Pentru că şi din email-urile nesolicitate poţi să înveţi câte ceva, nu?

Toate cele pe care le veţi vedea mai jos (proaspete, primite în week-end) ne arată că nu ai de ce să te chinui să scrii corect gramatical. Este o logică absolut justificată, pentru că oricum cei care pun botul la aşa ceva sunt atât de săraci cu duhul, încât în niciun caz nu vor sesiza că tu n-ai folosit nicio virgulă în tot textul. Tot din ele deducem că nu are niciun rost să scrii cu literă mare la început de propoziţie, dar poţi s-o faci pe parcursul frazei, după cum ţi se scoală. Aşadar, felicitări pentru targetare, nu e chiar uşor să reuşesti să-ţi delimitezi publicul ţintă şi să-l reduci doar la idioţi.

Primul a venit mail-ul Dianei. Adică ăsta:

mihai_vasilescu_spam_3
Mă, fată, cum crezi tu că m-am simţit când mi-am dat seama că ai aflat secretul pe care-l ţineam ascuns cu straşnicie de atâţia ani? Sau ai impresia că mi-a fost uşor când am văzut că mi-ai deconspirat identitatea secretă şi mi-ai dat în vileag numele de alint „Andreea”? În plus, acum chiar trebuie să afle toată lumea că o ard pe site-uri care te ajută să-ţi faci  buzele moi şi pufoase? Parcă vorbisem să rămână între noi. Nţţţţ, nu se face una ca asta. 🙂

mihai_vasilescu_spam_5
Bă, Matei, nu vreau să fiu foarte cârcotaş, da’ tare aş vrea să te întreb despre o chestie care mi-a sărit în ochi: cum plm cheltuiai tu 5000 de lei pe săptămână pe benzina??? Unde faci naveta, la Oslo? Nu de alta, dar la un calcul matematic elementar, cam asta înseamnă 50 de sute. După care te mai şi caci pe tine, pentru niste amărâte de flori. Sau vrei să-mi spui că, în condiţiile în care laşi doar la benzină două sute de milioane pe lună, te mai uiţi la nişte mărunţis din care să-i iei un buchet neveste-tii? Nu ţi-e, bă, ruşine de săraca femeie? După ce că nu te-a întrebat ce căutai cu Viorel la Iaşi.

mihai_vasilescu_spam_1
Dana ne confirmă ceea ce ştiam deja. Românul se întinde mai mult decât îi e plapuma. Să-ţi iei casă, dar să nu ai bani nici măcar pentru plătit curentul, a devenit deja o obişnuinţă. Mai urmează sa ne spună doar ce telefon şmecher are ea, dar este nemulţumită că mereu rămâne fără credit pe cartelă şi nu mai poate să dea bip. Sau cum şi-a pus instalaţie de „gepeleu” pe porsche-ul cayman, ca să fie tabloul complet.

În final, mai voiam să-i spun ceva Mihaelei. Femeie, înţelege că nu mă interesează deloc, dar absolut deloc, că a slăbit mă-ta.

mihai_vasilescu_spam_4