Prin clasa a cincea, în zilele când aveam la şcoală „educaţie fizică” (sport, pentru ăştia mai tineri), îmi luam pantalonii de trening pe sub cei de la uniformă. De lene, ca să nu mai car alte plase sau genţi după mine. Până a observat unul dintre golanii mai mari de la bloc şi m-a luat la fix:

-Cum, bă, şi dacă-ţi „pică” vreuna, ce faci?

Bine, eram mult prea mic şi prea prost, ca să înţeleg ce-a vrut să spună cu „picatul”, dar mi-au rămas undeva în creier vorbele lui. Motiv pentru care, în ziua aia a fost ultima oară când am purtat ceva pe sub pantaloni. Şi aici mă refer la izmene sau indispensabili, cum vreţi voi sa le spuneţi.

Indiferent cât ar fi de frig afară (iar eu sunt cel mai friguros individ pe care-l cunosc), n-aş pune izmene pe mine nici sub ameninţarea cu arma. Bine, trebuie să recunosc că am purtat dresuri (100 den, doar pentru cunoscători, da?) când mai mergeam la meciuri de-ale Stelei jucate pe temperaturi negative. Dar era un risc asumat. Nu cred că-mi „pica” nimic pe drumul până la stadion şi înapoi. Şi chiar daca ar fi „picat”, după două ore şi jumatate de stat în ger, puteam cel mult s-o invit la un coldrex fierbinte şi-un nurofen cu gheaţă.

M-am pornit să scriu textul de azi, pornind de la chestia asta:

Ok, trebuie s-o spună cineva şi pe asta. De când a venit frigul, am început să vad bărbaţi purtând bentiţe textile pe…

Posted by Mihai Vasilescu on 7 Decembrie 2015

 

Aşa că vreau să vă vorbesc despre câteva trebuşoare pe care nu le-aş face în ruptul capului, pentru că mi se par incompatibile cu noţiunea de „când se uită o femeie la mine, aş prefera să nu mă considere caraghios sau penibil”. Prin urmare, nu le luaţi ca pe nişte sfaturi, sunt doar fixurile mele, da?

Pe prima, abia v-am scris-o mai sus: niciodată izmene! Ia să vedem ce mai avem.

Niciodată, dar absolut niciodată, nu mă voi încălţa în sandale. Din punctul meu de vedere, nu există ceva mai ucigător de sex appeal decăt sandalele puratate de bărbaţi. Cum adică, să mişc eu aşa din degeţele pe stradă? Mi se pare absolut hidos. Da, ştiu, mai vezi pe la prezentări de modă tot felul de macho care poartă aşa ceva. Ok, să fie la ei acolo, sunt perfect conştient de faptul că eu nu voi arăta ca ăia, încălţat în sandale prin metroul bucureştean. Deci, nu. Niciodată!

Cât despre sandalele cu şosete? Vă spun foarte sincer că aş ezita destul de mult dacă ar fi să aleg între o plimbare încălţat în aşa ceva si decapitare. Ok, probabil aş opta pentru viaţă, dar după experienţă m-aş retrage în munţi. Tot aici aş încadra şi şlapii. Niciodată în public! Bine, ok, poate când merg la Mare, dar îi ţin în rucasc şi-i scot abia după ce am păşit pe nisip. Dar, în ultimii zece ani, nu-mi amintesc să fi avut aşa ceva nici măcar acolo.

Nu port şosete albe decât la pantofi sport albi (adidaşi), dar si atunci sunt din alea scurte, sub gleznă. În rest, din cele normale, nu aş pune în picioare nici dacă plec încălţat cu cizme. Aş trăi cu impresia că se văd chiar şi aşa. Ca să nu mai spun că aş putea fi pus în situaţia să mă descalţ pe undeva. Cum ar fi să răsară picioarele mele încălţate cu frumuseţe de şosete albe? No fucking way! Aş muri în minutele imediat următoare.

Nu dansez. Există foarte puţini oameni care pot afirma că m-au văzut dansând. Şi când s-a întâmplat, vă dau în scris că nu eram treaz. Este o reminiscenţă care provine din tinereţea-mi zbuciumată. Dap, mergeam în club (discotecă pe vremea aia) şi mă „dănţuiam” la greu. Eroare, mare eroare! O regulă nescrisă zice că cine dansează nu f*te. Da, tipele îmi admirau calităţile de dansator, dar se cărau cu unul mai puţin ocupat. Cred că în capul lor era „să nu-l tulburăm, că prea dansează fumos”. Şi plecau la tăvăleală cu unul care nu se mişcase de lângă bar toată seara. Vă rog nu mă frecaţi la cap cu tâmpenia aia siropoasă „dansul este expresia sexului, dar pe verticală”. Poate când esti Fred Astair. Până atunci, pentru mine e clar: dansezi, nu f*ţi. Maximul de extravaganţă pe care ţi-l poţi permite este să dai uşor din cap, dar mişcarea să nu depăsească un unghi de 15 grade.

Ah, încă ceva. Văd un adevărat curent împotriva blugilor skinny. Că n-ar trebui să-i poarte bărbaţii, că câr, că mâr. Este doar parţial adevărat. Nu porţi blugi skinny daca ai 45 de kile şi ţii o cărămidă în buzunar ca să nu te ia vântul. La fel, nu-i pui pe tine dacă ai de la 120 de kilograme în sus. Între cele două marje, dacă nu posezi nişte picioare care ar speria şi un facocer, poţi să-i porţi liniştit. Garantez eu că e ok.

Cam astea ar fi. Cred că mai am vreo două, dar nu-mi mai trec prin cap acum. Însă sunt convins că aveţi şi voi „păsărele” d-astea şi o sa mi le împărtăşiţi.

mihai_vasilescu_fashion