16,821 cititori

Sunt un țăran, mi-a plăcut Rihanna!

Tot citesc păreri despre concertul de aseară al Rihannei. Ba că n-a luat înalte, ba că nu știu ce nu putea să ducă, ba că a fost o mizerie. Vă spun, mă aștept să apară și Loredana sau Moga să explice că n-a fost în regulă “vocea de cap” și s-o elimine din concurs. Well…

Mă scuzaț’, dar io sunt mai peizan așea. Prin urmare m-am bucurat la maxim de concert și m-aș fi bucurat chiar dacă Rihanna anunța că a băut ceai cu gheață și-o să cânte răgușită. Și, ca să pun punctele pe “ü”, o să vă arăt cât de uncool pot să fiu: pe lângă Rihanna, mi-a plăcut și Delia de m-am umezit tot. Un țăran, ce să mai…

Mdeci, vă dă în scris fratele vostru că, dacă nu sunteti oareșce specialști, ci oameni normali, v-ar fi plăcut mai mult ca sigur. Ah, unde mai pui că de data asta organizarea a fost bună spre foarte bună. Doar la intrare au existat niscaiva probleme, am așteptat vreo 20 de minute, până s-au prins organizatorii că au greșit-o și au mai deschis niște porți de acces.

În rest, nu tu coadă la jetoane, nu tu cozi la băuturi, nu așteptai pe nicăieri mai mult de câteva minute. La toaletele ecologice am văzut ceva lume strânsă, dar asta cred că e de bine. Înseamnă că oamenii au avut ce să consume ca să aibă ce elimina, nu?

Ar exista totuși două chestii de reproșat.

Unu. Nu stiu de ce naiba nu funcționau ca lumea ecranele și proiecțiile. Imaginea de pe ecrane era în contratimp cu ce se întâmpla pe scenă. Iar proiecțiile se tot stingeau. Dar, pe mine asta m-a afectat puțin spre deloc pentru că am stat în față de tot (ăăă… chiar lipit de primul gard de protecție), deci mi-ar plăcea să aud ce au de zis cei care au avut văzut de la distanță mai mare.

Și doi. Să fi stat Rihanna un pic mai mult pe scenă. Încă vreo jumătate de oră măcar. Because she is the sexiest thing I’ve ever seen!

mihai_vasilescu_rihanna_delia

31 de păreri la “Sunt un țăran, mi-a plăcut Rihanna!

  1. Probabil că mi-ar fi plăcut și mie dacă aș fi câștigat invitația de la tine!?? N-am auzit nimic de pe balcon, în mod normal aud mai toate concertele! Deci, nu mi-a plăcut sonorizarea!??

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

  2. Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 4 Thumb down 17

    • Mai exact ce te-a deranjat? că era beată sau că a recunoscut asta?

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Mai exact ce te-a deranjat? că era beată sau că a recunoscut asta?

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 4 Thumb down 15

    • @Mihai, exagerezi. Asta cu băutul e grija părinților, nu a Deliei. Fie-mea avea exact vârsta periculoasă când a lansat Delia piesa. Crezi că s-a apucat să se facă praf prin cluburi?

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • Acuma sincer, ai dat de ea mutabeata in santuri?…facem ce zice popa sau?…si da am si eu una bucata fata in dotare care imi fredoneaza la 7 ani reclama de la Timisoreana…o fii rau?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 5 Thumb down 10

    • @Mihai, am înţeles exact ce zici. Te rog citește articolul Deliei de pe sereniti. Este exact despre ce zici tu aici.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  3. Yep, partea de video a fost relativ naspa…asta din ce se vede pe youtube…odata sigur luminozitate prea mare,procesor prost (sau model vechi) ori suprasolicitat…eventual mixer video de pe vremea dacilor…(cu deasta am luat si eu o teapa anul trecut)…pacat, ca erau ecrane HD de 3mm ..:)
    In rest e bine ca ai avut o seara faina…:)

