Un băiat în vârstă de 32 de ani, din Iași, a accidentat mortal o persoană, apoi a întors mașina și a fugit de la locul faptei. Șoferul, avocat de profesie, era băut (1,23 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat) și avea permisul în stare de suspendare, tot pentru alcool la volan. Victima se afla pe trotuar, în dreptul unei treceri de pietoni, aștepta culoarea verde a semaforului. (știrea completă aici).

Acum, de ce cred eu că a fost posibil să se întâmple așa ceva? Primul și cel mai important motiv este chiar legea. Care prevede sancțiuni mult prea blânde referitor la cei care beau și conduc. Din punctul meu de vedere aș suspenda permisul pe viață (fără drept de re-examinare), aș da o amendă pentru care un salariat obișnuit (nu manager la Poșta Română sau la Metrorex) ar trebui să facă credit de nevoi personale și nu în ultimul rând aș da niște pârnăiță cu executare. Toate astea doar pentru urcat băut la volan și surprins de vreun filtru al poliției în trafic.

Iar dacă, în urma faptului că aveai alcool în sânge, au mai rezultat și victime, nici măcar nu aș mai încadra fapta la „accident” sau „omor din culpă”, aș băga-o direct la „crimă sau tentativă de crimă, cu premeditare”. Să mai iasă din pârnaie când o avea nepoți sau strănepoți.

Ah, și o notă internă în cadrul Poliției Rutiere prin care informez că pedeapsa pentru orice polițist, care va fi prins luând șpagă de la un șofer băut, este desfacerea contractului de muncă pe loc plus pușcărie. Multă pușcărie.

După implementarea măsurilor de mai sus, aș mediatiza crâncen primele cazuri de șoferi care au luat amenzi imense și închisoare. Idem pe primii trei polițiști șpagari băgați la răcoare. Și să vedeți cum vor scădea spectaculos cazurile de „hai, domnule, băusem și eu doar o bere„. În jumătate de an am fi prima țară fără niciun caz de consum de alcool la volan. Garantat!

Vă rog, nu mă luați cu „e prea drastic” se mai întâmplă accidente. Da, înțeleg că în trafic se pot întâmpla chestii neprevăzute, toți greșim, dar în momentul în care te-ai urcat băut la volan, nu mai ai nicio scuză. Puteai să lași mașina pe loc și să pleci naibii cu alt mijloc de transport, opțiuni există cu nemiluita. De la autobuze până la taxi/uber și firme specializate care-ți trimit un nene să-ți conducă mașina până acasă, dacă chiar nu vrei să te desparți o noapte de ea. Nu, nu mă interesează că tu după două beri n-ai nici pe dracu’ și conduci „la fel de bine”. E minunat, dar păstrează informația asta pentru când îți vei scrie memoriile. În trafic, scutește-ne de astfel de abilități.

Al doilea motiv, pentru care s-a întâmplat porcăria descrisă de știre, este ăsta:

Avocatul Iulian Gafon, are 32 de ani si este necasatorit. Este asociatul unei case de avocatura din Iasi – a fost aparator in dosare celebre, precum cel la fostului primar al iasiului, Gheorghe Nichita, sau al fostului ministru al educatiei Cristian Adomnitei. Membru al Baroului Iasi din 2010, barbatul nu este la prima abatere rutiera. Avea permisul suspendat, sustin anchetatorii. Politia l-a prins in iunie baut la volan, cu o alcoolemie de 2,25.

Dacă nu înțelegeți, vă traduc eu, e foarte simplu: „Ăi, șî chizda mă-sii, ieu îs șmechier, ăi! Șî vă fut pi tăți în gurițî. Știț’ șini-s io, ăi?”.

Adică, în româna literară, omul știa că în Iași nu prea are ce să i se întâmple. Asociat la casă de avocatură mare, relații cu poliția, relații cu procurorii, relații cu judecătorii, relații peste tot. Dacă-l oprea poliția din greșeală în trafic, începeau să sune telefoanele, pe „firul scurt”, în secunda doi. Practic, numai dacă omora pe cineva n-ar mai fi avut cum să-l „scoată”. Well, din păcate, chiar asta s-a întâmplat.

Fac pariu pe orice că celălat dosar, cel în care fusese prins în iunie cu alcoolemie mare, era în curs de mușamalizare. Și exact asta s-ar fi întâmplat, dacă jegosul ăsta nu omora un om fix în aceleași condiții: băut la volan!

mihai_vasilescu_bautura_volan1

sursa foto