4,474 cititori

Cum a fost 2015

A fost, fără îndoială, cel mai bun an dintre cei aproape trei de când am blogul. Din pacate, nu pot să fac o comparaţie exactă întrei ei, pe cifre, pentru că abia din februarie am trecut pe domeniu propriu şi analytics-ul doar de atunci ştie să extragă date. De altfel, este şi singurul regret pe care-l am, acela că n-am trecut mai devreme pe “.ro”. Ba chiar, în tâmpenia mea nemărginită, am stat şase luni cu mâinile în sân, după ce mi-am cumpărat domeniul. Aia e, din toate greşelile se învaţă câte ceva, nu?

Mă bucură că am reuşit să scriu zilnic şi să nu vă las fără ceva de citit în fiecare dimineaţă la cafeaua de la ora 9.00. Mă bucură şi mai mult că nu m-am plictisit, că scriu cu aceeaşi plăcere şi, dacă am un subiect mişto, textul vine de la sine. Dar cel mai şi cel mai mult mă bucură că ne-am adunat mulţi aici, că sunteti activi, comentaţi, vă daţi cu părerea, iar pentru asta nu pot decât să mă înclin şi să vă mulţumesc!

Am să vă las acum două topuri de care sunt foarte mândru, ambele pe 2015:

Cele mai comentate articole:

  1. De ce miros urât bătrânii?
  2. După prima palmă urmează întotdeauna a doua
  3. Sunt fiica unui terorist
  4. De 1 Decembrie, vă fac cadou un smartpen
  5. Parenting-ul dubios si copiii isterici
  6. Să vedem dacă dărâmăm un mit sau nu
  7. Mărirea şi decăderea unui tată de fată
  8. Sfântă ipocrizie!
  9. Dumnezeu nu exista!
  10. Amănuntul care schimbă tot

Articolele cu cele mai multe afişari:

  1. De ce miros urât bătrânii?
  2. Mărirea şi decăderea unui tată de fată
  3. Scurt ghid pentru amatorii de hipsteriţe
  4. Danone a avut cea mai “tare” idee de marketing evăr!
  5. După prima palmă urmează întotdeauna a doua
  6. Sărăcie şi Kent lung
  7. Dacă ieşiţi la protest
  8. Sunt fiica unui terorist!
  9. Acesta-i viitorul, analfabet şi miştocar!
  10. Ştii cum e când iese fie-ta în club?

Aş mai putea să vă prezint tot felul de statistici, dar nu ştiu cât de mult vă interesează. Aşa că o să vă arăt doar două.

Prima. Ca să realizaţi cam de pe unde ne adunăm aici (doar primele zece locuri, sunt mult mai multe ţări de unde citiţi):

mihai_vasilescu_zone_geografice1

Şi a doua. Ca să vedeţi câţi am fost în total:

mihai_vasilescu_statistici1

Ah, ba nu, trebuie să vă mai arăt una, care pe mine m-a surprins. Nu mă aşteptam să fie cele mai multe accesări de pe mobil. Şi încă la diferenţă mare faţă de pc. Uite:

mihai_vasilescu_dispozitive

Gata, că azi este totuşi 31 decembrie. Nu-mi râmâne decât să vă urez un 2016 exact aşa cum vi-l doriţi şi distracţie plăcută diseară! Care pe unde sunteţi, să ciocniţi un pahar şi pentru mine sau pentru comunitatea care a început să se închege aici.

P.S. Nu ştiu dacă reuşesc să scriu articol pentru prima zi a anului, asa că cel mai sigur ne vedem pe 2.

P.P.S. Chiar, pe unde vă petreceți noaptea dintre ani? Sînteți prin ceva locuri mişto? Nu ziceţi şi voi pe unde, să se bucure şi sufletele noastre?

161 de păreri la “Cum a fost 2015

  1. La multi ani si sa fii sănătos!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Georgian, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră! 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  2. La mulți ani, Mihai! Iți doresc un 2016 interesant. Te salut din Bușteni și mai târziu bag o bere pentru suflețelul tau. Să auzim de bine!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Liviu, aşa, man. That’s the spirit! La mulţi ani şi ţie!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  3. Mihai , anul ce urmeaza iti doresc sa ai si mai multe articole misto. Si sa fii sanatos. De comentat…tot o sa comentam. Fie ca iti place….fie ca nu.Dar stim ca iti place ! Iar daca nu comentam…nu inseamna ca nu citim ! Pam-pam!
    La multi ani !

