10,796 cititori

Mă iubesc funcţionarele

Serios vorbesc, toată viaţa m-au adorat funcţionarii publici cu fustă şi mamele tipelor cu care umblam. Am fost şi sunt preferatul lor. De fiecare dată când am de interacţionat cu Statul, mă duc cu inima uşoară şi mă rog să fie femeie cea cu care va trebui să vorbesc. Sau, dacă am de ales, întodeauna mă duc la ghişeul/biroul unde văd o Duamnă. Rezultatul este întotdeauna acelaşi: zâmbesc frumos la ‘mneaei şi totul se rezolvă instant.

Pai când a murit bietul taică-meu a trebuit să merg să scot nu ştiu ce hârţoage. Am ajuns aproape de închiderea programului cu publicul (numai cine n-a avut de-a face cu funcţionarii nu ştie că ora de închidere este sfântă şi trecută în calendar cu roşu), dar Tanti Cea Coafată Permanent a făcut instant un coup de foudre pentru mine. M-am dus să beau o cafea (vreo două ore) cât a rezovat ea cu toate semnăturile, ştampilele şi ce mai trebuia de pe acolo. Când totul a fost gata şi am vrut să-i dau şpagă, s-a înnegrit la faţă de ziceai că am diagnosticat-o cu o boală în fază terminală. “Vai, se poate, a fost plăcerea mea”. Jur, am martori. Aşa că i-am zâmbit ca Richard Gere înainte să albească si am băgat senin plicul înapoi în buzunar. Doar nu era s-o jignesc. Pasiunea e pasiune, nu se poate murdări cu bani.

Într-un singur loc de pe planeta asta farmecul meu dispare instant şi am impresia că mă transform într-un broscoi râios pe care toată lumea vrea să-l strivească, nicidecum să-l sărute ca să se transforme în prinţ: la Poşta Română. Nu ştiu ce se întâmplă în colţul ăla uitat de lume, dar jur că deşi mi-am folosit cele mai languroase surâsuri şi cele mai pline de promisiunui priviri, efectele au fost fix pix. Nada, frate. Se uită la mine cyborgii ăia cu înfăţişare de femei ca la un rahat în care ai călcat din greşeală şi nu mai ştii cum să scapi de el de pe pantof.

O vreme am luat-o personal. Am crezut că mi-am pierdut puterile miraculoase, că sunt din nou un muritor de rând. Când ştiam că am de ajuns la Poştă, imi luam liber de la serviciu, ca să pot sta acasă să-mi exersez clipitul cu tentă sexuală şi zâmbetul promiţător de plăceri interzise. Aiurea, rezultatele erau nule. Tot dat afară pe brânci de paznici sfârşeam.

Apoi m-am calmat. Mi-am dat seama că nu este vina mea. “Fetele” alea de la “oficii” nu mai au emoţii şi trăiri. Sunt ca nişte bucăţi de piatră într-o lume atemporală. N-ar reacţiona în niciun fel nici dacă ar sta în linie, la coadă, Ashton Kutcher, Johnny Depp şi Keanu Reeves, avându-l ca ghid pe George Clooney. Doamna Diriginte s-ar uita la ei cu aceeaşi faţă plicitisită şi bovină, apoi şi-ar şterge cu dosul palmei resturile de merdenea de la colţul gurii, ca să poată să arunce un lătrat scurt şi poruncitor:

– Pentru mandate am spus că trebuie la ghişeul doi!

mihai_vasilescu_functionare

sursa foto

93 de păreri la “Mă iubesc funcţionarele

  1. 1- tu nu te duci dupa o stamp*ula,2-nu ai cosite blonde ..daca ai avea poate ca ai pati la fel ,3-se stie ca doar magnetii de pol opus se atrag,4-posta romana este un tomberon mare in care culmea intra si au intrat cele mai mari gunoaie. Sau karisma ta este irezistibila in fata sexului….slab.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @dede cati, cred că e ultima chestie. :))))

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  2. Ma pregateam sa ma razvratesc dar bine ca ai pus acolo si exceptia…. nu de alta, dar ai pomenit de mai multe ori despre doamnele simpatice de la posta… Eu le-as strivi degetele la usa si celor de la lumina…. asa, ca sa nu mai poata gesticula o vreme.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • @M.F. nu aveam cum să uit de duamnele de la Poștă. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Vezi doar să nu cobești… :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bia, nicio șansă. Poate doar să nu îmbătrânesc.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Asta înseamnă să ştii ce şi cum să ceri Universului. Poate că undeva, în subconştient fredonezi întruna melodia lu Mărgineanu: “Mă iubeşte femeile / Şi e moarte dupe mine…”

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @krantz, clar. Mai ales că nu-mi place Mărgineanu.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  5. Esti un tip norocos! Eu urasc birocratia, sunt tipul care vesnic este intors de la vreun ghiseu fiindca ii lipseste ceva la “dosar”, ora de inchidere se devanseaza cand imi vine mie randul si reusesc, naiba stie cum, sa enervez orice functionar public pe care il intalnesc.?? Toate astea, desi am ochi albastri, un inceput de chelie, o burtica sexi si un zambet fermecator (nu-mi lipseste nici un dinte din gura) cu niste gropite discrete.??? De aceea, de obicei, sotia se ocupa de chestiile astea. Cat despre Posta Romana….bai, am o prietena care lucreaza la un oficiu postal. Am vazut-o zambind de maxim 5 ori in 10 ani de cand ne stim. Asta, in conditiile in care sotul ei este genul care ar face sa rada si un cortegiu funerar (treaba aia cu chestiile opuse care se atrag, probabil). Am convingerea ca asta e un criteriu de selectie pentru lucratorii la Posta: factorii postali trebuie sa fie joviali, lucratorii din oficii, acri, ca sa compenseze. Parerea mea!??

    Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

    • @Ionut, eu cred că e ceva acolo, in oficii, care lew ofilește orice brumă dew veselie. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Pai eu cand intru in oficiu postal si stau jumatate de ora, si e semi-intuneric si un miros specific de posta, intru un pic in depresie. Dar sa stai 8 ore, zilnic?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Asta cu dintele este memorabila :)) toate, ca toate, dar dintii sunt la locul lor.

      @Mihai, ete ce “succesuri” ai si tu te prezinti ca un pui de Shrek…. Ce ti-e si cu modestia.

      PS…. Inca astept un link!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Scorphya Cristina, vine, vine. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  6. Am râs şi eu cu lacrimi ieri, citind textul Corinei, dar lacrimile nu erau doar de la râs.Cu mici excepţii, păţesc exact ca ea, naiba ştie de ce, unele duamne mă antipatizează subit, mai ales cele de-o vârstă cu mine (care nu e una fragedă, by the way).Nici nu dau bine bună ziua şi se acresc văzând cu ochii.Probabil aspectul meu oleacă boem le calcă pe nervii şi aşa solicitaţi de premenopauză…Şi nu e vorba doar de funcţionarele publice, despre care ai putea spune că au în ADN sictirul ăsta suprem.Zilele trecute, la Cora, tipa de la casă mi-a zvârlit toate produsele pe bandă cu o silă de nedescris, nu ştiu dacă avea ceva cu mine personal, ori clienţii în general îi provocau accese din astea.N-am putut să întreb, îmi stătea pe limbă, mi-am zis însă că dau prea multă importanţă incidentului, lasă, fii zen.Mi-a stricat totuşi ziua, baba naibii!
    Am avut însă şi vreo două experienţe interesante, cucoanele respective s-au transformat subit în lapte şi miere şi m-au complimentat la greu de mi s-a făcut frică, mi-era că urma o invitaţie la cafea, plus alte propuneri indecente.

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

    • @CrisS, poate le aminteai de vreo nepoată. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Dacă zici tu…Ar putea fi valabil şi la tine, le aminteşti de un frate, nepot, fiu…şi nu-i vorba de sex-appeal, na!

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @CrisS, aaa, deci tu credeai că ai stârni instincte sexuale primare în niște tăntici? :)))

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  7. Despre problema ta cu Posta cunosteam. Dar dupa ce-am citit textul din link chiar mi s-a pus un nod in gat! Doar aici e Romania, ce PLM!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @VictorR, și suntem mândri de ea.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Si eu am aceeasi problema cu Posta Romana. E de COSMAR sa trebuiasca sa ajungi pe acolo.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bianca, nu a fost dată să nu plec de acolo cu nervii în batistă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Am fost zilele trecute sa ridic o scrisoare pentru societate. Am stat fix 30 de minute, in conditiile in care aveam doar DOI oameni in fata mea. Unul a platit o factura de ENEL si unul a avut de trimis niste banuti prin mandat postal. Deci ? Ma apucasera toate pandaliile. Ce sa le mai zici ? 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  9. Eu si sora mea suntem de pe planete diferite. Daca eu trebuie sa ma duc sa scot un extras de rahat cu perje, ATUNCI se strica xeroxul, se imbolnaveste nea Ion care are cheia de la dulapul in care se tine cheia de la fisetul unde se afla singura cheie care deschide un sertar unde se afla sigiliul care trebuie pus la loc dupa ce s-a deschis fisetul de unde se extrage singura stampila care trebuie pusa pe documentul respectiv. Partea buna e ca, de obicei, aia e EXACT stampila care NU TREBUIA pusa pe documentul respective.

    De obicei, ma inarmez cu rabdare..imi iau o punga de pufuleti, o punga de chips-uri, un roman my light, asa…ceva gen Nobila Casa sau Shogun, dupa care imi cumpar de la primul chiosc ziarele de dimineata, iar cand am de asteptat dupa ceva, e clar ca voi termina romanul, mai pun 2 kile pe mine de la junk food, termin si ziarele si, al dracului, cand ajung la pagina de matrimoniale, atunci vine cate un cerber care imi explica de ce nu se poate si trebuie sa vin “maine, in timpul programului”.

    Bine inteles ca urc linistit in masina si ma rog sa imi aie calea vreun taximetrist….dar, de obicei, universal rade de mine…drumul pana acasa este lin si fara peripeti..daaamnn…

    Odata, am incercat un lucru…am pus un pariu cu sora mea ca eu reusesc sa scot un “ceferticat” inaintea ei. M-a privit cu mila si mi-a zis ca isi confirma ora la many-pedy….bun, zis si facut…mi-am luat tolba cu doua romane dragi mie..Ciresarii si Winnettou (editia cu 3 volume, aia faina), dupa care m-am pus pe asteptat…cu tot cu bon de ordine…

    Mai trebuie sa spun ca, dupa vreo 4-5 ore a venit sora mea si si-a cerut scuze ca a durat ceva, dar si-a facut si parul intre timp, a fost si in piata si s-a dus si la niste cursuri….dupa care, privindu-ma cu mila, a intrat la o doamna cerber, care detinea cheia…stampila…etc, si FIX in 5 minute a venit cu extrasul de “ceferticat”….

    Bine inteles ca m-am ridicat si, in semn de protest, am lasat firimituri pe locul unde am halit ca buhaiul si am plecat bucuros ca Tic, Ursu si ceilalti au terminat aventurile cu bine, dar, trist, foarte trist, cu lacrimi in ochi, cand am aflat ca Winnettou a murit impuscat in plaman, si da, recunosc, am plans alaturi de Old Shatterhand la mormantul lui…

    Si, am plecat linistit, iar drumul a fost presarat de taximetristi cretini care mi-au taiat calea, dar..pentru prima data, universul mi-a daruit acel calm pe care mi-l doream…

    de atunci, de fiecare data cand trebuie sa am de a face cu functionary, indifferent de unde, imi dau seama ca a mea cultura se imbunatateste..asta daca nu o trimit pe soara mea in locul meu….

