Na, că dacă tot am scris eu ieri despre taţii de fete, azi aveţi şi un text al Anei R. despre mamele de copii geniali. 

mihai_vasilescu_copil_genial

Nu știu dacă voi ați realizat asta, dar eu cred că mamele sunt cele mai mincinoase ființe. Și cred că-i întrec cu mult la capitolul minciuni pe toți masculii care au în dotare câte un cârd de amante. Pentru că dacă pe ăștia ai șanse să îi prinzi ușor cu minciuna, pe mame le dovedeşti foarte greu. Iar motivul pentru care ele pot înșela cu lejeritate orice detector de minciuni este că chiar cred cu tărie în ceea ce spun.

În majoritatea cazurilor, minciunile spuse cu mare aplomb, se referă la calitățile propriilor progenituri. N-aveţi idee cât poate să înflorească o mamă pe tema asta! Problema e că te uiți la ele și nu vezi nici cea mai mică urmă de ezitare în exagerările lor nerușinate. Nu le tremură niciun mușchi pe fața atunci când adauga calitați mitologice pișpireilor din dotare. Toți Gigeii și Ioneii ăștia cu nume moderne, gen Alphonse și Evelyne (de, mamele din ziua de azi îs creative foc), sunt rupți din soare în ochii mamelor lor.

Vreţi să spuneţi că nu le-aţi auzit niciodată cum vorbesc ele despre cursurile de artă modernă, despre fizică aplicata sau cercul de chimie experimentală? toate fiind nişte „banale” activităţi la care merge ăla micu’ imediat după orele de grădiniţă.

După doua trei discuţii de genul ăsta, îţi devine limpede că în ziua de azi nu-ți mai dai copilul la orice sport banal. Nu, mai nou îl trimiți direct să urce pe Everest, în timp ce cu o mână rezolvă şi cubul Rubik. Preferabil stânga. Sau are unul mic, ascuns în bocanc, și îl face cu degetele de la picioare.

Nimeni nu mai merge la balet, azi se duc la dans contemporan sau irlandez. Ce contează că aia mică nu a scos încă suzeta din gură, va fi sigur poimâine o mare dansatoare. Iar săptămâna viitoare are spectacol pe Broadway. Mamele deja îşi caută toaletele pentru seara premierei.

Băieții nu mai merg la fotbal, acum merg la golf, călărie și jiu-jitsu brazilian. Ceea ce nu este rău. Mai ales că din a doua săptămână de antrenamenr devin campioni intregalactici „undefeated and undisputed”.

Toți sunt absolut excepționali la școală și au super rezultate la olimpiade. Habar nu avem de unde apar cei cu rezultatele dezastruase de la Bacalaureat. În mod sigur ăia nu erau copiii noștri. Cred că exact înainte de probele de la Bac, îi răpesc extratereștrii și le spăla un pic creierele, special ca să le cureţe şi ultimele urme de matematică și română. Iar notele minuscule sunt fix rezutatul amneziei de scurtă durată indusă de verzălaii spaţiali, din pură invidie pe capacitățile extraordinare ale copiilor de pământeni.

Aproape toți studiază la super universități și fac masterate în cele mai nebănuite domenii. Păcat doar că am văzut la vânzători care au terminat „relații internaționale” de mi s-a acrit. Dar orice pare trendy și cât mai turbat sau colorat în exprimare e impetuos necesar să fie aprofundat. Habar nu aveți cât de util este ca manichiuristă să fi terminat Studii Culturale Europene. Nu de alta, dar o unghie se poate încarna cu totul altfel, în funcție de cultura țării din care provii. Iar românilor plecați pe alte meleaguri sigur-sigur le cresc unghiile altfel.

Pe scurt, mamele îți pot scrie romane întregi despre capacitățile nebănuite ale copiilor lor. Iar tu, dacă nu ai norocul să îi vezi cu ochii tăi pe super copiii ăștia moderni (cu nume gen Maximilian, Rafael, Joshua sau Christine), ai toate șansele chiar să crezi tot ce debitează ele.

Dar cel mai dramatic este când te întorci acasă și îți studiezi propria odraslă. Şi vezi că al tău e un copil banal. Adică săracul nu are nici capacități extrasenzoriele, nu îl bate la fund pe Einstein și nici pe vreun alt geniu mai modern. E un copil normal, care își șterge încă mucii pe mânecă la cei trei ani ai lui. Te uiți la el ca la ultima moluscă nevertebrată și bagi un: „Doamne ajută să aibă noroc în viață, că asta e tăntălău rău pe lângă alți copii!“. Apoi mai plângi un pic în batistă și te întrebi ce rahat de ADN aţi avut și tu și barbată-tu, de fiu-tău nu a putut să iasă şi el geniu, ca restul copiilor de pe strada voastră.

Trec ani de zile şi sunt şanse să albeşti pâna reuşesti să uiţi că pe al tău l-ai dat că fraiera la înot, în loc să îl dai la scufundări de mare adâncime. Sau la handbal în loc de polo de câmp. Că nu a fost la cercul de fizică cuantică într-a patra și că nici nu a intrat din prima la Sorbona.

Iar când în sfârşit te consolasei cu gândul că tu i-ai distrus viitorul, dai ochii cu câţiva dintre foştii plozi ultra-mega-lăudaţi de mamele lor, ajunşi adulţi şi ei. Şi observi că sunt la fel de normali ca al tău sau unii dintre ei mai puţin mobilaţi la „mansardă” decât cel pe care l-ai crescut tu. Te întrebi cum de reușeau copiii aia să fie pe vremuri speciali sau geniali și acum au probleme cu dativul și acuzativul? Cum au ajuns ei, după atâta amar de studiu, să fie la fel de angajați cu salariu fix și rate la casă precum este şi al tău?

Şi brusc înțelegi minunea: ăla micu’ era genial numai în ochii maică-sii. Iar doamna mă-sa era cel mai tare PR de pe planetă.

 

sursa foto