3,850 cititori

M-a făcut mama critic de film

Hai mă că glumesc. Nu m-a făcut. Dar am mai văzut zilele astea nişte filme destul de noi şi mă gândeam ca poate v-ar fi de folos să vă zic ce şi cum.

Alt Love Building

Deşi sunt fan al filmelor româneşti, după ce văzusem primul Love Building, mi-am spus că la al doilea nu mai am ce să caut. Doar că nu m-am ţinut de cuvânt şi m-am dus. No, acum ce sa zic? Este un film perfect pentru vizionare într-o seară în care aţi epuizat orice altă activitate de pe lumea asta. Pe bune, să cârpeşti o preche de ciorapi sau să croşetezi un jerseu, pot fi doua activităţi la fel de interesante (ba poate chiar un pic mai palpitante). Păcat de distribuţie.

American Sniper

Nu ştiu cum procedaţi, dar pe ăsta trebuie să-l vedeţi. Că va duceţi la cinema sau că sunteţi mari amatori de piraterie furt de proprietate intelectuală, cumva trebuie să faceţi. Dacă vă plac filmele de război, filmele cu lunetişti sau ambele la un loc, cu atât mai mult. Pe Bradley Cooper l-au nimerit cu rolul într-un mare fel. Şi zău că nu mă aşteptam. Nu numai că este „de acolo”, dar mai şi seamănă izbitor cu Chris Kyle personajul care a stat la originea scenariului. Pentru că, dacă nu ştiaţi, filmul este făcut după niscaiva fapte reale. Deci, dacă nu eşti o mâţă plângăcioasă şi dacă nu te apucă leşinul când vezi nişte sânge, du-te să-l vezi!

Mortdecai

La fel de bine puteau să-i zică „Mort de prost”. Şi l-ar fi carcterizat exact, încă din titlu. Eu mă consider un tip cu simţ al umorului peste medie. De multe ori mi-o iau de la cei din jur, pentru că văd posibile situaţii amuzante acolo unde alţii îşi fac cruce sau mai au un pic şi se pun pe bocit. Dar filmul ăsta… Da, înţeleg treaba cu umorul englezesc. Ba chiar mă amuză deseori, deşi nu este preferatul meu. Dar la “Mortdecai” ţi se cam ia de la atâta umor britanic. Ştiţi cum e? Ia gândiţi-vă la un fel de mâncare care vă place. Nu este preferatul vostru, dar sunteţi ok cu el. Ei, acum imaginaţi-vă că vine cineva şi vă pune pe masă vreo 15-20 de kile din preparatul respectiv. După care sunteţi anunţaţi ca trebuie să-l mâncaţi. Pe tot. Cred că am fost suficient de explicit.

Deux jours, une nuit / Two days, one night

Aici nu vă puteţi lua după ce scriu eu. Din două motive. Primul ar fi că îmi plac filmele franţuzeşti. Ar trebui să fie extrem de prost, ca să zic ceva nasol despre unul. Şi al doilea: îmi place Marion Cotillard de mă piş pe mine! Poate să joace in cea mai cruntă porcărie, eu voi considera că este o capodoperă. De fapt, ce tot zic aici? Uite, ca să fie limpede: mă pot uita la un film în care Marion timp de două ore nu face nimic, doar stă şi se uită în gol sau bagă o maşină de rufe la spălat. Pentru mine va fi ca şi cum aş fi vizionat pelicula care a luat Globul de Aur, Oscarul si marele premiu de la Cannes. Fix în aceeaşi situaţie mă mai aflu în cazul oricarui film în care joacă Audrey Tautou şi Melanie Laurent. Concluzionând: „Deux jours, une nuit” este un film extraordinar de bun, în care Marion Cotillard apare în fiecare scenă. 🙂

mihai_vasilescu_marion_cotillard OCO-0192 mihai_vasilescu_melanie_laurent

 

Foto by Flickr

115 de păreri la “M-a făcut mama critic de film

  1. in afara de lunetistu’ celelalte nu-mi spun nimic. Mi-ai recomandat un film care va fi difuzat in februarie, mai spre sfirsit, mai imi zici odata cum se numeste?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Eu nu prea găsesc răbdare să mă uit la filme, îmi pare un timp complet irosit. Dar am și momente de leneveală cronică. Când mai am un moment d-ăla, voi viziona American Sniper 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @M.C., cum mă sa nu-ti placa sa te uiti la filme? Asta n-am mai auzit. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Ca să mă uit la un film, trebuie să mă opresc din gândit și să încep să…văd, să percep. Și rezist… maxim o oră. Le rumeg mai bine pe cele polițiste la care pot gândi pentru a descoperi misterul înainte de final. Restul îmi par previzibile și îmi tocesc rădarea și așa puțină spre… deloc 😀

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • am crezut ca numa’ io’s gresita. nici mie nu-mi plac povestile, de niciun fel.

        coane, te antrenezi ptr oscar? iti dai cu presupusul si despre castigatori? ia, ce zice-n globul de cristal?

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Love Building???

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Sa ma scuzi dar nu ma pot abtine sa nu rad. Ce-ai cautat la Love Building?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Rossana si @badgirl, bine ca sunteti voi destepte. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • 😀

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Tu esti un dur, un macho, nu ai ce cauta la Love Building. Sau daca te duci macar nu spui. Si te deghizezi cand intri in sala,

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @badgirl, cum dracu’. Iar daca totusi ma vede cineva la film, nu recunosc nici sub tortura ca eu eram.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Dar ce aveti cu Love Building? E nasol?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Nu stiu cat de nasol, dar e pentru fete, nu pentr masculii feroce care scriu pe blog.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @badgirl, ha, ha, ha. Vezi ca asta e imaginea pe care ti-ai format-o tu despre mine. Eu n-am scris nicaieri ca as fi mascul feroce. 🙂 Ah, sa nu uit: bine ca esti tu desteapta. 😀

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

      • @badgirl, dupa asta cu Love Building mai ai sa ne spui ca pictezi si ca ai plans in sala la Titanic.

        Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @badgirl, baaaa, nu e corect. Am mai scris pe aici ca am plans in sala la Titanic. 🙂
          De pictat nu pictez, dar din cate stiu eu au existat multi dintre pictori sunt barbati. Gen, majoritatea.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • @badgirl, nu stiam ca ai scris de Titanic.
        Dar cati dintre ei aveau si fatza de barbati? Lasa, nu plange, se putea si mai rau,

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • @mihai cel putin pictorii buni :))

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Boss, da am vazut Lunetistul. Mi-a placut si mie. Deci zici sa nu ma duc la Mortdecai? Ma bate la cap jumatatea sa-l vedem.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @zorro, man, n-am zis sa nu te duci. Eu am renuntat de mult sa ma mai iau dupa comentarii si review-uri. Dar pentru mine nu a fost ce trebuie. Sunt sanse ca jumatatea sa te bata la cap din cauza de “Johnny Depp”. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  6. Dar de Birdman ce zici? Merita?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @skogentrollet, nu l-am vazut inca. Iti dai seana ca as fi scris. Dar eu imi doresc sa-l vad. Deci din start pleaca pe plus. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • @mihai, imi place cum joaca Keaton 😀

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @skogentrollet, si mie.
          Ceva noutati depre pompier?

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @mihai, un pic lovit in ego. nu intelege cum a cazut. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @skogentrollet, da, da. “Baaaa, eu sunt cel mai tare nu aveam cum sa cad. E inexplicabil”. :)))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @mihai, el n-are notiunea zilei de ieri. De asta e asa sifonat. :))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @skogentrollet, fuckin’ shit. Tre’ sa fie grea rau chestia asta cu blank-ul. Incerci sa-ti aduci aminte ceva de ieri si pauza. Brrrrr.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @mihai, iti imaginezi ca daca il enervam ieri cu ceva fix aia si-ar fi amintit? :))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @skogentrollet, chiar am vrut sa zic ca mai are in cap doar cum a plecat nevos de acasa ca n-ai vrut sa-i faci omleta. :))))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @mihai, nu mananca oua sau carne. E super simplu sa-i fac o salata :)) dar in general el e bucatarul, asta daca n-am chef de take-out. 😛

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @skogentrollet, bine ma, reformulez: chiar am vrut sa zic ca mai are in cap doar cum a plecat nevos de acasa ca n-ai vrut sa-i faci salata. :))))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Mişu, pana mea… pai atata echilibristica si cad ca bolovanu’? Nu-i corect.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @upprann, băăăă, stai s-o pârăsc pe nevasta-ta. Tu stii ca o arde pe la mine pe blog in loc sa aiba grija de tine? Si mai si inventeaza tot felu de comisii. 😀

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • @Mihai, abia ce-au plecat. Oricum nu le-am putut da informatii prea multe. 😛

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @upprann, am auzit ca ai “mici” probleme in legatura cu ziua de ieri. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • :)) I see no problem in that. It’s a case of CRS.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @upprann, CRS? Nu cunosc.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Mihai, Can’t Remember Shit. 😛

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @upprann, cum naiba nu? Ca de poptamas ti-ai amintit. :))))

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • :)) coliva lui…

          Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

        • mai era ceva in coliva :))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • sssst…☝

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • pompiere mă bucur să vad că ai glas……orgoliul se repară, tu să fi sătătos !!!!!!

