Textul de mai jos este scris de Ștefan. Îmi pare rău că nu mi l-a trimis în perioada în care „cazul Bodnariu” era pe val, dar rămâne la fel de actual și acum. 

……………………………………………………………………………………

Televizor nu mai am de mult. Mă uit la ştiri „onlain”. Sînt ceva mai liniştit, pentru că aleg singur ce să ma agaseze. În ultima vreme, nu puteai deschide o pagină fără să dai de „drama familiei Bodnariu”. Nu vă pun link. Dacă n-aţi auzit de ea, măcar în treacăt, trăiţi pe altă planetă. Înainte de asta, mă agresa vizual şi auditiv altă „dramă”. Cea a bietului traficant român condamnat la moarte in Malaezia.

Deşi total diferite, cele două ştiri măreţe au în comun modul de prezentare şi reacţiile absolut halucinante ale presei. Suferim şi ieşim în stradă de dragul bieţilor români năpăstuiţi de soartă. La urma-urmei, ce-au făcut aşa de grav? Nişte palme la curul copiilor? Cîteva kile de narcotice? Sînt nevinovaţi, săracii! Au avut şi alte probleme! Şi cred că au fost şi bolnavi cînd au fost mici!

Ca să înţelegem de unde ni se trage şi de ce o ducem aşa de bine, e nevoie de alte explicaţii. În ultimii ani (cel puţin de la revoluţia proletară încoace) am învăţat conştiincioşi că de la stat se fură şi că legile sînt pentru fraieri. După dictonul „dacă în padure cade un copac şi nu-l vede nimeni, mai face zgomot?” am învăţat că legea e lege doar dacă eşti prins. Nu zic, poate la fel gîndeau şi dacii care beau în fundul bordeiului, înjurîndu-l în şoaptă pe Burebista, dar n-avem dovezi să susţinem asta.

Puşi in faţa legii, căutam scuze. Şi nu doar pentru noi. Huidu, săracul, era lovit la cap. Nevasta lui Păunescu era soţia unui mare geniu. Vecinul de la 6 conduce beat mai bine decît treaz. Nu avea cum să producă el accidentul. În plus, drumurile sînt de vină!

Fata violată în Vaslui purta fustă scurtă şi ieşea la bere cu golanii, bietul traficant din Malaezia era din familie săracă şi ai lu’ Bodnariu se roagă în jurul mesei. E clar că se exagerează! Legile percepute la nivel colectiv sînt bazate doar pe circumstante atenuante şi prezentate ca atare, atunci cînd rating-ul o cere. Nu avem educaţia legii ca fundament al societăţii civilizate. Un fundament care în ţările cu apă caldă şi fără budă în fundul curţii a înlocuit de mult religia.

Prin 2004 călcam pentru prima dată în Austria. Trimis de o multinaţională abia intrată pe pămînt daco-getic. Am lucrat acolo cîteva luni, cu salariu, program, casă şi masă austriacă. Primele săptămîni au fost de coşmar. Era să calc toţi pietonii, care treceau fără griji şi fără să se asigure. Uram sincer fiecare limitare de viteză, de la 60 la 20km/h, în spatele căreia se afla un radar. Era să pic lat atunci cînd un austriac metalist, tatuat din cap pînă-n tălpi m-a lăsat să aştept o oră în club, deoarece după a doua bere, mai voia să bea încă una. Aşa că a plecat să-şi ducă maşina acasă, pentru că legea îi dădea dreptul să bea doar două beri la volan. Apoi s-a întors s-o bea și pe a treia.

Am povestit revoltat colegilor austrieci că m-a oprit poliţia. Am plecat noaptea după ţigări, la singurul loc deschis: benzinăria de pe autostradă. Eram singura maşină din orăşelul adormit cînd am vazut poliţia. Am frînat instinctiv, fară ca măcar să arunc ochii la kilometraj. Bineînţeles, m-au tras pe dreapta. M-au rugat, extrem de politicos, să deschid portbagajul. Cînd s-au lamurit că-s doar un străin speriat de bombe, mi-au explicat, la fel de politicos, că au considerat suspectă frîna mea la vederea echipajului. Şi-au cerut alte scuze şi m-au trimis în treaba mea cu un salut. Cum credeţi că au reacţionat colegii mei? Înjurături la adresa organului? Consolări că „aşa-s gaborii, cretini şi suspicioşi”. Nein! M-au întrebat miraţi de ce dracu am frînat. Că poliţia poate să te verifice dacă pari suspect.

Mai pe scurt, după vreo lună am constatat că eu sînt neanderthalianul. Că nu-s vreun CheGuevara modern, trăind neoprimat. Nici vreun spirit liber şi gînditor, care construieşte societatea în loc să i se supună. Eram doar un aborigen picat din pom, necivilizat şi, după standardele lor, cam nesimţit. Ei ştiau de la naştere şi din strabuni că legea e lege. Punct. Pentru toţi şi indiferent de situaţie. Interpretarea ei e apanajul avocaţilor, procurorilor şi judecătorilor. Ei, cetățeni, trebuie doar s-o respecte. Atît. Asta e treaba lor. Nu să caute scuze și justificări. Primăria nu e vinovată pentru că şi-au aruncat pe jos ambalajele din lipsă de coş, agentul Johann nu e vinovat că ai avut 120km/h în localitate, Gudrun nu e vinovată că avea fustă scurtă cînd lui Mark i s-a făcut de-un viol. Plecaţi în ţări străine, românaşii merg pe aceeaşi lege: cea a tocmelii. Legea lui „da’ ce-am făcut, şefu’? La Vasile nu te uiţi? Că ăla a făcut mai nasoale!”.

Revenind ciclic la cazul Bodnariu şi fără să dispun de dovezi concrete, eu spun că nici nu e nevoie de ele. Pe norvegieni nu-i interesează duritatea palmei tatălui, forţa de frecare pe bucile minorului, amplitudinea răcnetelor sau gradul de exasperare indus de copil părinţilor. Legea e să nu dai în plozi. Punct. Îţi convine, bine, nu-ți convine, stai la tine în ţară, unde poţi să-i croieşti cu cureaua şi să-i dai şi una-n bot nevestei, că ştie ea ce-a făcut. Că doar şi-aşa femeile sînt curve aşa că merită altoite preventiv.

Dacă era vorba despre vreo familie plecată în concediu, poate eram mai indulgent. E greu să-i ceri unui cîine vagabond să meargă în lesă. Dar vorbim de oameni nu doar trăiţi acolo, ci de o familie cu soţie norvegiancă şi parinţi norvegieni, care stau lîngă ei. Necunoaşterea legii nu e niciodată o scuză, dar în cazul ăsta nu e nici măcar plauzibilă. Văd un mîrlănism contagios infiltrat într-o societate care face aşa, pentru că „aşa are muşchiu lui chef”. Un românism care se impune, căutînd susţinerea publicului din ţară. Apar vajnicii apărători ai ilustrului trecut „şi pe mine m-au bătut iar acum sînt manager de multinaţională, cu frica lui Dumnezeu!”, „io cînd eram mic, mă băteau cu cîrligul de rufe!” şi tot aşa.

Doar că toate astea nu sunt deloc relevante. Pe norvegian nu-l interesează copilăria ta. Şi nici a rudelor tale. La el legea e alta. Te priveşte ca pe un specimen intr-o eprubetă. E, poate, curios. Dar atît. Asta nu-l face să-şi schimbe părerile şi legile. Barnevernet (instituția pentru protecția minorului) a fost înfiinţat în 1992 în forma actuală. Indiferent de critici (căci au fost şi alea) a funcţionat pentru MAJORITATE. Şi asta nu înţeleg cei care dispută legea. Regulile sînt pentru toţi, nu doar pentru unii. Nu pentru cei mai buni, nu pentru cei mai proşti. Degeaba eşti Titi Aur şi poţi conduce în localitate cu 160. Degeaba eşti un zeu al alcoolului şi conduci perfect dupa doua litre de vodka. Degeaba tu îţi „disciplinezi” copiii cu o pălmuţă nevinovată. Nu toţi sînt ca tine, iar legea e uniformă. Trăim într-o civilizaţie, o societate care trebuie să alerge după cel mai slab, nu după cel mai puternic. Resursele sînt limitate, indiferent de ţară. Să stai să diseci in 14 orice neregulă, duce la anarhie. Soluţia simplă – nu te abate de la reguli.

Ştiu. Ştiu cum sună. Ştiu cum se inflamează revoluţionarii imediat. Ştiu cum mintea fuge la revoluţie şi ideea de tiranie. Dar în „libertatea” noastră avem oameni care şi acum jură că violatorii din Vaslui erau băieţi buni, seduşi (sărmanii) de o fată păcătoasă. Avem oameni care jură că minerii au plantat floricele şi au înfrînt drogaţii mituiţi de Raţiu. Avem o ţară în care de patru ori mai mulţi oameni trăiesc de zece ori mai prost decît în Norvegia.

Avem de toate. Avem orice. Păcat că nu funcţionează.

 mihai_vasilescu_legea

sursa foto