    PS. Pe saptamana viitoare trebuie sa ma duc la Posta Romana sa ridic 2 colete, care ar trebui sa ajunga..super..deja imi era dor de sarmanul Dostoievski…voi reusi, probabil, sa termin toate cartile…ca tot le-am dat flit in liceu…:)

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 0

    • @SorinB, din toată chestia asta se desprinde o întrebare care trebuie rostită: cum arată soră-ta? :))))

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @Mihai…inalta, a practicat handball ceva timp, frumoasa (am lasat tot pentru ea…eu …nixam)..si, cam atat.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @SorinB, aici suntem pe poze, nu pe vorbe. :)))))))

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

  10. La poștă, cer două bilete de concert, comandate pe internet:
    -Da-ti-mi codul!
    -xxx
    -Nu merge, nu se potriveste scrisul pe formularul de bilete, stați să mai încerc…
    După 10 minute:
    -Tot nu merge, să chem pe cineva.
    Vine șefa, (parcă au un șablon pentru alea de acolo, zici că-s toate la fel). După alte zece minute:
    -Mai încercăm….că tot nu merge….
    După încă vreo zece minute:
    -Duceți-vă la alt oficiu poștal….
    În dorința mea de a merge totuși la concert, bat străzile din oraș către alt oficiu poștal (adică alt grup de femei care arată și gîndesc la fel).
    -Bună ziua, am de scos două bilete la concert, m-au trimis de la oficiul cutare la dumneavoastră.
    -N-avem tuș la imprimantă!
    Și totuși eu vreau să merg la concert! Dau telefon la firma de bilete, de data asta am dat peste o doamnă amabilă, dar din păcate am șocat-o:
    -Cum adică, n-au fost în stare să scoată două bilete????
    Am șoptit un “nu” firav, după care s-a auzit un tunet:
    -Vi le trimit prin curier!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @Roxana, și? Ai ajuns la concert?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Am fost, că mi-am dorit prea mult să merg ca să ratez concertul…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Roxana, atunci ce te plângi atât? 😛

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  11. Cred ca toate duamnele care au ales meseria de funcționar public ar trebui să sufere de OCD (obsessive-compulsive disorder) și să fie problem solvers. Vorbesc foarte serios! Nu v-ar placea să mergeți la un ghișeu, oricare ar fi el (chiar și la poștă) și să reușiti să terminați treaba cat ați clipi? Și mie…Păi daca ar angaja ăștia numa persoane cu OCD, ai pleca de acolo și zâmbind și repede și cu treaba rezolvată… Sau ar fi mișto să le instaureze la duamnele astea salariul pe câți rezolvă pe zi, să vezi atunci ce s-ar munci!

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @cristeasca, partea cu “câți rezolvă pe zi” e destul de ambiguă. :))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Am fost la Posta Romana sa platesc prin mandat o chitanta pentru ARR.In fine!Doamna mi a aratat ce si cum,a fost foarte draguta!Surprins fiind,i am declarat la urma ‘doamna,ati fost foarte amabila,va multumesc’! Cu toate astea ea s a uitat foarte rautacios la mine..!Si n am chemat o ‘la un suc’,nici nu i am lasat cei doi lei pe care mi i a dat rest,spaga!Ce sa mai inteleg?👍

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Eu am scapat de problema statului la ghiseu sau la coada pana implineste bebelusul un an.Observ ca toata lumea isi doreste sa faca la el “guci guci” sau “giu giu giu” . Iar daca mai trag pe mine si o fusta am succes si la oficiul in spatele caruia “șade” un mascul( feroce sau ne – asta e mai putin important). Uite ca dupa lecturarea articolului am mai descoperit inca un avantaj al maternitatii.

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  13. Am fost acum 4 5 ani la Registrul Comertului, un tip voia sa isi faca un alt punct de lucru si desigur atunci cand ai firma stiti bine ca nu poti trage o basina fara 4 randuri de acte semnate si stampilate de reprezentantii statului. Dar deviez, deci aveam de facut ceva acolo. Urc la etajul cu pricina si nici bine nu calc peste pragul incaperii ca toti care erau acolo m-au privit ca un asiatic in Time’s Square fix dupa incidentul de la Pearl Harbour. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, habar nu aveam ce trebuie sa fac sau unde sa ma duc… De odata mi se lumineaza cerul si vad in mod miraculos o pancarda mare pe care scria INFORMATII. Merg zambitor spre ghiseu crezand ca problemele mele au fost rezolvate si cum dau ochii cu una bucata functionara cu o lipsa a expresiei de o intrecea si pe a lui Iohannis, incep sa o intreb ce acte imi trebuiesc ce am de facut etc… La care raspunsul ei cu aceiasi lipsa a expresiei pe fata ( ma surprins si faptul ca si-a miscat buzele… ) ma intrerupe si imi spune: Aici doar se dau formulare ! Ar mai fi de povestit dar deja simt ca am scris cam mult si nu vreau sa va obosesc… Mihai, cand mai o sa am de umblat pe la reprezentantii statului, imprumuta-mi si mie din mojoul tau !

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Catalin, îl închiriez pentru o sumă modică. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • 3 beri si un gratar !

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Catalin, aș prefera invers. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • 3 gratare si o bere ? Merge si asa :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Catalin, asta era. Vezi că nu mănânc decât mușchi de vită argentiniană. :))))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • La banii mei… Luam doua ! Si niste trufe din cel mai bun soi si poate berea una deaia facuta de niste calugari de prin munti. Si dupa toate astea ne trezim la realitate, mergem in Selgros si luam niste ceafa de porc si o lada de silva si ne trece :))

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Catalin, şi muştar. Musai. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • La minut sau de la bunica ? De fapt alegi tu mustarul, sa iti fac si tie o bucurie :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Catalin, Dijon. :))) Măcar atât. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Gata ! Batem palma. Asta da negociere intre gentlemeni.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Catalin, we have a deal. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Abia peste 4 weekenduri termin cu nunti botezuri si altele si reincepe sezonul gratarelor. Si daca e frig afara ne incalzim cu o palinca.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Catalin, la palincă m-ai pierdut, boss. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Bine mah… Whiskey ! Am zis si io sa fim mai traditionali :)) ca doar nu voiai sa zic cu apa plata si lamaie? :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Catalin, vin fiert?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Vezi ce inseamna sa nu prea bei vin ? Mie mi se cam face rau de la el chiar si in cantitai mici gen 1 2 pahare. Sa mor daca mi-a trecut prin minte licoarea asta :)) asa facem tu vin fiert eu palinca.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Catalin, gata. E totul stabilit. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. e de vis
    am vreo 4 ani de cand nu mai ajung decat ocazional in contact cu functionarele – de obicei trimit pe altii
    iar de posta fug ca dracu de tamaie
    @Mihai vrei un oficiu postal beton ?- e asta de la tineretului – cand nu au hartie sa printeze facturile, cand au hartie nu au curent sau au 50 persoane la coada- doar 2 ghisee si program de la 10 ca lauzele

    in schimb saptamana asta am avut o aventura cu un numar de inregistrare de undeva- registrul format A0 inchis- iti dai seama cu arata deschis- nenea care scrie in el – mare cat tot registrul si scrie cifrele cand iti da numarul de inregistrare cu o viteza uimitoare cam 5 secunde cifra
    stai 20 minute garantat daca ai 1-2 persoane in fata ( si nu e functionar public ci angajat al unei asociatii- sa zic asa)

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Gabriela, în cel de la Budapesta imi toc eu nervii.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Și pe mine “mă iubește duamnele”, chiar și cele de la Poșta Română(sîc). Am fost acum câteva săptămâni să iau plic timbrat de la Poșta Română oficiul7 Ploiești Vest. Răspunsul a venit cu un zâmbet angelic(app tipa de la ghișeu bună rău, pe la maximum 25 de primăveri):” nu avem așa ceva și nici timbre poștale!” WTF?!?!?! La poștă nu ai timbre poștale?!?!?!
    Deci, mă iubește sau nu duamnele? 😀

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @diabolic, ești idolu’ la femeile de la Poștă, clar. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  16. Have a baby, problem solved :)) .. sau partial 😀

    De cand am copil, sunt tratata uman si la posta.. ca tot pe acolo aveam si eu “probleme”.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Mihaela, am încercat, dar nu reușesc deloc să rămân însărcinat. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

  17. Mihai, ca să înţelegi de ce am crezut asta, ar trebui să-ţi povestesc toată întâmplarea; tipa era într-un birou, nu la ghişeu, erau nişte bărbaţi înaintea mea, pe ăia i-a porcăit că n-aveau actele în regulă, când a venit rândul meu s-a luminat la faţă, le-a zis, ia uite ce declaraţie frumos scrisă, uite cum a ştiut domnişoara să facă aia şi aialaltă spre deosebire de voi, vai dar ce păr superb aveţi, şi ce ochi, vai, v-a mai zis cineva că semănaţi cu nu ştiu ce actriţă? Mie mi se luase piuitul, eram în stare de şoc de-a dreptul, semănam mai degrabă cu un peşte scos pe uscat, deschideam gura dar nu ieşea nimic.Mai întâlnisem funcţionari amabili dar aici era ceva cu totul ieşit din comun…

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @CrisS, gata, m-ai lămurit. A fost coup de foudre și la tine. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  18. Asta e, daca ma dedicam profesiei asteia, acum va scriam la ce oficiu ma gaseati. Promit, toata lapte si miere! 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @lectorarumana, n-a fost să fie. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Da, “lo nuestro ha sido imposible” 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @lectorarumana, claro que si. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  20. Se zice: “claro que sí, mi amor, José Antonio”. Se cunoaste de la o posta 🙂 ca nu le ai cu telenovelele, macho!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @lectorarumana, da, da, m-ai prins. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  21. Boss, spaga e sfanta. Nu astept niciodata nicaieri.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @zorro, pfff, ce self-esteem low level ai. :)))))

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  22. Eeeeei, tu ai ceva cu Posta Romana :). Articolul Corinei este de nota 10, nu pot insa sa-i imparasesc suferinta pentru ca nu ne-a spus si alternativa, putea macar sa ne sugereze ca nu se putea altfel.

    Eu am ceva mai multa rabdare pana sa ma revolt 🙂

    M-am luat la intrecere cu mama. Intr-o frumoasa vara ma inscriu la facultate(a nu se intelege imediat dupa liceu, mai tarziu, ce atata graba :)) In octombrie, când incep cursurile, merg la secretariat si cer o adeverinta sa o duc la casa de pensii pentru pensia de urmas.

    Primesc adeverinta si i-o dau mamei sa o duca, dupa obicei, personal la ghiseul casei de pensii. Merge mama cu adeverintele(si a mea si a altor frati de-ai mei) la casa de pensii dar a mea este refuzata pe motiv ca nu as mai avea dreptul.

    Ma impac cu ideea ca nu voi mai primi pensie, termin facultatea, intre timp am dat nastere unei minunate fetite si cum ma interesam eu, scotocind in legislatia de pe net, ce acte imi trebuiesc sa depun dosarul pentru alocatie si indemnizatie dau si de legea pensiilor, unde observ ca eu ar fi trebuit sa primesc pensia pana la 26 ani.

    Ii spun mamei de descoperire 🙂 Ea imi spune: “merg eu sa-ti duc actele daca-i asa, ca tot merg pentru X sora sa-i duc si ei adeverinta 🙂 “Nu mama draga, du-te tu cu adeverinta surorii X, ca eu imi rezolv singura problema, eu imi voi trimite actele prin Posta, da, da, aia cu care n-ai vrut niciodata sa trimiti, ca nu erai sigura daca vor ajunge adeverintele” A ras mama dar nu prea era rasul ei. “Dar te rog ceva mama, când ajungi la ghiseu, suna-ma si tine telefonul aproape de ghiseu sa aud si eu ce zice tanti :)”

    Merge mama la casa de pensii. O face doamna de la ghiseu troaca de porci, ca nu intelege nimic ca cererea nu-i corect intocmita, ca trebuie sa o scrie din nou, ii enunta ea un inceput si un sfarsit de cerere, scrie mama repede sa nu piarda rândul :), ii inmaneaza cererea impreuna cu copie CI si un extras de cont sa se poata vira pensia pe card. Functionara, nervoasa, rupe extrasul de cont, o umileste din nou pe mama, ca nu intelege ca nu acum trebuie extrasul ca abia dupa aprobare bla bla. Pleaca mama mai mult plângând dar macar depusese actele 🙂

    Dupa o saptamana, merg si eu la Posta Romana. La oficiul de aici, cam 2-3 oameni formeaza o coada, niciodata mai multi, si in maxim 15 minute esti rezolvat 🙂 Pun plicul cu actele, o cerere prost intocmita :), un extras de cont, o copie CI, dovada studiilor finalizate si adeverinta refuzata in anul I de facultate :). Dupa 45 zile sun, imi raspunde o doamna care se presupune ca stia ce vorbeste si ma lamureste de ma scoate din sarite. Intru pe pagina web a casei de pensii, iau o adresa de email a unui domn jurist 🙂 si-i scriu, cerand detalii despre starea dosarului meu, imi raspunde omul la vreo saptamana ca cererea mea a fost rezolvata favorabil, imi scrie si numarul deciziei si ca urmeaza sa primesc decizia prin posta.

    In luna decembrie, cu 3 zile pana in Craciun sora X isi incasa prima luna de pensie, cu 1 zi pana in Craciun imi incasam eu pensia pe 3 ani de facultate, ah, pensia am primit-o la posta prin mandat, deci mi-au ignorat extrasul de cont, dobitoaca de la ghiseu nu putea sa-l ignore si pe-al mamei in loc sa-l rupa, daca mi-l rupea mie, o dadeam in judecata pentru distrugere 🙂

    Scuze pentru textul lung 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  23. Bine că nu te-ai nimerit săptămână trecută pe acolo. Nu mergea..curentul la ora 9.00 dimineața 🙂 Coada era de la ghișeu până la ușă..pe două rânduri.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Oana, păi şi dacă au curent, coada e cam la fel. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  24. Ahahahaaaa… Mă, să ştii că e eronat ce crezi tu. Un prieten de-al meu a invitat-o în Grecia şi a şi cerut-o de nevastă pe aia de la ghişeu. Două luni, cât a avut el treabă cu respectiva instituţie, le rezolva telefonic.
    Nu ai ştiut tu cum să pui problema. Bine, normal că nu s-a însurat cu aia. Şi nici în Grecia nu s-au dus, a “greşit” ireparabil cu “o paţachină nenorocită care a pus ochii pe el şi i-a sucit minţile, Şi era un băiat excepţional. Târfa.”

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Marisa, pfff… amator. Dacă le-aș mai zice și de Grecia ar devaliza conturile insituțiilor ca să-mi aducă ofrande.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Whoa, ce mi-ar plăcea să văd asta! Să fie şi una melancolică, pă trend:
      Eu aş da zile de la mine
      Să mai fiu o zi cu tine.
      Căci te iubesc la disperare
      Iar tu-mi faci zilele amare…

      Vai, mă declar adepta ta cea mai credinciosă dacă faci asta!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Marisa, mdeci tu vii cu o manea de acum 15 ani și te crezi pă trend? Ce naiba, mă, fată. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • 🙁 scuze, eu acu’ am auzit-o. mai ştiu: pe la spate, pe la spate/ aşa vor fetele toate. Dar nu cred că merge să i-o cânţi pe asta deşi n-ai de unde să ştii. Şi am mai auzit una cu patru nopţi. Am mers cu un taximetrist mare era mare fan, ştia toate melodiile. Apoi a pus turcească şi acolo nu stia cuvintele, dar batea în volan ritmul. Era foarte fericit.
      Când au apărut manelele?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Marisa, stai că asta cu pe la spate pare promițătoare. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • păi caut-o, că eu atât am reţinut.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Marisa, io credeam că bagi tu versurile aici. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Le-am uitat, că eram concentrată să văd când îi sare airbag-ul.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Marisa, ahahahahaaaaa

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Daca exclud timpul de asteptare (pe care l-am evitat cu succes deseori, venind in alte zile cand cozile erau rezonabile), nu am avut probleme cu functionarele de la Posta Romana. In ultimi 10 ani petrecuti in Romania (Bucuresti) am fost la un singur oficiu unde erau 3 duamne functionare, respectiv una tinerica si de regula zambitoare, una cu o moaca posomorata, dar calma si o acritura. Acritura se ocupa de colete, asa ca pot sa spun ca am avut noroc. 🙂 Celelalte doua nu mi-au pus niciodata bete-n roate, ba chiar mi-au dat explicatii detaliate cand a fost cazul.
    Nu cred ca incalzeste cu ceva, dar probleme cu functionarii publici poti avea si in afara tarii, mai exact in Sydney, unde locuiesc de mai bine de 3 ani. Aici primesti automat card Medicare (asigurare de sanatate). La un an dupa stabilirea mea pe minunatele plaiuri australiene, am dorit sa schimb cardul, pentru ca intre timp ma casatorisem si primisem rezidenta temporara. Ca sa nu merg ca o floricica, am intrat pe site-ul oficial si m-am informat in ce conditii este posibil si ce acte am nevoie. Am aflat ca se poate si, inarmata cu toate documentele necesare, am fost la un oficiu aflat din apropierea firmei la care lucram atunci (m-am invoit in ideea ca, fiind aproape, o sa rezolv repede si ma voi intoarce la serviciu pana-n pranz). Total gresit! La oficiul respectiv m-a intampinat o matahala gretoasa (parea de sex feminin) si cu o voce autoritara m-a trimis la plimbare spunandu-mi ca nu este legal asa ceva si sa vin dupa ce primesc rezidenta permanenta. Pentru ca matahala era suficient de fioroasa si de sigura pe ea, mi-a taiat orice intentie de a contrazice si am plecat nervoasa si cu mici indoieli cu privire la judecata mea. Dupa ce am verificat inca o data pe site-ul lor, am constatat ca nu avusesem probleme cu logica si nici cu limba engleza. Asa ca mi-am incercat norocul in alta parte, si anume la un oficiu situat aproape de casa. Acolo am dat peste o functionara tinerica si amabila, care mi-a spus cu regret in glas ca nu se poate, repetand aceeasi poveste ca matahala. Pentru ca era prietenoasa, am prins curaj si am spus ca site-ul lor zice altceva. Domnisoara nu m-a crezut pe cuvant si a verificat informatia. Ulterior si-a cerut scuze ca nu era la curent cu ultimele schimbari de legislatie si mi-a rezolvat problema. Deci da, si altii au tutele lor!:)

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  26. A, bun, deci ai back up in caz ca… te lasi de meseria asta.
    Daca tot te dai smecher, nu vrei sa incerci si la ambasada SUA, ca mie mi-e lene sa stau la coada aia.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @DOINA, neeeee… alea nu aparţin de statul român.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  27. Aproape ca mi-ai descris “modus vivendi” cu mici exceptii: io dau rateu la tot ce tine de ANAF, Primarie, orice alta institutie de stat …. rest am succes nebun pana si la chinezoiacele din Dragon 😛
    Iar la mamele fetelor intotdeauna mai mult decat la ficele lor … pff

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @George, știu exact ce zici. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • PS La pasapoarte am avut succes 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  28. Pingback: mihai vasilescu blog | Chestia mișto de ieri și de mâine

  29. Să știi că și eu am lipici prin birouri. Când e ceva de rezolvat dacă se duce muierea vine plină de nervi și apoi mă trimite pe mine. Îmi amintesc atunci când am scos prima carte de identitate în Italia, era la unul dintre birouri o tanti acră rău și a început să-mi ceară o cârcă de acte. Le-am dat și apoi mă întreabă de permisul de muncă. I-am spus că nu a ieșit încă, îi arat cererea, îi spun că unde lucrezi prin lege nu se mai cere, ea nu și nu. La un moment dat din capăt se ridică o tipă de la un birou unde abia terminase cu o altă persoană și îi zice: de domnul mă ocup eu. Nașpa m-am gândit, era chiar șefa de birou. O scanez și era chiar așa mai milf cum îmi place mie. Îmi iau hartoagele și mă mut. Prima întrebare : ai cont în bancă? Nu dar fac, banca fiind peste drum. Ok, scrie aici că ești pe resurse proprii și îmi aduci numărul de cont. Stai liniștit că nu te verific dar pune și scoate bani din cont să se vadă mișcări. Nu trebuie să-i lași acolo. Săr’naaa! Și când să trec să vă dau numărul? Imediat cum îl faci! Păi terminați programul! Nu-i nimic, întrebi de mine. Așa am făcut și într-o oră era totul rezolvat. Când i-am mai pupat și mâna… Pe aici nu se mai obișnuiește. De atunci am prins mișcarea. Dacă le pup mâna dau ochii peste cap, se roșesc, Vaaaaaaiii nu trebuia! Iar eu rezolv treaba. Tocmai de aceea ma trimite muierea singur 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *