Pentru că ieri am umblat toată ziua şi am ajuns acasă pe la miezul nopţii, nu prea am avut când să scriu. Dar nu-i nimic, aveam păstrat pentru situaţii de genul ăsta un video, care se leagă la fix cu textul de ieri. Este cel de mai jos.

Pentru cei care veţi da „close” după primele cinci secunde, o să spicuiesc câteva chestii din dialogul halucinanto-dement. Nu înainte de a-mi exprima din nou absoluta stupefacţie că oamenii ăştia sunt în libertate, umblă printre noi, supravieţuiesc, mănâncă, beau, dorm, se reproduc şi votează. Gizăs!

Aşadar, fragmente din videoul absolut superb (la care, pe alocuri, nu m-am putut abţine să nu comentez):

Dilimandros din studio: Sunt informaţii pe internet că există o bază reptiliană pe faţa nevăzută a lunii. (fucking hell, poate de-aia e „nevăzută”, ca să nu-i zărim noi pe reptilieni – nota redacţiei)

Lorin Furtună: S-ar putea să fie închiriată. (sunt curios cine a plătit comisionul agenţiei imobiliare, chiriaşul sau proprietarul, şi dacă a lăsat garanţie – n.r.). Au mai fost, au făcut baze aici. (ăla, Neil Armstrong, o fi fost reptilian? – n.r.)

………………………

Lorin Furtună: Ce este important şi ce pot să vă spun acum este că există la ora actuală civilizaţii goriliene pe mai multe culori, inclusiv pe galben… (jur că mi-aş dona un rinichi ca să văd şi eu cum arată o gorila d-asta galbenă – n.r.)

Dilimandros din studio (extrem de mirat, dar aprobator): Pe galben?

Lorin Furtună: Pai de-aia-s pus aici. Există pe albastru, pe care-l ştiam, Mihai Eminescu satelitar, există pe galben, mai nou există pe mov. Şi acum o să spun că civilizaţia pe mov este condusă de un Ion Luca Caragiale, nu ştiu care…

Dilimandros din studio: Poate fi un Caragiale 4, de exemplu?

Lorin Furtună: Nu ştiu, se poate. (fie vorba între noi şi eu îl bănuiam pe Eminescu de nişte treburi d-astea suspecte, dar de la Caragiale nu m-aş fi aşteptat la o figură atât de urătă. Auzi, să fie el gorilian mov, nţţţ – n.r.).

………………………

Lorin Furtună: Cel care a fost demiurgul planetar, Mihai Eminescu numarul opt, a trădat. Ăsta a trădat faţă de civilizaţia albă goriliană sexuală democratică, de care aparţinea, în favoarea civilizaţiei hristice. Civilizaţia hristică este o civilizaţie care întâi a fost goriliană albă sexuală democratică, trecută la civilizaţia reptiliană-şerpiliană indigo, pe urmă trecută la civilizaţia – eu credeam, dragoniană – se pare că este alta. Mai nou primesc informatii că ar fi o civilizaţie arahnidică, tarantulară, nu individuală ci androgină, de tip maro. (nu am ce să comentez. îl suspectez ca pur şi simplu înşiră cuvinte fără niciun sens care, absolut întâmplător, s-au constituit în fraze – n.r.)

Dilimandros din studio (dă aprobator şi înţelept din cap): Aha…

………………..

Mă opresc aici, finalul îl descoperiţi singuri.

Mi-au dat lacrimile de râs de fiecare dată când m-am uitat. Mintea mea refuză să creadă că există aşa ceva, că acolo este un studio tv şi cineva investeşte bani ca ăia doi să vină şi să bată câmpii. Dacă ar fi după mine, i-aş aştepta cu halate albe la ieşirea din „live” şi următoarea oprire ar fi la psihiatrie. Direct pe tratament medicamentos şi cămăşi de forţă i-aş băga. Din păcate nu prea e după mine.

Dar de un lucru bun tot mi-am dat seama după vizionare. Când esti într-o pasă proastă sau într-un punct nasol al existenţei tale, nu ai de făcut decât un singur lucru: îi asculţi pe dilii ăştia doi vorbind. Şi o să simţi cum îţi recapeţi încrederea instant.

P.S. Să nu vă aud că mârâiţi ceva. La unu noaptea eu puneam pe repet porcăria asta, ca să pot transcrie fragmentele de mai sus. Aşa că aştept mulţumiri, da?