Am fost miercuri seară să văd un film românesc. Un proiect independent, „Lumea e a mea„, care m-a făcut să înţeleg încă o dată că trăim într-o bulă. Da, oameni buni, şi eu şi voi, cei care citiţi acum aici, trăim într-o bulă pe care n-o conştientizăm decât rareori. Pentru noi toţi, România este doar cea care ne înconjoară, prietenii, familia, colegii de serviciu, traficul aglomerat pe care-l înjurăm şi mersul la Mega Image-ul din colţ. Iar cei care au plecat din ţară, o percep după sursele de informare pe care şi le-au ales, dar cam atât.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu spun că suntem ignoranţi sau că negăm ceea ce se întâmplă în afara zonei noastre de confort, dar ne izbim prea rar de realitatea „cealaltă”, ca să o luăm cu adevărat în considerare. Pentru noi există doar realitatea „noastră”, adică ceea ce ne înconjoară. În rest ştim şi auzim că mai există chestii nasoale, dar atâta vreme cât nu ne izbim de ele, ne afectează prea puţin.

Acesta a fost motivul pentru care la un moment dat în timpul filmului mi-a venit în cap exact replica asta: „I’m not ready for this kind of shit”. Ba, dacă nu mă înşel, i-am şi zis-o la un moment dat vecinei de scaun. Şi aş fi plecat de acolo exact cu impresia asta, dacă după vizionare n-ar fi urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu patru dintre protagonişti, scenarista şi regizorul.

Atunci am avut revelaţia. În momentul în care cineva din sală a întrebat dar de ce aţi filmat în Constanţa şi nu în Bucureşti, iar regizorul filmului a răspuns (citez din memorie): pentru că în Bucureşti am cerut aprobare să filmăm într-o şcoală şi Inspectoratul ne-a spus că „nu suntem de acord, dorim ca elevii noştri să se concentreze pe învăţat, nu să fie vedete de film”, mi-am dat seama că toţi negăm realitatea la nivel macro şi preferăm să trăim în bulele noastre din care nu ieşim aproape niciodată. Inclusiv cei de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au una a lor, dacă au putut să zică o asemena gogomănie. A propos, jos pălăria pentru cei de la Inspectoratul Şcolar Constanţa care le-au dat voie să filmeze. Fără cadrele din şcoli, povestea şi-ar fi pierdut mult din autenticitate.

Câteva cuvinte despre film, fără niciun fel de spoiler. Este realizat cu actori non-profesionişti. Vreau să vă spun că fetele au intrat atât de bine în pielea personajelor, că eu am rămas surprins când am văzut cât de mişto şi finuţe sunt în realitatea. Aş fi putut să jur că producătorii au făcut castingul pentru filmări undeva la periferia distinsului cartier Rahova. Şi fetele ca fetele, dar a fost în sală şi unul dintre băieţi. Cel căruia îţi venea să-i spargi faţa când îl vedeai pe ecran. Fix rol de cocalar manelist, cu bemveu tunat în care bagă de 30 de lei benzină atunci când e în bani. Nicio legătură cu cel din realitate, evident. Să nu vă aşteptaţi la o poveste dulceagă, filmul este dur spre foarte dur.

Eu zic să mergeţi să-l vedeţi, de pe 23 octombrie a intrat în cinematografe. O să vă cam puneţi întrebări după. Ah, încă ceva, pe tot parcursul vizionării mi-a revenit obsesiv în cap articolul ăsta şi mă gândeam cât de departe de realitate sunt/suntem de fapt. Gata, mă opresc aici. Voi hotărâţi dacă merită văzut sau nu, dar dacă tot e sâmbătă, poate profitaţi şi îl găsiți pe undeva.

Găsiţi tot ce mai vreţi să ştiţi aici.

mihai_vasilescu_lumea_mea