2,339 cititori

Tu pe cine vrei în faţă?

Am ieşit pe străzi, la proteste, două zile şi am uitat să vă întreb cel mai important lucru.

Voi, cei care citiţi acum, aici, pe cine aţi considera demn să vă reprezinte în discuţiile cu Preşedintele Klaus Iohannis sau chiar să conducă ţara asta? Au circulat pe net tot felul de liste, dar nu vreau să ţin cont de ele, ca să nu vă influenţeze.

Hai, numiţi câţiva oameni pe care îi vedeţi capabili să meargă mâine, la negocierile de la Cotroceni. Argumentaţi opţiunile sau nu, cum vreţi voi, dar numiţi-i! Şi, dacă aveţi chef, băgaţi şi câţiva pe care îi credeţi în stare să ia frâiele în mâini şi să ne conducă.

O singură rugăminte am: nu vă apucaţi să mă nominalizaţi şi pe mine. Ştiu că mă simpatizaţi, doar de-aia îmi citiţi aberaţiile, dar hai să mă excludem din ecuaţie, please!

Aşadar? Propuneri?

mihai_vasilescu_lideri

sursa foto

75 de păreri la “Tu pe cine vrei în faţă?

  1. Adi Despot
    Tudor Chirila

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

  2. Fără să fiu răutăcioasă voi spune Chirilă.. De ce? Pentru că Adi e prea direct si-i va trânti ceva de genul; Trei in pula mea. Iohanis fiind o fecioară nevinovată va incheia negocierile.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Camelia, păi şi alte opţiuni nu mai exista?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Tudor Chirila !
    Dar chiar nu contează cine ! Important e să dea cu pumnul in masă , să zic așa.
    Să spună ce avem pe suflet , ce ne trebuie , ce e corect !

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Florin, nu ştiu de unde e isteria asta cu Chirilă. E o chestie de care nu mă prind.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • Nici eu…Se mai spune despre dumnealui si ca a mai si tras pe nas… 🙂 Daca tot cautam neprihaniti…N-am terminat, am sa postez si eu la randul meu dar nu m-am putut abtine sa nu ma bag in seama.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @VictorR, sincer, nu văd nicio problemă în trasul pe nas. Altele mă frământă pe mine.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  4. Bai Mihai,stiu ca tu vrei cu nume si prenume dar eu iti zic doar ca nu stiu cum îl cheamă,ce vârsta si religie are,atât stiu că nu a mai făcut politică sau nu a avut funcții politice,are cel puțin o facultate terminată pe bune fără plagiaturi,cunoaste cel puțin o limbă străină si are sânge in instalatie,vor încerca multi sa îl destabilizeze/influențeze/compromita.
    Multi spun Tudor Chirila,altii Marian Munteanu…sincer sunt pe lânga subiect.
    Cred ca vreau un nume pe care nu l-am auzit niciodata.
    Cât despre viitorul premier,cred ca deja se stie numele lui,dar ne lasa si ei acum sa ne mai facem un pic de cap,sa credem ca avem puterea si controlul…Cred ca asta nu tine de negocierea intre noi si ei,doar intre ei si ei…

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @cetateanu’ turmentat, nu zici rău. Vrei unul integru şi “virgin”.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  5. @Mihai, nu am propuneri. Nu s-a identificat nici un lider, sau n-am identificat eu si sunt ferm convins ca, oricine s-ar duce acolo, in afara de mine, n-ar reusi sa-mi apere in totalitate punctul de vedere sau sa-mi prezinte propunerile. Sau, cu alte cuvinte, sunt prea multi cei care ar trebui sa mearga, oameni de calitate, inteligenti, conectati la “strada”, la nevoile societatii.
    In ceea ce priveste conducerea tarii, guvernul, parlamentul….mai, oameni buni, partidele astea au ininteriorul lor destui oameni capabili s-o faca, si s-o faca bine, oameni care nu sunt “manjiti”, oameni care au o pregatire excelenta in anumite domenii si care, pusi unde trebuie, ar face treaba cu adevarat si am putea evolua. Dar, acesti oameni nu sunt din prima linie, nici macar din a doua, si nu vor fi niciodata numiti in functii de mare raspundere. Nu dau exemple, nu fac liste….inca. Umbla multe pe net, cu propuneri serioase sau hilare. Eu sunt pentru “omul potrivit la locul potrivit”, ceea ce acum nu se intampla. Nu pot accepta aceasta rotatie tampita a unor oameni pe posturi diferite, cu responsabilitati diferite si, pentru asta ies in strada. Ca exemplu: Oprea “girofar” a fost, pe rand, prefect al Capitalei, ministru al Apararii, ministru al Internelor, vicepremier. Mah, asta e atotstiutor? Stie si administratie publica, are si pregatire militara, se pricepe si la mentinerea ordinii si stingerea incendiilor, si exceleaza in toate astea in asemenea hal incat sa fie numit peste tot? Eu, asta nu mai vreau. Esti psdist, pnlist, etc., esti curat penal si excelezi intr-un anumit domeniu? Stai, in pastele ma-tii intr-un post conform cu pregatirea ta, adu-ti oameni la fel ca tine si fa-ti treaba!! Deci, nu, nu am propuneri, deocamdata fiindca, sincer, nu stiu ce vor oamenii din strada. Stiu doar ce vreau eu.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

