Ce poti face intr-o miercuri seara (unspe noaptea, ca sa fim mai exacti) cand ti se face extrem de foame (desi nu mai voiai sa mananci dupa ora 19.00), deschizi frigiderul si nu vezi nimic in afara de un bax de bere si cateva legume? Daca ai ceva aptitudini de master chef, incropesti ceva din legumele alea. Daca nu ai, si mai esti si Prietenul I., pui mana pe telefon si suni la Wu-Xing. Ah, stati, ca nu e asa simplu. Inainde de toate, pui mana pe laptop si te uiti luuuung pe oferta, incercand sa te hotarasti ce anume vrei. Nu stiu cat a durat in acest caz, dar la carciuma, sunt dati cand toata lumea termina de mancat si prietenul I. inca nu s-a hotarat ce vrea. Mai consulta menu-ul si din cand in cand cheama si chelnerul pentru lamuriri suplimentare („nu te supara rosiile sunt de gradina sau de sera?”, „ai idee daca porcul avea mai mult de 16 luni?”, „prepelita nu serviti?” sau cea mai tare „se poate sa ma razgndesc, as vrea sa comand altceva?” sunt intrebari firesti intr-un local, pentru bunul meu prieten).

Ma rog, noi ne-am obisnuit (altfel parca nu e el), sa revenim. Dupa ce a comparat la sange toate preturile speciale, a decis ca niste vita i-ar pica numai bine. Cu orez si suc. Menu.  Asa ca, peste nici un sfert de ora de cand incepuse operatiunea (record personal, anteriorul data din 2011 cand a comandat din greseala) ii suna si face comanda. Numai bine nu i-a picat cand a auzit ca timpul estimativ de livrare este o ora si un sfert.

-Dom’le e unspe si jumate noaptea, nu am chef sa mananc la ora unu, a incercat sa puna lucrurile la punct.

Ti-ai gasit, nu aveai cu cine. Operatorul o tinea una si buna ca „asta e procedura”.

-Uite cum facem, daca mancarea mea ajunge pana la ora 12.00 las spaga douazeci de lei. Asa merge?

Si tacerea e un raspuns. Afirmativ. Asa ca prietenul I a inchis linistit si si-a aprins o tigara. La ora doispe fara doua minute cine credeti ca suna la usa? Ati ghicit, vita lui cu orez, insotita de un livrator. Care, in momentul cand s-a deschis usa, s-a uitat la ceas, cu un gest larg, si a spus pe un ton nonsalant-insinuant:

-Ce bine ca am reusit sa ajung pana la 12. Si a facut usor cu ochiul, ca sa fie clar ce-a vrut sa zica.

Sa se invete minte si baietii astia care livreaza, ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Binele si raul s-au luptat aprig pret de cateva secunde in mintea amicului meu: „sa-i dau lu’ asta spaga aia sau nu?”. Pana la urma a invins binele, dar nu de tot, doar pe jumatate. Si i-a lasat omului zece lei. Ca douazeci i s-a parut prea exagerat. 🙂

Am avut o intreaga discutie, dupa ce mi-a povestit chestia pe care tocmai v-am impartasit-o. Nu intelegeam si pace, cum mama dracului nu i-a dat omului suma promisa. Rationamentul lui se baza pe „lasa ma, ca n-avea de unde sa stie cat am zis eu ca dau”. De parca celui care a preluat comanda la telefon, ii era greu sa-i spuna curierului „coaie, vezi sa fii pana la doispe, a zis clientul ca da douaj’ de lei spaga, daca ajungi”. Si chiar fara sa-i fi spus suma, daca tot ai facut o promisiune, te tii naibii de ea, mai ales ca s-a respectat ora limita pe care ai solicitat-o. Adica n-as fi avut nicio problema sa nu-i dau NIMIC, daca ajungea la doispe si doua minute. Nu m-ar fi mustrat in niciun fel constiinta. Dar cata vreme am zis „pana la 12.00” si ei au venit, scoteam frumusel banii din buzunar, fara sa comentez (nici macar in gand).

Din fericire, suntem diferiti (ma rog, asa se zice). Prietenul I n-a avut nicio problema sa-i dea doar zece lei (sa zica mersi si cu astia, daca mai intarzia un minut, ramanea cu buza umflata) si sa chicoteasca incantat prin casa, pe genul „i-am facut pe fraieri”. Iar mie, ca sa aiba ultimul cuvant, mi-a aruncat-o la marele fix: „bine ca esti tu destept si fugi de controlori cand nu ai bilet, dar te iei de mine ca nu am dat spaga corect”. Poftim de-i mai spune ceva omului.

II doresc doar sa nu-si fi notat aia pe undeva, ceva de genul: „client bulangiu, a promis spaga si n-a dat. A se scuipa in mancare”. Nu de alta, dar comanda destul de des de la ei.

mihai_vasilescu_chinezesc

sursa foto