Cred că am mai zis de câteva ori pe aici că atunci când sunt la volan ascult profm-ul. Iar după ce am avut și surpriza să-i aud pe Gheorge și Greeg citindu-mi un text la matinal, cu greu mă va face cineva să mai schimb postul.

Ieri am plecat cu mașina. Evident, radio-ul era pe matinalul de la pro. Băbăiatule, și vine Andrei Gheorghe cu o poveste care m-a lăsat cu gura larg căscată, de mă claxonau colegii participanți la trafic ca să verifice dacă sunt ok. Mă rog, așa am interpretat-o eu, dar sunt șanse să fi făcut asta ca să mă mișc naibii se la semafor. Trebuie să v-o spun și vouă, că e prea tare.

Cică pe la începutul anilor 2000, nu știu ce nasulie a pățit Gheorge (sau s-a trezit cu fundu’ în sus într-o dimineață) și a hotărât că vrea să plece din pro. Mbuuuun. A dat șfară în țară și a început să-și caute de muncă. Din vorbă în vorbă, ajunge vestea până la o tipă, româncă, stabilită la Londra, care era director de marketing la un trust de media maricel spre mare de tot. Îl sună pe Gheorghe și-i spune să aibă un bob zăbavă că-l rezolvă ea. Femeia s-a ținut de cuvânt și câteva zile mai târziu, primește omu’ nostru telefon de la New York. În partea cealaltă era alt mahăr, de la alt trust media, mai mare decât ăla unde lucra românca. Prezentări, chestii, apoi se apucă de vorbit biznis.

Coincidență sau nu, și pe the big boss îl chema tot Andrei, iar după primele fraze schimbate, Gheorghe simte la el și un ușor accent slav. Prin urmare îl întreabă pe om dacă nu cumva își trage originile de prin Mama Rusie. Ba bine că nu, gaspadin americanu’ era din Ekaterinburg.

Moment în care gavarit pa ruski, harașo, zdrazvite, boje moi, balșoi, krasivaia devușka și alte expresii de genul ăsta au început să se insereze în conversația celor doi. Bașca niscaiva teme muzicale, că Ekaterinburg cică era vestit pe vremea aia pentru așa ceva. Ce să mai, la sfârșitul convorbirii cei doi Andrei erau aproape frați de cruce și lucrurile se duceau spre direcția cea bună. Ești aproape omu’ nostru, mă ocup si rezolvăm, a conchis tizul ruso-american.

Perfect. Mai urmează câteva interviuri din astea telefonice, apoi vine vestea cea mare. Andrei americanu’ îl anunță pe Andrei românu’ că treaba e aproape făcută. Au mai rămas doar doi concurenți în cursa pentru post, dar să nu-și facă griji, este exact ce le trebuie lor, toți boșii din companie îl plac și mai are doar un ultim hop de trecut: să meargă la Londra, la interviul final. Așa că să facă bine și să fie pe fază, că urmează să-l sune cât de curând să-i comunice ziua și ora, ca să-și ia bilet de avion. De vis, cum s-ar spune. Gheorghe deja se pregătea sa desfacă șampania și să o ia din loc spre capitala Regatului Unit, spre o nouă viață.

Un singur lucru n-a știut niciunul dintre ei când au pus telefoanele în furcă. A doua zi era 11 septembrie 2001. Iar Andrei, cel american, își avea sediul companiei chiar în turnurile Wolrd Trade Center. Continuarea deja o știți. 🙁

P.S. Dacă aveți povești despre cât de bitchy este karma atunci când vrea, băgați cu încredere.

mihai_vasilescu_karma