Ca tot a fost de curand ziua aia in care toata lumea o ia razna cu pacalelile, mi-am adus aminte cateva din farsele pe care le-a prestat subsemnatul de-a lungul timpului.
Acum vreo cativa ani, foloseam intern in firma, un comunicator. Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc cum se numea, dar cert este ca avea o mare buba. Pe care o descoperisem eu, bineinteles. Default, te conectai cu credentialele de acces, dar cu un singur click dreapta, puteai sa-ti schimbi numele oricum voiai tu. Daca iti doreai sa te numesti Ruud Gullit, asa ti-l faceai. Bine, era relativ simplu de verificat ca mesajul nu vine de la Ruud, dar pentru asta trebuia sa mai dai vreo doua click-uri, ca sa ajungi la adresa de mail a expeditorului. Si probabil ca primind un mesaj de la olandez, ti-ai fi dat seama ca ceva e in neregula si te apucai sa verifici. Dar cand iti scrie pe comunicator Seful al Mare, nu mai ai timp de cercetari, ci executi.
Si ce prilej mai bun, decat ziua de 1 Aprilie, puteai gasi ca sa te amuzi folosindu-te un picut de acest bug simpatic (cred), nu? Aveam in firma un Director de Logistica, proaspat angajat. Va dati seama ca, fiind la inceput, era hotarat sa rupa norii ca sa impresioneze. Si pentru ca ramasese printre putinii care nu aflase inca ce este cu schimbarea numelui pe comunicator, am zis sa-l ajut un pic, intru integrarea sa cat mai rapida. Prin urmare, mi-am schimbat nick-ul, cu numele Directorului General (adica Seful cel mai Sef, mai mare nu se putea) si l-am rugat frumos sa trimita pe cineva sa cumpere cel mai falos si mandru buchet de flori pe care il gaseste. Si mare, cat mai mare. Ca trebuie pentru o obligatie.
As da ani din viata sa fi facut un film atunci. La Seful cel Mare uimirea a tinut fix o secunda. Cand a vazut usa biroului deschizandu-se si a auzit cuvintele „sa traiti Sefu’ am adus florile” a facut ochii mari, apoi a izbucnit in ras. S-a ridicat de la birou si a iesit in open-space-ul unde noi (eu si toti colegii care urmareau cu sufletul la gura desfasurarea farsei) abia ne tineam sa nu ne tavalim pe jos. A iesit, s-a uitat la mine si a intrebat un singur lucru:
-Tu ai fost, nu?
Abia atunci am inceput sa radem toti si sa ne tavalim pe jos. Iar fata Directorului de la Logistica era de nepretuit. Asa dezamagire mare, cand el adusese un buchet asa frumos. A trecut ceva vreme pana nu mi-a mai purtat ranchiuna.
Cu real succes am mai folosit comunicatorul in perioada in care abia descoperisem ca iti poti schimba numele (dupa ce s-a deconspirat treaba, oamenii cam cercetau inainte sa se „arunce”). Cam pe atunci aveam o vizita de „afara” in firma. Niste parteneri straini, ajunsi pentru prima oara la noi in companie au trecut sa vaza si cu ochiul lor, cam cum ne prezentam, insotiti de unul din Sefi. Dupa ce ne-am zambit si gudaftarnun-ait, au plecat in treaba lor. Eu mi-am schimbat frumusel nick-ul si am luat-o tare pe o colega. I-am scris: „S. ar fi bine ca de azi inainte sa nu mai razi atunci cand trec cu parteneri straini prin firma”! Ma uitam la fata ei. Cand a citit mesajul, zambetul i-a inghetat brusc. Dar n-am lasat-o sa respire si am continuat: „te rog sa consideri asta un ultim avertisment”! Fratilor, zambetul care-i luminase cu nici un minut inainte fata, era dus si ingropat. Colturile gurii erau lasate rau de tot in jos si dupa cum tremurau, nu prevesteau o criza de veselie. Credeti ca m-am oprit? Pai unde mai era farmecul? „Te rog sa-mi lasi pe birou cheile masinii si talonul”!
Asta a fost picatura care a umplut paharul. S-a lasat usor pe spate si a inceput sa planga. Molcom si mocnit ca femeile, de. Imediat au observat toti cei din birou si au sarit sa vada ce-a patit biata S. Si ce se mai minunau cand le arata ce primise in scris de la Conducere. Atata nedreptate! Ce sa ai cu biata fata? Care abia zambise cand trecusera oamenii aia. Si chiar daca o facuse, ce, era ceva de condamnat? Ce inseamna asta? Pai ce, nu mai avem voie sa zambim sau sa radem? Deja se profila un inceput de razmerita in scop de solidaritate colegiala. Abia atunci m-am milostivit sa le arat ca eu sunt capu’ la rautati. S. n-a mai avut puterea nici sa ma injure. Sa-mi mai cer iertare o data? Stiu ca esti pe faza, citesti si imi urezi de bine. 🙂
Totusi cea mai tare farsa pe care am facut-o, nu e legata de comunicatorul buclucas. Si o consider mult mai „grea”, pentru ca a trebuit sa vorbesc la telefon cu un coleg. Incercati voi sa pacaliti un om cu care stati impreuna mai mult timp decat va petreceti acasa. Sansele sa nu va recunoasca la un moment dat vocea, sunt infime. De-aia in topul meu, farsa asta e numarul unu. Ce-am facut? L-am sunat pe F. (colegul meu) si i-am facut o comanda mare de tot (vreo 45.000 de euro). Misto este ca produsele comandate erau niste chestii care abia aparusera pe piata in momentul ala. Deci se umplea si de bani si de glorie. Visul oricarui vanzator. Da’ sa nu va imaginati ca treaba a fost asa simpla. Telefon, comanda, te-am pacalit ba, hai sa radem. Nici pomeneala! Pai era ditamai comanda, a fost o intreaga negociere. Am vorbit la telefon de mi s-a luat si nici gand sa ma recunoasca (foloseam numarul meu personal de mobil, pe care el nu-l avea). Sa va mai spun ca F. era tare pe pozitie, a negociat la sange cu mine (mi-a dat un pret de cacat) si nu s-a lasat pana nu a obinut plata in avans.
Dar eram pregatit si pentru asta. I-am trimis OP-ul de la un fax dintr-un alt birou (era falsificat grososlan, dar primit prin fax nu aveai cum sa-ti dai seama). De prisos sa va mai spun ca absolut toata firma era la curent, mai putin impricinatul. Dar nici nu spunea nimic, nimanui. Voia sa dea „marea lovitura” si abia apoi sa se uite dispretuitor la noi, muritorii de rand. Ah, ce fata radioasa avea cand a iesit din biroul fetelor de la Contabilitate, dupa ce a anuntat ce suma ne fusese platita. Si ce i s-au mai inecat corabiile, cand l-am oprit sa dea drumul la masina cu marfa. Initial nu ne-a crezut. Avea impresia ca vrem sa-i „furam” vanzarea. A trebuit sa-i arat OP-ul falsificat, ca sa capituleze, in aplauze si in rasul general (cam ca in filmele americane, doar ca mai misto, ca era pe viu).
Mai vreo cateva dar mai povestim si alta data.
Adaugă comentariu