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Florin, merci, boss. Să ştii că m-am obişnuit atât de mult cu prezenţa ta, ca dacă nu comentezi într-o zi, mă întreb ce-o fi cu tine.
      La mulţi ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  4. Ca sa fiu in ton cu toată lumea: la câți mai multi ani pe aici! Sa ai un an nou plin de posturi bune si sa ne aduci in fiecare zi zâmbete pe fata! Hăi hăi hăăăiii!!!

    Ca o mama ce se respecta, stau acasa de anul nou, o sa fiu cuminte si la 11 o sa fiu in pat. Asa ca dragi cititori mai plini de viața, povestiți aici unde faceti voi anul nou! (musai sa fie cat mai nebunesc si sa implice si niște distracție ca sa trăiesc si eu putin prin voi :)))))

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Ana, aşa te lauzi tu? Aşa ceva…
      La mulţi ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Îți doresc un 2016 cu mult mai bun față de anul acesta, sănătate și toți cei dragi ai tăi să fie bine. Atât. Dacă le avem pe astea, restul…detalii. Petrecere faină și la mulți ani!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @szqwer, chiar mă întrebam unde ai dispărut. Nu te-am mai văzut pe aici. 🙁
      Mulţumesc, la fel şi ţie!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu am dispărut nicăieri, te citesc zilnic, dar nu am mereu ceva de spus :-).

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @szqwer, bun. Chiar credeam că ai dispărut. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Mihai, n-am castigat sapca ?
    Hai La multi ani !

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @iulia, n-ai câştigat? Pfff, ce urât din partea mea. 🙂
      La mulţi ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  7. Felicitări şi la mai mare!La mulţi ani cu sănătate şi să ai parte de incidente interesante în 2016, ca să avem ce citi şi de ce ne amuza! Ştii tu, reptilieni, hipsteri, tatuaţi, ceva, să ai ce le spune fetelor, vorba megahitului…

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @CrisS, mai ales că s-a mai deschis încă un Mega Image în zonă. 🙂
      Mulţumesc! La mulţi ani şi ţie!

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  8. Ma bucur ca anul asta am descoperit acest blog minunat care in multe dimineti m-a facut sa rad ,in altele m-a intristat . Dar asa este si viata uneori cu bune alteori mai naspa . La muti ani Mihai ! La multi ani cu mai multe bucurii si sanatate si pentru noi cei care ne intalnim pe aici , si sper ca ne vom intalni si deacum incolo multi ani .Dar mai bine baga tu cate un pahar ,pentru noi toti deaici …. sa vedem ce iese :)))

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @dede cati, eu am jurat că nu mai beau! 🙂
      Îţi mulţumesc şi eu ca ai fost zi de zi aici, alături de noi. La mulţi ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Mihai , dar nici apa nu e buna , am auzit ca in ea se f*t pestii :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @dede cati, păi de-aia îi dau cu pepsi. Că în ăsta nu se f*te nimeni. :))))

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  9. @Mihai, noi, cei mici, frații tăi de pe blog, îți mulțumim că exiști. Deja am compus și o poezioară, o mica odă pentru geniul tău, o, TUU MARE FIUL AL POPORULUI…de blog-eri

    Vasilescului Mihai
    I s-a pus pata pe Rai
    A ”lovit-o” și pe Eva
    Și-ar mai fi făcut ceva.

    Ăl Bătrân când văzu pozna,
    Îl chemă rapid și-i spuse
    Bă, tu faci doar fapte bune?
    Merș pe terra să spargi bezna.

    Că de nu, te papă Iadul
    Și rămâne Raiul gol
    Făr” haleală și potol
    Și fără pateu de Sadul.

    Îi mai trase-un pumn în gură
    Și-l zbură de-a berbeleacul
    Unde-a-nțărcat iapa dracul
    Și stau dracii după șură.

    Scaraoschi îl ochi
    Și îi spuse franc, așa
    Fugi de-aci în p…mea
    Unde oi vedea cu ochii.