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Decebal, multumesc fain! orgoliul e intact.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Ai vazut White bird in a blizzard?Si saptamana asta am mai vazut un clasic fain : Birdman of Alcatraz.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Batranu’, n-am vazut? Zici sa-l trec pe lista scurta?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Cum iti place tie Marion Cotillard, asa-mi plac mie sanii Evei Green.Totusi, aci nu-i arata, dar filmul asta are un final care merita toti banii!

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Si mie imi place mult Marion Cotillard, mi se pare femeia perfecta! 🙂 Iti recomand cu caldura De rouille et d’os (Rust and bone) !!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. A, si sa nu uit : Boyhood!Frumoasa poveste.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Pe Marion o stiam si imi place si mie. Acum m-ai facut curios ce-i cu celelalte doua.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Dar daca ar fi sa alegi intre cele trei?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. http://d3toatepentrutoti.blogspot.ro/2012/03/top-100-cele-mai-bune-filme.html
    Ai aici o pagina cu un top 100, un top altfel decat cele conventionale, diferit, si care te face sa-ti reevaluezi gusturile.Eu am vazut de aici 87 de filme, dintre primele 50 am doar 2 lipsa la filmografie.Nu ma laud, dar sunt si eu putin cinefil, si daca recomand ceva, imi place sa cred ca o fac in mod pertinent.Anul trecut am vazut vreo 200 de filme, fac o estimare rapida asa in minte.Saptamana asta vizionez (impreuna cu sotia) Shogun.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Topul de mai sus e de pe pagina cineblog.info , astia doar l-au preluat, l-am pus asa deoarece e intr-o singura pagina.Radio Zu il puteti opri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Batranu’, perfect. Merci!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Eu cand ma plictisesc tare si nu gasesc nimic, bag unu’ de Hitchcock.Ai vazut Rope?E genial filmul ala.Ca de Psycho, Dial M for Murder sau Rear Window stiu toti.Sau Lifeboat…si imi mai place tare Sergio Leone, Once Upon A Time In America e la mine in top 3 (da’ varianta aia de 4 ore!).Am vazut Winter Sleep, care-o castigat Palme D’or si mi-am amintit brusc de Hainele cele noi ale imparatului.Ce porcarie.Oamenii-s atat de absorbiti de lumea virtuala. ca au ajuns sa gaseasca fascinant un film in care se cearta niste oameni…

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Le dernier trappeur.Peisaje ca-n filmul asta mai rar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. No, m-ai pornit in dimineata asta cu filmele.Am mai trantit vreo 4+season I din The Twilight Zone-The Original Series jos.Mai sa gasesc Captain Power and the Soldiers Of Future s-am o zi perfecta.Just a perfect day…i-ha.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Batranu’, dupa ce m-ai zapacit pe mine de cap. 🙂 Sa ai mă!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Apoi ai face bine ca joia sa faci ceva recomandari (tu si restul care scriu si comenteaza) ca urmeaza week-end-ul si trebe.Io n-am televiziune, si tot timpul is in criza de idei cu ce sa vizionez.Recomandarile-s foarte bine primite.

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Batranu’, daca am ce sa recomand, cu placere.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Batranu’ daca-ti plac filmele care descriu perioada victoriana, merita sa vezi Wuthering Heights (2011).

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • The man who sued God, The men who stare at goats, Max Manus, Thale, The Emigrants

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @upprann, du-te bă de-aici că nu ai cum să fii tu. Te-au lasat ăia sa scrii?

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Mihai, doctorii? n-au de ce sa maraie. M-am saturat de BBC news,c-au ratacit telecomanda.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @upprann, asa bă, fă ordine acolo.

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. @skogentrollet-Ma uit (cam) la orice, dar prefer cu recomandare, ca nu mi-as pierde timpul chiar degeaba.Ca sa-ti faci o idee-am vazut acum cateva zile Trolljegeren-n-o fost chiar rau, acum 2 saptamani The Nazi Zombies, o fost praf filmul, dar faza cand se fut aia in buda aia norvegiana o fost de geniu!Hodejegerne-dovada ca si altii inafara de americani fac filme bune de actiune/suspans.Wuthering Heights-da, dar ala cu Tom Hardy din 2009.Eu ma uit la motive pentru o gramada de motive, Winter Sleep l-am vazut datorita peisajelor splendide din Cappadocia, ca filmul in sine…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Batranu’, fain Trolljegeren. 🙂 Nazi Zombies nu-l stiu. Doar Dead Snow care a fost o basina in 3 pârțuri. :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Ala-i, eu asa l-am dat jos-Nazi Zombies.Dod Sno parca in norvegiana.

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Cam impartial la filmele lui Marion, dl.Mihai….:-D

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Silvia Duma, pai ce, eu n-am voie sa am preferintele mele? Banuiesc ca si tu ai doi-trei actori la care te-ai uita si cum se scobesc in nas. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Impartial zici Silvia?Am vazut un film cu Nicole Kidman ca mi-o placut pedichiura ei…si de atunci imi place si mai mult, si asta-i cauza principala.

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Batranu’, stimabile, ati dezvoltat un foot-fetish? :))

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Sincer Keanu Reeves , na sa nu zici ca eu is sfanta! :-p

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

        • @Silvia Duma, deci am avut dreptate. Te poti uita juma’ de zi la Keanu cum nu face nimic? Te poti. 🙂

          Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Il am de mic copil.Pe langa multe altele.Era un film cu Eddie Murphy si Robin Givens parca, unde personajul dupa ce le futea, dimineata tragea patura sa le vada degetele de la picioare.Daca nu corespundeau…NEXT!

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • @mihai vasilescu-Boomerang-1992, ala-i filmul.

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Da ai dreptate, Batranu” Dar acum are atatea operatii… :-((( ca nu e naturala de loc…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Copii m-am tampit la batranete sau filmul ”Interviul” e cel mai de kkt film realizat vreodata de americani? Dupa atata lauda ce-mi zic: Ia sa vad dom-le ce l-a deranjat asa de tare pe umflatul ala de ”tatuc” coreean si la pus pe jar pe negrul Obama? Si purced la vizionare… Dupa 10 minute nu mai stiam ce urmaresc. O comedie americana sau un film cu manelisti. Zic: sunt obosit si nici nu am tonusul necesar. De aceea nu inteleg nimic. Dorm vreo doua ore si ma vizionez din nou, dal capo. Dupa o jumatate de ora (parca) la o faza cu un tigru in curtea casei de oaspeti, din Coreea, am pus mana pe mouse si l-am ras de pe descktop. Filmul nu tigrul. Este primul film pe care nu am putut sa-l vad pana la capat. Spuneti-mi e ceva cu mine sau ati trecut si voi prin aceeasi experienta?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @valny, asa-ti trebuie daca nu arunci un ochi pe aici. Ai fi vazut ca am scris despre el. Ia de aici.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

      • Pupa-l-as de baiat fain. Mi-ai luat o piatra de pe suflet. Din nefericire am incercat vizionarea lui inainte de a da peste blogul tau. Alta data promit sa intreb inaintea unei astfel de experiente traumatizante.

        Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Dintre ele am vazut Mortdecai pentru ca avea un trailer bun, filmul e fix cum l-ai descris. Am vazut ieri musicalul Annie cu Jamie Fox impreuna cu fiica-mea si saptamana trecuta Padington. Sunt foarte reusite pentru toate categoriile de varsta. Nu am ce sa fac, nu mai scap de mostenitoare la film :). Am vrut sa vad Exodul dar nu am apucat. Lunetistul il vad sigur. Vreau sa vad si Jucatorul cu Mark Wahlberg.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ana R., nu suport musical-urile. Le urasc din rarunchi. Pur si simplu nu pot sa ma uit la ele. Cand incep aia sa cante, s-a terminat, imi vine sa ma sinucid. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ana, Exodul e cu doua taisuri, fie-ti place, fie nu. Eu m-am plictisit dar mos Paluga a fost incantat. Nu te astepta la prea multe scene de actiune, daca vrei sa-l vezi. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. constat cu mare bucurie c-avem gusturi comune: Marion, Audrey Tautou şi Mélanie Laurent… yesss!!! 🙂
    * * *
    bonus: Charlie Winston & Audrey Tautou – I love your smile… 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=W5d3Md1BARA

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  21. “Rust and bone”? vazut?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *