Se pare că articolul cu învăţaturile pentru femei, din almanahul anului 1934, a avut ceva succes la publicul contemporan. Eu am scris despre el, Vulpescu a scris (ba chiar de două ori), dar cel mai tare este că am primit un text de la o o reprezentantă a sexului frumos, pornind tot de la la almanahul ăsta. Aşa că azi aveţi un guest post scris de Luminiţa M., care ne zice şi ea, cu umor, cam cum vede comparaţia între anii ăia şi ce trăim azi. Enjoy it!

mihai_vasilescu_1934

Cum stăteam eu așa în plin weekend și mă relaxam pe Facebook, luând o bine-meritată pauză de la gătit, mi-au picat ochii pe acest articol. La propriu. Am citit, am băut o gură de Pepsi, am mai citit, apoi o gură de bere, și-am zis că da, uite dom’le cum se făcea treaba treabă pe vremuri. Apoi, m-am gândit că aş putea să-mi dau și eu cu părerea, sunt oarecum certificată în acest sens.

Și m-am oprit asupra câtorva aspecte, deși vă jur că întreg articolul e plin de miez și de sensuri, merită citit. Să le spunem cele zece porunci ale muierii:

1. „Nu purta în casă ceea ce ți se pare că-ți stă rău când ieși în oraș.”

Este uimitor cum se poate transforma o gazelă o dată intrată în grajd casă și n-am să înțeleg nici în ruptul capului cum poate un om să se simtă ok în izmene, fie el și singur acasă. Moartea pasiunii, știți ce zic? Zgârie retina mai rău decât zgârie pisica parchetul.

2. „Nu făcea gargară în fața lui!”

Sau alte lucruri asemănătoare. Sigur că el le poate face, el e bărbat și știm cu toții, e de ajuns să fie puțin mai frumos ca dracu’. În plus, nu vi se pare că termenul ăsta, „gargară” e oarecum unul tipic masculin. Așaaa, ca și cum ai arunca setos o flegmă de la balcon. Nu se cade să facă asta o doamnă.

3. „Încă de dimineață, la cafeaua cu lapte, să te prezinți bine, îngrijită, simțită. Bărbații au oroare de femeile nepieptănate.”

Cheia acestei porunci este să fii simțită, nu nesimțită. Îți spun și cum:

– pui în colțul stâng al gurii, undeva între gingie și obraz, un tic-tac strong înainte de culcare. Pe la 04.00, pui ceasul să sune, te trezești și mai pui unul în partea dreaptă. Garantat respirație fresh la prima rază de soare;

– seara, înainte de culcare, imediat după demachiere și după partida de sex nebună cu bărbatul din dotare, te machiezi din nou. Folosește produse waterproof și ai grijă să dormi doar pe spate. Așa vei evita și o posibilă înecare cu pastila de tic-tac.

4. „Fii cât mai rar bolnavă!”

Sau dacă se poate chiar deloc. Cel mai grav lucru este să-l îmbolnăvești și pe el, să-i șubrezești lui sănătatea, capul familiei, îți dai seama, doar în el ți-e baza! Sau vrei să-ți tai singura cardul craca de sub picioare??!

Hint: poți încerca pentru imunitate vitamine sub formă de mini marțieni sau CaVit.

5. „Nu-l întreba dacă te iubește.”

De când te-a luat de la mă-ta din bătătură, singură și părăsită mai ceva ca rățușca cea urâtă. De-atunci te iubește, cu patos, ăla a fost gestul suprem, nu înțeleg de ce mai ai nevoie de încă o confirmare.

6. „Nu dărui bărbatului tău cravate!”

Sau tricouri în dungi. Mă rog, sau te poți ruga să nimerești dungile care trebuie, dar nu-ți garantez că vei reuși. Consecința? Nu-l va purta niciodată, nici măcar când vine mama ta în vizită, vei cheltui aiurea din bugetul familiei și, la frustrarea ta că nu-l poartă, se va adăuga frustrarea lui că nu-i știi gusturile…

7. „Vorbește-i foarte rar de bani!”

De bani, de tendințe în modă, de ce-a mai făcut prietena ta, de ce-a mai făcut mama ta, de ce-a făcut ăl mic la școală, de întreținere… Mai bine nu-i vorbi deloc și încearcă să respiri în șoaptă de fiecare dată când vorbește el.

8. „Evită surprizele!”

Asta e clasică. Nimănui nu-i plac surprizele. Mai mult, lasă-l pe el să te surprindă și să fie on top of the situation. Sau mai bine o viață fără surprize și fără exces de zahăr, sare și piper. O viață anostă, dar sigură.

9. „Nu-l turbura când își citește gazeta.”

E știut lucru că bărbații citesc atunci când stau pe scaunul regelui. Acum serios, cui i-ar plăcea să fie deranjat în acele sfinte momente? Mai mult, o proastă digestie poate duce la tulburări de vedere, auz și la un comportament pasiv-agresiv, în special față de persoanele de sex opus. Carevasăzică, nu o căuta singură cu lumânarea!

10. „Învață-te să te schimbi. El îți va fi infinit recunoscător dacă va găsi la tine mereu ceva nou.”

Un filosof clasic zimbabwian încă în viață spunea: „Totul se schimbă, nimic nu este fix. Dacă nu profităm de schimbare vom deveni victimele ei.” Asta vrei? Să fii o victimă toată viața? Nu vrei să ții pe creștet laurii victoriei? Nu vrei să-i culegi chiar tu? Nu vrei să fii responsabilă de victoria lui? Ține minte, în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică. Fii mândră de creația ta și schimbă-te zilnic. Dacă faci și duș, ai șanse mari să scapi și de mirosurile neplăcute.

Acest articol este un pamflet cu urme de adevăr. Cu siguranță cititorii acestui blog vor putea să facă diferența.

 

sursa foto