișoara sau dacă l-a votat pe Robu, o să dea din colț în colț.

Acum mă duc să mă sinucid, ca un mitic nevolnic ce mă aflu.

mihai_vasilescu_hipster

78 de păreri la “L-am descoperit pe mamăl și tatăl hipsterilor

  1. Sa mi se taie capul! 😂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

    • @Mihaela, dă-mi adresa, că vin io.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  2. Și dacă n-ai descoperit apa rece si mersul pe jos! ☺

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • @Dana, și gaura din macaroană.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  3. Daca asta e si mamal si tatal hipsterilor, io am o curiozitate legata de cum ramane insarcinat/gravida?
    P.S. si va rog, fara prostii in raspunsuri, ca ma dezlantui si nu mai raspund pentru ceea ce scriu.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

    • @Elena, se divide, ca euglena verde. Sau ameoba. Nu mai țin minte exact.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • @Mihai, si doar am spus “fara prostii”.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  4. Eu m-am uitat la Isaura. Nu sunt demn nici sa stiu unde e Tm pe harta

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

  5. Mihai, eşti de-al meu. În sfârşit cineva care zice că nu se poate citi Herta Muller.
    Cât priveşte tipul, e dus săracu’, lăsaţi-l în plata Domnului.
    P.S. Şi eu m-am bucurat în mod ilegal că Timişoara e capitală culturală. YES!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • @GabiI, mi-am cumpărat cărți, deci chiar am vrut s-o citesc. Nu am putut. Am o singură viață, dă-o-n mă-sa mare de treabă.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

    • Acuma -s curioasă….de ce nu se poate citi:) dacă nu ai dat cărțile…poate le împrumuți:)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Andyy, de putut de poate orice, dar am o singură viață și nu vreau s-o irosesc.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @irdmedia, mai contează?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  6. ti- am zis ca tu nu ai luat pulsul Timisoarei cum trebuie. nici macar nu meriti Timisoara, robu’ lu’ Bucuresti. parvenitule care esti

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 3

    • @Marius, sunt un mitic, am zis.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • Depinde unde pui accentul. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

    • Un adevărat timişan ar putea zice “Cârpaciu’ lu’ Bucureşti”.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Ah, nasol ca nu stii cine e Bobita, cum zici tu, Bob Geldorf, cum zice el. Chiar esti nashpa. The Wall, Pink Floyd. El era personajul principal din film. In plus, iti dau un sfat. A avut o super trupa Boom Town Rats, irlandezi de-aia care stiu muzici bune.
    Hai, in rest, te las, dar de Bobita musai sa stii.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @DOINA, puteam să dau un search și aflam imediat. Da’ n-am vrut, așa de-al naibii. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  8. Desi m-am plimbat in lung si in lat prin tara asta, n-am vizitat niciodata Timisoara. Banuiesc ca ar trebui sa ma sinucid.😂😂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Ionut, nu, mă, dar dacă prinzi ocazia, du-te. Mie mi-a plăcut.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  9. Belea tipul! E un caracter oricum ar fi!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Nicoleta, este, este, inimă neînfricată de hipster. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  10. Și eu sper că e trolling ce-a scris nenea ăla!!!!
    Atââât…!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Elly, și eu sper. Dar mi-au șoptit niște păsărele care au cuib în Tmișoara că omu’ nu are chiar toate țiglele pe casă. Na, gurile rele, nu poți să pui bază. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  11. Acum pe bune. Chiar îi pasă cuiva de toată treaba asta? Ajută la ceva? Și nu mă refer la niște renovări de fațade din bani guvernamentali (care într-o țară normală s-ar fi făcut oricum).
    Niște concerte, niște turiști nemți (beți) niște teatru, niște turiști englezi (și mai beți) niște artă (musai modernă), niște turiști hipsteri autohtoni, niște politicieni, gata anul, ”hai că am făcut treabă bună”, ne revedem în 2030, eventual în Copșa Mică, un Pompei modern, unde localnicii transformați în statui reprezintă arta.

    Părerea mea: https://www.youtube.com/watch?v=0wTRTzJWCrI

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 4

    • @Stefan, păi îți dau două exemple. Unul de la noi, Sibiul. Pe care l-au făcut “la cheie” cu același scop? Ai fost la Sibiu recent? Eu m-aș muta acolo. Al doilea este Barcelona. Pus la punct pentru Olimpiada de la Barcelona.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  12. Pleşcavița e chifteaua aia sârbească nemaipomenită? 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Alexandra, daaaaaaaaa. Iar la cât mi-e de foame aș băga vreo cinci. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  13. Daca nu ai mers cu primul tramvai tras de cai, in o mie opt sute-69 :))))

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • @Cati, pffff… cum de nu mi-a venit asta? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Si n.ai stat sub primul felinar stradal

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  14. Mie îmi place și aia că trebuie să știi minim 50 de cuvinte din limbile maghiară, germană și sârbă. Cred că 99% din Timișoara nu are dreptul să se bucure :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Nicu, da, la aia nu m-am băgat că pare ceva cu specific local.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  15. Biță = biclă (sunt timișorean iar eu am avut nedumerirea asta cu bicla de București) 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Gheorghe, aha, deci bărbosul Csabi are și biclă. Cool.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  16. Io mi-s timișoreancă și tot nu îndeplinesc must-urile lu’ domnul😃 Cred că e troll.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Carmen, câte poduri are Timișoara?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Ăăă, nu ştiu precis, 11-12. Nu mă aşteptam la întrebarea asta! Ce anchetator bun ai fi, ai tehnică

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Carmen, te-am prins! N-ai voie să te bucuri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Între timp am dat un sărci pe Goagăl. Sunt 12. Deci am fost pe aproape, da?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Carmen, blasfemieeeeee! Trebuia să știi pe de rost.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  17. Cine, pana mea, este asta sa imi spuna mie ce am voie sa fac si ce nu?!? Nu, nu am citit-o pe Herta Muller si nici fan Puric nu sunt. Dar am citit pana mi-a stat mintea pluta: Osho, Platon, Dickens, J. Clavel and so on, and so on, and so on…
    Nu, nu ma uit la televizor dar si daca ma uitam, ce?!? Gata, asta ma face mai putin culta, mai putin demna de a ma mandri cu faptul ca TM este Capitala Europeana?!? Cat tupeu! Hai sa nu mai aruncam noi cu bolovani si sa ne vedem de viata noastra! Cata superioritate domnule!!!
    Hai ca m-am enervat un picut 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • @Livia, dar te-ai bucurat sau nu?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Tare, tare de tot!!! Tare nu imi plac mie oamenii astia care se dau super inteligenti si fac asta prin a-i desconsidera pe ceilalti!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @Livia, mie-mi plac. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  18. @Mihai suntem niste mitici. csf n- ai csf.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  19. Săracul de el 🙁 . Am avut şi eu un cunoscut de-ăsta şi tot aşa, după 6 luni de yoga intensium et meditatium, i-au cedat nervii pentru că tot nu reuşea să şi-o autosugă, oricât de mult se antrenase. Îl deranjau nişte vertebre. Am înţeles că finalmente a primit ajutor de la nişte suflete milostive care l-au şi iniţiat în tainele spiralei misa şi alte delicii. O fi aceeaşi persoană.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Marisa, cu alte cuvinte, dacă n-a putut să și-o auto-sugă, macar suge de la alții. Înțeleaptă decizie.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Mihai, aşa a fost, dar cică acum poate când n-are junghiuri. E sensibil la curent.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Marisa, păi să nu și-o mai sugă cu geamurile deschise.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Mihai, ahahahahaaaaa. Olivia Steer, beat it!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Marisa, ce, crezi că Olivia o suge cu geamurile deschise?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Mihai, altfel cum putea să testeze toate leacurile naturiste de pe planetă? Cercetarea cere sacrificii.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @marisa, da, frate, e research. Corect.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Mihai, păcat c-a murit Sergiu Nicolaescu. Îţi dai seama ce film făcea? Capodoperă la propriu, cred că şi Florin Piersic amuţea.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Ce idee mi-a venit… Crezi că Florin Piersic ar accepta un challange, să joace într-un film în care să-l interpreteze pe Iohannis? În paranteză fie spus, mi-ar fi plăcut un profesor ca Iohannis. Păi când zice ăsta “emvepătrat”, te trec fiorii.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Marisa, n-are cum. Ar trebui să tacă măcar două ore.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  20. Hipster dobitoc trecut de varsta hipsterimii acceptabile. Ii invidiez pe oamenii care n-o sa afle de el vreodata. Multumesc, Mihai!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Pamfil, am așa o ușoară bănuială că nu-ti place omu’.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Da, nici eu nu stiu sa spun cu exactitate de ce… e doar un feeling, nu e ca si cum e o mica parte din cancerul societatii.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  21. Si eu ma bucur.Pentru ca inteleg macar o parte din beneficiile de care o sa beneficieze orasul dupa lucrul acesta.Dar,nu am fost in viata mea in Timisoara.Asta ce inseamna ca sunt???

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @chris, înseamnă că n-ai dreptul sa te bucuri, da?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  22. Nu ma agit aiurea pentru ca altii sunt agitati din fire. Pot doar sa le doresc sanatate.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @diabolic, acum o las, că e bun articolul. Dar mi-aș dori ca de pe acest blog să nu mai dau nicio referință către Radul Alexandru (piticigratis). Nu suport oamenii nesimțiți si agresivi fără motiv.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • Scuze frățică, nu am ştiut 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @diabolic, știu, frate. Omul m-a jignit gratuit. Și nu halesc asta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  23. Intrabarea este alta: cate persoane de gen opus il rasfata cu like-uri ca sa intelegem de unde isi trage seva tipul tau 🙂 !

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Daca vrei sa dai cartile alea le vreau io. Multumesc.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *