Pe vremuri, când eram mai tâmpițel (nu că acum n-aș mai fi), aveam impresia că Facebook-ul există doar ca să-ți regăsești foștii colegi de școală generală și să te elucidezi cu ce grasă s-au căsătorit și câți plozi au turnat.

După ce am mai crescut un pic, m-am lămurit că este și locul unde oamenii pot să-și expună pisicile din dotare sau copiii cu început de obezitate, în scopuri care încă îmi scapă, dar asupra cărora mai reflectez din când în când.

Mult mai târziu m-am prins că aceeași rețea de socializare este locul în care ne arătăm unii altora ce vieți interesante, pline de acțiune, adrenalină și strălucire, avem. Abia în ultimă fază, l-am reconsiderat și ca pe un instrument util cu ajutorul căruia aș putea să-mi promovez blogul, de exemplu.

Și am ajuns în zilele noastre, când consider că rețeaua lu’ domn Zuckerberg mai are foarte puține chestii pe care nu le stăpânesc. Dar și pe acelea măcar le intuiesc. Cu toate astea, ocazional tot mi se mai întâmplă să rămân cu gura căscată când, în mărinimia lui, Facebook-ul îmi sugerează să mă împrietenesc cu „chestii” precum cele din imaginile de mai jos.

Fraților, nu mă duce capul să pricep. De ce ți-ai pune o poză de profil sau un cover photo care să arate în felul ăsta? Ce urmărești? Cam ce ai tu, femeie, în cap în secunda în care hotărăști că singurele și cele mai de preț lucruri pe care vrei să le lași la vedere pentru actualii, foștii și viitorii prieteni sunt curul sau țâțele? Ce așteptări ai de la viață și de la tine însăți când faci așa ceva? Sau, în general, ai vreo așteptare?

Pentru că singura întrebare care-mi vine în minte, când văd un astfel de profil, este una formulată sec și destul de mercantil: oare cât o fi scurtu’ la duduia asta?

Oare seara, când „delicatele” astea ajung acasă și încep să le zbârnâie căsuțele de chat de la mesajele de genul „te poopik frumoas-o”, „s-ă mor io ce kur marfă a-i” sau „ce țiaș face, yuby”, nu se întreabă de la ce li se trage? Oare o fi mișto să te simți material de inspirație pentru sesiunile de labă ale onaniştilor de pe net?

Îmi imaginez cam cum se întâmplă când cineva vrea să le dea add request și întreabă dezorientat:

-Auzi, da’ tu care Nina Cerepulova ești? Că sunt mai multe și nu te găsesc.

Pauză, moment lung de gândire și apoi urmează indicația lămuritoare:

-Ăăă… sunt aia cu țâțe mari și curu’ la vedere.

P.S. Râdem, glumim, dar știe cineva cât e scurtu’?

mihai_vasilescu_cur_facebook