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Florian, exact, frate. M-am bucurat de ea din plin.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  4. Și mie mi-ar fi plăcut Rihanna, dar ar fi fost al treilea drum de Bucuresti vara asta și nu mă mai țineau buzunarele. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @GabiI, lasă că vii la anu’. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  5. Și eu mă înscriu in rândul țăranilor iubitori de Rihanna și Delia •!!! Cât despre educația copiilor, noi părinții le-o oferim și totodată întipărim deci no chance to fuck off because music !!!Am copii deci stiu ce vorbesc….Sunt nouă pe aici și îmi place maxim ce citesc (la recomandarea unei prietene) Te admir Mihai pt tot ce faci, iti urez succes pe viitor și la cât mai multe articole interesante și amuzante!☺?

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • @iuliana, iar tu să comentezi ori de câte ori ai chef. Asta e satisfacția mea, când comentați voi.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  6. Da, da, esti. Si eeeeeu :))))))))))))))). Melteni ce suntem! Ahahahahaa…

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @DOINA, niște țărani. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  7. Nu inteleg de ce dai hide la comentarii…am spart 4 lei pe popcorn…:)))))

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Florian, io? Nu dau hide la nimic. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • Apai daca nu am blog de une’ sa stiu…probabil de la unlike-uri intra in hide…nu ai setari sa scoti asta?…nu de altceva dar comentariile pe blog fac cel putin cat juma’ de articol…:)))) + ca e fun sa le citesc si critca e buna cate odata, sau macar vedem ce si cum gandeste lumea…parerea mea 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Florian, aaa, ba da, asta pot să scot. Dar nu vreau. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Florian, le poti vedea. Scrie undeva langa ele “Click here to see”

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  8. Io, ca pensionar fara studii superioare (asadar inscris perfect in targetu’ A3) am alte gusturi; black-metal, pagan-folk, Arkona, Temnozor, punk, si alte alea, mai asezate…. Da’ recunosc sincer ca Delia e placerea mea vinovata – e sexy, funny, isteata si, orice s-ar spune , are o voce misto !

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • Oare suntem frati?…si eu metallist si blabla…pe langa asta am avut de a face cu Delia in bakstage…pe langa voce e si o tipa misto

      Edit…si mai sunt tipe din show busines asemenea ei…
      Romanul nu face diferenta intre artist pe scena si omul din real life…

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Marius, exaaaaaaaaaaaaaact.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  9. Ma bucur ca te-ai simtit bine. Imi place Delia, si cum se prezinta pe scena, si ce canta, si (mai nou) cum scrie. Sa fim seriosi! Pana la melodia ei “controversata” , toate fetele consumau doar apa plata cu lamaie si, seara, la ora 21:30 erau in pat cu rugaciunea spusa!!?? Bai, ma lasi!?
    In alta ordine de idei: am auzit ca Rihanna a facut playback. E adevarat? Nu, nu sunt genul care sa tina cu dintii de “live” pe scena (unii artisti chiar suna prost live si prefer un playback reusit decat un live facut praf), dar sunt chiar curios daca asa a fost. Nu ar fi primul artist “de renume mondial” care face chestia asta. Oricum, nu imi place ce canta, ci doar cum arata.?

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Ionut, uite ca să fiu cintit până la capăt. Dacă a fost playback, eu nu mi-am dat seama. Prin urmare, rămâne cum am stabilit: sunt un țaran care s-a bucurat la maxim de cele doua dive, Delia și Rihanna. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  10. N-am facut playback! Intreaba-i pe copiii care ma ascultau din parc!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Rihanna, nu contează, mie mi-a plăcut oricum ar fi. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  11. De cand ma stiu sunt indragostita de Rihanna, Asadar, concertul ei mi-a facut o adevarata placere. Cu toate astea, am fost putin deranjata de ce mi s-a parut mie lipsa de suflet in munca ei 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *