Am râs bine de tot la textul ăsta al Corinei și apoi mi-am adus aminte că am fost martor la o fază aproape similară, doar că acțiunea se desfășura în timpuri moderne, mai aproape de zilele noastre, nu când era Băcanu copil, pe vremea dinozaurilor. 🙂

Acum vreo doi-trei ani, eram cu vară-mea pe balcon, la cafea, într-o dimineață și făceam lucrurile la care ne pricepem cel mai bine, bârfeam și ne hăhăiam. La un moment dat ne-am întrerupt pentru a fi atenți la acțiunea care se începuse să se desfășoare în stradă, fix sub nasul nostru.

Trebuie să fac o paranteză, să vă explic că vară-mea e burgheză d-aia ajunsă, care trăiește de mai bine de douăzeci de ani în State. Și pentru că a rărit din ce în ce mai mult venirile acasă, a început să uite cam cum se întâmplă lucrurile pe-aici. Motiv pentru care, de fiecare dată când sosește pe plaiuri mioritice, este fascinată de două lucruri: programele tv și interacțiunea umană.

Și e de înțeles. Americanii nu au antena3, Capatos, Măruță, wowbiz, Simona Gherghe și  celelate porcării absolut fascinante pentru partea civilizată a omenirii. Iar interacțiunea între semeni lipsește și ea aproape de tot. Prin urmare nu e de mirare că o apucau zorii uitându-se la televizor. Bine, ea o dădea cu diferența de fus orar, dar a naibii „diferență” nu știu cum se face că dădea televizorul numai pe talkshow-uri.

Revenim la cafeaua din dimineața aia. Ziceam că sub balconul meu începuse o acțiune mai mult decât interesantă, se strânseseră mai mulți „băeți” din cartier care făceau glume „la limită” cu singura fată ce se afla printre ei. O puștoaică de vreo paișpe ani, aflată la pragul dintre pubertate și adolescență, dar care arăta de parcă avea măcar 21 și care era vădit încântată de faptul că golanii ăia mari o bagă în seamă, chiar dacă glumele erau cu apropouri sexuale mai mult decât evidente. Râdea și se bucura de moment.

Și uite-așa s-au scurs vreo cinșpe-douăzeci de minute în care „băeții”, simțind miros de nară de căprioară proaspătă, se întreceau glume de autobază, ba îi mai scăpau și câte o mână pe fund sau pe picioare. Că, na, ce farmec are doar să dai doar din gură, fără să pui și în practică? Exact pe când mă întrebam care va fi nivelul următor al apropourilor, pentru că a mică nu părea deranjată deloc de situație, din spate se deschide poarta și în stradă își face apariția chiar măria sa, tatăl puștoaicei. Se uită cu un ochi critic în stradă, evaluează situația la justa valoare, face încă doi pași în față și apoi zbiară cât îl țineau plămânii, de era să-mi cadă și cafeaua din mână:

-Alondraaaa, să vezi ce-o să mai râd când o să rupă ăia pixda în tine!

Atât. Apoi a intrat la loc in casă.

Ceea ce m-a făcut instant să înțeleg că dacă Alondra n-o avea deja „ruptă”, nici nu mai era mult până urma să se întâmple.

P.S. Evenimente ulterioare mi-au dat de înțeles că prima variantă era cea reală.

mihai_vasilescu_blink