    Restul poeziei doar dacă mă roagă minim 10 doamne/domnișoare..altfel, puneți-vă pofta în cui

    Trebuie să recunoști sincer, măi Mihai, că anul ăsta a fost mai bun pentru că am venit și noi, cei noi, pe blog…adică eu, măi….așa, ca să fiu modest…:))

    Hai să fiți iubiți și să aveți un An Nou fericit și plin de bucurii…nu numai tu, măi egoistule..urarea este pentru toți cititorii de pe blog…Ș))

    PS. scuzați poezia, dar așa a venit..cum a vrut ea.:))

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • Restul poeziei, te rog, nu de alta, dar, dacă e creaţie proprie, vreau să mi te închipui cum te chinui/ zbaţi/ omori să scrii continuarea, muhahaha!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @CrisS…sarut mana…restul, doar daca este indeplinita conditia..altfel, nu discutam…

      poezia a venit asa, nebuna, la malul Nilului, la umbra cocotierului in floare….cam puerile, dar merge…oamenii de aici au inteles mesajul “abscons”

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @SorinB ,ce-ti mai place sa fii rugat :))). Baga continuarea ,si lasa alintaturile :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Genial!!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Sorin, şi eu votez pentru!! 🙂 Bagă continuarea!
      La Mulți Ani!! Să fii sănătos şi să te întorci cu bine acasă! :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Bine că poezioara ai compus-o cu fraţii tăi, iar finalul îl ştii doar tu, măi egoistule. Mulţumim pentru urare, un an bun şi ţie, frate! Sper că finalul nu rămâne abscons. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @SorinB, hai cu restul poeziei că deja ai 10 like-uri. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Mihai..nu ai inteles…10 personae de sex frumos, care sa ma roage….vox Sorin, vox Dei..sau a cui o fi…:))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai…a dracului biologie…tu numeri la plus și pe alea cu rosu, ai???…:))

      uite ca m-am tinut de cuvant, chiar daca voi nu m-ati vrut, eu v-am vrut…:))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @SorinB, ştiam io. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  10. Felicitari, Mihai! Sa ai un 2016 mai bun si sa evoluam impreuna! La multi ani!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Valy, mulţam! Să fie la fel şi pentru tine!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. La Mulți Ani! Mă bucur că ți-am descoperit blogul.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bobses, la fel. Lasă că aşa l-am descoperit şi eu pe al tău.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. La multi ani tie si blogului tau! un 2016 productiv si eficient! si ceva distractie diseara, oriunde te-or duce ispitele!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Roberts, îţi mulţumesc şi îţi doresc aşişjderea!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  13. Un An Nou Fericit!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. La Mulți Ani tuturor de pe-aici și un an 2016 așa cum vi-l doriți!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Iulian, mulţumim! La fel şi ţie!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  15. Bai, eu iti doresc sanatate si virtute s-avem ce manca ce bea…da da!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Batranu’, ştiam eu că o să găseşti cele mai potrivite cuvinte. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  16. La Multi Ani! Ți-am descoperit blog-ul numai acum o luna si acum abia aștept seara (sint in Los Angeles!) sa vad despre ce mai scrii! La mulți ani tuturor, nu-mi scapa niciodata comentariile, sinteți un grup foarte mișto!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @AmiB, ah, deci tu nu le vezi la cafeau de la ora 9.00. 🙂
      Mulţam, fain! La fel!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu, le vad la paharaul de vin after dinner! La fel de bine ca si cafeaua de dimineata!! 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @AmiB, poate chiar mai bine. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  17. La. Multi Ani!!! Sa fii cu ochii in 4 ca sa prinzi subiecte interesante si in 2016!!! Pe mine m-ai distrat teribil anul asta!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @elena, apăi sper să rămână la fel şi în 2016.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  18. Ce îngrămădeală îi pe-aici! Printre toate cifrele astea îs şi eu, ai avut un an bun, da, se vede! Un an bun am avut şi eu, făcând parte din statistica ta am avut parte de: râs şi (aproape) plâns, indignare (că aşa le spui uneori), satisfacţie (bine le-a zis-o!), mulţumire (pentru că scrii despre oameni, aşa cum îs ei, despre lucruri ′simple′, aşa cum se întâmplă ele), şi multe altele, că-s multe, băbăiatule! :))) Dacă acasă intră în categoria locuri mişto, te salut de-acolo. La mulţi ani, Mihai, să scrii sănătos!

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Din Cartea Evei, sărumâna! la fel şi ţie! :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  19. @AnnaD @ elena…scuze, dar nu pot raspunde comment-uri-lor dumneavoastra..cred ca imi da block tov. Vasilescu…vrea sa elimine dizidentii clar…:))

    Sarut mana pentru urari si gandurile bune..restul, doar daca este indeplinita conditia..pai ce facem? :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @SorinB, ia nu te mai plânge atât! La mine nu e nimic în spam. Deci tu ai băgat dejetele aiurea. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  20. La multi ani Mihai ! Sanatate, postari la fel de geniale, si cititori pe masura! 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Adina, muuuulţumesc! La mulţi ani şi ţie! :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  21. La multi ani 🙂 io o sa incep 2016 la Bordeaux, ametita bine cu vin de pe aici 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @zana-carabina, oho, o duci nasoluţ. 🙂
      La mulţi ani, zâno!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  22. La cat mai multi ani, si tie, si blogului! Iti doresc inspiratie maxima si cat mai multi cititori.
    Va doresc tuturor un 2016 mai calm si mai linistit decat cel care a trecut, si sa ne mai intalnim p-aci doar pentru mistocareala si chestii frumoase, nu pentru tragedii si politica.
    P.S.N-ar trebui sa te mire chestia cu mobilele. De cand cu smartphoanele astea care fac orice, mai putin mancare si sex, peste PC-uri si tablete s-a cam asternut praful.
    P.P.S.Revul…acasa cu cei doi pitici si sotia. Craciunul a fost cam “solicitant”, asa ca luam pauza.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Ionut, man, la mulți ani şi vouă!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Felicitari pentru “creșterea” frumoasă? unii scriu, altii creeaza? tu faci parte din a doua categorie prin simplul fapt ca nu te iei dupa un curent de opinie ci creezi unul, ai “coloana vertebrală” in ceea ce expui pe blog? Respect?La multi ani si-n 2016 sa ai tot ce-ti doresti???

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @kya, mulţam! :* La mulţi ani şi vouă.
      Gata meniul pentru diseară? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Ia vezi cu pupicii ăia că parcă văd te duci cu ochelari de soare la revelion… ????
      A zis ca la noi meniul e venit, vazut, mancat! Ti-am scris eu in locul ei ca e busy.. ??

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bogdan, ai închis-o în bucătărie, este?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Mihai esti pe aproape….. ??
      Doar ca la bucatarie si living nu avem usi… ?
      Ps: Si ele au spus ca te pupă ?!
      Pps: Meniul e gata 90% preparat..nu mancat ??

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  24. La multi ani! Sa fie un 2016 asa cum ne dorim! Inspiratie si poate cine stie organizezi un eveniment offline sa ne vedem si la ochi, ai dreptate frumoasa comunitate s a strans in jurul tau ?. Hai noroc!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Violeta, da, ar fi mişto ceva offline. Vedem.
      La mulţi ani şi ţie! :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  25. Vasilescului Mihai
    I s-a pus pata pe Rai
    A ”lovit-o” și pe Eva
    Și-ar mai fi făcut ceva.

    Ăl Bătrân când văzu pozna,
    Î-l chemă rapid și-i spuse
    Bă, tu faci doar fapte bune?
    Merș pe terra să spargi bezna.

    Că de nu, te papă Iadul
    Și rămâne Raiul gol
    Făr” haleală și potol
    Și fără pateu de Sadul.

    Îi mai trase-un pumn în gură
    Și-l zbură de-a berbeleacul
    Unde-a-nțărcat iapa dracul
    Și stau dracii după șură.

    Scaraoschi îl ochi
    Și îi spuse franc, așa
    Fugi de-aci în p…mea
    Unde oi vedea cu ochii.

    Că săracul Belzebut,
    Nici acum n-a priceput
    Nu-i bună joaca cu focul
    Că îți stă mereu norocul.

    Mă, ce-ai tu cu grasele?
    În metrou cu plasele,
    Pline ochi cu ciocolată…
    Ai mușca și tu odată…

    Cu bătrânii ce-ai avut?
    De te-ai luat de ei că put?
    Nu îi poți lăsa în spate
    Să se târâie pe coate
    Când pupă de zor la moaște
    Și îngână-ntr-una șoapte
    Vorbe pline de ”futai”
    La adresa lui Mihai?

    Lângă tine a venit
    AnaR și-a povestit
    Simțămintele ciudate
    Râs și plâns, amestecate.
    Fata asta, măi Mihai
    Ne-a urnit, cu chiu cu vai
    Și ne-a pus mintea la treabă
    Că și-așa stătea degeaba.

    Dede_cati a trăit
    Un coșmar, și-a povestit
    Și când nu mai pridideam
    Lacrimi pe furiș ștergeam.

    AnnaD, o mare doamnă
    Nouă ne-a adus pe palmă
    Bucurii și lucruri bune
    Să uităm că-i rău în lume.

    Pentru-a noastre domnișoare
    Sau doamne, că nu știu care
    Chiar de numele n-am zis
    V-am ținut aici, în vis.

    Și-acum, măi Mihai, vecine
    Nilu strigă după mine
    Să mă duc să clătesc ochii
    Cu negresele zglobii
    Că de mă mănâncă Gaia
    Să mă-mpiedic, vorba aia
    Românca încinge parul
    Și s-a dus dracului părul.

    Mă fac ăștia general
    Da postmortem că-i pe val
    Și îmi fac înmormântare
    Și cortegii funerare.

    De-aia zic eu, măi Mihai
    Am mai adunat un pai
    La balotul ăst-al vieții
    Să trăim ca și obleții

    Dar, acuma, pe sfârșit,
    Eu vă spun la toți, cinstit
    Mă bucur să vă cunosc
    Chiar de uneori am fost

    Mai acid sau mai porcos
    Bun că nu m-ați înțeles pe dos
    Și, pentru toți cei de aici
    Bucurie și gagici

    Iar cu doamnele frumoase
    Tot ce e mai bun prin case
    Sanatate, voioșie
    Că asta-mi doresc și mie.

    Dragii mei, cam asta e toată poezia…vă rog să scuzați calitatea, dar, așa au venit, așa le-am așternut…eu nu sunt poet, doar, uneori, mă chinuie talentul…

    La final de an vă doresc tuturor celor de aici șă aveți sărbători cu belșug, cu multă dragoste și fericire

    HAI SĂ FIȚI IUBIȚI…..MULT ȘI DES!

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • Frumos ! ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Niiiiice! ? toate cele bune si tie Sorin! ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bogdan..multumesc de urari. La fel si tie si la toata lumea

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @SorinB ,ai pup iu :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @dede_cati…me tooooo

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Sorin, mă înclin!! Ai pup iu tu, ca s-o citez pe @dede cati!! Să ne fie de bine iar ție să-ți meargă cocktail-ul ăla, la umbră, pe malul bâtrânului Nil!!
      La Anu’ şi la mai mare!! :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @AnnaD…sarut mana. Sa fii ibita si sa ai parte de bucurie, alaturi de fammilie si de toti cei dragi. Un An Nou fericit

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @SorinB, multumim pentru poezie. Am ras bine! Eu propun sa scrii tu versurile pentru urmatoarele melodii aparute pe piata. In mod sigur esti mai talentat decat cei ce scriu ametelile alea ce ii dau batai de cap lui Mihai.
      Sa ai un an frumos si sa iti vezi romanca mai repede!
      Cititorilor blogului le urez si eu un an fabulos si multumesc mult celor ce arunca un ochi si pe cele scrise de mine.
      @Mihai, the one and only, sa aduni in 2016 si mai multi oameni misto pe blogul asta. Sa ne dai zilnic motive de ras, de plans si in primul rand de gandit!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Ana R., gata, ai terminat sarmalele? :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai, ungurii nu executa sarmale! Am terminat programul de spa si in mod surprinzator sotul a terminat cu munca mai devreme anul asta. Salutari din Debrecen!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ana R., eu ştiam că locuiţi lângă Munchen. Nu aveam idee că Debrecenul e în inima Bavariei. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai, firma din Germania unde lucram noi are un contract de calibrare cu o firma americana ce are fabrica in Debrecen. Asa ca sotul din dotare presteaza in fiecare an munca la unguri pana la 11 noaptea, asta in timp ce nevasta se chinuie la spa si piscina. Anul asta e primul in care venim tot familionul.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ana R., nasol. Mi-e milă de tine. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ana R. Multumesc pentru urari si ganduri bune. Cat despre versuri, nu ma risc..vrei sa ma ia Mihai in tarbaca? No way…astea de acum au venit de la sine…in general, nu ma pricep la legat vorbele intre ele…:)

      UN AN NO FERICIT alaturi de familie si toti cei dragi

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  26. La multi ani! Petrec la cabana “Plapumita”! Doua tuici, o sampanie, o salata de beuf si niste saratele cu bacon si gata, a mai trecut un an!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @gheo, las’ că-i bine. La mulți ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  27. Hai cu “lamulțianu’ “, să ne cititm sănătoși la anu’ ( na’ că mi-a scăpat o rimă)!
    Io încep anu’ în forță, de strajă Patriei 😀
    Distracție plăcută tuturor și La mulți ani!!!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @diabolic, ai grijă acolo, să ne păzeşti bine!
      La mulți ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Dap, avem scut la Deveselu :)))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @diabolic, eu mă bazez pe tine nu pe scutul ăla. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  28. La mulți ani cu sănătate, bucurii, împliniri și tot ce îți mai dorești tu în noul an!
    Aaa…și la cât mai multe articole si cât mai mulți cititori! ? Petrecere frumoasă!
    De petrecut eu am să îl petrec lângă prinţesele mele iubite că ele sunt tot ce am mai bun si frumos ?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bogdan, să le pupi din partea mea!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • S-a marcat! ?? vezi că de revelion scapi.. dar la vară la un grătar (dietetic daca vrei) tot te sechestrez ???

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bogdan, bagă ceafa la congelator de acum.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Mihai pai tu umblii cu “porcarii” dinacestea bre?? Ceafă cheaztii treaztii? ? eu ma gandeam la pulpițe pentru tine, ciupercuțe… ? dar daca merge si ceafa e si mai bine… ??
      Ps: Daca te lasi de baut, la gratar ce bem??? Sau te lasi de baut apa? Vezi ca apa rugineste.. ???

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bogdan, fără ceafă nu vin. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Mihai ? E ca și pregatită! ?? Ps: Face nevastă-mea o carne preparată cu condimente secrete de o să stai o săptămână cel puțin pe aciulea..

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bogdan, perfect. De-acum să vină vara.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  29. La multi ani si la multe postari! Le astept cu nerabdare.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @gabi, :*
      La mulţi ani şi ţie!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  30. La mulți ani!
    Sărbători fericite!
    Sper ca voi găsi si in 2016 postari la fel de interesante, captivante, cu multe comentarii, ca si in 2015.
    La mai mare!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Sorin, aşa sper şi eu, c-o să găseşţi. 😀
      La mulţi ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  31. Un an nou fericit si la cat mai multe postari!! De cand am citit primul articol de pe blog am devenit dependenta de ele. Multa sanatate si petrecere frumoasa!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Bianca, sunt ca un drog, ştiu. 😛
      La fel şi ţie!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  32. La mulți ani!
    Ma bucur ca am descoperit blogul si il citesc cu plăcere.
    Multă inspirație!
    PS Speram sa urcam Suedia cât mai sus in Clasament.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Rodica, păi s-o urcaţi, da. 🙂
      La mulţi ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  33. La multi ani Mihai! Iti doresc sanatate maxima in noul an si realizari pe masura capacitatii tale (si slava Domnului, este).
    N-as vrea sa inchei fara sa iti multumesc pentru postarile tale care m-au insotit, amuzat, deconectat si in general, mi-au dat starea de bine pe parcursul anului care a trecut.
    Inca o data LA MULTI ANI! atat tie cat si intregii familii.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @’m, mulţumesc. Tot aşa îţi urez şi ţie.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  34. La multi ani dumneavostra si cititorilor dumneavostra, domnu’ Mihai!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Nickname, ooo, ce protocolar sunteţi. Vă foarte mulţumesc. La mulţi ani şi dumneavoastră!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Pai zisei s-o dau si io ca ăia de intra in direct pă la tocşouri 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Nickname, da, da, am prins-o. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Ție și celorlați ce se adună aici foarte des, multă sănătate-n viitor!
    Tie personal, felicitări pentru tot ce-ai realizat!
    Nouă (acasa ca și mine și mulți dintre cititori sau aiurea precum toți ceilalți) toate cele bune: Anei din Germania vecini mai vii, mai calz (ai dreacu nemți cât de germani pot fi ei! 🙂 ); lui SorinB un aparat de ras mai bun, o climă mai temperată, negrese mai …hmmmm, disponibile, lui dede cati și mai mult umor de-ăl înțelept, lui Florin Ionița toate cele bune, lui diabolic și bătrânu spor la scris, c-așteptăm posturi și de la ei (mă rog, aici e mai complicat: tu să le acorzi spațiu, ei să fie-n vână cu talentul la ora aia…bla-bla-bla). Clienților tăi zilnici pe care n-am apucat să-i enumăr, dar fără de care n-ar fi viață virtuală, le cer iertare că i-am omis dar le urez din tot sufletul toate ccele bune!
    La Mulți Ani în 2016!

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @VictorR, ce idee ai putut să ai. M-ai făcut praf!
      La mulţi ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Te rog să nu te superi dar deja sunt nițel ”confuz”! La ce te-ai referit, mai exact? 🙂 Ca să știu, să perseverez!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @VictorR, mi-a plăcut cum le-ai zis câte ceva celor cu care te mai intersectezi în comentarii.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @VictorR , aceste urari mi-au mers direct la inima .Cu mult drag iti urez ca anii care vin sa fie blanzi ,calzi , usori si plini de bucurii si sanatate . La multi ani . Poate daca la anu ne mai certam pe-aici sper sa nu te superi .

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Sărut-mâna @dede cati! 🙂 Mulțumesc mult de gândurile frumoase. Eu zic că e bine să ne certăm! Dar cu folos, decență și inteligență. Eu cred că numai așa se nasc cuvinte frumoase, fraze coerente și scrieri strălucite. Un viitor mai bun să ni se-așeze-n față tuturor!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @VictorR, multumesc! Lasa ca ii fierb eu pe nemti la foc mic si devin calzi ;)!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Cu multă plăcere! Să fiți sănătoși toți 3 acolo (parc-aveți un fecioraș, nu?)! Să ne citim cu spor și la anul care vine!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @VictorR, asta inseamna ca nu ai citit postul in care povestesc de paduchii din gradinita unde era fiie-mea. Suntem 4 ;). Sa ne auzim sanatosi!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @VictorR: “negresa disponibila” nu e un pleonasm? Parca era si in manualul de gramatica de-a saptea. :))))
      Un 2016 fericit!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  36. Aaaaa! 🙂 Păi mno…dacă oamenii ăia chiar merită ce le-am urat și poate chiar mai mult, ce să faci??? Io oricum vă pup de nu vă vedeți! SĂNĂTATE! Multă, multă! Restul e caan-can!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  37. Ce-mi dorsc eu mie, îți doresc și ție…

    Amintiri multe și plăcute învelite în staniol, numai bune de pus în brad!

    Farse cât mai bune, în limita stocului disponibil!

    Muuulte cadouri de dat la cititori!

    Un joc de poker cu un mare mafiot și să vină un prieten (măcar unul) să mă salveze!

    Să nu mai fie nimeni trist și neînțeles în cimitir, ducându-și singurătățile pe acolo! Să ia viața alt curs pentru toți oamenii la care a bătut neșansa-n suflet!

    Copilul din dotare să nu pună poze aiurea pe fb!

    Să nu existe prima palmă, ca să nu urmeze nici a doua!!

    Să te uiți exact la ce vrei tu atunci când vezi o persoană atrăgătoare!!

    Un magazin Mega cu o karma pozitivă – întâmplări de inspirație!

    Bătrânei care miros frumos!!

    O horă imensă cu toți reptilienii și reptiliencele!

    Și ar mai fi, dar numai un bonus mai adaug: un contract pentru petreceri private pentru Lidia Buble, care contract să o oblige să nu mai scoată un sunet pe la radio sau tv…

    Mâine anul se-nnoiește! Ce bine! Hai, la mulți ani!!

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Paula, pfuuu, m-ai făcut să roşesc. Mulţumesc!
      La mulţi ani şi ţie!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  38. Off, vine partea emoțională 🙂 Mihai, nu îți pot dori decât să fii sănătos, mon cher, voios, la fel de acid cum ne-ai obişnuit, amuzant şi realist! Suntem o gaşcă mare p’aici, toți te iubim şi iubim diminețile cu tine. 2016 să fie plin de realizări pt noi toți şi să ne găsim împreună voioşi şi sănătoşi!
    La Mulți Ani!! ??

