Dupa cum stiti deja, atrag tot felul de chestii in jurul meu, prin metrou. Iar daca nu le atrag, am eu grija sa se intample. Intr-una dintre diminetile trecute, metroul pentru Pipera a binevoit sa circule cu ceva intarziere. Nu mult. A venit la peste zece minute. N-am de unde sa stiu cat peste cele zece, pentru ca li se reseteaza cronometrul. Si cum era in jur de opt si un sfert dimineata, va dati seama ca pe la usile vagoanelor era un omor duios, de vara. La Unirii astepta lumea de sus, de pe scari, sa ajunga la peron. Si se calcau lejer pe cap. In compartimente era o caldura de puteai sa faci oua ochiuri pe picioarele gagicilor care apucasera locuri pe scaune.

Dar tot raul e spre bine. Cu ocazia acestui mic incident de trafic subteran, am avut o revelatie. Mi-am dat seama ca, in interiorul aceluiasi vagon de tren, co-exista doua lumi diferite. Lumea celor care stau jos si lumea celor care se inghesuie in picioare. Pe bune, daca sunteti un pic atenti, o sa observati ca cele doua nu au nicio legatura. Rar se intersecteaza. Ba am sesizat si cupluri care stateau asa, unul in picioare si celalat jos. Ei bine, parea un fel de despartire temporara. Cel de jos, se pierde in universul scaunului de sub cur, lasandu-l pe cel ramas de izbeliste sa se descurce in iad. Iar daca ala de sus arunca priviri neajutorate, de jos i se raspundea cu un ignore total. Da frate, daca ai apucat loc pe scaun, tot ce se intampla in vagon nu mai e treaba ta. Poa’ sa arda, ca tu nu te misti de acolo.

Va ziceam ca era oleaca de aglomeratie. Stateam aliniati precum niste sardele, care tocmai asteptau sa li se inchida capacul la cutia de conserve. Am incercat sa-mi scot telefonul din buzunar. Cand am realizat ca poate as fi reusit, dar sansele sa-l si utilizez erau nule, am injurat subtire si am renuntat. Mi-am omorat timpul uitandu-ma la oamenii din jur. Putin in stanga mea era un „gangsta bro”, aproape identic cu cel pe care l-am descris aici. Sapca, tricou NBA lung pana la genunchi, bicepsi antrenati si atitudine (mai ales atitudine).

Treaba s-a imputit de tot, cand am plecat de la Unirii. Trenul se umpluse atat de rau, ca am auzit de minim zece ori cacatul ala de anunt cu „va rugam permiteti inchiderea usilor, pentru plecarea trenului din statie”. Gangsta a miorlait ceva, a dat ochii peste cap si s-a facut moale pe umarul celui de langa el, ca o pasarica doborata de alicele vanatorului. Pai bine ma ghetto man, chiar asa? Cum dam de un pic aglomeratie si caldura se duce dracului atitudinea de killer? Da, stiu, sunt rau, poate suferea omul de oaresce nasoale. Da’ cumva, treaba asta nu prea se pupa cu gangsta atitude. Adica ori avem certificat medical pentru dischinezie biliara, ori suntem cool si duri? D-aia ziceam, cand l-au scos pe brate si scheuna usor, parca m-a umflat un pic rasul.

N-ar mai fi multe de zis. La Universitate a inceput sa zbiere un taranete, asa din senin. Isi baga si isi scotea tare, cu forta si ritm. Cand l-a intrebat tipa de langa el, ce are de vorbeste in halul ala, a luat-o si pe ea la pula. Misto era ca omul se nimerise sa fie inconjurat numai de femei. Si cum era practic imposibil sa te misti, ca sa ajungi pana la el, nu a putut nimeni sa-i carpeasca doua perechi de palme. Da’ lasa ca tot n-a scapat usor. Ca femeile nu-s ca barbatii, se coalizeaza. Bai frate si cand au sarit alea cu gura pe el, s-a terminat cu smecheria. Mike Tyson sa fi fost, se dadea jos la prima, cu capul plecat. Adica fix cum a facut si puletele respectiv.

Astia care mergeti cu masinile la munca, sunteti niste fraieri. Habar nu aveti ce pierdeti. Actiune si adrenalina in stare pura.

mihai_vasilescu_metrou_asezat

sursa foto

P.S. Azi a fost la fel de aglomerat. Si am binevoit sa-i zic unei dudui cam plinuta, sa-si dea rucsacul jos din spate, cata vreme ne calcam in picioare. S-a uitat bovin la mine, s-a scobit in cur si m-a ignorat suveran. Las’ca poate moare de la arterele alea ingrosate.