2,598 cititori

De azi, mă găsiți în Piața Operei

Dar nu în cea din București. 😉 Fratele vostru s-a relocat pentru trei zile la Timișoara, unde are loc cel mai cel festival de jazz din țara asta. Well, și acum vine partea interesantă. Când m-a sunat Oltea să mă cheme, am cam strâmbat din nas, pe motiv de incultură muzicală în fază cronică. Da’ femeia nu s-a lăsat și mi-a zis clar:

-Treaba ta, nu știi ce pierzi, habar nu ai câți din ăștia ca tine am văzut eu în primele trei ediții și pe urmă nu se mai dădeau duși. 

Iar eu, fiind un individ foarte receptiv, am reacționat imediat la așa cuvinte meșteșugit alese. Acu’-s la Timișoara. Să vedem dacă nu mă mai dau dus. Puteți profita de ocazie să mă scoateți la o bere, care sunteti de prin zonă.

Hai să vă spun și ce mi-a zis lumea de pe aici că n-ar trebui să ratez în niciun caz:

– Jacob Collier – cică ar fi bun de tot, un fel de ză șit al momentului. Să vedem.

– Dhafer Youssef – să mă aștept la ceva deosebit.

– BadBadNotGood – “o să-i asculți non-stop după ce-i auzi prima oară”.

– Cafeaua de dimineață, la una dintre terasele de pe malul Begăi.

Dacă e cineva printre voi care vrea la festival, să știți că intrarea e liberă, ține de azi până luni și scenele sunt amplasate în trei locații: în Piața Victoriei, în Parcul Castelului și în Parcul Civic. De fapt, ia luați voi siteul festivalului și pagina de Facebook JazzTM, unde puteti găsi și singuri toate infurmațiile.

Să vă uitați după mine, dar să fiți deja cu berea în mână, da?

P.S. Nu știu ce timp voi avea zilele astea, deci să nu mă înjurați tare dacă nu prea găsiți de citit aici.

mihai_vasilescu_jazztm4

Organizator: Primăria Municipiului Timișoara

JazzTM 2016 este prezentat de: Raiffeisen Bank

Sponsor: Continental Anvelope Timisoara

Susținător: Pilsner Urquell

Mașina oficială: Mercedes Benz, prin Casa Auto Timișoara

 

32 de păreri la “De azi, mă găsiți în Piața Operei

  1. Sau cu saxofonul în mana (ala de jazz).

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Iote, sau… 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Si lu’ Clinton ii placea Jazzul… Si canta si la saxofon…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Miki, de-aia mi-am luat și eu saxofonul cu mine. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  2. Hai sa te distrezi bine! De ce sa te injuram, tu-ti ceapa ta :))))

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

  3. Adică “ghidi-ghidi. ghiduş ce eşti”, să parafrazăm dintr-un basm celebru, comentat de un autor şi mai celebru ( 😛 ), aştepţi să te invite fomeile la bere?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @GabiI, hai că n-am specificat sexul. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  4. Bineeeee!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  5. Collier cu bere…… nirvana de-a dreptul….. Sa-ti fie de bine!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Celi, tocma’ ce am luat micul dejun impreună. Gen, era la masa de lângă mine. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  6. Well! Sa te bucuri!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  7. Cat te invidiez!…jazz si bere rece…Ce poti sa-ti doresti mai mult?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  8. Auuuuzi, pã vremea mea era un joc in care scria Pilsner Urquell…
    Cadeau din cer sticle de bere si daca le prindeai intr-o lada lasai o gagica din ce in ce mai fara haine….
    S-a mai jucat cineva jocul sau is cea mai baba de pe aici?

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Miki, la Timișoara tot jocul ăsta se joacă, doar că pe bune. :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Da, da. Jucat

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Sa ai parte doar de ploaie tot festivalul. Ploaie de bere, evident 😛

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @diabolic, la cât e de cald, n-aș zice nu și la una din aia cu apă din cer. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Uite ca ii fac eu sa rada:Un tanar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat.. Atunci Episcopul l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze
    Preotului i-a mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cand a ajuns acasa a gasit pe masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea:
    ‘Draga Parinte, Fiule
    Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atat de bine in prima ta slujba si ca ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii:
    Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
    In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers…
    Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar.
    Nu poti sa te stergi la gura cu sutana.
    Poruncile lui Dumnezeu sunt 10 nu 12.
    Iar apostolii sunt 12 nu 10.
    Cand vorbesti despre Iisus si apostoli, nu poti spune ca e ‘Fiul si banda lui’.
    David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca ‘i-a zburat curul cu dinamita’…
    Cind vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti ‘bulangiu’.
    Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu sunt Batranul, Juniorul si Stafia…
    Nu e frumos sa-l numesti pe Papa ‘Nasul’.
    Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in p***a ma-sii.
    Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat…
    Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva.
    Apa sfinta se foloseste pentru a binecuvanta, nu pentru a-ti racori ceafa.
    ‘Casuta’ aia este confesionalul, nu toaleta
    Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella.
    Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevarra
    Vezi sa ai mereu chilotii pe tine si, cand e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana.
    Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa 1 ora si nu doua reprize de 45 de minute fiecare, iar cel care era asezat langa tine si pe care l-ai numit ‘travestit cu fusta rosie’ eram eu….

    In rest a fost bine.’

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  11. Am un prieten în Timişoara care chiar la operă e corepetitor, dar participă şi la Jazz Festival. Şi spune că e minunat d fiecare dată. Mi se pare că ai doar de câştigat dacă te duci.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Chantel, păi m-am dus deja. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  12. Sa te simti bine in Timisoara 🙂 Nu spun asta pentru ca as fi timisoreanca, nu, nu 🙂
    Da, sa te astepti la ceva special ascultandu-l pe Dhafer Yousef 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Dhafer Youssef rulz! O sa-ti placa la maxim.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Mihai, sa faci si tu un subiect cu ce trupe/oameni/melodii ti s-au pus, daca s-au pus, la suflet. Ca poate mai avem oameni (nu dau nume, eu) care vor sa reimprospateze repertoriul de muzica. Spre ex. (Nu imi dati in cap, is mic si prost da?) de indivizii astia scrisi de tine nici nu stiam ca exista din greseala pe planeta asta a noastra, daramite de compozitii muzicale. L-am ascultat pe Collier si mi-a placut un inceput de ce am gasit la el. Asa ca, pretty please!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Alexandru, facem să fie bine.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Mâine după ora 20 te caut. Dacă te găsesc, fac cinste cu o timișoreana. Dă-mi un indiciu după care să te recunosc

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ana, sunt foarte frumos. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Te-am căutat, dar cum să te găsesc într-o mare de oameni cu toţii foarte frumoşi?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ana, eu străluceam.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *