Guest Post by Ana R.

Au nemții ăștia un stil propriu și personal de a-şi promova ceea ce fac bine de te urcă pe pereți. Adică foarte puțin spre deloc! Și-au dezvoltat orgoliul ăsta tâmpit de a nu face mare marketing pentru lucrurile bune, pentru că au impresia că oricum se promovează singure.

Cred că am mai povestit aici că am doi copii, amândoi la vârsta potrivită pentru a merge în parcuri de distracții. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, habar nu am care e vârsta potrivită, pentru că eu încă mă distrez cât se poate de bine într-un astfel de parc.

Așa că anul trecut i-am luat pe cei mici și am mers la Disneyland, în Paris, ca să vedem cum stă treaba cu poveștile și distracția. A fost fix ca în proverbul ăla cu pomul lăudat. Nu că ar fi urât acolo sau că nu le-ar fi plăcut copiilor, dar se vede cu ochiul liber că parcul e deschis pe tot parcursul anului. În sensul că nu au timp să renoveze serios și cam fac treabă de mântuială. Din cauza asta vezi la tot pasul vopsea sărită și tot felul de zone neîngrijite. Ca să nu mai spun că la multe dintre raiduri apăreau defecțiuni tehnice și încă destul de des. Tot în Disneyland se observă din plin obsesia de a face bani, de a vinde produse. Cred că aproape 70% dintre atracțiile parcului sunt în realitate magazine care comercializează câte ceva.

Prin urmare anul acesta am zis să încercam și varianta nemțească pentru parcuri de distracții: Europa Park, Freiburg.

mihai_vasilescu_europa_park

Dar așa cum spuneam mai sus, habar nu aveam de existența lui. Eu nu am văzut nicăieri reclame care să-l promoveze și dacă nu îmi spunea capu’ familiei despre el, nu prea avea cum să îmi sară în ochi.

Nu știu cum reușesc nemții ăștia să facă orice de zece ori mai bine decât orice altă nație, dar parcul ăsta e un exemplu în sensul ăsta. Este întins cam pe aceeași suprafață ca și Disneylandul, dar Europa Park cred că are de trei ori mai multe raiduri şi atracții. Vând şi ei tot felul de porcărioare pentru pişpirici, dar nu atât de agresiv. Păi am reușit să ieșim din parc fără niciun fel de achiziție nedorită, deoarece copiii noştri erau mult mai preocupați de atracții decât de magazinele de pe acolo.

Atenţie, pentru că sunt atât de multe activităţi de făcut, trebuie să staţi bine de tot cu organizarea şi palnificarea timpului. Dacă la Paris vedeai toate atracțiile în câteva ore, la ăștia nu ai șanse să apuci să vezi parcul într-o singură zi.

Este structurat tematic pe țări şi fiecare naţie are arhitectura corespunzătoare și mâncarea tradițională. S-au străduit ca inclusiv atracțiile să fie în ton cu specificul țării. M-am uitat după oină, căluşari şi mici, dar n-am reuşit să găsesc. În schimb cred că am văzut un Mickey Mouse care extragea bonuri la loterie, apoi împărţea alocaţii mărite tuturor copiilor şi mi-am adus aminte casă.

Să nu uit, este recomandabil să mergeți cu copii de minim șase ani și peste 1.20m înălțime. Astfel au acces la mai multe atracții ale parcului şi nu riscaţi să plângă pentru ca vor să se dea în ceva dar nu le dă nimeni voie să intre.

Până la urmă o să vi se facă şi foame. Aveţi unde mânca, slavă Domnului, dar eu vă recomand „Looping Restaurant”. E ceva special, nu degeaba a luat premiul pentru cel mai original restaurant din lume în 2012. Mâncarea este livrată în recipente cu capac elastic şi vine pe un sitem „montagne russe” la fiecare masă. Și băuturile la fel. În fiecare loc unde te aşezi ai monitoare de pe care lansezi comanda şi după ce ai terminat încep să facă looping-uri spre tine băuturile și mai apoi „oalele” cu mâncare. Nu există copil pe lumea asta care să mai facă mofturi la mâncare după ce este servit în felul ăsta. La fel de funny sunt şi mini-lifturile, tot pentru livrat de-ale gurii. Aveţi un video mai jos ca să vă lămuriţi.

Partea bună este că, spre deosebire de Disneyland, Europa Park se închide două luni pe an. Perioadă în care nemţălăii renovează absolut tot. Fiecare pietricică e pusă la locul ei, nu vezi niciun colț deteriorat sau neîngrijit, cred că la final aranjează cu penseta şi firele de iarbă.

Foarte tare este că funcţionează şi iarna. Îl iau ăştia la mână şi-l redecoreaza pe tot cu jinglebelşi, sanii, reni, Mos Crăciuni şi târguri pentru sezonul rece, de nici nu zici că e acelaşi parc cu ăla din vară.

Așa că, dacă aveți chef de un parc de distracții pe care eu îl consider peste cel din Paris, mergeți pe mâna nemţilor și vă asigur că n-o să vă pară rău.

P.S. Prețuri de intrare: 42.50 eur pentru adulți și 37 de euro pentru copii.