  6. Sa stii ca Tudor Chirila ar fi ok
    …dar mai bine ne gandim pe cine vrem sa ne conduca si mai important ce vrem sa se schimbe

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  7. După mintea mea, propunerea asta mi se pare o diversiune. Să nu spună lumea că nu e băgată în seamă. Oricine putea să realizeze că nu poţi scoate ca din pălărie, dintr-o mulţime adunată spontan în stradă, un lider, un reprezentant. Pe asta a mizat şi el cu cerinţa asta la mişto.
    Şi la urma urmei, la ce-i trebuie lu Iohannis aşa ceva? Nu cumva pe el l-a ales anul trecut societatea civilă? N-ar trebui să fie el reprezentantul nostru şi nu al partidelor? Ce naiba, a uitat într-un an ce i-am cerut cînd i-am dat votul? Că a promis o listă întreagă de chestii. Şi uite unde s-a ajuns.

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 0

    • Cred că nici el nu mai știe de ce este acolo… Putea să zică ceva in primul minut după tragedie. Nu a făcut-o, e un papă lapte

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @krantz, om vedea mâine.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Și mie mi se pare aiurea , la caterincă afirmația… Păi dacă ar fi așa, asta ar insemna din start alegeri anticipate..
      Cum va ține cont de reprezentantul multimii?? In ce fel?? Si mai ales oare 25-30.000 chiar si 50.000 de oameni au aceași parere?? Mă îndoiesc! În plus..exact..ce vrem “toti” se stie… Doar s-a scandat la manifestatie , nu? Nu a fost suficient de clar??

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Daca nu ar fi facut-o, ar fi existat alta tabara, care ar fi strigat: Pai noi de aia l-am ales, sa nu discute cu noi? Crede-ma, oricum e rau. Si partea rea e ca cei care gandesc corect si sanatos, si ar putea determina alt curs al politicii, stau cuminti in banca lor pentru a nu li se imputa ulterior ca sunt intr-un fel sau altul. Tot cei mai putini capabili sunt cei mai vocali. Totusi, in underground exista oameni foarte capabili care lucreaza la un “proiect de noua clasa politica”, unde sunt propusi oameni cu adevarat valorosi si cu un istoric imaculat, insa asta nu se poate realiza in 3 zile. Probabil ca identificarea celor adecvati va dura cateva saptamani. Sunt un sustinator pana la moarte al democratiei, insa cu riscul de a fi interpretate gresit cuvintele mele voi spune ca democratia actuala este defapt tirania multimii, presiunea celor manipulabili. Cand vad nominalizarile propuse pe facebook, simt ca ma ia ameteala.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  8. Pentru opinii: CTP, Manafu, Alin Stanciu, Marius Ghenea

