Pentru că din când în când cineva mai dă share la mizeria asta (de la maestrul Poptămaș sau de pe unde mai apare), mi-am zis să reactivez textul de mai jos.  Dar, înainte de toate, povestea cu ursulețu’:

mihai_vasilescu_poptamas

Rar am citit ceva mai cretin. Deci a venit saracul băiat cu ursulețul la întâlnire și vipera aia de femeie a început să zbiere: „carele ești tu un dobitoc și mi-am mâncat tinerețile aiurea cu tine! Să-ți iei căcatul ăsta de pluș de aici și să nu te mai văd, fătălăule! Ursuleț îmi trebuia mie”?!

După care, nu am înțeles prea bine de ce, l-a aruncat pe șosea. Dar nu prea departe, ci doar cât să se aplece gagiul după el. De unde deduc că cei doi mergeau ca țărăneții pe mijlocul drumului. Că altfel tipul se „ducea” după urs, nu se „apleca”. Mă rog, sunt cusurgiu.

Dar  partea mișto abia de-acum urmează. Na, belea, cică „o mașină l-a lovit frontal”. Ce rahat vrea să însemne asta? L-o fi prins „aplecat” și l-a lovit în frunte? Că altă explicație nu am. După care „accidentul a fost inevitabil”. Să-ți bagi tu p*la că după ce o mașină l-a lovit frontal, accidentul a fost inevitabil! Nu mă gândisem la așa ceva.

Stați așa că n-am terminat. „După asta, fata a descoperit în ursuleț un inel… însă era prea târziu… băiatul murise”. Eu înțeleg de aici că jegoasa aia după ce l-a ocărât și l-a blestemat pe bietul băiat de l-a luat mama dracului și nu s-a lăsat până ce nu l-a văzut întins pe jos, lovit în frunte, s-a apucat să scormonească în ursuleț. În el, la propriu. Băejnebun? Omul ăla zăcea pe stradă, horcăind în agonie, și femeia s-a apucat netulburată de disecție pe jucării de pluș?

I-a spintecat abdomenul sau i-a rupt capul și mâinile, autorul nu specifică. Cert este că a hăcuit biata jucărie, bucăți a făcut-o. În timpul operațiunii mai arunca din când în când câte o privire plină de ură la trupul tânărului, întins  în mijlocul șoselei, și-și șoptea veninos în barbă: „ursuleț de pluș, da? stai că-ți arăt eu ție, netrebnicule!”.

Fața i s-a luminat toată doar când a dat de inelul de aur. Abia atunci a scos o oglindă din poșetă și s-a dus să verifice dacă tipul mai respiră. Prea tâziu, „băiatul murise”. Așa că a îndesat inelul în buzunar și a conchis plină de optimism și încredere: „dacă dau de un bijutier bun, mi-l topeste și tot mă fac cu doi cercei sau un pandantiv meseriaș”. Apoi a scos telefonul din buzunar și a format 112:

-Alo, bună ziua! Pe DN 85A, chiar la intrarea în Pătârlagele, e un bețiv care zace în mijlocul șoselei. Trimiteți, vă rog, un echipaj să verifice si să-l amendeze!

Exact ce ziceam mai sus: rar am citit ceva mai cretin. Cu toate astea, vă rog să-i remarcați în printscreen pe cei 4126 de oligofreni care au dat like. Ah, și primul comentariu pe care l-am prins. Priceless!