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @AnnaD, te foarte pup. Merci! Îţi doresc exact la fel! :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Îți mulțumesc, Mihai. Şi eu te foarte pup 🙂
      Nu m-am putut abține să nu mai scriu ceva…am descoperit unde a dispărut Tau Teodor ?? te-am auzit că îți e dor de el…comentează la fel de filozofic ca întotdeauna pe webcultura.ro.
      ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @AnnaD, săracul Sorin Tudor (tipul care are webcultura). :))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  39. Si eu iti multumesc pentru tot ce faci in fiecare zi pentru noi. Un an nou fericit, cu multe împliniri si mai ales multa multa sănătate ca e mai buna decât toate. La multi ani tie si tuturor cititorilor tai!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Cristinica, hai, mă, unde erai de nu mai apăreai? 😀 Mulţumesc! La fel!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  40. Stimati prieteni virtuali, cele mai de sus fiind zise, nu mai pot decat sa adaug ca inchin in cinstea flacailor de pe sectiunea de comentarii un pahar de palinca veche de cand m-am insurat, iar pentru incantatoarele doamne si/sau domnisoare care ne tin isonul diminetile beau mai incolo un vin (cand soseste nevasta-mea, mai exact).Va doresc la toti macar ce-i la mine acuma, adica statia pornita, merge muzica de chef, friptura-i la cuptor, bauturile acuma se dilata cum le-am luat de pe balcon (la noi azi dimineata -12),Va doresc sanatate maxima ca restul se rezolva toate!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Batranu’, păi şi te-ai apucat singur de “treabă”?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • No, d-apoi ce barbat crezi tu ca is eu?Beau si de am cu cine si de nu.Azi am fost conditionat doar de un singur lucru, sa-mi fac flotarile inainte sa beau.Am 2 vecine bune p-aci, dar stii ca nu te caci langa casa ca pute urat…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Batranu’, depinde cât sunt de bune. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Le-ai face, si tu, si io si altii…foarte figurante, da’ si io-s indiferent rau…oricum, iti sar in ochi neste treburi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Batranu’, aha. Ştiu ce zici. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  41. Dansatoare, în graiul moților! 🙂 Dar auzi, tu ne-ai tot ispitit pe noi pe unde ne petrecem Revelionul fără să ne lămurești prea mult unde te situezi tu în ecuația asta! Poți să-mi răspunzi și-n particular dacă ești așaaa, mai rușinos ! 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @VictorR, nu sunt deloc ruşinos. Ma duc la nişte prieteni, aici în Bucureşti.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  42. Pentru @AnaR: Scuze! Mii de scuze! Sigur n-am citit acel post dac-am reușit să fac o așa mare gafă! O să-ncerc să mă revanșez cumva!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  43. @Batranu: Stiti cumva ce-o mancat respectiva domnuca cand o fo cocon? Ca tare mandru o crescut!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Daca-i stii ce ganduri ma trec cand o vad…sa-nveti si ungureste pentru una din asta!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Eheheheiii! Si nu numai ungureste. Fizica cuantica, chimie organica si chiar si anatomia la capre!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Ca barbat care o avut o superbitate de unguroaica iubita, iti zic ca nu-i sacrificiu mai mare decat sa le inveti limba.Dar sa revenim la caprele noastre….

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  44. Multa sanatate, bafta si inspiratie in continuare! Petrecere faina! La multi ani!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Lola, şi ţie, ispita lui Dumnezeu! :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Era si un spatiu pe acolo, pe undeva, l-ai omis :-))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Lola, aaa, spațiul ăla fusese pus intenționat. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  45. Coane, fiind singurul blogger pe care-l urmaresc zilnic, trebuia sa-ti urez toate bune si anul viitor, sanatate si virtute, glorie! La multi ani sanatosi si baftosi!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @moatza, iar eu îţi mulţumesc şi îţi urez la fel!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  46. Cu mare iertare sa-mi fie pentru intarzierea comentariului pe aici, la multi ani tuturor, gazda si oaspeti si sa avem zile pline de scrieri ” a lo Vasilesco”, din metrou, trafic, Mega Image si de unde o mai vrea el.
    Sanatate va doresc, ca asta e mai buna decat toate!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  47. Cu mare iertare sa-mi fie pentru intarzierea comentariului pe aici, la multi ani tuturor, gazda si oaspeti si sa avem zile pline de scrieri ” a lo Vasilesco”, din metrou, trafic, Mega Image si de unde o mai vrea el.
    Sanatate va doresc, ca asta e mai buna decat toate!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *