„Ai să-mi bag pula, e abia marți”. Cu gândul ăsta și-a aprins Cheloo ultimul joint și s-a băgat în pat, ignorând complet sticla de vodcă pe jumătate goală de pe noptieră. Nu că n-ar mai fi avut chef să mai ia o dușcă, da’ în ultima vreme parcă simțea așa niște mici înțepături în ficat dimineața. Până la urmă se răzgândește brusc. „Pula mea, mi-e sete, ce căcat, m-apuc să-mi cumpăr cola”?  Ia sticla și-o golește scurt, în timp ce atinge cu cotul țigara rulată lăsată pe marginea patului. „Să moară mama, ce era să fac, dădeam jointu’ pe jos ca amatorii”.

Trage ultimele două fumuri și începe să râdă zgmotos spre televizorul unde doi mafioți tocmai îl lichidau pe un al treilea cu ciocanul. „Să moară Cici, ce seamănă labagiu’ ăsta cu Ombladon”. Se chircește și horcăie zgomotos de la hohotele de râs. „Așa, așa, arde-l la tâmplă pe bagabont. Ia să-l sun pe fraier să-i zic că e unu’ la fel la tv.”. Întinde mâna spre telefon și adoarme instantaneu, până să apuce să formeze numărul, cu jointul fumegând stins în colțul gurii.

Dimineața începe prost. Nu era nici 9.00 când se aud niște ciocănituri puternice în ușă. Cheloo ridică cu greu capul de pe pernă. Jointul strivit, i se lipise de obrazul drept, iar capul i se învârtea în gol. Încearcă să compileze ce se întâmplă. „Ce căcat? Ăsta sigur e muistul ăla de Cerebel. Numai el face glume atât de proaste”. Ciocănitul se aude din  nou, mai tare:

-Deschide! Poliția!

„Mamă, ce prost e! Iar gluma cu poliția? A mai făcut-o și de Revelion când ne-am pișat toți pe el. Prostu’ nu se-nvață minte văd”. Zbiară tare din pat:

-Pleacă, bă, bulangiule, că dorm. Dacă ies la tine, îmi bag pula-n mă-ta urgent!

Un moment de liniște, apoi chiar de lângă ușă se aude o voce stinsă:

-Boss, sunt eu, Relu de la județ. Am venit cu băieții, avem ordin să te ridicăm.

„Ce zice ăla, mă? Ce banc de pârțari mai e și ăsta”? Se dă cu greu jos din pat și calcă pe sticla goală de vodcă. De nervi, îi fute un picior și-o sparge de perete. „‘Mi-aș pulaaaaa, ce mă doare!”. Deschide. În prag, o întreagă armată de mascați cu Relu-n frunte. Care se dă mai aproape de el și zice tare:

-Dom’ Chelu, trebuie să mergeți cu noi la secție!

Precaut, se apleacă spre urechea lui și-i șoptește:

Nu știu ce se întâmplă, e nasulie mare, sună telefoanele de azi-noapte într-una…

Cheloo își trage pe el bluza de trening din cuierul de lână ușă, se scarpină îndelung la coaie, apoi își miroase absent degetele. Pornește sictirit spre mașina poliției, dar în drum întoarce capul și aruncă peste umăr:

-Bă, Relule, și cât zici că mă țineți la căcatul vostru de secție?

-Nu știu, că ordinele-s venite de la centru.

Cheloo se oprește brusc, se freacă ușor cu palma pe ceafă, pare că gândeste profund și apoi conchide:

-Bine, atunci zi-le la băieți să ia cu noi tot ce găsesc în primul sertar de lângă televizor. Că nu pot să stau pe sec până vă trageți voi pe cur.

Relu intră în casă, se duce glonț la sertarul indicat, îl deschide și strigă uimit:

-Dom’ Chelu, păi aici văd o pungă mare de tot cu marijuana…

-Da’, ce pula mea ai vrea să fie? Crezi că fumez ștevie sau ienupăr?

Se urcă plictisit în Duster, cu mâinile în buzunarele bluzei de trening unde găsește o jumatate de joint scuturată. Îl bagă în colțul gurii si se uită superior la plutonierul de la volan:

-Coaie, ai și tu un foc? Că până plecăm îl termin.

mihai_vasilescu_cheloo_diicot

sursa foto