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Dan Nicusor…

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 4

  10. Serios, acesta e articolul? Ce sa iasa, Chirila? In visurile mele credeam ca vor fi ceva propuneri din partea unui formator de opinii, dar se pare ca trebuie sa ma descurc singur. Nicio problema, voi face asta si voi continua sa urmaresc si postarile tale (fara sa te mai deranjes) 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Dan, propunerile trebuie să vină de la voi. Aşa mi se pare normal. Eu nu sunt formator de opinie.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  11. Salut Mihai! Oricât ți-ar părea de ciudat, tot ceea ce se întâmplă acum nu este decât rezultatul unei acțiuni planificate și al carei deznodământ este oarecum previzibil. De fapt, este foarte bine cunoscut! Noi contăm doar ca un declanșator. Atât și nimic mai mult! Determinăm schimbări politice, provocăm demisii, dar tot cloaca politică va decide cine, unde, cum și de ce trebuie să fie acolo. Suntem încă ușor de manipulat si dirijat … Și toate astea pentru că avem temeri extrem de mari. Ce bine ar fi să mă înșel…

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Liviu, da, şi eu sper să te înşeli.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  12. Andi Moisescu – sanatos la cap, cult, destul de drept, namanjit (sper) deloc (pana acum)

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  13. Chirila, Despot, etc sunt oameni minunati! Vom fi o tara de cantareti si scriitori! Trebuie convinsi sa se implice cei din zona economica (manageri a firmelor de productie, constructie, agricole), cei care cunosc pe propria piele pulsul economiei, nu teoreticieni. Am un exemplar acasa care doarme cel mult 6 ore din 24. Exemplarul de care vorbeam (ala din casa mea) nu poate fi convins, din pacate, nici cu pistolul la tampla sa intre in politica. La ultimile alegeri a trebuit sa il amenint ca divortez daca nu merge la vot! 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

  14. Cred ca și tu Mihai știi f bine cum stau lucrurile și ce vrem în general… Ne-am saturat de minciuni, și nu mai este cazul să asistăm la:”pleaca-i noștri, vin ai noștri!”. Ești unul dintre noi, să zic așa și consider ca nu ar fi deloc rău să “parlești” cu dom președinte.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Iulian, să parlesc ce? Acolo e treaba serioasa, nu jucărie.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  15. @Mihai ai spus să nu te nominalizăm… Ok.. De acord si te inteleg.. Esti corect si realist numai ca eu am sa te nominalizez altfel…. Să raspunzi in locul meu…
    Să spunem ca merg pe mâna ta … Intrucât eu unul sincer sunt afon la politică te nominalizez pe tine să alegi pe cineva în locul meu.. Ai cunoștinte mult mai ample și “in detaliu” față de mine… Si vorbesc serios, nu este la caterincă sau la “oha”..
    Prefer sa spunem sfatul cuiva care “stie vorbește”
    O sa zică unii.. Păi si la alegeri ce faci? Simplu..cer parerea unui prieten, cunoscut în care am încredere si care stie ce și cum.. iar in momentul de față iți zic sincer că mai ales dupa ultimele evenimente, am incredere in parerile tale!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Bogdan, aici nu e de joacă. Eu sunt la fel de afon. Deci pică propunerea. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  16. Moise Guran zic.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 4

  17. Este cea mai mare greseala ca acum sa se accepte intalnirea de la Cotroceni din mai multe motive:

    1.Inca nu s-au gasit niste lideri.
    2.Revendicarile care se cer la intalnire, trebuie sa treaca prin parlament apoi.
    3.Iar daca se accepta intalnirea, sa fiti siguri, ca o sa fiti reprezentati de niste impostori.
    4.Ce poti discuta cu unii care te-au mintit si furat 25 de ani.

    CELE MAI IMPORTANTE OBIECTIVE

    Reformarea completa a SERVICIILOR SECRETE si inlaturarea COMUNISTILOR care le conduc si prin care instrumenteaza totul. ACESTEA detin defapt puterea.

    Parlamentul trebuie sa devina Adunare Constituanta si sa schimbe constitutia ca sa devenim Republica Prezindentiala. Prin acest fel Presedintele este, atat seful statului, cat si al executivului. Iar din acel moment se pot face presiuni asupra presedintelui sa aleaga premierul doritt, fiindca nu este nevoie de acordul parlamentului.

    Trebuie gasiti lideri atat dintre noi ( DAR alesi cu foarte, foarte mare grija), cat si INTELECTUALI mai in varsta din diferite domenii de activitate, DESPRE care se stiu ca sunt INTEGRI, deoarece este nevoie si de ECHILIBRU.

    De asemenea trebuie sa se faca tot posibilul sa se permita DIN NOU accesul balconului Facultatii de Geografie. Prin acest fel, Comunicarea va deveni mult mai eficienta.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Iulian, deci tu esti pe partea cu lista de obiective. Dar nu propui si niste nume?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  18. Am ajuns si la momentul meu (“de glorie” … 🙂 ) E foarte complicat: guvernul conduce dupa legi facute de parlament, nu? Daca nu ai un facator bun de legi (Si nu e! FOARTE multe legi sunt date prost si descoperim hlizindu-ne ca – proaste fiind! – se intorc, precum un bumerang bine croit, impotriva celor ce le-au dat). Asadar, nu neaparat un guvern bun ne trebuie, sau ma rog, ne trebuie si un guvern bun, dar mai intai ne trebuie un parlament bun: fara atatea inlesniri (stim cu totii ca dusmanul binelui e si mai binele), cu obligatii si nu numai drepturi, iar neindeplinirea obligatiilor sa atraga dupa sine si…nu stiu, pana mea!, dar hai sa le zicem pedepse… cu un program de lucru mai limpede croit…Stiu, cam bat campii fara o finalizare concreta, dar in momentul asta cred ca sunt cam ca toata tara asta: nici nu stim ce vrem. Vrem schimbare, dar nu stim ce sa schimbam: oameni, legi, stil de viata…

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @VictorR, cred că în primul rând oamenii. Ne-am săturat de ei.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pai pe asta se bazeaza si domnu’ Klaus, pe faptul ca Piata nu are un program clar. Mai bine zis obiectivele sunt ele clare, insa metoda de a le obtine nu. La convorbiri (care vor fi mediatizate intens, sunt sigur) ii va baga in corzi pe reprentantii Pietei apoi va delara cu zambetul sau anost “Pai ati vazut? N-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine. Noros cu noi, clasa politica, altfel anarhia ne manca”

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  19. @ Mihai, da sunt pe partea cu lista de obiective, Dintre noi, tinerii, nu pot da un nume. Dar dintre intelectuali, mi l-as dori ca sfatuitor pe Solomon Marcus.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Sisley, cred că nu e cu vârstă maximă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • stiam ca pentru presedinte e

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Sisley, mi-e lene să caut acum. Dar nu văd de ce ar fi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. eu doar atat am gasit si se refera la varsta minima
    Articolul 37 (2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
    din Constitutia Romaniei

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Sisley, atunci e cum spun eu. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • 🙂
      sincer, daca vad vreun Chirila sau Mindruta ies eu in strada
      Hai sa alegem un om matur, cu experienta de leadership si care de’a lungul timpului a demonstrat ca vrea sa ajute tara asta!
      Macar temporar

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Sisley, stai liniştită că nu-i vezi nicăieri. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  21. Doru Octavian Dumitru, cu conditia sa vina si Serghei Mizil.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  22. Nu ar trebui să știe el ce ne dorim?Zic și eu ca în 2014 asa zicea când am ieșit în masă sa îl votăm…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ella, ba ar cam trebui… 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  23. Nicusor Dan cum vi se pare?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  24. Mie mi se pare o diversiune jegoasa invitatia sau convocarea asta, ca nu stiu exact ce este. Abila, ce-i drept, dar cu atat mai jegoasa. Acum vad si eu, cu amaraciune, ca presedintele e un politician adevarat care se bazeaza pe faptul ca Piata nu are un program clar. Mai bine zis obiectivele sunt ele clare, insa nu si metodele de a le obtine. Mi-e teama ca va avea loc unul din urmatoarele scenarii:
    1. Serviciile vor scoate din palarie niste “lideri de bine”, niste “emanati ai Pietei” care dupa discutiile de la Cotroceni vor iesi fie cu destele cracanate in V spunand “Fratilor, am invins! De maine prim-ministru este dl. X de la partidul Y” fie vor practica un non combat glorios si vor iesi cu bratele desfacute si umerii ridicati a neputinta. Castigator prin abandon: clasa politica acuala.
    2. Dintre adevaratii protestatari vor veni la discutii cativa, probabil chiar dintre cei pomeniti aici, care vor fi insa bagati rapid in corzi de curvele politice, care vor da din cap cu seriozitate si vor pune apoi intrebarea cheie: “Bun, am inteles CE vreti, dar CUM sa facem asta? Ei, dati din umeri, vedeti ce greu ne e noua?”. Iar chiriasul de la Cotroceni va spune cu zambetul sau anost “Pai ati vazut? N-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine. Noros cu noi, clasa politica, altfel anarhia ne manca”. Castigator prin KO tehnic: clasa politica acuala.
    In plus, desemnarea nominala a unor reprezentanti ai manifestantilor ar duce in mod inevitabil la o scindare a protestelor, catalizata la nevoie de zvonerii serviciilor.

    Protestele au inceput fara un lider si se continua fara un lider si totusi asta nu pare sa reprezinte o problema pentru zecile de mii de oaneni din strada. In mod sigur lui Johannis i-ar conveni de minune un simulacru de discutii democratice, in primul rand i-ar diminua responsabilitatea. Insa parem sa uitam ca, daca s-ar fi apucat de “Romania lucrului bine facut”, daca ar fi dat ceva semne ca are de gand sa faca ceea ce a promis cu seriozitate nemteasca in campanie nu s-ar fi ajuns aici. Acum mai e putin si trece anul si clasa politica e la fel de corupta si de aroganta, Parlamentul e la fel de numeros si de ineficient.
    Solutia mi se pare un conducator nu din strada, ci cel ales acum un an SA FIE el un conducator. Credeam ca pentru asta a fost ales!

    (Comentariul de mai sus mi-a fost inspirat de articolul lui Vlad Mixich http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20560446-cele-patru-revendicari-clare-ale-celor-65-000-romani-aflati-strada.htm)

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Nickname, well, să vedem azi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  25. ION TIRIAC!
    Am urmarit emisiunea de acum aprox. o saptamana, in care a fost invitat la realitatea tv, si va recomand sa urmariti si voi, veti ramane surprinsi .

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 3

    • @Gogu, Ţiriac, Realitatea, ceva nu se leagă în mintea mea…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  26. Dar Moise Guran nu e bun?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 3

  27. Zic si eu: Moise Guran

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 3

  28. Si eu zic..Dan Puric – e om de cultura si are valori – si Ion Tiriac – pentru motivele pe care deja cineva le-a expus mai sus.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

  29. Adi Despot ! Mare OM, mare caracter! Si cedaca e direc!!! Nici Johannis nu e de neinlocuit! Eu nu am uitat ca si a triplat salariul intr o vizita in tara!!!! de ce nu coboara in piata?! Sa i se spuna direct si fara ocolisuri ca NE AM SATURAT!!!! CA VREM CA ACEL EXOD DE CREIERE SA NE CONDUCA! Se vehiculeaza si numele lui Moise Guran! E de al pietei sau de al tv?!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @emmanuella, pe Moise l-am văzut numa’ prin studio la digi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  30. Ma gandisem, la un moment dat, la Cristian Leonte.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Buuuuun…. Aceasta “oferire a capului lui Moțoc” a fost facuta de Lapusneanu, asa ca dom’prezident nu-i prost. Intalnirea are loc rapid pentru a multumi “multimea”(“prosti dar multi” a zis Lapusneanu cand domnul “prim ministru” Moțoc a catalogat oamenii drept “prosti”) pentru a potoli masele, fiindca altfel ne trezim ca grecii…. dar…… Cine ne va reprezenta? Si-au facut lectiile? Stiu ce au de revendicat? Acolo trebuie sa stii ce zici cu argumente valabile si coloana vertebrala sa tii cu dintii de ce vrei? vrei nume…… Moise Guran ar fi “cu clănțăul mare” , dar iti trebuie si unul cu “catifeaua” ce “imbraca” mestesugit vorbele taioase. Este o ocazie fantastica pentru cine stie “sa joace”…. Sa zic si-un Andi Moisescu???? acum, din pacate prevad o linistire “dirijata frumos” dupa aceste “intalniri”(fiindca SPER CA NU VA FI DOAR UNA?) si totul va reveni la normal? cand se vor linisti apele, ii vom vedea pe “traseistii” politici infiltrandu-se iar? …. “La vremuri noi, tot noi”….. Asa a fost si dupa revolutie, asa a fost si la fiecare presedinte nou instalat? de ce???? Sper sa fie un inceput nou, SPER!? fiindca speranta moare ultima!!!!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @kya, cea mai mare prostie ar fi să nu profităm acum, când îi avem în putere.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Dap, si pe cei “din putere” la mana? ooooo VREM SCHIMBARE! Oameni cu minte si coloana vertebrala, ce stiu ce vrea tara? macar ACUM sa vorbeasca cineva IN NUMELE TARII!!!!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @kya, well…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  32. Nu inteleg de ce vrea Iohannis sa vb cu reprezentatii poporului. De altfel, a si declarat ca e la curent cu cerintele poporului si ca este alaturi de noi. In plus, este conectat la FB, de ce are nevoie de reprezentant? Nu cumva ca sa aiba ulterior pe cine invinovati sau sa aiba un sprijin pe care sa.l arunce in fatza atunci cand nu iese totul ca la carte? Ce sa caute oameni intr.adevar f destepti in domeniul in care profeseaza dar care nu au experienta politica? Chiar toti politicienii sunt “manjiti”? Nu gaseste Iohannis cu tot SRI.ul oameni politici care au ramas cinstiti si nu si.au sporit peste noapte averea??? Atunci e f grav, iar el e degeaba acolo.Sa ne dam noi cu presupusul, sa ne scoatem ochii intre noi ca x e cel mai bun, cand el are toate dosarele pe masa??? Mi se face rau, chiar ne ia la misto pe toti. Era f.simplu ca presedinte sa intervina spunandu.ne sa fim linistiti ca va gasi oameni pregatiti, ca o sa ne comunice CV.ul lor, averea, traseismul lor politic. Este f clar ca la ei se afla orice informatie, si nu cred ca daca ne.ar fi spus ca l.a ales chiar si pe primarul X in functia de prim ministru tocmai fiindca s.a dovedit un om gospodar, iubit de cetateni, cu realizarile clare, si cu venituri care sa nu sfideze, i.ar fi sarit cineva la cap!!!!
    Sincer, de asta l.am votat pe Iohannis, ca sa faca toate lucrurile astea. Pana acum nu a avut ocazia, pt.ca hienele din politica nu l.au lasat. Dar acum…in loc sa se bucure si sa profite ca a venit momentul lui, cand toti politicienii au ciocul mic, el apare ca o pasare speriata si ne cere parerea ce sa faca??? Pai nu stiai de acum un an??? Ai ocazia acum!!! Nu ne dezamagi!!! (eu plang si sunt dezamagita).

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @dorina, pentru că asta vor şi reprezentantii poporului. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eu nici macar nu cred ca javrele politice nu l-au lasat nici macar sa dea un semn ca ar avea de gand sa se apuce sa construiasca o romanie a lucrului bine facut. Johannis a devenit presedinte pe un val de simpatie imens, cu un capital de imagine pe care nu l-a folosit absolut deloc.
      E deja in scaunul de la Cotroceni de un an si abia acum, dupa ce au iesit zeci de mii de oameni in strada, isi da seama ca ceva nu e in regula? Stiam eu ca sasii sunt mai greu de urnit, dar… Si tot abia acum se gandeste sa intrebe mirat “boborul” ce nu-i convine, lasand deoparte lentoarea, “Gata, pana la miezul noptii desemnati-va reprezentantii”.
      Cred ca Mihai avea dreptate acum mai an cand vedea singura varianta viabila la Cotroceni pe Monica Macovei.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Monica n.avea nici o sansa, nu? Spagarii au avut grija sa sustina pe cine trebuie!!!
      @Mihai, uite ca am vazut declaratia lui Chirila, care rezoneaza cu a mea. Zici tu, Mihai, ca manifestantii din piata au cerut sa fie reprezentati de cineva dintre ei? Mi se pare mie sau cei cu capul pe umeri s.au retras pt ca au inteles despre ce este vorba si de aceea a ajuns doar Liviu Mihaiu sa vb la palat? Johannis sa.si faca treaba, are mana libera la strategiile cu care se lauda acum un an! Nu.mi pierd speranta, sunt dezamagita, dar nu ne lasam!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @dorina, si eu m-am enervat tot când l-am văzut pe liviu mihaiu. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.