Poate oi fi eu ghinionist, dar aproape de fiecare dată când am plătit ceva în avans, în România, s-a întâmplat câte o nasoală. Chitară venită cu grif-ul rupt, aparat foto fără acumulator şi card SD, telefon care a întârziat câteva zile după termenul anunţat, încălţaminte care nu mi se potrivea, mobilă zgâriata etc. În general, tot felul de chestii „drăguţe”, care au darul să-ţi umple viaţa de bucurie.

Aşa că, eu unul am luat decizia să nu mai plătesc nimic pe nevăzute si nepipăite. Iar dacă n-am de ales şi totuşi o fac, îmi cam ţâţâie curu’ până mă văd cu respectivul produs în mână.

Dar, bag de seamă că nu mi se întâmplă doar mie. Prietenul despre care vă povesteam că mi-a vândut pontul cu Pumele şi-a comandat online perechea pe care n-am reuşit eu s-o găsesc. Dar pentru că băgasem un pic spaima în el, a zis omu’ să-şi ia toate măsurile de siguranţă. Aşa că, imediat după ce a plasat comanda, a sunat la magazinul online să se asigure că a luat ce trebuie.

Adică a rugat-o pe fata care procesa comenzile să verifice dacă pe ai lui scrie că sunt marimea 10 pentru US. Ştia el, din experienţă, că nu are cum să dea greş dacă sunt numărul ăsta. A strâmbat aia din nas, a mârâit, s-a căcat pe ea de parcă o rugase să-i livreze personal, mergând pe jos până la Vălcea, nu să dea un telefon la depozit şi să roage pe cineva să verifice. Mă rog, omul plătise în avans, deci deja mirosea a fraier. Până la urmă l-a sunat înapoi şi i-a confirmat: „da, dom’ le sunt mărimea 10 US”.

Două zile ăsta al meu numai Puma noi-nouţi a visat. Deja se vedea cu ei în picioare şi le simţea mirosul de piele întoarsă. Mai prinsese şi o ofertă şi dăduse pe ei cu aproape 100 de lei mai puţin decât mine. Boierie, ce să mai povestim.

În a treia zi a sosit curierul. A luat cutia şi l-a scos pe primul cu delicateţe, să nu cumva să-i zgârie pielea cea sensibilă. L-a pus în picior. Coruri de îngeri s-au auzit cântând în momentul ăla. Cam aşa cred că s-a simţit Prinţul când a văzut că i se potriveşte condurul Cenuşaresei. Bă, îi venea ca turnat, ziceai că veniseră ăia de la Puma şi-i măsuraseră laba piciorului cu şublerul. De emoţie, a început să lăcrimeze uşor, în timp ce-l scotea din cutie şi pe stângul.

Noroc că nu i se uscaseră încă lacrimile pe obraji. Pentru că, după ce l-a încălţat şi pe al doilea, a început să plângă de-a binelea. De nervi. Îi venea şi asta, dar doar dacă statea cu degetele chircite sau le decupa călcâiul şi-i transforma în saboţi. Cu inima în gât, l-a scos din picor şi s-a uitat ce scrie pe el. Era cu un număr mai mic.

No, acu’ spuneţi şi voi, cât de greu ar fi fost pentru ăia să verifice ambii pantofi? Adică daca tot te-ai uitat ce scrie pe unul, mai dura sub cinci secunde să arunci o privire şi pe al doilea. Da’ ce rost mai avea, prostu’ deja plătise.

Oricum, am apreciat la prietenul meu că s-a pişat pe ei. N-a mai vrut să audă de niciun „vi-l trimitem pe cel care se potriveşte”. Deşi îi dorise atât de mult, şi-a călcat pe inimă, a făcut coletul ramburs şi le-a luat banii înapoi. După care a jurat că este ultima dată în viaţa lui când şi-a comandat încălţaminte online. Având în vedere că şi eu am renunţat de mult, deja suntem doi. În ritmul ăsta îmi fac partid sau sectă. 🙂

mihai_vasilescu_vanzari_online_1